IMM-ul cu optsprezece copii


    Am mai spus si repet sunt articole care le consider utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este  aici . Se poate si altfel cititi  Mirica  

TUDOR OCTAVIAN

Ma gândesc de mai mult timp la un reportaj tv, în care o duduca mi­­loasa deplângea situatia grea a unei familii cu optsprezece copii. Îmi fac griji cu ce am scris la un mo­­ment dat despre fata aceea. Am scris ca nu statul trebuie sa le dea bani de la buget familiilor cu opt­spre­­zece copii, ci chiar reporterii mi­losi, din salariile lor, astfel ca ta­tii acestia din cale afara de productivi sa se hraneasca bine, sa ramâna în vâna pâna la 20 de ani si sa mai toarne vreo zece-doisprezece copii.

Ideea de randament m-a condus la o alta interpretare a ches­ti­unii. În fond, parintii care aduc pe lume multime de copii sunt nis­te mici întreprinzatori. Când ajung la 21 pot înfiinta, conform legii, un sindicat. Cât de greu e sa muncesti la conceptia si la fabri­ca­tia a opt­spre­zece suflete numai tatii care adorm, de îndata ce îsi dau duhul în pat, ca sa puna de unul, o pot spu­ne. Se stie ca doar primul copil ie­se usor din prima încercare. Cu ur­­matorii e munca lunga. Odini­oa­­ra, mamele cu doisprezece prunci primeau titlu­ri republicane de eroine si sporuri de leafa. Pri­meau, de ase­menea, abonamente gratis pe tramvai – desi arareori nasteau în tramvaie – si bilete de tratament în statiuni, ca nu cumva sa se opreas­ca din eroica lor misiune. Ni­meni însa nu s-a preocupat si de eroismul barbatilor, care trebu­ia sa-si aduca aportul – conform unei formule a vremii – noapte de noapte, în timp ce ne­ves­tele lor si-l aduceau plenar doar într-o noapte.

Noi confundam adesea dra­gos­­tea cu sexul. Dar confundam si dra­gostea de copii cu dra­gos­tea de fa­cut copii. Familiile cu foarte multe odras­le au toate datele ca sa fie con­si­derate uni­tati de productie, iar dragostea de facut copii, un factor tehnologic de baza.

Am discutat treaba cu mai multi amici, care au afaceri si angajati. Unii au gasit ca ar fi mai potri­vit sa numim aceste industrii puericole.

Fun­da­tii culturale, Grupuri de dialog social sau chiar Organizatii non­pro­fit. Eu ramân la parerea ca sunt to­tusi un fel de IMM-uri, care au pro­ductie, dar n-au desfacere. În­tre­barea e daca relatia fiscala trebuie regulata tot în ca­drul fa­miliei sau daca e nevoie sa intervina cu or­g­anele lui si statul, deoarece, în ca­zul familiei pre­zen­tate de repor­te­rita miloasa, atât productia pe stoc, cât si ma­na­geriatul, cu obis­nu­ita foiala sindicala, aveau loc într-o singura odaie.

Un filozof spune ca despre lu­cru­rile de care nu trebuie sa se vor­beasca trebuie sa se taca. E un punct de vedere fatalist, demn de toa­ta pretuirea, care n-ar fi si mai pre­tios daca ar ramâne în gra­dina fi­lo­zofului. Numai ca noi, cei cu unu, doi si trei copii, platim la im­pozite de înnebunim, ca sa pri­meas­ca ajutoare sociale IMM-urile puericole. Si ca sa aiba câte o duduca miloasa motive sa ni le prezinte ca pe niste vinovatii ale societatii.

Daca acest articol vi se pare, dragii mei cititori, inoportun, neuman si în dezacord cu principiile democratiei, îmi cer ier­ta­re, dar va dau un motiv sa cadeti pe gânduri: populatia planetei a ajuns la sapte-opt miliarde si e doar o chestiune de ani ca sa atinga pragul critic de zece miliarde.


accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului
free counters
    E-mail            © 2009-2085 ASCII-Lob       Home    Popescu-Colibasi