079 fragment 1

     Am intrat in posesia a unui fragment din ziar in care se vorbeste despre tatal meu il comentez la sfirsit si probabil ca de obicei o iau pe aratura cu tastatura:

 Subject: fragment din Gazeta sporturilor To:"Dan Popescu-Colibasi"

     Cinici si ironici cum ne stim de o viata Mondialul de handbal ne-a impins la un flagrant delict de emotiune. Din cite s-au spus s-au racnit si s-a plins la Sankt-Petersburg o vorba a lui Tadici m-a palit ca nici o alta: amintirea prietenului sau Dumitru Popescu-Colibasi "om cu care am avut discutii nopti in sir pe la finalul anilor 70". Ca atitia altii ii spuneam acestui Popescu -"Tata Pik" sau si mai scurt "Tata" ceea ce in sport nu se prea aude. Era unul din acei intelepti la care sefii nu pot striga si nici jucatorii nu-si pot permite sa discute cu el tinind miinile in buzunar si mucul in colt de buza. Cind a intrat in '83 cu Tractorul in Divizia A de handbal a declarat ca "nici un titlu mondial nu m-ar fi bucurat atit ca aceasta promovare din B in A" cu o echipa de baietandri fara gabarit si fara nume. Tata Pik era unul dintre acei emeriti - "rominul e nascut antrenor" spusese Constantin Noica - care avea nebunia sa profeseze sportul cu un singur rezultat: placerea; avea sezoane cind o lua din loc de la Brasov si se ducea ca mocanii prin tirguri de Moldova sa invete cum sa se joace echipe anonime de care nimeni nu avea habar... Din Vaslui imi putea trimite cite o ilustrata incepind cu cuvintele celei mai rafinate formule: "Domnule prieten". De la el o stiu pe viata; ma chema sa urcam iarna cu schiurile in Poiana. Tata povestea despre schi ca vinatorii lui Sadoveanu despre cite o capra neagra.

     Ca orice intelept Tata avea o anume viziune asupra prostiei de o actualitate fierbinte cum se zice azi in 2005 spre 2006. El vedea prostia ca o mafie intinsa de la Toronto pina la Constanta: "prostii nu se cunosc la fata dar nu stiu cum se face ca-si dau mina peste meridiane". Avind asemenea conceptii Tata Pik punea la baza lor umorul. Atunci dupa ce cistigase promovarea in A dupa ce l-au slavit aruncindu-l in aer cind a aterizat pe parchetul salii el le-a spus baietilor si suporterilor prea fericiti: "Va multumesc si va astept sa ma injurati cind voi pierde finala campionatului cu Steaua!" De citeva ori pina la finala de la Sankt-Petersburg m-am gindit sa-i transmit telepatic ideea asta lui Tadici... N-a avut nevoie de ea nu l-a injurat nimeni dupa un esec. Caz rar la romini.

     Faceti-ma cum vreti chiar de dinozaur (cuvint care contine ceva aur) dar fara acest prieten al lui Tadici n-as fi inteles handbalul in 7 fotbalul in 11 rugby-ul in 15 (Tata fusese si fundas al nationalei prin anii 30...) si orice joc in unul in doi si in cite or mai fi. La cite exagerari au desfigurat performanta din Rusia gindul catre un om ca Tata Pik impune triumfului o buna cuviinta si un dram de inteligenta in plus.

Nota intre timp am descoperit ca articolul apartine domnului  Radu Cosasu si este intitulat  Obsesia jafului fara de precedent 

     Imi pare rau ca nu stiu cine a scris insa dovedeste ca il cunostea si l-a inteles foarte bine pe tata. Trebuie sa dau o explicatie ca sa arat cum a ajuns tata la Vaslui.In discutiile avute cu colegii revenea un steriotip: " tata la tine la Brasov bagi mina in rahat si scoti o campioana mondiala mai bagi o data si scoti o maistra a sportului,la noi la Moldova este mai greu!".

     Vrind sa dovedeasca ca nu este asa tata a gasit un director "nebun" la o fabrica din Buhusi care avea o echipa de handbal fete in divizia B si s-a oferit sa o antreneze. Asa se face ca de doua trei ori pe saptamina ajungea acolo si se ocupa de asta. Facea "naveta" din cauza ca mai era profesor de sport si avea si echipa de handbal in Brasov. Rezultatul "numai" al acestei navete este ca echipa a promovat in divizia A. Precizez ca nu a venit de acolo nici cu o patura "made" Buhusi iar "plata" s-a rezumat la transport masa si platit hotelul insa el cu asta a verificat daca "la noi la Moldova" se poate face sport de performanta.

     Era "ciudat" rau tata imi aduc aminte ca in liceu am plecat cu mama intr-o vacanta de doua saptamini iar el a ramas singur in Brasov. Inapoiati in oras nu mai stiu din ce motiv am mers la scoala. Fac o paranteza tata era profesor la scoala unde eram si eu elev. Ma vede femeia de serviciu si se bucura ca am revenit in localitate. Mirat o intreb motivul bucurii si asa aflu ca de la plecarea noasta tata isi bagase un pat intr-un vestiar de linga sala de sport si convocase cele trei echipe pe care le antrena la antrenamente zilnice. Rezultatul femeia se saturase de "duduitul" din sala de sport. Nu am gresit atunci antrena simultan trei echipe iar de platit era platit numai pentru una.

      De multe ori ma intreb daca a fost un noroc sau un ghinion ca sa am asemenea "tata". In invatamint exista o metoda didactica care nu prea se aplica se numeste:"faceti ca mine!". Nu prea se aplica din cauza ca nu toti profesorii pot fi exemplu dar eu avind acest exemplu fara sa vreau am incercat sa-l copiez si tare multe zile fripte mi-am facut. Apreciez si faptul ca nu a intervenit la terminarea liceului cind era bataie pe mine daca imi continui studiile la Bucuresti sau Timisoara. Bataie era intre foste eleve ale tatalui meu ajunse in pozitii cheie la cele doua institute sportive si care nu uitasera ca au ajuns acolo cu un mic aport datorat lui tata Pik..Instinctiv am respectat un citat de care nu stiam:"la umbra stejarului nu creste nici iarba" si mi-am creat propria poteca. Nu cunosc decit citeva cazuri in care copii au reusit sa ajunga la performantele parintilor in acelasi domeniu. Dau un exemplu cine ar fi auzit de Madalin Voicu daca nu ar fi fost fiul marelui Voicu. Nu stiu cit de intelectual a fost Voicu senior insa cinta dumnezeieste la vioara in schimb Voicu junior se remarca numai prin datele de identificare din buletin.

      Sa ma intorc la poveste initiala cred ca totusi se tranzit genetic anumite calitati daca la ciini si cai se poate probabil functioneaza si la oameni insa nu prea convine varianta. Spun asta din cauza ca in discutile avute imi descria diverse metode de a conduce oamenii si ma pufnea risul din cauza ca ii puteam da varianta "kaki" a aceluiasi procedeu aplicata "instinctiv" de mine. Probabil imi semana "procesorul" pana la nivel de rutine.Intr-o privinta l-am depasit net, eu am fost in stare sa-mi distrug propria "opera" profesionala.

     Intors de la Snagov unde pregatise lotul tarii care urma sa plece la nu stiu ce campionat mondial, tata cu nu avea fata de "export" a predat la cheie echipa antrenorului care urma sa plece cu echipa si era putin stresat din cauza ca nu apucase sa il informeze pe "titular" cu toate "setarile" facut le "masina". Acesta nu a avut timp de asta din cauza ca solicitase o sedinta tehnica cu echipa care putea fi discreta din cauza ca inca nu se "atasasera" si "urechile" aferente lotului. Subiectul sedintei a fost o "rugamine" a titularului ca fetele sa-i faca un mic comision. Fiecare fata primea in dolari suma cu care urma sa achizitioneze o pereche de blugi pe care sa o aduca in tara. Din punctul al tatalui meu faptul ca "EL" stia cit de bine pregatise "masina" pentru curse era suficient. Cam multa umilinta dupa "gustul" meu.

     Sunt convocat la Bucuresti la o prezentare de tehnica de transmisiuni fabricata in RDG intrata in dotare. Fata de ce aveam atunci era deosebita fiind efectiva comandata de la distanta cu un fel de "calculator". Rezultatul "obiectul" nu mai avea pe el nici macar un buton de comanda sau instrumente de masura. Incepe prezentarea si "dulapul" refuza sa o ia din loc. Se da o pauza in care toti pleaca la o cafea pentru ca maistrii sa aduca obiectul la sentimente mai bune. Eu ramin si pun mina pe documentatie care normal era in germana. Asta era facuta de "dobitoci" pentru "dobitoci" asa ca aplicind algoritmul precizat acolo incepem sa reanimam obiectul. Cind vin sefii gasesc maistrii transformati in robotei care lucrau la telecomanda verbala facind ce le spuneam eu. Prezentarea se desfasoara cu succes eu ajungind din "fundul" sali pe "podium" pe post de dirijor. Dupa masa colegii primesc ordinele de serviciu ca sa se inapoieze in "teritoriu" mai putin eu. Colegul meu de promotie Cutucos ajuns mare sef ma anunta ca eu ramin urmind sa conduc convocarea de instruire cu "beneficiarii" asa ca in ziua urmatoare la 08.00 sa ma prezint la el in birou. Ca un militar disciplinat raspund cu :"Am inteles!". A doua zi sun la ora ordonata, grabit imi cere sa ma prezint la birou insa ii spun ca trebuie sa astepte din cauza ca vorbesc din Brasov. Seful fost coleg de promotie ramine fara sonor asa ca profit si-l intreb daca atunci cind toata sectia inclusiv subofiterul de la documente secrete au facut "poteca" pana in RDG nu era cazul sa se gindeasca si la mine si-i inchid telefonul. Peste citeva zile primesc prin posta militara ordinul de serviciu stampilat si subiectul se inchide.Trec ani eu am o cariera normala adica evoluez in jos si ironia soartei face ca dupa ce condusesem din Ploiesti pe linie de specialitate o unitate aflata in Brasov sa fiu mutat chiar in ea ca subordonat a unui proaspat capitan eu fiind la data respectiva maior de ciitva ani. Acesta spre deosebire de mine era un "precursor" al tehologiei numita dupa ani ca tehnica gasirii marelui licurici. Logic trebuia sa astept sa iasa capitanul "dotat" la pensie ca sa mai pot promova. La venire in unitate sunt sunat de la Ploiesti de cel care imi semnase mutarea fost coleg de tura care imi spune ca se bucura mult de mutarea mea ca o sa aiba cu cine sa rezolve problemele tehnice. Respectos si disciplinat in "raportez" ca sunt mutat pe functie de contabil asa ca eu ma limitez sa nu se defecteze tehnica in scripte. Intrigat ma intreaba daca ma lasa "sufletul" sa nu ma implic in probleme tehnice si atunci il intreb si eu cum l-a lasat "sufletul" sa ma puna subordonatul unui capitan? La unitate fiind un esalon mai mic abia acuma aparuse pe post de noutate si "dulapul" la care toata lumea se uita precum curca in struguri. Din practica am observat ca tehnica nu se repara prin metoda licuriciului asa ca la aparitia unui defect a fost nevoie sa fie chemat un "expert" de la Ploiesti si acesta fost coleg cu mine. Cum metoda "robingo" (inlocuirea pe rind a modulele functionale cu cele de rezerva) nu dadea rezultate aveau loc discutii la inalt nivel tehnic chiar in biroul unde eu lingeam de zor registre. Cind operatia reuseste colegul victorios intra in birou si-mi cere formularul pentru raportul tehnic. Serviabil il dau anuntind ca a fost completat de mine de la venirea lui in unitate el raminind numai sa il semneze. Intrigat incepe sa citeasca si la sfirsit trage o injuratura "cazona" din cauza ca in formular erau trecute cauzele deranjamentului,blocul care trebuie inlocuit si setarile pentru reglare si normal iscalitura mea in calitate de "expert-contabil".Stiu ca nu pare credibil insa pentru mine vederea "mutrelor" specialistilor a meritat toti banii. Ulterior imi placea sa ma distrez intr-un fel mai aparte cite un sef de statie imi cerea ajutorul insa il refuzam pe motiv ca sunt ocupat sa liniez niste registre. Normal daca imi trimetea un soldat care sa faca asta puteam sta de vorba si de multe ori direct prin telefon ii spuneam ce sa faca. Cel mai fericit cind am fost iarasi mutat a fost "seful" meu ajuns acuma maior ca a putut sa-si recupereze in fapt functia de sef.

     Probabil cam multa mindrie dupa gustul tatalui meu, este posibil sa am gena umilintei atrofiata

     Urmarea in viitor cu alt fragment descoperit care in schimb ma enerveaza de cite ori il citesc.