cp-Aurelian Burcu PIRAMIDA TREBUINTELOR UMANE

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-2shared 

 

Nota pentru a "sarii" in pagina cu marcati cu CTRL+C (Copy)  Nivelul fiziologic  din "CUPRINS" de exemplu si cu CTRL+F (Find) ajungeti direct la capitolul "Nivelul fiziologic"

Aurelian Burcu PIRAMIDA TREBUINTELOR UMANE FUNDAMENTALE

Editura Fundatiei *Mercur* 2003
Omul este un complex de date si nazuinte. Omul este un univers.
În fiinta sa se întâlnesc toate caile si se rasfrâng toate chipurile.
Omul însa nu este un univers închis – nu trebuie sa fie;
daca este, este din eroare – pentru ca fiinta sa, în ceea ce are
mai caracteristic, nazuie dincolo de individual si concret,
nazuie mereu în afara de el, în ceea ce el îsi gaseste esenta.
De aceea omul este un adevarat univers deschis,
în sensul unei dispozitii de a-si largi mereu orizontul, de a-si
îmbogati cuprinsul, pâna în a stabili o armonie si-un echilibru
cu lumea în realitate, cu existenta însesi.
Omul adevarat se defineste ca o nepotolita si apriga
stare de cautare si cucerire universala;
el nu se simte om fara o rotunjire, fara o integrare si împlinire a fiintei sale.
Ernest Bernea

CUPRINS

CAPITOLUL I

DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINTELOR
MASLOW SI HERZBERG

1.Preambul................................................................................. 4
2.Abraham Maslow si piramida trebuintelor fundamentale ............ 5
3.Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg.......................... 9

CAPITOLUL II

1. Introducere............................................................................ 11
2. Nivelele Piramidei .................................................................. 12
 o Nivelul fiziologic....................................................................... 12
  o Nivelul trebuintelor de siguranta ............................................... 15
  o Nivelul trebuintelor ambientale ................................................. 17
  o Necesitatile sociale ................................................................. 20
   o Necesitatile de cunoastere ........................................................ 24
  o Necesitatile de valorizare.............................................................. 26
  o Necesitatile de creatie................................................................... 28
  o Necesitatile de Identitate ............................................................... 29
  o Necesitatile de spiritualitate........................................................... 32
  o Nivelele de vârf: 10, 11 si 12......................................................... 33

CAPITOLUL III

ASPECTE GENERALE SI COMUNE PRIVIND TREBUINTELE

1. Asupra simbolismului numeric.......................................................... 35
2. Regula de evolutie a piramidei ........................................................ 38
3. Ierarhia nivelelor ............................................................................. 40
4. Actualizarea trebuintelor .................................................................. 40
a) Principii de baza............................................................................... 40
b) Caracteristici ale actualizarii.............................................................. 44
5. Axiomele trebuintelor........................................................................ 47

CAPITOLUL IV

ASPECTE CONEXE SI ALTE OBSERVATII PE MARGINEA TREBUINTELOR FUNDAMENTALE

1. Grila piramidala personala............................................................ 49
2. Axul central al piramidei ............................................................... 50
3. Cele trei etape ale dezvoltarii fiintei................................................. 50
4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinte ................................... 51
5. Observatii privind motivatia.............................................................. 53
6. Lumea de vis si trebuintele fundamentale .......................................... 57
7. Nivelul de aspiratii ............................................................................ 61
8.Consilierea pentru dezvoltare umana ................................................... 61
9. Piramida trebuintelor si ordinea sociala ............................................... 63

CAPITOLUL I
DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINTELOR MASLOW SI HERTZBERG

1. Preambul

Multe au fost în timp preocuparile oamenilor de stiinta în încercarea de a surprinde fenomenul uman în desfasurare si mai ales motorul tuturor actiunilor sale, ceea ce sta în spate si le face posibile, realizabile. S-a ajuns astfel în final a se descoperi ca în structura psihica a fiecarei fiinte umane, de la nastere si pe parcursul vietii sale se formeaza unele forte interne, care actioneaza motivational, adica impulsionând omul sa manifeste anumite conduite, ori actiuni, sa aiba anumite aspiratii sau idealuri, sa resimta afinitate sau repulsie pentru unele lucruri ori pentru altele etc. Toate aceste forte au fost definite printr-un singur cuvânt: necesitati, sau trebuinte.

Initial descoperite si evidentiate de gânditorii iluministi, societatile moderne le-au si recunoscut pentru prima data ca facând parte intrinseca din natura umana protejându-le si garantându-le prin declaratiile drepturilor omului si prin constitutiile adoptate ca urmare imediata a lor. Mai târziu socialistii au observat ca simpla recunoastere si garantare pe hârtie nu e suficienta pentru a transpune în realitate necesarul de împlinire umana. Ei au fost primii care au tras un semnal de alarma în acest sens: este necesar sa existe instrumente practice pentru a realiza satisfacerea acestor necesitati. Astfel au aparut diverse institutii juridice (actualmente denumite publice) menite a da curs dezideratelor de împlinire a fiintei umane pe diverse planuri: asigurarea unui nivel de trai decent, protectia familiei, sau a membrilor acesteia (copii, femei), protectia muncii, a sanatatii angajatilor sau a fostilor angajati, asigurarea minimului necesar de cunoastere, a posibilitatii si egalitatii de sanse în participarea la treburile comunitatii, protejarea demnitatii, investirea în dezvoltarea personala si profesionala, asigurarea libertatii de gândire, de constiinta de spiritualitate etc. etc. Mai târziu s-a constatat, însa, multe dintre aceste institutii create de societate în normala sa functionare, începeau sa devina tot mai daunatoare pentru progresul individului uman; unele tindeau sa-l sufoce în demensul de a-i satisface trebuintele acestuia, altele, dimpotriva tindeau sa creeze ele însele trebuinte contrare naturii umane. S-a impus atunci din nou revenirea la definirea cu o cât mai mare exactitate a ceea ce, anterior fusese denumit, suficient de vag si mai mult filosofic sau teologic, drept trebuinta naturala. Se impunea de data aceasta interventia stiintei. Stiinta care se concentreaza cu precadere pe mecanisme, functii si legi (principii) universale; acelea altfel spus, care aplicate oriunde si oricând permit obtinerea unor anumite rezultate previzibile, dar mai ales dorite si utile.

Printre cei care au încercat sa duca mai departe granitele cunoasterii cu privire la fortele ce fac posibila si determinabila o anumita atitudine ori manifestare umana, se numara si autorul volumului de fata.

Prezentul material dedicat trebuintelor umane a pornit de la cercetarile psihologului american Abraham Maslow, care pentru prima data în istoria fenomenului uman, a descoperit o “ecuatie” de functionare a sa, numita de el piramida trebuintelor umane fundamentale. Autorul rândurilor de fata, a tinut apoi cont si de teoria celor doi factori a unui alt cercetator al universului psihic, tot de origine americana: Friedrich Herzberg. Este motivul pentru care în capitolul introductiv va prezentam în sinteza viziunea acestor doi oameni de stiinta, pentru ca mai apoi sa mergem împreuna mai departe în – de acum – fostul necunosnut al sufletului uman, spre adescoperi noi dimensiuni ale realitatilor noastre interioare, centrate pe aceasta ecuatie de functionare a trebuintelor numita Piramida lui Maslow.

Pentru aspecte suplimentare, alte ecuatii – spre exemplu ecuatia personalitatii – si legi dupa care se structureaza si functioneaza psihicul uman, autorul va invita sa faceti apel si la alte volume ale sale precum: “Psihologia fiintei.Psihologia integrativa ecologica a personalitatii”, “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane” sau “Legile universale ale sistemului psihic”.

2. Abraham Maslow si piramida trebuintelor fundamentale

Punând ordine în haosul – ce domnea pâna atunci – de impulsuri, instincte, necesitati, deprinderi, orientari, aspiratii, procese afective, cognitive, volitive, intuitionale, nevoia omului de sine si de altii, de realitatea transcendenta si de divinitate, de creatie si sacralitate, de armonie si împlinire în viata etc, Maslow ofera o grila piramidala dupa care, pe de o parte putem recunoaste locul si functiile fiecarei trebuinte, necesitatea existentei trebuintelor ca veritabil ghid de orientare, supravietuire, crestere si dezvoltare (evolutie) – deopotriva a individului cât si a colectivitatilor (caci si acestea sunt tot „organisme” psihice dar la un alt nivel).

Iar pe de alta parte, el clarifica de acum încolo, pentru lume si stiinte, pâna unde merge înrudirea omului cu animalul si de unde acestea se despart, pentru ca primul sa-si poata recunoaste si afirme umanitatea ca trasatura naturala si specifica. Maslow a identificat initial numai 5 nivele ale trebuintelor (sedus fiind de traditia numerologiei iudaice, asa cum se va arata în capitolul 3.1), pentru ca spre sfârsitul popasului sau în acesta lume sa observe ca exista si o categorie speciala numita de el trebuintele de transcendenta. (De povara tratarii acestora, destinul sau l-a scutit însa, fiind în sarcina altor actori veniti mai nou pe scena lumii, la fel precm s-a întâmplat si cu ceea ce tot Maslow prevazut ca va trebui sa fie o “Psihologie a Fiintei” – volumul cu acelasi titlu aratat mai sus numarându-se printre îndatoririle unora dintre acestia).

1. Necesitati de subzistenta. Aici intra un complex de necesitati biologice si sociale precum: hrana, adapost, îmbracaminte, mijloacele economice de obtinere a bunurilor necesare vietii. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este necesar supravietuirii individuale materiale.

2. Necesitati de securitate. Persoana umana are nevoie nu numai de bunurile care sa-i asigure acum satisfacerea necesitatilor fundamentale, ci si de protectie împotriva multimii de factori distructivi, a agresiunilor de tot felul, împotriva catastrofelor naturale, a bolilor, împotriva oamenilor, a proceselor sociale distructive. Are nevoie de siguranta continuitatii si în viitor a conditiilor care îi asigura în prezent viata venituri sigure, asistenta sociala si sanitara în caz incapacitate de munca, de boala, de accidente, de batrânete.Într-un cuvânt, are nevoie de securitate.

3. Necesitati de dragoste si acceptare. Omul este o fiinta sociala. El nu exista doar ca individ izolat, ci apartine unor grupuri sociale: familie, comunitate locala, vecinatate, natiune, dar si unui grup de prieteni, unei comunitati profesionale sau chiar spirituale. El are nevoie sa se simta acceptat de grupurile carora vrea sa apartina, sa se simta integrat în mediul lor protectiv. El are, în consecinta, nevoie de „Apartenenta”.Altfel, se simte „singur”, „dezradacinat”, „rupt”. Omul are nevoie totodata de „dragoste”, de un sentiment pozitiv de acceptare, ca persoana unica, de catre ceilalti sau de catre un altul.

4. Necesitati de statut social. Omul are nevoie de prestigiu social, de aprecierea si stima celorlalti; dar si de îcrederea si stima de sine. Sistemil vietii umane este deosebit de fragil. Buna lui functionare este asigurata de încredere celorlalti si, în mod secial, de propria încredere în sine. Lipsa de încredere, de apreciere, de respect este un factor ci influenta profund negativa, inhibitor. Dinpotriva, încrederea pe care fiecare o are în fortele lui proprii, stima celor din jur, reprezinta un stimulent puternic, ofera un mediu suportiv, îcurajator pentru a înfrunta dificultatile si incertitudinea vietii. Exista o veche zicala ca „nimic nu sustine mai mult succesul, decât succesul”. Succesul, adica aprecierea celorlalti, stima si încrederea lor si a ta însuti în capacitatile proprii, este un element esential al mobilizarii energiilor interioare si al canalizarii lor în realizarea de performante deosebite. Si nu numai atât. O sursa principala a sentimentului de liniste sufleteasca, de confort psihic, de echilibru. Stim cu totii, din experienta cotidiana ca nimic nu ne paralizeaza mai mult efortul decât pierderea încrederii în sine. Defapt, lipsa încrederii în capacitatile proprii explica adesea într-o masura decisiva escurile; blocheaza, timoreaza, distruge spontaneitatea creatoare. Dar si atitudinea celorlalti este importanta. De aceea, pierderea încrederii de sine si a celorlalti duce, prin cronicizare, la grave patologii psihice. Tesatura de apreciere si încredere în care omul este cuprins reprezinta o conditie esentiala pentru stabilitatea fragilului lui echilibru existential.

5. Necesitati de autoactualizare. Existenta umana nu este o simpla realitate. Ea este în mare masura o potentialitate. Noi suntem nu numai ceea ce am facut si facem, dar si ceea ce putem face. Suntem, în consecinta, un set de capacitati fizice, psihice, intelectuale de actiune perfectibila continuu. Activitatea noastra actualizeaza mereu aceste capacitati, confirmându-le si dezvoltându- le totodata. Maslow sugereaza ca autoactualizarea – functionarea efectiva a posibilitatilor individuale – reprezinta una dintre necesitatile fundamentale, specifice omului. Omul are nevoie nu numai sa manânce, sa doarma, sa se îmbrace, sa se adaposteasca. El are nevoie totodata sa actioneze pentru a-si pune în functie, în act, capacitatile sale de dezvoltare. Doar în acest fel se poate simti orientat spre realizare. Nefolosirea tuturor posibilitatilor sau utilizarea lor partiala sub nivelul lor, este frustranta, generatoare de insatisfactie, de nefericire. Dimpotriva, actualizarea acestora, actiunea permanenta la cota lor maxima, duce catre o stare de împlinire, de satisfactie.

Maslow introduce totodata ideea de crestere umana. Fiinta umana este deschisa. Ea are nevoie de continua perfectionare, de dezvoltare creatoare. Capacitatile sale sunt într-un proces continuu de amplificare. Aceasta reprezinta starea de echilibru, deplinatate, de satisfactie în viata. Aceste cinci clase (tipuri) de necesitati formeaza o ierarhie. Ierarhia necesitatilor se caracterizeaza printr-o serie de proprietati care ne vor ajuta sa întelegem mai mult, comportamentul, motivatia actiunilor si orientarea globala a persoanei.

În primul rând, necesitatile umane sunt diferite din punct de vedere al importantei. Unele necesitati sunt mai importante decât altele. Ierarhia lor este cea indicata de ordinea în care au fost enuntate, enumerate. Cele mai semnificative pentru existenta omului sunt cele de subzistenta. Ele sunt preconditii absolute ale existentei. Urmeaza necesitatile de securitae, de apartenenta si dragoste, de statut social si, în fine, cele de autoactualizare. Dupa cum se vede optiunea lui Maslow în vechea disputa corp/suflet este clara: necesitatile corporale sunt si ele importante; satisfacerea lor reprezinta baza existentei umane, dar necesitatile superioare, spirtuale sunt în fond cele mai semnificative pentru om, specifice existentei lui. De aceea, nu exista nici o opozitie corp/suflet. Persoana umana poate fi considerata mai degraba ca un edificiu complex, la temelia caruia este corpul biologic, cu necesitatile sale elementare. Dinamica presiunii necesitatilor asupra comportamentului este diferentiata în functie de pozitia lor în ierarhie. Întreaga teorie a lui Maslow se bazeaza pe un enunt fundamental: „Comportamentul uman va fi orientat cu prioritate de prima categorie de necesitati nesatisfacute din ierarhie”. Ce înseamna aceasta?

În primul rând, o proprietate generala a raportului dintre necesitati si comportament. O necesitate exercita o presiune asupra comportamentului: îl orienteaza si îl motiveaza spre satisfacerea ei. Ea nu actioneaza însa întotdeauna activ asupra comportamentului. Din acest punct de vedere o necesitate poate avea doua pozitii distincte: sa fie manifesta sau latenta . O necesitate manifesta este aceea care preseaza activ asupra comportamentui, orientându-l spre satisfacerea sa. O necesitate latenta, fara a înceta sa fie necesitate, nu exercita în respectivul moment nici o presiune asupra comportamentului. În ce conditii însa, o necesitate este manifesta sau latenta? Exista doua situatii distincte în acest sens. Prima situatie: gradul de satisfacere absolut al necesitatii. O necesitate nesatisfacuta este activa, manifesta; preseaza asupra noastra, motivându-ne sa actionam spre satisfacerea ei. Îndata ce a fost satisfacuta, ea trece în latenta. Este ora prânzului. Dintr-o data stomacul începe sa se faca simtit. La început usoare jene, salivari, apoi dureri, stari de sfârseala, nervozitate. Actul mâncarii se insinueaza în centrul preocuparilor. Daca nu se da curs satisfacerii acestei necesitati, ea devine obsesie. Gândul ne zboara tot mai insistent la mâncarurile ce ne asteapta. Visam cu ochii deschisi. Parca totul în jur miroase a mâncare bine pregatita. Creste nivelul de agresivitate împotriva obstacolelor care stau în calea acestei nevoi. Sunt persoane care declara adesea ca devin nervoase când le este foame. În grade diferite, acest lucru este valabil în general pentru orice necesitate nesatisfacuta. Starea de nervozitate generata de nesatisfacerea sa reprezinta un montaj psiho-fiziologic, opunere a întregului organism sub presiunea actiunii. Odata satisfacuta o necesitate-si înceteaza presiunea asupra comportamentului. Din manifesta, devine latenta. Dupa ce omul a mâncat, hrana dispare din preocuparile lui. Dupa ce a dormit s-a spalat, s-a îmbracat, aceste probleme înceteaza sa mai existe ca probleme. Ele vor reveni în atentie când se impune satisfacerea lor din nou. Aceasta este dinamica normala a personalitatii. Exista însa si patologii. Fixatia excesiva asupra unei categorii de necesitati, ramânerea lor manifesta chiar dupa satisfacere este anormala, si duce la starea de boala.

A doua situatie gradul relativ de satisfacere a necesitatii (a se vedea si Cap II) Maslow avanseaza ipoteza ca dinamica unei necesitati este afectata nu numai de gradul ei, de satisfacere/nesatisfacere, ci si de dinamica celorlalte necesitati. În consecinta o necesitate va ramâne (sau trece în) latenta, chiar daca este nesatisfacuta, în conditiileîn care alte necesitati mai importante îi iau locul. Acestea vor presa asupra comportamentului, vor capta toate energiile, trecând în latenta pe cele mai putin vitale. De aici si semnificatia tezei fundamentale a lui Maslow citata mai sus. Active, manifeste vor fi necesitatile din prima categorie nesatisfacuta din ierarhie. Daca necesitatile de subzistenta nu întrunesc conditiile satisfacerii lor, ele vor fi manifeste, captând întreaga noastra atentie si împingând în latenta toate celelalte necesitati, indiferent daca ele sunt sau nu satisfacute. Când suntem amenintati cu disparitia prin înfometare este firesc sa nu ne mai procupe problema securitatii la batrânete sau în caz de boala; sa nu ne mai preocupe actualizarea capacitatilor noastre intelectuale superioare. Problema dominanta va fi obtinerea hranei. Aceasta teza are si un complementar. Pe masura ce o serie de nevoi fundamentale sunt satisfacute, se blocheaza, devenind manifeste, nevoile din clasele superioare. Exista deci o evolutie a orientarii personalitatii umane de la nevoile vitale, de supravietuire, la cele superioare.

Daca cunoastem configuratia conditiilor de viata al unei persoane sau grup social, vom putea prezice, utilizând aceasta teorie, tipul de probleme spre care respectiva persoana sau grup social este orientata. Aceasta idee se fundeaza pe o presupozitie mai generala aaupra dinamicii sistemului uman. Resursele de activitate al persoanei umane sunt mai limitate. Omul nu se poate concentra simultan asupra satisfacerea tuturor necesitatilor sale. Datorita acestei limitari actionale el trebuie mereu sa-si concentreze eforturile spre satisfacerea unui anumit grup de necesitati, amânând pentru mai târziu pe celelalte care sunt mai putin vitale. Teoria lui Maslow sustine ideea extrem de importanta a cresteri si evolutiei umane. Varietatea umana se datoreaza nu atât existentei unei naturi umane variabile, cât manifestarilor diferite, în conditii deosebite, ale aceleiasi naturi (a se vedea în continuare, precum si volumul nostru „Psihologia Fiintei”). Ea arunca o lumina atât asupra dinamicii individuale, cât si asupra celei colective. Cresterea, evolutia umana va avea loc de la necesitatile de subzistenta spre cele de autoactualizare. Aceasta presupune si o dezvoltare a mediului de viata al omului. Omul „se face”, se construieste mereu în functie de conditiile în care traieste. Daca acestea sunt favorabile satisfacerii în linii generale a necesitatilor fundamentale – conditii de subzistenta, securitate prezenta si viitoare, apartenenta organica la mediul sau social, atitudine pozitiva, suportiva etc – atunci el se va orienta în mod firesc spre actualizarea capacitatilor sale, spre crestere si dezvoltare.

3. Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg

Pornind de la analiza surselor care produc satisfactia si insatisfactia în munca, psihologul american Friedrich Herzberg în teoria sa asupra celor doi factori, a ajuns la o întelegere mai generala asupra naturii umane, cu interesante implicatii pentru gradul de satisfactie. Omul are o dubla natura. Pe de o parte natura animala – nevoile biologice si conditiile fizice si sociale de satisfacere al lor; plus tendinta de a evita si contracara orice factor din mediu cu actiune negativa. În aceasta categorie intra, de exemplu, nu numai foamea (necesitate tipic bilogica), dar si nevoia de a câstiga bani ca instrument de satisfacere a tuturor nevoilor umane elementare. Pe de alta parte, o natura specific umana: nevoia de realizare, de „crestere” a personalitatii, de maturizare psihologica, sociala si culturala. Autorul pare sa sugereze ca pe fundamentul biologic se ridica o suprastructura umana caracterizata în mod special prin realizare fizica si intelectuala, crestere psiho-intelectuala, dezvoltare. Pâna aici, nimic nou. Tot dualitatea biologic versus uman. Ideea interesanta din teoria lui Herzberg este aceea ca satisfacerea nevoilor cuprinse în perimetrul celor doua paliere ale fiintei umane, împreuna cu factorii care o conditioneaza, au implicatii distincte asupra starii de satisfactie umana. Factorii care afecteaza, pozitiv sau negativ, prima categorie de nevoi sunt denumiti factori de igiena. În sfera muncii, ei se refera în mod special la mediul de munca: retributia, conditiile fizice ale muncii, securitatea postului de munca, relatiile umane (cu sefii, cu subalternii, colegii, conducera întreprinderii). Factorii care afecteaza cea de-a doua categorie de necesitati sunt denumiti factori de crestere sau motivatori. În aceeasi sfera a muncii, ei sunt plasati mai mult în perimetrul continutului muncii: calificarea ceruta de postul de munca, gradul de interes al activitatii, varietatea, creativitatea, posibilitatile de realizare si crestere personala, responsabilitatile implicate, recunasterea valorii personale. Aceste doua categorii de factori au un comportament diferit, atât în ceea ce priveste satisfactia muncii, cât si în ceea ce priveste motivarea performantei. Astfel, factorii de igiena, daca lipsesc, produc insatisfactie. De aceea sunt numiti si dissatisfactori. Prezenta lor elimina starea de insatisfactie, dar nu reprezinta totodata si o sursa importanta de împlinire sau de crestere si dezvoltare. Dar contributia sa pozitiva este modesta. Daca cineva spune ca e fericit fiinca are un sef bun, întelegem imediat ca starea respectiva a putut sa apara doar într-un mod exceptional: dupa o experienta negativa sau în comparatie cu alti colegi si necunoscuti care au o experienta „trista” în acest domeniu. În mod absolut, deci neraportata la o alta experienta ni s-ar parea absurd sa consideram ca un asemenea factor poate prin el însusi sa conduca la fericire. Conditiile „exterioare” de munca – fizice, economice, social-umane – în masura în care sunt bune, devin rapid „date”, lucruri normale de care nimeni nu se bucura în mod special. Doar dupa înlocuirea unor conditii proaste cu unele bune remarcam calitatea lor. Apoi, aceasta devine obisnuinta, alte nazuinte conturându-se. Cineva poate fi nefericit ca lucreaza într-o sectie murdara, ca este supus la un zgomot insuportabil, la temperaturi excesive. Cu greu însa se poate considera fericit doar pentru ca locul sau de munca este curat, igienic, linistit. Acelasi efect îl au factorii de igiena si asupra motivarii performantei. Lipsa lor genereaza o atitudine negativa fata de munca, blocheaza performanta. Prezenta lor doar deblocheaza performanta, dar nu este suficienta pentru a o motiva. În acest sens igiena la locul de munca nu reprezinta un factor care sa garanteze performante ridicate. Lipsa de igiena poate însa sa le afecteze negativ. Acelasi lucru este valabil, conform teoriei lui Herzberg, si în ceea ce priveste retributia. Un nivel scazut al acesteia reprezinta o sursa puternica de insatisfactie, un factor cu influenta negativa, puternica asupra performantei. Cresterea sa contribuie desigur, la instalarea unui sentiment de satisfactie în munca, la motivarea performantei. Dar dupa ce depaseste un anumit nivel, ea nu mai este asociata cu cresteri proportionale ale satisfactiei si performantei. Retributia motiveaza si genereaza satisfactie mai mult „prin comparatie”. Daca unul câstiga „mai mult ca altii” (si nu conteaza cât anume în mod absolut) atunci, de regula, el este mltumit si aceasta situatie îl motiveaza.

Factorii de crestere sau motivatorii au o actiune inversa celor de igiena. Absenta lor nu este asociata în mod necesar cu insatisfactie în munca; dar prezenta lor este o sursa importanta de satisfactie. Din acest motiv sunt desemnati si prin termenul de satisfactori. Lipsa unei munci variate, intersante, afirma Herzberg nu este o sursa majora de isatisfactie. Existenta ei însa este o baza solida pentru sentimentul de împlinire, de satisfactie, de crestere si dezvoltare personala în viata. Aceeasi influenta si asupra performantei. Lipsa factorilor motivatori nu blocheaza performanta: omul poate obtine performante ridicate si în munci neinteresante, necalificate etc. Prezenta lor reprezinta însa un important motivator al performantei. O munca interesanta, creativa sustine prin ea însasi performate ridicate. Desi teoria celor doi factori este elaborata cu referire speciala la sfera muncii, ea are o aplicabilitate mult mai generala. În orice sfera a vietii am putea distinge dissatisfactori (conditii a caror lipsa genereaza în mod accentuat insatisfactie, nereficire, dar a caror prezenta contribuie relativ modest la constituirea sentimentului pozitiv de plinatate în viata, de fericire) si respectiv satisfactori (care actioneaza mai accentuat prin prezenta decât prin absenta lor asupra satisfactiei si implinirii umane).

CAPITOLUL II

I. Introducere

O scurta precizare metodologica si conceptuala se impune de la început, pentru usurinta desfasurarii contextului actual. Astfel, denumirile pe care le-am dat în cele ce urmeaza, nivelelor Piramidei au urmarit sa respecte doua principii: si anume traditia (pe cât posibil cautând a prelua formularile deja învatate) pe de o parte, iar pe de alta parte, acolo unde lipsea un concept traditional, am vizat introducerea unuia care sa sintetizeze ori sa fie reprezentativ pentru valorile centrale ale nivelului respectiv (ex: nivelul „Identitatii” ori „Stimei de Sine”) si care, prin ele însele, ca si concepte desprinse de contextul explicativ ce le însoteste, nu spun prea multe despre întreaga complexitate a trebuintelor manifestate la respectivul nivel. De aceea, subliniem din start, ca aceste denumiri sunt oricând pasibile de a fi înlocuite cu altele mai corespunzatoare, ce cu siguranta vor fi identificate ulterior prin cooperarea mai multor/altor specialisti. Astfel încât, important este ca noi sa ne concentram pe întelegerea fenomenelor ce se ascund în spatele acestor concepte, în toata complexitatea si cu multiple valente specifice acestora. Si în plus, sa pastram o optica deschisa pentru a întelege ca aceste Trebuinte apartin Sinelui (adica Finntei noastre interioare, autentice) la diverse stadii de evolutie, ele fiind specifice deci, pentru tot ceea ce se numeste în sens traditional „fiinta vie”: plante, animale, oamenii si regnurile supraumane, acestea din urma nefacând obiectul tratarii prezente, întrucât, pe de o parte depasesc posibilitatile actuale de întelegere/percepere a fiintei umane (datorita neactivarii, neintrarii în functiune a anumitor organe si functii superioare) iar pe de alta parte, cunoasterea acelor aspecte nu ar fi decât de utilitate teoretica, pe când interesul imediat al Psihologiei este – asa cum stim – acela de a identifica si da în folosinta instrumente prin excelenta practice, puse în slujba devenirii/transformarii umane (ceea ce presupune ca acestea trebuie sa fie dublu-adaptate: la posibilitatile si la nevoile/necesitatile omului actual). Într-o reprezentare grafica, ierarhia Trebuintelor se înfatiseaza precum în diagrama de mai jos. Pentru început vom prezenta succint semnificatia fiecarui nivel, ramânând ca, în final sa realizam anumite observatii generale atât cu privire la simbolismul (dupa cum se va vedea) deloc întâmplator al diagramei, cât si privitoare la semnificatia de ansamblu a nivelelor.

II. Nivelele Piramidei

1o Nivelul fiziologic

Necesitatile fiziologice reprezinta totalitatea conditiilor orientate spre mentinera homeostaziei organismului uman (hrana, apa, aer, inclusiv calitatea sanogena a acestora). Prin notiunea de „fiziologie” întelegem în contextul de fata, deopotriva partea biologica („organica” si „anorganica”) a organismului, cât si structura energetica, „învelisul” sau„corpul” vital. Având în vederea ca organismele vii se afla într-o permanenta inter-relatie de schimb, atât între ele, cât si cu mediul, trebuie sa observam, în primul rând, ca alterarea oricareia din factorii amintiti duce la tulburari semnificative ale homeostaziei. Starea ideala de echilibru total pe acest nivel ar fi aceea în care întreaga suita a legaturilor/corespondentelor organismului cu mediu sa functioneze perfect. Acest lucru însa nu se poate realiza practic si tocmai de aceea Natura a prevazut mecanisme (si instrumente) având caracter reparator, cea mai evidenta manifestare a acestora reprezentând-o functia de adaptare. Aceasta functie este cu atât mai puternica, adica organismul se adapteaza cu atât mai usor, cu cât este mai avansat pe scara evolutiei. Astfel încât, pe buna dreptate s-a spus ca omul este cea mai adaptabila dintre toate speciile. Aspect datorat, de altfel si complexitatii organismului sau, în structura caruia se gasesc, de fapt, toate celelalte regnuri, întrucât sub aspect fiziologic, trupul uman continând regnul mineral, vegetal si animal. Si spunând din nou fiziologic trebuie sa întelegem atât partea materiala (biologica) precum si cea vitala (energetica). Adica organismul uman contine fluide (câmpuri energetice) apartinatoare deopotriva animalelor, plantelor si mineralelor. Acest aspect este de o importanta capitala pentru întelegerea comportamentului uman în anumite situatii. Pentru ca fluidele corpului sau vital ( preferam notiunea de corp pentru ca reda mai bine aspectul structural complex, organic si functional, decât aceea de „câmp” folosita în bio-fizica si care semnifica mai mult un mediu decât un organism, ceea ce nu este cazul), fluidele corpului vital, deci, pe lânga functia de baza, aceea de a intretine miscarea (dinamica) si a facilita schimburile (sau chiar mai mult, comunicarea între toate organismele componente ale Ecosistemului Naturii) au si rolul de memorie universala a experientelor rezultate de pe urma acestor schimburi, pe baza acestei memorii reglându-se functia de adaptare, amintita mai sus. Tot memoria fiziologica reprezinta fundamentul a ceea ce se numeste instinct – adica reguli utile/necesare pentru facilitarea/realizarea supravietuirii, a starii de existenta. Instinctul, însa nu se reduce la lumea animalelor si a oamenilor. Stiintele clasice l-au observat si descris foarte bine la aceste nivele ale evolutiei fiintei pentru ca era mai evident. Lumea plantelor, în egala masura beneficiaza de aceasta Forta Interna a fiziologicului lor, care le ghideaza spre adecvarea comportamentului la mediu, în scopul perpetuarii supravietuirii individului si speciei.

Tocmai datorita faptului ca organismul uman contine structuri energetice apartinatoare si celorlalte regnuri, pot exista tendinte/instincte specifice acestora, instincte care intra în general în componenta a ceea ce se numeste Temperament (descris foarte sugestiv înca de Hipocrate). Temperamentele conditioneaza forma si continutul exprimarii, în structura de Personalitate, a multora dintre capacitatile, înclinatiile ori trasaturile de caracter ale unei fiinte umane (si nu numai) care se întrupeaza într-un astfel de organism. De exemplu o persoana se naste cu toate calitatile si abilitatile necesare unui bun orator sau actor, însa datorita temperamentului sau melancolic, profund lipsit de energie va întâmpina mari dificultati în manifestare, trebuind sa parcurga un proces intensiv de autoeducare/modelare/instructie si poate chiar sa apeleze la surse complementare de energizare, desigur, totdeauna cu consecintele colaterale. Sau viceversa: o persoana cu înclinatie spre medicina chirurgicala sa fie împiedicata de lipsa de rabdare si „nervozitatea” mâinilor, imprimate de un temperament coleric. Desigur aici prin antrenament e mai usor de rezolvat situatia pentru ca se aplica un principiu universal al Naturii: acolo unde se poate mai mult, se poate si mai putin. Surplusul de energie „strunit” si canalizat corespunzator se poate dovedi de maxima utilitate mai ales într-o astfel de profesiune.

Dincolo de importanta în structurarea temperamentelor, asigurarea „instinctului vital” (sau al supravietuirii) si comunicarea între organisme, corpul vital (eteric) realizeaza totodata comunicarea între componentele aceluiasi organism, fiind suportul informational al sistemului nervos. Partea materiala: creierul, nervii, maduva (si alte ramificatii) precum si sistemul limfatic (etc) reprezinta canalele prin care „energia” (eterul) se propaga purtând cu sine informatiile necesare „hranirii” tuturor sistemelor componente ale organismului. Astfel încât, alterarea homeostaziei pe acest nivel întâi al trebuintelor (corespunzatoare întregii game de stari fiziologice, de la cele de simplu disconfort – foame, sete, frig etc – pâna la cele acute – boala) se datoreaza de cele mai multe ori disfunctionalitatilor intervenite la nivelul energetic. Pe acest principiu se bazeaza toate terapiile energetice (orientale si occidentale) de la Qi-Kong, acupunctura, Reiki si reflexo-terapie, pâna la Hata Yoga. Toate urmaresc sa refaca dezechilibrele energetice create prin insufucient de performanta circulatie a fluidului vital.

Vedem astfel ca, dicolo de calitatea sa omogena (sau pura) a factorilor de mediu (alimente, aer, apa, radiatii etc) sub aspectul poluarii, de o deosebita importanta este si calitatea substratului energetic pe care acestea îl poarta. Astfel, de exemplu carnea, din punct de vedere medico-veterinar poate fi „sanatoasa”, însa fluidele ce o însotesc pot sa aiba nivele diferite de vibratie, determinate fie de gradul de evolutie a speciei apartinatoare (si aici ne referim desigur la evolutia biologica-materiala, a organismului, observata de biologia darwiniana) fie de gradul de evolutie al fiintei ce locuieste acel organism. Astfel organismul biologic al câinelui, delfinului, pisicii, elefantului desi este mai putin evoluat decât cel al maimutelor primate, totusi energiile vitale ale acestora sunt influentate de fiinta locuitoare mult mai avansata decât în primul caz. Si e bine sa retinem ca aceste energii, cu cât apartin unei fiinte mai evoluate, cu atât dobândesc o putere de organizare mai pregnanta, preluând si retinând mai mult din personalitatea acelei fiinte. Astfel încât ele vor fi mai greu descompuse, prelucrate si asimilate de catre structurile energetice ale fiintei care se hraneste cu acestea, existând tendinta de a conserva impulsurile/instinctele proprii fiintei de la care provin (Sa ne amintim de rolul principal ca memorator al corpului energetic. Pe aceste principii se bazeaza postul alimentar utilizat ca instrument în toate sistemele de evolutie spirituala, si care face diferenta între fluidele energetice ale diverselor surse de hranire a omului) Este, credem, binecunoscut faptul ca, sub influenta elementului fundamental Foc, sub diversele sale aspecte uzuale (ardere, fierbere, prajire etc) corpurile energetice se distrug (se dezorganizeaza), motiv pentru care intervine fenomenul denumit „moarte”, adica partea „materiala” a organismului nu mai poate „functiona”.

Sub aspect alimentar – daca vorbim din punctul de vedere al fiintei care tinde sa-si satisfaca nevoile acestui prim nivel, în discutie – faptul acesta este deopotriva benefic, dar si mai putin benefic. El este benefic în masura în care distruge structurile energetice superior organizate (ale animalelor). Carnea prajita (sau fiarta) pastreaza, de aceea mai putin din fluidele initiale, decât cea cruda (în paranteza fie spus, nici aceasta nu le pastreaza pe toate, întucât corpul eteric se dezintegreaza într-o oarecare masura din momentul încetarii procesului de circulatie a sângelui si de repiratie, aceste fiind purtatoarele energiei de viata, sau vitale, cum mai este numita). În ceea ce priveste elementele vegetale sau apa, aceasta reprezinta un veritabil izvor de vitalitate care, fiind la un stadiu primar de organizare, va putea fi extrem de usor adaptabila trebuintelor organismului uman (de exemplu) pe de o parte, iar pe de alta parte nu exista riscul de „contaminare” cu structuri de personalitate de la fiintele initial utilizatoare. De aceea aducera lor în contact cu elementul Foc si distrugera acestora, nu poate fi considerata favorabila (si toate retetele si scolile de alimentatie naturista stiu aceasta). În alta ordine de idei, trebuie sa mai observam un aspect important. Fluidul eteric, prin calitatile sale, este captatorul impresiilor de mediu, deopotriva venite de la experientele pe care le traieste fiinta în raporturile de schimb cu celelalte fiinte, cât si din trairile interne ale acesteia, din starile ei afective, cognitive, mentale. De aceea dincolo de – accentuam – calitatea/puritatea unui aliment (în sens generic), determinata cu instrumentele clasice de masura, trebuie sa avem în vedere continutul si calitatea energiilor ce îl însotesc. Pentru ca satisfacerea necesitatilor pe acest nivel, fiziologic, presupune deopotriva aspectele materiale (biologice), cât si aspectele energetice (vitale).

2oNivelul trebuintelor de Siguranta

Trebuintele de Siguranta cuprind ansamblul conditiilor si factorilor, deopotriva externi si interni, determinanti pentru realizarea unei stari de echilibru prospectiv, adica de stabilitate, de certitudine a existentei atât pentru prezent cât si pentru viitor. În mod traditional, factorii incidenti la acest nivel sunt împartiti în doua categorii: externi si interni. În rândul factorilor externi se înscriu: adapostul îmbracamintea, „proviziile pentru ziua de mâine”, banii în cont, lipsa dusmanilor sau a pericolelor; existenta unor surse certe de venit, ordinea sociala (lipsa criminalitatii, respecarea dreturilor si libertatilor cetatenesti, etc), calitatea elementara a vietii (salubritate, alimentatie sanatoasa etc), lipsa razboaielor, tulburarilor sociale ori calamitatilor naturale etc. Din categoria factorilor interni putem aminti lipsa stresului puternic, al tulburarilor existentiale marcante (boli fizice sau psihice; pierderea unor fiinte apropiate fata de care se crease o dependenta profunda; pierderi materiale de anvergura etc). În fapt marea majoritate a factorilor interni rezida într-o cauza prima datorata unor modificari în mediul extern; chiar si acei factori ce – în aparenta – ar tine de profunzimea cea mai intima a fiintei, cum ar fi conceptiile de viata, credintele si ideologiile etc si care, nici ei, nu se schimba decât tot sub impulsul unor experiente exterioare si prealabile traite de subiectul în cauza.

De aceea noi preferam clasificarea dupa efectele produse si nu dupa sursa (mai mult sau mai putin aparenta) a acestora, în factori care tin de siguranta fizica si factori ce afecteaza siguranta psihica. Diferenta dintre cele doua categorii constând în faptul ca unii produc efecte psihice pe când ceilalti afecteaza doar structurile fiziologice. În realitate, însa prea rar vom întâlni elemente pure încadrabile doar în una sau alta dintre categorii. În general factorii perturbatori se prezinta ca un ansamblu complex, influentând atât fizicul cât si partea psihica, chiar daca nu concomitent. De exemplu consumul alcoolului, în primul rând altereaza functionarea fiziologica – chiar daca sub aspect psihic produce o stare de bine, prezentându-se ca o falsa necesitate – iar în timp el va actiona si asupra structurilor psihice. Si aici atragem atentia asupra unei confuzii în general, împartasita de multi specialisti. Alcoolul, drogurile, mâncarea, sexul, etc si toate aspectele care creeaza dependenta, realizându-se prin intermediul unor functii si organe biologice, afecteaza în fapt capacitatile psihice (lucru binecunoscut). Însa, (si acum intervine eroarea) daca se observa o scadere a memoriei, concentrarii, stabilitatii musculare, cursivitatii gândirii, exprimarii si trairii afective etc, aceste fapte se datoreaza alterarilor produse organelor fiziologice ce fac posibila maifestarea în lumea fizica a capacitatilor proprii fiintei umane. Dar capacitatile respective nu sunt alterate prin respectivele substante consumate. Atentie foarte mare. E o diferenta de esenta între respectivele substante ce tin de planul/realitatea fizica si eterica, pe de o parte, si capacitati/abilitati/ trasaturi de caracter etc ce se afla la un nivel cu mult superior, tinând de fiinta însesi, iar nu de corpurile pe care aceasta le utilizeaza la un moment dat sau altul. Ceea ce poate însa afecta aceste din urma apecte, este dezordinea produsa în organizarea vietii. Organizarea vietii reprezinta setul de conduite/ atitudini si manifestari prin care individul îsi stabileste strategia cea mai viabila în masura a-i permite sa-si conduca viata dupa propriile principii si sa-si exprime propriile trasaturi interioare. Altfel spus, pentru un om sanatos, organizarea vietii este media dintre ceea ce crede el despre sine si ceea ce vede lumea în el, sau mai exact personalitatea sociala vie si activa, rezultata din actiunea sinergica a celor doua extreme. În momentul în care derularea fireasca a acestei ordini strategice (reamintim, cuprinzând setul de credinte, principii, valori, actiuni etc personale) este tulburata de slabirea coeziunii dintre fortele ce o mentineau (taria vointei si claritatea gândirii, determinate de „încetosarea mintii”, voaloarea sau dimpotriva accentuarea afectivitatii, slabirea senzitivitatii la nivel fiziologic, alterarea simtului responsabilitatii etc), în momentul acela deci, îsi pot face intrarea în sistem diverse gânduri pâna atunci reprobate/respinse, diverse sentimente sau conduite neconforme. Acestea vor afecta valorile amintite, iar nu substantele fiziologice, care au constituit numai un instrument, un fel de “cal troian” pentru primele.

Aceste forte, la început insesizabile, în timp, prin repetare, se vor amplifica si multiplica ajungând – în situatiile critice – sa preia controlul asupra normelor de baza ale sistemului de organizare a vietii individuale, putând introduce, nu doar în comportament, ci chiar în structura Naturii individuale sau a Caracterului aspecte (de obicei) degradante. (Pentru detalii recomnadam volumul nostru “Psihologia Fiintei. Psihologia ecologica integrativa a persnalitatii”). Cel mai adesea astfel de factori, creatori de dependente, produc transformari doar la nivelul organismelor (corpurilor): fiziologic si astral, dezorganizându-le (a se vedea, desprea cestea, volumul amintit mai sus). Însa din punct de vedere al omului în manifestare sociala, o dezorganizare chiar si numai la nivelul acestor corpuri poate fi suficient de negativa atât pentru el cât si pentru ceilalti, aducându-l în imposibilitatea de a-si exprima capacitatile mentale, de exemplu (prin alterarea cerebrala ori a sistemului nervos) sau a capacitatii afective/volitive, a virtutiilor (dragoste, afectiune, mila, compasiune, simpatie, grija, etc) prin „amputari” (destructurari) determinate în corpul astral. Parabolic (si chiar putin diabolic exprimat), Sf. Petru daca venind în lumea fizica si-ar altera corpul astral, toata maretia si virtutea sfinteniei lui ar avea profund de suferit în a putea fi exprimata corespunzator.

La fel ca drogurile – ce reprezinta agenti, clasic, externi – exista si alte categorii de factori care afecteaza siguranta unei fiinte. De exemplu pentru om, stresul, ura, mânia, orgoliul, gelozia, invidia, tristetea, injuriile, meschinaria (si toata gama acestor „pacate” – depinzând desigur si de gradul de „sensibilitate”, de curatenie sufleteasca a persoanei în cauza, corelativa nivelului sau de evolutie) toate acestea, deci, vor constitui „pericole” (în sensul veritabil al cuvântului). Nu trebuie ca cineva sa actioneze, sa orienteze asupra ei o astfel de influenta (de ex. sa-I adreseze o injurie); simpul fapt de a se afla într-un mediu saturat de altfel de influente îi afecteaza fiintei umane profund starea de siguranta psihica. Omul în cauza se simte agresat personal de aceste manifestari, se simte violat în integritatea, intimitatea si standardul valorilor proprii. (Acesta este motivul pentru care toate legislatiile moderne permit cauze ne deraspundere juridica precum legitima aparare sau starea de necesitate, chiar si pentru situatii în care sunt atacate si puse în pericol valori comune si universale ale societatii, nu numai când este lezata în mod direct o anumita persoana determinata.)

3oNivelul trebuintelor ambientale

Presupun asigurarea unui standard de calitate si confort (inclusiv estetic) al vietii, de organizare si „amenajare” a „mediului de viata” (camera sau casa proprie, biroul, masina, gradina etc.) în conformitate cu „gustul personal”, ori altfel spus, dupa propriile norme/principii si standarde de percepere/raportare la realitatea cotidiana, astfel încât existenta proprie sa fie nu doar un simplu fapt, un dat al naturii, sau o pura întâmplare, ci ea însasi sa poata reprezenta o sursa de satisfactie umana interioara. La acest nivel întâlnim pentru prima data pornirile artistice ale fiintei. Manifestarea capacitatilor sale cu adevarat creatoare se va exprima plenar pe nivelul 7 (dupa cum vom vedea mai jos). La acel nivel ea are caracter de arta si presupune o transpunere totala a fiintei creatorului în opera de arta, o contopire a acestor doua în afara oricarei conditionari, determinari, sau control din partea ratiunii ori vointei. Artistul creeaza dintr-o pornire interioara, dintr-un instinct existential trans-constient si trans-rational. Aici însa, pe nivelul 3 lucrurile se petrec întocmai invers. Nevoia de ambient provine dintr-o examinare atenta a mediului exterior, urmata de o supunere a acestuia la normele/cerintele ordinii interioare. Din compararea celor doua dimensiuni (interior si exterior) precum si din constientizarea altor trebuinte (de exemplu nevoia de a avea un partener, ori nevoia de cunoastere, sau de stima de sine) se urmareste modificarea/ adaptarea spatiului ambiental pentru ca prin functionalitatea sa sa creeze starea de confort specifica si utila satisfacerii acestor trebuinte. Se realizeaza în acest fel personalizarea mediului ambiental imediat înconjurator. Acest confort este deci mediat si utilitar, dar nu lipsit de estetic. Este nevoia primara de estetic, nevoia fiintei de a se înconjura de frumos – nu de dragul contemplarii frumosului (acest lucru se petrece cum spuneam pe nivelul 7) ci pentru valoarea sa de accesoriu util.

Astfel observam de exemplu aceasta nevoie manifestata în ornamentele obiectelor uzuale. Aceste ornamente sunt accesorii functionale ale obiectelor si nu opere de arta, fiind create cu intentia predeterminata de a înfrumuseta ceva si nu de dragul frumosului în sine. În alte situatii ele sunt menite a transmite un mesaj (de ex. la vestimentatie, sau masini de lux), de a afirma o anumita pozitie sociala, de a scoate în evidenta anumite capacitati personale ori aparteneta la un anumit grup social (tatuaj etc). Sau pur si simplu pentru confortul propriu si personal; caci aici includem toate formele/culorile obiectelor de care cineva se înconjoara la un moment dat, de la designul noptierei sau a telefonului, la mobilier, zugraveli interioare, birotica si covoare, pâna la zona de locuit, spatiul de relaxare, statiunea sau plaja unde prefera sa-si petreaca timpul liber, masinile, jocurile, ocupatiile si îndeletnicirile care îl atrag si relaxeaza

. Toate acestea se includ în vasta categorie a factorilor creatori de confort. Acesti factori îndeplinesc deci urmatoarele functiuni:

a) -adapteaza ordinea exterioara a mediului dupa ordinea interioara a fiintei locuitoare

b)-asigura crearea unui spatiu personalizat, ce s-ar putea numi „turnul de fildes” propriu, sau “propria vizuina” (vom vedea mai jos, pentru ca aceasta sa devina un „camin” trebuie sa mai primeasca si altceva: afectiune, caldura altor suflete etc)

c)-creeaza un cadru de reprezentanta a fiintei în lume; este interfata de contact menita sa comunice în avanpost mesaje catre interlocutori; totodata creeaza imaginea fiintei în mediul special de viata

d)-regleaza procesele interne ale fiintei în perioadele de tulburare, printr-o reactie inversa: ordinea interna bulversata se regaseste/reface prin contactul cu imaginea sa externa, fiind astfel un veritabil “templu personal al regasirii de sine”

e)-constituie spatiu/mediu de reenergizare, de favorizare a introspectiei si sprijin în dezvoltarea personala

f)-reprezinta un mediu simbolic, creând totodata un cadru, o imagine exterioara (extindere sau re-flexie a personalitatii) care-i permite sufletului sa se contemple pe sine, de aici rezultând, pe de o parte autocunoasterea (sau mai exact ajutând la cunasterea de sine), iar pe de alta parte dându-i acestuia un sentiment de multumire, de împlinire de sine.

Pentru ca, în paranteza fie spus, o anumita doza de narcisism nu numai ca este specifica si binevenita, ci e absolut necesara fiecarei fiinte având functia principala de catalizator al procesului autovalorizarii (iubirea de sine). În lipsa narcisismului fiinta nu ar pune pret pe ea însesi, oricât de dezvoltat ar fi orgoliul propriu. Pentru ca orgoliul este orb; un instinct primar al supravietuirii, perpetuarii si impunerii, dar în afara vreunei logici interne de functionare si fara reguli structurale. Pe când narcisismul ajuta fiinta sa se analizeze, sa se contemple, sa se cunoasca si puna în valoare. Orgoliul doar impune, narcisismul dovedeste; cladeste o structura afectiva si rationala pe baza careia fiinta are motivatia si baza de sprijin pentru valorizarea de sine. Narcisismul este, de fapt, o nevoie de baza a Sinelui fiecarei fiinte, si nu se reduce doar la autocontemplare. Ci „oglinda” în care Sinele „se priveste” este constituita din toate lucrurile si fiintele mediului sau de viata: de la cele mai nesemnificative obiecte de uz personal/casnic, pâna la membrii familiei ori alte fiinte înconjuratoare. Când sotia, mama sau fiica ne spun ca ne iubesc, sau ce frumosi/destepti/educati etc suntem; când pisica sau câinele se bucura de prezenta noastra; când privim masina preferata în garaj, ori ne punem o camasa îndragita; sau dimineata când bem cafeaua, din ceasca la care tinem atât de mult pentru ca ne ofera satisfactie/placere de fiecare data când o privim; când facem o baie zilnica relaxanta, sau ne plimbam în parc la sfârsit de saptamâna ori ne întâlnim cu rudele/prietenii îndragiti; toate aceste amanunte ale vietii cotidiene care creeaza starea de confort, de ambient, de placere de a trai, reprezinta instrumente/modalitati/surse ori mai explicit „oglinzi” în care sufletul se contempla pe sine, descoperindu-se (într-o oarecare masura) împlinit în viata.

Daca aceste „oglinzi” sunt „sparte” imaginea va fi total necorespunzatoare. Narcis din noi se declara nemultumit de propria contemplare, sau chiar scârbit, ori profund dezamagit. Pentru ca aceste lucruri marunte ale vietii cotidiene, aceste mici evenimente creatoare de imagine favorabila, fac frumusetea existentei. Astfel încât pe buna dreptate s-a spus ca „ sufletul se împlineste mai bucuros în lucruri marunte, dar repetate, decât în contemplarea vreunui ideal maret, însa rece si îndepartat” (Francis Bacon).

Daca aceste aspecte lipsesc, nivelul 3 al Trebuintelor Ambientale, aparent inofensiv, se dovedeste a fi de o importanta capitala, fiindca el destructureaza întreg edificiul piramidei. Poate fi omul cel mai mare savant al lumii, cel mai mediatizat si apreciat (sincer) personaj social, posesorul unor averi si afaceri prospere etc, daca nu gusta acest necesar de placere din actele marunte ale vietii sale, va regasi existenta proprie nu doar searbada, ci si inutila. Pentru ca ce rost are sa traiesti daca nu simti satisfactie de pe urma acestui fapt. Astfel încât, prin destructurarea/nesatisfacerea acestui Nivel, trece calea cea mai sigura ce poarta omul spre actul sinuciderii. Si pe care se vor abtine de a o parcurge doar trei categorii de persoane: cei care îndragesc suferinta de dragul suferintei; cei prea lasi pentru a-si pune capat zilelor si cei cu constiinta morala dezvoltata, care stiu ca este un pacat sa dezerteze din fata datoriei de a trai.

4oNecesitatile Sociale

Nivelul necesitatilor sociale (sau societar) este, poate cel mai complex dintre toate nivelele piramidei, fapt determinat de multitudinea de functii ale Sinelui (a se vedea mai jos) care actioneaza aici, dând nastere unei game variate de tendinte multidirectionate, dar care ramân totusi interdependente, din actiunea lor sinergica luând nastere o rezultamta – care a si dat numele nivelului – orientata spre raporturile cu „altul”. Acest altul poate fi un seaman din aceeasi specie sau din oricare alta; ceea ce conteaza este ca acesta sa fie perceput ca un „suflet”, ca o fiinta vie. Aspectul este important si el tine de gradul de dezvoltare/ evolutie a fiecaruia în parte, precum si de optica sa de viata. Daca e sa vorbim despre oameni, vom gasi unii care simt afectiune si se dedica astfel cu toata dragostea plantelor pe care le privesc drept fiinte vii (asa cum si sunt, dealtfel) înzestrate cu viata si simtire, pe când altii chiar si animalele le considera lucruri, astfel încât nevoia lor de sociabilitate, de un altul (sau altii) nu poate fi satisfacuta decâ de un seaman uman.

Aceasta stare de fapt le îngradeste semnificativ posibilitatea de actualizare (de satisfacere permanenta) pe acest nivel, ei fiind strict dependenti de societatea umana, aspect cu puternice repercursiuni negative mai ales în situatii de neacceptare din partea semenilor, de încalcare a regulilor de convietuire, de excludere etc. În astfel de momente el se vede în imposibilitatea împlinirii pe acest nivel, pe când o persoana din prima categorie si-ar putea satisface nevoile specifice prin intrarea în relatie cu alte fiinte. Sunt binecunoscute cazurile de „retragere din lume” din diverse motive (în special dezgust, dezamagire ori oboseala psihica); dar nevoia de raporturi cu un „altul” ramâne la fel de valabila, astfel ca pentru cei ce nu pot da curs actualizarii acesteia prin relatii (de tipul celor de mai jos) cu lumea naturii (plante, animale), în timp, insatisfactia aceasta se va acutiza putând duce la crize grave, ce vor afecta (paradoxal) chiar conceptia (si asa marginita pâna atunci) despre viata si fiinte, în sensul ca o vor restrânge si mai mult. Persoana în cauza va gândi tot mai negativ si exclusivist la adresa celorlalti, se va închide în sine, comunicarea va tinde spre zero, apar comportamente brutale, descarcari de tensiuni necontrolate manifestate sub forma tendintelor distructive (tinde sa „sfarme” tot ce-i iese în cale), câmpul mental se îngusteaza; gândurile clare fac loc obsesiilor tot mai întunecate si totul sfârseste de multe ori prin sinucidere (dar nu din vointa controlata de a pune capat aceste stari de lucruri, ci din întâmplare, din aceeasi dorinta de a distruge tot ce-i iese în cale, doar ca acum obiectul era propriul trup).

Vorbeam la început despre complexitatea structurala a acestui nivel derivata din actiunea sinergica a mai multor categorii de trebuinte componente. Iata în cele ce urmeaza câteva dintre principalele necesitati structurante:

a)Nevoia de a primi si darui afectiune. Deci nu este vorba de trebuinta de a fi alintat – care am vazut ca se plaseaza pe nivelul 3, al necesitatilor ambientale. În cazul alintului (când ne complimentam unii pe altii) nu importa starea de adevar sau fals a mesajului. Alintul (care este, în fapt, o „minciuna sincera”, bine intentionata) se adreseaza imaginii noastre despre noi si cresterii potentialului de confort în viata (chiar prin îmbunatatirea relatiilor interpersonale). Daruirea-primirea de afectiune, în schimb, presupune transmitera unui continut complex de trairi afective, care scapa ratiunii si deci nu pot fi supuse erorii/falsului. Afectiunea în contextul acesta înseamna traire sincera a starii de apropiere, de atasament, de îndragire si orientare sufleteasca spre celalalt; de „a pune suflet” din sufletul propriu în aceasta relatie. La nivel superior, deci la intensitate maxima, aceasta traire devine compasiune. (Concept ce nu trebuie confundat cu mila. Aceasta din urma consta în vointa/impulsul intern de a ajuta o fiinta aflata într-o situatie/stare inferioara, chiar cu riscul unor pierderi personale. Pe când compasiunea nu judeca, nu valorizeaza, nu apreciaza echivalentele între fiintele raportului, ci doar tinde – dincolo de orice ratiune – la unificarea sufletelor celor doua; este transpunera în celalalt si identificarea cu el, ramânând în acelasi timp tu însuti, dar de care ai uitat; compasiunea presupune asadar, o atitudine transpersonala).

b)Nevoia de apartenenta, adica aceea de a se simti parte la un grup, o familie, un colectiv, un organism social; nevoia de acceptare, de integrare, de recunoastere ca membru. Ea mascheaza nevoia de protectie, de grija, de sprijin si suplinire a propriilor slabiciuni (puncte slabe) de catre ceilalti componenti ai grupului (în sens generic). De altfel Rousseau observa (în “Contractul social”) ca întrega organizare sociala, nevoia oamenilor unii de altii, deriva, nu atât din dragoste reciproca, pe cât din imperativul suplinirii lipsurilor si slabiciunilor individuale. Observam ca daca nevoia de afectiune presupune o relatie biunivoca (individul primeste, dar totodata trebuie sa si exteriorizeze afectiunea, nu neaparat catre cel de la care a primit-o) în cazul apartenentei, în schimb, accentul cade pe el si nu pe celalalt. Este o trebuinta personala/individuala, unilaterala.

c)Nevoia de comuniune se deosebeste de nevoia anterioara prin aceea ca, daca nevoia de apartenenta presupunea simpla acceptare/integrare protectoare în grup, nevoia de comuniune, în schimb, solicita ca între membrii grupului sa existe un raport de intimitate si deschidere, de caldura sufleteasca; o ambianta complexa, cel mai bine descrisa prin conceptul de „ camin”. Sentimentul acesta de “comuniune sociala” (cum îl numea Adler) nu depinde de numarul indivizilor ce compun grupul si nici de categoria speciilor din care face parte. Un om si un câine pot foarte bine sa-si transmita stari afective în masura de a creea aceasta atmosfera. Sau cel ce îndrageste în mod deosebit florile/plantele se poate simti „acasa” numai în gradina sa, în sera ori în padure etc. „Sentimentul” acesta, deci, poate exista la fel de bine între doi membrii, ori se poate extinde la întreaga societate (umana, pentru ca în rândul animalelor nu putem vorbi de o societate extinsa la nivel se specie, dar putem observa – si lua aminte! – la comunitatile mai restrânse pe care acestea le creeaza ca structuri cu organizare si raporturi inter-individuale ce depasesc rosturile umane în mult puncte; ex: comunitatea lupilor, a suricatelor etc). Desigur dezideratul sentimentului de comuniune sociala extins la nivelul întregii specii umane, ramâne înca un „ideal înaltator” (Adler) chiar daca socialistii si-au propus de mai bine de doua secole înfaptuirea lui. Mai trebuie ca societatea în ansamblul sau sa se maturizeze si sa urce (pe treptele piramidei) spre momentul intrarii în functiune a acestui nivel. Pentru ca societatea este ea însasi o entitate distincta de indivizi componenti si, ca orice entitate vie se supune acelorasi reguli ale existentei unor Necesitati ierarhizate. La gradul de evolutie actual comunitatea umana a reusit accesarea doar primelor 3 trepte ale Piramidei. (Aceasta însemnând ca organismul social nu „simte” înca nevoi superioare acestor trei descrise anterior).

d)Nevoia de relatie: este o nevoie rece si distanta; ea nu presupune incidenta vreunui sentiment/afectivitate, ci solicita simpla raportare la ceilalti. Ea îsi are originea în principal în teama existentiala de singuratae, în necesitatea „de a fi cu cineva”. În diverse situatii ale vietii întâlnim oameni facând lucruri aparent ciudate: vorbesc singuri pe întuneric, se muta mai bine la un vecin (pentru care nu avea nici un fel de afectiune/atractie/nevoie etc) decât sa locuiasca singuri pe o anumita perioada; cauta compania unui animal (pe care pâna în aceea situatie nu-l considerau „fiinta”) pentru a fi cu „cineva” pâna înceteaza respectiva situatie etc. Toti oamneii trec prin astfel de momente, fiindca toti au aceasta nevoie de relatie. În afara sentimentului de frica, ori necesitatea de a învinge singuratatea, nevoia de relatie se exprima si prin trebuinta de un altul ca oglinda reflectoare a propriilor stari de spirit. Pastorul vorbeste cu oile sale, gospodina cu animalele de casa, gradinarul cu florile etc si nu din nevoia de comunicare (care, vedem imediat, presupune transmiterea catre altcineva a unui mesaj) ci dintr-o necesitate a Sinelui numita Nevoia de Destainuire (pentru necesitatile si functiile Sinelui recomandam volumul nostru amintit deja “Psihologia Fiintei…”). Fiinta (umana, în cazul discutat aici) doreste sa „stea de vorba” cu ea însasi, sa realizeze un proces de autoanaliza de introspectie, însa pentru aceasta are nevoie de un agent exterior „viu”, de un „alter ego” în care, dedublându-se (virtual) sa-si transpuna sinele sau conlocutor. Tot la nevoia de relatie vom raporta si atitudinile de conflict si competitie între un individ si alte fiinte componente ale unui grup. Nu este vorba de intentia acestuia de a se impune (fiindca atunci ne-am afla în prezenta nivelului 6, al Stimei/Valorizarii de Sine, asa cum se va vedea mai jos), ci doar de dorinta de a fi luat în seama, se a-si dovedi siesi si celorlalti ca exista, ca e prezent si el acolo; de a fi acceptat, inclus, remarcat. În limbaj comun se spune despre un om (în special la oameni se manifesta si mai ales la tineri) ca „se da în spectacol”. Tot ce urmareste este sa atraga atentia. De aceea aceasta nevoie de relatie (prin aspectul în discutie) este cel mai frecvent întâlnita în ritualurile de curtare (la toate nivelele lumii animaliere, incluzându-l aici si pe om).

e)Nevoia de comunicare si schimb/ transfer: consta în trebuita fiintei de a transmite si recepta mesaje, de a face schimb informational (pe toate caile, nu doar lingvistice) cu alte fiinte. Este o necesitate de împartasire (care presupune a darui ceva din ceea ce am fara a saraci eu) si totodata de crestere si dezvoltare (de a-mi îmbogati bagajul informational cu aspecte utile progresului individual). Ea presupune neaparat un raport între cel putin doua fiinte reale, un raport exterior, ce exclude introspectia si raporturile cu sine însusi ca în cazul anterior. (De retinut ca prin conceptul de „informatii” întelegem orice tip de mesaj, fie ca este vorba de gesturi, fapte, atitudini, stari de spirit, concepte etc). f)Nevoia de orientare: presupune raportarea la un sistem de norme unanim (sau larg) împartasit; calauzirea în gasirea sensului vietii, a exprimarii sale ca fiinta, a modalitatii celei mai viabile de adapare la existenta, a cailor cele mai sigure de realizare a împlinirii de sine, prin orientarea dupa regulile (deja experimentate si validate) apartinatoare unei colectivitati, care prin chiar existenta sa (si standardul existentei sale) ofera o anumita garantie în acest sens. Aceasta necesitate se activeaza (intra în functiune) înca din primele faze ale existentei fiintei ca pui, si are rolul primordial în deprinderea/ copierea comportamentului adultilor (în faza initiala), iar ulterior, când fiinta creste si încep sa functioneze „procesele psihice” superioare (afectivitatea, ratiunea, constiinta), tot aceasta necesitate creeaza impulsul si motivatia necesara proceselor educationale (si autoeducationale).

5oNecesitatile de cunoastere

Reprezinta nevoia fundamentala ce caracterizeaza toate fiintele dotate cu libertatea autodeterminarii si a devenirii de sine. Omul este prima entitate din lantul evolutiv, care resimte puternic activarea acestui nivel în întreaga sa plenitudine, chiar daca, anumite aspecte ale necesitatilor de cunoastere le întâlnim si la unele animale. Si e normal sa fie asa daca avem în vedere ca pe acest nivel se manifesta una dintre Cerintele Sinelui – anume aceea de lumina, de orizont, de orientare. (Pentru detalii recomnadam din nou „Psihologia Fiintei...” ) Vedem astfel la majoritatea animalelor, mai ales în perioada copilariei, cel mai pregnant evidentiata necesitatea de cunoastere, manifestata în procesul de investigare a mediului înconjurator, de a interoga lucrurile si fiintele din spatiul acestuia, de a pune înrebari si a obtine raspunsuri menite a contura o anumita experienta de viata. Puiul animalului este prin excelenta o fiinta dotata cu posibilitatea de a se mira. Dar mirarea lui este orientata unidirectional, înspre exterior, înspre mediu, devenind astfel curiozitate. Curiozitatea reprezinta impulsul manifestat ca necesitate a Sinelui de a cunoaste si a se raporta la tot ceea ce întâlneste în mediul sau de viata.

Abia la fiintele umane (când Sinele, deci este la un nivel superior de evolutie – si de aceea nu se manifesta la vârstele mici, Sinele facându-si simtita prezenta între 14 si 21 de ani), acest impuls devine bidirectional, fiind constituit deopotriva dintr-o curiozitate exterioara si o interogatie interna. Altfel spus, fiinta exploreaza mediul, descopera si ia contact cu lucrurile de aici, învata în mod primar cum sa se poarte cu fiecare (ca si animalele dealtfel) pe baza proceselor foarte bine observate de Pavlov si care au legatura cu instinctul, adica aceea constiinta comuna a speciei, de asemena observata de Jung si denumit mental colectiv. Însa în afara de acestea, fiinta-om îsi doreste sa cunoasca legaturile dintre lucruri, locul si rostul fiecaruia, legile care guverneaza procesele observate; de asemenea el vrea sa determine rostul sau personal precum si sensul vietii sale. Pentru aceasta constatarile, informatiile obtinute din exterior sunt supuse unui proces de analiza si sinteza cu ajutorul mintii sale si mai mult chiar raportate la valorile si raspunsurile pe care le descopera în profunzimea universului interior.

Pâna la stadiul animal fiintele învata sa se raporteze la lucrurile exterioare si sa se orienteze în mediu, în vederea actualizarii, a satisfacerii trebuintelor de pe nivelele vazute pâna aici. Însa ele nu au Constiinta de Sine, astfel ca cea mai mare parte a functiilor de supravieturie, adaptare, integrare, comuniune, comunicare etc sunt preluate de Spiritul-grup sau al speciei si manifestate sub forma automatismelor, a instinctelor. Ceea ce face puiul animalului în perioada de învatare a „regulilor jocului” potrivit speciei apartinatoare, este sa-si reaminteasca, sa-si reactiveze aceste deprinderi specifice.

Ati observat, poate, ca, în copilarie un pui de lup si unul de caprioara se raporteaza unul la altul ca de la fiinta la fiinta; ei înca nu stiu ce roluri joaca pe scena vietii prezente pâna când vor creste si se vor activa deprinderile propriei specii. În stare naturala procesul este accelerat prin copierea comportamentului parintilor sau celorlati membrii ai speciei si abilitatile instinctuale sunt actualizate prin exersare. Crescut în alt mediu decât cel propriu speciei lui, puiul de animal nu va descoperi cine este cu adevarat decât târziu, la maturitae, când contiinta colectiva – sub forma sublimata a instinctului – îi va spune anumite lucruri despre el. Dar pâna atunci, respectiva fiinta, crescând într-un mediu strain, va fi putut deprinde cu totul alte obisnuinte; va fi putut învata despre ea ca este altceva/altcineva decât îi spune instinctul. Acest lucru se observa cu atât mai pregnant, cu cât fiinta-animal este mai înaintata pe cale evolutiei si se întâlneste sub forma proceselor de domesticire si dresare. De fapt ambele procese reprezinta modalitati prin care fiintele apartinatoare diverselor specii sunt scoase din mediul lor natural si, venind în contact cu o specie mai avansata, vor fi influentate de regulile si conduitele acesteia. Astfel, de exemplu animalele din gospodarie primesc un nume, un loc si un rost; sunt învatate sa dezvolte si exerseze animite abtitudini straine speciei lor; dobândesc un alt statut si o alta personalitate; dar cel mai important, sunt educate sa dea uitarii impusurile/pornirile venite din constiinta colectiva si sa se conformeze noilor responsabilitati superioare pe care le solicita statutul lor. Cu cât este mai avansata evolutiv respectiva fiinta-animal, adica mai apropiata de stadiul uman al constientizarii de sine, pe atât de multe lucruri noi, straine speciei sale, va putea învata, procesul acesta ducând la o dezvoltare mai mult individualizata, a entitatii deci, si nu a speciei. O astfel de fiinta (sa ne gândim la câinii de apartament, pentru ca sunt mai apropiati de felul cum percep fiintele-umane lumea si viata, decât alte finte-animal precum pisicile, ori elefantii, ori vacile), va avea o gama destul de larga de trebuinte, de la cele primare la cele superioare ale valorizarii de sine ca entitate unica, în calitate de personalitate, deci (a se vedea mai jos trebuintele nivelului 6).

În ceea ce priveste necesitatile de cunoastere ele se vor exprima deopotriva în nevoia de orientare, de cercetare si decoperire, de orizont, de libertate, însa numai la fiintele umane; si mai ales începând dinspre jumatatea stadiului de evolutie în sus, se vor manifesta mirarea interogativa si reflexia interiorizata. De abia de acum fiinta va începe sa mediteze asupra rosturilor si sensurilor celor ce le percepe în mediul sau nu doar cu simturile fiziologice (cele cinci simturi clasice) ci si cu Simtul Astral, cu Simtul Mintii, cu Intuitia ori simturile superioare: al Transcendentei (al Sacrului), al Unificarii etc. Trebuie sa observam, de aceea, ca nivelul trebuintelor de cunoastere nu are decât partial legatura cu fortele mentale, pentru ca el nu se refera doar la înmagazinarea de informatii si descoperirea conexiunilor logice dintre acestea. Ci presupune o necesitate de încadrare armonica în lume si în viata; de traire în echilibru cu mediul, de adaptare – în toate structurile proprii – la ordinea, la cosmosul exterior. De edificare a unui sistem propriu de valori, un univers al sau, propria Realitate care sa-i fie deopotriva confortabila si utila procesului de dezvoltare personala; dar care, totodata, sa fie viabila: adica sa poata prinde viata, sa poata exista în cosmosul exterior, alaturi de Realitatile tuturor celorlalte fiinte si sa poata, de asemenea supravietui fara a fi denaturata de interactiunea cu acestea. Este vorba deci de procesul simbiozei comune si universla-sinergice dintre toate fiintele conlocuitoare ale ecosistemului terestru.

6o Necesitatile de valorizare (Stima de Sine)

Este domeniul a tot ceea ce are legatura cu trebuinta interioara de putere, de punere în valoare, de demnitate proprie. Presupune deci existenta (câstigarea si permanentizarea) sentimentului (a trairii interne) de respect de sine din partea celorlalti, de apreciere si recunoastere, de validare a propriilor conduite de catre un altul. Altfel spus, fiinta priveste în ochii celuilalt (fie el seaman din aceeasi specie sau nu) pentru a se descoperi pe sine, la adevarata valoare, asa cum o regaseste în sufletul aceluia. Pe nivelul anterior, am vazut, întrebarea „ cine sunt?” si „ ce rost am?” era adresata universului exterior, componentelor si structurilor acestuia. Însa ele i-au oferit fiintei un raspuns rece si distant, i-au descoperit un rost abstract, cu bataie lunga, îndepartat în viitorul devenirii sale si pierdut într-o mare aglomerare a miliarde de alte fiinte si lucruri, fiecare cu rostul sau. Acum însa fiinta umana doreste a se concentra asupra sa însesi. În universul mare descoperit anterior o pândeste riscul disolutiei, al „topirii” printre celelalte lucruri, al pierderii importantei de sine. De aceea se impune cu necesitate gasirea cât mai urgent a unui centru de greutate propriu, care sa-i dea stabilitatea si echilibrul în aceasta mare externa a transformarilor continue si totodata o axis mundi, o directie valorica absolut proprie de dezvoltare, o lege a sa personala ce merge înainte luminându-i calea si deschizându-i drum printre multitudinea de lucruri, forte, fiinte din universul înconjurator. Începând cu nivelul 6, deci, fiinta îsi începe propriu zis procesul constructiei valorice de sine. Pâna acum a cunoscut ce o leaga de alte lucruri si valori; din acest moment însa îsi doreste a iesi din jocul conditionarilor universale, luându-si destinul în propriile mâini si câstigându-si libertatea de actiune, decizie, manifestare dupa propria sa vointa. La nivelul 4, am vazut ca fiinta îsi identifica sensul existentei sale cu cel al colectivitatii. Toate actele, gesturile, gândurile, optica sa de viata, felul de a fi etc, erau reproduse dupa regulile generale ale acestei colectivitati. Caci ea, colectivitatea, reprezenta chiar fundamentul existentei individului, în afara careia acesta s-ar fi simtit total dezradacinat; si-ar fi pierdut sensul existentei sale.

La nivelul 6 însa, dupa ce „a deschis ochii” mintii si sufletului descoperind lumea si multitudinea de raporturi, de lucruri, de posibilitati si transformari ce se petrec necontenit în universul exterior, iesind altfel spus din limitele restrânse ale zidurilor colectivitatii si putând acum privi în orizonturi îndepartate, în sufletul individului se naste dorinta de a si atinge aceste orizonturi; nu doar de a le contempla de la distanta, ci de a experimenta, de a trai realitatile existente acolo. Caci fiecare fiinta este prin definitie un Calator-explorator, iar devenirea nu reprezinta altceva decât Marea Trecere a fiintei dinspre potenta spre actualizare, spre existenta, spre împlinirea de sine.

Aici începe cu adevarat drumul ei în viata, cea de-a doua nastere: constructia de sine. Fiindca sub atractia mirajului orizonturilor, fiinta va lupta cu toate greutatile iesite în cale; va descoperi ce puteri are, ce capacitati îi lipsesc, ce atitudini si strategii trebuie sa adopte pentru succesul înaintarii: se va antrena continuu în procesul de autoperfectionare; îsi va dori mereu sa fie mai puternica, mai iscusita, mai capabila. Dupa câtiva pasi realizati astfel spre obiectivele propuse, va câstiga încredere în sine; dupa mai multe victorii reusite, va dobândi gustul succesului. Acestea doua o vor determina sa se straduiasca si mai mult în dezvoltarea proprie, sa-si propuna si mai multe realizari, dar si sa lupte cu toata enrgia sa. Eroismul, virtutea personala, încep a prinde viata. Respectul de sine o propulseaza spre nivele înalte e traire si încredere. De acolo de sus, din turnul sau de fildes lumea de jos nu are decât o singura valoare: aceea de a-i pune în evidenta maretia, stralucirea, gloria personala. Fiintele, lucrurile din universul exterior conteaza doar ca probe, ca si competitori ce trebuie învinsi, depasiti pentru atingerea obiectivelor individuale si pentru savurarea succesului personal.

Nivelul 6 este mediul cel mai prielnic pentru constructia si fortificarea Personalitatii. Din toate bataliile purtate, din victorii si înfrângeri, din experientele parcurse, fiinta desprinde anumite învataminte, trage anumite concluzii si îsi stabileste valorile, principiile, regulile si strategiile proprii. Acum nu mai copiaza, nici nu mai împrumuta sisteme straine, ci îsi construieste propriul univers valoric, precum o casa a sufletului edificata prin puterea Caracterul. Daca observa, analizeaza, descompune si recompune lucrurile din universul exterior, daca interactioneaza cu acestea mai blând (în asociere) ori mai brutal (în competitie), daca se raporteaza din când în când la ele, este doar pentru a experimenta si învata, pentru a dobândi cunostinte noi despre capacitatile sale, despre cheile succesului, despre sporirea performantelor personale, despre cresterea si împlinirea de sine. La nivelul Caracterului (a se vedea volumul „Psihologia Fiintei...”) toate aceste puteri dobândite sunt apoi armonizate si stabilizate, echilibrate între ele si integrate într-un sistem unitar. De aici îsi va extrage în fiecare moment al Calatoriei prin viata deopotriva energia, forta, iscusinta, încrederea în sine, demnitatea personala, echilibrul si mobilitatea necesara spre a putea tine piept lucrurilor, a se putea strecura printre, ori a trece peste ele, a-si putea continua drumul dezvoltarii personale, al împlinirii de sine prin atingerea Obiectivelor si totodata spre a putea sa-si afirme si impuna identitatea proprie si unica, în fiecare moment al calatoriei, pretutindeni în universul exterior si interior precum si în fata tuturor componentelor acestui univers dublu.

În aceasta categorie distingem doua tipuri de necesitati care se presupun reciproc si se interconditioneaza: pe de o parte dorinta de încredere în fortele proprii care sa asigure succesul în fata unor probleme complicate ale vietii, sentimentul de putere, de adecvare, de siguranta, capacitatea de a înfrunta dificultatile vietii, al carui corolar este sentimentul de independenta si libertate. Deci omul are nevoie sa fie el însusi, autonom si responsabil de propria sa viata.

Pe de alta parte, includem aici dorinta de prestigiu, de reputatie, de respect, recunoastere si apreciere din partea celor din jur. Cercetarile efectuate de Alfred Adler au dovedit cu prisosinta – fapt pe care îl putem experimenta si noi, fiecare, individual cu privire la propria viata – caracterul puternic distructiv (pentru fiinta umana, dar nu numai) al sentimentului de inferioritate, de slabiciune, de neajutorare în fata vietii.

7oNecesitatile de creatie

Pâna la acest nivel putem spune – daca ar fi sa definim într-un cuvânt toate celelalte trepte ale Piramidei – ca omul s-a cautat pe sine însusi. În lume (societate), în viata, în univers, în lucruri, pretutindeni unde pasii cugetului sau i-au permis a se îndrepta. A fost purtat pe brate de semenii sai si la rândul lui a daruit sprijinul, dragostea si afectiunea sa atunci când rosturile naturii i-au maturizat sufletul. A calatorit prin lume, a descoperit pamântul si rostul lucrurilor, a cercetat universul. În ochii seamanului ca si în stelele cerului, el a cautat raspunsuri despre sine. Si-a oglindit chipul în rosturile acestora spre a-si întelege si asuma rostul sau propriu. Dar ce a descoperit acolo erau numai imagini; partiale, inexacte; deformate de atâtea himere ale lumii, legate strâns de sufletul sau. Trebuia sa gaseasca un alt sistem de referinta. Si atunci l-a descoperit pe Mesterul Manole. Manole înaltase multe manastiri; cele mai frumoase din lume. Dar înca nu o zidise pe aceea a lui. Oamenii se bucurau de creatiile sale, însa el le simtea goale, reci, distante. Simple alaturari de pietre: forme moarte. Manole era neîmplinit; pustiit de sine însusi la fel ca si aceste forme. Îi cere lui Dumnezeu sfatul, reteta împlinirii; formula magica a creatiei; pentru ca în lipsa ei edificiul autentic nu putea prinde viata. Si Dumnezeu i-a spus: trebuia sa puna sufletul sau la temelia zidirii (Ana este simbolul vietii lui Manole). Trebuia sa învete a darui; a face darul suprem al vietii: propria sa existenta. Aceasta este reteta si arta creatiei. Întocmai lui Manole, fiecare om se poate descoperi pe sine în masura în care se reproduce în creatiile sale. Pe cât de mult pune din sufletul sau în ele, pe atât vor fi acestea mai vii si-l vor oglindi mai fidel, iar el va deveni mai împlinit în viata si în lume. De la creatia materiala, la cea biologica, la cea spirituala; creatia este una singura si manifesta un raport al omului cu sine însusi – puterea lui de a se darui. Fiindca dintre toate fructele pamântului, omul este singurul care sporeste prin epuizare.

8. Necesitatile de Identitate

Am grupat sub aceasta titulatura toate acele trebuinte ale fiintei umane care converg spre descoperirea si cunoasterea de sine autentica. Pâna acum, pe celelalte nivele, anterioare, omul a cautat a se descoperi în lucrurile apartinatoare universului exterior (semeni, alte fiinte, obiecte, fenomene etc.). Pe nivelul 7, al creatiei, descopera ca, pentru ca imaginile chipului propriu observate în lumea înconjuratoare sa fie cât mai reale, este nevoie de o reflectare profunda a sufletului sau în esenta acestora, este nevoie de trans-punerea sa ca fiinta în trupul, în formele lucrurilor exterioare. Este nevoie de manifestarea sa ca si creator de valori. Însa oricât de fidele ar fi aceste trans-puneri exteriorizate în lucruri, oricât ar fi de mare numarul „chipurilor cioplite”, omul tot va trai nemultumirea fundamentala de a nu fi gasit raspuns la întrebarea despre esenta si identitatea obiectiva a sa însusi. Imaginile descoperite în lucruri îi arata mai mult „ce poate” si mai putin „ce este”. Nevoia de esenta, de autocunoastere autentica ramâne înca prezenta. E adevarat ca acum omul stie cu mult mai multe aspecte evident definitorii pentru propria sa fiinta. Dar toate aceste aspecte au caracter de reprezentanta; ele sunt purtatori de cuvânt ai fiintei si numai uneori, si doar într-o anumita masura, fideli. Pe nivelul 7 omul se descopera pe sine ca si creator potential de universuri. Întreg mediul exterior simte ca îl poate transforma dupa propria-i vointa; întelege ca toate lucrurile sunt legate prin norme si se încadreaza în anumite ordini mai mult sau mai putin generale. Ca el însusi, în masura în care cunoaste legile si raporturile dintre lucruri, poate fi creator de noi cosmosuri. Lumea înconjuratoare, universul fizic i-o dovedeste cu prisosinta. Realitatea materiala (biologica si energetica), precum si realitatea sociala s-au lasat modelate de mâna sa, dupa propria-i vointa si în functie de limitele (sau posibilitatile) cunoasterii la un moment dat. Aceste doua realitati au fost pentru el mediile de lucru si antrenament. Erorile uceniciei au prins contur în lumea exterioara pentru a purta peste timp – prin suferinta aferenta – mesajul lor de întelepciune spre folosul întregii specii umane. Dar evolutia îsi urmeaza cursul ei firesc si omul se regaseste într-o buna zi matur, echilibrat, puternic, si mai ales întelept, educat. Este acum pregatit sa realizeze o noua descoperire cruciala: daca el poate crea sau macar modela universuri exterioare, de ce nu ar putea, cel putin în aceeasi masura sa modeleze – sau chiar creeze – universul sau interior? Începând cu nivelul 8, deci, fiinta umana constata ca nu conteaza atât de mult ce este, cât ce poate sa devina. Omul se descopera ca fiind propriul sau creator. El depaseste natura si stapâneste fortele acesteia. Constata ca întreg universul înconjurator îi este dat ca sursa de inspiratie si material de lucru pentru a edifica astfel propria sa identitate. Manole din el nu se mai cauta pe sine, ci se edifica. Omul devine astfel propriul sau arhitect. El este cel ce traseaza planurile si tot el cel care înalta zidurile. În functie de grandoarea edificiului vor trebui turnate fundatiile. În functie de înaltimea aspiratiilor va fi si volumul de munca si cantitatea de moloz, însa si multitudinea nivelelor si splendoarea panoramei ce se deschide sufletului în fata vietii.

Fiinta umana se cladeste precum orice creatie: e nevoie de materiale, de cunoastere si iscusinta, de planuri corespunzatoare, de munca si efort pe masura acestor planuri. Pe nivelul 8 omul are o singura realitate în vizor, iar dimensiunile, precum si continutul acesteia stie ca nu le poate împrumuta de niciunde altundeva. Trebuie sa le produca singur. Cel mult se poate inspira din universul exterior. Toate lucrurile (fiinte, evenimente, fenomene, etc.) pe care le întâlneste pe drumul vietii sale, le priveste acum ca oportunitati si utilitati în acest demers: al edificarii proprii sale identitati. El este acum asemeni gospodarului ce strânge pe lânga propria casa toate lucrurile necesare satisfacerii unui întreg complex de trebuinte. Fiindca omul contemporan este o fiinta multireferentiala; el este un fluviu ce se reculege din nenumarate pâraie, si o realitate alcatuita din multiple perspective. Fiecare dintre aceste radacini ale sale îsi are importanta capitala, fiindca doar împreuna pot da nastere trunchiului numit fiinta umana. Iar acesta este numai un început. Finalitatea si împlinirea omului vine din puterea lui de a rodi si bucura cu fructele sale o lume întreaga. Pe cât de frumoase si înmiresmate sunt florile în anotimpul edificarii de sine, pe atât va fi de îmbelsugata recolta în cel al daruirii. Pe nivelul 7 omul deprinde mestesugul sacrificiului si renuntarii la sine pentru a se pune în creatia daruita apoi celorlalti.

Pe nivelul 8 el întelege ca nu poti culege daca n-ai semanat mai întâi; ca talentul daruit de divinitate trebuie înmultit, iar ca adevarata sa masura consta în capacitatea de a creste si dezvolta potentialul înnascut, pentru ca numai asa va avea cu adevarat ceva de daruit lumii si vietii.

Împlinirea de sine se naste numai din aceasta actiune permanenta de a rodi si a darui. De a se dezvolta mereu si a bucura necontenit lumea si viata cu îmbelsugate fructele sale, crescute din seva proprie dupa puterea de patrundere a radacinilor în lutul existentei si dupa aspiratia ramurilor spre înaltimile cerului.

Pentru ca într-adevar pe nivelul 8 coexista nevoia de autocunoastere (în sensul profund metafizic, al radacinilor) cu aceea de autocreatie (edificarea propriei identitati obiective, independent de influentele lumii) si cu nevoia împlinirii de sine. Împlinirea de sine reprezinta legea de baza si necesitatea centrala care pune în miscare si directioneaza toate procesele evolutiei la nivel cosmic. Daca privim în lumea Naturii ( cel putin la formele de viata accesibile noua ca întelegere) observam ca fiecare specie tinde în mod automat (instinctiv) sa-si manifeste în existenta exterizta natura sa interioara, acel ceva aparte, specific si original care o deosebeste de toate celelalte elemente ale mediului înconjurator. Însa omul este o fiinta individualizata; a depasit de mult cadrele limitate ale speciei, chiar daca amprentele acesteia se mai resimt înca. Iar pe nivelele superioare: 6, 7 si 8 el lupta pentru descoperirea, afirmarea si mai apoi (asa cum am vazut) reconstruirea, remodelarea unei identitati proprii. Omul este deopotriva o specie si un element singular. Dar mai presus de toate el este o potentialitate în continua devenire; o misiune împlinita si mereu de împlinit.

Câinele sau panseluta, stejarul sau elefantul se nasc astfel si ramân toata viata în elementul lor natural. Omul, în schimb, nu se naste om; el vine pe lume numai ca potentialitate, ca aluat din care lumea, viata, întâmplarea – oricine în univers – pot modela orice forma. Însa cel mai important: el însusi poate lua orice forma prin proprie vointa. Poate împrumuta orice chip si juca orice rol pe scena vietii. Si numeroase vor fi deopotriva rolurile si chipurile împrumutate pâna când, pe nivelul 8 va întelege ca în sfârsit a sosit momentul de suficienta maturitate, când necesitatea de a-si fauri propriul chip, unic si irepetabil se manifesta ca cerinta fundamentala a vietii. De acum omul nu va mai fi un doar un rol într-o piesa, ci deopotriva un scenariu întreg, precum si cel ce traseaza cadrele acestui scenariu. Aceeasi trebuinta naturala si universala a împlinirii de sine îsi pune din nou cuvântul, însa de data aceasta nu mai reprezinta cerinta unei specii, ci vocea constiintei individuale. Omul este fauritorul propriului sau destin. Si el descopera aceasta conditie individuala si universala pe nivelul 8. Iar ca orice arhitect este si ramâne responsabil de edificiul nascut din efortul sau. El întelege ca participa organic si functional la constituirea unui întreg si mai mare; simte ca de buna sa dezvoltare, de progresul sau corect, depinde întreaga stare de bine a universului în care fiinteaza. Ca toate lucrurile sunt legate unele de altele în tesatura vietii si numai împreuna cu alte fiinte, daruindu-se, luptând si muncind pentru ele, poate fi asigurat progresul si binele tuturor, precum si împlinirea individuala a fiecaruia în parte. Omul descopera astfel în sine valenta, puterea si responsabilitatea (îndatorirea) de reformator. În functie de standardul propriei dezvoltari la aceasta responsabilitate precum si nevoia manifestarii valentelor de reformator pot lua o forma sau alta, pot acoperi o arie mai larga sau mai restrânsa. Poate cuprinde un partener de viata, o familie sau o întreaga umanitate; poate viza plantele sau animalele; sau copiii orfani ori institutiile sociale; poate urmari progresul culturii, al stiintei sau al peresoanei umane. Pretutindeni în jurul sau omul descopera, în toate formele de viata, posibilitati de a face util, oportunitati si responsabilitati de a contribui, dupa propria-i natura si masura la mersul înainte al lumii. Pentru ca în aceasta opera de reformare îsi afla el menirea si împlinirea; cresterea si dezvoltarea propriei identitati, realizarea de sine în viata si în lume, prin viata si prin lume.

9. Necesitatile de Spiritualitate

Aceasta categorie de trebuinte are un specific aparte si unic. Asa cum s-a putut observa pâna aici, în general, exista o repartitie destul de clara si o diferentiere relativ exacta a categoriilor de trebuinte, ele neamestecându-se si neconfundându-se unele cu altele. Singurele raporturi permise si care se realizeaza între acestea sunt de alaturare a efectelor, în mod cumulativ, întocmai precum fascicolele de lumina, fiecare pe frecventa ei proprie, se alatura pentru a da nastere unei raze. În cazul necesitatilor de spiritualitate, însa, avem de a face nu cu o concentrare a lor pe un anumit palier (nivel) ci dimpotriva, cu difuzia acestora pe întreaga Piramida. În cadrul fiecarui nivel si în fiecare etapa a dezvoltarii fiintei în stadiul uman, a existat atractia catre dimensiunile transcendente ale realitatii; sentimentul sacrului, a ceva ce sta dincolo de toate lucrurile, dar este în acelasi timp în ele, constituind esenta acestora comuna; trairea mistica a vietii ca valoare în sine. Indiferent ca era un simplu pastor sau culegator, ori ca a dezvoltat civilizatii impunatoare, ca este la începutul existentei sale ca elev la Scoala evolutiei sau se afla în preajma absolvirii, omul se simte instinctiv parte organica a Marelui Univers, la creatia caruia participa clipa de clipa prin fiinta, existenta si actiunea sa. Diferenta consta numai în întelegerea acestei unitati ancestrale ce sta la baza întregii vieti; întelegere care sporeste o data cu trezirea constiintei de sine, cu descoperirea universului, a semnificatiei si rosturilor tuturor lucrurilor înconjuratoare, a identitatii proprii. Astfel indiferent ca trebuinta sa centrala se afla pe nivelul 4 (al sociabilitatii) sau 7 (al creatiei), omul simte în tot ceea ce face nevoia de a se raporta la o Forta superioara, transecendenta lumii fenomenale, o putere care sa legitimeze si sustina toate intreprinderile sale din lumea asta. Fiindca el este si ramâne mereu, indiferent de rolul social pe care îl joaca la un moment dat (sau de nivelul sau de evolutie la scoala vietii), o fiinta duala: deopotriva spirituala si fiziologica, deopotriva divina si pamânteasca. Asa cum recunostea Pascal: “adevarata maretie a omului este sa poarte în sine deopotriva raiul si infernul, neantul si eternitatea”. Findca pâna la urma aceasta este adevarate conditie a omului: sa fie o punte între pamânt si cer, sa ridice prin munca si daruirea sa pamântul spre cer si sa aduca prin puritatea sufletului sau cerul spre pamânt.

Necesitatile nivelului 9 reprezinta pâna la urma o culme a conditiei umane: aceea de fiinta libera. Însa aceasta libertate – si deci actualizarea maxima a nevoii de spiritualitate – desi se resimte pe fiecare dintre nivelele inferioare, se produce însa, în totalitatea sa doar aici. Pentru ca, în momentul activarii nivelului 9 omul simte cu cea mai mare pregnanta nevoia de a da curs divinitatii din fiinta sa cea mai profunda. Desi traieste în continuare purtând în sine germenii infernului, fiinta umana aspira spre eden. Dar nu ca realitate exterioara, straina lui, ci, acum trecut prin nivelul al 8-lea în care descopera puterea si necesitatea de a fi arhitectul propriei sale deveniri, omul descopera de data aceasta modelul tainic dupa care trebuie sa traseze schitele si sa înalte edificiul fiintei sale. Raiul, de-acum este în sufletul sau. Înainte de a putea cu adevarat schimba ceva în realitatea exterioara, omul întelege ca trebuie sa se transforme pe sine dupa anumite rigori ale devenirii cosmice, pe care acum le percepe tot mai clar ca fiind la baza întregii arhitecturi a lumii si universului . El descopera fraternitatea sa cu întreaga lume vie, si întelege ca o singura fiinta se manifesta în toate câte sunt, diferentiate doar prin game armonioase de forme slujind unele altora în procesul transformarii spre trepte superioare ale evolutiei vietii.

10. Nivelele de vârf: 10, 11 si 12

Tratarea Nivelelor Piramidei se opreste aici. Desi are 12 trepte, numai primele 9 categorii de Trebuinte Fundamentale sunt active în prezent. Ceea ce nu înseamna ca ele se si actualizeaza. Diferenta dintre cele doua concepte este semnificativa si trebuie luata în calcul pentru evitarea confuziilor.

Activarea nivelelor se realizeaza prin procesele naturale ale evolutiei pe Terra; aceste procese nu sunt supuse controlului speciei umane, ci numai si numai regulilor dupa care se desfasoara mecanismele si progresul tuturor fiintelor la Scoala Planetei. Reglarea acestor mecanisme si coordonarea proceselor, precum si activarea nivelelor se realizeaza prin intermediul Modelatorilor Evolutiei (Fortele Cosmosului, Naturii si Fiintei umane însesi) dar tinând cont de gradul de dezvoltare al participantilor la procesele educationale: de fiintele umane. Pentru ca exista o corespondenta directa între gradul de evolutie atins de fiinta umana, reflectat în Nivelul Constiintei individuale (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) si numarul de nivele active pe Piramida. Întrucât, în momentul de fata omenirea terestra se plaseaza ca nivel între limitele 4 – 9, cu media ponderata în urcare de pe 6 – 7 spre 7 – 8, este evident faptul ca trebuintele nivelelor de vârf (10, 11, 12) nu îsi pot face însa simtita prezenta. Pe de alta parte trebuie sa distingem activarea (asa cum am vazut-o mai sus) de actualizare.

Actualizarea reprezinta procesul prin care, în mod particular, o anumita fiinta umana da curs trebuintelor de pe un anumit nivel sau mai multe, satisfacându-le. Actualizarea presupune deci existenta activa dar potentiala a trebuintelor, care ulterior prin alegerea/optiunea omului pot fi împlinite/satisfacute sau nu, în aceasta din urma situatie ele ramânând în stadiul de latenta, de potentialitate. În momentul actual al dezvoltarii speciei umane pe Terra, sunt deci activate 9 nivele din totalul de 12, dintre care, de la caz la caz, fiecare om în parte poate actualiza un numar mai mare sau mai mic dintre acestea, restul ramânând în stare latenta, adica potentiala. Actualizarea trebuintelor reprezinta un proces sinergic si continuu, astfel încât graficul piramidei reprezinta o fluctuatie neîntrerupta deopotriva în intensitate si amplitudine, variind de la un moment dat la altul al existentei fiintei umane (a se vedea si explicatiile în continuare).

CAPITOLUL III

ASPECTE GENERALE SI COMUNE PRIVIND TREBUINTELE

1. Asupra simbolismului numeric

Am vazut în sectiunile anterioare unele aspecte privind cele 9 nivele activate ale Piramidei Trebuintelor Fundamentale, din totalul de 12 câte sunt specifice pentru Fiinta umana. Initial Maslow grupase aceste trebuinte în 5 categorii, inspirat fiind de valoarea simbolica a numarului, care în traditiile hermetice reprezinta cifra omului. Si într-adevar, asa cum am aratat si cu alta ocazie, evolutia vietii umane este guvernata de 3 mari numere: 5, 7 si 12. Aceste numere însa nu se refera la omul ca fiinta, ca elev la scoala vietii, ci reprezinta cicluri, etape ale organizarii procesului educational în întregime. Deci ele îsi pun amprenta asupra instrumentelor si dotarilor Scolii Planetare a Terrei, mai mult decât asupra fiintelor în sine. Reprezinta forte ce structureaza omul ca specie biologica, nu fiinta spirituala locuitoare la un moment dat a organismelor umane.

Astfel numarul 5 corespunde etapei de evolutie planetara în care omenirea a intrat o data cu venirea lui Isus. Anterior numarul 4 structurase marile civilizatii post-atlante (cu exceptia celei egiptene): asiro-babiloniana, chineza, hindusa si greco-romana. O data cu trecerea în etapa numarului 5 omul a avut posibilitatea sa modeleze (sub influenta fortelor de acest numar) personalitatea sa individuala si unica. El parcurge procesul de separare din cadrul masei, de rupere fata de valorile clasice, de încalcare a regulilor sociale inspirate de ordinea cosmica, de cadere în necredinta etc. Acum se declara moarte zilelor; se pun bazele lumii pamântului; omul cauta sa cunoasca si transforme natura si societatea, dupa propria sa vointa si pricepere, refuzând modelele impuse de alte autoritati: traditie, biserica, forte politice etc. Începând cu Aristotel se nasc stiintele lasice (laice, atee, “necredincioase”, dornice sa descopere singure realitatea).

Timp de doua milenii omenirea s-a aflat în aceasta epoca a numarului 5 corespunzatoare luptei, suferintei, afirmarii si edificarii propriei identitati; o epoca a catastrofelor si reconstructiei, distrugerii si regenerarii (vechea civilizatie chineza o numea Epoca Tenebrelor). Omul a fost fiul ratacitor, necredincios rosturilor parintesti, plecat în lume pe cont propriu, hoinarind de unul singur, suferind si în cele din urma biruind, devenind tot mai întelept cu fiecare pas în plus realizat pe calea vietii

Finalul mileniului al doilea a gasit astfel, o data cu trecerea în epoca numarului 6, omenirea pe cale de a fi pregatita pentru misiunea acestui numar (reamintim ca numerele sunt simboluri, sunt “nume de cod”, apelative derivând din Stiintele Antice, date unor realitati extrem de complexe, cu legi universale ce se manifesta pe toate nivelele de organizare a Vietii, de la mineral la zei). Omul începe a-si afirma de acum responsabilitatea activa, creativa si participativa. Libertatea câstigata în perioada numarului 5 (deopotriva fizica, psihica si spirituala), autodeterminarea, identitatea (coloana vertebrala), cunoasterea si vointa sunt câteva dintre elementele principale cu ajutorul carora omul mileniului 3 porneste în noua sa aventura, una dintre cele mai grandioase si emotionante caci combina doua aspecte importante în egala masura: reîntoarcerea fiului ratacitor la tatal sau si edificarea de catre acesta a propriei sale case dupa modelul parintesc.(A se vedea si textele biblice în acest sens , precum si textele cartilor sacre ale tuturor civilizatiilor terestre) Omul se întelege pe sine ca fiu al Arhitectului Suprem si de aceea, având acum experienta si întelepciunea atâtor greseli si suferinte, porneste la reconstructia universului sau social, deopotriva cu reformarea propriei sale fiinte, dupa normele generale ale arhitectonicii cosmice, în deplina armonie cu tot ceea ce înseamna viata si fiinta în lumea Naturii si a Universului.

Numarul 6 si perioada acestuia în care am intrat corespunde Comunitatii Universale. Multi gânditori ai omenirii, de la Planon încoace s-au încercat în trasarea schitelor unei astfel de lumi, însa totdeauna le ramânea ceva pe dinafara: ori refuzau sa ia în calcul spiritul, ori refuzau materia (ex: Campanella, Morus, Owen, Fourier, Bacon, Saint Simon si altii). Comunitatile lor erau astfel limitate, truchiate fie datorita specializarii (vezi Bacon de ex.) fie insuficientei perspective asupra fiintei si conditiei umane. Fiindca omul reprezinta un complex de realitati în continua devenire, un proces de derulare neîntrerupta ca un flux mare de forte ce se origineaza în nenumarate cursuri adiacente, în nenumarate izvoare. (Recomandam din nou “Psihologia Fiintei….”) De fiecare data când refuzam, sa luam în calcul vreunul din acestea, nu facem decât sa vorbim despre un om ipotetic si neexistent în realitatea cotidiana. Aceasta stare de fapt a facut ca, în întregul curs al istoriei, toate încercarile de a concepe lumea noua sa esueze, ramânând simple si nostalgice utopii: pentru ca ele nu vorbeau despre omul concret, omul prezent clipa de clipa în viata si în lume, deopotriva fiinta biologica, psihologica, social-culturala, natural-ecologica si universal- cosmica. Omul acesta real îsi constientizeaza rostul sau în lume sub aspectul întreitei misiuni existentiale: de a se perfectiona continuu ca fiinta la Scoala Evolutiei, de a juca rolurile scenice primite la diverse momente în Spectacolul Lumii si de a contribui prin forte proprii si dupa propria-i masura la progresul si buna dezvoltare a celorlalte fiinte (întelese ca frati spirituali si naturali, deopotriva elevi si ei), cu diverse nivele de trebuinte, de la cele fiziologice (primare) pâna la cele spirituale (de vârf), toate facându-si auzita vocea din profunzimea fapturii sale. Omul real are o Natura individuala proprie si unica pe care trebuie sa o manifeste activ în universul exterior, trebuie sa o exprime afirmându-se astfel pe sine spre a realiza dezideratul fundamental al tuturor formelor de viata: împlinirea de sine, cel mai autentic indicator care masoara si îndruma fiinta pe calea corecta a dezvoltarii. În acest demers firesc al sau, de a-si împlini misiunea existentiala (cerinta Constiintei si dimensiunea cosmica), de a da curs Naturii Individuale si de a reusi satisfacerea tuturor celor 9 nivele ale Piramidei (dupa propriul algoritm), omul concret trebuie sa-si orienteze activitatea, aspiratiile si eforturile spre patru mari orizonturi, numite dimensiuni sau directii (perspective) ale vietii sale reale: dimensiunea materiala, cea sociala, cea individuala si respectiv cosmica. Toate acestea numai împreuna si întelese ca aflate în interactiune continua si sinergica, definesc realmente în întregime conceptul de conditie umana. Comunitatea Universala ce se va creea în ciclul acesta al numarului 6, va tine în mod obligatoriu cont de aceste cadre. (A se vedea în acest sens, detalii în volumele noastre “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane”, “Devenirea umana si Polysul în viziunea pitagoreica”, “Legile universale ale sistemului psihic”, “Psihologia Fiintei. Psihologia ecologica integrativa a personalitatii” ).

Maslow s-a lasat sedus de farmecul mistic al numarului 5 (dealtfel prezent si în traditiile crestine si evreiesti) ignorând ca acesta se refera în fapt la procesul de învatamânt si nu la elevi. Asa cum am aratat în alta parte (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) Trebuintele exprimate în exterior sunt expresia (cu exceptia celor fiziologice) a Necesitatilor fundamentale ale Sinelui, adica ale fiintei însesi, ce se activeaza treptat pe masura ce aceasta avanseaza pe trepte superioare la Scoala Evolutiei. Manifestarea lor în lume si viata se datoreaza deci cerintelor intime ale fiintei, unde ele îsi au originea. De aceea nu se vor supune numarului 5, ci vor fi guvernate de un alt numar care reflecta mai fidel nivelul de dezvoltare al fiintei propriu-zise: numarul 12. Ca sa întelegem mai bine putem sa facem urmatoarea analogie: numarul 5 ne spune despre nivelul scolii (ciclul primar, gimnaziu sau liceu) pe când numarul 12 ne vorbeste în mod concret despre nivelul de dezvoltare al unui anumit elev (este în clasa a 4-a sau în clasa a 9-a). Pentru ca numarul 12 defineste cele 12 etape de dezvoltare a fiintei în stadiul uman, corespunzatoare nivelelor de crestere/evolutie a Constiintei pe care noi le-am tratat în volumul amintit.

Scoala sociala, a pamântului, este inspirata dupa cea universala a progresului vietii la stadiul uman. Meditând asupra proceselor pe care le observam aici în societate, prin analogie, putem întelege fenomene mult mai ample, de nivel cosmic, ale cresterii si dezvoltarii fiintei la stadiul de om. Fiindca principiul „cum e sus asa si jos” reprezinta aplicatia Legii universale a similitudinii organizarii vietii si evolutiei fiintelor pe nivele ierarhice de structurare a ordinii cosmice.

Cel de-al treilea numar de care am amintit, numarul 7, îsi pune si el amprenta asupra proceselor vietii pe Terra, inclusiv asupra vietii umane, ca o Forta exterioara, o Forta Modelatoare. Sapte este nivelul atins în evolutia sa de planeta însesi, fapt ce determina ca toate elementele Lumii Naturale sa fie organizate tinând cont de acest numar (sa ne gândim doar la cele 7 culori ale spectrului sau cele 7 note muzicale). Sub acest aspect intra în componenta Fortelor ce modeleaza Personalitatea venind dinspre lumea Naturii, dar nu ne spune nimic despre fiinta însesi sau trebuintele acesteia. Chiar si trebuintele primare (fiziologice) sunt guvernate mai intens de numarul 5, care reflecta stadiul organismelor întrebuintate de om si mai putin de 7.

2. Regula de Evolutie a Piramidei

Omul (si omenirea) tinde la un moment dat spre accesarea unui anumit Nivel al Piramidei, dar Manifestarea lui concreta se contureaza la nivelul imediat inferior. Nivelul spre care tinde, este cel pe care se realizeaza Împlinirea de Sine individuala; Nivelul concretizarii este cel în care trebuie gasite mijloacele de actiune si înfaptuita actiunea propriu-zisa. De fapt primul nivel este o virtualitate si nu deziderat. Nu trebuie cautata satisfacerea lui; el e steaua calauza, ce-l îndruma pe calator în drumul lui care se desfasoara pe pamânt, nu în cer! Acest aspect este foarte important pentru toti cei care lucreaza în domeniul dezvoltarii umane sau cere sunt implicati în raporturi de motivare a omului. Acestia trebuie sa determine la fiecare persoana în parte cele doua nivele: „al stelei calauza” si „al drumului propriu”, adica nivelul standardului /cerintei Sinelui, si nivelul (imediat inferior) al locului unde persoana în cauza (si consilierul) urmeaza sa identifice mijloacele de actiune si sa organizeze manifestarea. Per ansamblu, la nivelul Terrei, ne aflam în momentul în care omenirea tinde spre N8 – Nivelulul Identitatii, al Regasirii de Sine, dar se manifesta pe N7-al Creatiei. Aceasta înseamna ca omul cautându-se pe sine, încearca sa se descopere în Opera sa, adica, altfel spus sa se creeze, sa-si dea un Chip potrivit priceperii si vointei sale. Bineînteles ca nu reprezinta decât o Imagine/ o Reflexie a adevaratei sale Fiinte, care este Sinele. În masura în care aceasta Imagine reproduce mai exact Adevarul (= realitatea Sinelui Individual) în acea masura Sinele este mai multumit, mai împacat. Este ceea ce numim „Împlinirea de Sine”. De abia cei ce cauta realizarea N9-Spiritualitatea, „topirea în Oceanul de Viata”, „trairea întru Dumnezeu” etc, vor descoperi Identitatea nuda a Sinelui lor real: adica ei însisi. Este ceea ce obtin „misticii” si în general „elevii”mai avansati la Scoala Vietii, care în Planul Fizic urmeaza (prin impulsul natural, firesc, prin cerinta Sinelui propriu) o scoala sau disciplina de pregatire spirituala.

O referire la acest proces de Evolutie a Umanitatii (si al Fiintei la gradul de Om) gasim si în cuvintele lui Isus din Evanghelie: „ cel ce se cauta pe sine, se va pierde [în chipul lucrurilor, n.n] dar cel ce Ma cauta pe Mine se va regasi”. În evolutia omenirii putem vedea cum de la Aristotel s-a tins spre Cunoastere (N5) dar s-au manifestat tendinte sociale (N4) începând cu filozofii stoici si pâna la Revolutia Franceza; de la Renastere s-a tins spre Creatie, dar manifestarea s-a situat pe planul Mental, al dezvoltarii Stiintelor, al Cunoasterii si al Imaginii de Sine a omului, al Educatiei universale a omenirii. Având împlinite Nivelele inferioare ale Piramidei, adica: un anumit standard de viata, de organizare si siguranta a vietii, o anumita conditie de integrare si participare sociala (la viata comunitatii etc) si o imagine de sine respectabila (egalitatea tuturor oamenilor, drepturi si libertati, dmnitate sociala si individuala, respect al identitatii persoanei etc), Omul, oarecum linistit din punctul de vedere al Mediului, al Exteriorului, se poate îndrepta spre Interior, focalizându-si atentia spre Sine Însusi. Prima încercare, la N7-Creator i-a adus un esec:o imagine falsa, adica Orgoliul de Sine manifestat (exprimat) pe N6 – (al Stimei de Sine) si al carui efect îl reprezinta deopotriva crizele globale (militare, sociale, politice) dezvoltarea si haosul stiintelor, drepturile/demnitatile si conditia umana actuala. Secolele XIX si prima jumatate a secolului XX sunt semnificative pentru aceste momente de suferinta constructiva, de maturizare a umanitatii. Pentru ca ele au dus, începând cu aceasta ultima data la un salt calitativ: omul patrunde mai mult în interiorul sau (aici îsi aduc aportul deopotriva curentele spiritualiste, inclusiv New Age si dezvoltarea anumitor stiinte: fizicile cuantice, cibernetica, goemetriile neeuclidiene etc ) si încearca sa se adreseze altor nivele, respectiv, începe sa aiba un raport direct cu Constiinta, manifestat în planul realitatii sociale prin raportarea la legile eterne ale Vietii. De aici au rezultat curentele si orientarile de fraternitate globala, ecologismele, protectia ecosistemelor, drepturile civice ale animalelor, protectia femeilor, copiilor, persoanelor defavorizate de soarta etc, si ceea ce se numeste „constiinta globala”, în fapt zorii trezirii Responsabilitatii individuale pentru binele colectiv, al celui de alaturi si al tuturor fiintelor dotate cu simtire si care astfel pot suferi. În acest context, al tendintelor generale de înfratire, omul începe sa se întrebe, care este rolul sau, ce poate sa faca el prin efort propriu pentru, si, în cadrul acestei miscari universale. De aceea demersul lui de a se cauta pe sine ajunge la N7-Creatia si se organizeaza conform principiului: Omul exista în masura în care creeaza, în masura în care se creeaza. Ca fi al Demiurgului, Omului îi revine aceasta misiune: de Creator (debutant, desigur). De aceea nu numai ca exista în masura si în limita în care creeaza, dar mai mult: el si creatia sa sunt de- acum un singur lucru!

3. Ierarhia Nivelelor

Dupa cum s-a aratat pe parcursul prezentarii si asa cum putem observa din Diagrama, exista o ierarhie bine stabilita a nivelelor si o repartitie relativ concreta si exacta a trebuintelor pe fiecare nivel. Desigur în primul rând se pune întrebarea de ce aceasta ordine a ierarhiei? Daca privim în universul înconjurator vom observa ca tot ceea ce exista (indiferent ca vorbim de fiinte, lucruri, fenomene, procese etc.) parcurge mai multe etape în devenirea sa, etape marcate de câteva puncte forte: nasterea, cresterea, dezvoltarea, maturizarea, reproducerea si apoi, în final disolutia sau reîntoarcerea în elementul de origine. (A se vedea în acest sens si etapele parcurse de om pe traiectoria vietii sale în aceasta lume, prezentate de noi în ultimul capitol al volumului “Psihologia Fiintei..”). La fel mineralul, la fel planta, la fel animalul si omul. La fel însa si Trebuintele sale Fundamentale intra în actiune respectând aceeasi regula universala a devenirii aplicata fiintei umane. Astfel încât, daca pentru a putea culege roade trebuie mai întâi sa însamântam, sa cultivam si sa îngrijim recolta, întocmai la fel nu vom putea actualiza nivelul 7 al creatiei (de exemplu) mai înainte de a avea asigurat fondul de echilibru si materialul de baza pentru aceasta. Explicatia ierarhiei nivelelor se regaseste deci în necesitatea naturala (întâlnita pretutindeni în univers) de a respecta ordinea în desfasurare constructiva a evenimentelor. Este o stare de fapt si un principiu general, universal întâlnit.

4. Actualizarea Trebuintelor

a) Principii de baza

Asa cum s-a aratat anterior, în momentul de fata, datorita proceselor de dezvoltare a vietii pe Terra, pentru Fiinta umana în manifestare (omul social contemporan, cum l-am numit noi), sunt „date în folosinta”, adica activate, 9 dintre cele 12 Nivele ale Piramidei. Activarea lor presupune ca exista posibilitatea de a fi actualizate (adica satisfacute) la un moment dat sau pe parcursul existentei individului uman în planul fizic. Ele se manifesta ca o voce, ca o chemare interioara spre împlinire; ca o forta ce orienteaza fiinta de a gasi în mediul înconjurator mijloacele si obiectele necesare satisfacerii acestor cerinte. Trebuintele reprezinta necesitati orânduite pentru buna dezvoltare a fiintei la stadiul uman si ele corespund „instinctelor” proprii celorlalte specii.

Deosebirea dintre ele este semnificativa însa si reprezinta o distinctie de forma, de realizare sau proces, nicidecum de fond. În fond atât trebuintele umane cât si instinctele din lumea celorlalte vietuitoare constituie Forte modelatoare ale Universului puse la dispozitia fiintelor pentru parcurgerea proceselor de crestere si dezvoltare. Diferenta consta însa în libertatea pe care începe sa o câstige fiinta o data cu trecerea în regnul uman, libertatea de decizie si optiune, de participare la propria devenire. Animalul sau planta (de exemplu) sunt complet supuse actiunii Fortelor Modelatoare ale Universului. Ele se aseamana din acest punct de vedere cu un copil în fasa: este purtat pe brate neîntrerupt si toate actiunile necesare dezvoltarii sale sunt realizate prin si de catre altcineva.

Omul însa corespunde copilului care învata sa mearga pe propriile picioare, sa se descurce singur în mediul înconjurator folosindu-se de cât mai multe dintre lucrurile si oportunitatile de dezvoltare pe care acesta i le scoate în cale sub aspectul Fortelor Modelatoare. Caci tot ceea ce exista este destinat utilitatii. Pe masura ce creste si se maturizeaza (la Scoala Evolutiei Universale), Fiinta Umana ajunge sa înteleaga întreaga Ordine Cosmica nu ca o alaturare spatio-temporala de obiecte definite / delimitate, ci ca o transformare continua si reciproca a Totului în Tot. Fiecare element al Întregului se naste si devine neîntrerupt prin actiunea sinergica a tuturor celorlalte. Astfel încât Universul îi apare deopotriva ca fiind creatie si evolutie, ca o singura fiinta si totusi o mare de fiinte distincte, ca o personalitate complexa si eterogena, dar totusi unitara.

Iata de ce, în cazul Fiintei Umane conlucreaza o multitudine de Forte la derularea proceselor dezvoltarii sale (pe care noi le-am tratat în “Psihologia Fiintei…”), dintre care unele sunt exterioare, ale mediului (cosmice, naturale, sociale), pe când altele apartin nemijlocit fiintei în sine, reprezentând puterile sale proprii, dezvoltate pe parcursul evolutiei (ex: Vointa, Caracterul, Constiinta, etc. – a se vedea volumul amintit). Omul va tinde tot mai intens spre utilizarea acestora din urma, emancipându-se astfel de sub tutela dominatoare a fortelor mediului, lucru ce se va întâmpla definitiv la finele stadiului uman. Pâna atunci însa Fiinta Umana va trebui sa recunoasca si dea curs acestor Forte Externe, ce i se înfatiseaza ca veritabile calauze, ghizi în masura a-i orienta conduitele pe calea corectei dezvoltari evitând ratacirea pe fagasele proceselor degradante. Din interior el este calauzit de normele Constiintei (vocea prin care se exprima Universul si legile sale); din afara Natura îl îndruma prin intermediul puterii Piramidei.

Datorita relativei sale emancipari si libertatii intrinseci (ce creste o data cu evolutia fiintei) omul are posibilitatea de a-si impune vointa asupra Fortelor Modelatoare, putând „rupe” ordinea naturala a Trebuintelor. Ele, în mod natural, tind sa se actualizeze de la baza vârf, conform ierarhiei si datorita legii ce guverneaza toate procesele devenirii „fortându-le” sa parcurga etapele „firesti”: nastere, crestere, dezvoltare, maturizare, reproducere (creatie), disolutie. Omul însa poate „da peste cap” aceste reguli normale; el are acum capacitatea si într-un anumit fel îndatorirea de a realiza „spargerea” ordinii clasice – apartinatoare Lumii Naturii – spre a edifica propria sa ordine, propriul sau cosmos. Aceasta stare de fapt este o noua masura a puterii sale, a dezvoltarii superioare ce îi permite sa aiba forta de a domina tendintele straine, de a le supune propriei vointe creatoare.

Astfel, daca i se face foame, un animal comun va cauta cu prioritate satisfacerea trebuintelor fiziologice, înainte de a da curs celor de sociabilitate (de a se juca alaturi de semeni, de ex.). Un animal superior, chiar daca se simte în pericol (afectarea nivelului 2, al sigurantei) va prefera sa-si apere puii prin chiar pretul vietii, dând curs în acest fel, cu prioritate, unui nivel superior (al sociabilitatii), „rasturnând” astfel ordinea ierarhiei „firesti”. Aceasta „rasturnare” reprezinta o exceptie în lumea animalelor, fiind întâlnita numai la cele superioare si doar în anumite conjuncturi dintre care doua sunt mai semnificative: instinctul matern al protectiei (ca stare naturala pentru toate fiintele) si respectiv pornirea individuala de protectie si sacrificiu venita din sentimentul devotiunii. Animalele sunt dotate deopotriva cu organism astral si cu mental (chiar daca inferior). Ele nu se pot dedica unor idealuri abstracte, dar pot avea sentimente de profunda devotiune pentru fiinte concrete, particularizate. ( Ex: câine care îsi apara stapânul sau vacile care se protejeaza între ele – aceste specii fiind înclinate natural spre daruire reciproca. Tot astfel de sentimente se pot naste si în rândul animalelor comunitare – ex: lupii, suricatele, pinguinii sau focile etc. – comunitatea ca forma organizatorica având ca functie inclusiv dezvoltarea puterii de daruire si sacrificiu de sine pentru celalalt.)

În cazul omului, aceasta „dezordine” produsa în actualizarea nivelelor dupa regula ordinii ierarhice (naturale) este tot mai frecvent întâlnita. Astfel nu vom mânca pâna nu ne vom fi terminat temele sau munca de birou. Sau nu ne întâlnim cu prietenii ori partenerul atâta timp cât cercetarea de laborator, citirea unui studiu sau a unei carti stiintifice ne „captiveaza”, facându-ne sa „uitam” de alte trebuinte ce în mod natural ar fi fost la rând. Fiindca ordinea prioritatilor Fiintei umane este diferita de aceea a proceselor naturale. Procesele naturale sunt comune speciei, dar omul depaseste specia, devenind mai întâi individualitate, pentru ca apoi, pe parcursul dezvoltarii sale, sa se transforme în unicitate si specialitate.

Iata de ce trebuie sa observam doua aspecte extrem de importante pentru omul zilelor noastre:

a) fiecare entitate umana are un sistem propriu de raportare la Trebuinte; chiar daca vocea Piramidei se face simtita dupa ordinea naturala, omul îsi stabileste propria sa lista de prioritati. De ex: pentru unii cunoasterea este mai importanta decât raporturile de grup, de familie, de a darui si primi afectiune (adica sociabilitatea), iar pentru altii viceversa; pentru unii dedicarea vietii pentru a sluji divinitatile (ascetii) elimina în parte celelalte nivele, pe când în cazul altora aceeasi slujire a vietii si divinitatii se realizeaza prin intermediul altor fiinte (plante, animale, oameni) si de aceea ei nu vor fi asceti, ci ecologisti, asistenti sociali, preoti etc., pastrând importanta celorlalte nivele dupa propriile lor criterii de combinare. Deci pentru fiecare fiinta umana în parte exista un nivel fundamental al Piramidei (o “axis mundi” a Piramidei), propriu, distinct de fundamentul natural (care este cel fiziologic), în jurul caruia graviteaza toate celelalte nivele si pornind de la care se constituie ordinea personala în satisfacerea acestora .

b) întrucât omul este o fiinta – în – devenire, un proces în continua desfasurare, în afara nivelului fundamental propriu (care, tinând de profunzimea fiintei si de misiunea sa în aceasta lume, ramâne neschimbat pe parcursul unei vieti), fiecare om beneficiaza de asemenea de o „reteta” proprie de ordonare a prioritatii nivelelor. Aceasta „reteta” se stabileste în functie de doi factori: • Natura sa Individuala (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) • fluctuatia conjuncturilor vietii (sau mai corect, situatiile concrete întâlnite pe traseul Drumului Vietii Personale.) Întrucât fiinta umana se orienteaza dupa obiective si în functie de mijloacele, conjuncturile si oportunitatile necesare atingerii acestora, ordinea de satisfacere a Trebuintelor variaza si ea temporal si conjunctural. Însa aceasta variatie nu este aleatorie (în mod obisnuit) ci se realizeaza pornind de la axul central – Trebuinta Personala Fundamentala, în jurul careia graviteaza – si mergând spre obiective, în directia corecta trasata de coordonate Drumului Vietii Individuale / Personale. Faptul ca de multe ori omul contemporan nu-si cauta sensul vietii personale (cu obiectivele, Drumul si toate aspectele Calatoriei – noi am tratat despre acestea într-un volum special dedicat si amintit anterior – “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane”) determina efectuarea de optiuni gresite în satisfacerea trebuintelor, lucru ce duce nu doar la o si mai mare ratacire, ci chiar la crearea de dependente, de tulburari si distorsionari grave ale armoniei interioare. Pentru ca trebuintele sunt cele care asigura „energetic” structurile Fiintei Umane. Ele aduc necesarul de energie deopotriva pentru trup, suflet, minte si spirit astfel încât sa functioneze la potential optim, pentru ca, per ansamblu întregul sistem psihic – numit om – sa se afle în stare de echilibru dinamic si armonie interioara. Deci în final vom retine trei factori, deopotriva incidenti si care organizeaza / structureaza specificul propriu al fiecarei fiinte umane în parte, „reteta” Piramidei sale:

1. Regula naturala de satisfacere în ordinea ierarhica de la 1 la 9

2. Trebuinta Fundamentala Individuala / Personala, ca ax central al ordinii proprii (de la etajul acestuia întreg universul se vede altfel decât de la celelalte nivele)

3. Obiectivele vietii personale. În functie de gradul de evolutie al fiintei, de puterea vointei sale individuale si – de multe ori – în functie de conjuncturi, oricare dintre cei trei factori poate trece pe primul loc. De obicei factorul 1 (legea naturala) este subsidiar celorlalti doi; factorul 2 (Trebuinta Fundamentala Individuala) este „înnascut” (facându-se auzit ca o voce interna) pe când cel de-al 3-lea Factor (obiectivele) ramâne la libera alegere a vointei individuale. Ei îsi combina si exprima forta într-o variatie neîntrerupta. Pentru o Fiinta umana puternica, orientata corect în viata, care s-a regasit pe sine si rostul propriu, ordinea fireasca este 3 – 2 – 1. În rest diverse fluctuatii.

Toate Nivelele Piramidei se manifesta deopotriva la fiecare entitate umana, chiar daca unele (în special extremele) pot fi de multe ori slab resimtite (ex: cei cu tendinte spre spiritualitate nu resimt puternic N1 si N2 si viceversa). Dar aceasta nu înseamna ca nu exista, ori ca ele ar putea fi ignorate. Chiar din contra, este strict necesar a tine cont de ele în organizarea Planului de Viata, fiindca tocmai aceste „mici” si „nesemnificative” amanunte pot determina procese psihice dereglatorii semnificative, desi omul nu realizeaza, nu constientizeaza sursa (originea ori directia) de unde provine problema, dezechilibrul. Pentru ca la urma urmei aceasta si este: un dezechilibru. Principiul „buturuga mica rastoarna carul mare” este cu atât mai valabil cu cât Pamântul se afla în „Epoca Omului de 6”, adica în Epoca Armonizarii tuturor proceselor. De aceea trebuie luat în calcul fiecare aspect, pentru ca acum totul conteaza, iar fiecare lucru îsi are un loc al sau. La fel si orice aspect întâlnit pe Drumul Vietii, îsi are un loc si un rost în existenta si în dezvoltarea noastra. Aceasta face ca sa acordam o atentie doesebita întocmirii Planului de Viata si sa-l facem de o asa maniera încât sa poata fi oricând adaptabil, sa permita integrarea si sinergizarea (= armonizarea, cooperarea în sens creator) a tuturor acestor lucruri noi, la început necunoscute, dar care apar pe scena vietii fiecare la momentul actului sau. Astfel ca Planul/ Proiectul Vietii este si o dovada a capacitatii omului de a se supune transformarii continue, pentru ca Educatia, în general si cu atât mai mult la Scoala Universului, presupune aceasta permanenta transformare progresiva si progresista.

b) Caracteristici ale actualizarii

c1 Actualizarea este un proces continuu si repetat (ciclic). Întocmai precum alimentarea masinii cu combustibil se cere îndeplinita în mod continuu daca dorim sa functioneze neîntrerupt, la fel fiinta umana si structurile acesteia se impune a fi alimentate energetic prin satisfacerea conforma a Trebuintelor. Aceasta „conformitate” tine de „reteta” individuala a fiecaruia (alcatuita dupa cum am vazut mai sus) iar în cadrul acesteia, de intensitati specifice ale fiecarui nivel. Pentru cineva e suficient sa manânce de doua ori pe zi, sa se întâlneasca cu prietenii / familia o data pe luna si sa vizioneze un film pe saptamâna; însa cea mai mare parte a timpului trebuie sa o dedice picturii sau muzicii, ori cercetarii sau rugaciunii. Altcineva în schimb merge la biserica o data pe saptamâna, citeste o carte buna sau vizioneaza o galerie de arta o data pe luna, manânca de 4 ori pe zi, dar îsi dedica majoritatea timpului copiilor si familiei / rudelor sale. Iar aceste procese trebuie repetate în intervalele lor si în mod continuu. Daca un ciclu este întrerupt (ex: sa manânce de trei ori pe zi, sau sa-si întâlneasca persoana iubita în fiecare zi), deficitul „energetic” suferit pe respectivul nivel nesatisfacut creeaza o unda de insatisfactie, aducând dizarmonia în întregul sistem psihic. Caci Fiinta Umana este asemeni unui lac: orice influenta exercitata, în oricare dintre punctele sale se repercuteaza si resimte în întreg volumul de apa al lacului. Lacul este o combinatie a moleculelor de apa, omul o creatie sinergica a Fortelor Vietii.

c2 Actualizarea nu se realizeaza niciodata în întregime

Desi pare un paradox, adevaratul progres al fiintei se realizeaza nu prin satisfacerea completa a trebuintelor ci tocmai din aspiratia catre satisfacerea lor. De aceea este necesar sa existe un raport de echilibrare dinamica între satisfacere si lipsa actualizarii. O trebuinta neîmplinita lipseste fiinta de energia necesara bunei dezvoltari. În schimb daca se actualizeaza complet, o lipseste de motivatia progresului. Fiindca pâna la urma adevaratul motor al evolutiei, forta care împinge fiinta spre înainte, se naste din chiar absenta/deficitul de satisfacere al trebuintelor. Acest deficit a primit în psihologie numele de „strocke”, definind una dintre legile de baza ale sistemului psihic uman: nu împlinirile ne fac sa avansam, ci tocmai nevoile, adica lipsa de satisfactie suprapusa peste dorinta posedarii/trairii acesteia. Trebuie doar respectata o anumita proportie între cele doua, stabilita în functie de specificul aparte, unic, al fiecarei fiinte. Astfel unii oameni se simt cu adevarat motivati doar daca realizarile (adica împlinirile) depasesc semnificativ esecurile/ lipsurile/ neîmplinirile. Pe altii în schimb (iar aceasta este si în functie de momentele si conjuncturile existentei sale particulare) tocmai uriasele neîmpliniri i-au facut sa mearga mai departe antrenând, de cele mai multe ori cu ei o lume întreaga. Asa s-au nascut marile opere; asa s-au creat revolutiile; asa se schimba decorurile lumii sociale. Rolurile jucate pe scena vietii sociale, cu cât sunt mai importante (corect spus mai marcante /active) cu atât se motiveaza mai mult prin neîmpliniri, decât prin succese. Ele sunt roluri puternice, grele; roluri destinate luptatorilor, reformatorilor. De aceea putem spune ca, dintre toate faptuirile/realizarile pamântului, fiinta umana este singura ce nu-si atinge niciodata împlinirea dar o cauta mereu. c3 Actualizarea trebuie sa se realizeze într-o anumita masura

Sufletului omului se hraneste cu speranta, dar creste numai din împliniri. Speranta este forta ce duce fiinta mai departe spre orizontul zilei sale de mâine. Ea deschide perspectivele în fata sufletului, îndepartând / mutând linia împlinirilor înspre viitor si punând între fiinta si orizont atractia dorintei. Însa pentru a putea înainta, sufletul omului are nevoie sa se poata sprijini, cel putin de fiecare data când se avânta în zbor, pe ceva ferm, pe realitati concrete, actualizate. Are nevoie de energie permanentizata sub forma împlinirilor, ca dovezi pentru suflet despre puterea si existenta sa în aceasta lume. Fiindca orice fiinta umana stie adevarul fundamental al conditiei sale: a exista înseamna a face, a crea, a realiza, a împlini. Iar aceasta în mod necontenit. Speranta si împlinirea, visul si realizarea sunt cele doua jumatati care numai împreuna definesc realitatea numita Fiinta umana, asa cum o cunoastem noi în lume.

c4 Actualizarea – tendinta spre împlinire – nu e specifica oamenilor

Pretutindeni în Lumea Naturii fiintele si procesele se deruleaza urmând tendinta spre un optim de împlinire a trebuintelor. Planta îsi orienteaza frunzele spre a capta maximul de flux solar sau apa din precipitatii; animalul îsi construieste cuibul si alege partenerul având în vedere cerintele unei cât mai bune perpetuari a speciei ori buna dezvoltare (inclusiv siguranta) a puilor. Reglarea populatiilor la nivel ecosistemic de asemenea urmareste cea mai potrivita modalitate de dezvoltare a tuturor formelor de viata etc. În Lumea Naturii însa, tendinta aceasta spre optim de împlinire se realizeaza prin reglajele automate ale Fortelor Modelatoare (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) Dar numai Fiinta umana are posibilitatea si îndatorirea de a-si canaliza eforturile individuale si a-si alege caile proprii / personale în vederea realizarii împlinirii de sine în viata si în lume (a se vedea în acest sens si volumul nostru deja amintit “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane”.).

5. Axiomele trebuintelor

Din materialul parcurs pâna aici, si din cunoasterea fenomenului uman dobândita atât ca urmare a experientei de zi cu zi, cât mai ales ca urmare a stiintelor, educatiei si autoreflexiei, fiecare dintre noi suntem în masura sa întelegem ca realitatea aceasata complexa, numita, pe buna dreptate “fenomenul uman” (sintagma a fost creata de preotul-om de stiinta: Theillard de Chardin, la începutul secolului XX), urmeaza în devenirea ei (nastere, crestere dezvoltare, perpetuare) anumite legi ale naturii si cosmosului, universale si deci mereu aplicabile. În continuare prezentam unele dintre aceste legi sau principii (numite de noi axiome) aplicabile Trebuintelor Fundamentale:

1. Trebuintele sunt ierarhizate conform piramidei

2. Trebuintele corespund nivelelor Constiintei si se realizeaza dupa Nevoile Sinelui (pe care urmaresc a le împlini; a se vedea volumul “Psihologia Fiintei…”)

3. Piramida apartine lumii naturii, fiind deci aceeasi la toti oamenii, dar fiecare persoana are un sistem propriu al importantei Trebuintelor. Ele nu îsi schimba locul pe Piramida, ci doar îsi solicita actualizarea cu intensitati diferite si specifice pentru fiecare fiinta umana în parte 4. Fiecare entitate umana are o “reteta” proprie de actualizare a Trebuintelor

5. Structura piramidala a Trebuintelor se naste în procesul de creare si modelare a personalitatii socio-istorice, dar anumite trebuinte exista dincolo de aceasta, însotind fiinta de la o viata la alta, în toate planurile existentei sale, întrucât misiunea trebuintelor este aceea de a împlini nevoile Sinelui (necesare cresterii si evolutiei acestuia)

6. Exista o Trebuinta Centrala a Piramidei definitorie pentru o anumita persoana (TCF - Trebuinta Centrala Fundamentala)

7. În jurul TCF celelalte trebuinte se organizeaza în functie de obiectivele individuale ale persoanei

8. Trebuintele nu sunt specifice oamenilor, ci ele apartin tuturor fiintelor dotate cu sine si care încep procesul autodezvoltarii

9. Actualizarea unei trebuinte la un moment dat, nu se realizeaza niciodata în întregime 10. Exista un prag minimal în ceea ce priveste cerinta actualizarii unei trebuinte, care, o data atins permite accesul spre trebuintele superioare acesteia

11. Trebuintele neactualizate cel putin la nivelul pragului minimal, în timp, daca se prelungeste aceasta stare de neactualizare, dau nastere refularilor (refularile sunt “doze” mici de “neîmplinire de sine”)

12. Trebuintele sunt menite sa stimuleze si mentina mereu la cote ridicatre Motivatia. Motivatia deci nu se naste din trebuinte, ci ea apartine fiintei (sinelui), facânt parte din structura sa cosmica, potrivit principiului eficientei universale si progresului (alocarea corespunzatoare a resurselor, vizarea obiectivelor, parcurgerea procesului de împlinire a acestora etc – un adevarat management existential; acesta este rostul motivatiei)

13. Trebuintele sunt succedate, la un nivel superior, de interese. Piramiada reprezinta structura de baza, fundamentul cresterii fiintei, dar ea este apoi depasita de interese (pentru fiintele umane la nivele superioare ale evolutiei), ramânând numai un factor subsidiar de asigurare a existentei fiintei. Ea va functiona spre a crea o armonie între Regulile Naturii si Interesele Fiintei (uneori prin lupta, alteori prin conlucrare) având ca obiectiv nu numai existenta pur si simplu, ci cresterea, dezvoltarea si evolutia continua a acesteia.

14. Trebuintele sunt temporale: ciclice (1, 2, 3), permanente (4, 5, 6) periodice (neregulat, deocamdata: 7, 8,9)

15. Trebuintele sunt conditionate socio-istoric (adica depind de timpul, locul, mediul social în care se dezvolta personalitatea) numai în ceea ce priveste forma de satisfacere a lor; în esenta (continut) ele tin de Fiinta-în-Sine (Sinele + Constiinta + Natura Individuala + Caracterul). Tot cee ce depaseste necesitatile acestor structuri constitutive prezinta riscul nocivitatii pentru respectiva fiinta, putând devia procesul de buna dezvoltare a ei. Ele se numesc dorinte, vicii, patimi, obiceiuri proaste etc. Toate sunt contrare proceslui firesc si indiviudal (propriu, specific) al unei anumite fiinte umane. Ele nu sunt Trebuinte, ci iluzii sau capcane. False nevoi.

CAPITOLUL IV

ASPECTE CONEXE SI ALTE OBSERVATII PE MARGINEA TREBUINTELOR

FUNDAMENTALE

1. Grila piramidala personala

Ierarhia piramidala reprezinta starea naturala si universala a prezentei si actiunii Trebuintelor, dar omul actual depaseste prin voita proprie conditia sa naturala, putând impune/ stabili o alta ierarhie, sau macar alta ordine în actualizarea trebuintelor; altfel spus structura ierarhica fiind universala ramâne la fel satabilita, numai functionarea se schimba, în raport cu o anumita ordine persoanla de prioritati existentiale. Aceasta ordonare diferita este absolut personala, tinând de unicitatea factorilor structuranti ai personalitatii; ea se poate realiza prin vointa proprie, constient, sau chiar în afara controlului constient al fiintei, datorita statutului sau specific actualei conditii (altfel spus, chiar în lipsa alegerii/optiunii deliberate a omului, nivelele piramidei nu se actualizeaza în ordinea ideala, datorita interventiei unei serii întregi de factori externi, care în mod normal, atunci când evolutia se realiza prin participarea Modelatorilor (în etapele primare ale dezvoltarii omenirii), asigura corectitudinea proceselor, dar astazi omul are misiunea de a participa prin forte proprii – deci fara sprijin, doar sub supravegherea acestor forte modelatoare – astfel încât trebuintele si vechea lor ieriarhie are caracter subsidiar în raport cu alte forte terte (printre care si vointa individuala) carora le este astfel permis a interveni cu prioritate.

Totodata Nivelele Piramidei Trebuintelor ne indica doar categoriile mari si universale de necesitati naturale ale omului. Însa Natura sa Individuala contine elementele particulare care definesc o anumita clasa de Trebuinte. Astfel toti oamenii au trebuinte de sociabilitate, dar unii au nevoie de semeni pentru a le satisface, pe când altii pot obtine aceasta satisfacere si în contactul cu alte fiinte, sau cu divinitatea. De asemenea satisfacerea acestor trebuinte prin intermediul semenilor poate îmbraca o gama extrem de variata de manifestari, vizând: categorii de vârsta (unii se simt bine în preajma copiilor, altii a batrânilor, de exemplu), altii în cuplu sau în celibat, unii au nevoie de public larg, pe când altii de intimitate sau singuratate etc. Modul de satisfacere a trebuintelor variaza pe parcursul vietii în functie de factori precum: educatia si autoeducatia, cursul concret al dezvoltarii personale, experientele prin care trece subiectul pe parcurs, optica de viata (generala si cea cu privire la elemente particulare) mediul de viata etc.

Calitatea Vietii este data de indicele Împlinirii de Sine, iar acesta reprezinta primordial o atitudine interioara, de raportarea absolut individuala, specifica si unica la înteg ansamblul de forte ce actioneaza (si a caror rezultanta se modifica) clipa de clipa asupra omului. Orice modificare în sinergia fortelor produce variatii ale acestui indice, numai ca unele sunt suficient de slabe la un moment dat pentru a fi trecute cu vederea. Totusi efectele acestora se pot amplifica în timp, prin cumulare cu altele, sau prin procesul de “autodezvoltare”, astfel încât în cele din urma sa devina periculoase. Este cazul fenomenelor cunoscute ca refulari, obsesii etc. Refularile reprezinta orice insatisfacere a trebuintelor fundamentale naturale si specifice subiectului uman.

2. Axul central al piramidei

Exista cel putin o trebuinta si cel mult trei care reprezinta axul central al structurii de personalitate, în jurul careia graviteaza toate celelalte si la care ele se supun; de asemenea în functie de acest ax, se construieste si optica de viata a persoanei, viziunea si întelegerea sa asupra proceselor existentei, dar mai ales ea determina alocarea de resurse, orientarea strategiei existentiale a fiintei umane. Cunoscând ierarhia universala a trebuintelor si deopotriva axul central al unei anumite persoane, vom putea mult mai usor sa intervenim în promovarea progresului acesteia prin stimularea în primul rând a nivelelor vecine (dar superioare) acestui ax. În acest fel fiinta umana va avea (sau va gasi) mult mai usor surse de motivare si va descoperi atractivitatea si a altor zone ale existentei sale, pâna atunci în mod superficial ignorate; gasind aceste resurse la “costuri” mici (pentru ca fiinta umana în mod natural si inconstient efectueaza totdeauna raportul cost/beneficiu, de aici nascându-se motivatia), omul va continua din proprie initiativa si pe cont propriu (chiar daca la început cu un anumit sprijin extern) procesul persoanl de dezvoltare, adica de “cucerire” a nivelelor superioare ale piramidei.

3. Cele trei etape ale dezvoltarii fiintei

Pretutindeni în Lumea Naturii fiintele urmaresc a parcurge trei etape mari în existenta lor, care în cazul speciilor preumane se realizeaza prin efortul Spiritelor Grup (si la nivel de specie, nu de individ), dar în cazul omului în principal prin efortul propriu si individual (a se vedea si volumul amintit: “Psihologia Fiintei…..”):

autoconstructia (crearea identitatii personale)

afirmarea (recunoasterea identitatii proprii de catre ceilalti)

valorizarea (dezvoltarea prin “punerea în lucru” a identitatii, manifestarea exteriorizata, neramasa doar în forul intern, a elementelor de specificitate, extinderea propriului sistem de valori în mediul exterior) Aceste etape se realizeaza în functie de nivelul evolutiv al fiintei, în cazul omului, prin urmatoarele forme de exprimare/manifestare:

impunere ( puterea fiziologica: omul se confunda cu trupul)

colaborare/întrajutorare ( puterea colectivului: omul se regaseste în comunitate, echilibrul realizat prin schimb echitabil; justitia, dreptatea)

autoritate ( forta ratiunii: omul se defineste prin ceea ce stie si gândeste – puterea informatiei si a capacitatii de a o manipula; aristocratia; principiul “supravietuieste cel mai puternic”)

creativitate ( forta aptitudinilor si calitatilor personale: omul este ceea ce poate face si face în mod concret – omul este totalitatea realizarilor sale)

slujire/daruiere ( forta spiritului, virtutea – omul este nu doar ceea ce realizeaza creativ, ci aceste realizari daruite celorlalti; inclusiv propria persoana trebuie sa fie o astfel de realizare)

În acelasi sens a se vedea si teoria lui Alderfer, care împarte nevoile umane în: N. de existenta; N. de relatii; N. de dezvoltare. Noi consideram însa ca aceasta repartitie este epecifica tuturor fiintelor vii din lumea Naturii, doar ca abia la specia umna etapele acestea încep sa devina constiente. În lumea Naturii fiintele lucreaza în baza instinctului universal al speciei, pe când în lumea sa omul beneficiaza de un complex cu mult mai vast de instrumente de lucru (functii ale Sinelui, puteri ale Constiintei, virtuti ale Caracterului, forte ale Naturii Individuale – petru a reaminti numai câteva dintre cele interioare, sau forte dobândite din mediul exterior, apartinând: mostenirii genetice (bio-fiziologice), cresterii primare, educatiei si autoeducatiei, instructiei, traditiei si culturii etc; pentru detalii privind multitudinea de actori-forte ce concura la formarea personalitatii si trasarea destinului uman în lume, recomandam volumele: “Psihologia Fiintei….”; “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane”).

4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinte

Ajunsi în acest punct al tratarii, trebuie sa observam ca ceea ce Maslow a denumit Trebuinta de Actualizare (sau autoactualizare) reprezinta Nevoia de Identitate (cum am denumit-o noi) de pe nivelul 8 al Piramidei manifestându-se si sub urmatoarele aspecte:

- Nevoia de putere individuala; de a-si dovedi siesi (în primul rând), dar si lumii, ca este în stare, ca are posibilitatea/capacitatea de a face realizabile anumite lucruri; deci puterea nu se exprima prin impunere asupra vreunei realitati exterioare (fiinte, lucruri, evenimente) ci sub aspectul sau creator-calitativ. Fiinta doreste sa creeze noi realitati (lucruri) dupa anumite modele interioare, proprii sufletului sau, dupa dorintele sale intime conforme cu Natura Individuala.

- Nevoia de creatie: reperezinta exprimarea capacitatii de creatie; numai ca, daca pe nivelul 7 aceasta a fost dezvoltata sub aspectul ei mai mult sensibil, adica leagat de “slabiciunile” artistice ale fiintei, de subiectivitatea sa (un amestec de influente sentimentale si intuitionale), aici însa este vorba mai mult de o lege transcendenta si obiectiva, o forta externa care “îi porunceste” din interior prin vocea constiintei, sa realizeze, (sa înfaptuiasca) misiunea sa creatoare. Suntem la acest nivel în prezenta actiunii Ordinii cosmice; fiinta se descopera pe sine (de aceea se si numeste Nivelul de identitate) ca parte si agent al înfaptuirii acestei Ordini. Legea si Ordinea sunt sadite în cele mai profunde unghere ale fapturii sale; misiunea sa este sa le descopere si actualizeze, adica sa le dea curs transpunîndu-le în realitatea lumii exterioare, la momentul social-istoric în care traieste. Este rolul pe care îl are de jucat pe scena vietii.

- Nevoia de reformare: nu doar creeaza, si aduce pe lume lucruri noi, ci si transforma la un nivel superior realitatile scenei vietii, în acord cu Principiile universale (descoperite la nivel de Constiinta)

- Nevoia de apartenenta la ordinea cosmica

- Sentimentul (starea de spirit) specific datoriei individuale (dar de dimensiune cosmica, în sensul ca fiinta se simte responsabila si pentru acele evenimente la care nu contribuit în mod direct, precum si pentru starea de buna dezvoltare si a altor categorii de fiinte)

Nevoia de Concordanta se manifesta ca o necesitate de a pune de acord, de a crea o armonie între mai multe paliere ale pesonalitatii:

- ceea ce crede (convingerile personale, indiferent ca sunt religioase ori laice, filosofice sau mistice, rationale ori culturale etc)

- ceea ce stie (cunoasterea si întelegerea reala, practica al un moment dat, asupra realitatii si proceselor/fenomenelor lumii înconjuratoare)

- ceea ce simte (toate starile fie ele senzatii, afecte, sentimente, idealuri, intuitii ori trairi de constiinta; adica tot ceea ce face sufletul uman sa vibreze si nu tine de domeniul ratiunii)

- ceea ce face (actiunile proprii în realitatea fiziologica, materiala)

- obiectivele, visele, aspiratiile individuale Nevoia de Concordanta nu apartine piramidei, ci ea cauta sa puna în armonie atât nivelele piramidei între ele, cât si piramida cu interesele (a se vedea mai jos observatiile privind motivatia). Piramida trebuintleor ne amintim noi ca apatine Lumii Naturii, adica este o scala naturala daruita omului ca instrument de calauzire în procesul corectei functionari si dezvoltari a propriei sale fiinte. Interesele în schimb pot fi bune (corecte) sau rele (deviante de la cursul firesc al bunei dezvoltari). Ele se nasc sub impulsul diversilor factori din universul în care fiinta umana face parte la un monent dat (factori culturali, ideologici, traditionali, religiosi etc.). Dintre toate fapturile vii, omul probabil ca este fiinta cea mai usor de înselat, întrucât este dotat cu posibilitatea de a visa, de a spera, de a împartasi idealuri si de a urmari sa le transpuna în realitate. Omul este singura fiinta neterminata, misiunea vietii lui fiind tocmai aceea de a se edifica pe sine însusi. Ori în aceasta calatorie a regasirii si actualizarii de sine, în acest pelerinaj dinspre ceea ce este (o potentialitate) spre ceea ce trebuie sa fie (“sinele sau individual si unic”, cum ar spune Maslow), în calea fintei umane multe sunt orizonturile false ce se deschid, si multe prapastiile îmbietor mascate în chipul celor mai ademenitoare iluzii. Toate acestea dau nastere la interese dintre cele mai variate si puternice. Însa numai acele interese care respecta calea naturala si unica a dezvoltarii fiecarei fiinte umane în parte vor fi bune; toate celelalte ramân capcane, obstacole, iluzii ori înselatorii ale lumii; probe de atentie si vigilenta pe care aceasta le plaseaza în calea devenirii omului-ucenic.

5. Observatii privind motivatia

Întreaga dinamica si toate transformarile produse în lumea naturii se guverneaza prin mecanismele managementului resurselor: dobândire, utilizare, investire, sporire etc. Împlinirea de sine, sau împlinirea conditiei existentiale are la baza (adica se sprijina fundamental, în lipsa acestora neputându-se realiza) nu atât posesia resurselor (resursele sunt realitati abstracte) cât utilizarea acestora (“posesia de folosinta”). Ceea ce omenirea a învatat a reproduce în societate (pe latura economica, militara, stategico-diplomatica etc) reprezinta în mic operatiuni ce se desfasoara pretutindeni în Lumea Naturii si la scara macrocosmica.

Motivatia se naste din raportul cost/beneficiu pe care fiintele îl realizeaza în mod natural (ca un automatism) în vedera devenirii lor (= identitate + afirmare + dezvoltare, ceea ce implica desigur si supravietiuirea, perpetuarea etc. dar acestia trei sunt factorii cheie vizati, asa cum s-a vazut mai sus).

În Lumea Naturii procesele se desfasoara la nivel de specie si de catre forte superioare.

În lumea umana însa, fiinta are libertatea gasirii modalitatilor de atingere a celor trei factori, are posibilitatea de optiune/alegere. De aceea numai în lumea oamenilor poate exista eroarea (sub toate aspectele sale: minciuna, tainuire, greseala, etc).

Omul, în schimb, este individualizat si, la stadiul actual al dezvoltarii, a dobândit si atributul unicitatii. Aceasta stare de fapt determina ca fiecare individ în parte sa aiba o ierarhie proprie a Trebuintelor Fundamentale si, în functie de aceasta sa stabileasca obiective specifice, care nu tin de valori universale (ca în cazul celorlalte specii) ci de valori personale si unice. El astfel poate stabili care sunt modalitatile concrete prin care atinge cei trei factori si de aceea ceea ce din afara poate parea sacrificiu, din interior se poate vedea ca afirmare sau dezvoltare. Deci raportul cost/beneficiu trebuie vazut în lumina valorilor individuale si în conjuncturile realitatii concrete în care, la un moment dat, o anumita fiinta umana urmareste atingerea unuia (sau a tuturor) celor trei factori. Astfel întelegem cum pot fi oamenii motivati sa mearga (de bunavoie, deci) la razboi, sa puna în joc, altfel spus, propria lor existenta, sau multe dintre valorile foarte importante ale lor: pentru ca li se arata (prin manipulare, convingere sau orice alte mecanisme), sunt ajutati sau determinati sa descopere alte valori mai înalte decât cele mai înalte de pâna atunci, sau sa constientizeze într-o alta lumina importanta acestora. Si valorile spirituale (deci nemateriale) ca si cele banesti pot suferi oscilatii de apreciere, se pot devaloriza brusc sau sa le creasca cotatia la fel de brusc. Dar raportul cost/beneficiu functioneaza întotdeauna corect, adica fiinta urmareste un profit, un plus, orientându-se în directia acestuia, chiar daca pentru aceasta slujeste unor valori ce pâna atunci aveau o “cotatie” redusa.

Valorile sufletului uman se negociaza ca la bursa: de o parte omul, de cealalta lumea.

Între acestea doua Constiinta, Natura Individuala si Caracterul încearca sa opreasca haosul, sa realizeze o anumita stabilizare pentru fiinta în cauza, sa o fereasca de torentul lumii, de oscilatiile permanente din mediu. Legea raportului cost/beneficiu este implacabila. Daca omul pierde la bursa valorilor, daca greseste aprecierea importantei fiecareia la un moment dat (si în fiecare moment), risca sa sufere, sau chiar sa “dea faliment”. De aceea Constiinta, Natura Individuala si Caracterul aduc anumite constante în existenta sa, care sa-l fereasca de erorile de calcul. Erorile pot aparea din pricina efortului existential, a consumului energetic depus în procesele evolutive (urmarirea celor trei factori). În aceasta situatie, aceste constante actioneaza ca veritabile automatisme, functionând cu un consum minim de energie – din inertie. Ele sunt întocmai precum formulele matematice: o data descoperite si întelese, le folosim ca atare, ca modele, fara a fi nevoie de fiecare data sa le deducem; adica nu mai pierdem timpul si resursele sa parcurgem întreg procesul fabricatiei, ci luam numai produsul finit, pe care îl utilizam mai departe. Acesta este mecanismul progresului: folosim ceea ce avem deja, pentru a dobândi lucruri noi. Mersul înainte se realizeaza sprijinindu-ne pe pasul deja facut anterior.

Astfel încât omul nu trebuie sa recapituleze de fiecare data “oare cum am învatat eu sa nu ucid, sau sa nu produc intentionat suferinta altuia si de ce nu”; ci o “voce” interna îi afirma si impune aceasta. Este o norma proprie pe care el o ia de buna si o utilizeaza mai departe în raporturile cu lumea. Acesta este un aspect important al fenomenului numit credinta: ea presupune ca ne amintim lucruri pe care le stim si sa folosim formulele/legile nascute din învatarea acestora.

Pe masura ce fiinta devine mai evoluata, ea dobândeste mai multe astfel de constante, detine formule mult mai complexe si mai puternice, care îi permit executarea de exercitii grele la nivele superioare, dar si, pentru lectiile mai usoare, îi asigura un standard crescut de siguranta. Ea va putea fi cu mult mai greu de manipulat, pentru ca “vede” mai clar mersul bursei valorilor si nu poate fi determinata sa greseasca atât de usor aprecierile. Se spune ca “omul are personalitate”, sau “are caracter”, adica are constante puternice, menite sa realizeze în mod corespunzator – corect pentru ea – raportul cost/beneficiu.

Este necesar în acest context sa operam distinctia pe de o parte între motivatia naturala (omul merge la lupta fiindca la standardul sau de evolutie viata membrilor familiei este mai presus de viata altor fiinte umane pe care le sacrifica, deci fara sa greseasca în acest fel) si motivatia artificiala, sau falsa (când potrivit standardului propriu, ar fi avut posibilitatea sa aprecieze ca pentru el fapta de a sacrifica viata oricarei alte fiinte umane nu duce la progres, la dezvoltare personala; ca balanta cost/beneficiu în realitate este cu minus, atâta doar ca sub mecanismele manipularii, în acel moment i s-a parut ca a crescut brusc importanta anumitor valori; de exemplu gândeste asa: “nu mai conteaza atât de mult familia si cei dragi care depind de mine, nici principiile mele de pacifist convins, ci eu merg la razboi sa ma razbun pentru lezarea demnitatii nationale prin actul politic X; fara aceasta revansa eu personal nu mai pot trai”. Pin manipulare, omul vede fals lucrurile, stabileste eronat “cursul valorilor”, tocmai întrucât manipularea a reusit sa îndeparteze, sa evite constantele personale; le-a “adormit” facând omul sa uite cine este si împrumutându-i o noua identitate utila scoplului manipulatorului, dar nociva pentru individ.

La jumatatea secolului se considera ca satisfactia în munca aduce cu sine performanta, pentru ca în prezent sa se constate ca astazi s-a inversat situatia: obtinerea performantei atrage satisfactia. Faptul se datoreaza schimbarii generatiilor de oameni, în sensul în care ei au urcat pe piramida de la nivelul 6 al stimei de sine si autovalorizarii spre nivelul 7 al creatiei. Copii învata si practica acele jocuri care le aduc satisfactie, care le fac placere. Adultii însa realizeaza acele lucruri pe care le considera utile, folositoare, mai presus decât placute. Adica dupa principiul conform caruia “copii simt, tinerii intuiesc, adultii apreciaza iar batrânii evalueaza”, vedem ca un copil este centrat pe senzatii, pe când adultul pe obiective. La fel se întâmpla si cu generatiile de oameni care s-au schimbat o data cu trecerea dintre milenii. Indivizii umani tind tot mai mult (la fel ca si elevii din clasele mari ale scolii) sa se centreze pe dezvoltarea persoanla, sa se orienteze pe obiective, sa investeasca în mod constient în cresterea si valorizarea lor ca fiinte unice. Elevii mai mici învata mai ales de nevoie sau de placere; ei sunt centrati pe prezent; viitorul le ramâne strain. Nu stiu încoto trebuie sa mearga. Elevii mari încep sa întrezareasca tocmai acest viitor individual al fiecaruia, sa investeasca în “amenajarea” acestuia, sa parcurga singuri acele lectii de pe urma carora ies îmbogatiti cu acele abilitati si compentente ce-i vor ajuta sa se apropie tot mai mult de împlinirea personala în viata si în lume. Aceasta presupune ca fiecare individ se simte (într-o masura mai mare sau mai mica, si cu privire la o arie mai larga sau mai restrânsa de realitati) responsabil asupra comportamentului sau (prin vorbe, fapte, gânduri), asupra existentei sale ca fiinta si asupra a ceea ce face sau nu face ca posesor al acestui statut. Fiindca de acum încolo omul începe a se percepe ca Fiinta. Deci nu animal superior, nici celula a organismului social, nici trimisul sau fiul lui Dumnezeu pe pamânt, nici oaie în turma vreunei religii, nici discipol al nu stiu carui zeu ori maestru. Ci pur si simplu Fiinta – elev la Scoala Evolutiei Universale – alaturi de alte multiple categorii de fiinte, pe diverse grade de dezvoltare, care pâna acum i-au fost ascunse perceperii si întelegerii sale. Astazi omul occidental deschide ochii pentru prima data în existenta sa pe pamânt. Priveste în jur si începe sa înteleaga; priveste spre el si cauta sa se cunoasca. De aceea va lepada toate povestile de gradinita pe care le-a auzit pâna acum si va arunca toate cârjele de care s-a folosit ca sa deprinda tehnica mersului. Mitologia, stiinta, filosofia, religia etc. vor deveni file de istorie si obiecte de muzeu. La fel institutiile sociale. Caci omul începe a-si fauri aripi sa zboare spre înaltimile conditiei sale de semizeu. Tocmai de aceea va trebui sa înlature toate lanturile trecutului. Zborul înseamna libertate, împreuna cu perspectiva si responsabilitate. Toate acestea presupun viziune, orientare, cunoastere, decizie persoanla, strategie si mai ales actiune. Omul contemporan, mai mult ca oricând în istoria speciei sale, este un om al actiunii, al demolarii si reconstructiei.

Motivatia reprezinta resortul evolutiv care pune în miscare, din interior, sistemul fiintei la stadiul uman (si al celor ce se apropie de acest stadiu). Ea reprezinta o calitate (trasatura, componenta a Sinelui) tinând de natura sa cosmica. Prin intermediul ei fiintele care încep procesul indiviudalizarii sunt determinate sa respecte standardele unui “management existential” eficient, în cadrul cosmosului urmarindu-se a se da curs legii progresului, fapt ce presupune o atenta alocare a resurselor, evitarea risipei, a pierderilor, a suprapunerilor etc. De aceea puterea si impulsul motivatiei vor canaliza eforturile fiintei dupa aceste standarde. Piramida trebuintelor fundamentale, precum si regulile de organizare si functioanre a acesteia, reprezinta instrumentele prin care motivatia functioneaza transpunând în practica acest management eficient al cresterii si dezvoltarii fiintei. Trebuintele sunt menite sa mentina mereu un standard optim al motivatiei; deci ele nu creeaza motivatia, ci numai alimenteaza functionarea (activarea) acesteia. Fiinta umana contemporana este centrata pe obiective; de aceea interesele vor prevala trebuintelor. Dar orice interes este absolut personal (individual) si reprezinta punerea în curs a naturii individuale. Chiar si compasiunea perfecta (centrarea pe celelalte fiinte si uitarea de sine) nu face decât sa transpuna în realitate o anumita stare a Naturii individuale la acest nivel evolutiv. Respectiva persoana si-a depasit stara de ego, de centrare pe sine, dar aceasta nu însemna ca nu are un motiv anume/ bine determinat de a face actele de compasiune. Nimic în univers nu se petrece nici de la sine, nici la întâmplare/ fara un motiv bine determinat si absolut necesar. Uitarea de sine, a compasiunii, nu trebuie, de aceea, confundata cu inconstienta; chiar daca nu mai intervin procesele ratiunii pentru a explica “de ce?” totusi exista motive foarte puternice, transcendente mentalului, care vin din sfera cauzala, tinând deci de legi si principii, de Constiinta. Acestea nu au nevoie de explicatii si fundamente construite pe baza proceselor mentale; de aceea apar uneori ca paradoxuri. Pentru ca fundamentarea lor s-a facut în timp, pe parcursul evolutiei; acum sunt sedimentate sub forma Legilor universale la nivel de Constiinta si fac parte intrinseca din Natura individuala a fiintei. Deci daca ea realizeaza acte de compasiune, este pentru a da curs acestor legi, (voce a constiintei), de a transpune în realitate, de a actualiza propria sa natura interna. Acesta este tot un interes individual, cu nimic diferit ca esenta de interesele ego-ului; ceea ce le deosebeste sunt realitatile carora slujesc si nivelul de evolutie diferit al acestor realitati. Dar în fond ele sunt si ramân interese individuale ca expresie a strategiei de management existential, care tine de esenta întregii Organizari Cosmice, fiind asadar implementat în structura fiecarei fiinte, de unde începe a se manifesta din momentul începerii procesului de individualizare, adica de când acea fiinta este tot mai constienta de sine si de universul în care vietuieste la un moment dat.

6.Lumea de Vis si Trebuintele Fundamentale

Fiecare om poarta în sine un întreg univers. De când venim pe lume suntem însotiti de anumite gânduri, de anumite dorinte si chiar aspiratii asupra devenirii noastre viitoare. Daca întrebam omul în prima copilarie “ce se va face el când va fi mare”, vom fi surprinsi sa aflam mai multe lucruri si mai concrete decât ne-ar putea spune majoritatea psihologilor examinând aceeasi persoana dupa 30 – 40 de ani.

Pentru ca fiecare dintre noi aducem pe lume un proiect. Întreaga noastra existenta în societate consta în punerea în practica a proiectului individual, a misiunii noastre de viata. Pentru realizarea corespunzatoare a acestui deziderat, Universul ne-a înzestrat cu o serie de Forte Modelatoare, puteri ce ne sunt alaturi, sprijinindu-ne, corectându-ne si antrenându-ne mereu pe drumul desavârsirii individuale si al realizarii proiectului vietii. În afara de aceste forte externe, beneficiem de propriile noastre puteri interioare: normele Constiintei, virtutile Caracterului, elementele componente ale Naturii Individuale etc. (a se vedea pentru detalii “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane” si “Psihologia Fiintei. Psihologia ecologica integrativa a personalitatii”).

Am aratat anterior ca satisfacerea Trebuintelor confera sufletului energia necesara învingerii obstacolelor si greutatilor vietii, dar ca, în acelasi timp aceasta satisfacere nu trebuie sa fie totala, fiindca în acest caz l-ar lipsi de motivatia de a merge mai departe. Conditia omului în progres / dezvoltare este o necesitate de actualizare continua. Omul, spre deosebire de celelalte fiinte, are posibilitatea – si îndatorirea – operarii prin propriile forte a reglajului trebuintelor, pentru a pastra proportia ideala între satisfacere si motivatie. Natura nu realizeaza decât partial acest reglaj, restul trebuind suplinit de catre fiinta umana. Animalul de exemplu, sau planta, nu lupta sa obtina un anumit nivel de împlinire, ci o alta forta (spiritul speciei) activeaza prin pârghiile instinctuale în acest scop.

Omul însa, clipa de clipa, trebuie sa se afle în actiune, sa-si orienteze vointa si canalizeze eforturile, sa puna în balanta si decida de fiecare pas. Uneori însa împrejurarile concrete ale existentei sunt de asa natura, încât sa nu poata oferi satisfacerea pe moment a unora sau altora dintre trebuinte (sau chiar nivele întregi), fie datorita unor factori obiectivi (ex: cauze karmice sau cele prevazute în destin: degeaba îsi doresc sa fiu Napoleon, întrucât nu se poate; sau sa aiba o casa pe luna, ori sa se fi nascut fara cocoasa) sau al unor factori de natura pur subiectiva (nu are curajul sa riste, sau puterea de a lupta ori învinge anumite forte externe etc.). În astfel de situatii echilibrul marii balante a Piramidei tinde sa se destrame, perturbând armonia între nivele si lasând sufletul lipsit de energia / puterea de a merge mai departe pe drumul devenirii sale si al realizarii misiunii de viata. Pentru a remedia aceasta situatie deficitara, singura varianta – daca nu putem schimba împrejurarile exterioare – este sa le modelam / transformam pe cele interne dupa propriile necesitati de dezvoltare. Astfel Lumea de Vis va cuprinde toate acele aspecte necesare sufletului nostru dar care, indiferent din ce motive, nu se pot regasi aici si acum, pentru noi, în realitatea imediata si concreta. Lumea de Vis este universul construit dupa optimul nostru de necesitati; este lumea în care suntem si ne manifestam ca demiurgi. Aici însamântam si culegem numai roadele bune, absolut necesare cresterii si dezvoltarii sufletului nostru. Putem aduce si putem îndeparta orice lucru, oricând. Este o „realitate virtuala” a fiintei noastre, însa la fel de reala si de multe ori mult mai importanta decât cea exterioara. Aici orice dorinta si orice chemare a sufletului nostru poate prinde contur. Fortele astrale (sufletesti) si cele mentale (cognitive) sunt chemate sa conlucreze pentru a trasa arhitectura acestei lumi si a o popula cu necesitati vitale pentru fiecare în parte. Lumea de Vis este, de aceea, un proiect prin care omul se realizeaza pe sine ca fiinta reala, în adevarata sa identitate care nu a putut prinde contur la un moment dat în lumea exterioara din motive, asa cum am vazut, independente de vointa sa. Lumea de Vis este totodata si „plansa de lucru”, laboratorul în care avem posibilitatea sa experimentam, sa gresim, sa reparam erorile sa învatam în timp scurt si cu minim de efort (dar mai ales de suferinta!) lectii ale vietii absolut necesare. Pentru ca aici avem posibilitatea sa ne descoperim pe noi însine: Natura Individuala, virtutile Caracterului, normele Constiintei si, mai ales (aspectul esential) sa ne regasim misiunea în aceasta existenta si mijloacele necesare realizarii ei precum si obtinerea Împlinirii de Sine în viata si în lume, acum si aici. (Pentru detalii recomandam volumul nostru “Fundamentele consilierii….”)

Din perspectiva satisfacerii trebuintelor, Lumea de Vis ofera o serie de avantaje, dintre cele mai importante oprindu-ne doar la urmatoarele:

a) Avantajul imediat, raportat la prezent, vizeaza satisfacerea trebuintelor si obtinerea energiei necesare. Îmi doresc o casa în stil gregorian, dar nu o pot avea acum; construind-o în Lumea de Vis am ocazia sa o folosesc ori de câte ori doresc: sa o admir de la distanta, sa patrund înauntru, sa ma plimb prin toate camerele, sa-i schimb decorurile dupa vointa, sa locuiesc în ea, sa invit prietenii, rudele etc. Este binecunoscut ca adevarata bucurie, deplina satisfactie, vine nu din consumarea sau aproprierea (posedarea) obiectului dorintei, ci din dorinta însesi însotita de speranta atingerii obiectivelor. Aceasta posibilitate, aceasta perspectiva mereu deschisa si realizabila, actiunea de a merge spre obiectul dorintei, parcurgerea drumului ce ne departe de acesta, dau deplina satisfactie sufletului nostru. Omul nu este o fiinta posesiva, stapânitoare, ci una contemplativa. Bucuria existentiala se naste si creste pe masura ce ochii sufletului admira tot mai de aproape frumusetile vietii, iar pasii fiintei noastre se apropie din ce în ce mai mult de ele. Orice frumusete atinsa în zbor de aripa sufletului uman devine trup împietrit în cimitirul trecutului. Omul este o fiinta-în- devenire, o fiinta-în-perspectiva. Frumusetile vii ale vietii sunt acelea ce merg mereu înaintea noastra.

b) Al doilea avantaj conferit de Lumea de Vis tine de perspectiva. Pe parcursul existentei sale omul întâmpina la tot pasul numeroase dificultati, încercari si uneori chiar oprelisti. Orice trebuinta neactualizata în viata reala, orice obstacol neînvins acolo, poate fi realizat aici, în Lumea de Vis. Construind o imagine opusa realitatii nesatisfacatoare si purtând-o mereu în sufletul si mintea noastra ea ne reda optimismul, energia si tonusul de a nu vedea esecurile. De a sterge cu buretele suferinta produsa de acestea si de a acoperi impedimentele create de ele în viata reala. Pe aceasta imagine construita pozitiv se bazeaza toate terapiile moderne de crestere si dezvoltare a fiintei umane. Tot pe aceasta imagine s-au bazat dintotdeauna motivarea armatelor, constructia imperiilor, realizarea marilor expeditii precum si tot ceea ce tine de fenomenul culturii si civilizatiei; toate realizarile umane. Omul este o fiinta optimista de la natura. El viseaza si îsi propune a transpune realitatea visului în lumea înconjuratoare. Orice plan se naste mai întâi în minte si prinde viata în sufletul sau, înainte de a îmbraca un trup în realitatea exterioara. Ca fiu al Demiurgului, omul se naste cu aceasta Lume de Vis, ca sarcina a vietii sale; numai ca pe parcursul existentei sociale deprinde prostul obicei de a uita de sine, de misiunea vietii, de bucuria contemplarii frumusetilor lumii, de îndatorirea de a munci si a fi fericit. Rapit de valurile lumii începe a se considera pesimist, trist, urât, dezamagit. El crede ca simte si rationeaza el însusi, când de fapt este gândit, este trait de forte externe. O corabie în deriva pe marea vietii: aceasta este starea omului contemporan. Trebuie trezit corabierul si regasite planurile calatoriei. El este acum înlantuit în cala; trebuie eliberat si readus la timona facut sa simta iarasi briza marii si chemarea orizontului; acestea îi vor reaminti de sine însusi redându-i înapoi Lumea de Vis. Este misiunea vremurilor noastre; este datoria de prim rang a noii psihologii, a oamnilor de stiinta si a tuturor celor ce înteleg femonenul uman.

c) Cel de-al treilea avantaj al Lumii de Vis, asupra caruia ne oprim aici consta în binecunoscuta si amplu întrebuintata regula (mai ales în psihoterapiile comportamental- umaniste ale cresterii si dezvoltarii umane): „ ceea ce gândim, aceea devenim”. Gândurile sunt matrici de manifestare; forte ce contin germenii unei întregi realitati dezvoltata din ele în conditiile prielnice. Orice gând care staruie în mintea noastra un anumit timp, are tendinta de a se actualiza, de a lua o forma, de a modela realitatea exterioara (inclusiv pe noi, ca parte componenta a ei) dupa matricea sa. Pe masura ce îl alimentam, el creste si devine tot mai puternic. Întreaga existenta cosmica (tot ceea ce putem percepe noi oamenii si înca alte multe lucruri) sunt realitati modelate (si în continua transformare) prin interactiunea si combinarea sinergica a multiplelor forte ale Universului, gândurile însele fiind matrici (sau ecuatii) ce descriu astfel de forte. Cu cât vor fi mai puternice, cu atât vor fi mai mari sansele de participarea lor la actiunea comuna a transformarii realitatii înconjuratoare sa lase o amprenta vizibila.

Fiecare gând primeste putere creatoare de la fiinta noastra; cu cât punem mai mult din sufletul nostru viu la temelia lor, cu atât mai mari sunt sansele de a prinde radacini adânci în lumea aceasta bântuita de furtunile desertaciunilor si pustiirii de sine. Fiindca omul este o fiinta la timpul viitor. Existenta sa reala începe abia mâine, dar se naste astazi din visul sau. Mesterul Manole nu este o legenda, ci o realitate vie traind în fiinta fiecaruia dintre noi. Lumea de Vis devine astfel laboratorul propriei noastre constructii, locul nasterii identitatii si unicitatii reale a fiecarei fiinte umane concrete.

7. Nivelul de aspiratii

Psihologia moderna a demonstrat ca necesitatile umane nu reprezinta „daturi” invariabile. Ele sunt dinamice: pot sa creasca sau pot sa cada. Pentru a desemna aceasta variatie se utilizeaza conceptul de nivel de aspiratii. Cineva poate sa spere la mai putin sau la mai mult. Nivelul de aspiratii este o stare psihologica, subiectiva si depinde într-o masura importanta de noi însine. Ea este cu „dublu tais”: pe de o parte, motiveaza actiunea, mobilizeaza energiile, sustine eforturile. Nu putem sa realizezam un lucru deosebit daca nu aspiram, daca nu avem dorinta puternica. Ridicarea nivelului de aspiratii deci motiveaza si sustine energic actiunea. Scaderea nivelului de aspiratii, scade si motivatia si suportul interior. Pe de alta parte însa, aspiratiile ridicate sunt dezastruoase în conditii de esec. Cel care doreste mult un lucru poate suferi o adevarata catastrofa psihologica daca nu-l va dobândi. Daca nu-l va dori prea mult, sansele de a-l obtine scad, dar scade si sensibilitatea la nereusita. Si în fapt, stiinta a demonstrat ca nivelul de aspiratii este în functie de conditii. Când conditiile sunt nefavorabile, nivelul de aspiratii scade, protejând psihologic, imunizându-l pe om la pierdere. Este aici o chestiune de probabilitate. Daca probabilitatea câstigului este mare, atunci strategia cea mai buna este avântul: nivelul de aspiratii este coborât, crescând imunitatea la esec. Daca ne gândim putin, ne vom da seama ca o asemenea tehnica devine în unele împrejurari curenta în viata noastra. Foarte adesea omul îsi ajusteaza inconstient sau constient aspiratiile la posibilitati. De multe ori dam si primim sfaturi de genul: „prea vrei multe”, „nu e bine sa aspiri la prea mult”, „trebuie sa te multumesti cu mai putin”. Nivelul de aspiratii reprezinta deci un instrument esential al actiunii umane. Dar el este utilizat cu discriminare, fluctuând în functie de configuratia conditiilor. În conditii favorabile, ridicarea nivelului de aspiratii asigura dezvoltarea, realizarea, cresterea umana. În conditii defavorabile, scaderea nivelului de aspiratii asigura doar adaptarea.

8.Consilierea pentru dezvoltare umana

Consilierea pentru dezvoltare umana cunoaste un principiu fundamental: omul are de la natura sadite în fiinta sa cadrele corecte ale dezvoltarii în acord cu armonia cosmica. Urmându-le, el resimte o stare de satisfactie interna si personala superioara oricarei alte bucurii, nu numai prin intensitate ci mai ales prin constanta si crestere. Bucuriile sunt precum un foc de paie: foarte intense la început, dar se sting în scurt timp, lasând în urma lor exact opusul, suferinta, egala ca intensitate cu bucuria initiala. Bucuriile sunt satisfactii momentane si ele creeaza dependenta, întocmai precum orice viciu. Nu exista lucruri rele sau bune, ci utilizarea pe care noi o dam acestora poate sa fie în acord cu progresul nostru personal, sau nu. De aceea este necesar sa cunoastem natura si modul de actiune al fiecaruia dintre lucruri si sa pastram proportiile utilizarii lor în viata individuala si comunitara. Pentru ca viata este precum o reteta de bucatarie: daca am scapat prea multa sare sau piper am compromis rezultatul final; dar în egala masura fara sa adaugam toate ingredientele necesare (fie si din frica de a nu ne însela asupra proportiilor) nu putem spune ca am realizat un anumit fel determinat si util de mâncare. Rezultatul va fi întâmplator, un sortiment ratat, prin consumarea caruia se va produce nu satisfactie, ci suferinta.

Piramida trebuintelor fundamentale, realizata personalizat pentru fiecare fiinta umana în parte este cea care ne spune în mod concret cum, sub ce forma si în ce momet anume trebuie sa-si faca intrarea în viata unei anumite persoane acele lucruri definitorii pentru propria identitate, regasite de consilier în Natura Individuala a ei. (a se vedea si volumul “Fundamentele consilierii…”)

De aceea la întrebarea cum stim care este reteta completa, care sunt ingredientele necesare acesteia, nu ne va fi de prea mare folos sa întrebam traditia istorica a omenirii. Omul contemporan, precum si societatea, sunt altele decât în trecut. Astfel încât este necesar sa întrebam omul: si astazi si mâine si în fiecare zi. Pentru ca în fiecare zi reteta se schimba câte putin. Omul poarta cu sine “schema de realizare” a acestei retete; si aceasta este unica pentru fiecare individ.

Atunci se pune întrebarea cum se creeaza reteta pentru comunitate, daca membri acesteia sunt atât de diferiti. Solutia sta în tocmai aceasta diferenta si varietate: pentru ca fiecare individ prin specificul sau, reprezinta un “ingredient” anume din reteta finala, fara de care viata comunitara ar ramâne searbada. Prin procesele universle ale Evolutiei se trimit în Planul Fizic al Pamântului, în Societate, exact oamenii de care aceasta are nevoie pentru a-si prepara “hrana” necesara dezvoltarii ei. Ceea ce trebuie sa faca aceasta, este sa recunoasca reteta necesara la un moment dat istoric, sa recunoasca oamenii si sa-i plaseze pe fiecare în punctul de optima utilitate. Dupa principiul: omul potrivit la locul potrivit.

Consilierul în dezvoltare umana si comunitara nu trebuie sa se îngrijoreze prea mult în privinta diferentelor si nici daca un anumit model pe care el îl dezvolta la un subiect dat se încadreaza în standardele sociale. Societatea actuala are standarde eronate; ea nu-si recunoaste reteta evolutiei si deci nici valorile individuale ale oamenilor. Însa fara dezvoltarea si afirmarea specificului sau aparte, persoana umana individuala nu poate realiza Împlinirea de Sine, adica nu poate sa-si continue drumul propriei evolutii. De aici conflictul între om si societate, aceasta din urma având tendinta de a limita dezvoltarea primului. De aceea omul va trebui antrenat/ pregatit pe doua directii: una a dezvoltarii individuale si cealalta a strategiilor de existenta si exprimare/ manifestare într-un mediu ostil dezvoltarii sale individuale. Fiinta umana contemporana este sub acest aspect dizident în propria sa lume. Consilierul trebuie sa-i asigure supravietuirea si dezvoltarea în conditiile acestui statut. Nu este necesar sa se întrebe daca este corect sau nu un anumit model pe care îl dezvolta.

Adevarul si eroarea sunt individuale, determinate în functie de specificul evolutiei fiecarei Fiinte umane. De aceea înainte de a recomanda un anumit model, el trebuie sa cunoasca în detaliu aspectele definitorii pentru conditia universala a fiecarui subiect în parte: reteta sa corecta pentru dezvoltare. Pentru ca, asa cum am mai spus, fiecare om are sadite în fiita lui intima cadrele/normele/valorile necesare dezvoltarii proprii în acord cu Ordinea Cosmica. Singura greseala pe care o putem face, ca indivizi umani, consilieri sau societate, este sa nu cautam a cunoaste identitatea fiecarei Fiinte umane în parte si sa nu dam curs necesitatilor sale proprii de dezvoltare.

9. Piramida Trebuintelor si ordinea sociala

Capitalismul a propus competitia: cel mai puternic poseda cel mai mult. De aici batalia pentru resurse si putere. Socialismul a vizat evitarea suferintei umane si principiul: “de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”. De aici pericolul anihilarii valorilor. Iluminismul si-a dorit respectarea egalitatatii si demnitatii universale a tuturor oamenilor.

Dar oamenii nu se nasc egali si nici nu pot deveni egali în aptitudini/ competente, datorita unei multitudini de fatori. Este un fapt natural; pretutindeni întâlnit în ecosistemul terestru, la toate speciile. Deci egalitatea se refera la recunoastere din partea societatii si la egalitate de sanse. Dar în regimul competitional al capitalismului, în conditiile concrete ale unei inegalitati naturale (si de neînlaturat) între indivizi, egalitatea de sanse ramâne numai un slogan; o pura utopie care confera practic legalitate exploatarii omului de catre om prin tocmai posibilitatea faptica de a se concentra o mare cantitate de resurse în mâna numai unui grup restrâns de oameni.

O solutie propusa de noi se axeaza pe cunoasterea naturii umane si a functionarii complexului de trebuinte piramidal ierarhizate, guvernate de principiile aratate pâna aici în cuprinsul prezentului volum.

Din observarea atenta a Naturii, confrom noilor conceptii ecologice, sinergice si integratoare, realizam ca nu exista o lupta pentru supravietuire, si nici o functionare mecanicista a lumii speciilor, ci acestea traiesc într-o mare simbioza, depinzând vital unele de altele. În acest context observam si organizarea sistemica a Lumii Naturale, fiecare sistem la rândul sau fiind creatia concomitenta si sinergica a tuturor celorlalte, o celula într-un organism mai mare, ocupând un loc si având un rol, unice, atât structural, cât si functional. Astfel întelegem doua aspecte: pe de o parte ca si societatea umana este un astfel de sistem (se si numeste astazi în stiinte “ecosistemul uman”), iar pe de alta, ca sistemul social functioneaza dupa aceleasi principii majore existente pretutindeni în Lumea Naturii, dar gresit întelese pâna la finele secolului XX datorita conceptiilor mecaniciste ale celui anteror.

Din acest context desprindem urmatoarea observatie: societatea trebuie sa asigure tuturor >oamenilor acesul egal la resurse energetice pentru satisfacerea nevoilor de pe treptele 1-6. Competitia trebuie încurajata numai pentru treptele 7-9. Altfel spus sa fie competitie la nivelele care daruiesc societatii si egalitate la cele care primesc. Egalitatea însa trebuie sa priveasca nu resursele, cantitativ, ci satisfactia, calitativ, deci. Adica sa urmareasca la fiecare persoana cantitatea de resurse (si forma specifica a acestora) necesare pentru asigurarea unei egalitati de satisfactii. Pentru aceasta însa este nevoie de reala cunoastere a omului, adica de Ingineria Fiintei Umane.

Actualmente societatea a inversat regulile: în loc sa ofere egalitate de satisfactie pentru treptele 1-6 (acelea care primesc de la societate) si competitie concurentiala pe treptele 7-9 (cele care daruiesc societatii), ea ofera competitie pentru resurse pentru nivelele 1-6 (dar posesia resurselor nu asigura satisfactia vizata!, fiind o diferenta enorma între satisfactie si instrumentul realizarii ei; degeaba ai instrumentul daca nu poti efectiv sa obtii satisfactia) si egalitate de tratament pentru cei ce daruiesc societatii (în sensul ca tuturora li se aplica acelasi tratament: indiferenta). Iar de aici dezastrul universal al conditiei umane: cei care cad prada iluziei posesiunilor acestei lumi se simt profund dezamagiti (nu pentru ca bunurile acestei lumi ar fi rele în ele însele, ci întrucât satisfacerea nivelelor piramidei se realizeaza prin alte mecanisme, nu datorita posesiunii); cei care doresc sa daruiasca lumii roadele muncii, fiintei si existentei lor se simt din nou neîmpliniti, întrucât nu li se ofera minimul de posibilitati pentru aceasta (savantii, artistii, creatorii de valori, umanistii, ecologistii etc)

În concluzie vom retine ca procesul dezvoltarii comunitatii umane se axeaza pe urmatoarele

• realizarea egalitatii de satisfactie pentru nivelele 1-6

• realizarea competitiei pentru nivelele 7-9

• canalizarea si alocarea tuturor resurselor energetice pentru îndeplinirea celor doua obiective

Modalitatea principala si factorul determinant în implementarea acestor aspecte îl reprezinta, desigur (ca totdeauna în istoria evolutiei societatii umane) educatia. Utilizând instrumentul educatiei realizarea competitiei pe nivelele superioare se obtine pornind de la:

• starea naturala a fiintei umane care simte nevoia tot mai puternica de a satisface aceste nivele, fapt ce se realizeaza prin operatiuni de creatie, reformare, implicare sociala, descoperire si dezvoltare de sine, sprijinul semenilor, realizarea constiintei global-ecologice, a responsabilitatii colective etc.

• educarea omului înca din primele faze ale copilariei si pe toata durata vietii, prin toate tipurile de învatamânt (: formal, nonformal, informal) în sensul apropierii de celelalte fiinte, a realizarii constiintei simbiozei cu acestea, a fraternitatii, respectului unitatii în diversitate etc

• educatia care sa puna accentul pe etica si morala, mai presus de alte stiinte; etica si morala urmând a se preda în mod repetat si intens, mai mult chiar decât se învata în ciclul standard (12 clase) actualmente limbile materne. Pentru ca etica si morala sunt adevarata limba materna a omului actual. Omul trebuie sa vorbeasca din constiinta; nu din trup (prin forta si brutalitate), nu din suflet (prin sentimentalisme) nu din gândire (prin utopii rationaliste, reci si moarte); ci din întreaga si profunda sa Fiinta plina de viata

• educatia care trebuie sa devina permanenta; omul urmând a redescoperi adevarata sa identitate cosmica: si anume aceea de fiu al Demiurgului, elev la Scoala Vietii, a Evolutiei; trecerea sa prin lumea fizica a Pamântului reprezinta numai o zi de scoala, un laborator de lucru. Misiunea sa este autoperfectionarea continua prin participarea la modoficarile creatoare ale lumii în care traieste. Aceste lucruri le-au spus de-a lungul timpului toate religiile, toti poetii, toti filosofii, artistii si creatorii de valori; astazi a venit rândul tuturor oamenilor a le transpune din vorbe – în fapte;

• continutul educatiei se schimba cantitativ si calitativ, în sensul cuprinderii informatiilor necesare punctului anterior si trecerii (ridicarii) la un alt nivel superior de traire; educatia se va adresa mai mult constiintei si simtirii superioare, decât ratiunii; ratiunea este numai un abecedar pentru primele doua; si nici o scoala nu-si poate permite sa tina elevii doar la stadiul de abecedar;

• se vor promova valorile superioare, cele de pe nivelele 7-9 concomitent cu modalitatile de obtinere a lor.

• motivarea competitiei pe nivelele superioare se realizeaza si prin recunoasterea meritelor ( la cei de pe nivelul 7 si 8 – 8,5) respectiv prin ascunderea meritelor individuale la ceilalti (jumatatea superioara a nivelului 8 si nivelul 9), dar în acelasi timp prin sprijinirea tuturor în implementarea rezultatealor muncii lor utile comunitatii. Pe aceste nivele oamenii nu-si doresc resurse, ci realizari; iar realizarile nu sunt posesiuni (ei nu au nevoie de a poseda ceva) ci rezultate utile semenilor, lumii si vietii. Realizarile sunt daruri pentru celelalte fiinte!

Nota-1 Inceput conversia 03 Noembrie 2012 din *.pdf >> *.epub >> *.html si explic cum in   Album3  finalizat "conversia" 25 aug 2015
Nota-2 Cine minimalizeaza "manopera" mea am lasat si varianta   *.html neprelucrata  si acolo sa-si arate muschii, daca il tin balamalele!!

 

Home
 
                                © 2009~2085 OSCII-Lab               ;Home    Popescu-Colibasi          Free counters!