|
Am mai
spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca
nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument
"copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu
resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult
Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta
poveste. Sursa acestui articol este
aici
Partea a cincea
STRALUCIREA VIETII
17 .CUMPANA
FANTANARULUI, PLANTELE ŞI SANATATEA
Iata acum
si un fapt imbucurator: un inginer francez pe nume Andre Simoneton, a
facut publica o descoperire care ar putea duce la salvarea de la
naufragiu a populatiei bietei noastre planete. Este vorba de un
dispozitiv extrem de usor de manevrat de oricine, pana si de copii,
menit sa deosebeasca fara gres alimentele sanatoase de cele nocive,
inainte de ingerarea lor, fireste. Este vorba de o simpla pendula
legata cu o sfoara, cam in genul cumpenelor de care se slujesc
fantanarii ca sa dea de urma izvorului subteran, radiestezistii ca sa
gaseasca lucrurile pierdute sau magii ca sa prezica viitorul.
De milenii
intregi, mestesugul, sau arta, sau mai bine-zis stiinta fantanarului
s-a bizuit pe instrumentul acesta extrem de simplu, a carui piesa de
capetenie este o nuielusa de alun si pe care il cunosteau chinezii,
hindusii, egiptenii, persii, mezii, etruscii, grecii si romanii. Cine
nu stia sa dibuiasca in felul acesta izvorul de apa deasupra caruia sa
inceapa sa sape fantana, era condamnat la insetare, asa ca lista
semintiilor care se foloseau de acest mijloc ar putea continua in
timpurile mai apropiate, instrumentul cu pricina a devenit chiar
detinator de semnificatii poetice, iar cand afirmam asta, ne bizuim pe
faptul ca baronul Christoph von Schenberg, predecesorul lui Goethe in
functia de director al minelor din ducatul Saxa, i-a cerut pictorului
care il imortaliza, sa-l infatiseze cu cumpana fantanarului in mana,
idee foarte inspirata si urmata si de altii. Ne gandim la Lloyd George
care ne-a lasat imaginea sa tot cu cumpana de fantanar in mana, e drept
insa, ca nu intr-o pictura ci intr-o fotografie, intrucat legea
progresului trebuia sa-si spuna si ea cuvantul.
Radiestezia
este privita in America zilelor noastre ca un fel de sarlatanie sau, in
cel mai bun caz, o chestie care cam are ceva comun cu magia si cu care
nu e bine ca omul cinstit si cu frica lui Dumnezeu sa aiba de-a face.
in schimb, in Franta exista un punct de vedere total diferit, chiar
daca de-a lungul secolelor s-a mai intamplat nu o data ca practicantii
acestei arte sa fie invitati pe rug. Daca cercetam putin istoria
acestor fapte, intalnim printre victimele cele mai ilustre pe Jean du
Chatelet, baron de Beausoleil, si pe sotia lui, vrajitoarea Marine du
Bertereau, operand amandoi sub protectia maresalului d'Effiat,
intendent al minelor sub Ludovic al XIII-lea. Cei doi soti au
descoperit in Franta, gratie acestei metode, mai multe zacaminte
valoroase, exploatate spre marele folos al tezaurului regal, numai ca
rasplata le-a fost pana la urma arestarea sub acuzatia de vrajitorie si
de complicitate cu Satana, drept pentru care au fost intemnitati
amandoi, si nici macar impreuna, ci el la Bastilia iar ea la Vincennes,
unde nu se stie caror cazne ar fi fost supusi, daca nu ar fi avut
inspiratia sa moara amandoi cam in acelasi timp, din motive care au
ramas o taina pentru istorici.
Iar
aceasta persecutie a continuat in Franta pana de curand, chiar si la
inceputul secolului nostru, citandu-se procese intentate de diferiti
medici unor radiestezisti care vindecasera prin metodele lor nelamurite
pacienti declarati de reclamanti drept incurabili. Evident ca de data
asta nu se mai cerea arderea pe rug a paratilor, ci era vorba numai de
procese civile in care se pretindeau despagubiri, de obicei fabuloase,
dar amintim acest lucru tocmai pentru a face mai lesne de inteles
saltul urias facut de opinia publica franceza in aceasta privinta, un
salt cu atat mai important cu cat francezii sunt extrem de refractari
la tot ce e nou, cu exceptia catorva domenii printre care se numara si
moda si care le-au facut faima de popor receptiv. Faptele legate de
schimbarea de optica asupra radiestezistilor sunt cu atat mai elocvente
cu cat biserica romano-catolica a renuntat de aproape doua sute de ani
sa-i mai persecute pe practicienii acestei arte, considerand ca la
mijloc nu este lucru diavolesc. Iar daca fulgerele aruncate odinioara
de preoti asupra acelor nefericiti si anatemele cu care erau
stigmatizati au ramas de domeniul trecutului, acest fapt se datoreste
unor minti luminate din randul clerului francez, care au inteles ca la
mijloc nu sunt practici oculte ci pur si simplu niste lucruri pe care
nu le poate intelege sau face oricine si care nu pot fi osandite numai
pentru asa ceva. Sa ne amintim interventia facuta la Vatican, cu putine
decenii in urma, de un prelat de prestigiul cardinalului Tisserant,
caruia ii apartine o fraza memorabila: „Daca stiinta contrazice ce stim
noi despre Dumnezeu, asta nu inseamna ca stiinta greseste".
Aceasta
arta, radiestezia, este pe cale de a dobandi drept de cetatenie deplina
in vecinatatea stiintelor clasice, carora nimanui nu-i trece prin minte
sa le tagaduiasca legitimitatea, iar unul din autorii acestei stari de
lucruri este stralucitul fizician si totodata remarcabilul radiestezist
Yves Rocard, profesor la College de France si seful catedrei de fizica
de la scoala Normala Superioara din Paris. Cartea scrisa de el cu ceva
timp in urma, purtand numele incitant de Cumpana fantanarului, e drept
ca nu a fost deocamdata tradusa in englezeste, dar a fost in schimb
tradusa in ruseste si tiparita la Moscova in excelente conditii
grafice, astfel incat in prezent, la bordurile unor avioane anume,
geologii rusi strabat in lung si-n lat imensa lor tara si reusesc sa
localizeze unul dupa altul, cu micile cumpene, tot felul de zacaminte
de care pana acum habar nu avea nimeni, minerale rare si extrem de
necesare si, in numeroase randuri, chiar si vestigii arheologice care
nu fac obiectul cercetarii lor, e adevarat, dar sunt semnalate imediat
specialistilor din acest domeniu, care de catva timp au de lucru pana
peste cap.
in Europa,
Mecca radiestezistilor se afla pe o mica straduta pariziana sufocata de
furnicarul de turisti dintre luxosul foburg Saint-Honore si arcadele
strazii Rivoli. Straduta aceasta poarta un nume cum nu se poate mai
potrivit, strada Saint-Roch, de la celebrul calugar canonizat pentru
curajul lui extraordinar si pentru ravna crestineasca de a-i ingriji
fara preget pe bolnavii de ciuma, sfidand astfel moartea si puterile
intunericului. Inima acestei stradute este o casa veche avand la parter
o pravalie cu aspect medieval, care poarta numele de Casa radiesteziei,
unde cuvantul radiestezie trebuie luat ca termen generic cuprinzand si
arta fantanarului dar si stiinta detectarii radiatiilor care emana
dintr-o sfera situata deasupra campului electromagnetic. Cuvantul
acesta pare a fi fost compus de un preot, abatele Bouly, care s-a
folosit de limba latina pentru a desemna radiatiile si de elina pentru
numirea sensibilitatii. Radiestezie ar insemna, prin urmare,
„sensibilitate la radiatii".
Biblioteca
acestei institutii, aflata in prezent la o varsta venerabila si condusa
in ultima jumatate de secol de Alfred Lambert si de sotia sa, contine
un numar impresionant de carti printre care se detaseaza in special
cele cateva zeci de lucrari privitoare la radiestezie in general, pe
teme ca aflarea izvoarelor de apa, cautarea obiectelor pierdute sau
redobandirea sanatatii. Iar numele celor care semneaza aceste lucrari
sunt de natura sa puna pe ganduri pe neincrezatori, fiindca e vorba de
clerici dintre cei mai respectati ai bisericii catolice, de aristocrati
din cele mai vechi familii ale Frantei, cum ar fi ilustrul fizician
contele Henry de France, parintele televiziunii in culori, sau contele
Andre de Belizal, fizician de larga reputatie, ca sa nu mai vorbim de
numerosii medici, multi dintre ei figuri proeminente ale vietii
medicale din Franta, autori ai unor tratate fundamentale in domeniile
cele mai diferite ale medicinei.
Am putut
admira si noi aici vitrinele lucrate cu nesfarsita migala in acaju cu
incrustatii delicate de alama si bronz, adevarate bijuterii, menite sa
adaposteasca tot felul de aparate ce izbesc prin ciudatenia lor, unele
cat se poate de simple, altele mult mai complicate, aparate concepute
pentru captarea, amplificarea si ghidarea radiatiilor binefacatoare sau
pentru protejarea impotriva celor daunatoare. in general, aparatele
acestea adunate aici intr-un adevarat muzeu sunt folosite de medici din
toate colturile lumii in scopul stabilirii cu mare precizie a
diagnosticelor sau al tratarii pacientilor lor, desi, cercetandu-le pe
toate cu multa bagare de seama, observam ca toate au acelasi numitor
comun, mica pendula prezenta in alcatuirea fiecaruia din ele, de la cel
mai simplu la cel mai sofisticat. Pendula aceasta, de dimensiuni
diferite de la caz la caz, este confectionata din materialele cele mai
neasteptate, fildes, jad, cuart sau cristal, desi am primit asigurari
ca acest fapt nu are absolut nici o importanta, deoarece oricare ar fi
materialul din care este confectionata greutatea respectiva, atarnata
la capatul unei sfori sau chiar al unui lant mai subtire, eficacitatea
instrumentului este la fel de ridicata, cu conditia, bineinteles, ca
toate manevrele sa fie efectuate corect, ceea ce nu e chiar asa de greu
pe cat s-ar crede la prima vedere.
in Statele
Unite, desi optica este in general nefavorabila acestei discipline
despre care se stie totusi destul de putin, se inregistreaza insa si un
interes ce nu trebuie trecut cu vederea. Un specialist ca Zaboj V.
Harvalik, doctor in fizica si consilier stiintific la o agentie
speciala a armatei americane, creata anume pentru realizarea unor
materiale si echipamente militare ultramoderne, si-a parasit postul
acesta exceptional retribuit pentru a se putea consacra pe deplin unor
cercetari proprii, din care nu lipseste si radiestezia. in special il
preocupa modul in care fenomenele ce tin de aceasta disciplina se pot
explica printr-o teorie fizica, fiindca dr. Harvalik nutreste
convingerea ferma ca la mijloc nu este absolut nici o vrajitorie, ci
doar fenomene pe care stiinta deocamdata nu le poate explica tocmai din
cauza insuficientei studieri a acestora. Cum rezultatele acestor
cercetari personale l-au impus in scurt timp atentiei radiestezistilor
americani, dr. Harvalik a fost ales presedinte al Comitetului de
cercetari al Societatii americane de radiestezie, in care calitate se
straduieste sa demoleze prejudecatile care de atata timp fac din
aceasta disciplina absolut stiintifica un soi de sarlatanie sau, si mai
rau, o practica foarte apropiata de magia neagra.
in
laboratorul lui din Virginia, el s-a consacrat mai intai unor teste
extrem de meticuloase care i-au permis sa observe pentru prima oara in
lume un fapt care pana atunci nu fusese niciodata evidentiat in aceste
practici: radiestezistii reactioneaza in grade de sensibilitate
diferite la radiatiile electromagnetice polarizate, la campurile
magnetice care alterneaza artificial, cu frecvente incepand cu un
milion de cicli pe secunda, si la campurile magnetice ale unui curent
continuu. Harvalik este ferm convins ca radiestezistii sunt sensibili
in special la variatiile campului magnetic, fie ca se afla in cautarea
unor panze de apa subterane, de canale vechi si uitate sau de cabluri,
fie ca vor sa descopere tunele sau anomalii de ordin geologic.
Cu toate
acestea, radiestezia pare sa depaseasca destul de mult simplul cadru al
descoperirii panzelor de apa freatica sau a curentilor magnetici
considerati a fi insotitorii unor cursuri de apa. intr-un sens mult mai
larg, acest termen desemneaza de fapt cautarea, indiferent de obiectul
acestei cautari. Vrem sa exemplificam aceasta afirmatie cu prezentarea
unui fapt de-a dreptul incredibil, asupra caruia noi insine am fi avut
indoielile cele mai serioase daca nu ar fi fost intarit de mai multi
martori oculari, oameni demni de toata increderea, cei mai multi dintre
ei ofiteri de cariera. Fostul presedinte al Societatii radiestezistilor
din Statele Unite, ofiterul de marina John Shelley, aflandu-se prin
1972, cu putin inaintea sfarsitului sau prematur, la niste antrenamente
speciale, impreuna cu cateva zeci de camarazi de-ai sai, la baza
aeronavala din Pensacola, statul Florida, a fost tinta unei farse
usturatoare pe care i-au pregatit-o mai multi dintre acestia: stiind ca
in cutare zi avea sa se prezinte la baza un agent comercial care urma
sa primeasca de la John Shelley un cec cu o suma importanta, in
dimineata zilei respective i-au sterpelit carnetul de cecuri si i l-au
ascuns intr-o hardughie cat toate zilele, aproape abandonata, aflata
intr-un colt foarte putin frecventat al imensei baze si numarand
aproape doua sute de birouri dispuse de o parte si de alta a unor
coridoare intortocheate. Sa precizam ca, in conformitate cu
declaratiile ulterioare ale unora din ei, le-ar fi fost si lor foarte
greu sa mai nimereasca exact biroul cu pricina, asa ca au fost nevoiti
sa-si faca o schema ca sa poata in final ajunge acolo cand ii vor
inapoia, in sfarsit, carnetul de cecuri camaradului lor. Numai ca, la
sosirea agentului, victima acestei pacaleli copilaroase, dupa ce a
constatat ca ratacise carnetul de cecuri, a scos cumpana de care nu se
despartea niciodata si, cu ajutorul ei, a mers intins la cladirea cu
pricina, urmat de tot alaiul de pacalici care incepeau sa se simta acum
ei pacalitii si, ajungand la etajul al doilea, s-a dus glont la biroul
in cauza si a cautat exact intr-un dulap vechi si hodorogit unde, sub
un teanc de hartoage fara importanta, statea ascuns carnetul disparut.
„Chestia asta ne-a facut pe toti sa ramanem de-a dreptul tampiti -
marturiseste unul din martorii acestei scene - si eram toti oameni in
toata firea, ofiteri de marina si de aviatie, multi dintre noi ingineri
sau chiar doctori in fizica sau in tehnologie navala ori aerospatiala
de varf, dar, ma credeti sau nu, toti ne-am facut cruce si ne-am
scuipat in san pe chestia asta, ba unii chiar au sters-o numaidecat.
Noi ziseseram sa-i facem batranului John una s-o tina minte cate zile o
mai avea, si cand colo ne-am trezit noi cu coada intre picioare. Eu
unul sunt licentiat in stiinte biologice si doctor in fizica, inginer
in tehnologie navala, dar nici acum nu-mi explic ce s-a intamplat. Aici
stiinta tace."
Gordon
McLean, chimist de forta, cercetator cu exceptionale rezultate la firma
Pine State By-Product din Portland, statul Maine, este un om extrem de
activ in ciuda venerabilei sale varste de optzeci de ani si este
oricand dispus sa insoteasca un musafir neincrezator pana la farul
pazei de coasta de la Portland Head, unde, cu mica lui bagheta in mana,
poate spune cu o precizie de pana la zece minute momentul in care
cutare petrolier asteptat sa soseasca isi va face aparitia la orizont.
Precizam ca noi insine am fost martori ai unei asemenea demonstratii,
impreuna cu doi confrati de la Portland Chronicle, care pe urma ne-au
marturisit ca strecurasera in prealabil un „complice" la bordul
petrolierului, de la care primeau semnale radio cu privire la punctul
precis in care se afla vasul, astfel incat orice posibilitate de eroare
sau de pacaleala este exclusa.
S-ar parea
insa ca cel mai celebru radiestezist american este Henry Gross, tot din
Maine si el, despre care Kenneth Roberts, cunoscutul autor de romane
istorice, a scris prin anii '50 trei carti care s-au bucurat in toata
America de un succes nebun, desi publicul vedea aici, infiorat, ceva
foarte suspect. Ca si confratii sai francezi, Gross lucreaza mai ales
cu hartile. Instalat la masa din bucataria casei lui, in fata unei
harti a Insulelor Bermude, considerate de toata lumea ca nelocuibile in
cea mai mare parte, din cauza lipsei de apa, el a pus degetul exact pe
cateva puncte, unde, sustinea el, s-ar gasi panze bogate de apa
freatica. Un intreprinzator care avea bani de aruncat pe prostii a
cumparat ieftin o mare suprafata in locurile acelea sterpe si s-a
apucat sa foreze, gasind intr-adevar apa, ceea ce i-a permis sa faca
imediat rost de credite masive cu care a ridicat la iuteala cateva
hoteluri de lux. Afacerea este astazi nemaipomenit de prospera si
turistii curg garla, dar Gross tot n-a fost, nici dupa asta, luat prea
in serios, in ciuda celebritatii sale. Sa amintim in treacat ca Henry
Gross nu a pus in viata lui piciorul in Insulele Bermude.
Pentru
fizicieni ca Harvalik, de exemplu, fortele care intra in joc in cazul
radesteziei pe harta sunt cu totul de nepatruns, parand a nu avea in
nici un caz vreo legatura cu momentele magnetice pe care se bazeaza
radiestezia pe teren. Este evident si nu poate fi contestat faptul ca
radiestezistul contacteaza anumite surse de informatie in masura sa-i
furnizeze indicatii asupra unor regiuni sau sectoare limitate, foarte
departate de locul unde se afla el insusi. Rexford Daniels,
proprietarul unei firme de consultanta in domeniul interferentelor,
care functioneaza in orasul Concord din statul Massachusetts si care
cerceteaza aceste probleme de aproape o jumatate de secol, este unul
din primii specialisti in domeniu care au atras atentia asupra
posibilei nocivitati pentru om a proliferarii emisiilor
electromagnetice, care se suprapun unele altora. El este convins ca in
univers exista o anumita forta globala inteligenta, capabila sa
furnizeze raspunsuri. Dupa opinia lui, aceasta forta actioneaza intr-un
spectru foarte larg de frecvente, care nu sunt neaparat legate de
spectrul electromagnetic, existand totodata si posibilitatea unor
interactiuni intre frecventele acestei forte si activitatea mentala a
omului. Pentru el, radiestezia ar putea fi definita pur si simplu ca un
sistem de comunicare extrem de util, desi inca insuficient cunoscut,
astfel incat, precizeaza el, cel mai important ar fi pentru noi sa
verificam sistemul acesta sub toate aspectele.
Tehnica
radiestezista, cu totul aparte folosita pentru detectarea gradului de
prospetime a alimentelor si pentru stabilirea vitalitatii lor, a
aflat-o inginerul francez Andre Simoneton de la un prieten al sau,
Andre Bovis, un om plin de ciudatenii, cazangiu de meserie si foarte
pirpiriu la trup, mort in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar
nu pe campul de lupta ci in pat, acasa la Nisa, din cauza tuberculozei.
Cazangiul Bovis era un om foarte citit si se vorbise la un moment dat
destul de mult despre niste experiente ale lui din cale-afara de
stranii, cu niste piramide construite cu respectarea stricta a
proportiilor piramidei lui Keops, care si ele dovedisera aceeasi
insusire tulburatoare: deshidratau si mumificau in mod absolut
inexplicabil orice animale moarte, fara sa le ingaduie sa se
descompuna, fenomenul fiind cel mai vizibil daca aceste cadavre erau
asezate in punctul care corespundea Camerei Regilor din piramida lui
Keops sau in altul, corespunzator mijlocului coridorului situat la
granita dintre prima si a doua treime a inaltimii piramidei, adica
exact locurile in care s-au gasit mumii in piramida lui Keops.
Principiul
fundamental al teoriei lui Bovis era ca pamantul este parcurs de
curenti magnetici pozitivi, care se deplaseaza de la nord la sud, si de
curenti magnetici negativi, care se deplaseaza de la rasarit spre apus.
El considera ca acesti curenti sunt captati de absolut orice corp aflat
pe suprafata pamantului si ca toate, fara exceptie, sunt polarizate mai
mult sau mai putin in cazul in care se afla asezate in pozitia
nord-sud, diferentele de polarizare venind numai din diferentele de
forma si de consistenta. in corpul omenesc, de exemplu, acesti curenti
ar fi patrunzand printr-un picior, iesind prin varful mainii situate de
partea cealalta, iar acest fapt e valabil, spunea Bovis, si pentru
curentii pozitivi si pentru cei negativi. in acelasi moment, curentii
cosmici venind din afara Terrei patrund in trup prin cap si sunt
eliminati prin mana si piciorul neafectate de curentii terestri,
surplusul de curenti cosmici putand fi eliminat si prin ochii deschisi.
Acest ultim amanunt a fost, pare-se, confirmat cel putin partial de
cercetari ulterioare, care au stabilit ca in cazul persoanelor care au
darul de a hipnotiza, e vorba de o emanatie foarte puternica de curenti
electromagnetici care este limpede ca nu sunt in intregime produsi in
organism, ci captati din alta parte, astfel incat hipnotizatorul nu
face decat oficiul de captator si redistribuitor al acestora, in
directia voita de el. Sa amintim aici experientele efectuate de John M.
Dale din Cleveland, statul Ohio, pe serpi, cunoscuti pentru puterea lor
de a-si hipnotiza victimele mici, mai ales pasarele si soareci.
Implantandu-le serpilor sub piele, in apropierea capului, minuscule
pile electrice, de tensiuni sub 0,05 volti, profesorul Dale a constatat
ca acestia, chiar morti de foame, isi pierdeau orice putere de hipnoza,
in timp ce altii, carora li se implantasera obiecte de aceeasi forma si
cu aceeasi masa dar fara proprietati electrice, ramasesera
neinfluentati si vanau la fel ca inainte. Explicatia data de cercetator
si acceptata ca singura posibila a fost ca existenta curentului
electric, chiar de minima intensitate, tulbura grav capacitatea
sarpelui de a hipnotiza.
Tot Bovis
a afirmat cel dintai ca orice corp care contine apa, prin urmare
aproape toate organismele vii, acumuleaza acesti curenti si ii pot
iradia apoi intr-un ritm mai lent. Pe masura ce curentii acestia sunt
eliminati din organism, actionand si reactionand fara incetare
impotriva altor forte magnetice care salasluiesc in corp, ei sunt
detectabili de micul pendul al radiestezistului. Astfel, corpul omenesc
devine un adevarat condensator variabil si actioneaza ca detector,
selector si amplificator de unde scurte si ultrascurte, facandu-ne sa
vedem in asta o legatura intre electricitatea animala a lui Galvani si
cea inanimata a lui Volta.
Bovis
considera ca pendulul poate fi folosit si ca detector de minciuni, iar
asta cu mult timp inainte ca in Statele Unite sa se gandeasca cineva la
un asemenea aparat. Dupa parerea lui, atunci cand cineva spune adevarul
despre cutare sau cutare subiect, radiatiile nu sunt afectate si prin
urmare nici pendulul. Daca insa cel in cauza minte, atunci lungimile de
unda se modifica brusc, devenind mai scurte si negative, ceea ce face
ca pendulul sa capete imediat o miscare absolut caracteristica, pe care
un radiestezist cat de cat experimentat o identifica si o interpreteaza
fara gres.
Tot el a
pus la punct un pendul intrucatva diferit de cele obisnuite, realizat,
dupa cum spunea el, pe baza principiilor folosite in Egiptul de pe
vremea faraonilor. Pendulul acesta, astazi piesa de muzeu in Casa
radiesteziei din strada Saint-Roch din Paris, este realizat din
cristal, cu un punct metalic fix, si atarnat de un cordon dublu, de
matase rosie si violeta. I-a dat acestui dispozitiv numele de „pendul
Paradiamagnetic", din cauza sensibilitatii lui deosebite la obiectele
care sunt atrase sau respinse de un magnet. Celor din prima categorie
cum ar fi cele din fier, cobalt, nichel, magneziu, crom sau titan, el
le-a dat numele de „paramagnetice", iar celorlalte - cuprul, zincul,
plumbul, cositorul si alte metale neferoase, le-a spus „diamagnetice"'.
Prin asezarea intre radiestezist si pendula a unui solenoid conectat la
o sursa de curent, el ajungea sa zareasca, dupa propriile lui
afirmatii, curenti slabi, asemanatori celor emanand dintr-un ou
nefecundat. Rolul celor doua cordoane de matase, unul rosu si celalalt
violet, era de a spori sensibilitatea pendulului, pornind de la faptul
ca vibratiile luminii rosii sunt aceleasi cu vibratiile atomice ale
fierului, care sunt paramagnetice, in timp ce acelea ale luminii
violete coincid cu vibratiile cuprului, prin excelenta diamagnetice.
Bovis a
mai observat si o alta aplicabilitate a pendulului sau, de data asta
una cat se poate de practica: determinarea vitalitatii intrinseci si a
gradului de prospetime la diferite alimente, masurate prin invelisurile
lor protectoare datorita puterii radiatiilor emise. Pentru a putea
masura diferitele frecvente ale radiatiilor, Bovis a realizat un
instrument pe care l-a numit biometru, adica masurator al vietii sau
mai bine-zis al vitalitatii, un instrument extrem de simplu, care nu se
deosebeste de cumpana fantanarului decat printr-o rigla gradata atasata
la un capat. Gradatiile acesteia Bovis le-a stabilit in mod absolut
arbitrar, dupa sistemul zecimal, mergand de la zero la zece mii de
angstromi, in stare sa masoare si micronii, adica miimile de milimetru,
si angstromii, care sunt de o mie de ori mai mici.
Asezand un
fruct, o leguma, un ou, o bucata de carne sau orice alt aliment la una
din extremitatile biometrului sau, Bovis putea calcula gradul de
vitalitate a produsului in functie de schimbarea de directie a
cumpenei, care indica un anumit punct de pe rigla, operatiunea fiind
prin urmare de o simplitate dezarmanta si, din cate au relevat
cercetarile ulterioare, si de o precizie remarcabila.
Tot dupa
teoria lui Bovis, radiatiile oricarui obiect sunt la un moment dat
limitate de campul teluric general care inconjoara obiectul, astfel
incat ele pot fi masurate tocmai datorita acestui fapt. Radiestezistii
sustin in unanimitate ca, daca luam doua obiecte oarecare din acelasi
material si avand aceeasi masa si le asezam la o distanta de
aproximativ un metru unul de celalalt, acestea vor crea instantaneu un
punct de intalnire a campurilor lor magnetice, punct foarte usor de
detectat cu ajutorul pendulului. inlocuind unul din obiecte cu altul
mai mare, insa tot din acelasi material, punctul de intalnire a
campurilor magnetice se va deplasa automat spre obiectul mai mic, cu o
distanta proportionala cu diferenta de masa aparuta.
Experimentand
si el biometrul lui Bovis, Simoneton a observat ca alimentele care emit
intre 8000 si 10000 de angstromi; inregistrati cu ajutorul acestuia,
dau o remarcabila viteza de oscilatie a pendulului de 400-500 de
revolutii pe minut, pe o raza de optzeci de milimetri. Cele care emit
numai intre 6000 si 8000 de angstromi provoaca o scadere usor
neproportionala a oscilatiei, care se situeaza in aceste cazuri la
ritmuri intre 300 si 400, cu o raza de saizeci de milimetri. Laptele
pasteurizat si carnea, ca si legumele fierte prea mult, care ajung sa
emita sub 2000 de angstromi, detectati precis cu alte mijloace, nu mai
impresioneaza pendulul, care ramane inert.
Lucrand la
realizarea unor tabele de corespondenta intre gradul de vitalitate a
alimentelor si gradatiile de pe rigla, Simoneton a trebuit sa cerceteze
amanuntit si lucrarile altor specialisti, astfel incat, citind cartile
lui Kervran, l-a cunoscut personal pe acesta si i-a prezentat
rezultatele cercetarilor lui, bazate pe cele ale lui Bovis. Kervran a
fost foarte impresionat si a scris o prefata la cartea lui Simoneton
Radiatiile alimentelor, in care scrie: „Cumpenele folosite de
radiestezisti detecteaza niste lungimi de unda de o natura si de o
provenienta despre care noi nu stim nimic, dar simplul fapt ca le putem
masura are o imensa valoare practica".
Aprofundand
studiul unor chestiuni legate de aceasta problema, Simoneton a ajuns si
la lucrarile lui Lakhovsky, din care a tras concluzia ca celulele
nervoase ale omului pot nu numai sa capteze lungimi de unda, ci si sa
le emita. Orice receptor trebuie sa intre in rezonanta vibratorie cu
emitatorul ale carui unde vrea sa le capteze. Lakhovsky face o
comparatie cat se poate de plastica, folosindu-se spre exemplificare de
un fapt din domeniul acusticii: in cazul a doua piane perfect acordate,
asezate unul langa altul, o nota produsa de unul face sa vibreze in
celalalt exact coarda corespunzatoare notei respective.
Cei mai
multi radiestezisti sustin ca principalul punct receptor al corpului
uman s-ar afla situat in regiunea plexului solar, fapt ce pare sa fie
confirmat de descoperiri ulterioare, apatinand lui Harvalik.
in scopul
de a proteja corpul omenesc de adevaratele furtuni de radiatii in
mijlocul carora se afla in permanenta, acesta a realizat un ecran
magnetic foarte eficace pe care l-a indoit in asa fel incat sa obtina
un cilindru cu doua straturi care putea fi petrecut peste cap, ajungand
sa protejeze capul, umerii, bustul si soldurile. Bineinteles ca acest
paravan circular putea fi fixat la o anumita inaltime, lasand libere,
dupa voie, zonele inferioare ale corpului.
tinand
acest cilindru deocamdata numai in jurul capului, Harvalik s-a
deplasat, legat la ochi, pe o suprafata neteda pardosita cu materiale
cunoscute ca avand proprietati radioactive, simtind reactii puternice,
sub forma unor furnicaturi aproape dureroase in piept, in abdomen si in
bazin.
Repetand
experienta cu capul lasat liber dar cu umerii acoperiti, senzatiile
fura absolut aceleasi si locurile in care apareau ramasera identice.
Ramanand pe suprafata radioactiva respectiva si coborand lent ecranul
circular, Harvalik observa ca senzatiile incetau brusc, in toate
punctele din cazurile anterioare, in momentul cand ecranul ajungea sa
acopere zona cuprinsa intre a saptea si a douasprezecea coasta. „Aceste
masuratori - declara el - ne duc cu gandul la existenta unor puncte
sensibile la radiatii, situate in regiunea plexului solar. Nu este cu
totul exclusa nici existenta celor considerate ca exista in cap sau
chiar in creier, numai ca acestea sunt cu siguranta mult mai putin
sensibile."
Bovis
considera ca nu cumpana capteaza radiatiile, ci dimpotriva, acestea
patrund intai in nervii aflati in brat si sunt apoi amplificate de
cumpana, care astfel intra imediat in vibratie. Fara indoiala ca acest
punct de vedere nu este decat in parte eronat, intrucat s-au facut de
nenumarate ori experiente cu cumpana atarnata de diferite obiecte, in
acelasi punct si in prezenta acelorasi stimuli, cumpana nu intra in
vibratie decat in mana radiestezistului, in caz contrar ramanea inerta.
Ca undele sunt captate tocmai de nervii aflati in brat e un fapt
deocamdata discutabil fiindca alti radiestezisti sustin ca ele sunt
captate in realitate de un alt receptor, situat in aceeasi regiune a
plexului solar, nu in brat. si se pare ca aceasta corectare adusa de ei
afirmatiei lui Bovis este justificata, intrucat acoperindu-se toracele
si abdomenul radiestezistului cu un ecran de mumetal, material dovedit
ca cel mai eficace in materie de blocare a oricaror radiatii cunoscute,
acesta nu mai putea sa lucreze cu pendulul. Dimpotriva, daca ecranul
protejeaza numai capul, nu exista nici un impediment.
Daca Bovis
fusese consierat sarlatan sau, in cel mai bun caz, descoperitor al unor
curiozitati amuzante si atata tot, in ochii lui Simoneton, inginer cu o
pregatire temeinica in materie de mecanica si de electricitate,
lucrurile aveau o cu totul alta valoare. Spuneam ca Simoneton a reusit
sa aplice sistemul lui Bovis la stabilirea gradului de prospetime si de
vitalitate a alimentelor, dar lucrul cel mai important este faptul ca
el a elaborat, dupa lungi si minutioase cercetari, o tabela de
corespondente intre nivelul radiatiilor emise si valoarea nutritiva a
diferitelor categorii de alimente, constand in continutul de vitamine,
de proteine si de saruri minerale. Laptele proaspat muls, de exemplu,
are o medie de peste 6500 de angstromi, dupa douasprezece ore pierde
circa patruzeci la suta din aceasta valoare, iar dupa alte
douasprezece, deci dupa o zi si o noapte, ramane cu numai o zecime din
valoarea initiala. Fiert imediat dupa muls, isi pierde practic orice
putere de emisie. La fel stau lucrurile cu legumele fierte, cu fructele
conservate sau cu sucurile de fructe. Sucul de usturoi, considerat
aproape in unanimitate de medici a avea calitati de adevarat panaceu, o
data pasteurizat in vederea conservarii, se coaguleaza asemenea
sangelui mort iar nivelul radiatiilor sale naturale scade de la 8000,
cat are in stare proaspata, la zero.
in cazul
legumelor si al fructelor deshidratate lucrurile stau insa cu totul
altfel. Daca fierberea duce la pierderea capacitatii radioactive, in
lipsa careia proteinele ramase partial in alimente si sarurile
minerale, neafectate, par a nu mai putea fi asimilate corect de
organism, simpla deshidratare elimina toate aceste neajunsuri, intrucat
fructele si legumele deshidratate isi pastreaza vitalitatea neatinsa,
iar carnea uscata, chiar si conservata prin fum, are exact acelasi
nivel de radiatii pe care il avea atunci cand a fost supusa acestui mod
de conservare. Mai mult decat atat, cu legumele si cu fructele
deshidratate se intampla un lucru absolut inexplicabil: supuse
deshidratarii la cateva ore bune dupa ce sunt culese, deci cand si-au
pierdut aproape o treime din valoarea radioactiva, si tinute apoi in
apa timp de douazeci si patru de ore, acestea emit la fel de intens ca
in momentul cand au fost culese. Fructele conservate prin fierbere sub
forma de compoturi, dulceturi, gemuri sau peltele, raman definitiv
inerte. Apa, in schimb, se dovedeste a avea insusiri neasteptate: chiar
daca emite sub nivelul ei obisnuit, se revitalizeaza prin amestec de
mici cantitati de saruri minerale sau chiar in simpla prezenta a
plantelor, a oamenilor sau a altor vietati. in unele cazuri, apa poate
emite pana la 14000 de angstromi, cum stau lucrurile, de exemplu, cu
apa din regiunea Lourdes, din Pirineii francezi. Tanarul de origine
ceha Jan Merta, despre care s-a mai vorbit in paginile acestei carti,
sustine ca simplele coji de legume sau fructe, in special cele de mere
si de pere, tinute o noapte in apa obisnuita, de la robinet, o
imbogatesc cu vibratii benigne si o transforma intr-un adevarat
aliment, cu valoare nutritiva mai ridicata decat cea a cojilor
respective.
in cartea
sa Radiatiile alimentelor, Simoneton stabileste patru mari categorii.
Prima dintre acestea cuprinde acele alimente a caror lungime de unda o
depaseste pe cea umana, de 6500 de angstromi, ajungand uneori pana la
10000 sau chiar mai mult. in aceasta categorie intra in special
fructele, care variaza intre 8000 si 1000 de angstromi atunci cand
ajung la maturitate, precum si cele mai multe dintre legume, insa
atentie, este vorba numai de fructele si de legumele proaspat culese!
Pentru ca acestea, in momentul cand au ajuns pe tarabele din piata sau
in rafturile magazinelor, au pierdut deja cam o treime din puterea lor
radioactiva, iar cand ajung pe mesele noastre lucrurile stau si mai
rau. Iar daca le mai si fierbem, nu mai e cazul sa ne asteptam de la
ele la mare lucru.
Simoneton
a studiat mult timp aceasta chestiune si a ajuns la concluzia ca
degradarea radioactiva a fructelor si a legumelor este un fapt
indiscutabil, legat in primul rand de factorul timp. Fructele practic
mustesc de radiatii solare situate intre infrarosu si ultraviolet,
puterea lor radioactiva crescand treptat pana in momentul ajungerii la
maturitate, pentru a descreste apoi tot treptat, ajungand la zero in
momentul inceperii putrefactiei, proces ce pare a avea o legatura mai
stransa decat s-ar crede tocmai cu radioactivitatea, date fiind
punctele discutate anterior, din piramida lui Keops sau din piramidele
miniaturale ale lui Bovis. Banana, de exemplu, are, in conditii normale
de pastrare un stadiu de vitalitate de douazeci si patru de zile intre
momentul culesului si cel al declansarii procesului de putrefactie,
insa dupa primele opt zile isi pierde practic calitatile. Vibratiile ei
incep sa creasca in momentul cand este verde, ajung la punctul maxim
cand fructul s-a ingalbenit, deci in momentul coacerii, incepand sa
descreasca vertiginos imediat dupa cules si reducandu-se la zero in
momentul cand pe coaja apar primele pete de culoare inchisa. Legumele
par a fi mult mai intelegatoare: morcovul, ceapa, telina si usturoiul
emit maximum de radiatii in stare proaspata luni de zile dupa recoltat,
astfel incat e bine sa le consumam crude, nefierte. in schimb cartoful,
care in stare proaspata emite cantitatea modesta de abia 2000 de
angstromi, ajunge la 7000 daca il fierbem si depaseste 9000 daca e
pregatit la cuptor, iai acest fenomen bizar se observa si la alte
tuberculate. Spre deosebire de acestea, mazarea, fasolea, lintea si
nautul, emitand intre 7000 si 8000 de angstromi in stare proaspata,
pierd mai bine de o treime din aceste valori daca sunt uscate si devin
inerte prin fierbere. Mai mult decat atat, fierberea le face, sustine
Simoneton, grele, indigeste si suparatoare pentru ficat, lucru
confirmat si de cercetari medicale ce nu pot fi puse la indoiala. Ca sa
putem beneficia de calitatile lor in cat mai mare masura ar trebui,
spune tot Simoneton, sa le consumam crude si cat mai repede dupa
recoltare, desi e limpede ca ar fi destul de incomod. Graul atinge 8500
de angstromi si isi pastreaza aceasta insusire remarcabila si macinat,
insa integral, adica macinat de moara clasica, fara valturi. Painea
obisnuita din faina integrala urca la 9000 de angstromi si, fapt
confirmat de asemenea de cercetari medicale competente, nu este deloc
indigesta, in timp ce cea obtinuta din faina zisa alba da tulburari
gastrointestinale serioase. Uleiul de masline, chiar rafinat, si
uleiurile obtinute din floarea soarelui, soia sau rapita, insa
nerafinate, au un nivel foarte ridicat, de 8500-9000 de angstromi, care
persista mult timp. Inconvenientul este ca numai uleiul de masline
poate fi pastrat nerafinat cu anii fara sa se altereze, celelalte, daca
nu sunt rafinate, avand nevoie de conditii speciale, in principal
temperaturi foarte scazute, dar valoarea lor radioactiva ramane foarte
ridicata chiar in ciuda trecerii timpului: analiza unor probe de ulei
de masline vechi de sase ani si ramas in perfecta stare a stabilit un
nivel remarcabil de 7500 de angstromi! Untul proaspat emite in jur de
8000 si il pastreaza acest nivel timp de circa zece zile, dupa care
valoarea radioactiva incepe sa scada brusc, ajungand la zero in
aproximativ trei saptamani, chiar daca a fost congelat la temperaturi
foarte joase, de minus 30° C. Pestele oceanic si crustaceele marine de
tipul crabului au un nivel excelent, de 8500-9000 de angstromi, care se
pastreaza relativ satisfacator si in cazul congelarii imediate. Dupa
zece zile de pastrare la minus 18° C, nivelul se mentine in jurul cotei
de 6000, incepand apoi sa coboare si apropiindu-se de zero dupa o luna
si jumatate. Se pare ca aici un rol important il au sarurile marine
radioactive continute de tesuturile acestor vietuitoare, intrucat
pestii de apa dulce, desi au si ei un nivel admirabil de peste 8000 de
angstromi cand sunt pescuiti, isi pierd cu repeziciune valorile,
indiferent de conditiile de pastrare, ajungand la zero in mai putin de
o saptamana.
in a doua
categorie de alimente, Simoneton aseaza tot ce emite, in stare de
prelucrare partiala, intre 3000 si 6500 de angstromi. Aici e vorba de
oua, care practic nu pot fi decat foarte rar consumate imediat dupa ce
au fost ouate si, in afara de asta, sunt numai in unele cazuri folosite
in stare cruda, apoi uleiul de arahide, vinul, legumele foarte putin
fierte, zaharul de trestie si pestele fript sau prajit. Un vin rosu
absolut natural si de buna calitate oscileaza intre 4000 si 5000 si
este net superior oricarui rachiu sau coniac, total devitalizate prin
distilare, depasind indiscutabil alte articole cum ar fi cafeaua,
ciocolata lichida sau in tablete, alte alcooluri obtinute tot prin
distilare si sucurile de fructe pasteurizate, care sunt practic complet
devitalizate in urma proceselor indelungate de prelucrare. Aici
Simoneton ajunge la concluzii asemanatoare celor ale lui Nichols: daca
o sfecla de zahar proaspata are impunatorul nivel de 8500 de angstromi,
zaharul brut a scazut deja la o mie iar cel rafinat, prezentat in pungi
frumos colorate in rafturile supermagazinelor, este de nivel zero.
in
privinta diferitelor sortimente de came, singurul care figureaza pe
lista cu cele mai hranitoare alimente a lui Simoneton este sunca
afumata, numita si jambon (care nu trebuie confundata cu slanina).
Carnea de porc proaspata, analizata la sacrificarea animalului, degaja
in jurul valorii de 6500 de angstromi. Sarata corespunzator si uscata
apoi la fum de lemn de brad sau de alte rasinoase, valoarea ei se
ridica la 9500 - l0000 de ansgtromi. Se impune aici precizarea, adauga
Simoneton, ca e vorba de carnea pusa imediat la sarat si apoi imediat
la fum, fara uscare la vant, care ii compromite total si definitiv
gradul de vitalitate, aducand-o la starea celorlalte. Pentru ca orice
alte sortimente de carne, in afara de cazul ca cineva consuma carnea
cruda imediat dupa sacrificare, nu inseamna pentru organismul uman
decat un simplu exercitiu digestiv, acestea fiind total devitalizate,
ce formeaza cea de-a treia categorie, la un loc cu fripturile, carnatii
si alte mezeluri tocate, maruntaiele de orice fel. Tot in aceasta a
treia categorie sunt incluse cafeaua, ceaiul, cacaoa, indiferent de
modul in care sunt preparate si consumate, prajiturile si toate
produsele de patiserie, branzeturile fermentate si painea alba. Cea
de-a patra categorie cuprinde margarina, conservele, alcoolurile
obtinute prin distilare, zaharul alb rafinat si faina numita alba,
obtinuta la moara cu valturi.
Aplicand
si la oameni aceasta metoda de masurare a lungimilor de unda, Simoneton
ajunge la concluzia ca un om in perfecta stare de sanatate degaja in
jurul a 6500 de angstromi sau chiar ceva mai mult, valoarea scazand in
cazul celor care sufera de diferite afectiuni! Fapt demn de luat in
seama: fumatorii, marii bautori si cei care consuma cantitati mari de
carne, chiar daca examenele medicale de rutina ii considera sanatosi,
au o emanatie considerabil scazuta. Cei atinsi de o forma sau alta de
cancer emit cel mai putin, in frecventa joasa de 4,875, iar asta cu
mult inainte ca simptomele clasice sa devina detectabile pentru medic.
Folosirea radiesteziei in oncologie a devenit, tocmai datorita acestui
fapt, lucru obisnuit, ingaduind medicului sa identifice cazurile de
cancer cu un avans uneori de cateva luni sau aproape un an fata de
celelalte mijloace de investigatie, ceea ce a schimbat mult situatia in
acest domeniu. Se stie ca, desi incurabila, aceasta cumplita boala
poate fi serios franata sau, in unele cazuri, aproape stopata in
evolutia ei, cu conditia ca tratamentul sa fie aplicat cat mai din
timp, iar acest lucru a devenit posibil in ultimii ani tocmai gratie
radiesteziei.
Conform
concluziilor lui Simoneton, un om care vrea sa ramana sanatos trebuie
sa manance in special legume proaspete si in stare cruda, fructe iarasi
proaspete, deloc conservate, in special nuci, peste proaspat, toate
acestea avand o emisiune de radiatii superioara celei umane, care este
situata in jurul valorii de 6500 de angstromi. Simoneton afirma ca
alimentele sarace din acest punct de vedere, mai ales camea, folosita
altfel decat afumata, si painea alba, in loc sa furnizeze organismului
energie, dimpotriva, ii provoaca un deficit grav. La baza acestei idei
pare a sta observatia aceluiasi Simoneton ca puterile atribuite din
timpuri imemoriale ierburilor, florilor, radacinilor si mai ales
scoartelor diferitilor copaci si cojilor de fructe s-ar putea sa se
datoreze nu atat continutului lor chimic cat lungimii de unda
„sanatoase" in care emit si care este benefica pentru organism.
Paracelsus
datora o buna parte din uriasa sa eruditie in materie de putere
terapeutica a plantelor studierii lucrarilor inaintasilor sai europeni
si mai cu seama scrierilor vechilor intelepti din Orient, dar
adevaratul mare dascal i-a fost natura, pe care a cercetat-o el insusi
. Dupa doctrina „asemanarilor specifice" pe care a fundamentat-o acest
enigmatic ganditor medieval, absolut orice entitate inzestrata cu darul
de a creste are o anumita utilitate bine stabilita datorita structurii,
formei, culorii si mirosului. El recomanda invataceilor sai si
medicilor sa se aseze pe iarba unei pajisti fara sa faca zgomot si sa
studieze atenti „mugurii care urmeaza miscarea planetelor si corolele
care se desfac tinand seama de fazele lunii, de ciclul solar sau
raspunzand semnelor primite din cine stie ce stea departata".
Un medic
londonez pe nume Edward Bach a studiat amanuntit toate lucrarile ramase
de la Paracelsus si, departe de a-l considera pe acesta alchimist sau
sarlatan, s-a hotarat sa recurga la metodele terapeutice stabilite de
savantul medieval pe baza de ierburi si flori medicinale, asa ca isi
parasi clientela din Harley Street, strada celebritatilor medicale
londoneze, pentru a se consacra vindecarii semenilor sai prin mijloace
mai apropiate de natura. Dupa parerea lui de medic cu practica
serioasa, cele mai multe din remediile practicate in medicina moderna
dau nefericitului pacient dureri inutile si ii fac mai mult rau decat
bine. Iar asta il hotari sa caute cai de vindecare nedureroase si mai
eficace, in stare sa vindece nu numai trupul ci si sufletul.
Ca si
Paracelsus, Bach nutrea convingerea ferma ca tot ce traieste iradiaza
lumina si, asemeni lui Simoneton, si-a dat seama ca plantele erau in
stare, prin vibratiile lor, sa insufle energie vibratiilor mai slabe si
mai neputincioase ale organismului omenesc bolnav. Ca sa folosim chiar
termenii lui, „remediile pe baza de plante au capacitatea de a ne
ridica nivelul vibratiilor si de a aduce spre noi acea putere
spirituala care mangaie sufletul si trupul, vindecandu-le pe amandoua".
Bach a comparat remediile elaborate de el cu efectele unei muzici
frumoase, cu inmanuncherea unor culori placute si odihnitoare sau cu
orice alt fapt care tine de inspiratia estetica si detine miraculoasa
putere de a stimula. Tratamentele lui nu constau pur si simplu in
atacarea bolii cu medicamente, ci in inundarea corpului cu vibratii
frumoase provenind de la ierburi si flori salbatice, a caror prezenta
facea ca „boala sa se topeasca asemeni zapezii sub puterea soarelui
cald".
Myrna I.
Lewis, care a semnat impreuna cu dr. Robert N. Butler o lucrare cu
multe noutati intitulata imbatranirea si sanatatea mintala, a efectuat
un voiaj la Moscova si a fost stupefiata de anumite metode despre care
acum auzea prima data in viata. in timpul sederii in aceasta tara a
facut o deplasare pana la Soci, renumita localitate balneara
recomandata in special persoanelor de varsta a treia, unde a vizitat
mai multe camine de batrani si spitale de geriatrie. Cum cei internati
aici sufereau de tot felul de afectiuni fizice si psihice, li se
aplicau, fireste, tratamente, numai ca acestea nu erau nici pe departe
cure clasice, bazate pe remedii medicamentoase, ci constau in supunerea
pacientilor la vibratiile emise de cutare sau cutare flori cultivate in
sere si in inspirarea parfumurilor acestora un anumit numar de minute
pe zi. in camerele lor pacientii aveau difuzoare la care ascultau
muzica aleasa cu grija, piese simfonice de mare melodicitate sau
inregistrari cu vuietul talazurilor marii.
Teoria lui
Edward Bach e simpla si concisa: bolnavul trebuie facut sa-si schimbe
optica asupra bolii sale, asa ca vibratiile estetice sanatoase il ajuta
negresit sa-si regaseasca dorinta de a se vindeca ceea ce este decisiv.
El considera ca o perioada indelungata de griji sau tensiune
sufleteasca necontenita poate face ravagii in vitalitatea normala a
unui individ, aducandu-l in situatia de a-si pierde rezistenta
innascuta si de a deveni, prin urmare, o prada usoara pentru o infectie
sau pentru o maladie oarecare. De altminteri, Bach este parintele
celebrei butade „Nu exista boli, exista numai bolnavi si nu boala
trebuie tratata". El marturiseste ca pe cand se afla pe camp, in
cautarea plantelor medicinale, simtea cum toate simturile i se ascut.
Cum si simtul pipaitului devenea mult mai acut, el era in masura sa
perceapa virbatiile si forta emise de oricare din plantele care il
interesau. Cum i se intampiase odinioara si lui Paracelsus, ii ajungea
si lui sa tina in palma o petala sau o floare a cutarei plante, sau sa
o aseze pe varful limbii ca sa simta in intregul corp efectele
insusirilor acesteia. Unele ii dadeau putere si pofta de viata,
umplandu-i de vitalitate sufletul si trupul, altele ii dadeau dureri,
ii cauzau varsaturi sau il umpleau cat ai bate din palme de bube
insotite de febra si de o ingrozitoare stare de slabiciune. Instinctul
ii soptea ca binefacatoare cu adevarat sunt plantele care infloresc mai
tarziu decat altele, cand zilele sunt mai lungi si soarele straluceste
cu mai multa intensitate. Avea grija sa selectioneze acele plante care
i se pareau a fi cele mai reusite din specia lor, cu flori deschise cu
totul, dornice parca de viata, cu forma care i se parea lui cea mai
bine proportionata si cu culorile care ii incantau privirile prin
nuantele lor.
Bach stia
poate ca Paracelsus, la proprietatea sa din Hohenheim, se deda pe
vremuri unor practici care azi ne pot parea bizare dar care s-ar putea
sa nu fie deloc niste aberatii. Aduna pe placi de sticla roua diminetii
si o expunea pe urma in momentele unor anumite configuratii ale
astrilor, urmarind sa obtina incarcarea acestui delicat lichid cu
energia emanata de planete in conjunctura respectiva. Lucru care azi ne
pune pe ganduri, picaturile acestea erau administrate pe urma
bolnavilor in doze homeopatice si exista dovezi indiscutabile ca putini
erau pacientii pe care acest mag nu reusea sa-i insanatoseasca, ceea
ce, de altfel, i-a si adus neintarziat faima de vrajitor si de suflet
vandut Satanei. Alta data, plimbandu-se dimineata prin iarba incarcata
de roua, acelasi Paracelsus a avut brusc intuitia faptului ca fiecare
din miliardele de picaturi din fata lui primise anumite proprietati ale
plantei pe care se formase si ca puterea soarelui ce abia rasarise
actiona in fiecare picatura, favorizand transferul acestor proprietati
pana la polarizarea completa a lichidului. Gandul lui era ca daca ar fi
putut extrage in felul acesta proprietatile terapeutice din plante,
remediile astfel obtinute ar fi beneficiat de toata puterea
vindecatoare aflata intr-o stare de absoluta puritate si de perfectiune
care altminteri nu putea fi atinsa si pe care in zadar incercau s-o
castige preparatele medicinale clasice. S-a apucat prin urmare sa adune
roua de pe anumite flori, fie dupa rasaritul soarelui fie inca pe
intuneric, umpland cu ea sticlute mici.
Nu stim
daca Bach a cunoscut sau nu aceste practici ale lui Paracelsus, dar
banuim ca da, fiindca e lucru sigur ca studiase in amanunt toate
lucrarile acestuia care ii fusesera accesibile, asa ca adunatul
picaturilor de roua de pe flori se prea poate sa-l fi stiut din cartile
celebrului doctor din Evul Mediu. Recurgand si el la aceleasi metode,
Bach a facut statistici riguroase si a constatat ca cele mai multe
cazuri de vindecare se obtineau prin tratarea bolnavilor cu roua
culeasa dupa rasaritul soarelui. Roua primeste fara indoiala,
mentioneaza el, o anumita putere bine definita pe care o extrage din
trupul plantei iar soarele nu face decat sa accelereze acest fenomen.
Cum
colectarea infimelor cantitati de roua de pe plante era extrem de
anevoioasa si dadea randament minim, Bach s-a gandit la o inovatie pe
care a introdus-o la inceput cu titlu experimental: a umplut cu apa de
izvor o cupa in care a pus cateva flori rupte de la o anumita planta.
tinand timp de cateva ore cupa in soare, si-a dat seama ca florile
impregnasera apa cu vibratiile si cu puterea plantei, conferindu-i
practic aceleasi calitati pe care le-ar fi avut si roua adunata dupa
metodele de pana atunci. Pe baza acestor experiente, Bach a elaborat
treizeci si opt de remedii naturale despre care a scris o scurta
brosura in paginile careia isi expunea punctele de vedere.
si exista
mii de persoane, in Anglia sau in alte tari, care marturisesc ca s-au
facut bine de tot soiul de boli numai cu picaturile doctorului Bach,
dupa ce incercasera tot felul de tratamente indelungate si costisitoare.
Tot in
Marea Britanie, de data asta insa in Scotia, se afla si Alick Mclnnes,
un barbat cu fata parca mereu congestionata, care este si el in stare
sa simta radiatiile plantelor. Daca pune mana, legat la ochi fiind, pe
o floare, el poate spune fara gres lungimea de unda a radiatiilor ei,
natura exacta a acestora si proprietatile medicinale. Alick Mclnnes a
petrecut treizeci de ani in India si pentru prima oara a avut aceste
revelatii pe cand se afla la Institutul Bose din Calcutta. Acolo si-a
dat seama ca plantele emit radiatii pe care omul le poate percepe,
fiind totodata sensibile ele insele la radiatiile emise de corpul
omenesc. El ne-a povestit ca la intrarea in hotelul central al
Institutului Bose se afla o luxurianta Mimosa pudica al carei aspect
decorativ dadea o nota aparte locului. Cuiva i-a dat prin gand sa-i
invite pe vizitatori sa rupa cate o crenguta minuscula din aceasta
planta si sa o tina putin in mana, dupa care s-o introduca intr-una din
masinile complicate concepute de Bose. Aceasta reproducea pe o foaie de
hartie schema fidela a vibratiilor plantei, numai ca, atunci cand
vizitatorul introducea si propria lui mana, schema vibratiilor acesteia
era practic identica cu cea a plantei, fapt ce demonstreaza ca mimoza
este atat de sensibila incat integreaza si reflecta cu maxima
fidelitate radiatiile personale ale fiecarui individ, foarte diferite
de la unul la altul, ca un fel de amprente electromagnetice.
Dupa
interpretarile pe care le da Mclnnes fenomenului radiatiilor manifestat
in regnul animal si in cel vegetal, fiecare reprezentant al oricaruia
din aceste doua regnuri modifica sau tempereaza prin propria sa lungime
de unda energia fundamentala care il parcurge. Din punctul lui de
vedere, absolut tot ce este viu, pana la cea mai mica forma de materie,
totul se supune acestui regim. „Totul iradiaza lungimi de unda
identificabile sub forma de sunet, de culoare, de forma, de miscare, de
miros, de temperatura si de inteligenta." Radiatiile pot varia de la o
specie la alta, de exemplu, dar cutare specie botanica va emite
intotdeauna la fel.
Mclnnes
sustine ca el poate transfera radiatiile florilor in apa, unde ele
persista mai mult sau mai putin, uneori un timp foarte indelungat.
Fiecare specie botanica are o anumita perioada privilegiata pentru
transferul in conditii optime al radiatiilor sale in apa, moment situat
de regula, desi nu absolut intotdeauna, aproape de perioada de
maturitate a florii, care in general coincide cu perioadele de luna
plina. Atunci cand se intrunesc conditiile favorabile, transferul de
radiatii sau de puteri, cum zice Mclnnes, se produce instantaneu. El
declara ca a observat schimbarile survenite in calitatea apei chiar in
timp ce acestea se produceau, „o experienta impresionanta, pe care n-am
s-o pot uita vreodata". El denumeste apa astfel rezultata „exultatie
florala" dar nu vede in ea un tratament specific pentru o anumita
maladie. Apa astfel imbogatita cu puteri noi ar fi actionat cu
subtilitate asupra radiatiilor care parcurg trupul omenesc, al unui
animal sau solul insusi, iar prin acest fapt se ridica gradul de
vitalitate al omului, al animalului sau al solului in cauza. Cand
gradul de vitalitate a ajuns la nivelul necesar, boala regreseaza.
Radiatiile aflate in aceasta apa astfel imbogatita nu pot fi
identificate prin nici o analiza chimica, iar frecventa undelor emise
nu poate fi depistata de nici un aparat existent in Marea Britanie. De
aceea, etichetele de pe flacoanele lui Mclnnes cuprind, conform
prevederilor legale, continutul si formula, aceasta din urma fiind
exprimata astfel: „Compozitie chimica garantata: 100% apa, fara adaos
de ierburi sau de produse chimice". Mclnnes le aminteste adeseori
adversarilor sai ca si intre otelul normal si otelul magnetizat exista,
din punct de vedere chimic, o similitudine perfecta, desi e limpede ca
este la mijloc o mare diferenta, de care isi poate da seama oricine.
Astfel
incat el spera ca intr-o zi stiinta sa realizeze aparatura si metodele
cu care sa se poata identifica radiatiile in discutie.
Mclnnes
este convins ca „exultatia" realizata de el poate fi folosita cu
aceeasi eficacitate in cazul unei vaci atinse de febra laptelui in
Scotia, al unui barbat suferind de astm in California sau al unei femei
intepate de viespi in Noua Zeelanda. Se poate administra nou-nascutilor
chinuiti de colici intestinale, unui stup de albine cu puietul atacat
de loca, impotriva careia propolisul albinelor este neputincios, unui
capsun bolnav sau unor gaini care au mancat boabe alterate de pe urma
carora ar putea muri. Daca se stropeste pamantul cu apa aceasta,
sustine acelasi Mclnnes, calitatea, concentratia si activitatea
benefica a florei bacteriene a solului inregistreaza o crestere
simtitoare. Cu exceptia, precizeaza el, a gradinilor tratate cu
substante chimice, „fiindca polaritatea solului este in asemenea cazuri
distrusa sau pe cale de a fi distrusa, astfel incat un teren
suprasaturat de ingrasaminte artificiale va reactiona mult mai lent sau
deloc la acest stimul". Opinia lui este ca aceste picaturi de
„exultatie" insufla solului o noua energie, capabila sa contracareze
bolile, chiar in cazul molimelor, precum si actiunea insectelor
daunatoare.
Multi
specialisti considera ca si „exultatia florala" a lui Mclnnes este doar
una din sarlataniile care au napadit secolul nostru, mai populat decat
oricare altul dinaintea lui de oameni bolnavi si deci si de profitori
fara scrupule, dar de cand a fost lansat pe piata acest produs, adica
de peste un sfert de secol, mii de oameni si-au exprimat prin
scrisorile lor multumirile cele mai calduroase, atestand in felul
acesta eficacitatea acestui preparat fata de aproape toate bolile
cunsocute. Mclnnes considera ca toate formele de viata au fost create
pentru a se raspandi in armonie, dar ca omenirea si-a exercitat
dominatia asupra naturii intr-un mod atat de despotic si de inconstient
incat astazi vedem cum peste tot domneste cu autoritate tocmai lipsa
oricarei armonii. Iar asta se exprima prin boli de tot felul care ataca
organismul uman, animalele si plantele, intrucat fortele vitale care
emana de la Izvorul Creatiei au suferit o deformare care se accentueaza
pe zi ce trece. Convins ca legendele despre varsta de aur a omenirii,
cand leul si mielul traiau in buna pace pe aceeasi campie, n-ar fi
chiar niste legende, Mclnnes scrie ca pe timpul cand locuia in Uganda a
avut ocazia sa vada cu ochii lui cum, intr-o zona aflata in apropierea
unor mari zacaminte de sare, sute de animale isi duceau linistite viata
in ierburile inalte, fara sa se deranjeze unele pe altele. si ceea ce e
uimitor aici e ca se aflau la un loc fiare ca pantera sau ghepardul si
micutele gazele sperioase, care in alte imprejurari ar fi rupt-o
imediat la fuga, ingrozite de o asemenea vecinatate.
in sudul
Indiei, Mclnnes a avut posibilitatea sa asiste si el la straniul
spectacol pe care il constituia plimbarea de seara a lui Ramana Mohan
Maharshi. Nici nu iesea bine acesta din casa, ca o sumedenie de animale
tinute legate in grajdurile si pe sub soproanele din satul aflat la o
jumatate de kilometru distanta reuseau sa scape din capestre si din
funii si sa vina in goana la fata locului, alcatuindu-i venerabilului
batran o suita impunatoare, in care mai intrau si toti copiii de prin
partea locului si nenumarati caini cu sau fara stapan. inainte ca acest
convoi sa poata ajunge prea departe, din jungla ieseau multimi de
salbaticiuni, inclusiv serpi si feline, care se alaturau procesiunii
fara sa-i deranjeze cu nimic pe ceilalti participanti care ii acceptau
fara nici un fel de formalism, in timp ce mii de pasari salbatice
impanzeau cerul, dand tuturor senzatia ca s-a intunecat brusc a noapte.
Iar cine era curios sa stabileasca si identitatea acestor zburatoare
participante la cortegiu vedea ca prepelita dolofana nu se temea sa
zboare aripa la aripa cu gaia si cu vulturul sau cu alti pradatori,
astfel incat toate zburau in pace deasupra lui Maharshi, insotindu-l la
plimbare. Cand acesta isi incheia promenada si se intorcea acasa, toate
aceste vietuitoare se desparteau si ele linistite si se duceau la
treburile lor, fara sa se certe in vreun fel. Cum tot ce este creat se
afla intr-o stransa interdependenta, afirma Mclnnes, e limpede ca ceea
ce afecteaza o forma de viata le afecteaza in mod inevitabil si pe
celelalte, practic fara exceptie. „Daca provocam in mod deliberat
suferinta si boala la alte fiinte vii, nu facem in felul acesta decat
sa sporim propriile noastre suferinte si boli." Pentru ca orice creatie
este afectata, sustine in continuare Mclnnes, tocmai de boala pe care o
administram animalelor in laborator, in cadrul a ceea ce noi numim cu
emfaza cercetare si experimentare a cutarui sau cutarui fapt patologic
si care nu este in realitate decat o zbatere caraghioasa si fara efect
in privinta combaterii cu adevarat a bolii. Tot ce numim noi efort
creator poarta stigmatul ingrozitoarei agonii pe care vivisectiile o
aduc nefericitelor fiinte fara aparare. Orice vindecare a unei boli,
fiind rezultatul unei stiinte dobandite cu pretul unor asemenea
practici, va fi platita foarte scump, cu suferinte inca si mai mari
care vor izbucni intr-o alta parte a intregului. Tot ce a fost creat
sufera atunci cand plantele sunt cu miile arse de vii cu ierbicidele
chimice care le supun unei agonii prelungi si cumplite, pe care nu au
meritat-o prin nici o crima.
Dupa cum
tot ce traieste va trebui sa plateasca pentru fiecare victima a
razboiului sau pentru fiecare fiinta omeneasca torturata intr-un lagar
de concentrare, tot asa fiintele vii, absolut toate, vor plati pentru
fiecare iepuras ucis in chinurile myxomatozei, boala pe care i-a
inoculat-o omul, sau pentru fiecare animal omorat cu placerea sportiva
a vanatorii, ori pentru multimile nenumarate de vite cuprinse de groaza
mortii, care sunt macelarite cu sange rece in abatoare, pentru ca,
spune Mclnnes, „tot ce inseamna Viata este una, si exceptie nu exista"'.
inapoi la cuprins sau mai departe
|
|
