|
Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici
Documentele din arhiva CNSAS publicate ieri de Cotidianul, care demonstreaza colaborarea lui Emanuel Valeriu mai întâi cu Directia I a Securitatii, apoi cu Centrala de Informatii Externe, nu constituie pentru fostii sai colegi decât o confirmare a unei suspiciuni pe care o aveau înca de atunci. Nicolae Constantin Munteanu, unul dintre jurnalistii de la Europa Libera pe care Valeriu îl cunostea din tara si la care a apelat deseori dupa plecarea acestuia la München, a avut primele suspiciuni în 1987.
„Confirmarea am avut-o în 1992, când mi-a parvenit o fisa a Securitatii, din 1985, în care se spunea ca Valeriu are legaturi cu mine.
Or, în aceasta situatie, nu exista decât o explicatie pentru faptul ca un an mai târziu, în 1986, i s-a permis sa plece la München“, spune N.C. Munteanu. „Cei care veneau în strainatate si se întorceau apoi în tara o faceau fie pentru ca aveau curaj (veneau ca scriitori sau medici la congrese si ne ofereau informatii despre situatia din tara, cum a fost tatal lui Radu Filipescu, medicul Zorel Filipescu), fie pentru ca erau în misiune“, arata si jurnalistul Emil Hurezeanu, care a aflat despre relatia lui Valeriu cu Europa Libera dupa evenimentele din 1989.
Valoarea jurnalistica a informatiilor oferite de Emanuel Valeriu prin scrisorile sale anonime a prevalat însa în epoca fata de suspiciunile jurnalistilor români cu privire la eventuala colaborare a acestuia cu Securitatea. „Aveam o suspiciune instinctiva, însa, pe de alta parte, nu ne permiteam luxul de a ne alege colaboratorii din tara: erau foarte putini cei care ne scriau, iar ceea ce ne scria Emanuel Valeriu nu era deloc de lepadat din punct de vedere jurnalistic“, arata Nestor Rates, ce a preluat functia de director al postului de radio în noiembrie 1988 si a fost director pâna înainte de revolutie. „Stiam ca cei care colaborau cu noi asemeni lui Valeriu nu vin de capul lor, însa profitam de faptul ca ne trimiteau aceste scrisori, foarte interesante pentru noi“, spune si Liviu Tofan, jurnalist al Europei Libere.
Pentru materialele oferite de Valeriu spre publicare Europei Libere înainte de 1989 a fost remunerat în mod exceptional de postul de radio. „Era un caz special, caci trimitea multe scrisori si, desi nu se obisnuia remunerarea unor astfel de scrisori, el a primit prin intermediul meu o suma pausala, de câte 300 de marci, în anii 1986, 1987, 1988. În plus, i-am dat personal alte sume de bani, pentru care însa nu am dovezi“, spune N.C. Munteanu. Din 22 pâna pe 29 decembrie 1989, Emanuel Valeriu a început sa difuzeze în flux continuu materiale despre evenimentele de la Bucuresti, de data aceasta semnate cu numele sau real.
„Între acestea au fost doua care au dat de gândit: unul care se intitula «Cu comunisti sau fara comunisti», cu concluzia «cu comunisti», si altul foarte elogios la adresa lui Ion Iliescu. Pe primul l-a difuzat si la TVR, semnându-se corespondent al Europei Libere. În plus, ne-a transmis din partea lui Brucan un mesaj cu privire la faptul ca noi criticam prezenta prea multor nomenclaturisti în FSN. Criticând asta, sustinea el, faceam jocul teroristilor“, relateaza N.C. Munteanu. Acestea au fost motivele, spune fostul jurnalist al Europei Libere, pentru care directorul de atunci, Nicolae Stroescu-Stânisoara, i-a comunicat lui Valeriu întreruperea colaborarii.
În martie 1990, o zi dupa evenimentele violente de la Târgu-Mures, Emanuel Valeriu si-a facut aparitia la München, însotit de un operator, cu scopul declarat de a realiza un film cu redactorii postului de radio. „El nu anuntase însa conducerea americana a postului si, în plus, noi, redactorii, în lumina textelor cu pricina, am luat decizia sa nu acceptam sa fim filmati. El a intrat totusi în redactie ca sa încaseze suma de 1.000 de marci pentru ceea ce transmisese de la izbucnirea revolutiei“, povesteste N.C. Munteanu. Ca urmare, Valeriu s-a întors la Bucuresti cu un film în care aparea în fata portilor închise ale Europei Libere, prilej de autovictimizare, dupa cum sustin jurnalistii.
„Reticenta cu care a fost primit la Europa Libera era explicata de faptul ca el devenise în scurt timp o anexa a lui Ion Iliescu“, este de parere Nestor Rates. „A facut un film malitios si tezist despre Europa Libera, apoi a scris doua carti de o murdarie totala despre noi, în care ne-a acuzat pe unii dintre noi ca am fi fost ceea ce se dovedeste acum ca a fost el“, spune Emil Hurezeanu. Filmul lui Valeriu a fost difuzat la TVR, unde a fost vreme de doi ani director general. Din aceasta functie, pe care a ocupat-o în tandem cu mandatul de presedinte al lui Razvan Theodorescu, a ordonat în timpul mineriadei din iunie 1990 întreruperea emisiei. Ulterior a fost numit de presedintele Iliescu membru al Consiliului National al Audiovizualului, functie pe care a parasit-o în urma cu câteva zile, ca urmare a expirarii mandatului.
Inapoi la insemnarea sursa Un avort de succes
|
|
