6. DESPRE AFLAREA TAINELOR LUMII VEGETALE

Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici

Partea a doua

6. DESPRE AFLAREA TAINELOR LUMII VEGETALE. DESCHIZĂTORII DE DRUMURI .

VIAtA VEGETALĂ MĂRITĂ DE O SUTĂ DE MILIOANE DE ORI

in batranul Bengal, un ansamblu de cladiri construite dintr-o frumoasa gresie batand intr-un cenusiu-mov, in stilul clasic care predomina in arhitectura indiana dinainte de Hegira, ocupa cam o suta saizeci de ari de teren in apropierea drumului Acharya Prafullachandra, la nord de Universitatea din Calcutta. Cladirea principala, numita Templul indian al stiintei, poarta pe frontonul de la intrare urmatoarea inscriptie: „Acest templu se ridica la picioarele Stapanului Ceresc, care a dat Indiei gloria si omenirii fericirea."

in holul vast de la intrare se afla vitrine ce contin o serie intreaga de instrumente misterioase, unele vechi de aproape un secol, pentru masurarea amanuntita a cresterii si a comportamentului plantelor, marind acest proces de o suta de milioane de ori. Instrumentele acestea constituie o dovada tacuta a extraordinarului geniu al unui om de stiinta bengalez, ale carui lucrari rastoarna multe lucruri considerate adevaruri irefutabile in fizica, in fiziologie si in psihologie. si aici intelegem mai bine ca oriunde ca indiferent de ce ar fi fost inainte de el si dupa el, nedreptatea care i se face acestui om, prin ignorarea operei sale in istoria disciplinelor carora le-a consacrat intreaga sa viata, este imensa.

Cladirile si gradinile acestui complex apartin institutului de cercetari al carui fondator este si care-i poarta numele: sir Jagadis Chandra Bose. La aproape jumatate de veac de la moartea lui, Enciclopedia britanica scotea inca in evidenta faptul ca lucrarile acestui savant in domeniul fiziologiei au fost atat de avansate pentru velul stiintific al anilor in care au fost publicate, incat n-au putut fi intelese si apreciate la justa lor valoare.

Tatal sau, care nu voia ca fiul lui sa frecventeze o scoala englezeasca unde sufletul sa i se perverteasca cu apucaturi europene, il trimisese pur si simplu la scoala din sat, pahiasala. Astfel incat la patru ani se trezi cocotat pe umerii unui servitor al familiei, un fost raufacator, acum pocait, care dupa ani indelungati petrecuti in temnita nu reusise sa gaseasca de lucru decat ca servitor pe langa familia baietelului. Asa se face ca micul scolar se desfata cu tot felul de povestiri despre lupte si aventuri salbatice si pline de primejdii, dar fu de asemenea si adanc impresionat de bunatatea pe care i-o arata omul acesta, azvarlit de societate ca un gunoi si acceptat doar de cativa oameni. „Nici o doica din lume - avea sa scrie Bose spre sfarsitul vietii - nu s-ar fi purtat cu mai mare blandete si gingasie decat acest fost raufacator aflat candva in afara legii. Desi nu dadea doi bani pe constrangerile judiciare pe care cauta sa le impuna societatea, nutrea totusi cel mai profund respect fata de legea morala naturala".

Contactele avute de la varsta cea mai frageda cu mediul taranesc, prin 1850, au avut asupra lui Bose o influenta covarsitoare in privinta intelegerii lumii. Mult mai tarziu, in fata unui select auditoriu universitar, el avea sa declare: „Daca am reusit sa inteleg ce este adevarata barbatie, lucrul a fost posibil numai datorita acestor truditori ai pamantului, celor care ii ingaduie sa-si imbrace mereu mantia lui de smarald, copiilor de pescari de la care auzeam povesti tulburatoare despre fiinte care ratacesc prin adancurile marilor fluvii si ale mlastinilor adormite. si tot de la ei am deprins sentimentul puternic al dragostei pentru natura." Peste ani, pe cand era deja licentiat al colegiului Saint-Xavier, unul din profesorii sai, remarcabilul parinte Lafont, fu atat de impresionat de cunostintele de fizica si de matematica ale acestui tanar, incat il incuraja cu tarie sa mearga in Anglia ca sa-si sustina examenele pentru intrarea in administratia britanica. Totusi, tatal lui Bose, el insusi cunoscator al efectelor nefaste ale unei asemenea cariere, il sfatui sa renunte la acest proiect. Tanarul s-a inscris prin urmare la Christ College din Cambridge, unde a studiat fizica, chimia si botanica, avand ca profesori personalitati eminente ale vietii stiintifice a timpului, ca lord Raleigh, descoperitorul prezentei argonului in aer, si Francis Darwin, fiul marelui Charles Darwin, teoreticianul evolutiei speciilor. Obtinand licenta in litere a Universitatii din Cambridge, Bose obtinu peste numai un an si licenta in stiinte a Universitatii din Londra. Reintors la Calcutta, fu numit aproape imediat profesor de fizica la Presidency College, considerat ca cea mai prestigioasa institutie de invatamant din intreaga Indie. Cu acest prilej, rectorul colegiului si directorul Serviciului de instructiune publica din Bengal protestara amandoi cu vehementa impotriva acestei numiri pentru care nu fusesera consultati, intrucat ei erau de principiul ca nici un indian nu avea inclinatie catre stiinte si nu era in stare nici macar sa le invete, cu atat mai putin sa le predea. in consecinta, nu numai ca tanarul Bose se vazu lipsit de orice subsidii pentm cercetarile sale, dar pana si salariul ii fu redus la jumatate din cat ar fi primit daca ar fi fost englez. Protesta in felul lui impotriva acestei nedreptati, refuzand timp de trei ani sa se atinga de salariul oferit, chiar daca asta insemna sa se condamne singur la o saracie chinuitoare. in tot acest timp, cursurile lui erau atat de stralucite incat salile devenisera neincapatoare, astfel ca autoritatile, intr-un tarziu, se inclinara in fata evidentei si ii acordara salariul la care avea dreptul.

Resursele financiare de care dispunea Bose erau neinchipuit de reduse, astfel incat laboratorul sau se reducea la o camera de sase metri pe cinci, iar „personalul auxiliar" era compus dintr-un biet tinichigiu care nu stia carte si care fu avansat la rangul de mecanic, avand sarcina sa se ocupe, in limita slabelor lui cunostinte, de aparatura profesorului. in ciuda acestei stupefiante indiferente din partea autoritatilor, Bose reusi, cu sacrificii imense, sa faca rost de aparatura inventata de curand de Heinrich Hertz, in special de oscilatorul pentru producerea undelor electromagnetice. Hertz murise chiar in acel an, 1894, foarte tanar, la numai treizeci si sapte de ani, dar reusise sa revolutioneze stiinta obtinand in laboratorul sau ceea ce fizicianul scotian James Maxwell prezisese cu doua decenii in urma: dovada ca undele oricarui fenomen electric din atmosfera, ale caror varietate si amploare nu erau nici macar banuite pe atunci, sunt ca cele ale luminii vizibile, adica se reflecta, se refracta si se polarizeaza.

in timp ce Marconi, la Bologna, inca nu reusise sa transmita prin spatiu semnale electrice fara fir - fapt pe care l-a reusit inaintea altora care incercau asemenea performanta, ca englezul Lodge, americanul Muirhead si rusul Popov - Bose reusise deja acest lucru. in 1895, deci cu un an inainte ca Marconi sa-si breveteze inventia care l-a facut nemuritor, la primaria orasului Calcutta a avut loc o reuniune prezidata de sir Alexander Mackenzie, loctiitorul guvernatorului Bengalului. Cu aceasta ocazie, Bose a transmis unde electrice fara fir, prin trei pereti de zidarie, din sala de conferinte pana la o incapere situata la douazeci si cinci de metri distanta, unde acestea cuplau un sistem de relee prin care, pe rand, a fost rasturnata o bara grea de fier si s-au declansat focul unui pistol si explozia unei mici mine.

Aceste experiente sfarsira prin a atrage atentia Societatii Regale din Londra, care, la insistentele lordului Raleigh, il invita pe Bose sa publice in analele ei un articol privitor la Calculul lungimilor de unda ale radiatiilor electrice si ii oferi o bursa consistenta din fondurile sale destinate sprijinirii progresului stiintei. Drept urmare, Bose se vazu doctor in stiinte al Universitatii din Londra iar Asociatia britanica pentru progresul stiintei si Institutul Regal il invitara sa tina conferinte. Conferinta asupra aparatului sau destinat studierii undelor electromagnetice era apreciata astfel in Times: „Originalitatea descoperirii sale este cu atat mai frapanta cu cat doctorul Bose a realizat munca de cercetare in paralel cu sarcinile sale istovitoare de profesor la Calcutta si folosindu-se de materiale si instrumente care aici la noi, ar fi considerate total nesatisfacatoare". Ziarul Spectator scrie in aceeasi ordine de idei: „Mira si surprinde spectacolul unui bengalez care vine sa tina conferinte la Londra, in fata unui auditoriu de savanti europeni interesati in cel mai inalt grad de acest subiect, unul din cele mai grele de inteles din fizica moderna".

intorcandu-se in India, Bose avu parte de marea bucurie de a afla ca un grup de eminenti savanti englezi, in frunte cu lordul Lister, presedintele Societatii Regale, trimisese o scrisoare secretarului de stat britanic pentru India, recomandand cu caldura infiintarea la Calcutta a unui institut de invatamant superior - care avea sa functioneze in cadrul lui Presidency College - si a unui centru de cercetari in fizica, pus sub directia sa, institutii care sa fie „vrednice de acest mare imperiu". Scrisoarea nu ramase deloc nebagata in seama si guvernul aloca in scurt timp suma considerabila de patruzeci de mii de lire sterline pentru infiintarea centrului, numai ca departamentul bengalez al educatiei se impotrivi cu atata disperare si baga atatea bete in roate incat totul esua. Bose suferi o deziluzie cumplita si fu mangaiat cat de cat doar de vizita marelui poet Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel. Ironia soartei a fost ca Bose sa nu se afle acasa pentru a se bucura de aceasta imensa onoare, astfel incat Tagore ii lasa drept omagiu o superba magnolie.

in 1898 Bose publica patru articole despre functionarea undelor electrice, aparute in Procesele verbale ale Societatii Regale, analele acestei prestigioase institutii stiintifice, apoi in cea mai importanta revista de popularizare a stiintei din Marea Britanie, Nature. in anul urmator, el observa ca radioconducatorul sau metalic devenea mai putin sensibil atunci cand era utilizat continuu, recapatandu-si insa aceasta insusire dupa o perioada de odihna. Acest fapt il facu insa sa traga concluzia ca, oricat ar putea sa para de incredibil, metalele au nevoie de odihna dupa oboseala, asemeni oamenilor si animalelor. Aprofundarea cercetarilor in aceasta directie incepu sa-l convinga ca diferenta neta facuta intre metalele „neinsufletite" si organismele „vii" era din ce in ce mai greu de sustinut. Trecand de pe teritoriul fizicii pe cel al fiziologiei, Bose intreprinse studiul comparat al curbelor reactiilor moleculare ale substantelor anorganice si al curbelor realizate de tesuturile vii de origine animala. Spre marea sa uimire, curbele produse de oxidul de fier magnetic usor incalzit semanau straniu cu cele ale muschilor. in ambele cazuri, raspunsul si recuperarea se micsorau pe masura ce efortul crestea, iar oboseala putea fi indepartata printr-un masaj usor sau printr-o baie in apa calduta.

Alte substante compuse pe baza de metale au reactionat aidoma tesuturilor de origine animala. O placa metalica tratata cu acid, chiar si dupa polizarea atenta, menita sa inlature orice urma de eroziune, tot mai avea, in partea atacata, reactii pe care alte portiuni nu le prezentau. Bose considera ca zonele afectate dispuneau de un soi de memorie estompata in legatura cu tratamentul care le fusese aplicat. Repetand experienta cu mai multe metale, ajunse la concluzia ca potasiul prezenta din acest punct de vedere o sensibilitate aparte, posibilitatile de recuperare ale acestuia devenind practic nule cand era tratat cu diverse substante straine, ceea ce amintea de reactiile tesutului muscular al pestelui.

La Congresul international de fizica de la Paris, reunit in 1900 cu ocazia Expozitiei universale, Bose a prezentat o comunicare intitulata Despre generalitatea fenomenelor moleculare produse de curentul electric asupra materiei anorganice si asupra materiei vii, in care insista asupra „unitatii fundamentale care domneste in aparenta diversitate a naturii" si sustine concluzia ca „este greu de precizat unde se sfarseste fenomenul fizic si unde incepe fenomenul psihologic". Participantii la congres luara cunostinta cu surprindere si cu suspiciune de teoria lui Bose, conform careia prapastia dintre animate si inanimate nu e chiar atat de adanca pe cat se crede si nici atat de greu de trecut.

Fiziologii nu se aratara deloc incantati de faptul ca cercetarile lui Bose operau si pe un teren considerat de ei propriul lor domeniu, strict delimitat si inaccesibil altor discipline. La foarte scurt timp, la Bradford, cu ocazia unei reuniuni a sectiei de fizica a Asociatiei britanice, acesti savanti ascultara comunicarea lui Bose intr-o tacere ostila, intrucat aceasta se referea la posibilitatea ca undele hertziene sa joace rolul de agent stimulator asupra tesuturilor vii si la faptul ca acestea din urma reactionau, in aceste imprejurari, asemenea metalelor. in scopul de a se intalni cu fiziologii pe propriul lor teren, spre a le usura intelegerea acestor chestiuni, Bose adapta cu grija experientele sale la un sistem consacrat, de stimulari electrice variabile, care le era familiar acestor domni si care oferi asistentei acelasi tip de curbe si la muschi si la metale, sub efectul oboselii sau al drogurilor stimulatoare, depresive ori toxice.

Aceste lucruri il facura se se gandeasca la faptul ca, daca materii atat de putin asemanatoare intre ele ca metalele si tesuturile vii puteau prezenta reactii de o similitudine frapanta, arunci se puteau foarte bine obtine rezultate asemanatoare si cu vegetalele, unanim considerate ca insensibile, intrucat, se spunea, acestea sunt lipsite de sistem nervos .

Bose incepu sa faca experiente pe frunze de castan, morcovi si de nap, obtinand pe rand exact acelasi gen de rezultate - in administrarea de socuri aidoma celor administrate muschilor - metalelor. Pentru el deveni un fapt de netagaduit ca plantele erau de la varfurile frunzelor si pana la extremitatile radacinilor sensibile, intelese si ca ele puteau fi „adormite" cu cloroform tot atat de usor ca si animalele si ca atunci cand vaporii anestezicului se imprastiau, plantele se trezeau, intocmai unor organisme animate. tinand seama de acest fapt, Bose reusi sa transplanteze un pin matur, de mari dimensiuni, fara socul care insoteste de regula asemenea operatiuni, intrucat il „anesteziase" in prealabil cu cloroform.

Sir Michael Foster, secretarul Societatii Regale, facu o vizita in laboratorul lui Bose, vrand sa vada cu ochii lui cum stau lucrurile, si avu ocazia sa consulte o serie de inregistrari. „Bine, dragul meu Bose - intreba cu bonomie batranul decan de varsta al corpului profesoral din Cambridge - dar in ce consta noutatea acestei curbe? Doar toata lumea o cunoaste bine, de cel putin o jumatate de secol!" Bose ii dadu un raspuns evaziv si precaut, constand tot intr-o intrebare:, ,,Dupa parerea dumneavoastra, cam ce ar reprezenta curba asta?" intrebarea il irita pe oaspete, care raspunse fara umbra din buna dispozitie de mai inainte: „Curba de raspuns a unui tesut muscular, ce altceva sa fie?! si un copil si-ar putea da seama!" Scrutandu-l pe profesor cu ochii lui negri si patrunzatori, Bose raspunse calm: „imi pare rau ca trebuie sa va dezamagesc, dar e vorba de raspunsul unei bucati de tabla."

Foster ramase o clipa stupefiat, apoi, sarind din fotoliu, striga: „Cum? De tabla? De tabla ai spus? Adica de metal? De fier?"

Cand Bose termina cu expunerea in amanunt a faptelor pe care le studia in acel moment, oaspetele, extrem de impresionat de cele vazute, il invita imediat sa vina sa prezinte rezultatele acestor cercetari la una din intrunirile din serile de vineri ale Societatii Regale si chiar se oferi sa intervina pentru obtinerea unei prioritati pentru comunicarea savantului indian.

Astfel ca la reuniunea din seara de 10 mai 1901, Bose prezenta toate rezultatele obtinute de el pe parcursul a patru ani de studiu intens si isi intari afirmatiile cu o serie completa de experiente convingatoare. Concluzia comunicarii sale fu urmatoarea: „V-am aratat aici, in seara aceasta, inregistrarile originale privitoare la efectele stresului si ale oboselii asupra materiei insufletite si neinsufletite. Ati putut observa similitudinea care exista intre curbe, o similitudine perfecta, care face ca acestea practic sa nu poata fi deosebite unele de altele. Credeti ca in fata unor asemenea fenomene se mai poate trage o linie ferma de demarcatie si se mai poate afirma ca aici se termina fizica si de aici incolo incepe domeniul fiziologiei? Delimitari absolute nu exista.

E destul sa tin in mana aceasta dovada muta, reprezentata de inregistrarile pe care le-ati vazut, pentru a-mi da seama ca in ele exista un element de unitate omniprezenta care cuprinde absolut tot ce exista, firul abia vizibil de praf care se zbate intr-o raza de lumina si viata care clocoteste pe planeta noastra, pana la soarele stralucitor care isi trimite spre noi puterea vapailor sale. Acest fapt m-a facut sa inteleg pentru prima oara cate ceva din mesajul pe care stramosii mei indieni l-au lasat pentru noi acum aproape trei mii de ani: Adevarul Vesnic e al celor ce vad doar una in multimea de fete mereu schimbatoare lumii, al lor si al nimanui altuia!"

De data aceasta Bose fusese ascultat cu cel mai viu si mai cald interes si, spre surprinderea lui, nu se ridicara obiectii, in pofida notei metaforice atat de accentuate a finalului. Sir William Crooks insista chiar ca textul sa fie publicat fara eliminarea citatului din final, care i se parea extrem de graitor. Sir Robert Austen, personalitate eminenta, recunoscuta pe plan mondial in domeniul studierii metalelor, il felicita calduros pe Bose pentru expunerea impresionanta si pentru argumentatia impecabila, adaugand: „intreaga viata mi-am petrecut-o studiind proprietatile metalelor si este pentru mine o fericire de nedescris sa aflu acum ca acestea sunt inzestrate cu viata." Dupa care marturisi ca la un asemenea lucru se gandise si el mai demult si chiar il infatisase distinsilor sai colegi din Societatea Regala, bineinteles ca mai pe ocolite si fara nici un fel de dovezi stiintifice, asa ca acestia nu dadusera nici o atentie spuselor lui, considerandu-le probabil niste sentimentalisme fara nici o valoare stiintifica.

Peste o luna, Bose conferentie din nou si relua experientele, de data aceasta in fata plenului Societatii Regale. La sfarsit, sir John Burdon Sanderson, o autoritate indiscutabila in materie de electrofiziologie, il felicita pentru munca lui plina de abnegatie pe taramul fizicii, care il condusese la rezultate atat de stralucite, dar isi exprima si regretul de a-l vedea departandu-se de specialitatea sa pentru a se aventura pe terenul rezervat fiziologilor. si, cum articolul lui Bose inca nu fusese definitivat pentru tiparire, sugera ca titlul acestuia sa fie schimbat din Raspunsuri la stimulii electrici la... in Diferite reactii fizice la..., lasandu-le astfel fiziologilor monopolul asupra cuvantului „raspuns", cu care fizica nu avea nimic comun. Cat despre raspunsul plantelor la stimulii electrici, pe care Bose il mentionase in finalul cuvantului sau, vorbitorul nu era in nici un caz de acord cu o asemenea posibilitate, deoarece „el insusi incercase de nenumarate ori de-a lungul anilor sa obtina asemenea raspunsuri si niciodata nu reusise."

in raspunsul sau, Bose afirma cu naivitate ca, daca intelesese el bine cum stateau lucrurile, faptele demonstrate experimental nu erau puse la indoiala de asistenta. Asa ca el vedea o adevarata cenzura in restrictiile impuse de eminentul sir John Burdon Sanderson, nu o cenzura pe baza unor deficiente din demonstratiile sale, ci una care pur si simplu ii cerea sa modifice termenii, fapt ce ar fi dus la alterarea ramificatiilor si scopurilor prezentei sale in fata stralucitului for stiintific, fapt cu care el nu putea fi de acord. Considera de neinteles faptul ca cineva putea sustine, in fata unei asemenea adunari de savanti, ca actul cercetarii nu putea depasi limitele cunostintelor deja dobandite. Prin urmare, cu exceptia cazului cand i s-ar fi putut demonstra negru pe alb, cu mijloace stiintifice, ca experientele lui contineau erori indubitabile, el insista ca lucrarea sa sa fie publicata in forma in care o redactase si cu titlul pe care i-l daduse el.

Cand Bose isi incheie diatriba se lasa asupra intregului auditoriu o tacere de gheata si, cum era vizibil ca nimeni nu mai avea nimic de spus, sedinta fu ridicata. Aceasta altercatie cu o personalitate de anvergura lui sir John avea sa aiba drept consecinta inmormantarea pe tacute a comunicarii lui Bose in arhivele societatii, soarta rezervata de altminteri si altor lucrari de netagaduita valoare care, dintr-un motiv sau altul, au ramas uitate.

Totusi, aceasta controversa atrase atentia unuia din fostii maestri ai lui Bose, anume profesorul Sidney Howard Vines, botanist reputat si expert in fiziologia legumelor la Oxford, care tinu sa asiste si el la experientele fostului lui invatacel. Vines veni intovarasit de Horace Brown, un expert de mare competenta in materie de viata vegetala, si de T.K.Howes, care ii urmase lui T.H.Huxley la Muzeul de istorie naturala din South Kensington. „Huxley si-ar fi dat cativa ani buni din viata ca sa poata vedea cu ochii lui aceste experiente", exclama Howes atunci cand vazu ca planta raspunde acestor stimulari. Dupa aceea, in calitatea lui de secretar al lui Linnean Society, il invita pe Bose sa repete experientele in fata societatii lui si se oferi sa publice sub egida acesteia articolul refuzat in mod atat de grobian de Societatea Regala. Bose accepta plin de entuziasm si noua prezentare avu loc la 21 februarie 1902, dupa care ii scria prietenului sau Tagore: „Victorie! Ma gaseam acolo singur, pregatit sa infrunt ostilitatea unui auditoriu obtuz si refractar, cand, spre surprinderea mea, dupa un sfert de ora sala se zguduia sub torentele aplauzelor. Cand am terminat, profesorul Howes mi-a declarat ca la fiecare experienta se simtea tentat sa respinga asertiunile mele ca pe niste acte de impostura si sa caute fisuri in argumentatia mea, dar potopul noutatilor l-a coplesit in asemenea masura incat nu i-a mai lasat timp sa se gandeasca la altceva decat la ceea ce vedea cu ochii."

Iata in ce termeni ii scria lui Bose, cateva zile dupa aceea, presedintele lui Linnean Society: „Consider ca experientele dumneavoastra pun in evidenta fara nici o umbra de indoiala faptul ca toate partile plantelor - si nu este vorba aici numai de acele plante pe care le cunoastem ca dispunand de un anumit grad de mobilitate - sunt iritabile si isi manifesta iritabilitatea prin raspunsuri electrice la stimuli. Acesta este un mare pas inainte si va constitui, sper, punctul de plecare al unor cercetari viitoare care sa elucideze conditiile moleculare ale acestei iritabilitati, precum si natura schimbarii moleculare provocate de stimuli. Fara indoiala ca aceasta ne va permite sa formulam si o serie de generalitati importante cu privire la proprietatile materiei, nu numai ale celei vii, ci si ale celei neinsufletite..."

Bose publica in 1902 rezultatele experientelor sale care constituisera baza conferintelor tinute la Londra, Paris si Berlin, intr-o carte intitulata Raspuns in lumea insufletita si neinsufletita, dupa care se stradui sa determine masura in care miscarile mecanice la plante se puteau compara cu cele ce se produceau la animale si la oameni. stiind deja ca plantele respira fara sa aiba branhii sau plamani, ca digera fara sa aiba stomac si intestine si ca se misca fara sa fie inzestrate cu muschi, se gandi ca nu era exclus ca ele sa poata constitui obiectul aceluiasi gen de excitatie existent la animalele superioare, bineinteles insa ca fara un sistem nervos prea complex.

El ajunse la concluzia ca singurul mod de a descoperi „schimbarile invizibile care se petrec la plante" si de a constata daca acestea sunt „excitate sau deprimate", ar fi sa masoare vizual raspunsurile lor la ceea ce el numea „lovituri precise in scopuri experimentale", cu alte cuvinte socuri. Iata ce scrie el in legatura cu aceasta chestiune: „Pentru a reusi in aceasta intreprindere, trebuie sa descoperim o forta compulsiva care obliga planta sa dea semnalul de raspuns. Dupa care e nevoie de identificarea mijlocului de conversiune automata a acestor semnale in semne comprehensibile, iar in final se cere descifrat sistemul de „hieroglife" al acestor comunicari".

Numai aceste cateva randuri si sunt suficiente pentru intelegerea programului lui Bose in cele doua decenii care aveau sa urmeze.

El incepu aducand imbunatatiri levierului optic inventat de el, pentru a obtine o marire mai substantiala a contractiilor plantelor, si reusi in cele din urma sa transforme acest aparat intr-un inregistrator optic de pulsatii, care permitea acum pentru prima oara observarea miscarilor organelor vegetale, fapt cu totul necunoscut pana in acest moment lumii stiintifice.

Cu ajutorul acestui instrument, Bose fu in masura sa demonstreze similitudinea de comportament intre pielea de soparla, broasca testoasa si batracian si tegumentul bobului de strugure, tomata, fructe sau legume. El demonstra tot acum ca aparatul digestiv al plantelor insectivore prezinta extraordinare similitudini cu cele ale animalelor. De asemenea, obtinu indicii serioase ca frunzele de planta si retinele ochilor animalelor au reactii similare la lumina. Servindu-se de o simpla lupa, el a reusit sa demonstreze ca plantele, asemeni muschilor animalelor, obosesc in urma unei stimulari continue si prelungite, indiferent ca e vorba de mimozele atat de sensibile, sau de radacinile mai greu de observat. in cazul mimozei, Bose a reusit sa demonstreze existenta la aceasta planta a caracteristicilor unui sistem nervos . Pentru a putea determina conditiile in care miscarile plantelor erau cel mai usor perceptibile, el le-a expus pe rand la cald si la frig. intr-o zi, cand absolut orice miscare a plantei observate incetase, el observa un tremur brusc, care il duse imediat cu mintea la spasmul mortii unui animal. si cel mai uimitor a fost faptul ca planta, murind, a degajat o enorma cantitate de energie electrica. „Cinci sute de boabe de mazare pot produce cinci sute de volti cu care pot electrocuta absolut orice bucatar, atata doar ca aceste boabe nu sunt legate intre ele decat cu totul accidental", scrie Bose.

Opinia generala de pana atunci era ca plantele pot absorbi cantitati nelimitate de oxid de carbon, dar Bose a descoperit ca un exces in aceasta privinta putea sufoca plantele si ca, la fel ca si in cazul animalelor, oxigenul era cel care le readucea la viata. Foarte asemanatoare si din acest punct de vedere cu omul, plantele carora li se administreaza doze de whisky sau de gin se clatina ca orice betiv adevarat, isi pierd cunostinta si isi vin in fire abia mai tarziu, pastrand un timp toate semnele caracteristice ale omului mahmur dupa bautura.

Aceste descoperiri uimitoare, ca si sute de alte lucruri la fel de socante, fura consemnate in doua tomuri groase publicate in 1906 si 1907. Raspunsul vegetal ca mijloc de investigatie fiziologica cuprinde 781 de pagini si prezinta relatarea amanuntita si fidela a trei sute cincisprezece experiente diferite, care contrazic un punct de vedere bine incetatenit la savantii timpului si pe care Bose il rezuma astfel: „Exista adeseori parerea ca orice raspuns la un stimul trebuie sa fie insotit de o explozie provocata de schimbarea chimica si urmat de o inevitabila pierdere de energie. Se recurge la aceasta explicatie din cauza apropierii absolut firesti care se face intre fenomenul amintit si focul de pusca declansat in momentul in care se apasa pe tragaci sau motorul care porneste sub actiunea combustiei".

Experientele lui Bose demonstreaza ca, dimpotriva, la plante miscarile cum ar fi urcarea sevei prin tulpina sau cresterea se datoreaza energiei primite din mediul inconjurator, care este inmagazinata si pastrata sub forma de rezerve. Aceste idei revolutionare si in special descoperirea existentei unui sistem nervos la vegetale au fost intampinate de botanistii timpului cu o ostilitate abia retinuta.

Cea de-a doua carte a lui Bose, intitulata Electrofiziologia comparata, infatiseaza trei sute douazeci si una de experiente noi ale caror rezultate sunt iarasi in contradictie cu doctrinele si cu materia din universitatile timpului. in loc sa sublinieze largul evantai de diferente specifice, unanim acceptate, intre reactiile diferitelor tesuturi vegetale si animale, Bose merge, culmea ereziei si a necuviintei, pana acolo incat sustine nici mai mult nici mai putin decat ca nervul vegetal izolat nu poate fi deosebit prin nimic de nervul animal! Iata cuvintele lui: „Similitudinea dintre raspunsurile vegetalelor si cele ale animalelor, exemplificata aici, se vadeste a fi atat de completa incat descoperirea caracteristicilor unui raspuns dintr-un regn poate fi de mare utilitate pentru observarea lui la celalalt regn. Explicarea unui fenomen la vegetale, a caror organizare este mai primitiva, s-a dovedit eficienta pentru intelegerea aceluiasi fenomen la animale, in pofida organizarii mai complexe a acestora."

Revista stiintifica Nature, publicatie de mare autoritate, se exprima la adresa primului volum in termenii urmatori: „De fapt, intreaga carte abunda in date interesante, curiozitati abil puse in legatura unele cu altele, si am fi putut s-o recomandam cititorilor nostri ca pe o lectura serioasa daca nu ne-ar fi starnit la tot pasul un adanc sentiment de neincredere". Prezentarea celui de-al doilea volum pastreaza aceeasi nota de derutanta ambiguitate: „Un student in fiziologie vegetala, care este cat de cat la curent cu principalele directii clasice ale disciplinei pe care o studiaza, se va simti cu totul dezorientat incepand sa citeasca aceasta carte. Ea se descopera in fata lui intr-un mod absolut logic si unitar, e drept, dar cu toate acestea nu porneste de la nici unul din lucrurile cunoscute si verificate si nu se ancoreaza cu fermitate in absolut nici un teren. Acest efect de detasare este marit si mai mult prin totala absenta a oricaror referinte exacte la lucrarile altor cercetatori".

Astazi intelegem foarte bine ca acei „alti cercetatori" de fapt inca nici nu existau, iar condeierul de la Nature, om onest, fara indoiala, dar limitat si plin de prejudecatile de care era imbibata viata stiintifica a vremii sale, nu avea in nici un caz cum sa-si dea seama ca era vorba de un geniu care isi depasea contemporanii cu cel putin o jumatate de secol.

Cat despre Bose, acesta isi rezuma felul de a vedea in urmatorii termeni: „Uriasul spatiu pe care il constituie natura este asemenea unei cladiri imense care cuprinde mai multe aripi, fiecare cu propriul ei portal. Fizicianul, chimistul si biologul intra fiecare in aripa lui si pe poarta lui, adica in sectorul rezervat disciplinei pe care o slujeste, astfel incat fiecare este convins ca domeniul lui se bucura de o absoluta independenta fata de celelalte. De aici provin distinctiile cu care se opereaza intre lumea anorganica, cea vegetala si cea senzitiva. Nu trebuie sa uitam ca toate cercetarile vizeaza atingerea cunoasterii cu toate aspectele ei."

Opozitia intampinata de ideile revolutionare ale lui Bose, opozitie ce se datora intr-o buna masura si faptului ca fiziologii nu erau capabili sa opereze cu finele instrumente inventate de el, il convingea tot mai mult pe savantul indian de necesitatea de a produce un ansamblu de instrumente si mai perfectionate, pentru stimularea automata si inregistrarea raspunsurilor. Eforturile sale fura incununate de succes iar dovezile fura atat de indiscutabile incat de data aceasta insasi Societatea Regala se vazu silita, in pofida vechilor animozitati, sa le dea la lumina in Tranzactii filozofice, una din publicatiile sale. in acelasi an, Bose publica un nou volum amplu, de trei sute saizeci si sapte de pagini, in care sunt descrise o suta optzeci din noile sale experiente, Cercetari asupra iritabilitatii la plante.

Un expert in fiziologie animala, care regreta acum ca votul sau impotriva impiedicase candva publicarea cercetarilor lui Bose de catre Societatea Regala, veni sa-l vada si sa-si indrepte eroarea, recunoscand cu sinceritate: „Nu puteam crede ca asemenea lucruri pot exista aievea si m-am gandit ca toate astea erau rodul imaginatiei si al spiritului dumneavoastra poetic de oriental. Astazi recunosc fara nici o retinere ca ati avut dreptate de la bun inceput". Bose, care nu voia sa reinvie asemenea lucruri uitate, n-a dezvaluit niciodata numele detractorului pocait.

Numele lui Bose ajunse pentru prima oara in fata publicului larg in urma unui articol publicat in revista britanica Nation, un articol de stiinta popularizata cuprinzand ilustratii bine realizate. Iata un fragment graitor: „Undeva, intr-o incapere situata nu departe de Maida Vale, exista un biet morcov legat de o masa ce apartine unui specialist in vivisectii, fara autorizatie. Niste fire electrice strabat doua eprubete pline cu o substanta alba, iar eprubetele acestea ai zice ca sunt doua picioare bine infipte in carnea bietului morcov. Cand este ciupit cu clestele, el se stramba de durere, dar este atat de bine imobilizat incat tremurul lui de durere actioneaza electric bratul lung al unui levier subtire, care la randul lui face sa pivoteze o oglinda minuscula. Aceasta miscare are drept efect reflectarea unei raze de lumina pe un ecran instalat in capatul celalalt al incaperii, ceea ce amplifica enorm tremurul morcovului. O piscatura in partea dinspre eprubeta din dreapta deplaseaza punctul de lumina cu un metru sau doi spre dreapta, in timp ce un varf de cutit infipt in partea opusa expediaza acelasi punct de lumina in partea stanga. Iata cum stiinta aduce la lumina zilei sentimentele unei legume greoaie si banale cum ar fi acest neinsemnat morcov."

Publicistul, vegetarian convins si adversar declarat al vivisectiilor, nu era altul decat George Bernard Shaw, care tot cu aceasta ocazie a vazut in laborator, marite incredibil, spasmele unei foi de varza care „se zbatea" de parca ar fi fost pusa la fiert. Peste putin timp, avea sa-i dedice lui Bose o carte a sa, cu urmatoarele cuvinte: „De la cel mai mic, pentru cel mai mare biolog in viata".

Succesul obtinut in Marea Britanie fu reeditat la Viena, unde experientele lui Bose fura urmarite de un numar impresionant de savanti austrieci si germani, care declarara intr-un glas ca „la Calcutta, cercetarile sunt mult mai avansate decat la noi in acest domeniu".

in 1917 Bose fu rasplatit pentru munca sa pe taramul stiintei decernandu-i-se un titlu de noblete. Este totusi de crezut ca, pentru el, marele eveniment al acelui an, care i-a umplut sufletul de bucurie, a fost cu totul altul: inaugurarea propriului sau institut de cercetari de la Calcutta, in ziua de 30 noiembrie, cand el implinea varsta de cincizeci si noua de ani. in cursul inaugural, tinut la ceremonia de deschidere, el declara ca ar vrea ca absolut toate descoperirile care aveau sa fie facute aici, in acest institut, sa fie bun public, fara sa faca vreodata obiectul vreunui brevet. Cuvintele lui ne fac sa ne gandim la faptul ca refuzase sa-si breveteze inventia care l-ar fi inregistrat pe el in istorie, nu pe Marconi, ca parintele telegrafiei fara fir, ca sa nu mai vorbim de uriasele avantaje financiare la care renuntase cu seninatate in numele aceluiasi principiu etic.

La un an dupa inaugurarea institutului, Bose fu in masura sa anunte ca realizase un instrument nou, crescograful, cu care se obtinea nu numai marirea de zece mii de ori a miscarilor, fapt ce depasea puterile celor mai perfectionate microscoape, dar se si inregistrau automat atat cresterea plantelor cat si schimbarile care intervin in tesuturi intr-un interval extrem de scurt, de pana la un minut. Cu acest instrument, Bose fu in masura sa demonstreze ca fenomenul cresterii se realizeaza la cele mai multe plante prin pulsatii ritmice, fiecare din acestea insemnand un progres rapid, urmat indata de un recul partial, de aproximativ un sfert din cresterea dobandita, deci dupa formula „trei pasi inainte, un pas inapoi". in medie, cercetarile din laboratoarele de la Calcutta au stabilit o durata de circa trei minute pentru fiecare din aceste pulsatii.

Studiind pe grafice progresul noii sale inventii, Bose observa ca la anumite plante procesul de crestere putea fi incetinit sau chiar stopat complet, printr-un simplu contact, in special in perioadele cand exemplarul respectiv era indispus si nu se afla in forma.

Urmarind sa realizeze masurarea instantanee a acceleratiei sau a incetinirii cresterii unei plante in urma aplicarii unor stimuli, Bose aduse acestui aparat modificari substantiale si ajunse sa creeze crescograful oscilant, cu care putea obtine descresterea plantei in acelasi ritm in care aceasta crestea in mod normal, reducand astfel traseul de pe grafic al cresterii la o simpla linie orizontala si realizand ca orice schimbare a ritmului sa se inscrie sub forma de [...] Aceasta metoda era atat de precisa incat Bose fu in masura sa detecteze variatii ale ritmului de crestere de ordinul miliardimilor .

in Statele Unite, publicatia Scientific America, referindu-se la aplicatiile in agricultura ale descoperirilor lui Bose, scria: „Ce reprezinta povestea lui Aladin si a lampii lui fermecate in comparatie cu posibilitatile pe care le deschide crescograful doctorului Bose? Acum putem determina in mai putin de un sfert de ora actiunea fertilizantelor, a ingrasamintelor, a curentilor electrici si a altor stimuli".

Cu ocazia calatoriilor facute de Bose in Europa in 1919 si in 1920, ziarul Times, recunoscut pentru spiritul sau rezervat, scria: in vremea cand noi, in Anglia, eram inca inlantuiti in gandire de catusele grele ale barbariei intelectuale, subtilul oriental a cuprins cu privirea intreg Universul, pentru a face o sinteza, si a stiut sa zareasca, in noianul manifestarilor acestuia, elementul permanent".

si totusi, aceste declaratii fara rezerva sau stirea ca Bose fusese numit membru al Societatii Regale, in mai 1920, fura insuficiente spre a frana cu totul manevrele pedantilor, ale invidiosilor sau ale celor irevocabil sceptici.

Astfel, profesorul Waller, vechi dusman al lui Bose, tinu sa faca nota discordanta in acest magnific concert de elogii, scriind ziarului Times ca asa-numitul crescograf magnetic al lui Bose este o afacere cel putin suspecta si lipsita de temeiuri stiintifice, drept care, preciza el, era necesara o demonstratie intr-un laborator de fiziologie, in fata unui corp de experti care sa poata stabili daca nu era vorba de o sarlatanie grosolana. Bose se supuse bucuros sugestiilor ziarului si demonstratia avu loc in ziua de 23 aprilie 1920 la Universitatea din Londra, soldandu-se cu un veritabil triumf. Lordul Raleigh si cativa alti savanti proeminenti adresara ziarului Times o scrisoare in urmatorii termeni: „Am constatat ca masurarea procesului de crestere a tesuturilor vegetale este operata cu maximum de precizie si de acuratete de aparatul profesorului Bose, care are o putere de marire intre un milion si zece milioane de ori sau chiar mai mult".

Bose insusi scrise ziarului Times: „Este absolut inevitabil ca progresul actului cunoasterii sa fie franat de critici a caror pozitie se situeaza in afara limitelor impartialitatii. Cercetarile mele atat de deosebite se izbesc, prin insasi natura lor, de dificultati extraordinare si constat cu tristete ca aceste dificultati au fost sporite, de douazeci de ani incoace, de numeroase prezentari eronate ale faptelor, ca sa folosesc un eufemism. Astazi pot sa ignor si chiar sa uit toate aceste piedici care au fost ridicate in mod deliberat in calea cercetarilor mele. Daca rezultatele pe care le-am obtinut au starnit ici si colo ostilitatea catorva indivizi, iritati de lipsa mea de ortodoxie fata de cutare sau cutare teorie unanim acceptata de ei, sentimentul pe care il incerc astazi nu poate fi decat acela de bucurie pentru primirea calduroasa care in final mi s-a facut in tara dumneavoastra de lumea savantilor in marea ei majoritate."

in 1923 Bose facu o noua calatorie in Europa, cu ocazia publicarii unei noi lucrari, doua sute douazeci si sapte de pagini cu observatii minutioase, sub titlul Fiziologia circulatiei sevei. Ascultandu-i conferinta tinuta la Sorbona, marele filozof Henri Bergson declara dupa aceea: „Datorita extraordinarelor inventii ale lui Bose aceste plante considerate nevorbitoare au devenit martori elocventi ai propriei lor vieti, pana acum neexprimata. Natura a fost silita sa dea la iveala cele mai ascunse taine ale ei, pastrate pana acum cu toata strasnicia".

Ziarul Le Matin facu o prezentare entuziasta, incheiata in cel mai pur spirit galic: „Iata cum aceasta descoperire ne lasa in cea mai adanca perplexitate: cand lovim o femeie cu o floare, care din ele sufera mai mult, femeia sau floarea?"

in 1924 aparura inca doua volume, ale unei lucrari consacrate aceluiasi gen de experiente si totalizand cinci sute de pagini: Fiziologia fotosintezei si mecanica nervoasa a plantelor. in 1926 Bose fu numit membru in Comitetul de cooperare interculturala al Ligii Natiunilor, din care mai faceau parte, printre altii, Albert Einstein, Hendrik Antoon Lorentz si Gilbert Murray.

Cu toate acestea, guvernul indian ramanea cu totul indiferent la importanta lucrarilor lui Bose. in cursul aceluiasi an, sir Charles Sherrington, presedintele Societatii Regale, lordul Raleigh, sir Oliver Lodge si Julian Huxley semnara o scrisoare adresata viceregelui Indiilor, pledand pentru marirea institutului de la Calcutta.

Drama lui Bose a fost aceea ca toata viata s-a straduit sa deschida ochii unei lumi de savanti inchistati in gandirea mecanicista si materialista, astfel incat cei mai multi din ei erau congenital incapabili sa inteleaga ideea ca toata natura clocoteste de viata si ca fiecare din entitatile atat de strans legate unele de altele si constituind laolalta acest imens imperiu vegetal poate da la iveala lucruri cu totul ignorate de omenire, cu conditia insa ca omul sa poata invata sa comunice cu ele.

Peste scurt timp, Bose avea sa se retraga, pensionandu-se. in 1929 isi rezuma pozitia stiintifica in cadrul unei conferinte tinute in sala de festivitati a institutului fondat de el: „in decursul cercetarilor mele asupra actiunii fortelor materiei, am fost foarte mirat de constatarea ca liniile de demarcatie se risipeau ca un fum la aparitia punctelor de contact intre insufletit si neinsufletit. Primele mele idei mi-au permis sa-mi dau seama ca, in mijlocul unui imens ocean omenirea este oarba. Ca si atunci cand urmam firul palpabil indreptandu-ne spre necunoscut, campul nostru de cercetare depasind ce este fizic vizibil, tot asa si marea taina a Vietii si a Mortii incepe sa se lumineze atunci cand noi, in imparatia Vietii, trecem de la lucrurile rostite la cele nerostite.

Este cu putinta o legatura intre propria noastra viata si cea a mii de vegetale? Aceasta intrebare nu vrea sa starneasca speculatii, ci doar cere o simpla demonstratie reala, printr-o metoda irefutabila. Ea presupune mai ales lasarea la o parte a oricaror prejudecati, cele mai multe din acestea fiind nu numai nefondate, ci chiar contrare faptelor. Ultimul cuvant apartine plantelor si nici o dovada care nu poarta semnatura plantei nu trebuie acceptata".

inapoi la cuprins sau mai departe