17 .CUMPANA FANTANARULUI,


 


    Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este   aici 


Partea a cincea
STRALUCIREA VIETII
 
17 .CUMPANA FANTANARULUI, PLANTELE ŞI SANATATEA
 
Iata acum si un fapt imbucurator: un inginer francez pe nume Andre Simoneton, a facut publica o descoperire care ar putea duce la salvarea de la naufragiu a populatiei bietei noastre planete. Este vorba de un dispozitiv extrem de usor de manevrat de oricine, pana si de copii, menit sa deosebeasca fara gres alimentele sanatoase de cele nocive, inainte de ingerarea lor, fireste. Este vorba de o simpla pendula legata cu o sfoara, cam in genul cumpenelor de care se slujesc fantanarii ca sa dea de urma izvorului subteran, radiestezistii ca sa gaseasca lucrurile pierdute sau magii ca sa prezica viitorul.
De milenii intregi, mestesugul, sau arta, sau mai bine-zis stiinta fantanarului s-a bizuit pe instrumentul acesta extrem de simplu, a carui piesa de capetenie este o nuielusa de alun si pe care il cunosteau chinezii, hindusii, egiptenii, persii, mezii, etruscii, grecii si romanii. Cine nu stia sa dibuiasca in felul acesta izvorul de apa deasupra caruia sa inceapa sa sape fantana, era condamnat la insetare, asa ca lista semintiilor care se foloseau de acest mijloc ar putea continua in timpurile mai apropiate, instrumentul cu pricina a devenit chiar detinator de semnificatii poetice, iar cand afirmam asta, ne bizuim pe faptul ca baronul Christoph von Schenberg, predecesorul lui Goethe in functia de director al minelor din ducatul Saxa, i-a cerut pictorului care il imortaliza, sa-l infatiseze cu cumpana fantanarului in mana, idee foarte inspirata si urmata si de altii. Ne gandim la Lloyd George care ne-a lasat imaginea sa tot cu cumpana de fantanar in mana, e drept insa, ca nu intr-o pictura ci intr-o fotografie, intrucat legea progresului trebuia sa-si spuna si ea cuvantul.
Radiestezia este privita in America zilelor noastre ca un fel de sarlatanie sau, in cel mai bun caz, o chestie care cam are ceva comun cu magia si cu care nu e bine ca omul cinstit si cu frica lui Dumnezeu sa aiba de-a face. in schimb, in Franta exista un punct de vedere total diferit, chiar daca de-a lungul secolelor s-a mai intamplat nu o data ca practicantii acestei arte sa fie invitati pe rug. Daca cercetam putin istoria acestor fapte, intalnim printre victimele cele mai ilustre pe Jean du Chatelet, baron de Beausoleil, si pe sotia lui, vrajitoarea Marine du Bertereau, operand amandoi sub protectia maresalului d'Effiat, intendent al minelor sub Ludovic al XIII-lea. Cei doi soti au descoperit in Franta, gratie acestei metode, mai multe zacaminte valoroase, exploatate spre marele folos al tezaurului regal, numai ca rasplata le-a fost pana la urma arestarea sub acuzatia de vrajitorie si de complicitate cu Satana, drept pentru care au fost intemnitati amandoi, si nici macar impreuna, ci el la Bastilia iar ea la Vincennes, unde nu se stie caror cazne ar fi fost supusi, daca nu ar fi avut inspiratia sa moara amandoi cam in acelasi timp, din motive care au ramas o taina pentru istorici.
Iar aceasta persecutie a continuat in Franta pana de curand, chiar si la inceputul secolului nostru, citandu-se procese intentate de diferiti medici unor radiestezisti care vindecasera prin metodele lor nelamurite pacienti declarati de reclamanti drept incurabili. Evident ca de data asta nu se mai cerea arderea pe rug a paratilor, ci era vorba numai de procese civile in care se pretindeau despagubiri, de obicei fabuloase, dar amintim acest lucru tocmai pentru a face mai lesne de inteles saltul urias facut de opinia publica franceza in aceasta privinta, un salt cu atat mai important cu cat francezii sunt extrem de refractari la tot ce e nou, cu exceptia catorva domenii printre care se numara si moda si care le-au facut faima de popor receptiv. Faptele legate de schimbarea de optica asupra radiestezistilor sunt cu atat mai elocvente cu cat biserica romano-catolica a renuntat de aproape doua sute de ani sa-i mai persecute pe practicienii acestei arte, considerand ca la mijloc nu este lucru diavolesc. Iar daca fulgerele aruncate odinioara de preoti asupra acelor nefericiti si anatemele cu care erau stigmatizati au ramas de domeniul trecutului, acest fapt se datoreste unor minti luminate din randul clerului francez, care au inteles ca la mijloc nu sunt practici oculte ci pur si simplu niste lucruri pe care nu le poate intelege sau face oricine si care nu pot fi osandite numai pentru asa ceva. Sa ne amintim interventia facuta la Vatican, cu putine decenii in urma, de un prelat de prestigiul cardinalului Tisserant, caruia ii apartine o fraza memorabila: „Daca stiinta contrazice ce stim noi despre Dumnezeu, asta nu inseamna ca stiinta greseste".
Aceasta arta, radiestezia, este pe cale de a dobandi drept de cetatenie deplina in vecinatatea stiintelor clasice, carora nimanui nu-i trece prin minte sa le tagaduiasca legitimitatea, iar unul din autorii acestei stari de lucruri este stralucitul fizician si totodata remarcabilul radiestezist Yves Rocard, profesor la College de France si seful catedrei de fizica de la scoala Normala Superioara din Paris. Cartea scrisa de el cu ceva timp in urma, purtand numele incitant de Cumpana fantanarului, e drept ca nu a fost deocamdata tradusa in englezeste, dar a fost in schimb tradusa in ruseste si tiparita la Moscova in excelente conditii grafice, astfel incat in prezent, la bordurile unor avioane anume, geologii rusi strabat in lung si-n lat imensa lor tara si reusesc sa localizeze unul dupa altul, cu micile cumpene, tot felul de zacaminte de care pana acum habar nu avea nimeni, minerale rare si extrem de necesare si, in numeroase randuri, chiar si vestigii arheologice care nu fac obiectul cercetarii lor, e adevarat, dar sunt semnalate imediat specialistilor din acest domeniu, care de catva timp au de lucru pana peste cap.
in Europa, Mecca radiestezistilor se afla pe o mica straduta pariziana sufocata de furnicarul de turisti dintre luxosul foburg Saint-Honore si arcadele strazii Rivoli. Straduta aceasta poarta un nume cum nu se poate mai potrivit, strada Saint-Roch, de la celebrul calugar canonizat pentru curajul lui extraordinar si pentru ravna crestineasca de a-i ingriji fara preget pe bolnavii de ciuma, sfidand astfel moartea si puterile intunericului. Inima acestei stradute este o casa veche avand la parter o pravalie cu aspect medieval, care poarta numele de Casa radiesteziei, unde cuvantul radiestezie trebuie luat ca termen generic cuprinzand si arta fantanarului dar si stiinta detectarii radiatiilor care emana dintr-o sfera situata deasupra campului electromagnetic. Cuvantul acesta pare a fi fost compus de un preot, abatele Bouly, care s-a folosit de limba latina pentru a desemna radiatiile si de elina pentru numirea sensibilitatii. Radiestezie ar insemna, prin urmare, „sensibilitate la radiatii".
Biblioteca acestei institutii, aflata in prezent la o varsta venerabila si condusa in ultima jumatate de secol de Alfred Lambert si de sotia sa, contine un numar impresionant de carti printre care se detaseaza in special cele cateva zeci de lucrari privitoare la radiestezie in general, pe teme ca aflarea izvoarelor de apa, cautarea obiectelor pierdute sau redobandirea sanatatii. Iar numele celor care semneaza aceste lucrari sunt de natura sa puna pe ganduri pe neincrezatori, fiindca e vorba de clerici dintre cei mai respectati ai bisericii catolice, de aristocrati din cele mai vechi familii ale Frantei, cum ar fi ilustrul fizician contele Henry de France, parintele televiziunii in culori, sau contele Andre de Belizal, fizician de larga reputatie, ca sa nu mai vorbim de numerosii medici, multi dintre ei figuri proeminente ale vietii medicale din Franta, autori ai unor tratate fundamentale in domeniile cele mai diferite ale medicinei.
Am putut admira si noi aici vitrinele lucrate cu nesfarsita migala in acaju cu incrustatii delicate de alama si bronz, adevarate bijuterii, menite sa adaposteasca tot felul de aparate ce izbesc prin ciudatenia lor, unele cat se poate de simple, altele mult mai complicate, aparate concepute pentru captarea, amplificarea si ghidarea radiatiilor binefacatoare sau pentru protejarea impotriva celor daunatoare. in general, aparatele acestea adunate aici intr-un adevarat muzeu sunt folosite de medici din toate colturile lumii in scopul stabilirii cu mare precizie a diagnosticelor sau al tratarii pacientilor lor, desi, cercetandu-le pe toate cu multa bagare de seama, observam ca toate au acelasi numitor comun, mica pendula prezenta in alcatuirea fiecaruia din ele, de la cel mai simplu la cel mai sofisticat. Pendula aceasta, de dimensiuni diferite de la caz la caz, este confectionata din materialele cele mai neasteptate, fildes, jad, cuart sau cristal, desi am primit asigurari ca acest fapt nu are absolut nici o importanta, deoarece oricare ar fi materialul din care este confectionata greutatea respectiva, atarnata la capatul unei sfori sau chiar al unui lant mai subtire, eficacitatea instrumentului este la fel de ridicata, cu conditia, bineinteles, ca toate manevrele sa fie efectuate corect, ceea ce nu e chiar asa de greu pe cat s-ar crede la prima vedere.
in Statele Unite, desi optica este in general nefavorabila acestei discipline despre care se stie totusi destul de putin, se inregistreaza insa si un interes ce nu trebuie trecut cu vederea. Un specialist ca Zaboj V. Harvalik, doctor in fizica si consilier stiintific la o agentie speciala a armatei americane, creata anume pentru realizarea unor materiale si echipamente militare ultramoderne, si-a parasit postul acesta exceptional retribuit pentru a se putea consacra pe deplin unor cercetari proprii, din care nu lipseste si radiestezia. in special il preocupa modul in care fenomenele ce tin de aceasta disciplina se pot explica printr-o teorie fizica, fiindca dr. Harvalik nutreste convingerea ferma ca la mijloc nu este absolut nici o vrajitorie, ci doar fenomene pe care stiinta deocamdata nu le poate explica tocmai din cauza insuficientei studieri a acestora. Cum rezultatele acestor cercetari personale l-au impus in scurt timp atentiei radiestezistilor americani, dr. Harvalik a fost ales presedinte al Comitetului de cercetari al Societatii americane de radiestezie, in care calitate se straduieste sa demoleze prejudecatile care de atata timp fac din aceasta disciplina absolut stiintifica un soi de sarlatanie sau, si mai rau, o practica foarte apropiata de magia neagra.
in laboratorul lui din Virginia, el s-a consacrat mai intai unor teste extrem de meticuloase care i-au permis sa observe pentru prima oara in lume un fapt care pana atunci nu fusese niciodata evidentiat in aceste practici: radiestezistii reactioneaza in grade de sensibilitate diferite la radiatiile electromagnetice polarizate, la campurile magnetice care alterneaza artificial, cu frecvente incepand cu un milion de cicli pe secunda, si la campurile magnetice ale unui curent continuu. Harvalik este ferm convins ca radiestezistii sunt sensibili in special la variatiile campului magnetic, fie ca se afla in cautarea unor panze de apa subterane, de canale vechi si uitate sau de cabluri, fie ca vor sa descopere tunele sau anomalii de ordin geologic.
Cu toate acestea, radiestezia pare sa depaseasca destul de mult simplul cadru al descoperirii panzelor de apa freatica sau a curentilor magnetici considerati a fi insotitorii unor cursuri de apa. intr-un sens mult mai larg, acest termen desemneaza de fapt cautarea, indiferent de obiectul acestei cautari. Vrem sa exemplificam aceasta afirmatie cu prezentarea unui fapt de-a dreptul incredibil, asupra caruia noi insine am fi avut indoielile cele mai serioase daca nu ar fi fost intarit de mai multi martori oculari, oameni demni de toata increderea, cei mai multi dintre ei ofiteri de cariera. Fostul presedinte al Societatii radiestezistilor din Statele Unite, ofiterul de marina John Shelley, aflandu-se prin 1972, cu putin inaintea sfarsitului sau prematur, la niste antrenamente speciale, impreuna cu cateva zeci de camarazi de-ai sai, la baza aeronavala din Pensacola, statul Florida, a fost tinta unei farse usturatoare pe care i-au pregatit-o mai multi dintre acestia: stiind ca in cutare zi avea sa se prezinte la baza un agent comercial care urma sa primeasca de la John Shelley un cec cu o suma importanta, in dimineata zilei respective i-au sterpelit carnetul de cecuri si i l-au ascuns intr-o hardughie cat toate zilele, aproape abandonata, aflata intr-un colt foarte putin frecventat al imensei baze si numarand aproape doua sute de birouri dispuse de o parte si de alta a unor coridoare intortocheate. Sa precizam ca, in conformitate cu declaratiile ulterioare ale unora din ei, le-ar fi fost si lor foarte greu sa mai nimereasca exact biroul cu pricina, asa ca au fost nevoiti sa-si faca o schema ca sa poata in final ajunge acolo cand ii vor inapoia, in sfarsit, carnetul de cecuri camaradului lor. Numai ca, la sosirea agentului, victima acestei pacaleli copilaroase, dupa ce a constatat ca ratacise carnetul de cecuri, a scos cumpana de care nu se despartea niciodata si, cu ajutorul ei, a mers intins la cladirea cu pricina, urmat de tot alaiul de pacalici care incepeau sa se simta acum ei pacalitii si, ajungand la etajul al doilea, s-a dus glont la biroul in cauza si a cautat exact intr-un dulap vechi si hodorogit unde, sub un teanc de hartoage fara importanta, statea ascuns carnetul disparut. „Chestia asta ne-a facut pe toti sa ramanem de-a dreptul tampiti - marturiseste unul din martorii acestei scene - si eram toti oameni in toata firea, ofiteri de marina si de aviatie, multi dintre noi ingineri sau chiar doctori in fizica sau in tehnologie navala ori aerospatiala de varf, dar, ma credeti sau nu, toti ne-am facut cruce si ne-am scuipat in san pe chestia asta, ba unii chiar au sters-o numaidecat. Noi ziseseram sa-i facem batranului John una s-o tina minte cate zile o mai avea, si cand colo ne-am trezit noi cu coada intre picioare. Eu unul sunt licentiat in stiinte biologice si doctor in fizica, inginer in tehnologie navala, dar nici acum nu-mi explic ce s-a intamplat. Aici stiinta tace."
Gordon McLean, chimist de forta, cercetator cu exceptionale rezultate la firma Pine State By-Product din Portland, statul Maine, este un om extrem de activ in ciuda venerabilei sale varste de optzeci de ani si este oricand dispus sa insoteasca un musafir neincrezator pana la farul pazei de coasta de la Portland Head, unde, cu mica lui bagheta in mana, poate spune cu o precizie de pana la zece minute momentul in care cutare petrolier asteptat sa soseasca isi va face aparitia la orizont. Precizam ca noi insine am fost martori ai unei asemenea demonstratii, impreuna cu doi confrati de la Portland Chronicle, care pe urma ne-au marturisit ca strecurasera in prealabil un „complice" la bordul petrolierului, de la care primeau semnale radio cu privire la punctul precis in care se afla vasul, astfel incat orice posibilitate de eroare sau de pacaleala este exclusa.
S-ar parea insa ca cel mai celebru radiestezist american este Henry Gross, tot din Maine si el, despre care Kenneth Roberts, cunoscutul autor de romane istorice, a scris prin anii '50 trei carti care s-au bucurat in toata America de un succes nebun, desi publicul vedea aici, infiorat, ceva foarte suspect. Ca si confratii sai francezi, Gross lucreaza mai ales cu hartile. Instalat la masa din bucataria casei lui, in fata unei harti a Insulelor Bermude, considerate de toata lumea ca nelocuibile in cea mai mare parte, din cauza lipsei de apa, el a pus degetul exact pe cateva puncte, unde, sustinea el, s-ar gasi panze bogate de apa freatica. Un intreprinzator care avea bani de aruncat pe prostii a cumparat ieftin o mare suprafata in locurile acelea sterpe si s-a apucat sa foreze, gasind intr-adevar apa, ceea ce i-a permis sa faca imediat rost de credite masive cu care a ridicat la iuteala cateva hoteluri de lux. Afacerea este astazi nemaipomenit de prospera si turistii curg garla, dar Gross tot n-a fost, nici dupa asta, luat prea in serios, in ciuda celebritatii sale. Sa amintim in treacat ca Henry Gross nu a pus in viata lui piciorul in Insulele Bermude.
Pentru fizicieni ca Harvalik, de exemplu, fortele care intra in joc in cazul radesteziei pe harta sunt cu totul de nepatruns, parand a nu avea in nici un caz vreo legatura cu momentele magnetice pe care se bazeaza radiestezia pe teren. Este evident si nu poate fi contestat faptul ca radiestezistul contacteaza anumite surse de informatie in masura sa-i furnizeze indicatii asupra unor regiuni sau sectoare limitate, foarte departate de locul unde se afla el insusi. Rexford Daniels, proprietarul unei firme de consultanta in domeniul interferentelor, care functioneaza in orasul Concord din statul Massachusetts si care cerceteaza aceste probleme de aproape o jumatate de secol, este unul din primii specialisti in domeniu care au atras atentia asupra posibilei nocivitati pentru om a proliferarii emisiilor electromagnetice, care se suprapun unele altora. El este convins ca in univers exista o anumita forta globala inteligenta, capabila sa furnizeze raspunsuri. Dupa opinia lui, aceasta forta actioneaza intr-un spectru foarte larg de frecvente, care nu sunt neaparat legate de spectrul electromagnetic, existand totodata si posibilitatea unor interactiuni intre frecventele acestei forte si activitatea mentala a omului. Pentru el, radiestezia ar putea fi definita pur si simplu ca un sistem de comunicare extrem de util, desi inca insuficient cunoscut, astfel incat, precizeaza el, cel mai important ar fi pentru noi sa verificam sistemul acesta sub toate aspectele.
Tehnica radiestezista, cu totul aparte folosita pentru detectarea gradului de prospetime a alimentelor si pentru stabilirea vitalitatii lor, a aflat-o inginerul francez Andre Simoneton de la un prieten al sau, Andre Bovis, un om plin de ciudatenii, cazangiu de meserie si foarte pirpiriu la trup, mort in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar nu pe campul de lupta ci in pat, acasa la Nisa, din cauza tuberculozei. Cazangiul Bovis era un om foarte citit si se vorbise la un moment dat destul de mult despre niste experiente ale lui din cale-afara de stranii, cu niste piramide construite cu respectarea stricta a proportiilor piramidei lui Keops, care si ele dovedisera aceeasi insusire tulburatoare: deshidratau si mumificau in mod absolut inexplicabil orice animale moarte, fara sa le ingaduie sa se descompuna, fenomenul fiind cel mai vizibil daca aceste cadavre erau asezate in punctul care corespundea Camerei Regilor din piramida lui Keops sau in altul, corespunzator mijlocului coridorului situat la granita dintre prima si a doua treime a inaltimii piramidei, adica exact locurile in care s-au gasit mumii in piramida lui Keops.
Principiul fundamental al teoriei lui Bovis era ca pamantul este parcurs de curenti magnetici pozitivi, care se deplaseaza de la nord la sud, si de curenti magnetici negativi, care se deplaseaza de la rasarit spre apus. El considera ca acesti curenti sunt captati de absolut orice corp aflat pe suprafata pamantului si ca toate, fara exceptie, sunt polarizate mai mult sau mai putin in cazul in care se afla asezate in pozitia nord-sud, diferentele de polarizare venind numai din diferentele de forma si de consistenta. in corpul omenesc, de exemplu, acesti curenti ar fi patrunzand printr-un picior, iesind prin varful mainii situate de partea cealalta, iar acest fapt e valabil, spunea Bovis, si pentru curentii pozitivi si pentru cei negativi. in acelasi moment, curentii cosmici venind din afara Terrei patrund in trup prin cap si sunt eliminati prin mana si piciorul neafectate de curentii terestri, surplusul de curenti cosmici putand fi eliminat si prin ochii deschisi. Acest ultim amanunt a fost, pare-se, confirmat cel putin partial de cercetari ulterioare, care au stabilit ca in cazul persoanelor care au darul de a hipnotiza, e vorba de o emanatie foarte puternica de curenti electromagnetici care este limpede ca nu sunt in intregime produsi in organism, ci captati din alta parte, astfel incat hipnotizatorul nu face decat oficiul de captator si redistribuitor al acestora, in directia voita de el. Sa amintim aici experientele efectuate de John M. Dale din Cleveland, statul Ohio, pe serpi, cunoscuti pentru puterea lor de a-si hipnotiza victimele mici, mai ales pasarele si soareci. Implantandu-le serpilor sub piele, in apropierea capului, minuscule pile electrice, de tensiuni sub 0,05 volti, profesorul Dale a constatat ca acestia, chiar morti de foame, isi pierdeau orice putere de hipnoza, in timp ce altii, carora li se implantasera obiecte de aceeasi forma si cu aceeasi masa dar fara proprietati electrice, ramasesera neinfluentati si vanau la fel ca inainte. Explicatia data de cercetator si acceptata ca singura posibila a fost ca existenta curentului electric, chiar de minima intensitate, tulbura grav capacitatea sarpelui de a hipnotiza.
Tot Bovis a afirmat cel dintai ca orice corp care contine apa, prin urmare aproape toate organismele vii, acumuleaza acesti curenti si ii pot iradia apoi intr-un ritm mai lent. Pe masura ce curentii acestia sunt eliminati din organism, actionand si reactionand fara incetare impotriva altor forte magnetice care salasluiesc in corp, ei sunt detectabili de micul pendul al radiestezistului. Astfel, corpul omenesc devine un adevarat condensator variabil si actioneaza ca detector, selector si amplificator de unde scurte si ultrascurte, facandu-ne sa vedem in asta o legatura intre electricitatea animala a lui Galvani si cea inanimata a lui Volta.
Bovis considera ca pendulul poate fi folosit si ca detector de minciuni, iar asta cu mult timp inainte ca in Statele Unite sa se gandeasca cineva la un asemenea aparat. Dupa parerea lui, atunci cand cineva spune adevarul despre cutare sau cutare subiect, radiatiile nu sunt afectate si prin urmare nici pendulul. Daca insa cel in cauza minte, atunci lungimile de unda se modifica brusc, devenind mai scurte si negative, ceea ce face ca pendulul sa capete imediat o miscare absolut caracteristica, pe care un radiestezist cat de cat experimentat o identifica si o interpreteaza fara gres.
Tot el a pus la punct un pendul intrucatva diferit de cele obisnuite, realizat, dupa cum spunea el, pe baza principiilor folosite in Egiptul de pe vremea faraonilor. Pendulul acesta, astazi piesa de muzeu in Casa radiesteziei din strada Saint-Roch din Paris, este realizat din cristal, cu un punct metalic fix, si atarnat de un cordon dublu, de matase rosie si violeta. I-a dat acestui dispozitiv numele de „pendul Paradiamagnetic", din cauza sensibilitatii lui deosebite la obiectele care sunt atrase sau respinse de un magnet. Celor din prima categorie cum ar fi cele din fier, cobalt, nichel, magneziu, crom sau titan, el le-a dat numele de „paramagnetice", iar celorlalte - cuprul, zincul, plumbul, cositorul si alte metale neferoase, le-a spus „diamagnetice"'. Prin asezarea intre radiestezist si pendula a unui solenoid conectat la o sursa de curent, el ajungea sa zareasca, dupa propriile lui afirmatii, curenti slabi, asemanatori celor emanand dintr-un ou nefecundat. Rolul celor doua cordoane de matase, unul rosu si celalalt violet, era de a spori sensibilitatea pendulului, pornind de la faptul ca vibratiile luminii rosii sunt aceleasi cu vibratiile atomice ale fierului, care sunt paramagnetice, in timp ce acelea ale luminii violete coincid cu vibratiile cuprului, prin excelenta diamagnetice.
Bovis a mai observat si o alta aplicabilitate a pendulului sau, de data asta una cat se poate de practica: determinarea vitalitatii intrinseci si a gradului de prospetime la diferite alimente, masurate prin invelisurile lor protectoare datorita puterii radiatiilor emise. Pentru a putea masura diferitele frecvente ale radiatiilor, Bovis a realizat un instrument pe care l-a numit biometru, adica masurator al vietii sau mai bine-zis al vitalitatii, un instrument extrem de simplu, care nu se deosebeste de cumpana fantanarului decat printr-o rigla gradata atasata la un capat. Gradatiile acesteia Bovis le-a stabilit in mod absolut arbitrar, dupa sistemul zecimal, mergand de la zero la zece mii de angstromi, in stare sa masoare si micronii, adica miimile de milimetru, si angstromii, care sunt de o mie de ori mai mici.
Asezand un fruct, o leguma, un ou, o bucata de carne sau orice alt aliment la una din extremitatile biometrului sau, Bovis putea calcula gradul de vitalitate a produsului in functie de schimbarea de directie a cumpenei, care indica un anumit punct de pe rigla, operatiunea fiind prin urmare de o simplitate dezarmanta si, din cate au relevat cercetarile ulterioare, si de o precizie remarcabila.
Tot dupa teoria lui Bovis, radiatiile oricarui obiect sunt la un moment dat limitate de campul teluric general care inconjoara obiectul, astfel incat ele pot fi masurate tocmai datorita acestui fapt. Radiestezistii sustin in unanimitate ca, daca luam doua obiecte oarecare din acelasi material si avand aceeasi masa si le asezam la o distanta de aproximativ un metru unul de celalalt, acestea vor crea instantaneu un punct de intalnire a campurilor lor magnetice, punct foarte usor de detectat cu ajutorul pendulului. inlocuind unul din obiecte cu altul mai mare, insa tot din acelasi material, punctul de intalnire a campurilor magnetice se va deplasa automat spre obiectul mai mic, cu o distanta proportionala cu diferenta de masa aparuta.
Experimentand si el biometrul lui Bovis, Simoneton a observat ca alimentele care emit intre 8000 si 10000 de angstromi; inregistrati cu ajutorul acestuia, dau o remarcabila viteza de oscilatie a pendulului de 400-500 de revolutii pe minut, pe o raza de optzeci de milimetri. Cele care emit numai intre 6000 si 8000 de angstromi provoaca o scadere usor neproportionala a oscilatiei, care se situeaza in aceste cazuri la ritmuri intre 300 si 400, cu o raza de saizeci de milimetri. Laptele pasteurizat si carnea, ca si legumele fierte prea mult, care ajung sa emita sub 2000 de angstromi, detectati precis cu alte mijloace, nu mai impresioneaza pendulul, care ramane inert.
Lucrand la realizarea unor tabele de corespondenta intre gradul de vitalitate a alimentelor si gradatiile de pe rigla, Simoneton a trebuit sa cerceteze amanuntit si lucrarile altor specialisti, astfel incat, citind cartile lui Kervran, l-a cunoscut personal pe acesta si i-a prezentat rezultatele cercetarilor lui, bazate pe cele ale lui Bovis. Kervran a fost foarte impresionat si a scris o prefata la cartea lui Simoneton Radiatiile alimentelor, in care scrie: „Cumpenele folosite de radiestezisti detecteaza niste lungimi de unda de o natura si de o provenienta despre care noi nu stim nimic, dar simplul fapt ca le putem masura are o imensa valoare practica".
Aprofundand studiul unor chestiuni legate de aceasta problema, Simoneton a ajuns si la lucrarile lui Lakhovsky, din care a tras concluzia ca celulele nervoase ale omului pot nu numai sa capteze lungimi de unda, ci si sa le emita. Orice receptor trebuie sa intre in rezonanta vibratorie cu emitatorul ale carui unde vrea sa le capteze. Lakhovsky face o comparatie cat se poate de plastica, folosindu-se spre exemplificare de un fapt din domeniul acusticii: in cazul a doua piane perfect acordate, asezate unul langa altul, o nota produsa de unul face sa vibreze in celalalt exact coarda corespunzatoare notei respective.
Cei mai multi radiestezisti sustin ca principalul punct receptor al corpului uman s-ar afla situat in regiunea plexului solar, fapt ce pare sa fie confirmat de descoperiri ulterioare, apatinand lui Harvalik.
in scopul de a proteja corpul omenesc de adevaratele furtuni de radiatii in mijlocul carora se afla in permanenta, acesta a realizat un ecran magnetic foarte eficace pe care l-a indoit in asa fel incat sa obtina un cilindru cu doua straturi care putea fi petrecut peste cap, ajungand sa protejeze capul, umerii, bustul si soldurile. Bineinteles ca acest paravan circular putea fi fixat la o anumita inaltime, lasand libere, dupa voie, zonele inferioare ale corpului.
tinand acest cilindru deocamdata numai in jurul capului, Harvalik s-a deplasat, legat la ochi, pe o suprafata neteda pardosita cu materiale cunoscute ca avand proprietati radioactive, simtind reactii puternice, sub forma unor furnicaturi aproape dureroase in piept, in abdomen si in bazin.
Repetand experienta cu capul lasat liber dar cu umerii acoperiti, senzatiile fura absolut aceleasi si locurile in care apareau ramasera identice. Ramanand pe suprafata radioactiva respectiva si coborand lent ecranul circular, Harvalik observa ca senzatiile incetau brusc, in toate punctele din cazurile anterioare, in momentul cand ecranul ajungea sa acopere zona cuprinsa intre a saptea si a douasprezecea coasta. „Aceste masuratori - declara el - ne duc cu gandul la existenta unor puncte sensibile la radiatii, situate in regiunea plexului solar. Nu este cu totul exclusa nici existenta celor considerate ca exista in cap sau chiar in creier, numai ca acestea sunt cu siguranta mult mai putin sensibile."
Bovis considera ca nu cumpana capteaza radiatiile, ci dimpotriva, acestea patrund intai in nervii aflati in brat si sunt apoi amplificate de cumpana, care astfel intra imediat in vibratie. Fara indoiala ca acest punct de vedere nu este decat in parte eronat, intrucat s-au facut de nenumarate ori experiente cu cumpana atarnata de diferite obiecte, in acelasi punct si in prezenta acelorasi stimuli, cumpana nu intra in vibratie decat in mana radiestezistului, in caz contrar ramanea inerta. Ca undele sunt captate tocmai de nervii aflati in brat e un fapt deocamdata discutabil fiindca alti radiestezisti sustin ca ele sunt captate in realitate de un alt receptor, situat in aceeasi regiune a plexului solar, nu in brat. si se pare ca aceasta corectare adusa de ei afirmatiei lui Bovis este justificata, intrucat acoperindu-se toracele si abdomenul radiestezistului cu un ecran de mumetal, material dovedit ca cel mai eficace in materie de blocare a oricaror radiatii cunoscute, acesta nu mai putea sa lucreze cu pendulul. Dimpotriva, daca ecranul protejeaza numai capul, nu exista nici un impediment.
Daca Bovis fusese consierat sarlatan sau, in cel mai bun caz, descoperitor al unor curiozitati amuzante si atata tot, in ochii lui Simoneton, inginer cu o pregatire temeinica in materie de mecanica si de electricitate, lucrurile aveau o cu totul alta valoare. Spuneam ca Simoneton a reusit sa aplice sistemul lui Bovis la stabilirea gradului de prospetime si de vitalitate a alimentelor, dar lucrul cel mai important este faptul ca el a elaborat, dupa lungi si minutioase cercetari, o tabela de corespondente intre nivelul radiatiilor emise si valoarea nutritiva a diferitelor categorii de alimente, constand in continutul de vitamine, de proteine si de saruri minerale. Laptele proaspat muls, de exemplu, are o medie de peste 6500 de angstromi, dupa douasprezece ore pierde circa patruzeci la suta din aceasta valoare, iar dupa alte douasprezece, deci dupa o zi si o noapte, ramane cu numai o zecime din valoarea initiala. Fiert imediat dupa muls, isi pierde practic orice putere de emisie. La fel stau lucrurile cu legumele fierte, cu fructele conservate sau cu sucurile de fructe. Sucul de usturoi, considerat aproape in unanimitate de medici a avea calitati de adevarat panaceu, o data pasteurizat in vederea conservarii, se coaguleaza asemenea sangelui mort iar nivelul radiatiilor sale naturale scade de la 8000, cat are in stare proaspata, la zero.
in cazul legumelor si al fructelor deshidratate lucrurile stau insa cu totul altfel. Daca fierberea duce la pierderea capacitatii radioactive, in lipsa careia proteinele ramase partial in alimente si sarurile minerale, neafectate, par a nu mai putea fi asimilate corect de organism, simpla deshidratare elimina toate aceste neajunsuri, intrucat fructele si legumele deshidratate isi pastreaza vitalitatea neatinsa, iar carnea uscata, chiar si conservata prin fum, are exact acelasi nivel de radiatii pe care il avea atunci cand a fost supusa acestui mod de conservare. Mai mult decat atat, cu legumele si cu fructele deshidratate se intampla un lucru absolut inexplicabil: supuse deshidratarii la cateva ore bune dupa ce sunt culese, deci cand si-au pierdut aproape o treime din valoarea radioactiva, si tinute apoi in apa timp de douazeci si patru de ore, acestea emit la fel de intens ca in momentul cand au fost culese. Fructele conservate prin fierbere sub forma de compoturi, dulceturi, gemuri sau peltele, raman definitiv inerte. Apa, in schimb, se dovedeste a avea insusiri neasteptate: chiar daca emite sub nivelul ei obisnuit, se revitalizeaza prin amestec de mici cantitati de saruri minerale sau chiar in simpla prezenta a plantelor, a oamenilor sau a altor vietati. in unele cazuri, apa poate emite pana la 14000 de angstromi, cum stau lucrurile, de exemplu, cu apa din regiunea Lourdes, din Pirineii francezi. Tanarul de origine ceha Jan Merta, despre care s-a mai vorbit in paginile acestei carti, sustine ca simplele coji de legume sau fructe, in special cele de mere si de pere, tinute o noapte in apa obisnuita, de la robinet, o imbogatesc cu vibratii benigne si o transforma intr-un adevarat aliment, cu valoare nutritiva mai ridicata decat cea a cojilor respective.
in cartea sa Radiatiile alimentelor, Simoneton stabileste patru mari categorii. Prima dintre acestea cuprinde acele alimente a caror lungime de unda o depaseste pe cea umana, de 6500 de angstromi, ajungand uneori pana la 10000 sau chiar mai mult. in aceasta categorie intra in special fructele, care variaza intre 8000 si 1000 de angstromi atunci cand ajung la maturitate, precum si cele mai multe dintre legume, insa atentie, este vorba numai de fructele si de legumele proaspat culese! Pentru ca acestea, in momentul cand au ajuns pe tarabele din piata sau in rafturile magazinelor, au pierdut deja cam o treime din puterea lor radioactiva, iar cand ajung pe mesele noastre lucrurile stau si mai rau. Iar daca le mai si fierbem, nu mai e cazul sa ne asteptam de la ele la mare lucru.
Simoneton a studiat mult timp aceasta chestiune si a ajuns la concluzia ca degradarea radioactiva a fructelor si a legumelor este un fapt indiscutabil, legat in primul rand de factorul timp. Fructele practic mustesc de radiatii solare situate intre infrarosu si ultraviolet, puterea lor radioactiva crescand treptat pana in momentul ajungerii la maturitate, pentru a descreste apoi tot treptat, ajungand la zero in momentul inceperii putrefactiei, proces ce pare a avea o legatura mai stransa decat s-ar crede tocmai cu radioactivitatea, date fiind punctele discutate anterior, din piramida lui Keops sau din piramidele miniaturale ale lui Bovis. Banana, de exemplu, are, in conditii normale de pastrare un stadiu de vitalitate de douazeci si patru de zile intre momentul culesului si cel al declansarii procesului de putrefactie, insa dupa primele opt zile isi pierde practic calitatile. Vibratiile ei incep sa creasca in momentul cand este verde, ajung la punctul maxim cand fructul s-a ingalbenit, deci in momentul coacerii, incepand sa descreasca vertiginos imediat dupa cules si reducandu-se la zero in momentul cand pe coaja apar primele pete de culoare inchisa. Legumele par a fi mult mai intelegatoare: morcovul, ceapa, telina si usturoiul emit maximum de radiatii in stare proaspata luni de zile dupa recoltat, astfel incat e bine sa le consumam crude, nefierte. in schimb cartoful, care in stare proaspata emite cantitatea modesta de abia 2000 de angstromi, ajunge la 7000 daca il fierbem si depaseste 9000 daca e pregatit la cuptor, iai acest fenomen bizar se observa si la alte tuberculate. Spre deosebire de acestea, mazarea, fasolea, lintea si nautul, emitand intre 7000 si 8000 de angstromi in stare proaspata, pierd mai bine de o treime din aceste valori daca sunt uscate si devin inerte prin fierbere. Mai mult decat atat, fierberea le face, sustine Simoneton, grele, indigeste si suparatoare pentru ficat, lucru confirmat si de cercetari medicale ce nu pot fi puse la indoiala. Ca sa putem beneficia de calitatile lor in cat mai mare masura ar trebui, spune tot Simoneton, sa le consumam crude si cat mai repede dupa recoltare, desi e limpede ca ar fi destul de incomod. Graul atinge 8500 de angstromi si isi pastreaza aceasta insusire remarcabila si macinat, insa integral, adica macinat de moara clasica, fara valturi. Painea obisnuita din faina integrala urca la 9000 de angstromi si, fapt confirmat de asemenea de cercetari medicale competente, nu este deloc indigesta, in timp ce cea obtinuta din faina zisa alba da tulburari gastrointestinale serioase. Uleiul de masline, chiar rafinat, si uleiurile obtinute din floarea soarelui, soia sau rapita, insa nerafinate, au un nivel foarte ridicat, de 8500-9000 de angstromi, care persista mult timp. Inconvenientul este ca numai uleiul de masline poate fi pastrat nerafinat cu anii fara sa se altereze, celelalte, daca nu sunt rafinate, avand nevoie de conditii speciale, in principal temperaturi foarte scazute, dar valoarea lor radioactiva ramane foarte ridicata chiar in ciuda trecerii timpului: analiza unor probe de ulei de masline vechi de sase ani si ramas in perfecta stare a stabilit un nivel remarcabil de 7500 de angstromi! Untul proaspat emite in jur de 8000 si il pastreaza acest nivel timp de circa zece zile, dupa care valoarea radioactiva incepe sa scada brusc, ajungand la zero in aproximativ trei saptamani, chiar daca a fost congelat la temperaturi foarte joase, de minus 30 C. Pestele oceanic si crustaceele marine de tipul crabului au un nivel excelent, de 8500-9000 de angstromi, care se pastreaza relativ satisfacator si in cazul congelarii imediate. Dupa zece zile de pastrare la minus 18 C, nivelul se mentine in jurul cotei de 6000, incepand apoi sa coboare si apropiindu-se de zero dupa o luna si jumatate. Se pare ca aici un rol important il au sarurile marine radioactive continute de tesuturile acestor vietuitoare, intrucat pestii de apa dulce, desi au si ei un nivel admirabil de peste 8000 de angstromi cand sunt pescuiti, isi pierd cu repeziciune valorile, indiferent de conditiile de pastrare, ajungand la zero in mai putin de o saptamana.
in a doua categorie de alimente, Simoneton aseaza tot ce emite, in stare de prelucrare partiala, intre 3000 si 6500 de angstromi. Aici e vorba de oua, care practic nu pot fi decat foarte rar consumate imediat dupa ce au fost ouate si, in afara de asta, sunt numai in unele cazuri folosite in stare cruda, apoi uleiul de arahide, vinul, legumele foarte putin fierte, zaharul de trestie si pestele fript sau prajit. Un vin rosu absolut natural si de buna calitate oscileaza intre 4000 si 5000 si este net superior oricarui rachiu sau coniac, total devitalizate prin distilare, depasind indiscutabil alte articole cum ar fi cafeaua, ciocolata lichida sau in tablete, alte alcooluri obtinute tot prin distilare si sucurile de fructe pasteurizate, care sunt practic complet devitalizate in urma proceselor indelungate de prelucrare. Aici Simoneton ajunge la concluzii asemanatoare celor ale lui Nichols: daca o sfecla de zahar proaspata are impunatorul nivel de 8500 de angstromi, zaharul brut a scazut deja la o mie iar cel rafinat, prezentat in pungi frumos colorate in rafturile supermagazinelor, este de nivel zero.
in privinta diferitelor sortimente de came, singurul care figureaza pe lista cu cele mai hranitoare alimente a lui Simoneton este sunca afumata, numita si jambon (care nu trebuie confundata cu slanina). Carnea de porc proaspata, analizata la sacrificarea animalului, degaja in jurul valorii de 6500 de angstromi. Sarata corespunzator si uscata apoi la fum de lemn de brad sau de alte rasinoase, valoarea ei se ridica la 9500 - l0000 de ansgtromi. Se impune aici precizarea, adauga Simoneton, ca e vorba de carnea pusa imediat la sarat si apoi imediat la fum, fara uscare la vant, care ii compromite total si definitiv gradul de vitalitate, aducand-o la starea celorlalte. Pentru ca orice alte sortimente de carne, in afara de cazul ca cineva consuma carnea cruda imediat dupa sacrificare, nu inseamna pentru organismul uman decat un simplu exercitiu digestiv, acestea fiind total devitalizate, ce formeaza cea de-a treia categorie, la un loc cu fripturile, carnatii si alte mezeluri tocate, maruntaiele de orice fel. Tot in aceasta a treia categorie sunt incluse cafeaua, ceaiul, cacaoa, indiferent de modul in care sunt preparate si consumate, prajiturile si toate produsele de patiserie, branzeturile fermentate si painea alba. Cea de-a patra categorie cuprinde margarina, conservele, alcoolurile obtinute prin distilare, zaharul alb rafinat si faina numita alba, obtinuta la moara cu valturi.
Aplicand si la oameni aceasta metoda de masurare a lungimilor de unda, Simoneton ajunge la concluzia ca un om in perfecta stare de sanatate degaja in jurul a 6500 de angstromi sau chiar ceva mai mult, valoarea scazand in cazul celor care sufera de diferite afectiuni! Fapt demn de luat in seama: fumatorii, marii bautori si cei care consuma cantitati mari de carne, chiar daca examenele medicale de rutina ii considera sanatosi, au o emanatie considerabil scazuta. Cei atinsi de o forma sau alta de cancer emit cel mai putin, in frecventa joasa de 4,875, iar asta cu mult inainte ca simptomele clasice sa devina detectabile pentru medic. Folosirea radiesteziei in oncologie a devenit, tocmai datorita acestui fapt, lucru obisnuit, ingaduind medicului sa identifice cazurile de cancer cu un avans uneori de cateva luni sau aproape un an fata de celelalte mijloace de investigatie, ceea ce a schimbat mult situatia in acest domeniu. Se stie ca, desi incurabila, aceasta cumplita boala poate fi serios franata sau, in unele cazuri, aproape stopata in evolutia ei, cu conditia ca tratamentul sa fie aplicat cat mai din timp, iar acest lucru a devenit posibil in ultimii ani tocmai gratie radiesteziei.
Conform concluziilor lui Simoneton, un om care vrea sa ramana sanatos trebuie sa manance in special legume proaspete si in stare cruda, fructe iarasi proaspete, deloc conservate, in special nuci, peste proaspat, toate acestea avand o emisiune de radiatii superioara celei umane, care este situata in jurul valorii de 6500 de angstromi. Simoneton afirma ca alimentele sarace din acest punct de vedere, mai ales camea, folosita altfel decat afumata, si painea alba, in loc sa furnizeze organismului energie, dimpotriva, ii provoaca un deficit grav. La baza acestei idei pare a sta observatia aceluiasi Simoneton ca puterile atribuite din timpuri imemoriale ierburilor, florilor, radacinilor si mai ales scoartelor diferitilor copaci si cojilor de fructe s-ar putea sa se datoreze nu atat continutului lor chimic cat lungimii de unda „sanatoase" in care emit si care este benefica pentru organism.
Paracelsus datora o buna parte din uriasa sa eruditie in materie de putere terapeutica a plantelor studierii lucrarilor inaintasilor sai europeni si mai cu seama scrierilor vechilor intelepti din Orient, dar adevaratul mare dascal i-a fost natura, pe care a cercetat-o el insusi . Dupa doctrina „asemanarilor specifice" pe care a fundamentat-o acest enigmatic ganditor medieval, absolut orice entitate inzestrata cu darul de a creste are o anumita utilitate bine stabilita datorita structurii, formei, culorii si mirosului. El recomanda invataceilor sai si medicilor sa se aseze pe iarba unei pajisti fara sa faca zgomot si sa studieze atenti „mugurii care urmeaza miscarea planetelor si corolele care se desfac tinand seama de fazele lunii, de ciclul solar sau raspunzand semnelor primite din cine stie ce stea departata".
Un medic londonez pe nume Edward Bach a studiat amanuntit toate lucrarile ramase de la Paracelsus si, departe de a-l considera pe acesta alchimist sau sarlatan, s-a hotarat sa recurga la metodele terapeutice stabilite de savantul medieval pe baza de ierburi si flori medicinale, asa ca isi parasi clientela din Harley Street, strada celebritatilor medicale londoneze, pentru a se consacra vindecarii semenilor sai prin mijloace mai apropiate de natura. Dupa parerea lui de medic cu practica serioasa, cele mai multe din remediile practicate in medicina moderna dau nefericitului pacient dureri inutile si ii fac mai mult rau decat bine. Iar asta il hotari sa caute cai de vindecare nedureroase si mai eficace, in stare sa vindece nu numai trupul ci si sufletul.
Ca si Paracelsus, Bach nutrea convingerea ferma ca tot ce traieste iradiaza lumina si, asemeni lui Simoneton, si-a dat seama ca plantele erau in stare, prin vibratiile lor, sa insufle energie vibratiilor mai slabe si mai neputincioase ale organismului omenesc bolnav. Ca sa folosim chiar termenii lui, „remediile pe baza de plante au capacitatea de a ne ridica nivelul vibratiilor si de a aduce spre noi acea putere spirituala care mangaie sufletul si trupul, vindecandu-le pe amandoua". Bach a comparat remediile elaborate de el cu efectele unei muzici frumoase, cu inmanuncherea unor culori placute si odihnitoare sau cu orice alt fapt care tine de inspiratia estetica si detine miraculoasa putere de a stimula. Tratamentele lui nu constau pur si simplu in atacarea bolii cu medicamente, ci in inundarea corpului cu vibratii frumoase provenind de la ierburi si flori salbatice, a caror prezenta facea ca „boala sa se topeasca asemeni zapezii sub puterea soarelui cald".
Myrna I. Lewis, care a semnat impreuna cu dr. Robert N. Butler o lucrare cu multe noutati intitulata imbatranirea si sanatatea mintala, a efectuat un voiaj la Moscova si a fost stupefiata de anumite metode despre care acum auzea prima data in viata. in timpul sederii in aceasta tara a facut o deplasare pana la Soci, renumita localitate balneara recomandata in special persoanelor de varsta a treia, unde a vizitat mai multe camine de batrani si spitale de geriatrie. Cum cei internati aici sufereau de tot felul de afectiuni fizice si psihice, li se aplicau, fireste, tratamente, numai ca acestea nu erau nici pe departe cure clasice, bazate pe remedii medicamentoase, ci constau in supunerea pacientilor la vibratiile emise de cutare sau cutare flori cultivate in sere si in inspirarea parfumurilor acestora un anumit numar de minute pe zi. in camerele lor pacientii aveau difuzoare la care ascultau muzica aleasa cu grija, piese simfonice de mare melodicitate sau inregistrari cu vuietul talazurilor marii.
Teoria lui Edward Bach e simpla si concisa: bolnavul trebuie facut sa-si schimbe optica asupra bolii sale, asa ca vibratiile estetice sanatoase il ajuta negresit sa-si regaseasca dorinta de a se vindeca ceea ce este decisiv. El considera ca o perioada indelungata de griji sau tensiune sufleteasca necontenita poate face ravagii in vitalitatea normala a unui individ, aducandu-l in situatia de a-si pierde rezistenta innascuta si de a deveni, prin urmare, o prada usoara pentru o infectie sau pentru o maladie oarecare. De altminteri, Bach este parintele celebrei butade „Nu exista boli, exista numai bolnavi si nu boala trebuie tratata". El marturiseste ca pe cand se afla pe camp, in cautarea plantelor medicinale, simtea cum toate simturile i se ascut. Cum si simtul pipaitului devenea mult mai acut, el era in masura sa perceapa virbatiile si forta emise de oricare din plantele care il interesau. Cum i se intampiase odinioara si lui Paracelsus, ii ajungea si lui sa tina in palma o petala sau o floare a cutarei plante, sau sa o aseze pe varful limbii ca sa simta in intregul corp efectele insusirilor acesteia. Unele ii dadeau putere si pofta de viata, umplandu-i de vitalitate sufletul si trupul, altele ii dadeau dureri, ii cauzau varsaturi sau il umpleau cat ai bate din palme de bube insotite de febra si de o ingrozitoare stare de slabiciune. Instinctul ii soptea ca binefacatoare cu adevarat sunt plantele care infloresc mai tarziu decat altele, cand zilele sunt mai lungi si soarele straluceste cu mai multa intensitate. Avea grija sa selectioneze acele plante care i se pareau a fi cele mai reusite din specia lor, cu flori deschise cu totul, dornice parca de viata, cu forma care i se parea lui cea mai bine proportionata si cu culorile care ii incantau privirile prin nuantele lor.
Bach stia poate ca Paracelsus, la proprietatea sa din Hohenheim, se deda pe vremuri unor practici care azi ne pot parea bizare dar care s-ar putea sa nu fie deloc niste aberatii. Aduna pe placi de sticla roua diminetii si o expunea pe urma in momentele unor anumite configuratii ale astrilor, urmarind sa obtina incarcarea acestui delicat lichid cu energia emanata de planete in conjunctura respectiva. Lucru care azi ne pune pe ganduri, picaturile acestea erau administrate pe urma bolnavilor in doze homeopatice si exista dovezi indiscutabile ca putini erau pacientii pe care acest mag nu reusea sa-i insanatoseasca, ceea ce, de altfel, i-a si adus neintarziat faima de vrajitor si de suflet vandut Satanei. Alta data, plimbandu-se dimineata prin iarba incarcata de roua, acelasi Paracelsus a avut brusc intuitia faptului ca fiecare din miliardele de picaturi din fata lui primise anumite proprietati ale plantei pe care se formase si ca puterea soarelui ce abia rasarise actiona in fiecare picatura, favorizand transferul acestor proprietati pana la polarizarea completa a lichidului. Gandul lui era ca daca ar fi putut extrage in felul acesta proprietatile terapeutice din plante, remediile astfel obtinute ar fi beneficiat de toata puterea vindecatoare aflata intr-o stare de absoluta puritate si de perfectiune care altminteri nu putea fi atinsa si pe care in zadar incercau s-o castige preparatele medicinale clasice. S-a apucat prin urmare sa adune roua de pe anumite flori, fie dupa rasaritul soarelui fie inca pe intuneric, umpland cu ea sticlute mici.
Nu stim daca Bach a cunoscut sau nu aceste practici ale lui Paracelsus, dar banuim ca da, fiindca e lucru sigur ca studiase in amanunt toate lucrarile acestuia care ii fusesera accesibile, asa ca adunatul picaturilor de roua de pe flori se prea poate sa-l fi stiut din cartile celebrului doctor din Evul Mediu. Recurgand si el la aceleasi metode, Bach a facut statistici riguroase si a constatat ca cele mai multe cazuri de vindecare se obtineau prin tratarea bolnavilor cu roua culeasa dupa rasaritul soarelui. Roua primeste fara indoiala, mentioneaza el, o anumita putere bine definita pe care o extrage din trupul plantei iar soarele nu face decat sa accelereze acest fenomen.
Cum colectarea infimelor cantitati de roua de pe plante era extrem de anevoioasa si dadea randament minim, Bach s-a gandit la o inovatie pe care a introdus-o la inceput cu titlu experimental: a umplut cu apa de izvor o cupa in care a pus cateva flori rupte de la o anumita planta. tinand timp de cateva ore cupa in soare, si-a dat seama ca florile impregnasera apa cu vibratiile si cu puterea plantei, conferindu-i practic aceleasi calitati pe care le-ar fi avut si roua adunata dupa metodele de pana atunci. Pe baza acestor experiente, Bach a elaborat treizeci si opt de remedii naturale despre care a scris o scurta brosura in paginile careia isi expunea punctele de vedere.
si exista mii de persoane, in Anglia sau in alte tari, care marturisesc ca s-au facut bine de tot soiul de boli numai cu picaturile doctorului Bach, dupa ce incercasera tot felul de tratamente indelungate si costisitoare.
Tot in Marea Britanie, de data asta insa in Scotia, se afla si Alick Mclnnes, un barbat cu fata parca mereu congestionata, care este si el in stare sa simta radiatiile plantelor. Daca pune mana, legat la ochi fiind, pe o floare, el poate spune fara gres lungimea de unda a radiatiilor ei, natura exacta a acestora si proprietatile medicinale. Alick Mclnnes a petrecut treizeci de ani in India si pentru prima oara a avut aceste revelatii pe cand se afla la Institutul Bose din Calcutta. Acolo si-a dat seama ca plantele emit radiatii pe care omul le poate percepe, fiind totodata sensibile ele insele la radiatiile emise de corpul omenesc. El ne-a povestit ca la intrarea in hotelul central al Institutului Bose se afla o luxurianta Mimosa pudica al carei aspect decorativ dadea o nota aparte locului. Cuiva i-a dat prin gand sa-i invite pe vizitatori sa rupa cate o crenguta minuscula din aceasta planta si sa o tina putin in mana, dupa care s-o introduca intr-una din masinile complicate concepute de Bose. Aceasta reproducea pe o foaie de hartie schema fidela a vibratiilor plantei, numai ca, atunci cand vizitatorul introducea si propria lui mana, schema vibratiilor acesteia era practic identica cu cea a plantei, fapt ce demonstreaza ca mimoza este atat de sensibila incat integreaza si reflecta cu maxima fidelitate radiatiile personale ale fiecarui individ, foarte diferite de la unul la altul, ca un fel de amprente electromagnetice.
Dupa interpretarile pe care le da Mclnnes fenomenului radiatiilor manifestat in regnul animal si in cel vegetal, fiecare reprezentant al oricaruia din aceste doua regnuri modifica sau tempereaza prin propria sa lungime de unda energia fundamentala care il parcurge. Din punctul lui de vedere, absolut tot ce este viu, pana la cea mai mica forma de materie, totul se supune acestui regim. „Totul iradiaza lungimi de unda identificabile sub forma de sunet, de culoare, de forma, de miscare, de miros, de temperatura si de inteligenta." Radiatiile pot varia de la o specie la alta, de exemplu, dar cutare specie botanica va emite intotdeauna la fel.
Mclnnes sustine ca el poate transfera radiatiile florilor in apa, unde ele persista mai mult sau mai putin, uneori un timp foarte indelungat. Fiecare specie botanica are o anumita perioada privilegiata pentru transferul in conditii optime al radiatiilor sale in apa, moment situat de regula, desi nu absolut intotdeauna, aproape de perioada de maturitate a florii, care in general coincide cu perioadele de luna plina. Atunci cand se intrunesc conditiile favorabile, transferul de radiatii sau de puteri, cum zice Mclnnes, se produce instantaneu. El declara ca a observat schimbarile survenite in calitatea apei chiar in timp ce acestea se produceau, „o experienta impresionanta, pe care n-am s-o pot uita vreodata". El denumeste apa astfel rezultata „exultatie florala" dar nu vede in ea un tratament specific pentru o anumita maladie. Apa astfel imbogatita cu puteri noi ar fi actionat cu subtilitate asupra radiatiilor care parcurg trupul omenesc, al unui animal sau solul insusi, iar prin acest fapt se ridica gradul de vitalitate al omului, al animalului sau al solului in cauza. Cand gradul de vitalitate a ajuns la nivelul necesar, boala regreseaza. Radiatiile aflate in aceasta apa astfel imbogatita nu pot fi identificate prin nici o analiza chimica, iar frecventa undelor emise nu poate fi depistata de nici un aparat existent in Marea Britanie. De aceea, etichetele de pe flacoanele lui Mclnnes cuprind, conform prevederilor legale, continutul si formula, aceasta din urma fiind exprimata astfel: „Compozitie chimica garantata: 100% apa, fara adaos de ierburi sau de produse chimice". Mclnnes le aminteste adeseori adversarilor sai ca si intre otelul normal si otelul magnetizat exista, din punct de vedere chimic, o similitudine perfecta, desi e limpede ca este la mijloc o mare diferenta, de care isi poate da seama oricine. Astfel incat el spera ca intr-o zi stiinta sa realizeze aparatura si metodele cu care sa se poata identifica radiatiile in discutie.
Mclnnes este convins ca „exultatia" realizata de el poate fi folosita cu aceeasi eficacitate in cazul unei vaci atinse de febra laptelui in Scotia, al unui barbat suferind de astm in California sau al unei femei intepate de viespi in Noua Zeelanda. Se poate administra nou-nascutilor chinuiti de colici intestinale, unui stup de albine cu puietul atacat de loca, impotriva careia propolisul albinelor este neputincios, unui capsun bolnav sau unor gaini care au mancat boabe alterate de pe urma carora ar putea muri. Daca se stropeste pamantul cu apa aceasta, sustine acelasi Mclnnes, calitatea, concentratia si activitatea benefica a florei bacteriene a solului inregistreaza o crestere simtitoare. Cu exceptia, precizeaza el, a gradinilor tratate cu substante chimice, „fiindca polaritatea solului este in asemenea cazuri distrusa sau pe cale de a fi distrusa, astfel incat un teren suprasaturat de ingrasaminte artificiale va reactiona mult mai lent sau deloc la acest stimul". Opinia lui este ca aceste picaturi de „exultatie" insufla solului o noua energie, capabila sa contracareze bolile, chiar in cazul molimelor, precum si actiunea insectelor daunatoare.
Multi specialisti considera ca si „exultatia florala" a lui Mclnnes este doar una din sarlataniile care au napadit secolul nostru, mai populat decat oricare altul dinaintea lui de oameni bolnavi si deci si de profitori fara scrupule, dar de cand a fost lansat pe piata acest produs, adica de peste un sfert de secol, mii de oameni si-au exprimat prin scrisorile lor multumirile cele mai calduroase, atestand in felul acesta eficacitatea acestui preparat fata de aproape toate bolile cunsocute. Mclnnes considera ca toate formele de viata au fost create pentru a se raspandi in armonie, dar ca omenirea si-a exercitat dominatia asupra naturii intr-un mod atat de despotic si de inconstient incat astazi vedem cum peste tot domneste cu autoritate tocmai lipsa oricarei armonii. Iar asta se exprima prin boli de tot felul care ataca organismul uman, animalele si plantele, intrucat fortele vitale care emana de la Izvorul Creatiei au suferit o deformare care se accentueaza pe zi ce trece. Convins ca legendele despre varsta de aur a omenirii, cand leul si mielul traiau in buna pace pe aceeasi campie, n-ar fi chiar niste legende, Mclnnes scrie ca pe timpul cand locuia in Uganda a avut ocazia sa vada cu ochii lui cum, intr-o zona aflata in apropierea unor mari zacaminte de sare, sute de animale isi duceau linistite viata in ierburile inalte, fara sa se deranjeze unele pe altele. si ceea ce e uimitor aici e ca se aflau la un loc fiare ca pantera sau ghepardul si micutele gazele sperioase, care in alte imprejurari ar fi rupt-o imediat la fuga, ingrozite de o asemenea vecinatate.
in sudul Indiei, Mclnnes a avut posibilitatea sa asiste si el la straniul spectacol pe care il constituia plimbarea de seara a lui Ramana Mohan Maharshi. Nici nu iesea bine acesta din casa, ca o sumedenie de animale tinute legate in grajdurile si pe sub soproanele din satul aflat la o jumatate de kilometru distanta reuseau sa scape din capestre si din funii si sa vina in goana la fata locului, alcatuindu-i venerabilului batran o suita impunatoare, in care mai intrau si toti copiii de prin partea locului si nenumarati caini cu sau fara stapan. inainte ca acest convoi sa poata ajunge prea departe, din jungla ieseau multimi de salbaticiuni, inclusiv serpi si feline, care se alaturau procesiunii fara sa-i deranjeze cu nimic pe ceilalti participanti care ii acceptau fara nici un fel de formalism, in timp ce mii de pasari salbatice impanzeau cerul, dand tuturor senzatia ca s-a intunecat brusc a noapte. Iar cine era curios sa stabileasca si identitatea acestor zburatoare participante la cortegiu vedea ca prepelita dolofana nu se temea sa zboare aripa la aripa cu gaia si cu vulturul sau cu alti pradatori, astfel incat toate zburau in pace deasupra lui Maharshi, insotindu-l la plimbare. Cand acesta isi incheia promenada si se intorcea acasa, toate aceste vietuitoare se desparteau si ele linistite si se duceau la treburile lor, fara sa se certe in vreun fel. Cum tot ce este creat se afla intr-o stransa interdependenta, afirma Mclnnes, e limpede ca ceea ce afecteaza o forma de viata le afecteaza in mod inevitabil si pe celelalte, practic fara exceptie. „Daca provocam in mod deliberat suferinta si boala la alte fiinte vii, nu facem in felul acesta decat sa sporim propriile noastre suferinte si boli." Pentru ca orice creatie este afectata, sustine in continuare Mclnnes, tocmai de boala pe care o administram animalelor in laborator, in cadrul a ceea ce noi numim cu emfaza cercetare si experimentare a cutarui sau cutarui fapt patologic si care nu este in realitate decat o zbatere caraghioasa si fara efect in privinta combaterii cu adevarat a bolii. Tot ce numim noi efort creator poarta stigmatul ingrozitoarei agonii pe care vivisectiile o aduc nefericitelor fiinte fara aparare. Orice vindecare a unei boli, fiind rezultatul unei stiinte dobandite cu pretul unor asemenea practici, va fi platita foarte scump, cu suferinte inca si mai mari care vor izbucni intr-o alta parte a intregului. Tot ce a fost creat sufera atunci cand plantele sunt cu miile arse de vii cu ierbicidele chimice care le supun unei agonii prelungi si cumplite, pe care nu au meritat-o prin nici o crima.
Dupa cum tot ce traieste va trebui sa plateasca pentru fiecare victima a razboiului sau pentru fiecare fiinta omeneasca torturata intr-un lagar de concentrare, tot asa fiintele vii, absolut toate, vor plati pentru fiecare iepuras ucis in chinurile myxomatozei, boala pe care i-a inoculat-o omul, sau pentru fiecare animal omorat cu placerea sportiva a vanatorii, ori pentru multimile nenumarate de vite cuprinse de groaza mortii, care sunt macelarite cu sange rece in abatoare, pentru ca, spune Mclnnes, „tot ce inseamna Viata este una, si exceptie nu exista"'.
 
inapoi la  cuprins sau  mai departe

 


        pot fi contactat prin E-mail            2009 ASCII-Lob            Home Popescu-Colibasi