Am mai spus si repet sunt articole care le consider utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici .
Se poate si altfel cititi Mirica
Ma gândesc de mai mult timp la un reportaj tv, în care o duduca miloasa deplângea situatia grea a unei familii cu optsprezece copii. Îmi fac griji cu ce am scris la un moment dat despre fata aceea. Am scris ca nu statul trebuie sa le dea bani de la buget familiilor cu optsprezece copii, ci chiar reporterii milosi, din salariile lor, astfel ca tatii acestia din cale afara de productivi sa se hraneasca bine, sa ramâna în vâna pâna la 20 de ani si sa mai toarne vreo zece-doisprezece copii.
Ideea de randament m-a condus la o alta interpretare a chestiunii. În fond, parintii care aduc pe lume multime de copii sunt niste mici întreprinzatori. Când ajung la 21 pot înfiinta, conform legii, un sindicat. Cât de greu e sa muncesti la conceptia si la fabricatia a optsprezece suflete numai tatii care adorm, de îndata ce îsi dau duhul în pat, ca sa puna de unul, o pot spune. Se stie ca doar primul copil iese usor din prima încercare. Cu urmatorii e munca lunga. Odinioara, mamele cu doisprezece prunci primeau titluri republicane de eroine si sporuri de leafa. Primeau, de asemenea, abonamente gratis pe tramvai – desi arareori nasteau în tramvaie – si bilete de tratament în statiuni, ca nu cumva sa se opreasca din eroica lor misiune. Nimeni însa nu s-a preocupat si de eroismul barbatilor, care trebuia sa-si aduca aportul – conform unei formule a vremii – noapte de noapte, în timp ce nevestele lor si-l aduceau plenar doar într-o noapte.
Noi confundam adesea dragostea cu sexul. Dar confundam si dragostea de copii cu dragostea de facut copii. Familiile cu foarte multe odrasle au toate datele ca sa fie considerate unitati de productie, iar dragostea de facut copii, un factor tehnologic de baza.
Am discutat treaba cu mai multi amici, care au afaceri si angajati. Unii au gasit ca ar fi mai potrivit sa numim aceste industrii puericole.
Fundatii culturale, Grupuri de dialog social sau chiar Organizatii nonprofit. Eu ramân la parerea ca sunt totusi un fel de IMM-uri, care au productie, dar n-au desfacere. Întrebarea e daca relatia fiscala trebuie regulata tot în cadrul familiei sau daca e nevoie sa intervina cu organele lui si statul, deoarece, în cazul familiei prezentate de reporterita miloasa, atât productia pe stoc, cât si manageriatul, cu obisnuita foiala sindicala, aveau loc într-o singura odaie.
Un filozof spune ca despre lucrurile de care nu trebuie sa se vorbeasca trebuie sa se taca. E un punct de vedere fatalist, demn de toata pretuirea, care n-ar fi si mai pretios daca ar ramâne în gradina filozofului. Numai ca noi, cei cu unu, doi si trei copii, platim la impozite de înnebunim, ca sa primeasca ajutoare sociale IMM-urile puericole. Si ca sa aiba câte o duduca miloasa motive sa ni le prezinte ca pe niste vinovatii ale societatii.
Daca acest articol vi se pare, dragii mei cititori, inoportun, neuman si în dezacord cu principiile democratiei, îmi cer iertare, dar va dau un motiv sa cadeti pe gânduri: populatia planetei a ajuns la sapte-opt miliarde si e doar o chestiune de ani ca sa atinga pragul critic de zece miliarde.