cp_PIRAMIDA TREBUINTELOR UMANE-Aurelian Burcu

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-2shared 

Aurelian Burcu PIRAMIDA TREBUINTELOR UMANE TREBUINTELOR UMANE FUNDAMENTALE

Editura Fundatiei *Mercur* 2003

Omul este un complex de date si nazuinte. Omul este un univers.

În fiinta sa se întâlnesc toate caile si se rasfrâng toate chipurile.

Omul însa nu este un univers închis – nu trebuie sa fie;

daca este, este din eroare – pentru ca fiinta sa, în ceea ce are

mai caracteristic, nazuie dincolo de individual si concret,

nazuie mereu în afara de el, în ceea ce el îsi gaseste esenta.

De aceea omul este un adevarat univers deschis,

în sensul unei dispozitii de a-si largi mereu orizontul, de a-si

îmbogati cuprinsul, pâna în a stabili o armonie si-un echilibru

cu lumea în realitate, cu existenta însesi.

Omul adevarat se defineste ca o nepotolita si apriga

stare de cautare si cucerire universala;

el nu se simte om fara o rotunjire, fara o integrare si împlinire a fiintei sale.

Ernest Bernea

CUPRINS

CAPITOLUL I

DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINTELOR MASLOW SI HERZBERG

1.Preambul................................................................................. 4

2.Abraham Maslow si piramida trebuintelor fundamentale .................................... 5

3.Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg........................................ 9

CAPITOLUL II

1. Introducere............................................................................ 11

2. Nivelele Piramidei .................................................................... 12

o Nivelul fiziologic..................................................................... 12

o Nivelul trebuintelor de siguranta ..................................................... 15

o Nivelul trebuintelor ambientale ....................................................... 17

o Necesitatile sociale .................................................................. 20

o Necesitatile de cunoastere ............................................................ 24

o Necesitatile de valorizare............................................................. 26

o Necesitatile de creatie................................................................ 28

o Necesitatile de Identitate ............................................................ 29

o Necesitatile de spiritualitate......................................................... 32

o Nivelele de vârf: 10, 11 si 12......................................................... 33

CAPITOLUL III

ASPECTE GENERALE SI COMUNE PRIVIND TREBUINTELE

1. Asupra simbolismului numeric.......................................................... 35

2. Regula de evolutie a piramidei ....................................................... 38

3. Ierarhia nivelelor ................................................................... 40

4. Actualizarea trebuintelor ............................................................ 40

a) Principii de baza..................................................................... 40

b) Caracteristici ale actualizarii....................................................... 44

5. Axiomele trebuintelor................................................................. 47

CAPITOLUL IV

ASPECTE CONEXE SI ALTE OBSERVATII PE MARGINEA

TREBUINTELOR FUNDAMENTALE

1. Grila piramidala personala............................................................ 49

2. Axul central al piramidei ........................................................... 50

3. Cele trei etape ale dezvoltarii fiintei............................................... 50

4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinte ........................................ 51

5. Observatii privind motivatia.......................................................... 53

6. Lumea de vis si trebuintele fundamentale ............................................. 57

7. Nivelul de aspiratii ................................................................. 61

8.Consilierea pentru dezvoltare umana ................................................... 61

9. Piramida trebuintelor si ordinea sociala ............................................. 63

CAPITOLUL I

DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINTELOR

MASLOW SI HERTZBERG

1. Preambul

Multe au fost în timp preocuparile oamenilor de stiinta în încercarea de a surprinde fenomenul

uman în desfasurare si mai ales motorul tuturor actiunilor sale, ceea ce sta în spate si le face

posibile, realizabile. S-a ajuns astfel în final a se descoperi ca în structura psihica a fiecarei fiinte

umane, de la nastere si pe parcursul vietii sale se formeaza unele forte interne, care actioneaza

motivational, adica impulsionând omul sa manifeste anumite conduite, ori actiuni, sa aiba anumite

aspiratii sau idealuri, sa resimta afinitate sau repulsie pentru unele lucruri ori pentru altele etc.

Toate aceste forte au fost definite printr-un singur cuvânt: necesitati, sau trebuinte.

Initial descoperite si evidentiate de gânditorii iluministi, societatile moderne le-au si

recunoscut pentru prima data ca facând parte intrinseca din natura umana protejându-le si

garantându-le prin declaratiile drepturilor omului si prin constitutiile adoptate ca urmare imediata

a lor. Mai târziu socialistii au observat ca simpla recunoastere si garantare pe hârtie nu e suficienta

pentru a transpune în realitate necesarul de împlinire umana. Ei au fost primii care au tras un

semnal de alarma în acest sens: este necesar sa existe instrumente practice pentru a realiza

satisfacerea acestor necesitati. Astfel au aparut diverse institutii juridice (actualmente denumite

publice) menite a da curs dezideratelor de împlinire a fiintei umane pe diverse planuri: asigurarea

unui nivel de trai decent, protectia familiei, sau a membrilor acesteia (copii, femei), protectia

muncii, a sanatatii angajatilor sau a fostilor angajati, asigurarea minimului necesar de cunoastere,

a posibilitatii si egalitatii de sanse în participarea la treburile comunitatii, protejarea demnitatii,

investirea în dezvoltarea personala si profesionala, asigurarea libertatii de gândire, de constiinta de

spiritualitate etc. etc. Mai târziu s-a constatat, însa, multe dintre aceste institutii create de societate

în normala sa functionare, începeau sa devina tot mai daunatoare pentru progresul individului

uman; unele tindeau sa-l sufoce în demensul de a-i satisface trebuintele acestuia, altele,

dimpotriva tindeau sa creeze ele însele trebuinte contrare naturii umane. S-a impus atunci din nou

revenirea la definirea cu o cât mai mare exactitate a ceea ce, anterior fusese denumit, suficient de

vag si mai mult filosofic sau teologic, drept trebuinta naturala. Se impunea de data aceasta

interventia stiintei. Stiinta care se concentreaza cu precadere pe mecanisme, functii si legi

(principii) universale; acelea altfel spus, care aplicate oriunde si oricând permit obtinerea unor

anumite rezultate previzibile, dar mai ales dorite si utile.

Printre cei care au încercat sa duca mai departe granitele cunoasterii cu privire la fortele ce fac

posibila si determinabila o anumita atitudine ori manifestare umana, se numara si autorul

volumului de fata.

Prezentul material dedicat trebuintelor umane a pornit de la cercetarile psihologului american

Abraham Maslow, care pentru prima data în istoria fenomenului uman, a descoperit o “ecuatie” de

functionare a sa, numita de el piramida trebuintelor umane fundamentale. Autorul rândurilor de

fata, a tinut apoi cont si de teoria celor doi factori a unui alt cercetator al universului psihic, tot de

origine americana: Friedrich Herzberg. Este motivul pentru care în capitolul introductiv va

prezentam în sinteza viziunea acestor doi oameni de stiinta, pentru ca mai apoi sa mergem

împreuna mai departe în – de acum – fostul necunosnut al sufletului uman, spre adescoperi noi

dimensiuni ale realitatilor noastre interioare, centrate pe aceasta ecuatie de functionare a

trebuintelor numita Piramida lui Maslow.

Pentru aspecte suplimentare, alte ecuatii – spre exemplu ecuatia personalitatii – si legi dupa

care se structureaza si functioneaza psihicul uman, autorul va invita sa faceti apel si la alte volume

ale sale precum: “Psihologia fiintei.Psihologia integrativa ecologica a personalitatii”,

“Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane” sau “Legile

universale ale sistemului psihic”.

2. Abraham Maslow si piramida trebuintelor fundamentale

Punând ordine în haosul – ce domnea pâna atunci – de impulsuri, instincte, necesitati,

deprinderi, orientari, aspiratii, procese afective, cognitive, volitive, intuitionale, nevoia omului de

sine si de altii, de realitatea transcendenta si de divinitate, de creatie si sacralitate, de armonie si

împlinire în viata etc, Maslow ofera o grila piramidala dupa care, pe de o parte putem recunoaste

locul si functiile fiecarei trebuinte, necesitatea existentei trebuintelor ca veritabil ghid de orientare,

supravietuire, crestere si dezvoltare (evolutie) – deopotriva a individului cât si a colectivitatilor

(caci si acestea sunt tot „organisme” psihice dar la un alt nivel).

Iar pe de alta parte, el clarifica de acum încolo, pentru lume si stiinte, pâna unde merge

înrudirea omului cu animalul si de unde acestea se despart, pentru ca primul sa-si poata

recunoaste si afirme umanitatea ca trasatura naturala si specifica. Maslow a identificat initial

numai 5 nivele ale trebuintelor (sedus fiind de traditia numerologiei iudaice, asa cum se va arata

în capitolul 3.1), pentru ca spre sfârsitul popasului sau în acesta lume sa observe ca exista si o

categorie speciala numita de el trebuintele de transcendenta. (De povara tratarii acestora, destinul

sau l-a scutit însa, fiind în sarcina altor actori veniti mai nou pe scena lumii, la fel precm s-a

întâmplat si cu ceea ce tot Maslow prevazut ca va trebui sa fie o “Psihologie a Fiintei” – volumul

cu acelasi titlu aratat mai sus numarându-se printre îndatoririle unora dintre acestia).

1. Necesitati de subzistenta. Aici intra un complex de necesitati biologice si sociale precum:

hrana, adapost, îmbracaminte, mijloacele economice de obtinere a bunurilor necesare vietii. Cu

alte cuvinte, tot ceea ce este necesar supravietuirii individuale materiale.

2. Necesitati de securitate. Persoana umana are nevoie nu numai de bunurile care sa-i asigure

acum satisfacerea necesitatilor fundamentale, ci si de protectie împotriva multimii de factori

distructivi, a agresiunilor de tot felul, împotriva catastrofelor naturale, a bolilor, împotriva

oamenilor, a proceselor sociale distructive. Are nevoie de siguranta continuitatii si în viitor a

conditiilor care îi asigura în prezent viata venituri sigure, asistenta sociala si sanitara în caz

incapacitate de munca, de boala, de accidente, de batrânete.Într-un cuvânt, are nevoie de

securitate.

3. Necesitati de dragoste si acceptare. Omul este o fiinta sociala. El nu exista doar ca individ

izolat, ci apartine unor grupuri sociale: familie, comunitate locala, vecinatate, natiune, dar si unui

grup de prieteni, unei comunitati profesionale sau chiar spirituale. El are nevoie sa se simta

acceptat de grupurile carora vrea sa apartina, sa se simta integrat în mediul lor protectiv. El are, în

consecinta, nevoie de „Apartenenta”.Altfel, se simte „singur”, „dezradacinat”, „rupt”. Omul are

nevoie totodata de „dragoste”, de un sentiment pozitiv de acceptare, ca persoana unica, de catre

ceilalti sau de catre un altul.

4. Necesitati de statut social. Omul are nevoie de prestigiu social, de aprecierea si stima

celorlalti; dar si de îcrederea si stima de sine. Sistemil vietii umane este deosebit de fragil. Buna

lui functionare este asigurata de încredere celorlalti si, în mod secial, de propria încredere în sine.

Lipsa de încredere, de apreciere, de respect este un factor ci influenta profund negativa, inhibitor.

Dinpotriva, încrederea pe care fiecare o are în fortele lui proprii, stima celor din jur, reprezinta un

stimulent puternic, ofera un mediu suportiv, îcurajator pentru a înfrunta dificultatile si

incertitudinea vietii. Exista o veche zicala ca „nimic nu sustine mai mult succesul, decât

succesul”. Succesul, adica aprecierea celorlalti, stima si încrederea lor si a ta însuti în capacitatile

proprii, este un element esential al mobilizarii energiilor interioare si al canalizarii lor în realizarea

de performante deosebite. Si nu numai atât. O sursa principala a sentimentului de liniste

sufleteasca, de confort psihic, de echilibru. Stim cu totii, din experienta cotidiana ca nimic nu ne

paralizeaza mai mult efortul decât pierderea încrederii în sine. Defapt, lipsa încrederii în

capacitatile proprii explica adesea într-o masura decisiva escurile; blocheaza, timoreaza, distruge

spontaneitatea creatoare. Dar si atitudinea celorlalti este importanta. De aceea, pierderea încrederii

de sine si a celorlalti duce, prin cronicizare, la grave patologii psihice. Tesatura de apreciere si

încredere în care omul este cuprins reprezinta o conditie esentiala pentru stabilitatea fragilului lui

echilibru existential.

5. Necesitati de autoactualizare. Existenta umana nu este o simpla realitate. Ea este în mare

masura o potentialitate. Noi suntem nu numai ceea ce am facut si facem, dar si ceea ce putem

face. Suntem, în consecinta, un set de capacitati fizice, psihice, intelectuale de actiune perfectibila

continuu. Activitatea noastra actualizeaza mereu aceste capacitati, confirmându-le si dezvoltându-

le totodata. Maslow sugereaza ca autoactualizarea – functionarea efectiva a posibilitatilor

individuale – reprezinta una dintre necesitatile fundamentale, specifice omului. Omul are nevoie

nu numai sa manânce, sa doarma, sa se îmbrace, sa se adaposteasca. El are nevoie totodata sa

actioneze pentru a-si pune în functie, în act, capacitatile sale de dezvoltare. Doar în acest fel se

poate simti orientat spre realizare. Nefolosirea tuturor posibilitatilor sau utilizarea lor partiala sub

nivelul lor, este frustranta, generatoare de insatisfactie, de nefericire. Dimpotriva, actualizarea

acestora, actiunea permanenta la cota lor maxima, duce catre o stare de împlinire, de satisfactie.

Maslow introduce totodata ideea de crestere umana. Fiinta umana este deschisa. Ea are

nevoie de continua perfectionare, de dezvoltare creatoare. Capacitatile sale sunt într-un proces

continuu de amplificare. Aceasta reprezinta starea de echilibru, deplinatate, de satisfactie în viata.

Aceste cinci clase (tipuri) de necesitati formeaza o ierarhie. Ierarhia necesitatilor se

caracterizeaza printr-o serie de proprietati care ne vor ajuta sa întelegem mai mult,

comportamentul, motivatia actiunilor si orientarea globala a persoanei.

În primul rând, necesitatile umane sunt diferite din punct de vedere al importantei. Unele

necesitati sunt mai importante decât altele. Ierarhia lor este cea indicata de ordinea în care au fost

enuntate, enumerate. Cele mai semnificative pentru existenta omului sunt cele de subzistenta. Ele

sunt preconditii absolute ale existentei. Urmeaza necesitatile de securitae, de apartenenta si

dragoste, de statut social si, în fine, cele de autoactualizare. Dupa cum se vede optiunea lui

Maslow în vechea disputa corp/suflet este clara: necesitatile corporale sunt si ele importante;

satisfacerea lor reprezinta baza existentei umane, dar necesitatile superioare, spirtuale sunt în fond

cele mai semnificative pentru om, specifice existentei lui. De aceea, nu exista nici o opozitie

corp/suflet. Persoana umana poate fi considerata mai degraba ca un edificiu complex, la temelia

caruia este corpul biologic, cu necesitatile sale elementare.

Dinamica presiunii necesitatilor asupra comportamentului este diferentiata în functie de

pozitia lor în ierarhie. Întreaga teorie a lui Maslow se bazeaza pe un enunt fundamental:

„Comportamentul uman va fi orientat cu prioritate de prima categorie de necesitati nesatisfacute

din ierarhie”. Ce înseamna aceasta?

În primul rând, o proprietate generala a raportului dintre necesitati si comportament. O

necesitate exercita o presiune asupra comportamentului: îl orienteaza si îl motiveaza spre

satisfacerea ei. Ea nu actioneaza însa întotdeauna activ asupra comportamentului. Din acest punct

de vedere o necesitate poate avea doua pozitii distincte: sa fie manifesta sau latenta . O

necesitate manifesta este aceea care preseaza activ asupra comportamentui, orientându-l spre

satisfacerea sa. O necesitate latenta, fara a înceta sa fie necesitate, nu exercita în respectivul

moment nici o presiune asupra comportamentului. În ce conditii însa, o necesitate este manifesta

sau latenta? Exista doua situatii distincte în acest sens. Prima situatie: gradul de satisfacere

absolut al necesitatii. O necesitate nesatisfacuta este activa, manifesta; preseaza asupra noastra,

motivându-ne sa actionam spre satisfacerea ei. Îndata ce a fost satisfacuta, ea trece în latenta.

Este ora prânzului. Dintr-o data stomacul începe sa se faca simtit. La început usoare jene,

salivari, apoi dureri, stari de sfârseala, nervozitate. Actul mâncarii se insinueaza în centrul

preocuparilor. Daca nu se da curs satisfacerii acestei necesitati, ea devine obsesie. Gândul ne

zboara tot mai insistent la mâncarurile ce ne asteapta. Visam cu ochii deschisi. Parca totul în jur

miroase a mâncare bine pregatita. Creste nivelul de agresivitate împotriva obstacolelor care stau

în calea acestei nevoi. Sunt persoane care declara adesea ca devin nervoase când le este foame. În

grade diferite, acest lucru este valabil în general pentru orice necesitate nesatisfacuta. Starea de

nervozitate generata de nesatisfacerea sa reprezinta un montaj psiho-fiziologic, opunere a

întregului organism sub presiunea actiunii. Odata satisfacuta o necesitate-si înceteaza presiunea

asupra comportamentului. Din manifesta, devine latenta. Dupa ce omul a mâncat, hrana dispare

din preocuparile lui. Dupa ce a dormit s-a spalat, s-a îmbracat, aceste probleme înceteaza sa mai

existe ca probleme. Ele vor reveni în atentie când se impune satisfacerea lor din nou. Aceasta

este dinamica normala a personalitatii. Exista însa si patologii. Fixatia excesiva asupra unei

categorii de necesitati, ramânerea lor manifesta chiar dupa satisfacere este anormala, si duce la

starea de boala.

A doua situatie gradul relativ de satisfacere a necesitatii (a se vedea si Cap II) Maslow

avanseaza ipoteza ca dinamica unei necesitati este afectata nu numai de gradul ei, de

satisfacere/nesatisfacere, ci si de dinamica celorlalte necesitati. În consecinta o necesitate va

ramâne (sau trece în) latenta, chiar daca este nesatisfacuta, în conditiileîn care alte necesitati mai

importante îi iau locul. Acestea vor presa asupra comportamentului, vor capta toate energiile,

trecând în latenta pe cele mai putin vitale. De aici si semnificatia tezei fundamentale a lui

Maslow citata mai sus. Active, manifeste vor fi necesitatile din prima categorie nesatisfacuta din

ierarhie. Daca necesitatile de subzistenta nu întrunesc conditiile satisfacerii lor, ele vor fi

manifeste, captând întreaga noastra atentie si împingând în latenta toate celelalte necesitati,

indiferent daca ele sunt sau nu satisfacute. Când suntem amenintati cu disparitia prin înfometare

este firesc sa nu ne mai procupe problema securitatii la batrânete sau în caz de boala; sa nu ne

mai preocupe actualizarea capacitatilor noastre intelectuale superioare. Problema dominanta va fi

obtinerea hranei. Aceasta teza are si un complementar. Pe masura ce o serie de nevoi

fundamentale sunt satisfacute, se blocheaza, devenind manifeste, nevoile din clasele superioare.

Exista deci o evolutie a orientarii personalitatii umane de la nevoile vitale, de supravietuire, la

cele superioare.

Daca cunoastem configuratia conditiilor de viata al unei persoane sau grup social, vom putea

prezice, utilizând aceasta teorie, tipul de probleme spre care respectiva persoana sau grup social

este orientata. Aceasta idee se fundeaza pe o presupozitie mai generala aaupra dinamicii

sistemului uman. Resursele de activitate al persoanei umane sunt mai limitate. Omul nu se poate

concentra simultan asupra satisfacerea tuturor necesitatilor sale. Datorita acestei limitari

actionale el trebuie mereu sa-si concentreze eforturile spre satisfacerea unui anumit grup de

necesitati, amânând pentru mai târziu pe celelalte care sunt mai putin vitale.

Teoria lui Maslow sustine ideea extrem de importanta a cresteri si evolutiei umane.

Varietatea umana se datoreaza nu atât existentei unei naturi umane variabile, cât manifestarilor

diferite, în conditii deosebite, ale aceleiasi naturi (a se vedea în continuare, precum si volumul

nostru „Psihologia Fiintei”). Ea arunca o lumina atât asupra dinamicii individuale, cât si asupra

celei colective. Cresterea, evolutia umana va avea loc de la necesitatile de subzistenta spre cele

de autoactualizare. Aceasta presupune si o dezvoltare a mediului de viata al omului. Omul „se

face”, se construieste mereu în functie de conditiile în care traieste. Daca acestea sunt

favorabile satisfacerii în linii generale a necesitatilor fundamentale – conditii de subzistenta,

securitate prezenta si viitoare, apartenenta organica la mediul sau social, atitudine pozitiva,

suportiva etc – atunci el se va orienta în mod firesc spre actualizarea capacitatilor sale, spre

crestere si dezvoltare.

3. Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg

Pornind de la analiza surselor care produc satisfactia si insatisfactia în munca, psihologul

american Friedrich Herzberg în teoria sa asupra celor doi factori, a ajuns la o întelegere mai

generala asupra naturii umane, cu interesante implicatii pentru gradul de satisfactie. Omul are o

dubla natura. Pe de o parte natura animala – nevoile biologice si conditiile fizice si sociale de

satisfacere al lor; plus tendinta de a evita si contracara orice factor din mediu cu actiune negativa.

În aceasta categorie intra, de exemplu, nu numai foamea (necesitate tipic bilogica), dar si nevoia

de a câstiga bani ca instrument de satisfacere a tuturor nevoilor umane elementare. Pe de alta

parte, o natura specific umana: nevoia de realizare, de „crestere” a personalitatii, de maturizare

psihologica, sociala si culturala. Autorul pare sa sugereze ca pe fundamentul biologic se ridica o

suprastructura umana caracterizata în mod special prin realizare fizica si intelectuala, crestere

psiho-intelectuala, dezvoltare. Pâna aici, nimic nou. Tot dualitatea biologic versus uman. Ideea

interesanta din teoria lui Herzberg este aceea ca satisfacerea nevoilor cuprinse în perimetrul celor

doua paliere ale fiintei umane, împreuna cu factorii care o conditioneaza, au implicatii distincte

asupra starii de satisfactie umana. Factorii care afecteaza, pozitiv sau negativ, prima categorie de

nevoi sunt denumiti factori de igiena. În sfera muncii, ei se refera în mod special la mediul de

munca: retributia, conditiile fizice ale muncii, securitatea postului de munca, relatiile umane (cu

sefii, cu subalternii, colegii, conducera întreprinderii). Factorii care afecteaza cea de-a doua

categorie de necesitati sunt denumiti factori de crestere sau motivatori. În aceeasi sfera a muncii,

ei sunt plasati mai mult în perimetrul continutului muncii: calificarea ceruta de postul de munca,

gradul de interes al activitatii, varietatea, creativitatea, posibilitatile de realizare si crestere

personala, responsabilitatile implicate, recunasterea valorii personale. Aceste doua categorii de

factori au un comportament diferit, atât în ceea ce priveste satisfactia muncii, cât si în ceea ce

priveste motivarea performantei. Astfel, factorii de igiena, daca lipsesc, produc insatisfactie. De

aceea sunt numiti si dissatisfactori. Prezenta lor elimina starea de insatisfactie, dar nu reprezinta

totodata si o sursa importanta de împlinire sau de crestere si dezvoltare. Dar contributia sa

pozitiva este modesta. Daca cineva spune ca e fericit fiinca are un sef bun, întelegem imediat ca

starea respectiva a putut sa apara doar într-un mod exceptional: dupa o experienta negativa sau în

comparatie cu alti colegi si necunoscuti care au o experienta „trista” în acest domeniu. În mod

absolut, deci neraportata la o alta experienta ni s-ar parea absurd sa consideram ca un asemenea

factor poate prin el însusi sa conduca la fericire. Conditiile „exterioare” de munca – fizice,

economice, social-umane – în masura în care sunt bune, devin rapid „date”, lucruri normale de

care nimeni nu se bucura în mod special. Doar dupa înlocuirea unor conditii proaste cu unele bune

remarcam calitatea lor. Apoi, aceasta devine obisnuinta, alte nazuinte conturându-se. Cineva poate

fi nefericit ca lucreaza într-o sectie murdara, ca este supus la un zgomot insuportabil, la

temperaturi excesive. Cu greu însa se poate considera fericit doar pentru ca locul sau de munca

este curat, igienic, linistit. Acelasi efect îl au factorii de igiena si asupra motivarii performantei.

Lipsa lor genereaza o atitudine negativa fata de munca, blocheaza performanta. Prezenta lor doar

deblocheaza performanta, dar nu este suficienta pentru a o motiva. În acest sens igiena la locul de

munca nu reprezinta un factor care sa garanteze performante ridicate. Lipsa de igiena poate însa sa

le afecteze negativ. Acelasi lucru este valabil, conform teoriei lui Herzberg, si în ceea ce priveste

retributia. Un nivel scazut al acesteia reprezinta o sursa puternica de insatisfactie, un factor cu

influenta negativa, puternica asupra performantei. Cresterea sa contribuie desigur, la instalarea

unui sentiment de satisfactie în munca, la motivarea performantei. Dar dupa ce depaseste un

anumit nivel, ea nu mai este asociata cu cresteri proportionale ale satisfactiei si performantei.

Retributia motiveaza si genereaza satisfactie mai mult „prin comparatie”. Daca unul câstiga „mai

mult ca altii” (si nu conteaza cât anume în mod absolut) atunci, de regula, el este mltumit si

aceasta situatie îl motiveaza.

Factorii de crestere sau motivatorii au o actiune inversa celor de igiena. Absenta lor nu este

asociata în mod necesar cu insatisfactie în munca; dar prezenta lor este o sursa importanta de

satisfactie. Din acest motiv sunt desemnati si prin termenul de satisfactori. Lipsa unei munci

variate, intersante, afirma Herzberg nu este o sursa majora de isatisfactie. Existenta ei însa este o

baza solida pentru sentimentul de împlinire, de satisfactie, de crestere si dezvoltare personala în

viata. Aceeasi influenta si asupra performantei. Lipsa factorilor motivatori nu blocheaza

performanta: omul poate obtine performante ridicate si în munci neinteresante, necalificate etc.

Prezenta lor reprezinta însa un important motivator al performantei. O munca interesanta, creativa

sustine prin ea însasi performate ridicate.

Desi teoria celor doi factori este elaborata cu referire speciala la sfera muncii, ea are o

aplicabilitate mult mai generala. În orice sfera a vietii am putea distinge dissatisfactori (conditii a

caror lipsa genereaza în mod accentuat insatisfactie, nereficire, dar a caror prezenta contribuie

relativ modest la constituirea sentimentului pozitiv de plinatate în viata, de fericire) si respectiv

satisfactori (care actioneaza mai accentuat prin prezenta decât prin absenta lor asupra satisfactiei

si implinirii umane).

CAPITOLUL II

I. Introducere

O scurta precizare metodologica si conceptuala se impune de la început, pentru usurinta

desfasurarii contextului actual. Astfel, denumirile pe care le-am dat în cele ce urmeaza,

nivelelor Piramidei au urmarit sa respecte doua principii: si anume traditia (pe cât posibil

cautând a prelua formularile deja învatate) pe de o parte, iar pe de alta parte, acolo unde lipsea

un concept traditional, am vizat introducerea unuia care sa sintetizeze ori sa fie reprezentativ

pentru valorile centrale ale nivelului respectiv (ex: nivelul „Identitatii” ori „Stimei de Sine”) si

care, prin ele însele, ca si concepte desprinse de contextul explicativ ce le însoteste, nu spun

prea multe despre întreaga complexitate a trebuintelor manifestate la respectivul nivel. De

aceea, subliniem din start, ca aceste denumiri sunt oricând pasibile de a fi înlocuite cu altele

mai corespunzatoare, ce cu siguranta vor fi identificate ulterior prin cooperarea mai

multor/altor specialisti.

Astfel încât, important este ca noi sa ne concentram pe întelegerea fenomenelor ce se

ascund în spatele acestor concepte, în toata complexitatea si cu multiple valente specifice

acestora. Si în plus, sa pastram o optica deschisa pentru a întelege ca aceste Trebuinte apartin

Sinelui (adica Finntei noastre interioare, autentice) la diverse stadii de evolutie, ele fiind

specifice deci, pentru tot ceea ce se numeste în sens traditional „fiinta vie”: plante, animale,

oamenii si regnurile supraumane, acestea din urma nefacând obiectul tratarii prezente,

întrucât, pe de o parte depasesc posibilitatile actuale de întelegere/percepere a fiintei umane

(datorita neactivarii, neintrarii în functiune a anumitor organe si functii superioare) iar pe de

alta parte, cunoasterea acelor aspecte nu ar fi decât de utilitate teoretica, pe când interesul

imediat al Psihologiei este – asa cum stim – acela de a identifica si da în folosinta instrumente

prin excelenta practice, puse în slujba devenirii/transformarii umane (ceea ce presupune ca

acestea trebuie sa fie dublu-adaptate: la posibilitatile si la nevoile/necesitatile omului actual).

Într-o reprezentare grafica, ierarhia Trebuintelor se înfatiseaza precum în diagrama de mai jos.

Pentru început vom prezenta succint semnificatia fiecarui nivel, ramânând ca, în final sa

realizam anumite observatii generale atât cu privire la simbolismul (dupa cum se va vedea)

deloc întâmplator al diagramei, cât si privitoare la semnificatia de ansamblu a nivelelor.

II. Nivelele Piramidei

1o Nivelul fiziologic

Necesitatile fiziologice reprezinta totalitatea conditiilor orientate spre mentinera

homeostaziei organismului uman (hrana, apa, aer, inclusiv calitatea sanogena a acestora).

Prin notiunea de „fiziologie” întelegem în contextul de fata, deopotriva partea biologica

(„organica” si „anorganica”) a organismului, cât si structura energetica, „învelisul” sau

„corpul” vital.

Având în vederea ca organismele vii se afla într-o permanenta inter-relatie de schimb, atât

între ele, cât si cu mediul, trebuie sa observam, în primul rând, ca alterarea oricareia din

factorii amintiti duce la tulburari semnificative ale homeostaziei. Starea ideala de echilibru

total pe acest nivel ar fi aceea în care întreaga suita a legaturilor/corespondentelor

organismului cu mediu sa functioneze perfect. Acest lucru însa nu se poate realiza practic si

tocmai de aceea Natura a prevazut mecanisme (si instrumente) având caracter reparator, cea

mai evidenta manifestare a acestora reprezentând-o functia de adaptare. Aceasta functie este

cu atât mai puternica, adica organismul se adapteaza cu atât mai usor, cu cât este mai avansat

pe scara evolutiei. Astfel încât, pe buna dreptate s-a spus ca omul este cea mai adaptabila

dintre toate speciile. Aspect datorat, de altfel si complexitatii organismului sau, în structura

caruia se gasesc, de fapt, toate celelalte regnuri, întrucât sub aspect fiziologic, trupul uman

continând regnul mineral, vegetal si animal.

Si spunând din nou fiziologic trebuie sa întelegem atât partea materiala (biologica)

precum si cea vitala (energetica). Adica organismul uman contine fluide (câmpuri energetice)

apartinatoare deopotriva animalelor, plantelor si mineralelor.

Acest aspect este de o importanta capitala pentru întelegerea comportamentului uman în

anumite situatii. Pentru ca fluidele corpului sau vital ( preferam notiunea de corp pentru ca

reda mai bine aspectul structural complex, organic si functional, decât aceea de „câmp”

folosita în bio-fizica si care semnifica mai mult un mediu decât un organism, ceea ce nu este

cazul), fluidele corpului vital, deci, pe lânga functia de baza, aceea de a intretine miscarea

(dinamica) si a facilita schimburile (sau chiar mai mult, comunicarea între toate organismele

componente ale Ecosistemului Naturii) au si rolul de memorie universala a experientelor

rezultate de pe urma acestor schimburi, pe baza acestei memorii reglându-se functia de

adaptare, amintita mai sus. Tot memoria fiziologica reprezinta fundamentul a ceea ce se

numeste instinct – adica reguli utile/necesare pentru facilitarea/realizarea supravietuirii, a

starii de existenta.

Instinctul, însa nu se reduce la lumea animalelor si a oamenilor. Stiintele clasice l-au

observat si descris foarte bine la aceste nivele ale evolutiei fiintei pentru ca era mai evident.

Lumea plantelor, în egala masura beneficiaza de aceasta Forta Interna a fiziologicului lor, care

le ghideaza spre adecvarea comportamentului la mediu, în scopul perpetuarii supravietuirii

individului si speciei.

Tocmai datorita faptului ca organismul uman contine structuri energetice apartinatoare si

celorlalte regnuri, pot exista tendinte/instincte specifice acestora, instincte care intra în general

în componenta a ceea ce se numeste Temperament (descris foarte sugestiv înca de Hipocrate).

Temperamentele conditioneaza forma si continutul exprimarii, în structura de Personalitate, a

multora dintre capacitatile, înclinatiile ori trasaturile de caracter ale unei fiinte umane (si nu

numai) care se întrupeaza într-un astfel de organism. De exemplu o persoana se naste cu toate

calitatile si abilitatile necesare unui bun orator sau actor, însa datorita temperamentului sau

melancolic, profund lipsit de energie va întâmpina mari dificultati în manifestare, trebuind sa

parcurga un proces intensiv de autoeducare/modelare/instructie si poate chiar sa apeleze la

surse complementare de energizare, desigur, totdeauna cu consecintele colaterale. Sau

viceversa: o persoana cu înclinatie spre medicina chirurgicala sa fie împiedicata de lipsa de

rabdare si „nervozitatea” mâinilor, imprimate de un temperament coleric. Desigur aici prin

antrenament e mai usor de rezolvat situatia pentru ca se aplica un principiu universal al

Naturii: acolo unde se poate mai mult, se poate si mai putin. Surplusul de energie „strunit” si

canalizat corespunzator se poate dovedi de maxima utilitate mai ales într-o astfel de

profesiune.

Dincolo de importanta în structurarea temperamentelor, asigurarea „instinctului vital” (sau

al supravietuirii) si comunicarea între organisme, corpul vital (eteric) realizeaza totodata

comunicarea între componentele aceluiasi organism, fiind suportul informational al

sistemului nervos. Partea materiala: creierul, nervii, maduva (si alte ramificatii) precum si

sistemul limfatic (etc) reprezinta canalele prin care „energia” (eterul) se propaga purtând cu

sine informatiile necesare „hranirii” tuturor sistemelor componente ale organismului.

Astfel încât, alterarea homeostaziei pe acest nivel întâi al trebuintelor (corespunzatoare

întregii game de stari fiziologice, de la cele de simplu disconfort – foame, sete, frig etc – pâna

la cele acute – boala) se datoreaza de cele mai multe ori disfunctionalitatilor intervenite la

nivelul energetic. Pe acest principiu se bazeaza toate terapiile energetice (orientale si

occidentale) de la Qi-Kong, acupunctura, Reiki si reflexo-terapie, pâna la Hata Yoga. Toate

urmaresc sa refaca dezechilibrele energetice create prin insufucient de performanta circulatie

a fluidului vital.

Vedem astfel ca, dicolo de calitatea sa omogena (sau pura) a factorilor de mediu

(alimente, aer, apa, radiatii etc) sub aspectul poluarii, de o deosebita importanta este si

calitatea substratului energetic pe care acestea îl poarta. Astfel, de exemplu carnea, din punct

de vedere medico-veterinar poate fi „sanatoasa”, însa fluidele ce o însotesc pot sa aiba nivele

diferite de vibratie, determinate fie de gradul de evolutie a speciei apartinatoare (si aici ne

referim desigur la evolutia biologica-materiala, a organismului, observata de biologia

darwiniana) fie de gradul de evolutie al fiintei ce locuieste acel organism. Astfel organismul

biologic al câinelui, delfinului, pisicii, elefantului desi este mai putin evoluat decât cel al

maimutelor primate, totusi energiile vitale ale acestora sunt influentate de fiinta locuitoare

mult mai avansata decât în primul caz. Si e bine sa retinem ca aceste energii, cu cât apartin

unei fiinte mai evoluate, cu atât dobândesc o putere de organizare mai pregnanta, preluând si

retinând mai mult din personalitatea acelei fiinte. Astfel încât ele vor fi mai greu descompuse,

prelucrate si asimilate de catre structurile energetice ale fiintei care se hraneste cu acestea,

existând tendinta de a conserva impulsurile/instinctele proprii fiintei de la care provin (Sa ne

amintim de rolul principal ca memorator al corpului energetic. Pe aceste principii se bazeaza

postul alimentar utilizat ca instrument în toate sistemele de evolutie spirituala, si care face

diferenta între fluidele energetice ale diverselor surse de hranire a omului)

Este, credem, binecunoscut faptul ca, sub influenta elementului fundamental Foc, sub

diversele sale aspecte uzuale (ardere, fierbere, prajire etc) corpurile energetice se distrug (se

dezorganizeaza), motiv pentru care intervine fenomenul denumit „moarte”, adica partea

„materiala” a organismului nu mai poate „functiona”.

Sub aspect alimentar – daca vorbim din punctul de vedere al fiintei care tinde sa-si

satisfaca nevoile acestui prim nivel, în discutie – faptul acesta este deopotriva benefic, dar si

mai putin benefic. El este benefic în masura în care distruge structurile energetice superior

organizate (ale animalelor). Carnea prajita (sau fiarta) pastreaza, de aceea mai putin din

fluidele initiale, decât cea cruda (în paranteza fie spus, nici aceasta nu le pastreaza pe toate,

întucât corpul eteric se dezintegreaza într-o oarecare masura din momentul încetarii

procesului de circulatie a sângelui si de repiratie, aceste fiind purtatoarele energiei de viata,

sau vitale, cum mai este numita). În ceea ce priveste elementele vegetale sau apa, aceasta

reprezinta un veritabil izvor de vitalitate care, fiind la un stadiu primar de organizare, va putea

fi extrem de usor adaptabila trebuintelor organismului uman (de exemplu) pe de o parte, iar pe

de alta parte nu exista riscul de „contaminare” cu structuri de personalitate de la fiintele initial

utilizatoare. De aceea aducera lor în contact cu elementul Foc si distrugera acestora, nu poate

fi considerata favorabila (si toate retetele si scolile de alimentatie naturista stiu aceasta).

În alta ordine de idei, trebuie sa mai observam un aspect important. Fluidul eteric, prin

calitatile sale, este captatorul impresiilor de mediu, deopotriva venite de la experientele pe

care le traieste fiinta în raporturile de schimb cu celelalte fiinte, cât si din trairile interne ale

acesteia, din starile ei afective, cognitive, mentale. De aceea dincolo de – accentuam –

calitatea/puritatea unui aliment (în sens generic), determinata cu instrumentele clasice de

masura, trebuie sa avem în vedere continutul si calitatea energiilor ce îl însotesc.

Pentru ca satisfacerea necesitatilor pe acest nivel, fiziologic, presupune deopotriva

aspectele materiale (biologice), cât si aspectele energetice (vitale).

2oNivelul trebuintelor de Siguranta

Trebuintele de Siguranta cuprind ansamblul conditiilor si factorilor, deopotriva externi si

interni, determinanti pentru realizarea unei stari de echilibru prospectiv, adica de stabilitate,

de certitudine a existentei atât pentru prezent cât si pentru viitor.

În mod traditional, factorii incidenti la acest nivel sunt împartiti în doua categorii: externi

si interni. În rândul factorilor externi se înscriu: adapostul îmbracamintea, „proviziile pentru

ziua de mâine”, banii în cont, lipsa dusmanilor sau a pericolelor; existenta unor surse certe de

venit, ordinea sociala (lipsa criminalitatii, respecarea dreturilor si libertatilor cetatenesti, etc),

calitatea elementara a vietii (salubritate, alimentatie sanatoasa etc), lipsa razboaielor,

tulburarilor sociale ori calamitatilor naturale etc.

Din categoria factorilor interni putem aminti lipsa stresului puternic, al tulburarilor

existentiale marcante (boli fizice sau psihice; pierderea unor fiinte apropiate fata de care se

crease o dependenta profunda; pierderi materiale de anvergura etc). În fapt marea majoritate a

factorilor interni rezida într-o cauza prima datorata unor modificari în mediul extern; chiar si

acei factori ce – în aparenta – ar tine de profunzimea cea mai intima a fiintei, cum ar fi

conceptiile de viata, credintele si ideologiile etc si care, nici ei, nu se schimba decât tot sub

impulsul unor experiente exterioare si prealabile traite de subiectul în cauza.

De aceea noi preferam clasificarea dupa efectele produse si nu dupa sursa (mai mult sau

mai putin aparenta) a acestora, în factori care tin de siguranta fizica si factori ce afecteaza

siguranta psihica. Diferenta dintre cele doua categorii constând în faptul ca unii produc

efecte psihice pe când ceilalti afecteaza doar structurile fiziologice.

În realitate, însa prea rar vom întâlni elemente pure încadrabile doar în una sau alta dintre

categorii. În general factorii perturbatori se prezinta ca un ansamblu complex, influentând

atât fizicul cât si partea psihica, chiar daca nu concomitent. De exemplu consumul

alcoolului, în primul rând altereaza functionarea fiziologica – chiar daca sub aspect psihic

produce o stare de bine, prezentându-se ca o falsa necesitate – iar în timp el va actiona si

asupra structurilor psihice.

Si aici atragem atentia asupra unei confuzii în general, împartasita de multi specialisti.

Alcoolul, drogurile, mâncarea, sexul, etc si toate aspectele care creeaza dependenta,

realizându-se prin intermediul unor functii si organe biologice, afecteaza în fapt capacitatile

psihice (lucru binecunoscut). Însa, (si acum intervine eroarea) daca se observa o scadere a

memoriei, concentrarii, stabilitatii musculare, cursivitatii gândirii, exprimarii si trairii afective

etc, aceste fapte se datoreaza alterarilor produse organelor fiziologice ce fac posibila

maifestarea în lumea fizica a capacitatilor proprii fiintei umane. Dar capacitatile respective

nu sunt alterate prin respectivele substante consumate. Atentie foarte mare. E o diferenta de

esenta între respectivele substante ce tin de planul/realitatea fizica si eterica, pe de o parte, si

capacitati/abilitati/ trasaturi de caracter etc ce se afla la un nivel cu mult superior, tinând de

fiinta însesi, iar nu de corpurile pe care aceasta le utilizeaza la un moment dat sau altul.

Ceea ce poate însa afecta aceste din urma apecte, este dezordinea produsa în organizarea

vietii. Organizarea vietii reprezinta setul de conduite/ atitudini si manifestari prin care

individul îsi stabileste strategia cea mai viabila în masura a-i permite sa-si conduca viata dupa

propriile principii si sa-si exprime propriile trasaturi interioare. Altfel spus, pentru un om

sanatos, organizarea vietii este media dintre ceea ce crede el despre sine si ceea ce vede

lumea în el, sau mai exact personalitatea sociala vie si activa, rezultata din actiunea

sinergica a celor doua extreme. În momentul în care derularea fireasca a acestei ordini

strategice (reamintim, cuprinzând setul de credinte, principii, valori, actiuni etc personale)

este tulburata de slabirea coeziunii dintre fortele ce o mentineau (taria vointei si claritatea

gândirii, determinate de „încetosarea mintii”, voaloarea sau dimpotriva accentuarea

afectivitatii, slabirea senzitivitatii la nivel fiziologic, alterarea simtului responsabilitatii etc), în

momentul acela deci, îsi pot face intrarea în sistem diverse gânduri pâna atunci

reprobate/respinse, diverse sentimente sau conduite neconforme. Acestea vor afecta valorile

amintite, iar nu substantele fiziologice, care au constituit numai un instrument, un fel de “cal

troian” pentru primele.

Aceste forte, la început insesizabile, în timp, prin repetare, se vor amplifica si multiplica

ajungând – în situatiile critice – sa preia controlul asupra normelor de baza ale sistemului de

organizare a vietii individuale, putând introduce, nu doar în comportament, ci chiar în structura

Naturii individuale sau a Caracterului aspecte (de obicei) degradante. (Pentru detalii recomnadam

volumul nostru “Psihologia Fiintei. Psihologia ecologica integrativa a persnalitatii”).

Cel mai adesea astfel de factori, creatori de dependente, produc transformari doar la nivelul

organismelor (corpurilor): fiziologic si astral, dezorganizându-le (a se vedea, desprea cestea,

volumul amintit mai sus). Însa din punct de vedere al omului în manifestare sociala, o

dezorganizare chiar si numai la nivelul acestor corpuri poate fi suficient de negativa atât pentru el

cât si pentru ceilalti, aducându-l în imposibilitatea de a-si exprima capacitatile mentale, de

exemplu (prin alterarea cerebrala ori a sistemului nervos) sau a capacitatii afective/volitive, a

virtutiilor (dragoste, afectiune, mila, compasiune, simpatie, grija, etc) prin „amputari”

(destructurari) determinate în corpul astral. Parabolic (si chiar putin diabolic exprimat), Sf. Petru

daca venind în lumea fizica si-ar altera corpul astral, toata maretia si virtutea sfinteniei lui ar avea

profund de suferit în a putea fi exprimata corespunzator.

La fel ca drogurile – ce reprezinta agenti, clasic, externi – exista si alte categorii de factori

care afecteaza siguranta unei fiinte. De exemplu pentru om, stresul, ura, mânia, orgoliul, gelozia,

invidia, tristetea, injuriile, meschinaria (si toata gama acestor „pacate” – depinzând desigur si de

gradul de „sensibilitate”, de curatenie sufleteasca a persoanei în cauza, corelativa nivelului sau de

evolutie) toate acestea, deci, vor constitui „pericole” (în sensul veritabil al cuvântului). Nu trebuie

ca cineva sa actioneze, sa orienteze asupra ei o astfel de influenta (de ex. sa-I adreseze o injurie);

simpul fapt de a se afla într-un mediu saturat de altfel de influente îi afecteaza fiintei umane

profund starea de siguranta psihica. Omul în cauza se simte agresat personal de aceste

manifestari, se simte violat în integritatea, intimitatea si standardul valorilor proprii. (Acesta este

motivul pentru care toate legislatiile moderne permit cauze ne deraspundere juridica precum

legitima aparare sau starea de necesitate, chiar si pentru situatii în care sunt atacate si puse în

pericol valori comune si universale ale societatii, nu numai când este lezata în mod direct o

anumita persoana determinata.)

3oNivelul trebuintelor ambientale

Presupun asigurarea unui standard de calitate si confort (inclusiv estetic) al vietii, de

organizare si „amenajare” a „mediului de viata” (camera sau casa proprie, biroul, masina,

gradina etc.) în conformitate cu „gustul personal”, ori altfel spus, dupa propriile

norme/principii si standarde de percepere/raportare la realitatea cotidiana, astfel încât

existenta proprie sa fie nu doar un simplu fapt, un dat al naturii, sau o pura întâmplare, ci ea

însasi sa poata reprezenta o sursa de satisfactie umana interioara.

La acest nivel întâlnim pentru prima data pornirile artistice ale fiintei. Manifestarea

capacitatilor sale cu adevarat creatoare se va exprima plenar pe nivelul 7 (dupa cum vom

vedea mai jos). La acel nivel ea are caracter de arta si presupune o transpunere totala a fiintei

creatorului în opera de arta, o contopire a acestor doua în afara oricarei conditionari,

determinari, sau control din partea ratiunii ori vointei. Artistul creeaza dintr-o pornire

interioara, dintr-un instinct existential trans-constient si trans-rational.

Aici însa, pe nivelul 3 lucrurile se petrec întocmai invers. Nevoia de ambient provine

dintr-o examinare atenta a mediului exterior, urmata de o supunere a acestuia la

normele/cerintele ordinii interioare. Din compararea celor doua dimensiuni (interior si

exterior) precum si din constientizarea altor trebuinte (de exemplu nevoia de a avea un

partener, ori nevoia de cunoastere, sau de stima de sine) se urmareste modificarea/ adaptarea

spatiului ambiental pentru ca prin functionalitatea sa sa creeze starea de confort specifica si

utila satisfacerii acestor trebuinte. Se realizeaza în acest fel personalizarea mediului

ambiental imediat înconjurator. Acest confort este deci mediat si utilitar, dar nu lipsit de

estetic. Este nevoia primara de estetic, nevoia fiintei de a se înconjura de frumos – nu de

dragul contemplarii frumosului (acest lucru se petrece cum spuneam pe nivelul 7) ci pentru

valoarea sa de accesoriu util.

Astfel observam de exemplu aceasta nevoie manifestata în ornamentele obiectelor uzuale.

Aceste ornamente sunt accesorii functionale ale obiectelor si nu opere de arta, fiind create cu

intentia predeterminata de a înfrumuseta ceva si nu de dragul frumosului în sine. În alte

situatii ele sunt menite a transmite un mesaj (de ex. la vestimentatie, sau masini de lux), de a

afirma o anumita pozitie sociala, de a scoate în evidenta anumite capacitati personale ori

aparteneta la un anumit grup social (tatuaj etc). Sau pur si simplu pentru confortul propriu si

personal; caci aici includem toate formele/culorile obiectelor de care cineva se înconjoara la

un moment dat, de la designul noptierei sau a telefonului, la mobilier, zugraveli interioare,

birotica si covoare, pâna la zona de locuit, spatiul de relaxare, statiunea sau plaja unde prefera

sa-si petreaca timpul liber, masinile, jocurile, ocupatiile si îndeletnicirile care îl atrag si

relaxeaza.

Toate acestea se includ în vasta categorie a factorilor creatori de confort. Acesti factori

îndeplinesc deci urmatoarele functiuni:

a) -adapteaza ordinea exterioara a mediului dupa ordinea interioara a fiintei locuitoare

b)-asigura crearea unui spatiu personalizat, ce s-ar putea numi „turnul de fildes” propriu,

sau “propria vizuina” (vom vedea mai jos, pentru ca aceasta sa devina un „camin” trebuie sa

mai primeasca si altceva: afectiune, caldura altor suflete etc)

c)-creeaza un cadru de reprezentanta a fiintei în lume; este interfata de contact menita sa

comunice în avanpost mesaje catre interlocutori; totodata creeaza imaginea fiintei în mediul

special de viata

d)-regleaza procesele interne ale fiintei în perioadele de tulburare, printr-o reactie inversa:

ordinea interna bulversata se regaseste/reface prin contactul cu imaginea sa externa, fiind

astfel un veritabil “templu personal al regasirii de sine”

e)-constituie spatiu/mediu de reenergizare, de favorizare a introspectiei si sprijin în

dezvoltarea personala

f)-reprezinta un mediu simbolic, creând totodata un cadru, o imagine exterioara

(extindere sau re-flexie a personalitatii) care-i permite sufletului sa se contemple pe sine, de

aici rezultând, pe de o parte autocunoasterea (sau mai exact ajutând la cunasterea de sine), iar

pe de alta parte dându-i acestuia un sentiment de multumire, de împlinire de sine.

Pentru ca, în paranteza fie spus, o anumita doza de narcisism nu numai ca este specifica si

binevenita, ci e absolut necesara fiecarei fiinte având functia principala de catalizator al

procesului autovalorizarii (iubirea de sine). În lipsa narcisismului fiinta nu ar pune pret pe ea

însesi, oricât de dezvoltat ar fi orgoliul propriu. Pentru ca orgoliul este orb; un instinct primar

al supravietuirii, perpetuarii si impunerii, dar în afara vreunei logici interne de functionare si

fara reguli structurale. Pe când narcisismul ajuta fiinta sa se analizeze, sa se contemple, sa se

cunoasca si puna în valoare. Orgoliul doar impune, narcisismul dovedeste; cladeste o structura

afectiva si rationala pe baza careia fiinta are motivatia si baza de sprijin pentru valorizarea de sine.

Narcisismul este, de fapt, o nevoie de baza a Sinelui fiecarei fiinte, si nu se reduce doar la

autocontemplare. Ci „oglinda” în care Sinele „se priveste” este constituita din toate lucrurile

si fiintele mediului sau de viata: de la cele mai nesemnificative obiecte de uz personal/casnic,

pâna la membrii familiei ori alte fiinte înconjuratoare. Când sotia, mama sau fiica ne spun ca

ne iubesc, sau ce frumosi/destepti/educati etc suntem; când pisica sau câinele se bucura de

prezenta noastra; când privim masina preferata în garaj, ori ne punem o camasa îndragita; sau

dimineata când bem cafeaua, din ceasca la care tinem atât de mult pentru ca ne ofera

satisfactie/placere de fiecare data când o privim; când facem o baie zilnica relaxanta, sau ne

plimbam în parc la sfârsit de saptamâna ori ne întâlnim cu rudele/prietenii îndragiti; toate

aceste amanunte ale vietii cotidiene care creeaza starea de confort, de ambient, de placere de a

trai, reprezinta instrumente/modalitati/surse ori mai explicit „oglinzi” în care sufletul se

contempla pe sine, descoperindu-se (într-o oarecare masura) împlinit în viata.

Daca aceste „oglinzi” sunt „sparte” imaginea va fi total necorespunzatoare. Narcis din noi

se declara nemultumit de propria contemplare, sau chiar scârbit, ori profund dezamagit.

Pentru ca aceste lucruri marunte ale vietii cotidiene, aceste mici evenimente creatoare de

imagine favorabila, fac frumusetea existentei. Astfel încât pe buna dreptate s-a spus ca

„ sufletul se împlineste mai bucuros în lucruri marunte, dar repetate, decât în contemplarea

vreunui ideal maret, însa rece si îndepartat” (Francis Bacon).

Daca aceste aspecte lipsesc, nivelul 3 al Trebuintelor Ambientale, aparent inofensiv, se

dovedeste a fi de o importanta capitala, fiindca el destructureaza întreg edificiul piramidei.

Poate fi omul cel mai mare savant al lumii, cel mai mediatizat si apreciat (sincer) personaj

social, posesorul unor averi si afaceri prospere etc, daca nu gusta acest necesar de placere din

actele marunte ale vietii sale, va regasi existenta proprie nu doar searbada, ci si inutila. Pentru

ca ce rost are sa traiesti daca nu simti satisfactie de pe urma acestui fapt. Astfel încât, prin

destructurarea/nesatisfacerea acestui Nivel, trece calea cea mai sigura ce poarta omul spre

actul sinuciderii. Si pe care se vor abtine de a o parcurge doar trei categorii de persoane: cei

care îndragesc suferinta de dragul suferintei; cei prea lasi pentru a-si pune capat zilelor si cei cu

constiinta morala dezvoltata, care stiu ca este un pacat sa dezerteze din fata datoriei de a trai.

4oNecesitatile Sociale

Nivelul necesitatilor sociale (sau societar) este, poate cel mai complex dintre toate

nivelele piramidei, fapt determinat de multitudinea de functii ale Sinelui (a se vedea mai jos)

care actioneaza aici, dând nastere unei game variate de tendinte multidirectionate, dar care

ramân totusi interdependente, din actiunea lor sinergica luând nastere o rezultamta – care a si

dat numele nivelului – orientata spre raporturile cu „altul”. Acest altul poate fi un seaman din

aceeasi specie sau din oricare alta; ceea ce conteaza este ca acesta sa fie perceput ca un

„suflet”, ca o fiinta vie. Aspectul este important si el tine de gradul de dezvoltare/ evolutie a

fiecaruia în parte, precum si de optica sa de viata. Daca e sa vorbim despre oameni, vom gasi

unii care simt afectiune si se dedica astfel cu toata dragostea plantelor pe care le privesc drept

fiinte vii (asa cum si sunt, dealtfel) înzestrate cu viata si simtire, pe când altii chiar si

animalele le considera lucruri, astfel încât nevoia lor de sociabilitate, de un altul (sau altii) nu

poate fi satisfacuta decâ de un seaman uman.

Aceasta stare de fapt le îngradeste semnificativ posibilitatea de actualizare (de

satisfacere permanenta) pe acest nivel, ei fiind strict dependenti de societatea umana, aspect

cu puternice repercursiuni negative mai ales în situatii de neacceptare din partea semenilor, de

încalcare a regulilor de convietuire, de excludere etc. În astfel de momente el se vede în

imposibilitatea împlinirii pe acest nivel, pe când o persoana din prima categorie si-ar putea

satisface nevoile specifice prin intrarea în relatie cu alte fiinte. Sunt binecunoscute cazurile de

„retragere din lume” din diverse motive (în special dezgust, dezamagire ori oboseala psihica);

dar nevoia de raporturi cu un „altul” ramâne la fel de valabila, astfel ca pentru cei ce nu pot

da curs actualizarii acesteia prin relatii (de tipul celor de mai jos) cu lumea naturii (plante,

animale), în timp, insatisfactia aceasta se va acutiza putând duce la crize grave, ce vor afecta

(paradoxal) chiar conceptia (si asa marginita pâna atunci) despre viata si fiinte, în sensul ca o

vor restrânge si mai mult. Persoana în cauza va gândi tot mai negativ si exclusivist la adresa

celorlalti, se va închide în sine, comunicarea va tinde spre zero, apar comportamente brutale,

descarcari de tensiuni necontrolate manifestate sub forma tendintelor distructive (tinde sa

„sfarme” tot ce-i iese în cale), câmpul mental se îngusteaza; gândurile clare fac loc obsesiilor

tot mai întunecate si totul sfârseste de multe ori prin sinucidere (dar nu din vointa controlata

de a pune capat aceste stari de lucruri, ci din întâmplare, din aceeasi dorinta de a distruge tot

ce-i iese în cale, doar ca acum obiectul era propriul trup).

Vorbeam la început despre complexitatea structurala a acestui nivel derivata din actiunea

sinergica a mai multor categorii de trebuinte componente. Iata în cele ce urmeaza câteva

dintre principalele necesitati structurante:

a)Nevoia de a primi si darui afectiune. Deci nu este vorba de trebuinta de a fi alintat

– care am vazut ca se plaseaza pe nivelul 3, al necesitatilor ambientale. În cazul alintului

(când ne complimentam unii pe altii) nu importa starea de adevar sau fals a mesajului. Alintul

(care este, în fapt, o „minciuna sincera”, bine intentionata) se adreseaza imaginii noastre

despre noi si cresterii potentialului de confort în viata (chiar prin îmbunatatirea relatiilor

interpersonale). Daruirea-primirea de afectiune, în schimb, presupune transmitera unui

continut complex de trairi afective, care scapa ratiunii si deci nu pot fi supuse erorii/falsului.

Afectiunea în contextul acesta înseamna traire sincera a starii de apropiere, de atasament, de

îndragire si orientare sufleteasca spre celalalt; de „a pune suflet” din sufletul propriu în

aceasta relatie. La nivel superior, deci la intensitate maxima, aceasta traire devine

compasiune. (Concept ce nu trebuie confundat cu mila. Aceasta din urma consta în

vointa/impulsul intern de a ajuta o fiinta aflata într-o situatie/stare inferioara, chiar cu riscul

unor pierderi personale. Pe când compasiunea nu judeca, nu valorizeaza, nu apreciaza

echivalentele între fiintele raportului, ci doar tinde – dincolo de orice ratiune – la unificarea

sufletelor celor doua; este transpunera în celalalt si identificarea cu el, ramânând în acelasi

timp tu însuti, dar de care ai uitat; compasiunea presupune asadar, o atitudine transpersonala).

b)Nevoia de apartenenta, adica aceea de a se simti parte la un grup, o familie, un

colectiv, un organism social; nevoia de acceptare, de integrare, de recunoastere ca membru.

Ea mascheaza nevoia de protectie, de grija, de sprijin si suplinire a propriilor slabiciuni

(puncte slabe) de catre ceilalti componenti ai grupului (în sens generic). De altfel Rousseau

observa (în “Contractul social”) ca întrega organizare sociala, nevoia oamenilor unii de altii,

deriva, nu atât din dragoste reciproca, pe cât din imperativul suplinirii lipsurilor si

slabiciunilor individuale. Observam ca daca nevoia de afectiune presupune o relatie biunivoca

(individul primeste, dar totodata trebuie sa si exteriorizeze afectiunea, nu neaparat catre cel de

la care a primit-o) în cazul apartenentei, în schimb, accentul cade pe el si nu pe celalalt. Este o

trebuinta personala/individuala, unilaterala.

c)Nevoia de comuniune se deosebeste de nevoia anterioara prin aceea ca, daca nevoia

de apartenenta presupunea simpla acceptare/integrare protectoare în grup, nevoia de

comuniune, în schimb, solicita ca între membrii grupului sa existe un raport de intimitate si

deschidere, de caldura sufleteasca; o ambianta complexa, cel mai bine descrisa prin conceptul

de „ camin”. Sentimentul acesta de “comuniune sociala” (cum îl numea Adler) nu depinde de

numarul indivizilor ce compun grupul si nici de categoria speciilor din care face parte. Un om

si un câine pot foarte bine sa-si transmita stari afective în masura de a creea aceasta atmosfera.

Sau cel ce îndrageste în mod deosebit florile/plantele se poate simti „acasa” numai în gradina

sa, în sera ori în padure etc. „Sentimentul” acesta, deci, poate exista la fel de bine între doi

membrii, ori se poate extinde la întreaga societate (umana, pentru ca în rândul animalelor nu

putem vorbi de o societate extinsa la nivel se specie, dar putem observa – si lua aminte! – la

comunitatile mai restrânse pe care acestea le creeaza ca structuri cu organizare si raporturi

inter-individuale ce depasesc rosturile umane în mult puncte; ex: comunitatea lupilor, a

suricatelor etc).

Desigur dezideratul sentimentului de comuniune sociala extins la nivelul întregii specii

umane, ramâne înca un „ideal înaltator” (Adler) chiar daca socialistii si-au propus de mai bine

de doua secole înfaptuirea lui. Mai trebuie ca societatea în ansamblul sau sa se maturizeze si

sa urce (pe treptele piramidei) spre momentul intrarii în functiune a acestui nivel. Pentru ca

societatea este ea însasi o entitate distincta de indivizi componenti si, ca orice entitate vie se

supune acelorasi reguli ale existentei unor Necesitati ierarhizate. La gradul de evolutie actual

comunitatea umana a reusit accesarea doar primelor 3 trepte ale Piramidei. (Aceasta însemnând

ca organismul social nu „simte” înca nevoi superioare acestor trei descrise anterior).

d)Nevoia de relatie: este o nevoie rece si distanta; ea nu presupune incidenta vreunui

sentiment/afectivitate, ci solicita simpla raportare la ceilalti. Ea îsi are originea în principal în

teama existentiala de singuratae, în necesitatea „de a fi cu cineva”. În diverse situatii ale vietii

întâlnim oameni facând lucruri aparent ciudate: vorbesc singuri pe întuneric, se muta mai bine

la un vecin (pentru care nu avea nici un fel de afectiune/atractie/nevoie etc) decât sa locuiasca

singuri pe o anumita perioada; cauta compania unui animal (pe care pâna în aceea situatie nu-l

considerau „fiinta”) pentru a fi cu „cineva” pâna înceteaza respectiva situatie etc. Toti

oamneii trec prin astfel de momente, fiindca toti au aceasta nevoie de relatie.

În afara sentimentului de frica, ori necesitatea de a învinge singuratatea, nevoia de relatie

se exprima si prin trebuinta de un altul ca oglinda reflectoare a propriilor stari de spirit.

Pastorul vorbeste cu oile sale, gospodina cu animalele de casa, gradinarul cu florile etc si nu

din nevoia de comunicare (care, vedem imediat, presupune transmiterea catre altcineva a unui

mesaj) ci dintr-o necesitate a Sinelui numita Nevoia de Destainuire (pentru necesitatile si

functiile Sinelui recomandam volumul nostru amintit deja “Psihologia Fiintei…”). Fiinta

(umana, în cazul discutat aici) doreste sa „stea de vorba” cu ea însasi, sa realizeze un proces

de autoanaliza de introspectie, însa pentru aceasta are nevoie de un agent exterior „viu”, de un

„alter ego” în care, dedublându-se (virtual) sa-si transpuna sinele sau conlocutor.

Tot la nevoia de relatie vom raporta si atitudinile de conflict si competitie între un individ

si alte fiinte componente ale unui grup. Nu este vorba de intentia acestuia de a se impune

(fiindca atunci ne-am afla în prezenta nivelului 6, al Stimei/Valorizarii de Sine, asa cum se va

vedea mai jos), ci doar de dorinta de a fi luat în seama, se a-si dovedi siesi si celorlalti ca

exista, ca e prezent si el acolo; de a fi acceptat, inclus, remarcat. În limbaj comun se spune

despre un om (în special la oameni se manifesta si mai ales la tineri) ca „se da în spectacol”.

Tot ce urmareste este sa atraga atentia. De aceea aceasta nevoie de relatie (prin aspectul în

discutie) este cel mai frecvent întâlnita în ritualurile de curtare (la toate nivelele lumii

animaliere, incluzându-l aici si pe om).

e)Nevoia de comunicare si schimb/ transfer: consta în trebuita fiintei de a transmite si

recepta mesaje, de a face schimb informational (pe toate caile, nu doar lingvistice) cu alte

fiinte. Este o necesitate de împartasire (care presupune a darui ceva din ceea ce am fara a

saraci eu) si totodata de crestere si dezvoltare (de a-mi îmbogati bagajul informational cu

aspecte utile progresului individual). Ea presupune neaparat un raport între cel putin doua

fiinte reale, un raport exterior, ce exclude introspectia si raporturile cu sine însusi ca în cazul

anterior. (De retinut ca prin conceptul de „informatii” întelegem orice tip de mesaj, fie ca este

vorba de gesturi, fapte, atitudini, stari de spirit, concepte etc).

f)Nevoia de orientare: presupune raportarea la un sistem de norme unanim (sau

larg) împartasit; calauzirea în gasirea sensului vietii, a exprimarii sale ca fiinta, a modalitatii

celei mai viabile de adapare la existenta, a cailor cele mai sigure de realizare a împlinirii de

sine, prin orientarea dupa regulile (deja experimentate si validate) apartinatoare unei

colectivitati, care prin chiar existenta sa (si standardul existentei sale) ofera o anumita garantie

în acest sens.

Aceasta necesitate se activeaza (intra în functiune) înca din primele faze ale existentei

fiintei ca pui, si are rolul primordial în deprinderea/ copierea comportamentului adultilor (în

faza initiala), iar ulterior, când fiinta creste si încep sa functioneze „procesele psihice”

superioare (afectivitatea, ratiunea, constiinta), tot aceasta necesitate creeaza impulsul si

motivatia necesara proceselor educationale (si autoeducationale).

5oNecesitatile de cunoastere

Reprezinta nevoia fundamentala ce caracterizeaza toate fiintele dotate cu libertatea

autodeterminarii si a devenirii de sine. Omul este prima entitate din lantul evolutiv, care

resimte puternic activarea acestui nivel în întreaga sa plenitudine, chiar daca, anumite aspecte

ale necesitatilor de cunoastere le întâlnim si la unele animale. Si e normal sa fie asa daca

avem în vedere ca pe acest nivel se manifesta una dintre Cerintele Sinelui – anume aceea de

lumina, de orizont, de orientare. (Pentru detalii recomnadam din nou „Psihologia Fiintei...” )

Vedem astfel la majoritatea animalelor, mai ales în perioada copilariei, cel mai pregnant

evidentiata necesitatea de cunoastere, manifestata în procesul de investigare a mediului

înconjurator, de a interoga lucrurile si fiintele din spatiul acestuia, de a pune înrebari si a

obtine raspunsuri menite a contura o anumita experienta de viata. Puiul animalului este prin

excelenta o fiinta dotata cu posibilitatea de a se mira. Dar mirarea lui este orientata

unidirectional, înspre exterior, înspre mediu, devenind astfel curiozitate. Curiozitatea

reprezinta impulsul manifestat ca necesitate a Sinelui de a cunoaste si a se raporta la tot ceea

ce întâlneste în mediul sau de viata.

Abia la fiintele umane (când Sinele, deci este la un nivel superior de evolutie – si de aceea

nu se manifesta la vârstele mici, Sinele facându-si simtita prezenta între 14 si 21 de ani), acest

impuls devine bidirectional, fiind constituit deopotriva dintr-o curiozitate exterioara si o

interogatie interna. Altfel spus, fiinta exploreaza mediul, descopera si ia contact cu lucrurile

de aici, învata în mod primar cum sa se poarte cu fiecare (ca si animalele dealtfel) pe baza

proceselor foarte bine observate de Pavlov si care au legatura cu instinctul, adica aceea

constiinta comuna a speciei, de asemena observata de Jung si denumit mental colectiv. Însa în

afara de acestea, fiinta-om îsi doreste sa cunoasca legaturile dintre lucruri, locul si rostul

fiecaruia, legile care guverneaza procesele observate; de asemenea el vrea sa determine

rostul sau personal precum si sensul vietii sale. Pentru aceasta constatarile, informatiile

obtinute din exterior sunt supuse unui proces de analiza si sinteza cu ajutorul mintii sale si

mai mult chiar raportate la valorile si raspunsurile pe care le descopera în profunzimea

universului interior.

Pâna la stadiul animal fiintele învata sa se raporteze la lucrurile exterioare si sa se

orienteze în mediu, în vederea actualizarii, a satisfacerii trebuintelor de pe nivelele vazute

pâna aici. Însa ele nu au Constiinta de Sine, astfel ca cea mai mare parte a functiilor de

supravieturie, adaptare, integrare, comuniune, comunicare etc sunt preluate de Spiritul-grup

sau al speciei si manifestate sub forma automatismelor, a instinctelor. Ceea ce face puiul

animalului în perioada de învatare a „regulilor jocului” potrivit speciei apartinatoare, este sa-si

reaminteasca, sa-si reactiveze aceste deprinderi specifice.

Ati observat, poate, ca, în copilarie un pui de lup si unul de caprioara se raporteaza unul la

altul ca de la fiinta la fiinta; ei înca nu stiu ce roluri joaca pe scena vietii prezente pâna când

vor creste si se vor activa deprinderile propriei specii. În stare naturala procesul este accelerat

prin copierea comportamentului parintilor sau celorlati membrii ai speciei si abilitatile

instinctuale sunt actualizate prin exersare. Crescut în alt mediu decât cel propriu speciei lui,

puiul de animal nu va descoperi cine este cu adevarat decât târziu, la maturitae, când contiinta

colectiva – sub forma sublimata a instinctului – îi va spune anumite lucruri despre el. Dar

pâna atunci, respectiva fiinta, crescând într-un mediu strain, va fi putut deprinde cu totul alte

obisnuinte; va fi putut învata despre ea ca este altceva/altcineva decât îi spune instinctul.

Acest lucru se observa cu atât mai pregnant, cu cât fiinta-animal este mai înaintata pe cale

evolutiei si se întâlneste sub forma proceselor de domesticire si dresare.

De fapt ambele procese reprezinta modalitati prin care fiintele apartinatoare diverselor

specii sunt scoase din mediul lor natural si, venind în contact cu o specie mai avansata, vor fi

influentate de regulile si conduitele acesteia. Astfel, de exemplu animalele din gospodarie

primesc un nume, un loc si un rost; sunt învatate sa dezvolte si exerseze animite abtitudini

straine speciei lor; dobândesc un alt statut si o alta personalitate; dar cel mai important, sunt

educate sa dea uitarii impusurile/pornirile venite din constiinta colectiva si sa se conformeze

noilor responsabilitati superioare pe care le solicita statutul lor.

Cu cât este mai avansata evolutiv respectiva fiinta-animal, adica mai apropiata de stadiul

uman al constientizarii de sine, pe atât de multe lucruri noi, straine speciei sale, va putea

învata, procesul acesta ducând la o dezvoltare mai mult individualizata, a entitatii deci, si nu a

speciei. O astfel de fiinta (sa ne gândim la câinii de apartament, pentru ca sunt mai apropiati

de felul cum percep fiintele-umane lumea si viata, decât alte finte-animal precum pisicile, ori

elefantii, ori vacile), va avea o gama destul de larga de trebuinte, de la cele primare la cele

superioare ale valorizarii de sine ca entitate unica, în calitate de personalitate, deci (a se vedea

mai jos trebuintele nivelului 6).

În ceea ce priveste necesitatile de cunoastere ele se vor exprima deopotriva în nevoia de

orientare, de cercetare si decoperire, de orizont, de libertate, însa numai la fiintele umane; si

mai ales începând dinspre jumatatea stadiului de evolutie în sus, se vor manifesta mirarea

interogativa si reflexia interiorizata. De abia de acum fiinta va începe sa mediteze asupra

rosturilor si sensurilor celor ce le percepe în mediul sau nu doar cu simturile fiziologice (cele

cinci simturi clasice) ci si cu Simtul Astral, cu Simtul Mintii, cu Intuitia ori simturile

superioare: al Transcendentei (al Sacrului), al Unificarii etc.

Trebuie sa observam, de aceea, ca nivelul trebuintelor de cunoastere nu are decât partial

legatura cu fortele mentale, pentru ca el nu se refera doar la înmagazinarea de informatii si

descoperirea conexiunilor logice dintre acestea. Ci presupune o necesitate de încadrare

armonica în lume si în viata; de traire în echilibru cu mediul, de adaptare – în toate

structurile proprii – la ordinea, la cosmosul exterior. De edificare a unui sistem propriu de

valori, un univers al sau, propria Realitate care sa-i fie deopotriva confortabila si utila

procesului de dezvoltare personala; dar care, totodata, sa fie viabila: adica sa poata prinde

viata, sa poata exista în cosmosul exterior, alaturi de Realitatile tuturor celorlalte fiinte si sa

poata, de asemenea supravietui fara a fi denaturata de interactiunea cu acestea. Este vorba

deci de procesul simbiozei comune si universla-sinergice dintre toate fiintele conlocuitoare ale

ecosistemului terestru.

6o Necesitatile de valorizare (Stima de Sine)

Este domeniul a tot ceea ce are legatura cu trebuinta interioara de putere, de punere în

valoare, de demnitate proprie. Presupune deci existenta (câstigarea si permanentizarea)

sentimentului (a trairii interne) de respect de sine din partea celorlalti, de apreciere si

recunoastere, de validare a propriilor conduite de catre un altul. Altfel spus, fiinta priveste în

ochii celuilalt (fie el seaman din aceeasi specie sau nu) pentru a se descoperi pe sine, la

adevarata valoare, asa cum o regaseste în sufletul aceluia.

Pe nivelul anterior, am vazut, întrebarea „ cine sunt?” si „ ce rost am?” era adresata

universului exterior, componentelor si structurilor acestuia. Însa ele i-au oferit fiintei un

raspuns rece si distant, i-au descoperit un rost abstract, cu bataie lunga, îndepartat în viitorul

devenirii sale si pierdut într-o mare aglomerare a miliarde de alte fiinte si lucruri, fiecare cu

rostul sau. Acum însa fiinta umana doreste a se concentra asupra sa însesi. În universul mare

descoperit anterior o pândeste riscul disolutiei, al „topirii” printre celelalte lucruri, al pierderii

importantei de sine. De aceea se impune cu necesitate gasirea cât mai urgent a unui centru de

greutate propriu, care sa-i dea stabilitatea si echilibrul în aceasta mare externa a

transformarilor continue si totodata o axis mundi, o directie valorica absolut proprie de

dezvoltare, o lege a sa personala ce merge înainte luminându-i calea si deschizându-i drum

printre multitudinea de lucruri, forte, fiinte din universul înconjurator.

Începând cu nivelul 6, deci, fiinta îsi începe propriu zis procesul constructiei valorice de

sine. Pâna acum a cunoscut ce o leaga de alte lucruri si valori; din acest moment însa îsi

doreste a iesi din jocul conditionarilor universale, luându-si destinul în propriile mâini si

câstigându-si libertatea de actiune, decizie, manifestare dupa propria sa vointa.

La nivelul 4, am vazut ca fiinta îsi identifica sensul existentei sale cu cel al colectivitatii.

Toate actele, gesturile, gândurile, optica sa de viata, felul de a fi etc, erau reproduse dupa

regulile generale ale acestei colectivitati. Caci ea, colectivitatea, reprezenta chiar fundamentul

existentei individului, în afara careia acesta s-ar fi simtit total dezradacinat; si-ar fi pierdut

sensul existentei sale.

La nivelul 6 însa, dupa ce „a deschis ochii” mintii si sufletului descoperind lumea si

multitudinea de raporturi, de lucruri, de posibilitati si transformari ce se petrec necontenit în

universul exterior, iesind altfel spus din limitele restrânse ale zidurilor colectivitatii si putând

acum privi în orizonturi îndepartate, în sufletul individului se naste dorinta de a si atinge

aceste orizonturi; nu doar de a le contempla de la distanta, ci de a experimenta, de a trai

realitatile existente acolo. Caci fiecare fiinta este prin definitie un Calator-explorator, iar

devenirea nu reprezinta altceva decât Marea Trecere a fiintei dinspre potenta spre

actualizare, spre existenta, spre împlinirea de sine.

Aici începe cu adevarat drumul ei în viata, cea de-a doua nastere: constructia de sine.

Fiindca sub atractia mirajului orizonturilor, fiinta va lupta cu toate greutatile iesite în cale;

va descoperi ce puteri are, ce capacitati îi lipsesc, ce atitudini si strategii trebuie sa adopte

pentru succesul înaintarii: se va antrena continuu în procesul de autoperfectionare; îsi va

dori mereu sa fie mai puternica, mai iscusita, mai capabila. Dupa câtiva pasi realizati astfel

spre obiectivele propuse, va câstiga încredere în sine; dupa mai multe victorii reusite, va

dobândi gustul succesului. Acestea doua o vor determina sa se straduiasca si mai mult în

dezvoltarea proprie, sa-si propuna si mai multe realizari, dar si sa lupte cu toata enrgia sa.

Eroismul, virtutea personala, încep a prinde viata. Respectul de sine o propulseaza spre

nivele înalte e traire si încredere. De acolo de sus, din turnul sau de fildes lumea de jos nu are

decât o singura valoare: aceea de a-i pune în evidenta maretia, stralucirea, gloria personala.

Fiintele, lucrurile din universul exterior conteaza doar ca probe, ca si competitori ce trebuie

învinsi, depasiti pentru atingerea obiectivelor individuale si pentru savurarea succesului

personal.

Nivelul 6 este mediul cel mai prielnic pentru constructia si fortificarea Personalitatii.

Din toate bataliile purtate, din victorii si înfrângeri, din experientele parcurse, fiinta desprinde

anumite învataminte, trage anumite concluzii si îsi stabileste valorile, principiile, regulile si

strategiile proprii. Acum nu mai copiaza, nici nu mai împrumuta sisteme straine, ci îsi

construieste propriul univers valoric, precum o casa a sufletului edificata prin puterea

Caracterul. Daca observa, analizeaza, descompune si recompune lucrurile din

universul exterior, daca interactioneaza cu acestea mai blând (în asociere) ori mai brutal (în

competitie), daca se raporteaza din când în când la ele, este doar pentru a experimenta si

învata, pentru a dobândi cunostinte noi despre capacitatile sale, despre cheile succesului,

despre sporirea performantelor personale, despre cresterea si împlinirea de sine.

La nivelul Caracterului (a se vedea volumul „Psihologia Fiintei...”) toate aceste puteri

dobândite sunt apoi armonizate si stabilizate, echilibrate între ele si integrate într-un sistem

unitar. De aici îsi va extrage în fiecare moment al Calatoriei prin viata deopotriva energia,

forta, iscusinta, încrederea în sine, demnitatea personala, echilibrul si mobilitatea necesara

spre a putea tine piept lucrurilor, a se putea strecura printre, ori a trece peste ele, a-si putea

continua drumul dezvoltarii personale, al împlinirii de sine prin atingerea Obiectivelor si

totodata spre a putea sa-si afirme si impuna identitatea proprie si unica, în fiecare moment

al calatoriei, pretutindeni în universul exterior si interior precum si în fata tuturor

componentelor acestui univers dublu.

În aceasta categorie distingem doua tipuri de necesitati care se presupun reciproc si se

interconditioneaza: pe de o parte dorinta de încredere în fortele proprii care sa asigure

succesul în fata unor probleme complicate ale vietii, sentimentul de putere, de adecvare, de

siguranta, capacitatea de a înfrunta dificultatile vietii, al carui corolar este sentimentul de

independenta si libertate. Deci omul are nevoie sa fie el însusi, autonom si responsabil de

propria sa viata.

Pe de alta parte, includem aici dorinta de prestigiu, de reputatie, de respect, recunoastere

si apreciere din partea celor din jur. Cercetarile efectuate de Alfred Adler au dovedit cu

prisosinta – fapt pe care îl putem experimenta si noi, fiecare, individual cu privire la propria

viata – caracterul puternic distructiv (pentru fiinta umana, dar nu numai) al sentimentului de

inferioritate, de slabiciune, de neajutorare în fata vietii.

7oNecesitatile de creatie

Pâna la acest nivel putem spune – daca ar fi sa definim într-un cuvânt toate celelalte trepte

ale Piramidei – ca omul s-a cautat pe sine însusi. În lume (societate), în viata, în univers, în

lucruri, pretutindeni unde pasii cugetului sau i-au permis a se îndrepta. A fost purtat pe brate

de semenii sai si la rândul lui a daruit sprijinul, dragostea si afectiunea sa atunci când rosturile

naturii i-au maturizat sufletul. A calatorit prin lume, a descoperit pamântul si rostul lucrurilor,

a cercetat universul. În ochii seamanului ca si în stelele cerului, el a cautat raspunsuri despre

sine. Si-a oglindit chipul în rosturile acestora spre a-si întelege si asuma rostul sau propriu.

Dar ce a descoperit acolo erau numai imagini; partiale, inexacte; deformate de atâtea himere

ale lumii, legate strâns de sufletul sau.

Trebuia sa gaseasca un alt sistem de referinta. Si atunci l-a descoperit pe Mesterul

Manole. Manole înaltase multe manastiri; cele mai frumoase din lume. Dar înca nu o zidise pe

aceea a lui. Oamenii se bucurau de creatiile sale, însa el le simtea goale, reci, distante. Simple

alaturari de pietre: forme moarte. Manole era neîmplinit; pustiit de sine însusi la fel ca si

aceste forme. Îi cere lui Dumnezeu sfatul, reteta împlinirii; formula magica a creatiei; pentru

ca în lipsa ei edificiul autentic nu putea prinde viata. Si Dumnezeu i-a spus: trebuia sa puna

sufletul sau la temelia zidirii (Ana este simbolul vietii lui Manole). Trebuia sa învete a darui;

a face darul suprem al vietii: propria sa existenta. Aceasta este reteta si arta creatiei.

Întocmai lui Manole, fiecare om se poate descoperi pe sine în masura în care se

reproduce în creatiile sale. Pe cât de mult pune din sufletul sau în ele, pe atât vor fi acestea

mai vii si-l vor oglindi mai fidel, iar el va deveni mai împlinit în viata si în lume. De la

creatia materiala, la cea biologica, la cea spirituala; creatia este una singura si manifesta

un raport al omului cu sine însusi – puterea lui de a se darui. Fiindca dintre toate fructele

pamântului, omul este singurul care sporeste prin epuizare.

8. Necesitatile de Identitate

Am grupat sub aceasta titulatura toate acele trebuinte ale fiintei umane care converg spre

descoperirea si cunoasterea de sine autentica. Pâna acum, pe celelalte nivele, anterioare, omul

a cautat a se descoperi în lucrurile apartinatoare universului exterior (semeni, alte fiinte,

obiecte, fenomene etc.). Pe nivelul 7, al creatiei, descopera ca, pentru ca imaginile chipului

propriu observate în lumea înconjuratoare sa fie cât mai reale, este nevoie de o reflectare

profunda a sufletului sau în esenta acestora, este nevoie de trans-punerea sa ca fiinta în

trupul, în formele lucrurilor exterioare. Este nevoie de manifestarea sa ca si creator de valori.

Însa oricât de fidele ar fi aceste trans-puneri exteriorizate în lucruri, oricât ar fi de mare

numarul „chipurilor cioplite”, omul tot va trai nemultumirea fundamentala de a nu fi gasit

raspuns la întrebarea despre esenta si identitatea obiectiva a sa însusi. Imaginile descoperite

în lucruri îi arata mai mult „ce poate” si mai putin „ce este”. Nevoia de esenta, de

autocunoastere autentica ramâne înca prezenta. E adevarat ca acum omul stie cu mult mai

multe aspecte evident definitorii pentru propria sa fiinta. Dar toate aceste aspecte au caracter

de reprezentanta; ele sunt purtatori de cuvânt ai fiintei si numai uneori, si doar într-o anumita

masura, fideli. Pe nivelul 7 omul se descopera pe sine ca si creator potential de universuri.

Întreg mediul exterior simte ca îl poate transforma dupa propria-i vointa; întelege ca toate

lucrurile sunt legate prin norme si se încadreaza în anumite ordini mai mult sau mai putin

generale. Ca el însusi, în masura în care cunoaste legile si raporturile dintre lucruri, poate fi

creator de noi cosmosuri. Lumea înconjuratoare, universul fizic i-o dovedeste cu prisosinta.

Realitatea materiala (biologica si energetica), precum si realitatea sociala s-au lasat modelate

de mâna sa, dupa propria-i vointa si în functie de limitele (sau posibilitatile) cunoasterii la un

moment dat. Aceste doua realitati au fost pentru el mediile de lucru si antrenament. Erorile

uceniciei au prins contur în lumea exterioara pentru a purta peste timp – prin suferinta

aferenta – mesajul lor de întelepciune spre folosul întregii specii umane.

Dar evolutia îsi urmeaza cursul ei firesc si omul se regaseste într-o buna zi matur,

echilibrat, puternic, si mai ales întelept, educat. Este acum pregatit sa realizeze o noua

descoperire cruciala: daca el poate crea sau macar modela universuri exterioare, de ce nu ar

putea, cel putin în aceeasi masura sa modeleze – sau chiar creeze – universul sau interior?

Începând cu nivelul 8, deci, fiinta umana constata ca nu conteaza atât de mult ce este, cât

ce poate sa devina. Omul se descopera ca fiind propriul sau creator. El depaseste natura si

stapâneste fortele acesteia. Constata ca întreg universul înconjurator îi este dat ca sursa de

inspiratie si material de lucru pentru a edifica astfel propria sa identitate. Manole din el nu se

mai cauta pe sine, ci se edifica. Omul devine astfel propriul sau arhitect. El este cel ce

traseaza planurile si tot el cel care înalta zidurile. În functie de grandoarea edificiului vor

trebui turnate fundatiile. În functie de înaltimea aspiratiilor va fi si volumul de munca si

cantitatea de moloz, însa si multitudinea nivelelor si splendoarea panoramei ce se deschide

sufletului în fata vietii.

Fiinta umana se cladeste precum orice creatie: e nevoie de materiale, de cunoastere si

iscusinta, de planuri corespunzatoare, de munca si efort pe masura acestor planuri.

Pe nivelul 8 omul are o singura realitate în vizor, iar dimensiunile, precum si continutul

acesteia stie ca nu le poate împrumuta de niciunde altundeva. Trebuie sa le produca singur.

Cel mult se poate inspira din universul exterior. Toate lucrurile (fiinte, evenimente, fenomene,

etc.) pe care le întâlneste pe drumul vietii sale, le priveste acum ca oportunitati si utilitati în

acest demers: al edificarii proprii sale identitati.

El este acum asemeni gospodarului ce strânge pe lânga propria casa toate lucrurile

necesare satisfacerii unui întreg complex de trebuinte. Fiindca omul contemporan este o fiinta

multireferentiala; el este un fluviu ce se reculege din nenumarate pâraie, si o realitate alcatuita

din multiple perspective. Fiecare dintre aceste radacini ale sale îsi are importanta capitala,

fiindca doar împreuna pot da nastere trunchiului numit fiinta umana. Iar acesta este numai un

început. Finalitatea si împlinirea omului vine din puterea lui de a rodi si bucura cu fructele

sale o lume întreaga. Pe cât de frumoase si înmiresmate sunt florile în anotimpul edificarii de

sine, pe atât va fi de îmbelsugata recolta în cel al daruirii.

Pe nivelul 7 omul deprinde mestesugul sacrificiului si renuntarii la sine pentru a se pune

în creatia daruita apoi celorlalti.

Pe nivelul 8 el întelege ca nu poti culege daca n-ai semanat mai întâi; ca talentul daruit

de divinitate trebuie înmultit, iar ca adevarata sa masura consta în capacitatea de a creste si

dezvolta potentialul înnascut, pentru ca numai asa va avea cu adevarat ceva de daruit lumii si

vietii.

Împlinirea de sine se naste numai din aceasta actiune permanenta de a rodi si a darui. De a

se dezvolta mereu si a bucura necontenit lumea si viata cu îmbelsugate fructele sale, crescute

din seva proprie dupa puterea de patrundere a radacinilor în lutul existentei si dupa aspiratia

ramurilor spre înaltimile cerului.

Pentru ca într-adevar pe nivelul 8 coexista nevoia de autocunoastere (în sensul profund

metafizic, al radacinilor) cu aceea de autocreatie (edificarea propriei identitati obiective,

independent de influentele lumii) si cu nevoia împlinirii de sine.

Împlinirea de sine reprezinta legea de baza si necesitatea centrala care pune în miscare si

directioneaza toate procesele evolutiei la nivel cosmic. Daca privim în lumea Naturii ( cel

putin la formele de viata accesibile noua ca întelegere) observam ca fiecare specie tinde în

mod automat (instinctiv) sa-si manifeste în existenta exterizta natura sa interioara, acel ceva

aparte, specific si original care o deosebeste de toate celelalte elemente ale mediului

înconjurator. Însa omul este o fiinta individualizata; a depasit de mult cadrele limitate ale

speciei, chiar daca amprentele acesteia se mai resimt înca. Iar pe nivelele superioare: 6, 7 si 8

el lupta pentru descoperirea, afirmarea si mai apoi (asa cum am vazut) reconstruirea,

remodelarea unei identitati proprii. Omul este deopotriva o specie si un element singular.

Dar mai presus de toate el este o potentialitate în continua devenire; o misiune împlinita si

mereu de împlinit.

Câinele sau panseluta, stejarul sau elefantul se nasc astfel si ramân toata viata în elementul

lor natural. Omul, în schimb, nu se naste om; el vine pe lume numai ca potentialitate, ca aluat

din care lumea, viata, întâmplarea – oricine în univers – pot modela orice forma. Însa cel mai

important: el însusi poate lua orice forma prin proprie vointa. Poate împrumuta orice chip si

juca orice rol pe scena vietii. Si numeroase vor fi deopotriva rolurile si chipurile împrumutate

pâna când, pe nivelul 8 va întelege ca în sfârsit a sosit momentul de suficienta maturitate,

când necesitatea de a-si fauri propriul chip, unic si irepetabil se manifesta ca cerinta

fundamentala a vietii. De acum omul nu va mai fi un doar un rol într-o piesa, ci deopotriva un

scenariu întreg, precum si cel ce traseaza cadrele acestui scenariu. Aceeasi trebuinta naturala

si universala a împlinirii de sine îsi pune din nou cuvântul, însa de data aceasta nu mai

reprezinta cerinta unei specii, ci vocea constiintei individuale.

Omul este fauritorul propriului sau destin. Si el descopera aceasta conditie individuala si

universala pe nivelul 8. Iar ca orice arhitect este si ramâne responsabil de edificiul nascut din

efortul sau. El întelege ca participa organic si functional la constituirea unui întreg si mai

mare; simte ca de buna sa dezvoltare, de progresul sau corect, depinde întreaga stare de bine

a universului în care fiinteaza. Ca toate lucrurile sunt legate unele de altele în tesatura vietii

si numai împreuna cu alte fiinte, daruindu-se, luptând si muncind pentru ele, poate fi asigurat

progresul si binele tuturor, precum si împlinirea individuala a fiecaruia în parte. Omul

descopera astfel în sine valenta, puterea si responsabilitatea (îndatorirea) de reformator.

În functie de standardul propriei dezvoltari la aceasta responsabilitate precum si nevoia

manifestarii valentelor de reformator pot lua o forma sau alta, pot acoperi o arie mai larga sau

mai restrânsa. Poate cuprinde un partener de viata, o familie sau o întreaga umanitate; poate

viza plantele sau animalele; sau copiii orfani ori institutiile sociale; poate urmari progresul

culturii, al stiintei sau al peresoanei umane. Pretutindeni în jurul sau omul descopera, în toate

formele de viata, posibilitati de a face util, oportunitati si responsabilitati de a contribui,

dupa propria-i natura si masura la mersul înainte al lumii.

Pentru ca în aceasta opera de reformare îsi afla el menirea si împlinirea; cresterea si

dezvoltarea propriei identitati, realizarea de sine în viata si în lume, prin viata si prin lume.

9. Necesitatile de Spiritualitate

Aceasta categorie de trebuinte are un specific aparte si unic. Asa cum s-a putut observa

pâna aici, în general, exista o repartitie destul de clara si o diferentiere relativ exacta a

categoriilor de trebuinte, ele neamestecându-se si neconfundându-se unele cu altele. Singurele

raporturi permise si care se realizeaza între acestea sunt de alaturare a efectelor, în mod

cumulativ, întocmai precum fascicolele de lumina, fiecare pe frecventa ei proprie, se alatura

pentru a da nastere unei raze.

În cazul necesitatilor de spiritualitate, însa, avem de a face nu cu o concentrare a lor pe un

anumit palier (nivel) ci dimpotriva, cu difuzia acestora pe întreaga Piramida. În cadrul

fiecarui nivel si în fiecare etapa a dezvoltarii fiintei în stadiul uman, a existat atractia catre

dimensiunile transcendente ale realitatii; sentimentul sacrului, a ceva ce sta dincolo de toate

lucrurile, dar este în acelasi timp în ele, constituind esenta acestora comuna; trairea mistica

a vietii ca valoare în sine.

Indiferent ca era un simplu pastor sau culegator, ori ca a dezvoltat civilizatii

impunatoare, ca este la începutul existentei sale ca elev la Scoala evolutiei sau se afla în

preajma absolvirii, omul se simte instinctiv parte organica a Marelui Univers, la creatia

caruia participa clipa de clipa prin fiinta, existenta si actiunea sa. Diferenta consta numai în

întelegerea acestei unitati ancestrale ce sta la baza întregii vieti; întelegere care sporeste o

data cu trezirea constiintei de sine, cu descoperirea universului, a semnificatiei si rosturilor

tuturor lucrurilor înconjuratoare, a identitatii proprii.

Astfel indiferent ca trebuinta sa centrala se afla pe nivelul 4 (al sociabilitatii) sau 7 (al

creatiei), omul simte în tot ceea ce face nevoia de a se raporta la o Forta superioara,

transecendenta lumii fenomenale, o putere care sa legitimeze si sustina toate intreprinderile

sale din lumea asta. Fiindca el este si ramâne mereu, indiferent de rolul social pe care îl joaca

la un moment dat (sau de nivelul sau de evolutie la scoala vietii), o fiinta duala: deopotriva

spirituala si fiziologica, deopotriva divina si pamânteasca. Asa cum recunostea Pascal:

“adevarata maretie a omului este sa poarte în sine deopotriva raiul si infernul, neantul si

eternitatea”. Findca pâna la urma aceasta este adevarate conditie a omului: sa fie o punte între

pamânt si cer, sa ridice prin munca si daruirea sa pamântul spre cer si sa aduca prin puritatea

sufletului sau cerul spre pamânt.

Necesitatile nivelului 9 reprezinta pâna la urma o culme a conditiei umane: aceea de fiinta

libera. Însa aceasta libertate – si deci actualizarea maxima a nevoii de spiritualitate – desi se

resimte pe fiecare dintre nivelele inferioare, se produce însa, în totalitatea sa doar aici. Pentru

ca, în momentul activarii nivelului 9 omul simte cu cea mai mare pregnanta nevoia de a da

curs divinitatii din fiinta sa cea mai profunda. Desi traieste în continuare purtând în sine

germenii infernului, fiinta umana aspira spre eden. Dar nu ca realitate exterioara, straina lui,

ci, acum trecut prin nivelul al 8-lea în care descopera puterea si necesitatea de a fi arhitectul

propriei sale deveniri, omul descopera de data aceasta modelul tainic dupa care trebuie sa

traseze schitele si sa înalte edificiul fiintei sale. Raiul, de-acum este în sufletul sau. Înainte de

a putea cu adevarat schimba ceva în realitatea exterioara, omul întelege ca trebuie sa se

transforme pe sine dupa anumite rigori ale devenirii cosmice, pe care acum le percepe tot mai

clar ca fiind la baza întregii arhitecturi a lumii si universului . El descopera fraternitatea sa cu

întreaga lume vie, si întelege ca o singura fiinta se manifesta în toate câte sunt, diferentiate

doar prin game armonioase de forme slujind unele altora în procesul transformarii spre

trepte superioare ale evolutiei vietii.

10. Nivelele de vârf: 10, 11 si 12

Tratarea Nivelelor Piramidei se opreste aici. Desi are 12 trepte, numai primele 9 categorii de

Trebuinte Fundamentale sunt active în prezent. Ceea ce nu înseamna ca ele se si actualizeaza.

Diferenta dintre cele doua concepte este semnificativa si trebuie luata în calcul pentru evitarea

confuziilor.

Activarea nivelelor se realizeaza prin procesele naturale ale evolutiei pe Terra; aceste procese

nu sunt supuse controlului speciei umane, ci numai si numai regulilor dupa care se desfasoara

mecanismele si progresul tuturor fiintelor la Scoala Planetei. Reglarea acestor mecanisme si

coordonarea proceselor, precum si activarea nivelelor se realizeaza prin intermediul Modelatorilor

Evolutiei (Fortele Cosmosului, Naturii si Fiintei umane însesi) dar tinând cont de gradul de

dezvoltare al participantilor la procesele educationale: de fiintele umane. Pentru ca exista o

corespondenta directa între gradul de evolutie atins de fiinta umana, reflectat în Nivelul

Constiintei individuale (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) si numarul de nivele active pe

Piramida. Întrucât, în momentul de fata omenirea terestra se plaseaza ca nivel între limitele 4 – 9,

cu media ponderata în urcare de pe 6 – 7 spre 7 – 8, este evident faptul ca trebuintele nivelelor de

vârf (10, 11, 12) nu îsi pot face însa simtita prezenta.

Pe de alta parte trebuie sa distingem activarea (asa cum am vazut-o mai sus) de actualizare.

Actualizarea reprezinta procesul prin care, în mod particular, o anumita fiinta umana da curs

trebuintelor de pe un anumit nivel sau mai multe, satisfacându-le. Actualizarea presupune deci

existenta activa dar potentiala a trebuintelor, care ulterior prin alegerea/optiunea omului pot fi

împlinite/satisfacute sau nu, în aceasta din urma situatie ele ramânând în stadiul de latenta, de

potentialitate.

În momentul actual al dezvoltarii speciei umane pe Terra, sunt deci activate 9 nivele din

totalul de 12, dintre care, de la caz la caz, fiecare om în parte poate actualiza un numar mai mare

sau mai mic dintre acestea, restul ramânând în stare latenta, adica potentiala. Actualizarea

trebuintelor reprezinta un proces sinergic si continuu, astfel încât graficul piramidei reprezinta o

fluctuatie neîntrerupta deopotriva în intensitate si amplitudine, variind de la un moment dat la altul

al existentei fiintei umane (a se vedea si explicatiile în continuare).

CAPITOLUL III

ASPECTE GENERALE SI COMUNE PRIVIND TREBUINTELE

1. Asupra simbolismului numeric

Am vazut în sectiunile anterioare unele aspecte privind cele 9 nivele activate ale Piramidei

Trebuintelor Fundamentale, din totalul de 12 câte sunt specifice pentru Fiinta umana.

Initial Maslow grupase aceste trebuinte în 5 categorii, inspirat fiind de valoarea simbolica

a numarului, care în traditiile hermetice reprezinta cifra omului. Si într-adevar, asa cum am

aratat si cu alta ocazie, evolutia vietii umane este guvernata de 3 mari numere: 5, 7 si 12.

Aceste numere însa nu se refera la omul ca fiinta, ca elev la scoala vietii, ci reprezinta cicluri,

etape ale organizarii procesului educational în întregime. Deci ele îsi pun amprenta asupra

instrumentelor si dotarilor Scolii Planetare a Terrei, mai mult decât asupra fiintelor în sine.

Reprezinta forte ce structureaza omul ca specie biologica, nu fiinta spirituala locuitoare la un

moment dat a organismelor umane.

Astfel numarul 5 corespunde etapei de evolutie planetara în care omenirea a intrat o data

cu venirea lui Isus. Anterior numarul 4 structurase marile civilizatii post-atlante (cu exceptia

celei egiptene): asiro-babiloniana, chineza, hindusa si greco-romana. O data cu trecerea în

etapa numarului 5 omul a avut posibilitatea sa modeleze (sub influenta fortelor de acest

numar) personalitatea sa individuala si unica. El parcurge procesul de separare din cadrul

masei, de rupere fata de valorile clasice, de încalcare a regulilor sociale inspirate de ordinea

cosmica, de cadere în necredinta etc. Acum se declara moarte zilelor; se pun bazele lumii

pamântului; omul cauta sa cunoasca si transforme natura si societatea, dupa propria sa vointa

si pricepere, refuzând modelele impuse de alte autoritati: traditie, biserica, forte politice etc.

Începând cu Aristotel se nasc stiintele lasice (laice, atee, “necredincioase”, dornice sa

descopere singure realitatea).

Timp de doua milenii omenirea s-a aflat în aceasta epoca a numarului 5 corespunzatoare

luptei, suferintei, afirmarii si edificarii propriei identitati; o epoca a catastrofelor si

reconstructiei, distrugerii si regenerarii (vechea civilizatie chineza o numea Epoca

Tenebrelor). Omul a fost fiul ratacitor, necredincios rosturilor parintesti, plecat în lume pe

cont propriu, hoinarind de unul singur, suferind si în cele din urma biruind, devenind tot mai

întelept cu fiecare pas în plus realizat pe calea vietii

Finalul mileniului al doilea a gasit astfel, o data cu trecerea în epoca numarului 6,

omenirea pe cale de a fi pregatita pentru misiunea acestui numar (reamintim ca numerele sunt

simboluri, sunt “nume de cod”, apelative derivând din Stiintele Antice, date unor realitati

extrem de complexe, cu legi universale ce se manifesta pe toate nivelele de organizare a

Vietii, de la mineral la zei). Omul începe a-si afirma de acum responsabilitatea activa,

creativa si participativa. Libertatea câstigata în perioada numarului 5 (deopotriva fizica,

psihica si spirituala), autodeterminarea, identitatea (coloana vertebrala), cunoasterea si vointa

sunt câteva dintre elementele principale cu ajutorul carora omul mileniului 3 porneste în noua

sa aventura, una dintre cele mai grandioase si emotionante caci combina doua aspecte

importante în egala masura: reîntoarcerea fiului ratacitor la tatal sau si edificarea de catre

acesta a propriei sale case dupa modelul parintesc.(A se vedea si textele biblice în acest sens ,

precum si textele cartilor sacre ale tuturor civilizatiilor terestre)

Omul se întelege pe sine ca fiu al Arhitectului Suprem si de aceea, având acum experienta

si întelepciunea atâtor greseli si suferinte, porneste la reconstructia universului sau social,

deopotriva cu reformarea propriei sale fiinte, dupa normele generale ale arhitectonicii

cosmice, în deplina armonie cu tot ceea ce înseamna viata si fiinta în lumea Naturii si a

Universului.

Numarul 6 si perioada acestuia în care am intrat corespunde Comunitatii Universale.

Multi gânditori ai omenirii, de la Planon încoace s-au încercat în trasarea schitelor unei astfel

de lumi, însa totdeauna le ramânea ceva pe dinafara: ori refuzau sa ia în calcul spiritul, ori

refuzau materia (ex: Campanella, Morus, Owen, Fourier, Bacon, Saint Simon si altii).

Comunitatile lor erau astfel limitate, truchiate fie datorita specializarii (vezi Bacon de ex.) fie

insuficientei perspective asupra fiintei si conditiei umane. Fiindca omul reprezinta un

complex de realitati în continua devenire, un proces de derulare neîntrerupta ca un flux mare

de forte ce se origineaza în nenumarate cursuri adiacente, în nenumarate izvoare.

(Recomandam din nou “Psihologia Fiintei….”) De fiecare data când refuzam, sa luam în

calcul vreunul din acestea, nu facem decât sa vorbim despre un om ipotetic si neexistent în

realitatea cotidiana. Aceasta stare de fapt a facut ca, în întregul curs al istoriei, toate

încercarile de a concepe lumea noua sa esueze, ramânând simple si nostalgice utopii: pentru

ca ele nu vorbeau despre omul concret, omul prezent clipa de clipa în viata si în lume,

deopotriva fiinta biologica, psihologica, social-culturala, natural-ecologica si universal-

cosmica. Omul acesta real îsi constientizeaza rostul sau în lume sub aspectul întreitei misiuni

existentiale: de a se perfectiona continuu ca fiinta la Scoala Evolutiei, de a juca rolurile

scenice primite la diverse momente în Spectacolul Lumii si de a contribui prin forte proprii si

dupa propria-i masura la progresul si buna dezvoltare a celorlalte fiinte (întelese ca frati

spirituali si naturali, deopotriva elevi si ei), cu diverse nivele de trebuinte, de la cele

fiziologice (primare) pâna la cele spirituale (de vârf), toate facându-si auzita vocea din

profunzimea fapturii sale. Omul real are o Natura individuala proprie si unica pe care trebuie

sa o manifeste activ în universul exterior, trebuie sa o exprime afirmându-se astfel pe sine

spre a realiza dezideratul fundamental al tuturor formelor de viata: împlinirea de sine, cel

mai autentic indicator care masoara si îndruma fiinta pe calea corecta a dezvoltarii. În acest

demers firesc al sau, de a-si împlini misiunea existentiala (cerinta Constiintei si dimensiunea

cosmica), de a da curs Naturii Individuale si de a reusi satisfacerea tuturor celor 9 nivele ale

Piramidei (dupa propriul algoritm), omul concret trebuie sa-si orienteze activitatea, aspiratiile

si eforturile spre patru mari orizonturi, numite dimensiuni sau directii (perspective) ale vietii

sale reale: dimensiunea materiala, cea sociala, cea individuala si respectiv cosmica.

Toate acestea numai împreuna si întelese ca aflate în interactiune continua si sinergica,

definesc realmente în întregime conceptul de conditie umana. Comunitatea Universala ce se

va creea în ciclul acesta al numarului 6, va tine în mod obligatoriu cont de aceste cadre. (A se

vedea în acest sens, detalii în volumele noastre “Fundamentele consilierii în managementul

calitatii vietii si conditiei umane”, “Devenirea umana si Polysul în viziunea pitagoreica”,

“Legile universale ale sistemului psihic”, “Psihologia Fiintei. Psihologia ecologica integrativa

a personalitatii” ).

Maslow s-a lasat sedus de farmecul mistic al numarului 5 (dealtfel prezent si în traditiile

crestine si evreiesti) ignorând ca acesta se refera în fapt la procesul de învatamânt si nu la

elevi. Asa cum am aratat în alta parte (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) Trebuintele

exprimate în exterior sunt expresia (cu exceptia celor fiziologice) a Necesitatilor

fundamentale ale Sinelui, adica ale fiintei însesi, ce se activeaza treptat pe masura ce aceasta

avanseaza pe trepte superioare la Scoala Evolutiei. Manifestarea lor în lume si viata se

datoreaza deci cerintelor intime ale fiintei, unde ele îsi au originea. De aceea nu se vor supune

numarului 5, ci vor fi guvernate de un alt numar care reflecta mai fidel nivelul de dezvoltare

al fiintei propriu-zise: numarul 12. Ca sa întelegem mai bine putem sa facem urmatoarea

analogie: numarul 5 ne spune despre nivelul scolii (ciclul primar, gimnaziu sau liceu) pe când

numarul 12 ne vorbeste în mod concret despre nivelul de dezvoltare al unui anumit elev (este

în clasa a 4-a sau în clasa a 9-a). Pentru ca numarul 12 defineste cele 12 etape de dezvoltare a

fiintei în stadiul uman, corespunzatoare nivelelor de crestere/evolutie a Constiintei pe care noi

le-am tratat în volumul amintit.

Scoala sociala, a pamântului, este inspirata dupa cea universala a progresului vietii la

stadiul uman. Meditând asupra proceselor pe care le observam aici în societate, prin analogie,

putem întelege fenomene mult mai ample, de nivel cosmic, ale cresterii si dezvoltarii fiintei la

stadiul de om. Fiindca principiul „cum e sus asa si jos” reprezinta aplicatia Legii universale a

similitudinii organizarii vietii si evolutiei fiintelor pe nivele ierarhice de structurare a ordinii

cosmice.

Cel de-al treilea numar de care am amintit, numarul 7, îsi pune si el amprenta asupra

proceselor vietii pe Terra, inclusiv asupra vietii umane, ca o Forta exterioara, o Forta

Modelatoare. Sapte este nivelul atins în evolutia sa de planeta însesi, fapt ce determina ca

toate elementele Lumii Naturale sa fie organizate tinând cont de acest numar (sa ne gândim

doar la cele 7 culori ale spectrului sau cele 7 note muzicale). Sub acest aspect intra în

componenta Fortelor ce modeleaza Personalitatea venind dinspre lumea Naturii, dar nu ne

spune nimic despre fiinta însesi sau trebuintele acesteia. Chiar si trebuintele primare

(fiziologice) sunt guvernate mai intens de numarul 5, care reflecta stadiul organismelor

întrebuintate de om si mai putin de 7.

2. Regula de Evolutie a Piramidei

Omul (si omenirea) tinde la un moment dat spre accesarea unui anumit Nivel al Piramidei,

dar Manifestarea lui concreta se contureaza la nivelul imediat inferior. Nivelul spre care tinde,

este cel pe care se realizeaza Împlinirea de Sine individuala; Nivelul concretizarii este cel în

care trebuie gasite mijloacele de actiune si înfaptuita actiunea propriu-zisa. De fapt primul

nivel este o virtualitate si nu deziderat. Nu trebuie cautata satisfacerea lui; el e steaua calauza,

ce-l îndruma pe calator în drumul lui care se desfasoara pe pamânt, nu în cer! Acest aspect

este foarte important pentru toti cei care lucreaza în domeniul dezvoltarii umane sau cere sunt

implicati în raporturi de motivare a omului. Acestia trebuie sa determine la fiecare persoana

în parte cele doua nivele: „al stelei calauza” si „al drumului propriu”, adica nivelul

standardului /cerintei Sinelui, si nivelul (imediat inferior) al locului unde persoana în cauza

(si consilierul) urmeaza sa identifice mijloacele de actiune si sa organizeze manifestarea.

Per ansamblu, la nivelul Terrei, ne aflam în momentul în care omenirea tinde spre N8 –

Nivelulul Identitatii, al Regasirii de Sine, dar se manifesta pe N7-al Creatiei. Aceasta

înseamna ca omul cautându-se pe sine, încearca sa se descopere în Opera sa, adica, altfel spus

sa se creeze, sa-si dea un Chip potrivit priceperii si vointei sale. Bineînteles ca nu reprezinta

decât o Imagine/ o Reflexie a adevaratei sale Fiinte, care este Sinele. În masura în care aceasta

Imagine reproduce mai exact Adevarul (= realitatea Sinelui Individual) în acea masura Sinele

este mai multumit, mai împacat. Este ceea ce numim „Împlinirea de Sine”.

De abia cei ce cauta realizarea N9-Spiritualitatea, „topirea în Oceanul de Viata”, „trairea

întru Dumnezeu” etc, vor descoperi Identitatea nuda a Sinelui lor real: adica ei însisi. Este

ceea ce obtin „misticii” si în general „elevii”mai avansati la Scoala Vietii, care în Planul Fizic

urmeaza (prin impulsul natural, firesc, prin cerinta Sinelui propriu) o scoala sau disciplina de

pregatire spirituala.

O referire la acest proces de Evolutie a Umanitatii (si al Fiintei la gradul de Om) gasim si

în cuvintele lui Isus din Evanghelie: „ cel ce se cauta pe sine, se va pierde [în chipul lucrurilor,

n.n] dar cel ce Ma cauta pe Mine se va regasi”.

În evolutia omenirii putem vedea cum de la Aristotel s-a tins spre Cunoastere (N5) dar s-au

manifestat tendinte sociale (N4) începând cu filozofii stoici si pâna la Revolutia Franceza; de

la Renastere s-a tins spre Creatie, dar manifestarea s-a situat pe planul Mental, al dezvoltarii

Stiintelor, al Cunoasterii si al Imaginii de Sine a omului, al Educatiei universale a omenirii.

Având împlinite Nivelele inferioare ale Piramidei, adica: un anumit standard de viata, de

organizare si siguranta a vietii, o anumita conditie de integrare si participare sociala (la viata

comunitatii etc) si o imagine de sine respectabila (egalitatea tuturor oamenilor, drepturi si

libertati, dmnitate sociala si individuala, respect al identitatii persoanei etc), Omul, oarecum

linistit din punctul de vedere al Mediului, al Exteriorului, se poate îndrepta spre Interior,

focalizându-si atentia spre Sine Însusi. Prima încercare, la N7-Creator i-a adus un esec:o

imagine falsa, adica Orgoliul de Sine manifestat (exprimat) pe N6 – (al Stimei de Sine) si al

carui efect îl reprezinta deopotriva crizele globale (militare, sociale, politice) dezvoltarea si

haosul stiintelor, drepturile/demnitatile si conditia umana actuala. Secolele XIX si prima

jumatate a secolului XX sunt semnificative pentru aceste momente de suferinta constructiva,

de maturizare a umanitatii. Pentru ca ele au dus, începând cu aceasta ultima data la un salt

calitativ: omul patrunde mai mult în interiorul sau (aici îsi aduc aportul deopotriva curentele

spiritualiste, inclusiv New Age si dezvoltarea anumitor stiinte: fizicile cuantice, cibernetica,

goemetriile neeuclidiene etc ) si încearca sa se adreseze altor nivele, respectiv, începe sa aiba

un raport direct cu Constiinta, manifestat în planul realitatii sociale prin raportarea la legile

eterne ale Vietii. De aici au rezultat curentele si orientarile de fraternitate globala,

ecologismele, protectia ecosistemelor, drepturile civice ale animalelor, protectia femeilor,

copiilor, persoanelor defavorizate de soarta etc, si ceea ce se numeste „constiinta globala”, în

fapt zorii trezirii Responsabilitatii individuale pentru binele colectiv, al celui de alaturi si al

tuturor fiintelor dotate cu simtire si care astfel pot suferi.

În acest context, al tendintelor generale de înfratire, omul începe sa se întrebe, care este

rolul sau, ce poate sa faca el prin efort propriu pentru, si, în cadrul acestei miscari universale.

De aceea demersul lui de a se cauta pe sine ajunge la N7-Creatia si se organizeaza conform

principiului: Omul exista în masura în care creeaza, în masura în care se creeaza. Ca fi al

Demiurgului, Omului îi revine aceasta misiune: de Creator (debutant, desigur). De aceea nu

numai ca exista în masura si în limita în care creeaza, dar mai mult: el si creatia sa sunt de-

acum un singur lucru!

3. Ierarhia Nivelelor

Dupa cum s-a aratat pe parcursul prezentarii si asa cum putem observa din Diagrama,

exista o ierarhie bine stabilita a nivelelor si o repartitie relativ concreta si exacta a trebuintelor

pe fiecare nivel. Desigur în primul rând se pune întrebarea de ce aceasta ordine a ierarhiei?

Daca privim în universul înconjurator vom observa ca tot ceea ce exista (indiferent ca vorbim

de fiinte, lucruri, fenomene, procese etc.) parcurge mai multe etape în devenirea sa, etape

marcate de câteva puncte forte: nasterea, cresterea, dezvoltarea, maturizarea, reproducerea

si apoi, în final disolutia sau reîntoarcerea în elementul de origine. (A se vedea în acest sens

si etapele parcurse de om pe traiectoria vietii sale în aceasta lume, prezentate de noi în ultimul

capitol al volumului “Psihologia Fiintei..”). La fel mineralul, la fel planta, la fel animalul si

omul. La fel însa si Trebuintele sale Fundamentale intra în actiune respectând aceeasi regula

universala a devenirii aplicata fiintei umane. Astfel încât, daca pentru a putea culege roade

trebuie mai întâi sa însamântam, sa cultivam si sa îngrijim recolta, întocmai la fel nu vom

putea actualiza nivelul 7 al creatiei (de exemplu) mai înainte de a avea asigurat fondul de

echilibru si materialul de baza pentru aceasta.

Explicatia ierarhiei nivelelor se regaseste deci în necesitatea naturala (întâlnita

pretutindeni în univers) de a respecta ordinea în desfasurare constructiva a evenimentelor.

Este o stare de fapt si un principiu general, universal întâlnit.

4. Actualizarea Trebuintelor

a) Principii de baza

Asa cum s-a aratat anterior, în momentul de fata, datorita proceselor de dezvoltare a vietii

pe Terra, pentru Fiinta umana în manifestare (omul social contemporan, cum l-am numit noi),

sunt „date în folosinta”, adica activate, 9 dintre cele 12 Nivele ale Piramidei.

Activarea lor presupune ca exista posibilitatea de a fi actualizate (adica satisfacute) la un

moment dat sau pe parcursul existentei individului uman în planul fizic. Ele se manifesta ca o

voce, ca o chemare interioara spre împlinire; ca o forta ce orienteaza fiinta de a gasi în mediul

înconjurator mijloacele si obiectele necesare satisfacerii acestor cerinte. Trebuintele reprezinta

necesitati orânduite pentru buna dezvoltare a fiintei la stadiul uman si ele corespund

„instinctelor” proprii celorlalte specii.

Deosebirea dintre ele este semnificativa însa si reprezinta o distinctie de forma, de

realizare sau proces, nicidecum de fond. În fond atât trebuintele umane cât si instinctele din

lumea celorlalte vietuitoare constituie Forte modelatoare ale Universului puse la dispozitia

fiintelor pentru parcurgerea proceselor de crestere si dezvoltare. Diferenta consta însa în

libertatea pe care începe sa o câstige fiinta o data cu trecerea în regnul uman, libertatea de

decizie si optiune, de participare la propria devenire. Animalul sau planta (de exemplu) sunt

complet supuse actiunii Fortelor Modelatoare ale Universului. Ele se aseamana din acest

punct de vedere cu un copil în fasa: este purtat pe brate neîntrerupt si toate actiunile necesare

dezvoltarii sale sunt realizate prin si de catre altcineva.

Omul însa corespunde copilului care învata sa mearga pe propriile picioare, sa se descurce

singur în mediul înconjurator folosindu-se de cât mai multe dintre lucrurile si oportunitatile de

dezvoltare pe care acesta i le scoate în cale sub aspectul Fortelor Modelatoare. Caci tot ceea

ce exista este destinat utilitatii. Pe masura ce creste si se maturizeaza (la Scoala Evolutiei

Universale), Fiinta Umana ajunge sa înteleaga întreaga Ordine Cosmica nu ca o alaturare

spatio-temporala de obiecte definite / delimitate, ci ca o transformare continua si reciproca a

Totului în Tot. Fiecare element al Întregului se naste si devine neîntrerupt prin actiunea

sinergica a tuturor celorlalte. Astfel încât Universul îi apare deopotriva ca fiind creatie si

evolutie, ca o singura fiinta si totusi o mare de fiinte distincte, ca o personalitate complexa si

eterogena, dar totusi unitara.

Iata de ce, în cazul Fiintei Umane conlucreaza o multitudine de Forte la derularea

proceselor dezvoltarii sale (pe care noi le-am tratat în “Psihologia Fiintei…”), dintre care

unele sunt exterioare, ale mediului (cosmice, naturale, sociale), pe când altele apartin

nemijlocit fiintei în sine, reprezentând puterile sale proprii, dezvoltate pe parcursul evolutiei

(ex: Vointa, Caracterul, Constiinta, etc. – a se vedea volumul amintit). Omul va tinde tot mai

intens spre utilizarea acestora din urma, emancipându-se astfel de sub tutela dominatoare a

fortelor mediului, lucru ce se va întâmpla definitiv la finele stadiului uman.

Pâna atunci însa Fiinta Umana va trebui sa recunoasca si dea curs acestor Forte Externe,

ce i se înfatiseaza ca veritabile calauze, ghizi în masura a-i orienta conduitele pe calea corectei

dezvoltari evitând ratacirea pe fagasele proceselor degradante. Din interior el este calauzit de

normele Constiintei (vocea prin care se exprima Universul si legile sale); din afara Natura îl

îndruma prin intermediul puterii Piramidei.

Datorita relativei sale emancipari si libertatii intrinseci (ce creste o data cu evolutia fiintei)

omul are posibilitatea de a-si impune vointa asupra Fortelor Modelatoare, putând „rupe”

ordinea naturala a Trebuintelor. Ele, în mod natural, tind sa se actualizeze de la baza vârf,

conform ierarhiei si datorita legii ce guverneaza toate procesele devenirii „fortându-le” sa

parcurga etapele „firesti”: nastere, crestere, dezvoltare, maturizare, reproducere (creatie),

disolutie. Omul însa poate „da peste cap” aceste reguli normale; el are acum capacitatea si

într-un anumit fel îndatorirea de a realiza „spargerea” ordinii clasice – apartinatoare Lumii

Naturii – spre a edifica propria sa ordine, propriul sau cosmos. Aceasta stare de fapt este o

noua masura a puterii sale, a dezvoltarii superioare ce îi permite sa aiba forta de a domina

tendintele straine, de a le supune propriei vointe creatoare.

Astfel, daca i se face foame, un animal comun va cauta cu prioritate satisfacerea

trebuintelor fiziologice, înainte de a da curs celor de sociabilitate (de a se juca alaturi de

semeni, de ex.). Un animal superior, chiar daca se simte în pericol (afectarea nivelului 2, al

sigurantei) va prefera sa-si apere puii prin chiar pretul vietii, dând curs în acest fel, cu

prioritate, unui nivel superior (al sociabilitatii), „rasturnând” astfel ordinea ierarhiei „firesti”.

Aceasta „rasturnare” reprezinta o exceptie în lumea animalelor, fiind întâlnita numai la cele

superioare si doar în anumite conjuncturi dintre care doua sunt mai semnificative: instinctul

matern al protectiei (ca stare naturala pentru toate fiintele) si respectiv pornirea individuala

de protectie si sacrificiu venita din sentimentul devotiunii. Animalele sunt dotate deopotriva

cu organism astral si cu mental (chiar daca inferior). Ele nu se pot dedica unor idealuri

abstracte, dar pot avea sentimente de profunda devotiune pentru fiinte concrete,

particularizate. ( Ex: câine care îsi apara stapânul sau vacile care se protejeaza între ele –

aceste specii fiind înclinate natural spre daruire reciproca. Tot astfel de sentimente se pot

naste si în rândul animalelor comunitare – ex: lupii, suricatele, pinguinii sau focile etc. –

comunitatea ca forma organizatorica având ca functie inclusiv dezvoltarea puterii de daruire si

sacrificiu de sine pentru celalalt.)

În cazul omului, aceasta „dezordine” produsa în actualizarea nivelelor dupa regula ordinii

ierarhice (naturale) este tot mai frecvent întâlnita. Astfel nu vom mânca pâna nu ne vom fi

terminat temele sau munca de birou. Sau nu ne întâlnim cu prietenii ori partenerul atâta timp

cât cercetarea de laborator, citirea unui studiu sau a unei carti stiintifice ne „captiveaza”,

facându-ne sa „uitam” de alte trebuinte ce în mod natural ar fi fost la rând.

Fiindca ordinea prioritatilor Fiintei umane este diferita de aceea a proceselor naturale.

Procesele naturale sunt comune speciei, dar omul depaseste specia, devenind mai întâi

individualitate, pentru ca apoi, pe parcursul dezvoltarii sale, sa se transforme în unicitate si

specialitate.

Iata de ce trebuie sa observam doua aspecte extrem de importante pentru omul zilelor

noastre:

a) fiecare entitate umana are un sistem propriu de raportare la Trebuinte; chiar daca

vocea Piramidei se face simtita dupa ordinea naturala, omul îsi stabileste propria sa lista de

prioritati. De ex: pentru unii cunoasterea este mai importanta decât raporturile de grup, de

familie, de a darui si primi afectiune (adica sociabilitatea), iar pentru altii viceversa; pentru

unii dedicarea vietii pentru a sluji divinitatile (ascetii) elimina în parte celelalte nivele, pe

când în cazul altora aceeasi slujire a vietii si divinitatii se realizeaza prin intermediul altor

fiinte (plante, animale, oameni) si de aceea ei nu vor fi asceti, ci ecologisti, asistenti sociali,

preoti etc., pastrând importanta celorlalte nivele dupa propriile lor criterii de combinare.

Deci pentru fiecare fiinta umana în parte exista un nivel fundamental al Piramidei (o “axis

mundi” a Piramidei), propriu, distinct de fundamentul natural (care este cel fiziologic), în

jurul caruia graviteaza toate celelalte nivele si pornind de la care se constituie ordinea

personala în satisfacerea acestora .

b) întrucât omul este o fiinta – în – devenire, un proces în continua desfasurare, în afara

nivelului fundamental propriu (care, tinând de profunzimea fiintei si de misiunea sa în aceasta

lume, ramâne neschimbat pe parcursul unei vieti), fiecare om beneficiaza de asemenea de o

„reteta” proprie de ordonare a prioritatii nivelelor. Aceasta „reteta” se stabileste în functie

de doi factori:

• Natura sa Individuala (a se vedea “Psihologia Fiintei…”)

• fluctuatia conjuncturilor vietii (sau mai corect, situatiile concrete întâlnite pe traseul

Drumului Vietii Personale.)

Întrucât fiinta umana se orienteaza dupa obiective si în functie de mijloacele,

conjuncturile si oportunitatile necesare atingerii acestora, ordinea de satisfacere a

Trebuintelor variaza si ea temporal si conjunctural. Însa aceasta variatie nu este aleatorie (în

mod obisnuit) ci se realizeaza pornind de la axul central – Trebuinta Personala Fundamentala,

în jurul careia graviteaza – si mergând spre obiective, în directia corecta trasata de coordonate

Drumului Vietii Individuale / Personale.

Faptul ca de multe ori omul contemporan nu-si cauta sensul vietii personale (cu

obiectivele, Drumul si toate aspectele Calatoriei – noi am tratat despre acestea într-un volum

special dedicat si amintit anterior – “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii

si conditiei umane”) determina efectuarea de optiuni gresite în satisfacerea trebuintelor, lucru

ce duce nu doar la o si mai mare ratacire, ci chiar la crearea de dependente, de tulburari si

distorsionari grave ale armoniei interioare. Pentru ca trebuintele sunt cele care asigura

„energetic” structurile Fiintei Umane. Ele aduc necesarul de energie deopotriva pentru trup,

suflet, minte si spirit astfel încât sa functioneze la potential optim, pentru ca, per ansamblu

întregul sistem psihic – numit om – sa se afle în stare de echilibru dinamic si armonie

interioara.

Deci în final vom retine trei factori, deopotriva incidenti si care organizeaza / structureaza

specificul propriu al fiecarei fiinte umane în parte, „reteta” Piramidei sale:

1. Regula naturala de satisfacere în ordinea ierarhica de la 1 la 9

2. Trebuinta Fundamentala Individuala / Personala, ca ax central al ordinii proprii (de la

etajul acestuia întreg universul se vede altfel decât de la celelalte nivele)

3. Obiectivele vietii personale.

În functie de gradul de evolutie al fiintei, de puterea vointei sale individuale si – de multe

ori – în functie de conjuncturi, oricare dintre cei trei factori poate trece pe primul loc. De

obicei factorul 1 (legea naturala) este subsidiar celorlalti doi; factorul 2 (Trebuinta

Fundamentala Individuala) este „înnascut” (facându-se auzit ca o voce interna) pe când cel

de-al 3-lea Factor (obiectivele) ramâne la libera alegere a vointei individuale. Ei îsi combina

si exprima forta într-o variatie neîntrerupta. Pentru o Fiinta umana puternica, orientata corect

în viata, care s-a regasit pe sine si rostul propriu, ordinea fireasca este 3 – 2 – 1. În rest diverse

fluctuatii.

Toate Nivelele Piramidei se manifesta deopotriva la fiecare entitate umana, chiar daca

unele (în special extremele) pot fi de multe ori slab resimtite (ex: cei cu tendinte spre

spiritualitate nu resimt puternic N1 si N2 si viceversa). Dar aceasta nu înseamna ca nu exista,

ori ca ele ar putea fi ignorate. Chiar din contra, este strict necesar a tine cont de ele în

organizarea Planului de Viata, fiindca tocmai aceste „mici” si „nesemnificative” amanunte pot

determina procese psihice dereglatorii semnificative, desi omul nu realizeaza, nu

constientizeaza sursa (originea ori directia) de unde provine problema, dezechilibrul. Pentru

ca la urma urmei aceasta si este: un dezechilibru. Principiul „buturuga mica rastoarna carul

mare” este cu atât mai valabil cu cât Pamântul se afla în „Epoca Omului de 6”, adica în Epoca

Armonizarii tuturor proceselor. De aceea trebuie luat în calcul fiecare aspect, pentru ca acum

totul conteaza, iar fiecare lucru îsi are un loc al sau. La fel si orice aspect întâlnit pe Drumul

Vietii, îsi are un loc si un rost în existenta si în dezvoltarea noastra. Aceasta face ca sa

acordam o atentie doesebita întocmirii Planului de Viata si sa-l facem de o asa maniera încât

sa poata fi oricând adaptabil, sa permita integrarea si sinergizarea (= armonizarea, cooperarea

în sens creator) a tuturor acestor lucruri noi, la început necunoscute, dar care apar pe scena

vietii fiecare la momentul actului sau. Astfel ca Planul/ Proiectul Vietii este si o dovada a

capacitatii omului de a se supune transformarii continue, pentru ca Educatia, în general si cu

atât mai mult la Scoala Universului, presupune aceasta permanenta transformare progresiva si

progresista.

b) Caracteristici ale actualizarii

c1 Actualizarea este un proces continuu si repetat (ciclic).

Întocmai precum alimentarea masinii cu combustibil se cere îndeplinita în mod continuu

daca dorim sa functioneze neîntrerupt, la fel fiinta umana si structurile acesteia se impune a fi

alimentate energetic prin satisfacerea conforma a Trebuintelor. Aceasta „conformitate” tine de

„reteta” individuala a fiecaruia (alcatuita dupa cum am vazut mai sus) iar în cadrul acesteia,

de intensitati specifice ale fiecarui nivel. Pentru cineva e suficient sa manânce de doua ori pe

zi, sa se întâlneasca cu prietenii / familia o data pe luna si sa vizioneze un film pe saptamâna;

însa cea mai mare parte a timpului trebuie sa o dedice picturii sau muzicii, ori cercetarii sau

rugaciunii. Altcineva în schimb merge la biserica o data pe saptamâna, citeste o carte buna sau

vizioneaza o galerie de arta o data pe luna, manânca de 4 ori pe zi, dar îsi dedica majoritatea

timpului copiilor si familiei / rudelor sale. Iar aceste procese trebuie repetate în intervalele lor

si în mod continuu. Daca un ciclu este întrerupt (ex: sa manânce de trei ori pe zi, sau sa-si

întâlneasca persoana iubita în fiecare zi), deficitul „energetic” suferit pe respectivul nivel

nesatisfacut creeaza o unda de insatisfactie, aducând dizarmonia în întregul sistem psihic.

Caci Fiinta Umana este asemeni unui lac: orice influenta exercitata, în oricare dintre

punctele sale se repercuteaza si resimte în întreg volumul de apa al lacului. Lacul este o

combinatie a moleculelor de apa, omul o creatie sinergica a Fortelor Vietii.

c2 Actualizarea nu se realizeaza niciodata în întregime

Desi pare un paradox, adevaratul progres al fiintei se realizeaza nu prin satisfacerea completa

a trebuintelor ci tocmai din aspiratia catre satisfacerea lor. De aceea este necesar sa existe un

raport de echilibrare dinamica între satisfacere si lipsa actualizarii. O trebuinta neîmplinita

lipseste fiinta de energia necesara bunei dezvoltari. În schimb daca se actualizeaza complet, o

lipseste de motivatia progresului.

Fiindca pâna la urma adevaratul motor al evolutiei, forta care împinge fiinta spre înainte, se

naste din chiar absenta/deficitul de satisfacere al trebuintelor. Acest deficit a primit în psihologie

numele de „strocke”, definind una dintre legile de baza ale sistemului psihic uman: nu împlinirile

ne fac sa avansam, ci tocmai nevoile, adica lipsa de satisfactie suprapusa peste dorinta

posedarii/trairii acesteia. Trebuie doar respectata o anumita proportie între cele doua, stabilita în

functie de specificul aparte, unic, al fiecarei fiinte.

Astfel unii oameni se simt cu adevarat motivati doar daca realizarile (adica împlinirile)

depasesc semnificativ esecurile/ lipsurile/ neîmplinirile. Pe altii în schimb (iar aceasta este si în

functie de momentele si conjuncturile existentei sale particulare) tocmai uriasele neîmpliniri i-au

facut sa mearga mai departe antrenând, de cele mai multe ori cu ei o lume întreaga. Asa s-au

nascut marile opere; asa s-au creat revolutiile; asa se schimba decorurile lumii sociale. Rolurile

jucate pe scena vietii sociale, cu cât sunt mai importante (corect spus mai marcante /active) cu atât

se motiveaza mai mult prin neîmpliniri, decât prin succese. Ele sunt roluri puternice, grele; roluri

destinate luptatorilor, reformatorilor.

De aceea putem spune ca, dintre toate faptuirile/realizarile pamântului, fiinta umana este

singura ce nu-si atinge niciodata împlinirea dar o cauta mereu.

c3 Actualizarea trebuie sa se realizeze într-o anumita masura

Sufletului omului se hraneste cu speranta, dar creste numai din împliniri. Speranta este

forta ce duce fiinta mai departe spre orizontul zilei sale de mâine. Ea deschide perspectivele în

fata sufletului, îndepartând / mutând linia împlinirilor înspre viitor si punând între fiinta si

orizont atractia dorintei. Însa pentru a putea înainta, sufletul omului are nevoie sa se poata

sprijini, cel putin de fiecare data când se avânta în zbor, pe ceva ferm, pe realitati concrete,

actualizate. Are nevoie de energie permanentizata sub forma împlinirilor, ca dovezi pentru

suflet despre puterea si existenta sa în aceasta lume. Fiindca orice fiinta umana stie adevarul

fundamental al conditiei sale: a exista înseamna a face, a crea, a realiza, a împlini. Iar aceasta

în mod necontenit.

Speranta si împlinirea, visul si realizarea sunt cele doua jumatati care numai împreuna

definesc realitatea numita Fiinta umana, asa cum o cunoastem noi în lume.

c4 Actualizarea – tendinta spre împlinire – nu e specifica oamenilor

Pretutindeni în Lumea Naturii fiintele si procesele se deruleaza urmând tendinta spre un

optim de împlinire a trebuintelor. Planta îsi orienteaza frunzele spre a capta maximul de flux

solar sau apa din precipitatii; animalul îsi construieste cuibul si alege partenerul având în

vedere cerintele unei cât mai bune perpetuari a speciei ori buna dezvoltare (inclusiv siguranta)

a puilor. Reglarea populatiilor la nivel ecosistemic de asemenea urmareste cea mai potrivita

modalitate de dezvoltare a tuturor formelor de viata etc.

În Lumea Naturii însa, tendinta aceasta spre optim de împlinire se realizeaza prin reglajele

automate ale Fortelor Modelatoare (a se vedea “Psihologia Fiintei…”) Dar numai Fiinta umana

are posibilitatea si îndatorirea de a-si canaliza eforturile individuale si a-si alege caile proprii /

personale în vederea realizarii împlinirii de sine în viata si în lume (a se vedea în acest sens si

volumul nostru deja amintit “Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si

conditiei umane”.).

5. Axiomele trebuintelor

Din materialul parcurs pâna aici, si din cunoasterea fenomenului uman dobândita atât ca

urmare a experientei de zi cu zi, cât mai ales ca urmare a stiintelor, educatiei si autoreflexiei,

fiecare dintre noi suntem în masura sa întelegem ca realitatea aceasata complexa, numita, pe

buna dreptate “fenomenul uman” (sintagma a fost creata de preotul-om de stiinta: Theillard de

Chardin, la începutul secolului XX), urmeaza în devenirea ei (nastere, crestere dezvoltare,

perpetuare) anumite legi ale naturii si cosmosului, universale si deci mereu aplicabile. În

continuare prezentam unele dintre aceste legi sau principii (numite de noi axiome) aplicabile

Trebuintelor Fundamentale:

1. Trebuintele sunt ierarhizate conform piramidei

2. Trebuintele corespund nivelelor Constiintei si se realizeaza dupa Nevoile Sinelui (pe

care urmaresc a le împlini; a se vedea volumul “Psihologia Fiintei…”)

3. Piramida apartine lumii naturii, fiind deci aceeasi la toti oamenii, dar fiecare persoana are

un sistem propriu al importantei Trebuintelor. Ele nu îsi schimba locul pe Piramida, ci doar îsi

solicita actualizarea cu intensitati diferite si specifice pentru fiecare fiinta umana în parte

4. Fiecare entitate umana are o “reteta” proprie de actualizare a Trebuintelor

5. Structura piramidala a Trebuintelor se naste în procesul de creare si modelare a

personalitatii socio-istorice, dar anumite trebuinte exista dincolo de aceasta, însotind fiinta de

la o viata la alta, în toate planurile existentei sale, întrucât misiunea trebuintelor este aceea de

a împlini nevoile Sinelui (necesare cresterii si evolutiei acestuia)

6. Exista o Trebuinta Centrala a Piramidei definitorie pentru o anumita persoana (TCF -

Trebuinta Centrala Fundamentala)

7. În jurul TCF celelalte trebuinte se organizeaza în functie de obiectivele individuale ale

persoanei

8. Trebuintele nu sunt specifice oamenilor, ci ele apartin tuturor fiintelor dotate cu sine si

care încep procesul autodezvoltarii

9. Actualizarea unei trebuinte la un moment dat, nu se realizeaza niciodata în întregime

10. Exista un prag minimal în ceea ce priveste cerinta actualizarii unei trebuinte, care, o

data atins permite accesul spre trebuintele superioare acesteia

11. Trebuintele neactualizate cel putin la nivelul pragului minimal, în timp, daca se

prelungeste aceasta stare de neactualizare, dau nastere refularilor (refularile sunt “doze” mici

de “neîmplinire de sine”)

12. Trebuintele sunt menite sa stimuleze si mentina mereu la cote ridicatre Motivatia.

Motivatia deci nu se naste din trebuinte, ci ea apartine fiintei (sinelui), facânt parte din

structura sa cosmica, potrivit principiului eficientei universale si progresului (alocarea

corespunzatoare a resurselor, vizarea obiectivelor, parcurgerea procesului de împlinire a

acestora etc – un adevarat management existential; acesta este rostul motivatiei)

13. Trebuintele sunt succedate, la un nivel superior, de interese. Piramiada reprezinta

structura de baza, fundamentul cresterii fiintei, dar ea este apoi depasita de interese (pentru

fiintele umane la nivele superioare ale evolutiei), ramânând numai un factor subsidiar de

asigurare a existentei fiintei. Ea va functiona spre a crea o armonie între Regulile Naturii si

Interesele Fiintei (uneori prin lupta, alteori prin conlucrare) având ca obiectiv nu numai

existenta pur si simplu, ci cresterea, dezvoltarea si evolutia continua a acesteia.

14. Trebuintele sunt temporale: ciclice (1, 2, 3), permanente (4, 5, 6) periodice (neregulat,

deocamdata: 7, 8,9)

15. Trebuintele sunt conditionate socio-istoric (adica depind de timpul, locul, mediul

social în care se dezvolta personalitatea) numai în ceea ce priveste forma de satisfacere a lor;

în esenta (continut) ele tin de Fiinta-în-Sine (Sinele + Constiinta + Natura Individuala +

Caracterul). Tot cee ce depaseste necesitatile acestor structuri constitutive prezinta riscul

nocivitatii pentru respectiva fiinta, putând devia procesul de buna dezvoltare a ei. Ele se

numesc dorinte, vicii, patimi, obiceiuri proaste etc. Toate sunt contrare proceslui firesc si

indiviudal (propriu, specific) al unei anumite fiinte umane. Ele nu sunt Trebuinte, ci iluzii sau

capcane. False nevoi.

CAPITOLUL IV

ASPECTE CONEXE SI ALTE OBSERVATII PE MARGINEA TREBUINTELOR

FUNDAMENTALE

1. Grila piramidala personala

Ierarhia piramidala reprezinta starea naturala si universala a prezentei si actiunii

Trebuintelor, dar omul actual depaseste prin voita proprie conditia sa naturala, putând

impune/ stabili o alta ierarhie, sau macar alta ordine în actualizarea trebuintelor; altfel spus

structura ierarhica fiind universala ramâne la fel satabilita, numai functionarea se schimba, în

raport cu o anumita ordine persoanla de prioritati existentiale.

Aceasta ordonare diferita este absolut personala, tinând de unicitatea factorilor structuranti

ai personalitatii; ea se poate realiza prin vointa proprie, constient, sau chiar în afara

controlului constient al fiintei, datorita statutului sau specific actualei conditii (altfel spus,

chiar în lipsa alegerii/optiunii deliberate a omului, nivelele piramidei nu se actualizeaza în

ordinea ideala, datorita interventiei unei serii întregi de factori externi, care în mod normal,

atunci când evolutia se realiza prin participarea Modelatorilor (în etapele primare ale

dezvoltarii omenirii), asigura corectitudinea proceselor, dar astazi omul are misiunea de a

participa prin forte proprii – deci fara sprijin, doar sub supravegherea acestor forte

modelatoare – astfel încât trebuintele si vechea lor ieriarhie are caracter subsidiar în raport cu

alte forte terte (printre care si vointa individuala) carora le este astfel permis a interveni cu

prioritate.

Totodata Nivelele Piramidei Trebuintelor ne indica doar categoriile mari si universale de

necesitati naturale ale omului. Însa Natura sa Individuala contine elementele particulare care

definesc o anumita clasa de Trebuinte. Astfel toti oamenii au trebuinte de sociabilitate, dar

unii au nevoie de semeni pentru a le satisface, pe când altii pot obtine aceasta satisfacere si în

contactul cu alte fiinte, sau cu divinitatea. De asemenea satisfacerea acestor trebuinte prin

intermediul semenilor poate îmbraca o gama extrem de variata de manifestari, vizând:

categorii de vârsta (unii se simt bine în preajma copiilor, altii a batrânilor, de exemplu), altii în

cuplu sau în celibat, unii au nevoie de public larg, pe când altii de intimitate sau singuratate

etc. Modul de satisfacere a trebuintelor variaza pe parcursul vietii în functie de factori

precum: educatia si autoeducatia, cursul concret al dezvoltarii personale, experientele prin

care trece subiectul pe parcurs, optica de viata (generala si cea cu privire la elemente

particulare) mediul de viata etc.

Calitatea Vietii este data de indicele Împlinirii de Sine, iar acesta reprezinta primordial o

atitudine interioara, de raportarea absolut individuala, specifica si unica la înteg ansamblul de

forte ce actioneaza (si a caror rezultanta se modifica) clipa de clipa asupra omului. Orice

modificare în sinergia fortelor produce variatii ale acestui indice, numai ca unele sunt

suficient de slabe la un moment dat pentru a fi trecute cu vederea. Totusi efectele acestora se

pot amplifica în timp, prin cumulare cu altele, sau prin procesul de “autodezvoltare”, astfel

încât în cele din urma sa devina periculoase. Este cazul fenomenelor cunoscute ca refulari,

obsesii etc. Refularile reprezinta orice insatisfacere a trebuintelor fundamentale naturale si

specifice subiectului uman.

2. Axul central al piramidei

Exista cel putin o trebuinta si cel mult trei care reprezinta axul central al structurii de

personalitate, în jurul careia graviteaza toate celelalte si la care ele se supun; de asemenea în

functie de acest ax, se construieste si optica de viata a persoanei, viziunea si întelegerea sa

asupra proceselor existentei, dar mai ales ea determina alocarea de resurse, orientarea

strategiei existentiale a fiintei umane.

Cunoscând ierarhia universala a trebuintelor si deopotriva axul central al unei anumite

persoane, vom putea mult mai usor sa intervenim în promovarea progresului acesteia prin

stimularea în primul rând a nivelelor vecine (dar superioare) acestui ax. În acest fel fiinta

umana va avea (sau va gasi) mult mai usor surse de motivare si va descoperi atractivitatea si a

altor zone ale existentei sale, pâna atunci în mod superficial ignorate; gasind aceste resurse la

“costuri” mici (pentru ca fiinta umana în mod natural si inconstient efectueaza totdeauna

raportul cost/beneficiu, de aici nascându-se motivatia), omul va continua din proprie initiativa

si pe cont propriu (chiar daca la început cu un anumit sprijin extern) procesul persoanl de

dezvoltare, adica de “cucerire” a nivelelor superioare ale piramidei.

3. Cele trei etape ale dezvoltarii fiintei

Pretutindeni în Lumea Naturii fiintele urmaresc a parcurge trei etape mari în existenta lor,

care în cazul speciilor preumane se realizeaza prin efortul Spiritelor Grup (si la nivel de

specie, nu de individ), dar în cazul omului în principal prin efortul propriu si individual (a se

vedea si volumul amintit: “Psihologia Fiintei…..”):

• autoconstructia (crearea identitatii personale)

• afirmarea (recunoasterea identitatii proprii de catre ceilalti)

• valorizarea (dezvoltarea prin “punerea în lucru” a identitatii, manifestarea

exteriorizata, neramasa doar în forul intern, a elementelor de specificitate, extinderea

propriului sistem de valori în mediul exterior)

Aceste etape se realizeaza în functie de nivelul evolutiv al fiintei, în cazul omului, prin

urmatoarele forme de exprimare/manifestare:

• impunere ( puterea fiziologica: omul se confunda cu trupul)

• colaborare/întrajutorare ( puterea colectivului: omul se regaseste în comunitate,

echilibrul realizat prin schimb echitabil; justitia, dreptatea)

• autoritate ( forta ratiunii: omul se defineste prin ceea ce stie si gândeste – puterea

informatiei si a capacitatii de a o manipula; aristocratia; principiul “supravietuieste cel

mai puternic”)

• creativitate ( forta aptitudinilor si calitatilor personale: omul este ceea ce poate face si

face în mod concret – omul este totalitatea realizarilor sale)

• slujire/daruiere ( forta spiritului, virtutea – omul este nu doar ceea ce realizeaza

creativ, ci aceste realizari daruite celorlalti; inclusiv propria persoana trebuie sa fie o

astfel de realizare)

În acelasi sens a se vedea si teoria lui Alderfer, care împarte nevoile umane în: N. de

existenta; N. de relatii; N. de dezvoltare. Noi consideram însa ca aceasta repartitie este

epecifica tuturor fiintelor vii din lumea Naturii, doar ca abia la specia umna etapele acestea

încep sa devina constiente. În lumea Naturii fiintele lucreaza în baza instinctului universal al

speciei, pe când în lumea sa omul beneficiaza de un complex cu mult mai vast de instrumente

de lucru (functii ale Sinelui, puteri ale Constiintei, virtuti ale Caracterului, forte ale Naturii

Individuale – petru a reaminti numai câteva dintre cele interioare, sau forte dobândite din

mediul exterior, apartinând: mostenirii genetice (bio-fiziologice), cresterii primare, educatiei

si autoeducatiei, instructiei, traditiei si culturii etc; pentru detalii privind multitudinea de

actori-forte ce concura la formarea personalitatii si trasarea destinului uman în lume,

recomandam volumele: “Psihologia Fiintei….”; “Fundamentele consilierii în managementul

calitatii vietii si conditiei umane”).

4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinte

Ajunsi în acest punct al tratarii, trebuie sa observam ca ceea ce Maslow a denumit Trebuinta

de Actualizare (sau autoactualizare) reprezinta Nevoia de Identitate (cum am denumit-o noi)

de pe nivelul 8 al Piramidei manifestându-se si sub urmatoarele aspecte:

- Nevoia de putere individuala; de a-si dovedi siesi (în primul rând), dar si lumii, ca este

în stare, ca are posibilitatea/capacitatea de a face realizabile anumite lucruri; deci puterea nu

se exprima prin impunere asupra vreunei realitati exterioare (fiinte, lucruri, evenimente) ci

sub aspectul sau creator-calitativ. Fiinta doreste sa creeze noi realitati (lucruri) dupa anumite

modele interioare, proprii sufletului sau, dupa dorintele sale intime conforme cu Natura

Individuala.

- Nevoia de creatie: reperezinta exprimarea capacitatii de creatie; numai ca, daca pe

nivelul 7 aceasta a fost dezvoltata sub aspectul ei mai mult sensibil, adica leagat de

“slabiciunile” artistice ale fiintei, de subiectivitatea sa (un amestec de influente sentimentale si

intuitionale), aici însa este vorba mai mult de o lege transcendenta si obiectiva, o forta externa

care “îi porunceste” din interior prin vocea constiintei, sa realizeze, (sa înfaptuiasca) misiunea

sa creatoare. Suntem la acest nivel în prezenta actiunii Ordinii cosmice; fiinta se descopera pe

sine (de aceea se si numeste Nivelul de identitate) ca parte si agent al înfaptuirii acestei

Ordini. Legea si Ordinea sunt sadite în cele mai profunde unghere ale fapturii sale; misiunea

sa este sa le descopere si actualizeze, adica sa le dea curs transpunîndu-le în realitatea lumii

exterioare, la momentul social-istoric în care traieste. Este rolul pe care îl are de jucat pe

scena vietii.

- Nevoia de reformare: nu doar creeaza, si aduce pe lume lucruri noi, ci si transforma la

un nivel superior realitatile scenei vietii, în acord cu Principiile universale (descoperite la

nivel de Constiinta)

- Nevoia de apartenenta la ordinea cosmica

- Sentimentul (starea de spirit) specific datoriei individuale (dar de dimensiune cosmica,

în sensul ca fiinta se simte responsabila si pentru acele evenimente la care nu contribuit în

mod direct, precum si pentru starea de buna dezvoltare si a altor categorii de fiinte)

Nevoia de Concordanta se manifesta ca o necesitate de a pune de acord, de a crea o armonie

între mai multe paliere ale pesonalitatii:

- ceea ce crede (convingerile personale, indiferent ca sunt religioase ori laice, filosofice sau

mistice, rationale ori culturale etc)

- ceea ce stie (cunoasterea si întelegerea reala, practica al un moment dat, asupra realitatii

si proceselor/fenomenelor lumii înconjuratoare)

- ceea ce simte (toate starile fie ele senzatii, afecte, sentimente, idealuri, intuitii ori trairi de

constiinta; adica tot ceea ce face sufletul uman sa vibreze si nu tine de domeniul ratiunii)

- ceea ce face (actiunile proprii în realitatea fiziologica, materiala)

- obiectivele, visele, aspiratiile individuale

Nevoia de Concordanta nu apartine piramidei, ci ea cauta sa puna în armonie atât nivelele

piramidei între ele, cât si piramida cu interesele (a se vedea mai jos observatiile privind

motivatia). Piramida trebuintleor ne amintim noi ca apatine Lumii Naturii, adica este o scala

naturala daruita omului ca instrument de calauzire în procesul corectei functionari si

dezvoltari a propriei sale fiinte. Interesele în schimb pot fi bune (corecte) sau rele (deviante de

la cursul firesc al bunei dezvoltari). Ele se nasc sub impulsul diversilor factori din universul în

care fiinta umana face parte la un monent dat (factori culturali, ideologici, traditionali,

religiosi etc.). Dintre toate fapturile vii, omul probabil ca este fiinta cea mai usor de înselat,

întrucât este dotat cu posibilitatea de a visa, de a spera, de a împartasi idealuri si de a urmari

sa le transpuna în realitate. Omul este singura fiinta neterminata, misiunea vietii lui fiind

tocmai aceea de a se edifica pe sine însusi. Ori în aceasta calatorie a regasirii si actualizarii de

sine, în acest pelerinaj dinspre ceea ce este (o potentialitate) spre ceea ce trebuie sa fie (“sinele

sau individual si unic”, cum ar spune Maslow), în calea fintei umane multe sunt orizonturile

false ce se deschid, si multe prapastiile îmbietor mascate în chipul celor mai ademenitoare

iluzii. Toate acestea dau nastere la interese dintre cele mai variate si puternice. Însa numai

acele interese care respecta calea naturala si unica a dezvoltarii fiecarei fiinte umane în parte

vor fi bune; toate celelalte ramân capcane, obstacole, iluzii ori înselatorii ale lumii; probe de

atentie si vigilenta pe care aceasta le plaseaza în calea devenirii omului-ucenic.

5. Observatii privind motivatia

Întreaga dinamica si toate transformarile produse în lumea naturii se guverneaza prin

mecanismele managementului resurselor: dobândire, utilizare, investire, sporire etc.

Împlinirea de sine, sau împlinirea conditiei existentiale are la baza (adica se sprijina

fundamental, în lipsa acestora neputându-se realiza) nu atât posesia resurselor (resursele sunt

realitati abstracte) cât utilizarea acestora (“posesia de folosinta”). Ceea ce omenirea a învatat a

reproduce în societate (pe latura economica, militara, stategico-diplomatica etc) reprezinta în

mic operatiuni ce se desfasoara pretutindeni în Lumea Naturii si la scara macrocosmica.

Motivatia se naste din raportul cost/beneficiu pe care fiintele îl realizeaza în mod natural

(ca un automatism) în vedera devenirii lor (= identitate + afirmare + dezvoltare, ceea ce

implica desigur si supravietiuirea, perpetuarea etc. dar acestia trei sunt factorii cheie vizati,

asa cum s-a vazut mai sus).

În Lumea Naturii procesele se desfasoara la nivel de specie si de catre forte superioare.

În lumea umana însa, fiinta are libertatea gasirii modalitatilor de atingere a celor trei

factori, are posibilitatea de optiune/alegere. De aceea numai în lumea oamenilor poate exista

eroarea (sub toate aspectele sale: minciuna, tainuire, greseala, etc).

Omul, în schimb, este individualizat si, la stadiul actual al dezvoltarii, a dobândit si

atributul unicitatii. Aceasta stare de fapt determina ca fiecare individ în parte sa aiba o

ierarhie proprie a Trebuintelor Fundamentale si, în functie de aceasta sa stabileasca obiective

specifice, care nu tin de valori universale (ca în cazul celorlalte specii) ci de valori personale

si unice. El astfel poate stabili care sunt modalitatile concrete prin care atinge cei trei factori si

de aceea ceea ce din afara poate parea sacrificiu, din interior se poate vedea ca afirmare sau

dezvoltare. Deci raportul cost/beneficiu trebuie vazut în lumina valorilor individuale si în

conjuncturile realitatii concrete în care, la un moment dat, o anumita fiinta umana urmareste

atingerea unuia (sau a tuturor) celor trei factori. Astfel întelegem cum pot fi oamenii motivati

sa mearga (de bunavoie, deci) la razboi, sa puna în joc, altfel spus, propria lor existenta, sau

multe dintre valorile foarte importante ale lor: pentru ca li se arata (prin manipulare,

convingere sau orice alte mecanisme), sunt ajutati sau determinati sa descopere alte valori

mai înalte decât cele mai înalte de pâna atunci, sau sa constientizeze într-o alta lumina

importanta acestora. Si valorile spirituale (deci nemateriale) ca si cele banesti pot suferi

oscilatii de apreciere, se pot devaloriza brusc sau sa le creasca cotatia la fel de brusc. Dar

raportul cost/beneficiu functioneaza întotdeauna corect, adica fiinta urmareste un profit, un

plus, orientându-se în directia acestuia, chiar daca pentru aceasta slujeste unor valori ce pâna

atunci aveau o “cotatie” redusa.

Valorile sufletului uman se negociaza ca la bursa: de o parte omul, de cealalta lumea.

Între acestea doua Constiinta, Natura Individuala si Caracterul încearca sa opreasca

haosul, sa realizeze o anumita stabilizare pentru fiinta în cauza, sa o fereasca de torentul

lumii, de oscilatiile permanente din mediu. Legea raportului cost/beneficiu este implacabila.

Daca omul pierde la bursa valorilor, daca greseste aprecierea importantei fiecareia la un

moment dat (si în fiecare moment), risca sa sufere, sau chiar sa “dea faliment”. De aceea

Constiinta, Natura Individuala si Caracterul aduc anumite constante în existenta sa, care sa-l

fereasca de erorile de calcul. Erorile pot aparea din pricina efortului existential, a consumului

energetic depus în procesele evolutive (urmarirea celor trei factori). În aceasta situatie, aceste

constante actioneaza ca veritabile automatisme, functionând cu un consum minim de energie

– din inertie. Ele sunt întocmai precum formulele matematice: o data descoperite si întelese, le

folosim ca atare, ca modele, fara a fi nevoie de fiecare data sa le deducem; adica nu mai

pierdem timpul si resursele sa parcurgem întreg procesul fabricatiei, ci luam numai produsul

finit, pe care îl utilizam mai departe. Acesta este mecanismul progresului: folosim ceea ce

avem deja, pentru a dobândi lucruri noi. Mersul înainte se realizeaza sprijinindu-ne pe pasul

deja facut anterior.

Astfel încât omul nu trebuie sa recapituleze de fiecare data “oare cum am învatat eu sa nu

ucid, sau sa nu produc intentionat suferinta altuia si de ce nu”; ci o “voce” interna îi afirma si

impune aceasta. Este o norma proprie pe care el o ia de buna si o utilizeaza mai departe în

raporturile cu lumea. Acesta este un aspect important al fenomenului numit credinta: ea

presupune ca ne amintim lucruri pe care le stim si sa folosim formulele/legile nascute din

învatarea acestora.

Pe masura ce fiinta devine mai evoluata, ea dobândeste mai multe astfel de constante,

detine formule mult mai complexe si mai puternice, care îi permit executarea de exercitii grele

la nivele superioare, dar si, pentru lectiile mai usoare, îi asigura un standard crescut de

siguranta. Ea va putea fi cu mult mai greu de manipulat, pentru ca “vede” mai clar mersul

bursei valorilor si nu poate fi determinata sa greseasca atât de usor aprecierile. Se spune ca

“omul are personalitate”, sau “are caracter”, adica are constante puternice, menite sa realizeze

în mod corespunzator – corect pentru ea – raportul cost/beneficiu.

Este necesar în acest context sa operam distinctia pe de o parte între motivatia naturala

(omul merge la lupta fiindca la standardul sau de evolutie viata membrilor familiei este mai

presus de viata altor fiinte umane pe care le sacrifica, deci fara sa greseasca în acest fel) si

motivatia artificiala, sau falsa (când potrivit standardului propriu, ar fi avut posibilitatea sa

aprecieze ca pentru el fapta de a sacrifica viata oricarei alte fiinte umane nu duce la progres, la

dezvoltare personala; ca balanta cost/beneficiu în realitate este cu minus, atâta doar ca sub

mecanismele manipularii, în acel moment i s-a parut ca a crescut brusc importanta anumitor

valori; de exemplu gândeste asa: “nu mai conteaza atât de mult familia si cei dragi care

depind de mine, nici principiile mele de pacifist convins, ci eu merg la razboi sa ma razbun

pentru lezarea demnitatii nationale prin actul politic X; fara aceasta revansa eu personal nu

mai pot trai”. Pin manipulare, omul vede fals lucrurile, stabileste eronat “cursul valorilor”,

tocmai întrucât manipularea a reusit sa îndeparteze, sa evite constantele personale; le-a

“adormit” facând omul sa uite cine este si împrumutându-i o noua identitate utila scoplului

manipulatorului, dar nociva pentru individ.

La jumatatea secolului se considera ca satisfactia în munca aduce cu sine performanta,

pentru ca în prezent sa se constate ca astazi s-a inversat situatia: obtinerea performantei atrage

satisfactia. Faptul se datoreaza schimbarii generatiilor de oameni, în sensul în care ei au urcat

pe piramida de la nivelul 6 al stimei de sine si autovalorizarii spre nivelul 7 al creatiei. Copii

învata si practica acele jocuri care le aduc satisfactie, care le fac placere. Adultii însa

realizeaza acele lucruri pe care le considera utile, folositoare, mai presus decât placute. Adica

dupa principiul conform caruia “copii simt, tinerii intuiesc, adultii apreciaza iar batrânii

evalueaza”, vedem ca un copil este centrat pe senzatii, pe când adultul pe obiective. La fel se

întâmpla si cu generatiile de oameni care s-au schimbat o data cu trecerea dintre milenii.

Indivizii umani tind tot mai mult (la fel ca si elevii din clasele mari ale scolii) sa se centreze

pe dezvoltarea persoanla, sa se orienteze pe obiective, sa investeasca în mod constient în

cresterea si valorizarea lor ca fiinte unice. Elevii mai mici învata mai ales de nevoie sau de

placere; ei sunt centrati pe prezent; viitorul le ramâne strain. Nu stiu încoto trebuie sa mearga.

Elevii mari încep sa întrezareasca tocmai acest viitor individual al fiecaruia, sa investeasca în

“amenajarea” acestuia, sa parcurga singuri acele lectii de pe urma carora ies îmbogatiti cu

acele abilitati si compentente ce-i vor ajuta sa se apropie tot mai mult de împlinirea personala

în viata si în lume. Aceasta presupune ca fiecare individ se simte (într-o masura mai mare

sau mai mica, si cu privire la o arie mai larga sau mai restrânsa de realitati) responsabil

asupra comportamentului sau (prin vorbe, fapte, gânduri), asupra existentei sale ca fiinta si

asupra a ceea ce face sau nu face ca posesor al acestui statut. Fiindca de acum încolo omul

începe a se percepe ca Fiinta. Deci nu animal superior, nici celula a organismului social, nici

trimisul sau fiul lui Dumnezeu pe pamânt, nici oaie în turma vreunei religii, nici discipol al nu

stiu carui zeu ori maestru. Ci pur si simplu Fiinta – elev la Scoala Evolutiei Universale –

alaturi de alte multiple categorii de fiinte, pe diverse grade de dezvoltare, care pâna acum i-au

fost ascunse perceperii si întelegerii sale. Astazi omul occidental deschide ochii pentru prima

data în existenta sa pe pamânt. Priveste în jur si începe sa înteleaga; priveste spre el si cauta sa

se cunoasca. De aceea va lepada toate povestile de gradinita pe care le-a auzit pâna acum si va

arunca toate cârjele de care s-a folosit ca sa deprinda tehnica mersului. Mitologia, stiinta,

filosofia, religia etc. vor deveni file de istorie si obiecte de muzeu. La fel institutiile sociale.

Caci omul începe a-si fauri aripi sa zboare spre înaltimile conditiei sale de semizeu. Tocmai

de aceea va trebui sa înlature toate lanturile trecutului. Zborul înseamna libertate, împreuna cu

perspectiva si responsabilitate. Toate acestea presupun viziune, orientare, cunoastere, decizie

persoanla, strategie si mai ales actiune. Omul contemporan, mai mult ca oricând în istoria

speciei sale, este un om al actiunii, al demolarii si reconstructiei.

Motivatia reprezinta resortul evolutiv care pune în miscare, din interior, sistemul fiintei la

stadiul uman (si al celor ce se apropie de acest stadiu). Ea reprezinta o calitate (trasatura,

componenta a Sinelui) tinând de natura sa cosmica. Prin intermediul ei fiintele care încep

procesul indiviudalizarii sunt determinate sa respecte standardele unui “management

existential” eficient, în cadrul cosmosului urmarindu-se a se da curs legii progresului, fapt ce

presupune o atenta alocare a resurselor, evitarea risipei, a pierderilor, a suprapunerilor etc. De

aceea puterea si impulsul motivatiei vor canaliza eforturile fiintei dupa aceste standarde.

Piramida trebuintelor fundamentale, precum si regulile de organizare si functioanre a

acesteia, reprezinta instrumentele prin care motivatia functioneaza transpunând în practica

acest management eficient al cresterii si dezvoltarii fiintei. Trebuintele sunt menite sa mentina

mereu un standard optim al motivatiei; deci ele nu creeaza motivatia, ci numai alimenteaza

functionarea (activarea) acesteia.

Fiinta umana contemporana este centrata pe obiective; de aceea interesele vor prevala

trebuintelor. Dar orice interes este absolut personal (individual) si reprezinta punerea în curs a

naturii individuale. Chiar si compasiunea perfecta (centrarea pe celelalte fiinte si uitarea de

sine) nu face decât sa transpuna în realitate o anumita stare a Naturii individuale la acest nivel

evolutiv. Respectiva persoana si-a depasit stara de ego, de centrare pe sine, dar aceasta nu

însemna ca nu are un motiv anume/ bine determinat de a face actele de compasiune. Nimic în

univers nu se petrece nici de la sine, nici la întâmplare/ fara un motiv bine determinat si

absolut necesar. Uitarea de sine, a compasiunii, nu trebuie, de aceea, confundata cu

inconstienta; chiar daca nu mai intervin procesele ratiunii pentru a explica “de ce?” totusi

exista motive foarte puternice, transcendente mentalului, care vin din sfera cauzala, tinând

deci de legi si principii, de Constiinta. Acestea nu au nevoie de explicatii si fundamente

construite pe baza proceselor mentale; de aceea apar uneori ca paradoxuri. Pentru ca

fundamentarea lor s-a facut în timp, pe parcursul evolutiei; acum sunt sedimentate sub forma

Legilor universale la nivel de Constiinta si fac parte intrinseca din Natura individuala a fiintei.

Deci daca ea realizeaza acte de compasiune, este pentru a da curs acestor legi, (voce a

constiintei), de a transpune în realitate, de a actualiza propria sa natura interna. Acesta este tot

un interes individual, cu nimic diferit ca esenta de interesele ego-ului; ceea ce le deosebeste

sunt realitatile carora slujesc si nivelul de evolutie diferit al acestor realitati. Dar în fond ele

sunt si ramân interese individuale ca expresie a strategiei de management existential, care

tine de esenta întregii Organizari Cosmice, fiind asadar implementat în structura fiecarei

fiinte, de unde începe a se manifesta din momentul începerii procesului de individualizare,

adica de când acea fiinta este tot mai constienta de sine si de universul în care vietuieste la un

moment dat.

6.Lumea de Vis si Trebuintele Fundamentale

Fiecare om poarta în sine un întreg univers. De când venim pe lume suntem însotiti de

anumite gânduri, de anumite dorinte si chiar aspiratii asupra devenirii noastre viitoare. Daca

întrebam omul în prima copilarie “ce se va face el când va fi mare”, vom fi surprinsi sa aflam

mai multe lucruri si mai concrete decât ne-ar putea spune majoritatea psihologilor examinând

aceeasi persoana dupa 30 – 40 de ani.

Pentru ca fiecare dintre noi aducem pe lume un proiect. Întreaga noastra existenta în

societate consta în punerea în practica a proiectului individual, a misiunii noastre de viata.

Pentru realizarea corespunzatoare a acestui deziderat, Universul ne-a înzestrat cu o serie de

Forte Modelatoare, puteri ce ne sunt alaturi, sprijinindu-ne, corectându-ne si antrenându-ne

mereu pe drumul desavârsirii individuale si al realizarii proiectului vietii. În afara de aceste

forte externe, beneficiem de propriile noastre puteri interioare: normele Constiintei, virtutile

Caracterului, elementele componente ale Naturii Individuale etc. (a se vedea pentru detalii

“Fundamentele consilierii în managementul calitatii vietii si conditiei umane” si “Psihologia

Fiintei. Psihologia ecologica integrativa a personalitatii”).

Am aratat anterior ca satisfacerea Trebuintelor confera sufletului energia necesara

învingerii obstacolelor si greutatilor vietii, dar ca, în acelasi timp aceasta satisfacere nu trebuie

sa fie totala, fiindca în acest caz l-ar lipsi de motivatia de a merge mai departe. Conditia

omului în progres / dezvoltare este o necesitate de actualizare continua. Omul, spre deosebire

de celelalte fiinte, are posibilitatea – si îndatorirea – operarii prin propriile forte a reglajului

trebuintelor, pentru a pastra proportia ideala între satisfacere si motivatie. Natura nu

realizeaza decât partial acest reglaj, restul trebuind suplinit de catre fiinta umana. Animalul de

exemplu, sau planta, nu lupta sa obtina un anumit nivel de împlinire, ci o alta forta (spiritul

speciei) activeaza prin pârghiile instinctuale în acest scop.

Omul însa, clipa de clipa, trebuie sa se afle în actiune, sa-si orienteze vointa si canalizeze

eforturile, sa puna în balanta si decida de fiecare pas. Uneori însa împrejurarile concrete ale

existentei sunt de asa natura, încât sa nu poata oferi satisfacerea pe moment a unora sau altora

dintre trebuinte (sau chiar nivele întregi), fie datorita unor factori obiectivi (ex: cauze karmice

sau cele prevazute în destin: degeaba îsi doresc sa fiu Napoleon, întrucât nu se poate; sau sa

aiba o casa pe luna, ori sa se fi nascut fara cocoasa) sau al unor factori de natura pur subiectiva

(nu are curajul sa riste, sau puterea de a lupta ori învinge anumite forte externe etc.).

În astfel de situatii echilibrul marii balante a Piramidei tinde sa se destrame, perturbând

armonia între nivele si lasând sufletul lipsit de energia / puterea de a merge mai departe pe

drumul devenirii sale si al realizarii misiunii de viata. Pentru a remedia aceasta situatie

deficitara, singura varianta – daca nu putem schimba împrejurarile exterioare – este sa le

modelam / transformam pe cele interne dupa propriile necesitati de dezvoltare. Astfel Lumea

de Vis va cuprinde toate acele aspecte necesare sufletului nostru dar care, indiferent din ce

motive, nu se pot regasi aici si acum, pentru noi, în realitatea imediata si concreta.

Lumea de Vis este universul construit dupa optimul nostru de necesitati; este lumea în

care suntem si ne manifestam ca demiurgi. Aici însamântam si culegem numai roadele bune,

absolut necesare cresterii si dezvoltarii sufletului nostru. Putem aduce si putem îndeparta orice

lucru, oricând. Este o „realitate virtuala” a fiintei noastre, însa la fel de reala si de multe ori

mult mai importanta decât cea exterioara. Aici orice dorinta si orice chemare a sufletului

nostru poate prinde contur. Fortele astrale (sufletesti) si cele mentale (cognitive) sunt chemate

sa conlucreze pentru a trasa arhitectura acestei lumi si a o popula cu necesitati vitale pentru

fiecare în parte. Lumea de Vis este, de aceea, un proiect prin care omul se realizeaza pe sine

ca fiinta reala, în adevarata sa identitate care nu a putut prinde contur la un moment dat în

lumea exterioara din motive, asa cum am vazut, independente de vointa sa.

Lumea de Vis este totodata si „plansa de lucru”, laboratorul în care avem posibilitatea sa

experimentam, sa gresim, sa reparam erorile sa învatam în timp scurt si cu minim de efort (dar

mai ales de suferinta!) lectii ale vietii absolut necesare. Pentru ca aici avem posibilitatea sa ne

descoperim pe noi însine: Natura Individuala, virtutile Caracterului, normele Constiintei si,

mai ales (aspectul esential) sa ne regasim misiunea în aceasta existenta si mijloacele necesare

realizarii ei precum si obtinerea Împlinirii de Sine în viata si în lume, acum si aici. (Pentru

detalii recomandam volumul nostru “Fundamentele consilierii….”)

Din perspectiva satisfacerii trebuintelor, Lumea de Vis ofera o serie de avantaje, dintre

cele mai importante oprindu-ne doar la urmatoarele:

a) Avantajul imediat, raportat la prezent, vizeaza satisfacerea trebuintelor si obtinerea

energiei necesare. Îmi doresc o casa în stil gregorian, dar nu o pot avea acum; construind-o în

Lumea de Vis am ocazia sa o folosesc ori de câte ori doresc: sa o admir de la distanta, sa

patrund înauntru, sa ma plimb prin toate camerele, sa-i schimb decorurile dupa vointa, sa

locuiesc în ea, sa invit prietenii, rudele etc. Este binecunoscut ca adevarata bucurie, deplina

satisfactie, vine nu din consumarea sau aproprierea (posedarea) obiectului dorintei, ci din

dorinta însesi însotita de speranta atingerii obiectivelor. Aceasta posibilitate, aceasta

perspectiva mereu deschisa si realizabila, actiunea de a merge spre obiectul dorintei,

parcurgerea drumului ce ne departe de acesta, dau deplina satisfactie sufletului nostru.

Omul nu este o fiinta posesiva, stapânitoare, ci una contemplativa. Bucuria existentiala se

naste si creste pe masura ce ochii sufletului admira tot mai de aproape frumusetile vietii, iar

pasii fiintei noastre se apropie din ce în ce mai mult de ele. Orice frumusete atinsa în zbor de

aripa sufletului uman devine trup împietrit în cimitirul trecutului. Omul este o fiinta-în-

devenire, o fiinta-în-perspectiva. Frumusetile vii ale vietii sunt acelea ce merg mereu înaintea

noastra.

b) Al doilea avantaj conferit de Lumea de Vis tine de perspectiva. Pe parcursul existentei

sale omul întâmpina la tot pasul numeroase dificultati, încercari si uneori chiar oprelisti. Orice

trebuinta neactualizata în viata reala, orice obstacol neînvins acolo, poate fi realizat aici, în

Lumea de Vis. Construind o imagine opusa realitatii nesatisfacatoare si purtând-o mereu în

sufletul si mintea noastra ea ne reda optimismul, energia si tonusul de a nu vedea esecurile.

De a sterge cu buretele suferinta produsa de acestea si de a acoperi impedimentele create de

ele în viata reala. Pe aceasta imagine construita pozitiv se bazeaza toate terapiile moderne de

crestere si dezvoltare a fiintei umane. Tot pe aceasta imagine s-au bazat dintotdeauna

motivarea armatelor, constructia imperiilor, realizarea marilor expeditii precum si tot ceea ce

tine de fenomenul culturii si civilizatiei; toate realizarile umane.

Omul este o fiinta optimista de la natura. El viseaza si îsi propune a transpune realitatea

visului în lumea înconjuratoare. Orice plan se naste mai întâi în minte si prinde viata în

sufletul sau, înainte de a îmbraca un trup în realitatea exterioara. Ca fiu al Demiurgului,

omul se naste cu aceasta Lume de Vis, ca sarcina a vietii sale; numai ca pe parcursul

existentei sociale deprinde prostul obicei de a uita de sine, de misiunea vietii, de bucuria

contemplarii frumusetilor lumii, de îndatorirea de a munci si a fi fericit. Rapit de valurile

lumii începe a se considera pesimist, trist, urât, dezamagit. El crede ca simte si rationeaza el

însusi, când de fapt este gândit, este trait de forte externe. O corabie în deriva pe marea vietii:

aceasta este starea omului contemporan. Trebuie trezit corabierul si regasite planurile

calatoriei. El este acum înlantuit în cala; trebuie eliberat si readus la timona facut sa simta

iarasi briza marii si chemarea orizontului; acestea îi vor reaminti de sine însusi redându-i

înapoi Lumea de Vis. Este misiunea vremurilor noastre; este datoria de prim rang a noii

psihologii, a oamnilor de stiinta si a tuturor celor ce înteleg femonenul uman.

c) Cel de-al treilea avantaj al Lumii de Vis, asupra caruia ne oprim aici consta în

binecunoscuta si amplu întrebuintata regula (mai ales în psihoterapiile comportamental-

umaniste ale cresterii si dezvoltarii umane): „ ceea ce gândim, aceea devenim”. Gândurile sunt

matrici de manifestare; forte ce contin germenii unei întregi realitati dezvoltata din ele în

conditiile prielnice. Orice gând care staruie în mintea noastra un anumit timp, are tendinta de

a se actualiza, de a lua o forma, de a modela realitatea exterioara (inclusiv pe noi, ca parte

componenta a ei) dupa matricea sa. Pe masura ce îl alimentam, el creste si devine tot mai

puternic. Întreaga existenta cosmica (tot ceea ce putem percepe noi oamenii si înca alte multe

lucruri) sunt realitati modelate (si în continua transformare) prin interactiunea si combinarea

sinergica a multiplelor forte ale Universului, gândurile însele fiind matrici (sau ecuatii) ce

descriu astfel de forte. Cu cât vor fi mai puternice, cu atât vor fi mai mari sansele de

participarea lor la actiunea comuna a transformarii realitatii înconjuratoare sa lase o amprenta

vizibila.

Fiecare gând primeste putere creatoare de la fiinta noastra; cu cât punem mai mult din

sufletul nostru viu la temelia lor, cu atât mai mari sunt sansele de a prinde radacini adânci în

lumea aceasta bântuita de furtunile desertaciunilor si pustiirii de sine.

Fiindca omul este o fiinta la timpul viitor. Existenta sa reala începe abia mâine, dar se

naste astazi din visul sau. Mesterul Manole nu este o legenda, ci o realitate vie traind în fiinta

fiecaruia dintre noi. Lumea de Vis devine astfel laboratorul propriei noastre constructii, locul

nasterii identitatii si unicitatii reale a fiecarei fiinte umane concrete.

7. Nivelul de aspiratii

Psihologia moderna a demonstrat ca necesitatile umane nu reprezinta „daturi” invariabile.

Ele sunt dinamice: pot sa creasca sau pot sa cada. Pentru a desemna aceasta variatie se

utilizeaza conceptul de nivel de aspiratii. Cineva poate sa spere la mai putin sau la mai mult.

Nivelul de aspiratii este o stare psihologica, subiectiva si depinde într-o masura importanta

de noi însine. Ea este cu „dublu tais”: pe de o parte, motiveaza actiunea, mobilizeaza

energiile, sustine eforturile. Nu putem sa realizezam un lucru deosebit daca nu aspiram, daca

nu avem dorinta puternica. Ridicarea nivelului de aspiratii deci motiveaza si sustine energic

actiunea. Scaderea nivelului de aspiratii, scade si motivatia si suportul interior. Pe de alta

parte însa, aspiratiile ridicate sunt dezastruoase în conditii de esec. Cel care doreste mult un

lucru poate suferi o adevarata catastrofa psihologica daca nu-l va dobândi. Daca nu-l va dori

prea mult, sansele de a-l obtine scad, dar scade si sensibilitatea la nereusita. Si în fapt, stiinta a

demonstrat ca nivelul de aspiratii este în functie de conditii. Când conditiile sunt nefavorabile,

nivelul de aspiratii scade, protejând psihologic, imunizându-l pe om la pierdere. Este aici o

chestiune de probabilitate. Daca probabilitatea câstigului este mare, atunci strategia cea mai

buna este avântul: nivelul de aspiratii este coborât, crescând imunitatea la esec. Daca ne

gândim putin, ne vom da seama ca o asemenea tehnica devine în unele împrejurari curenta în

viata noastra. Foarte adesea omul îsi ajusteaza inconstient sau constient aspiratiile la

posibilitati. De multe ori dam si primim sfaturi de genul: „prea vrei multe”, „nu e bine sa

aspiri la prea mult”, „trebuie sa te multumesti cu mai putin”. Nivelul de aspiratii reprezinta

deci un instrument esential al actiunii umane. Dar el este utilizat cu discriminare, fluctuând în

functie de configuratia conditiilor. În conditii favorabile, ridicarea nivelului de aspiratii

asigura dezvoltarea, realizarea, cresterea umana. În conditii defavorabile, scaderea nivelului

de aspiratii asigura doar adaptarea.

8.Consilierea pentru dezvoltare umana

Consilierea pentru dezvoltare umana cunoaste un principiu fundamental: omul are de la

natura sadite în fiinta sa cadrele corecte ale dezvoltarii în acord cu armonia cosmica.

Urmându-le, el resimte o stare de satisfactie interna si personala superioara oricarei alte

bucurii, nu numai prin intensitate ci mai ales prin constanta si crestere. Bucuriile sunt precum

un foc de paie: foarte intense la început, dar se sting în scurt timp, lasând în urma lor exact

opusul, suferinta, egala ca intensitate cu bucuria initiala. Bucuriile sunt satisfactii momentane

si ele creeaza dependenta, întocmai precum orice viciu.

Nu exista lucruri rele sau bune, ci utilizarea pe care noi o dam acestora poate sa fie în

acord cu progresul nostru personal, sau nu. De aceea este necesar sa cunoastem natura si

modul de actiune al fiecaruia dintre lucruri si sa pastram proportiile utilizarii lor în viata

individuala si comunitara. Pentru ca viata este precum o reteta de bucatarie: daca am scapat

prea multa sare sau piper am compromis rezultatul final; dar în egala masura fara sa adaugam

toate ingredientele necesare (fie si din frica de a nu ne însela asupra proportiilor) nu putem

spune ca am realizat un anumit fel determinat si util de mâncare. Rezultatul va fi întâmplator,

un sortiment ratat, prin consumarea caruia se va produce nu satisfactie, ci suferinta.

Piramida trebuintelor fundamentale, realizata personalizat pentru fiecare fiinta umana în

parte este cea care ne spune în mod concret cum, sub ce forma si în ce momet anume trebuie

sa-si faca intrarea în viata unei anumite persoane acele lucruri definitorii pentru propria

identitate, regasite de consilier în Natura Individuala a ei. (a se vedea si volumul

“Fundamentele consilierii…”)

De aceea la întrebarea cum stim care este reteta completa, care sunt ingredientele necesare

acesteia, nu ne va fi de prea mare folos sa întrebam traditia istorica a omenirii. Omul

contemporan, precum si societatea, sunt altele decât în trecut. Astfel încât este necesar sa

întrebam omul: si astazi si mâine si în fiecare zi. Pentru ca în fiecare zi reteta se schimba câte

putin. Omul poarta cu sine “schema de realizare” a acestei retete; si aceasta este unica pentru

fiecare individ.

Atunci se pune întrebarea cum se creeaza reteta pentru comunitate, daca membri acesteia

sunt atât de diferiti. Solutia sta în tocmai aceasta diferenta si varietate: pentru ca fiecare

individ prin specificul sau, reprezinta un “ingredient” anume din reteta finala, fara de care

viata comunitara ar ramâne searbada. Prin procesele universle ale Evolutiei se trimit în Planul

Fizic al Pamântului, în Societate, exact oamenii de care aceasta are nevoie pentru a-si prepara

“hrana” necesara dezvoltarii ei. Ceea ce trebuie sa faca aceasta, este sa recunoasca reteta

necesara la un moment dat istoric, sa recunoasca oamenii si sa-i plaseze pe fiecare în punctul

de optima utilitate. Dupa principiul: omul potrivit la locul potrivit.

Consilierul în dezvoltare umana si comunitara nu trebuie sa se îngrijoreze prea mult în

privinta diferentelor si nici daca un anumit model pe care el îl dezvolta la un subiect dat se

încadreaza în standardele sociale. Societatea actuala are standarde eronate; ea nu-si

recunoaste reteta evolutiei si deci nici valorile individuale ale oamenilor. Însa fara

dezvoltarea si afirmarea specificului sau aparte, persoana umana individuala nu poate realiza

Împlinirea de Sine, adica nu poate sa-si continue drumul propriei evolutii. De aici conflictul

între om si societate, aceasta din urma având tendinta de a limita dezvoltarea primului. De

aceea omul va trebui antrenat/ pregatit pe doua directii: una a dezvoltarii individuale si

cealalta a strategiilor de existenta si exprimare/ manifestare într-un mediu ostil dezvoltarii

sale individuale. Fiinta umana contemporana este sub acest aspect dizident în propria sa lume.

Consilierul trebuie sa-i asigure supravietuirea si dezvoltarea în conditiile acestui statut. Nu

este necesar sa se întrebe daca este corect sau nu un anumit model pe care îl dezvolta.

Adevarul si eroarea sunt individuale, determinate în functie de specificul evolutiei fiecarei

Fiinte umane. De aceea înainte de a recomanda un anumit model, el trebuie sa cunoasca în

detaliu aspectele definitorii pentru conditia universala a fiecarui subiect în parte: reteta sa

corecta pentru dezvoltare. Pentru ca, asa cum am mai spus, fiecare om are sadite în fiita lui

intima cadrele/normele/valorile necesare dezvoltarii proprii în acord cu Ordinea Cosmica.

Singura greseala pe care o putem face, ca indivizi umani, consilieri sau societate, este sa nu

cautam a cunoaste identitatea fiecarei Fiinte umane în parte si sa nu dam curs necesitatilor

sale proprii de dezvoltare.

9. Piramida Trebuintelor si ordinea sociala

Capitalismul a propus competitia: cel mai puternic poseda cel mai mult. De aici batalia

pentru resurse si putere.

Socialismul a vizat evitarea suferintei umane si principiul: “de la fiecare dupa posibilitati,

fiecaruia dupa nevoi”. De aici pericolul anihilarii valorilor.

Iluminismul si-a dorit respectarea egalitatatii si demnitatii universale a tuturor oamenilor.

Dar oamenii nu se nasc egali si nici nu pot deveni egali în aptitudini/ competente, datorita

unei multitudini de fatori. Este un fapt natural; pretutindeni întâlnit în ecosistemul terestru, la

toate speciile. Deci egalitatea se refera la recunoastere din partea societatii si la egalitate de

sanse. Dar în regimul competitional al capitalismului, în conditiile concrete ale unei inegalitati

naturale (si de neînlaturat) între indivizi, egalitatea de sanse ramâne numai un slogan; o pura

utopie care confera practic legalitate exploatarii omului de catre om prin tocmai posibilitatea

faptica de a se concentra o mare cantitate de resurse în mâna numai unui grup restrâns de

oameni.

O solutie propusa de noi se axeaza pe cunoasterea naturii umane si a functionarii

complexului de trebuinte piramidal ierarhizate, guvernate de principiile aratate pâna aici în

cuprinsul prezentului volum.

Din observarea atenta a Naturii, confrom noilor conceptii ecologice, sinergice si

integratoare, realizam ca nu exista o lupta pentru supravietuire, si nici o functionare

mecanicista a lumii speciilor, ci acestea traiesc într-o mare simbioza, depinzând vital unele

de altele. În acest context observam si organizarea sistemica a Lumii Naturale, fiecare sistem

la rândul sau fiind creatia concomitenta si sinergica a tuturor celorlalte, o celula într-un

organism mai mare, ocupând un loc si având un rol, unice, atât structural, cât si functional.

Astfel întelegem doua aspecte: pe de o parte ca si societatea umana este un astfel de sistem (se

si numeste astazi în stiinte “ecosistemul uman”), iar pe de alta, ca sistemul social functioneaza

dupa aceleasi principii majore existente pretutindeni în Lumea Naturii, dar gresit întelese pâna

la finele secolului XX datorita conceptiilor mecaniciste ale celui anteror.

Din acest context desprindem urmatoarea observatie: societatea trebuie sa asigure tuturor

oamenilor acesul egal la resurse energetice pentru satisfacerea nevoilor de pe treptele 1-6.

Competitia trebuie încurajata numai pentru treptele 7-9. Altfel spus sa fie competitie la

nivelele care daruiesc societatii si egalitate la cele care primesc. Egalitatea însa trebuie sa

priveasca nu resursele, cantitativ, ci satisfactia, calitativ, deci. Adica sa urmareasca la fiecare

persoana cantitatea de resurse (si forma specifica a acestora) necesare pentru asigurarea

unei egalitati de satisfactii. Pentru aceasta însa este nevoie de reala cunoastere a omului,

adica de Ingineria Fiintei Umane.

Actualmente societatea a inversat regulile: în loc sa ofere egalitate de satisfactie pentru

treptele 1-6 (acelea care primesc de la societate) si competitie concurentiala pe treptele 7-9

(cele care daruiesc societatii), ea ofera competitie pentru resurse pentru nivelele 1-6 (dar

posesia resurselor nu asigura satisfactia vizata!, fiind o diferenta enorma între satisfactie si

instrumentul realizarii ei; degeaba ai instrumentul daca nu poti efectiv sa obtii satisfactia) si

egalitate de tratament pentru cei ce daruiesc societatii (în sensul ca tuturora li se aplica acelasi

tratament: indiferenta). Iar de aici dezastrul universal al conditiei umane: cei care cad prada

iluziei posesiunilor acestei lumi se simt profund dezamagiti (nu pentru ca bunurile acestei

lumi ar fi rele în ele însele, ci întrucât satisfacerea nivelelor piramidei se realizeaza prin alte

mecanisme, nu datorita posesiunii); cei care doresc sa daruiasca lumii roadele muncii, fiintei

si existentei lor se simt din nou neîmpliniti, întrucât nu li se ofera minimul de posibilitati

pentru aceasta (savantii, artistii, creatorii de valori, umanistii, ecologistii etc)

În concluzie vom retine ca procesul dezvoltarii comunitatii umane se axeaza pe urmatoarele

aspecte cumulative:

• realizarea egalitatii de satisfactie pentru nivelele 1-6

• realizarea competitiei pentru nivelele 7-9

• canalizarea si alocarea tuturor resurselor energetice pentru îndeplinirea celor doua obiective

Modalitatea principala si factorul determinant în implementarea acestor aspecte îl reprezinta,

desigur (ca totdeauna în istoria evolutiei societatii umane) educatia.

Utilizând instrumentul educatiei realizarea competitiei pe nivelele superioare se obtine

pornind de la:

• starea naturala a fiintei umane care simte nevoia tot mai puternica de a satisface

aceste nivele, fapt ce se realizeaza prin operatiuni de creatie, reformare, implicare sociala,

descoperire si dezvoltare de sine, sprijinul semenilor, realizarea constiintei global-ecologice, a

responsabilitatii colective etc.

• educarea omului înca din primele faze ale copilariei si pe toata durata vietii, prin

toate tipurile de învatamânt (: formal, nonformal, informal) în sensul apropierii de celelalte

fiinte, a realizarii constiintei simbiozei cu acestea, a fraternitatii, respectului unitatii în

diversitate etc

• educatia care sa puna accentul pe etica si morala, mai presus de alte stiinte; etica si

morala urmând a se preda în mod repetat si intens, mai mult chiar decât se învata în ciclul

standard (12 clase) actualmente limbile materne. Pentru ca etica si morala sunt adevarata

limba materna a omului actual. Omul trebuie sa vorbeasca din constiinta; nu din trup (prin

forta si brutalitate), nu din suflet (prin sentimentalisme) nu din gândire (prin utopii

rationaliste, reci si moarte); ci din întreaga si profunda sa Fiinta plina de viata

• educatia care trebuie sa devina permanenta; omul urmând a redescoperi adevarata

sa identitate cosmica: si anume aceea de fiu al Demiurgului, elev la Scoala Vietii, a Evolutiei;

trecerea sa prin lumea fizica a Pamântului reprezinta numai o zi de scoala, un laborator de

lucru. Misiunea sa este autoperfectionarea continua prin participarea la modoficarile creatoare

ale lumii în care traieste. Aceste lucruri le-au spus de-a lungul timpului toate religiile, toti

poetii, toti filosofii, artistii si creatorii de valori; astazi a venit rândul tuturor oamenilor a le

transpune din vorbe – în fapte;

• continutul educatiei se schimba cantitativ si calitativ, în sensul cuprinderii

informatiilor necesare punctului anterior si trecerii (ridicarii) la un alt nivel superior de traire;

educatia se va adresa mai mult constiintei si simtirii superioare, decât ratiunii; ratiunea este

numai un abecedar pentru primele doua; si nici o scoala nu-si poate permite sa tina elevii doar

la stadiul de abecedar;

• se vor promova valorile superioare, cele de pe nivelele 7-9 concomitent cu

modalitatile de obtinere a lor.

• motivarea competitiei pe nivelele superioare se realizeaza si prin recunoasterea

meritelor ( la cei de pe nivelul 7 si 8 – 8,5) respectiv prin ascunderea meritelor individuale la

ceilalti (jmatatea superioara a nivelului 8 si nivelul 9), dar în acelasi timp prin sprijinirea

tuturor în implementarea rezultatealor muncii lor utile comunitatii. Pe aceste nivele oamenii

nu-si doresc resurse, ci realizari; iar realizarile nu sunt posesiuni (ei nu au nevoie de a poseda

ceva) ci rezultate utile semenilor, lumii si vietii. Realizarile sunt daruri pentru celelalte fiinte!