|
Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este
aici
12. MISTERUL AURELOR VEGETALE Şl OMENESTI
Greoiul
convoi de fier si fonta se apropia gafaind de capatul lungii calatorii
dintre Moscova si Krasnodar, port interior din Rusia meridionala situat
pe abundentul rau Kuban, la trei sute de kilometri nord-vest de
vulcanul Elbrus, cel mai inalt punct din muntii Caucaz.
Bine
instalat in fotoliul cu perne moi dintr-unul din compartimentele
rezervate de autoritatile staliniste demnitarilor regimului si,
cateodata, unor oficiali mai marunti, un calator, satul sa tot admire
monotonia exasperanta a peisajului ce mai pastra inca si acum, in 1950,
urmele ingrozitoare ale dezastrelor provocate la tot pasul de armatele
naziste, renunta sa se mai uite pe geam si isi deschise din nou, poate
pentru a mia oara, servieta pe care o tinea pe genunchi si in care se
aflau doua frunze, la prima vedere perfect asemanatoare, pe care le
rupsese cu mana lui de pe ramurile unor plante de sera inainte de a
pleca din Moscova. Omul le examina cu atentie pe amandoua si, usurat ca
le vede la fel de proaspete si de sanatoase in invelisul lor de vata
umeda, se cuibari mai bine in fotoliul cu perne ca de puf si se puse sa
priveasca din nou pe fereastra, bucuros ca monotonia peisajului era
acum intrerupta de aparitia primelor forme de relief care anuntau
apropiera muntilor Caucaz.
in aceeasi
seara, tarziu, intr-un apartament stramt din Krasnodar, in care se
gasise loc si pentru un laborator in miniatura instalat intr-un ungher,
Semion Davidovici Kirlian, electrician de meserie si pasionat fotograf
amator, si sotia lui, pe nume Valentina, erau foarte absorbiti de
modificarea unei mici instalatii pe care incepusera sa o realizeze cu
doi ani inainte de invazia nazista.
Kirlian si
sotia lui descoperisera ca mica lor inventie le ingaduia sa
fotografieze, fara lentile si fara aparate speciale de luat vederi, o
lumina ciudata care parea sa emane din absolut tot ce era viu si pe
care n-o puteau vedea cu ochiul liber.
Adancit in
aceste indeletniciri, cuplul fu foarte surprins sa auda batai in usa de
la intrare. O vizita la o asemenea ora era un fapt cat se poate de
neobisnuit. Puteau fi insa reprezentanti ai autoritatilor si, in cazul
acesta, a nu le deschide era ceva extrem de grav, care putea avea
consecinte dezastruoase, astfel incat Kirlian, silindu-se sa nu-si
tradeze ingrijorarea, deschise usa si se trezi in fata unui om pe care
nu-l vazuse in viata lui. Acesta, spre deplina uluire a celor doi soti,
spunea ca venea tocmai de la Moscova ca sa-i vada si sa se convinga de
adevarul celor ce se povesteau despre ei, anume ca stiau sa
fotografieze ciudata forma de energie care se lasa fixata pe pelicula
mai in laboratorul lor. Dupa care necunoscutul scoase din servieta doua
frunze tinute in vata umeda si le intinse lui Kirlian, capul familiei
si, se subintelege, si conducatorul micului colectiv de cercetatori
format din el si sotia lui.
Fericiti
ca vizita nu era ceea ce se temusera ei ca este, ba chiar surprinsi in
modul cel mai placut ca modesta lor descoperire era cunoscuta pana in
capitala si ca acest tovaras botanist din Moscova se deplasase oficial
pana aici pentru a constata cum stau lucrurile, sotii Kirlian se
asternura imediat pe treaba si, in prezenta necunoscutului, lucrara
pana mult dupa miezul noptii, fara a avea insa motive sa fie prea
multumiti de rezultate: una din cele doua frunze aduse de musafir se
dovedise foarte docila, e drept, si le permisese sa faca excelente
reproduceri ale tresaririlor de energie, dar cealalta, desi era la fel
de verde si de sanatoasa, se arata refractara, neingaduindu-le sa
obtina decat palide imitatii ale imaginilor luate de la cea dintai.
Ofensati in orgoliul lor profesional si stimulati si de prezenta
misteriosului oaspete venit in calitate oficiala tocmai de la Moscova,
sotii Kirlian hotarara sa nu se dea batuti si muncira cu inversunare
toata noaptea, in speranta ca vor putea obtine doua fotografii care sa
semene la fel de mult cum semanau intre ele cele doua frunze, numai ca
toate stradaniile lor fura zadarnice.
Dimineata,
nauciti de nesomn si de tensiunea in care lucrasera, ii aratara
savantului teancurile de fotografii si, contrar oricaror asteptari, il
vazura sarind in sus de entuziasm si il auzira tipand fericit: „Gata!
Asta era! Ati reusit! Fotografiile astea sunt cea mai buna dovada!"
Dupa care lamuri ca cele doua frunze doar pareau identice, dar ca in
realitate proveneau de la doua plante diferite, din care una era
sanatoasa iar cealalta bolnava. Ochiul omenesc nu sesiza absolut nici o
diferenta, dar aparatul fotografic nu se lasa pacalit. Prin urmare,
boala se manifesta la nivelul campului energetic al plantei cu o
claritate indiscutabila, inca inainte de aparitia simptomelor specifice
bolii, vizibile cu ochiul liber.
Deja de
foarte mult timp vizionarii si filozofii sustin ca plantele, asemeni
animalelor si oamenilor, poseda minuscule „teci" incarcate cu energie
submoleculara sau protoplasmatica, acestea impregnand corpurile fizice
solide ale moleculelor si ale atomilor. Aceasta dimensiune suplimentara
sau „aura", pe care iconografia mai veche o reprezenta prin halouri
aurii pictate in jurul capetelor sfintilor, se regaseste din cele mai
vechi timpuri in diferite mentiuni despre persoanele dotate cu puteri
de perceptie extrasenzoriala. Punand o pelicula sau o placa
fotosensibila in contact cu obiectul pe care voiau sa-l fotografieze si
pe care il supuneau unui curent electric produs de un generator de
inalta frecventa emitand intre 75.000 si 200.000 de oscilatii pe
secunda, sotii Kirlian reusisera sa fotografieze aceasta „aura" sau, in
orice caz, ceva foarte asemanator ei.
Frunzele,
asezate sub forma de sandvis cu ajutorul unei pelicule intre electrozii
aparatului lor, relevau o adevarata fantasmagorie rezervata pana atunci
numai vizionarilor, un adevarat univers in miniatura, constituit din
nenumarate stelute minuscule de lumina. Pe suprafata frunzei apareau
acum caneluri fine si din ele izbucneau mici fulgere albe, albastre si
chiar rosii. Aceste emanatii sau campuri de forta care inconjurau
frunza in intregime se deformau vizibil daca aceasta era mutilata si,
pe masura ce frunza murea, se micsorau din ce in ce mai mult, pana la
disparitia completa. Dupa adaptarea acestor procedee fotografice la
instrumente optice mai eficace, in special la microscoape, sotii
Kirlian au reusit sa obtina imagini splendide ale acestei luminescente,
in care erau perfect vizibile razele de energie si bulele incandescente
de lumina luandu-si zborul in adevarate roiuri care paraseau suprafata
frunzei pentru a se indrepta spre spatiul din jur.
Atentia
sotilor Kirlian se indrepta si asupra substantelor „neinsufletite", cum
ar fi de exemplu metalul monedelor. Toate monedele examinate de ei
aveau scheme de lumina net diferite de cele ale frunzelor. O moneda de
doua copeici emana o lumina constanta pe margini si atata tot, in timp
ce varful unui deget omenesc varsa adevarate jeturi de energie,
semanand cu flacarile unui vulcan in miniatura.
Numai ca
sotii Kirlian mai aveau mult de asteptat pana cand uluitoarelor lor
rezultate sa li se acorde oarecare atentie. De la vizita botanistului
din Moscova, care le adusese cele doua frunze carora ei le stabilisera
fotografic starea sanatatii, s-au scurs zece ani pana cand
oficialitatile sa devina mai atente la valoarea descoperirii lor. in
1960, doctorul Lev Fiodorov, inalt demnitar de la Kremlin si detinator
al unei functii importante in Ministerul Sanatatii, a aflat despre
extraordinarele fotografii luate de un electrician dintr-un fund de
provincie si de sotia lui si a fost izbit de campul larg ce se
deschidea astfel in fata unei chestiuni de maxima importanta in
medicina tuturor timpurilor, diagnosticul, astfel incat ii acorda lui
Kirlian o bursa pentru cercetari. Numai ca la scurt timp inaltul
demnitar muri si succesorul sau, desi profesor universitar si savant
incarcat de titluri stiintifice, se vadi a fi un om care nu intelegea
asemenea subtilitati ce miroseau mai curand a deviatie de la ideologia
oficiala, asa ca rari serios subventiile si pana la urma le suprima
complet.
Numai ca
lucrarile sotilor Kirlian erau acum deja cunoscute in cercurile
stiintifice din Moscova, astfel incat un publicist, I. Belov, le aduse
la cunostinta publicului larg prin mijlocirea presei si, asa cum de
asteptat, faptele starnira un interes cat de poate de viu, si asta era
atat mai mult cu cat Belov se exprima in termeni absolut neobisnuiti
.Cum presa era diriguita de mana de fier a Kremlinului, scria :
„Situatia stiintei noastre este la fel de trista ca inainte de
revolutie, tragismul ei adaugandu-l pe acela din vremea cand capetele
patrate ale birocratilor din jurul tarului respingeau imediat tot ce
era nou, sub pretext ca din toate inventiile lipseste certitudinea. Au
trecut douazeci si cinci de ani de cand sotii Kirlian au descoperit
acest adevar stiintific si totusi ministerele de resort, zacand
netulburate in lanceda lor birocratie, nu s-au indurat sa aloce
fondurile necesare continuarii acestor cercetari".
Acest
energic semnal de alarma nu putea ramane fara efect nici macar in Rusia
comunista. Peste nu mult timp, mai exact in 1966, la Alma-Ata, capitala
indepartatului Kazahstan, s-a tinut o conferinta care a reunit numerosi
oameni de stiinta preocupati de toate aspectele a ceea ce incepea sa se
numeasca „energia biologica", in procesele-verbale ale acestei
conferinte, aparute sub titlul de Probleme ale bioenergiei, articolul
de fond era semnat de un biofizician de prestigiu din Moscova, Viktor
Adamenko, si de sotii Kirlian, intitulandu-se in legatura cu
cercetarile asupra obiectelor biologice in campurile electrice de
inalta frecventa. Articolul insista asupra enormelor dificultati pe
care le intampina studierea corespunzatoare a spectrului
„electrobioluminescentei", adaugand insa ca acestea aveau sa fie fara
doar si poate invinse: „in scurt timp vom fi in masura sa obtinem
informatii stiintifice de cea mai mare importanta privitoare la
procesele bioenergetice care se desfasoara in organismele vii", asa
suna concluzia finala.
in ciuda
interesului incontestabil de care s-au bucurat aceste probleme in
randurile cercetatorilor rusi, a fost nevoie sa se scurga trei-patru
ani pana cand stiinta americana - care, sa nu uitam, taxase drept pura
inventie descoperirea din 1939 de catre Wilhelm Reich a „orgonului",
energia vitala prezenta la plante si la oameni - sa se arate in sfarsit
interesata de acest capitol, atat de nou si de fascinant. Iar interesul
acesta nu fu starnit, cum s-ar crede, de cine stie ce relatari din
presa ruseasca, ci de aparitia, in vara lui 1970, unei carti care a
facut senzatie, Descoperiri in fizica dincolo de cortina de fier
semnata de doua ziariste americane, Sheila Ostrander si Lynn Achroeder.
Tulburata
de lectura acestei carti, doamna Thelma Moss, fosta candva actrita pe
Broadway iar mai apoi doctor in medicina si profesoara de
neuropsihiatrie la Universitatea din Los Angeles, ii scrise
Proresorului Vladimir Iniusin din Alma-Ata si ii facu o vizita . Cu
colaborarea catorva colegi ai sai, profesorul Iniusin investigase
amanuntit lucrarile lui Kirlian si consemnase rezultatele intr-un
articol de mari proportii, aproape o carte, cu o inalta tinuta
stiintifica: Esenta biologica a efectului Kirlian. Desi parerea lui
Kirlian insusi era ca strania energie vizibila pe fotografiile lui era
provocata de „schimbarea proprietatilor neelectrice ale corpurilor in
proprietati electrice apte sa fie transcrise pe film", Iniusin si
colaboratorii sai nu se oprisera aici si mersesera mult mai departe. Ei
au declarat ca bioluminescenta vizibila pe fotografiile lui Kirlian se
datora nu conditiei electrice a organismului, ci unui „corp de plasma
biologica", expresie ce desemneaza o notiune foarte asemanatoare cu
„eterul" sau cu „corpul astral" din vechime.
in fizica
zilelor noastre, plasma este definita ca un gaz electric neutru, cu un
inalt grad de ionizare si continand ioni, electroni si particule neutre
numite „a patra stare de agregare a materiei" - primele trei fiind
starile solida, lichida si gazoasa. O carte intitulata Cea de-a patra
forma a materiei, semnata de V.S. Griscenko, aparuse la Paris inca in
1944, chiar in zilele cand armatele aliate debarcau in forta pe
coastele Normandiei, astfel incat, in valmasagul acelor evenimente atat
de fierbinti, cartea trecuse practic neobservata. Aceasta insa nu
diminueaza cu nimic meritele autorului, care se pare ca este cel dintai
om de stiinta care a folosit termenul de bioplasma. Tot in acel an atat
de putin propice atmosferei stiintifice, A.G. Ghiurvici, parintele
„radiatiilor mitogene", publica la Moscova o alta lucrare exceptionala,
Teoria campului biologic, care cuprindea rezultatele muncii de doua
decenii a savantului rus.
Teoria lui
Iniusin era ca in interiorul corpurilor „bioplasmatice" toate procesele
isi urmeaza propriile lor miscari de tip labirint, altele decat cele
din schema energetica a corpului fizic. Cu toate acestea, corpul
bioplasmatic nu este un complex de miscari haotice ci dimpotriva,
reprezinta un organism complet, unificat, care actioneaza ca o unitate,
este polarizat, degaja propriile sale campuri electromagnetice si
constituie baza campurilor „biologice".
Thelma
Moss a ajuns la Alma-Ata seara tarziu si Iniusin, intampinand-o la
aeroport, a invitat-o sa viziteze chiar a doua zi de dimineata
laboratorul lui si sa stea de vorba cu studentii. De-a dreptul
incantata, Thelma Moss a mers la hotel sa se culce dar nu a putut dormi
toata noaptea la gandul ca ea era primul om de stiinta american care
avea sa viziteze o institutie ruseasca de stiinta unde se studiau
efectele fotografiate prin procedeul lui Kirlian. Numai ca a doua zi de
dimineata Iniusin veni la hotel, ce e drept, dar nu ca s-o conduca la
laborator, ci numai ca sa o anunte ca, spre profundul lui regret, „inca
nu sosise aprobarea de la Moscova pentru vizita la laborator a doamnei
Moss". Totusi, vizibil contrariat el insusi de asemenea practici,
Iniusin se hotari sa incalce aspra legislatie ruseasca privitoare la
relatiile cu strainii si avu cu Thelma Moss mai multe convorbiri
indelungate in cursul carora ii dezvalui acesteia ca in ultimii sase
ani de cercetari, axate aproape in intregime pe studierea efectului
Kirlian, putuse observa faptul ca anumite regiuni specifice ale
corpului omenesc au culori caracteristice, ceea ce ar fi putut insemna
un aport important in directia stabilirii diagnosticului medical. in
afara de asta, cele mai clare fotografii fusesera obtinute la orele
patru dupa-amiaza, cele mai tulburi in jurul orei douasprezece noaptea.
Intrigata, Thelma Moss il intreba pe nepusa-masa daca ceea ce el numea
„corp holoasmatic" era acelasi lucru cu notiunea pe care literatura
oculta occidentala o numea aura sau corp astral si, spre surprinderea
ei, raspunsul savantului rus fu afirmativ.
in
filozofiile vechi, ca si in doctrinele orientale si teozofice, corpul
energetic, replica a corpului fizic, poarta denumirea de eter, de corp
fluid sau de corp prefizic si i se atribuie insusirea de agent
unificator al corpului material, de regiune magnetica sau vortex, in
care vartejuri imateriale sau subatomice ale universului sunt
convertite in materie si constituie astfel faptura vie. Acesta ar fi
prin urmare canalul prin care viata reuseste sa comunice cu corpul
fizic si chiar mijlocul cel mai propice pentru anumite fenomene
paranormale, ca telepatia sau viziunile supranaturale, fenomene pe care
oamenii de stiinta se straduiesc de decenii intregi sa le faca
vizibile. Iar efectul Kirlian parea tocmai un mijloc uluitor de a
realiza acest extraordinar deziderat.
in timp ce
Thelma Moss, la Alma-Ata, isi vedea spulberate iluziile de a putea
vedea cu ochii ei laboratorul unde se infaptuiau aceste adevarate
miracole, Montague Ullman, unul din cei mai straluciti psihiatri
americani, director al Departamentului de psihanaliza de la Centrul
medical Maimonides din New York, se afla in vizita la Moscova unde
purta indelungate convorbiri cu Viktor Adamenko.
Ullman
fusese informat, spre marea lui surpriza, ca Adamenko si cativa colegi
ai sai reusisera sa ajunga la concluzia ca „bioplasma" plasata intr-un
camp magnetic nu numai ca sufera modificari radicale, dar tradeaza
anumite caracteristici care conduc la ideea ca ea se afla si in corpul
omenesc, concentrata in sute de puncte care par sa corespunda tocmai
punctelor clasice din acupunctura chinezeasca.
Cu secole
in urma, chinezii identificasera pe suprafata corpului omenesc sapte
sute de puncte de reper de-a lungul carora calatorea prin trup o forta
misterioasa pe care ei au considerat-o o putere a vietii sau energie
vitala. Tocmai in aceste puncte au inceput sa practice intepaturi
usoare si nedureroase, menite sa corecteze dezechilibrele aparute in
fluxul energetic si sa faca sa dispara boala. Chiar in fotografiile lui
Kirlian, punctele de pe corpul omenesc care emit lumina cea mai
puternica par sa corespunda exact celor stabilite de chinezi in
practica acupuncturii.
Adamenko
nu a impartasit pe deplin punctul de vedere al lui Iniusin, conform
caruia fenomenul s-ar datora existentei unui "corp de bioplasma",
intrucat decoamdata lipseste tocmai dovada incontestabila a existentei
unui asemenea corp, ci s-a limitat la a defini emanatiile vizibile ca
fiind „o emisie la rece de electroni, dinspre corpul viu spre
atmosfera"'.
in Statele
Unite acest termen de „emisie la rece" este desemnat practic de toata
lumea stiintifica prin corona discharge, ceea ce vrea sa insemne
„descarcare de halou", fenomen comparabil cu electricitatea statica
degajata de o persoana care, dupa ce a batut bine un covor, atinge o
bucata de metal legata la pamant. Acest nume isi are originea in haloul
luminos si usor colorat care inconjoara corpurile ceresti atunci cand
le privim pe timp de ceata sau cu cerul usor acoperit de nori si in
invelisul luminos neregulat de gaz ionizat ce se gaseste la exteriorul
cromosferei solare. Dar faptul ca i s-a dat un nume stiintific nu este
suficient pentru a explica substanta sau functiile acestm fenomen.
in
calitatea sa de presedinte al Societatii americane pentru cercetari din
domeniul fizicii, Ullman a urmarit cu atentie rezultatele obtinute de
cercetatorii rusi si a manifestat un mare interes pentru descoperirea
doctorului Anatoli Podsibiakin, un eminent electrofiziolog din Kiev, ca
bioplasma - daca intr-adevar de bioplasma era vorba - reactiona
instantaneu la schimbarile care se produc pe suprafata Soarelui, desi
particulele emise de acest astru au nevoie de doua zile ca sa ajunga
pana la noi.
Este o
opinie aproape unanim acceptata de toti specialistii in parapsihologie
ca omul face parte integranta din angrenajul vietii de pe planeta
noastra si din univers. Se considera ca omul este legat de cosmos prin
corpul sau bioplasmatic si ca aceasta face ca organismul si psihicul
sau sa reactioneze prompt la schimbarile intervenite in corpurile
ceresti, tot asa cum reactioneaza la starile sufletesti sau la bolile
semenilor sai, la ganduri, emotii, sunete, lumina, culori, campuri
magnetice, anotimpuri, cicluri ale lunii, maree, furtuni, vanturi
puternice si chiar modificari in intensitatea zgomotului din jurul sau.
Orice modificare produsa in univers sau in apropierea noastra, in
mediul inconjurator, cunoaste, dupa opinia parapsihologilor,
corespondente nete cu cele petrecute in energia vitala a corpului
omenesc si, in consecinta, in corpul fizic, fenomenul fiind unul de
rezonanta. Astfel incat, sustin aceiasi parapsihologi, tocmai prin
mijlocirea corpului sau bioplasmatic reuseste omul sa intre in contact
direct cu plantele si sa comunice cu ele in mod atat de spectaculos.
Un
parapsiholog american de renume, doctor Stanley Krippner: directorul
laboratorului de cercetare a viselor de la Centrul medical Maimonides
dm New York, unde a reusit sa provoace unor persoane exact visele
propuse de el, prin simpla aratare a unor fotografii, - a intreprins o
calatorie in Rusia in vara anului 1971, in fruntea unui public numeros.
Ajuns la Moscova, Krippner a fost primul american care sa sustina o
conferinta la Institutul national de psihologie al Academiei de stiinte
pedagogice - iar aceasta era o conferinta pe teme de parapsihologie .
Auditoriul era format din aproximativ doua sute de persoane, psihiatri,
fizicieni, ingineri, specialisti la varf in tehnologie aerospatiala si
viitori cosmonauti care se antrenau intens in vederea zborurilor pentru
care sperau sa fie selectionati. Krippner descoperi in zilele petrecute
la Moscova ca Ghenadi Sereheev, un neurofiziolog de la Institutul
militar Uhtomski, realizase dupa procedeul Kirlian mai multe fotografii
ale unei femei pe nume Nina Kulajina, dotata cu exceptionale calitati
de medium, fapt dovedit in mai multe randuri de fata cu o asistenta de
inalta valoare profesionala, cand aceasta Kulajina reusise de fiecare
data sa deplaseze diferite obiecte marunte asezate pe o masa fara sa le
atinga, ci numai trecandu-si incet palma pe deasupra lor: agrafe de
birou, tigari si altele cu o masa redusa.
Fotografiile
realizate de Sergheev in timpul acestor experiente demonstrau ca in
timpul exercitarii acestor puteri paranormale „campul bioplasmatic" din
jurul corpului Kulajinei se dilata si pulsa ritmic iar din ochi ii
tasneau raze luminoase.
in toamna
lui 1971, Eilliam A. Tiller, directorul Departamentului pentru stiinte
materiale al Universitatii Stanford din Palo Alto, statul California,
expert de talie mondiala in materie de mineralogie, a fost primul
fizician american invitat oficial la Moscova de catre celebrul Eduard
Naumov, coordonatorul tuturor cercetarilor intreprinse in Rusia in
materie de parapsihologic
Scopul vizitei era studierea procedeelor fotografice introduse de sotii Kirlian.
Desi
fusese invitat oficial, si inca de unul din atotputernicii regimului de
la Moscova in materie de stiinta, Tiller s-a vazut in aceeasi situatie
ca si Thelma Moss si Montague Ullman, aceea de a nu i se acorda
autorizatia de patrundere in laboratoarele de cercetari, dar a avut in
schimb posibiltiatea de a petrece mai multe zile in compania lui Viktor
Adamenko, cu care a purtat mai multe convorbiri amanuntite, astfel
incat la intoarcerea acasa, in SUA, a fost in masura sa redacteze un
raport de mare acuratete stiintifica, in care declara, printre altele,
ca metodele si aparatele lui Kirlian erau „de o asemenea importanta
pentru cercetarea parapsihologica si medicala incat ar fi de dorit, si
la gradul cel mai inalt, ca oamenii de stiinta americani sa se apuce
neintarziat de lucru in aceasta directie, realizand tehnologia necesara
unei reeditari a rezultatelor obtinute de cercetarorii rusi".
Conceptia
pe care si-a format-o Tiller se refera nu atat la nevoia de a introduce
cu orice pret conceptul de „bioplasma", cat la faptul ca se cere
studiata „emisia de electroni la rece", cum spune el. Tiller s-a apucat
sa produca o aparatura extrem de complicata cu care sa realizeze
fotografii dupa metoda Kirlian in laboratorul sau din Palo Alto, numai
ca nu a reusit sa fie el primul american care sa obtina aceste
rezultate uluitoare.
I-a luat-o
inainte Thelma Moss, care a lucrat intens la atingerea acestui
obiectiv, ajutata de unul din studentii ei, Kendall Johnson. Lucrand in
aceasta formula, Moss si Johnson au reusit sa fie primii americani care
nu numai ca au reeditat performantele sotilor Kirlian, dar au ajuns si
la obtinerea unor fotografii in culori a mai multor frunze, reproducand
practic toate nuantele vizibile ale spectrului. Chiar si monedele
americane apar, in fotografiile obtinute de ei, in culorile nationale,
rosu, alb, albastru, cum se intampla si in fotografiile realizate dupa
varfurile degetelor multor oameni.
Un alt
specialist, inginerul electronist Henry C. Monteith din Albuquerque,
statul New Mexico, lucrand in micul laborator improvizat la el acasa, a
reusit sa realizeze un mic aparat constand intr-un oscilator din cele
folosite la alimentarea aparatelor de radio ale automobilelor, doua
baterii a cate sase volti si un cordon de alimentare obisnuit, procurat
dintr-un magazin cu accesorii pentru automobile. Ca si cercetatorii
rusi, Monteith a putut si el observa ca emisiile frunzei vii sunt
variate si de o mare frumusete si a inteles ca teoriile clasice
cunoscute nu sunt suficiente pentru explicarea acestor fenomene. Mai
mult decat atat, el a observat cu mirare si ca o frunza uscata nu
emana, in cel mai bun caz, decat o lumina uniforma, nedetectabila pe
pelicula. Supusa chiar si unui curent de treizeci de mii de volti,
frunza uscata nu dadea nici o impresie fotografica, chiar daca era
inmuiata in prealabil in apa, in timp ce frunzele vii straluceau in
splendori coloristice ce incantau ochiul.
Acest
procedeu fotografic, prin care ipoteza straveche a existentei aurelor
pare a capata contururi din ce in ce mai precise si pe care cei mai
multi savanti din lumea occidentala l-au considerat la inceput foarte
suspect de impostura, a inceput sa se bucure in Statele Unite de o
intelegere care nu i se acordase in alte parti ale lumii - iar cand
unii au inceput sa se gandeasca la posibilele aplicatii practice ale
unor asemenea lucruri, interesul deveni mult mai larg si aparu o cerere
presanta de informatii mai substantiale. Mai multe persoane si firme
interesate realizara rapid fondurile necesare si Stanley Krippner fu
insarcinat cu organizarea primului congres al cercetatorilor in
domeniul fotografierii dupa metoda Kirlian. Congresul s-a tinut in anul
1972 la Centrul inginerilor asociati din Manhattan, ridicindu-se de o
participare ce depasea copios asteptarile cele mai optimiste. O multime
impresionanta de medici, psihiatri, psihanalisti, psihologi,
parapsihologi, biologi, ingineri si fotografi s-a inghesuit in sala de
la parter a centrului de conferinte, ca sa nu mai vorbim de sute de
persoane de inalta reputatie stiintifica nevoite sa ramana afara.
Asistenta a fost extrem de impresionata de prezentarea unor fotografii
realizate de Moss si Johnson, infatisand aceeasi frunza inainte dupa ce
fusese intepata. Fotografiile, realizate in tehnica sotilor Kirlian,
dovedeau prezenta in centrul frunzei intepate a unei imense mase de
energie de un rosu sangeriu, care inlocuia albastrul limpede si
linistit, cu reflexe usor trandafirii, vizibil la aceeasi frunza
inainte de a fi fost maltratata.
Mai mult
decat atat, misterul care invaluie raportul existent intre emotiile
umane, sau starile psihice, si emanatiile degajate de varfurile
degetelor aparea si mai adanc in urma constatarilor ca degetele Thelmei
Moss si cele ale lui Kendall Johnson nu prezinta aceleasi scheme, ba
chiar schemele unuia singur difera intre ele de la o zi la alta sau
chiar de la o ora la alta.
Pornind de
la faptul ca fotografiile frunzelor se schimba in functie de variatiile
parametrice, Moss trase concluzia ca „oricare ar fi frecventa folosita
la realizarea unei fotografii, rezonanta si vibratia au loc la aceeasi
frecventa intr-un punct stabil al materialului, ceea ce face ca noi sa
obtinem nu un tablou complet, ci diferite informatii disparate".
Tiller
emise ipoteza ca radiatiile, sau energia ce se degaja dintr-o frunza
sau dintr-un varf de deget, ar putea proveni de fapt din ceea ce a
existat inainte de constituirea materiei solide. Aceasta entitate
ipotetica, adauga Tiller, „ar putea constitui un alt nivel al
substantei care poate produce astfel holograme, scheme energetice
coerente ale unei frunze, camp de forte pentru organizarea materiei
exact in acest tip de retea fizica".
Dupa
opinia lui Tiller, chiar daca o parte a acestei retele ar fi suprimata,
holograma formativa tot ar ramane prezenta. S-ar parea ca anumite
experimente reusite de rusi vin sa sprijine acest punct de vedere. in
Journal of Paraphysics, publicatie editata la Downton, comitatul
Wiltshire, a aparut o fotografie extrem de interesanta, dupa un cliseu
realizat de rusi prin procedeul Kirlian: o frunza din care se taiase cu
foarfeca o bucata, aparea in aceasta fotografie ca intreaga, dar cu o
dunga pronuntata ce se vedea limpede in zona taieturii, in timp ce cu
ochiul liber sau in fotografiile obisnuite nu se vedea, fireste, decat
portiunea ramasa.
La inceput
opinia generala a fost ca aceasta fotografie nu era decat una din
multele mistificari in care rusii sunt atat de iscusiti, numai ca la
scurt timp dupa asta un american, Douglas Dean, obtine niste fotografii
uluitoare ale varfurilor degetelor unei femei din New Jersey, Ethel
Loach, binecunoscuta ca vindecatoare a numeroase cazuri in care
medicina stiintifica se dovedise neputincioasa. Una din aceste
fotografii, luata in timp ce Ethel Loach se odihnea, reproducea o
lumina albastrie in jurul degetelor ei si se putea observa limpede o
unghie lunga, pe care femeia nu o avea in realitate. O a doua
fotografie luata in timp ce subiectul trata un bolnav, prezenta, in
afara luminii albastrii de mai inainte, o imensa vapaie rosie si
portocalie ce tasnea dintr-un punct situat deasupra degetului
propriu-zis. Fotografiile acestea provocara o asemenea senzatie incat
in scurt timp au fost reproduse si pe coperta unei publicatii medicale
de inalt prestigiu, Osteopathic Physician. Alte fotografii,
luate dupa incetarea sedintelor de tratament, fie in cazul lui Ethel
Loach, fie in cazurile altor tamaduitori, denota la acestia emanatii
mai slabe decat cele din timpul starii de repaus si emanatii mai
puternice la pacienti, ceea ce ar indreptati concluzia unui transfer de
energie dinspre tamaduitor spre acestia din urma, fapt ce se leaga
vizibil de teoria „magnetismului animal" profesata cu atata timp in
urma de Galvani si Mesmer.
La
institutul de cercetari al lui Rosary Hill College din Buffalo, starul
New York, una din profesoarele de aici, sora Justa Smith, calugarita
catolica si eminenta specialista in biochimie, se gandi daca nu cumva
forta de vindecare emanata de mainile tamaduitorului, sau trecand doar
prin ele venind din alte surse, necunoscute, ar putea afecta sistemul
enzimelor inainte ca celulele bolnave sa se insanatoseasca. Sora Justa
Smith, care tocmai isi sustinuse teza de doctorat dovedind ca marirea
campurilor magnetice este provocata si de micsorarea activitatii
enzimatice prin expunerea la lumina ultravioleta, sora Justa, deci, se
adresa unui asemenea vindecator care accepta bucuros s-o ajute
oferindu-se drept obiect al studiului ei. Nu fu greu de observat ca,
atunci cand acesta se afla intr-o „forma psihologica optima", ceea ce
se traducea printr-o buna dispozitie deplina, energia care se scurgea
din mainile lui putea sa activeze tripsina, o enzima pancreatica, la
fel ca un camp magnetic cu o putere de 8.000 - l3.000 de gausi - fapt
stupefiant, intrucat corpul omenesc traieste in mod normal intr-un camp
magnetic de aproximativ 0,5 gausi - sora Justa, incurajata de acest
fapt incredibil, s-a hotarat sa continue cercetarile, in scopul de a
descoperi daca un asemenea tamaduitor poate activa si alte enzime si,
daca lucrurile stau intr-adevar asa, daca acest fapt poate contribui
intr-un fel sau altul la pastrarea sanatatii organismului normal.
in ce mod
pot campurile magnetice sa influenteze organismele vii si cum pot fi
ele legate de energia care emana din aure? Aceste intrebari raman
deocamdata nerezolvate si primii pasi pe calea aflarii lor sunt
anevoiosi si nesiguri. Totusi, exista semne ca se vor prevedea, intr-un
viitor mai mult sau mai putin indepartat, un raspuns la aceste lucruri
atat de dificile. Nu cu prea mult timp in urma, de exemplu, s-a
descoperit ca melcii percep campuri magnetice destul de slabe,
orientandu-se astfel prin detectarea acestora. De ce si cum aceste
gasteropode ar fi inzestrate cu structuri anume, menite sa joace rolul
de compas de navigatie ?
S-ar parea
ca intre activitatea campurilor „bioplasmei" - daca intr-adevar de asa
ceva este vorba - care inconjoara tot ce este viu, si expunerea
corpurilor vii la diferite tipuri de radiatii exista o anumita
legatura. Datorita muncii de pionierat a savantilor rusi si
descoperirilor lor, verificate si confirmate pe deplin de cercetarile
ulterioare efectuate in Statele Unite, s-a stabilit cu certitudine ca,
prin fotografiile realizate de Kirlian, se poate obtine o imagine
obiectiva a sanatatii fizice si psihice a plantelor sau a animalelor.
Dupa
profesorul Tiller, importanta capitala a cercetarilor rusilor rezida in
faptul ca „rezultatele lor au fost de natura sa ne furnizeze aparate si
detectori datorita carora putem incepe sa demonstram existenta
raporturilor de cauzalitate intre fenomenele psiho-energetice si genul
de transcrieri pe care colegii nostri le considera vrednice de a fi
luate in considerare si pe care logica noastra ne determina sa le
consideram dovezi. Asta deoarece noi ne aflam intr-un stadiu atat de
putin avansat incat avem neaparata nevoie de aceasta dovada".
Cum prima
reuniune axata pe cercetarile pe baza procedeului Kirlian se bucurase
de un succes peste asteptari, in februarie 1973 s-a organizat o alta,
de data asta la Town Hall din New York, unde sa nu se mai ridice
problema spatiului pentru participanti, numai ca asistenta a fost si
acum atat de numeroasa incat nu toti oamenii de stiinta dornici sa ia
parte la aceasta reuniune au avut loc. in fata unui public de cea mai
inalta tinuta stiintifica, dr. John Pierrakos, eminent psihiatru
american de origine greaca, a prezentat una din cele mai tulburatoare
comunicari, insotita de desenele amanuntite ale unor aure observate cu
ochiul liber in jurul plantelor, animalelor si chiar al oamenilor, si
de alte desene, ale unor aure aflate in continua miscare, observate de
el in jurul pacientilor sai nevrotici sau psihopati. intr-o carte
publicata mai inainte, in 1967, Deschiderea spre creativitate, un alt
medic reputat, dr. Shafca Karagua, facea cunoscut faptul ca el si
numerosi confrati ai sai stabileau diagnosticele pacientilor lor
folosindu-se pentru aceasta de observarea campului energetic. Cum
acesti medici evita in general sa discute in public despre aceste
insusiri aparte cu care au fost inzestrati si se marginesc sa le
destainuie numai intre intimi, Karagua nu dadea in cartea sa nici un
nume, astfel incat Pierrakos pare a fi primul medic care afirma in
public ca se foloseste la stabilirea diagnosticului de aura pacientului
sau.
Publicul
de la Tower Hali a fost foarte impresionat de afirmatiile cu care el
si-a punctat comunicarea: „Fiinta omeneasca este un pendul de miscari
si de vibratii nesfarsite. Sufletul omului este prizonier al unui corp
in care forte inca necunoscute bat si palpita asemenea unei multimi
nesfarsite de inimi. Nu arareori aceste forte tuna si se invalmasesc in
fiinta lui, scuturata de emotii puternice care o zguduie din temelii.
Viata continua, vibrand pasnic si regulat sub efectul unui fericit
sentiment de dragoste sau fiind sfasiata sub avalansa unor emotii
violente, caci miscare si pulsatii inseamna viata. Cand acestea scad in
intensitate, omul se imbolnaveste, iar cand ele inceteaza cu totul omul
inceteaza sa mai traiasca".
Pierrakos
a continuat comparand corpurile omenesti cu entitati temporale in care
functiile biologice se deruleaza „timp de aproximativ un secol", dupa
care isi schimba forma de existenta. „in acest interval de timp, asa
cum floarea da nastere fructului si semintei care mai apoi, la randul
lor, dau nastere florii si fructului si asa mai departe, entitatea
temporala a omului ajunge sa ia cunostinta de ceea ce se petrece
inauntru si in afara." Pentru aceasta, spune mai departe Pierrakos, noi
trebuie sa intelegem, sa topim si sa integram doua atribute
fundamentale, anume energie vitala si constiinta, prima fiind
infatisata tocmai ca aura care inconjoara corpul intr-o gradatie
asemanatoare celei a atmosferei, care se rarefiaza pe masura ce se afla
intr-un punct mai departat de suprafata solului. Desi in filozofia
stramosilor sai elini energia inseamna „ceva care produce miscarea",
Pierrakos considera ca aceasta definitie trebuie privita ca fiind inca
nebuloasa. „Energia este o forta vie ce emana din constiinta. Observand
cu atentie campul energetic care emana din corp - asemeni vaporilor
degajati de apa fierbinte, care, examinati amanuntit, pot da-o idee
exacta asupra naturii apei - ne putem face o reprezentare a celor ce se
intampla in corp", precizeaza el.
in
desenele sale, Pierrakos a reprodus cele trei straturi pe care le-a
observat in jurul trupurilor majoritatii pacientilor sai. Primul dintre
acestea, intunecos si nu mai gros de trei milimetri, se afla imediat
langa piele si da impresia unei structuri cristaline transparente .Al
doilea, mai gros si de un gri albastrui ce aminteste reflexele
piliturii de fier proaspete, formeaza un invelis care, privit din fata,
are forma ovoidala. Cel de-al treilea strat apare ca o ceata densa si
stralucitoare, de energie, intr-un invelis gros de mai multi centimetri
in jurul corpului, ceea ce ar explica si faptul ca adeseori, vorbind
despre oamenii fericiti si plini de viata, ii numim „stralucitori" de
tinerete, de energie sau de vigoare.
Campul
energetic al plantelor, arata acelasi Pierrakos, poate fi serios
afectat de bolnavii cu perturbari grave: „Pe parcursul unor experiente
realizate in cabinetul meu impreuna cu unul din colaboratorii mei mai
apropiati, doctorul Wesley Thomas, am putut observa cum petalele unei
crizanteme se contracta intr-un mod foarte neobisnuit, crispandu-se,
atunci cand unul din pacienti a strigat ceva in directia ei, de la o
distanta de aproximativ un metru si jumatate, fenomenul fiind insotit
si de pierderea nuantei aurii si de scaderea la o mie a pulsatiilor.
Dupa mai multe incercari repetate, ne-am dat seama ca daca o planta e
silita sa petreaca mai mult de doua ore pe zi in preajma capetelor
pacientilor care tipa la mai putin de un metru de ele, frunzele cele
mai de jos incep sa cada, planta se vestejeste si in trei zile se usuca
cu totul."
Tot dupa
Pierrakos, numarul de pulsatii pe minut emise de campul energetic este
si o indicatie cu privire la starea interioara a unui om. Pulsatiile
sunt mult mai slabe la persoanele in varsta decat la copii si, de
asemenea, mai slabe in timpul somnului decat in starea de veghe.
Acelasi
tip de camp energetic observat la fiintele umane emana la scara
„macroscopica" din oceane, cu jeturi de radiatii inalte de kilometri
intregi, ce tasnesc din benzi de pulsatii mai inguste aflate dedesubt.
incercand sa stabileasca un raport intre activitatea acestei aure
terestre si momentele zilei, Pierrakos si-a dat seama ca aceasta este
foarte scazuta ca intensitate in perioadele de dupa miezul noptii si se
afla la cota maxima imediat dupa ora pranzului, fapt ce vine sa
confirme observatiile ceva mai vechi ale lui Rudolph Steiner cu privire
la expiratia si inspiratia eterului de catre planeta noastra.
S-a format
o echipa de fizicieni si electronisti care au inceput de curand sa
caute dovezi palpabile in sprijinul aspectului vizionar al
demonstratiilor lui Pierrakos. Sub patronajul Centrului pentru analiza
bioenergetica, acestia au inceput sa puna la punct un procedeu care sa
permita detectarea radiatiilor ce emana din aurele din jurul oamenilor
si al plantelor, servindu-se in acest scop de un aparat cu
fotosensibilitatea multiplicata, extrem de fina, realizat pentru
masurarea fotonilor sau a energiei luminoase ce se afla in campul de
eter in care sunt infasurate corpurile vii. intr-un raport recent
prezentat la o conferinta de la Town Hali, lucrarile preliminare ale
acestui grup de cercetare par sa indice faptul ca fiintele omenesti
degaja un camp necunoscut inca, dar detectabil tocmai datorita acestei
aparaturi, un camp ale carui proprietati inca nu au putut fi analizate
si explicate.
Pierrakos,
care e inzestrat cu insusirea de a vedea energia cum urca si coboara
din ierburi si din copaci, semnaleaza deja o piedica importanta ce se
cere ocolita: compararea fenomenelor relevate prin fotografii de tipul
Kirlian cu radiatiile cunoscute sub numele de raze X.
"Studierea
aurei se va putea face intr-un mod mecanic si obiectiv, fara referire
la marile fenomene ale vietii, care se petrec in interiorul fiintelor",
arata el.
Vederile
lui Pierrakos se apropie mult de cele ale filozofului si
matematicianului Arthur M. Young, inventatorul elicopterului Bell, care
insista asupra faptului ca in spatele scarii de energii active, fie ca
ne sunt cunoscute fie ca nu, s-ar putea sa se afle elementul numit de
el intentie. „Continutul presupune substanta - arata Young - indiferent
daca e vorba de obiecte fizice reale sau de sentimente umane si
emotii". Substanta este efectiv elementul pe care il implica aceste
cercetari ceea ce se afla dedesubt - sub stare - sub interactiunile lumii fizice. Pentru fizician, aici e o chestiune de energie. Pentru fiinta umana, de motivatie.
Se pune
prin urmare intrebarea daca organismele vii au posibilitatea de a opera
schimbari in propriul lor sistem fizic pe baza motivatiei sau a
intentiei, ori datorita unui alt sediu al vointei. Daca oamenii si
plantele - care, din punctul de vedere al materialistilor, nu
constituie dupa moarte decat materie de ingrasamant sau de producere a
sapunului si a diferitelor derivate chimice - au posibilitatea de a
creste asa cum vor.
Pana si in
mediile stiintifice rusesti, atat de aservite gandirii materialiste,
fotografiile obtinute prin procedeul Kirlian au ridicat anumite
chestiuni primordiale legate de adevarata natura a vietii, indiferent
ca e vorba de viata vegetala, umana sau a animalelor in general, facand
pe multi sa se intrebe mai atent in legatura cu existenta unui suflet
si a unui trup, a unei forme si a unei substante. Thelma Moss considera
ca cercetarile intreprinse in acest domeniu par a avea o importanta
capitala atat pentru oficialitatile de la Moscova cat si pentru cele de
la Washington, ceea ce a determinat pastrarea celui mai strict secret
asupra lucrarilor atat de o parte cat si de cealalta. Totusi, e
imbucurator si pare de bun augur faptul ca intre echipele de
cercetatori din cele doua tabere, chiar daca acestea sunt deocamdata
destul de putin numeroase, s-a stabilit un spirit de competitie
cordiala care nu exclude ideea unei posibile cooperari in viitor.
intr-o
scrisoare adresata primei conferinte occidentale ce-si propunea sa
discute tocmai aspectele descoperirilor lui, Semion Kirlian, modestul
electrician din orasul de provincie Krasnodar, afirma: „Noile cercetari
vor capata o asemenea importanta incat evaluarea impartiala a metodelor
n-o vor putea face decat generatiile ce vor veni dupa noi. Pentru ca
posibilitatile din acest domeniu sunt imense, practic inepuizabile."
inapoi la cuprins sau mai departe
|
|
