|
Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este
aici
4. OASPEŢI VENITI DIN SPATII EXTRATERESTRE
Pe la
sfarsitul lunii octombrie a anului 1971, un Volkswagen albastru ticsit
cu aparatura stiintifica destul de neobisnuita patrunse īn parcul Oak
Grove din apropiere de Temecula, un mic orasel din sudul Californiei,
aflat nu departe de celebrul observator de pe muntele Palomar. La volan
se afla L. George Lawrence, un inginer electronist īn varsta de
patruzeci si sapte de ani, nascut īn Silezia. Īntovarasit de un
asistent, venise īn acest colt de lume izolat si apoape pustiu cu
intentia de a īnregistra semnalele emise de stejarii din partea locului
si ale diferitelor specii de cactus si de yucca. Alesese aceasta
regiune pentru motivul ca ea constituia, dupa propria lui expresie, o
zona „aflata la adapost din punct de vedere electromagnetic", ideala
deci pentru īnregistrarea reactiilor vegetalelor, fara nici o
interferenta umana. Aparatura pe care si-o adusese cu el, foarte
diferita de cele cu care lucrau Backster, Vogel si Sauvin, cuprindea
tesuturi vegetale vii, tinute īntr-un recipient cu temperatura riguros
controlata, protejat de interferentele electromagnetice cu ajutorul
unei custi Faraday. Lawrence observase de mai mult timp ca tesuturile
vii prelevate de la legume erau incomparabil mai sensibile la unde
electromagnetice decat cele mai fine aparate, ceea ce-i daduse
certitudinea ca radiatiile biologice emise de entitati vii sunt mult
mai bine percepute de mijloace biologice. Lawrence nu īsi echipa
plantele cu electrozi, īntrucat acestea se aflau la distante suficiente
unele de altele pentru ca semnalele reciproce sa fie excluse. El
folosea un butoias desfundat, cu gura īndreptata spre o anumita planta
tinuta sub observatie. Pentru distante mai mari, se servea de un
telescop si, pentru a usura identificarea exemplarului avut īn vedere
si spre a evita orice confuzie, prindea de acesta o bucata de panza
alba. tesutul viu putea capta un semnal astfel dirijat pana la distante
de o mila. Perturbatiile tesutului se traduceau nu vizual, printr-un
trasor care sa le īnregistreze ci auditiv printr-un fluierat continuu
si de tonalitate joasa care se transforma īntr-o serie de pulsatii
distincte atunci cand primea un semnal emis de planta .
Īn prima
zi petrecuta la Oak Grove, Lawrence si asistentul sau gasira un moment
ca sa ia o mica gustare si alesera pentru asta un stejar aflat la
cateva zeci de metri de punctul unde īsi lasasera instrumentele, pe
care, printr-o pura īntamplare, le asezasera īndreptate spre cer. Īn
timp ce Lawrence musca dintr-un carnat foarte ardeiat si carne cu
usturoi, specialitatea culinara a evreilor din Europa rasariteana,
fluieratul constant al aparatului sau fu īntrerupt de o serie de
pulsatii si sunete. Lawrence īsi spuse ca acest fapt s-ar fi putut
datora mortii unor celule vii aflate īn carnea carnatului. Acesta nu
avusese cand sa fie digerat, iar Lawrence cunostea amanuntit toate
observatiile lui Backster si era convins de veridicitatea lor. Dar,
dupa ce se gandi putin, īsi dadu seama ca nu putea fi vorba de asa
ceva: carnatul era pregatit cuser, adica dupa ritualuri evreiesti
riguroase, cu carne tinuta la saramura, astfel īncat carnea aceasta era
moarta din punct de vedere biologic. Īncepu sa-si verifice
instrumentele, temandu-se de vreo dereglare accidentala, si avu
surprinderea sa constate ca pulsatiile nu se oprira decat dupa o
jumatate de ora, cand lasara locul fluieratului continuu specific
momentelor de calm. Numai ca semnalele acelea trebuiau sa vina de
undeva si, cum aparatele continuau sa ramana īndreptate spre cer, prin
mintea lui Lawrence trecu atunci ideea stupefianta ca ceva sau cineva
transmitea semnale din spatiul extraterestru. Gandul ca s-ar putea sa
existe viata si īn afara planetei noastre īl tulbura si īl īndarjea īn
acelasi timp. Asistentul sau īi īmpartasea pe deplin aceste sentimente,
īnsa īsi dadura seama ca ar fi fost prematur sa traga din cele
īntamplate concluzia ca reusisera sa capteze, prin intermediul
tesutului vegetal folosit de ei, un mesaj emis de la distante de
miliarde de kilometri. Acesta īl determina pe Lawrence sa consacre
cateva luni perfectionarii materialului sau, pentru a pune la punct
ceea ce el numea „o statie biodinamica de campanie conceputa pentru
receptarea semnalelor interstelare". Īncheie aceste pregatiri īn
aprilie 1972, cand materialul īn cauza era suficient de pus la punct
pentru a fi din nou atintit īn aceeasi directie. Data trecuta,
instrumentele fusesera īndreptate spre Ursa Mare. Acum, Lawrence īsi
instala aparatele īn craterul vulcanului Pisgah, īntr-o ridicatura de
natura vulcanica aflata la sapte sute de metri deasupra nivelului
marii, īn mijlocul aridului desert Mohave, īnconjurata de patruzeci si
opt de kilometri patrati de java pietrificata sub forma de placi
īntinse, un loc fara fir de vegetatie. Īsi īndrepta din nou telescopul
spre Ursa Mare, protejandu-l cu ajutorul custii Faraday si folosindu-se
de o camera de filmat, de un aparat pentru captarea interferentelor
electromagnetice si de recipientul cuprinzand tesutul vegetal, dupa
care declansa semnalul auditiv . Dupa o ora si jumatate de asteptare,
acest material īnregistra din nou aceeasi schema de semnale ca si īn
toamna, usor de recunoscut īn ciuda faptului ca de data asta durase mai
putin. Lawrence a notat ca īn timp ce aparatele sale vizau un singur
punct din spatiu, intervalele ce separau seriile de pulsatii rapide
durau īntre trei si zece minute, īn decursul unei sedinte de cateva ore.
Cum
observatiile din toamna trecuta īncepeau sa se confirme Lawrence īncepu
sa se īntrebe daca nu cumva ajunsese, īn mod accidental, la o
descoperire stiintifica de o extrema importanta . Nu avea nici o idee
asupra originii acestor semnale, nu era īnca īn masura nici macar sa
presupuna cine sau ce le emitea, dar considera ca nu era deloc exclus
ca īn toate aceste semnale sa aiba un rol si miscarile galaxiilor.
„S-ar putea ca semnalele sa provina din centrul unei nebuloase
galactice de mare densitate stelara si ca ceea ce captam noi sa provina
mai curand de aici decat din constelatia Ursa Mare", considera Lawrence.
Se
hotarisa-si continue observatiile din laborator si īsi tinu aparatura
fixata zi si noapte pe aceleasi coordonate. Mai tarziu avea sa
marturiseasca faptul ca a fost nevoie de saptamani si uneori de luni
īntregi de asteptare pana sa capteze semnale similare, dar ca acum
acestea erau perfect identificabile. Unul dintre ele producea o
pulsatie auditiva de tipul bip, alternand cu un bazait care i-a
provocat lui Lawrence temerea ca aceste semnale ar fi putut avea o
banala provenienta terestra, ceea ce pentru el ar fi īnsemnat o
deziluzie cumplita.
Fiind
presat sa-si expuna punctul de vedere asupra naturii acestor stranii
semnale, Lawrence declara „Nu cred ca se adreseaza fiintelor terestre.
Consider ca avem mai curand de-a face cu comunicari īntre grupe de
acelasi nivel si, cum noi nu stim nimic despre comunicatiile biologice,
suntem pur si simplu exclusi de la īntelegerea acestor „conversatii".
Consider si ca energia transmisa trebuie sa fie extraordinar de mare,
deoarece materialul nostru din aceasta faza de īnceput este practic
rudimentar si numai o putere fantastica l-ar putea face sa reactioneze
la semnale venite de la asemenea distante astronomice. Aceasta ma face
sa cred ca semnalele acestea ar putea avea un caracter de extrema
urgenta. Poate undeva, īn nemarginirile spatiului, se petrec anumite
lucruri si cineva cheama cu disperare īn ajutor."
Gandindu-se
ca s-ar putea ca descoperirile sale sa aiba o semnificatie cruciala si
sa marcheze īnceputul unei ere īn care sa se foloseasca mijloace de
comunicare de neconceput īn momentul de fata, Lawrence trimise o copie
a īnregistrarii din octombrie 1971 īnsotita de un raport de sapte
pagini, Institutului Smithsonian din Washington D.C.
unde acestea sunt pastrate ca documente ce s-ar dovedi īntr-o zi ca
avand o importanta istorica. Concluzia lui Lawrence īn raport este:
„S-au observat semnale cu forme interstelare, cu origini si cu
destinatie necunoscuta. Faptul ca ar fi fost interceptate de organisme
biologice conduce spre ipoteza ca poate fi vorba de transmisii de
natura biologica. Experientele au fost facute īntr-o zona absolut
izolata de orice manifestari electromagnetice, materialul a fost ferit
de orice radiatii electromagnetice. Minutioase verificari ulterioare nu
au pus īn evidenta dereglari sau defecte ale aparaturii . Dat fiind ca
experientele de ascultare interstelara nu dovedesc ca transmisiile s-ar
efectua permanent, consider ca ar fi de dorit initierea unui program de
experiente de verificare efectuate si īn alte puncte ale planetei sau
chiar, daca acest lucru e posibil, la scara mondiala. Acest fenomen
s-ar putea dovedi ca avand o importanta prea mare pentru a fi trecut cu
vederea."
Dupa
Lawrence, īnregistrarile sunt neplacute la auz, dar mai multe persoane
care le-au ascultat declara ca dupa doua sau trei auditii, mai ales
daca acestea sunt esalonate la intervale de cateva saptamani, se
produce „o anumita senzatie de īncantare, de adevarata fascinatie".
Īnregistrarile
cuprind o scurta serie de oscilatii crescande, profunde si armonioase,
ducand cu gandul la o flecareala anodina sau la un fond muzical.
Succesiunea de intervale, de aparente repetari ale frecventelor si un
fel de murmur electromagnetic foarte atenuat fac ca aceste pulsatii
captate de Lawrence sa ramana deocamdata cu totul ininteligibile.
Punctul
cel mai important al concluziilor lui, anume acela referitor la
necesitatea unor aparate de īnregistrare cu sensibilitate biologica
pentru interceptarea semnalelor biologice, se aplica īn special
comunicarilor provenind din spatiile extraterestre. Dupa propria lui
formulare, „aici electronica clasica nu poate face prea mare lucru,
fiindca „biosemnalele" nu provin, dupa toate aparentele, din spectrul
electromagnetic".
Lawrence
aminteste ca aceiasi savanti care, pana nu de mult, sustineau ca mica
noastra planeta ar fi singura īn felul ei īn īntreg universul, au
īnceput sa admita prin anii '50, pe baza a numeroase observatii,
printre care si studierea minutioasa a boltii ceresti, ca s-ar putea sa
nu fim singuri īn imensitatea cosmica si sa conceapa ca s-ar putea sa
existe lumi extraterestre cu un grad de civilizatie incomparabil
superior celui de care dispunem noi.
La
īnceputul secolului al XlX-lea, Karl Friedrich Gauss, stralucit
matematician si fizician german, se gandea ca ar trebui ca omul sa faca
cunoscuta existenta sa pe aceasta planeta locuitorilor cosmosului
despadurind īn taigaua siberiana uriase fasii īn unghi drept, lungi de
sute de kilometri, prin urmare vizibile aproape la fel de bine ca pe
planeta noastra. Dupa el, astronomul austriac J. J. von Littrow a
propus saparea unor canale īn forme geometrice īn Sahara, īn care sa se
toarne petrol, care sa fie aprins pe timp de noapte, iar savantul
francez Charles Gros recomanda o alta solutie, anume construirea unei
oglinzi uriase care sa reflecte lumina soarelui direct spre planeta
Marte.
Aceste
idei mai mult sau mai putin fanteziste au fost aduse din nou īn
actualitate īn anul 1927 cand un inginer norvegian specialist īn
telecomunicatii, pe nume Jorgen Hals, ascultand emitatorul pe unde
scurte P.C.J.J., care emitea din Eindhoven pentru tarile de Jos, a
auzit niste ecouri stranii. Abia peste un sfert de secol a fost luata
īn serios ideea ca acestea s-ar fi putut datora unei posibile sonde
spatiale extraterestre, destinata probabil unor cercetari īn legatura
cu posibilitatea ca sistemul solar sa cuprinda forme de viata
inteligenta care sonda tocmai transmitea catre īndepartata ei lume, pe
anumite lungimi de unda, marturii ale constatarilor ei.
Īn
septembrie 1953, la Londra, C.W. Bradley, instalat īn salonul locuintei
sale, a vazut aparand pe ecranul televizorului codul KLEE, apartinand
unei statii de televiziune americane care emitea din Houston, statul
Texas. Īn lunile urmatoare, acelasi cod a fost observat de mai multe
ori pe ecranele televizoarelor de la Atlantic Electronics din
Lancaster. Faptul īn sine nu ar fi avut nimic straniu, īntrucat, īn
ciuda distantei foarte mari, asemenea fenomene erau destul de frecvente
pentru a nu mai surprinde pe nimeni, dar intriga un alt aspect: statia
de televiziune īn cauza schimbase, īn anul 1950, codul KLEE īn KPRC,
astfel īncat KLEE era receptionat acum īn Anglia cu o īntarziere de
trei ani! Pentru explicarea acestui fenomen care pusese pe ganduri
multa lume, cineva a emis - sugestia ca semnalele respective fusesera
īnmagazinate timp de trei ani īntr-un „nor de plasma" care ar fi planat
deasupra Pamantului si care probabil ca le-a pus īn libertate tocmai cu
scopul ca acestea sa poata fi vazute de toata lumea. Fireste ca aceasta
explicatie era departe de a convinge pe prea multi, īntrucat nu lamurea
tocmai scopul īn care semnalele ar fi fost īnmagazinate atata timp. Cat
despre alta ipoteza vehiculata la vremea respectiva, anume ca īntreaga
afacere era pusa la cale de vreun pacalici care īsi permitea asemenea
farse extrem de costisitoare, aceasta ni se pare si mai putin veridica.
Interesul
din ce īn ce mai viu aratat de savanti īn legatura cu comunicatiile cu
specii extraterestre evoluate a iesit īn evidenta si la conferinta la
cel mai īnalt nivel tinuta īn septembrie 1971 la Laboratorul de astro
fizica din Biurakan, īn Armenia sovietica. Aceasta conferinta
-patronata de academiile de stiinte ale SUA si Uniunii Sovietice reunea
nu numai astronomi, ci si biologi, antropologi, istorici si specialisti
īn coduri, toti de cea mai īnalta categorie.
Lawrence
se plange ca cele mai multe din studiile elaborate de altii se porneste
de la premisa ca semnalele īn cauza sunt acesti decibeli, aceasta
fiindca undele radio constituie mijlocul de transmisie cel mai eficient
din cate cunoastem noi. De Corm e convins ca, daca lumea stiintifica ar
accepta ipoteza lui Lawrence despre semnalele semnalele biologice, cu
siguranta ca asta ar īnsemna un pas important īn directia unei
solutionari efective. Acest argument nu a ramas fara ecou, fiind reluat
de Joseph F. Good-Goodavage, autorul cunoscutei lucrari Astrologia,
stiinta erei spatiale, care, īntr-un un articol aparut īn revista Saga
īn ianuarie 1973, face urmatoarele afirmatii : „Aplicarea rigida a
metodelor stiintifice consacrate - ca-tr-un fel de quasireligie cu
traditii si ritualuri stanjenitoare - ar putea constitui obstacolul cel
mai serios īn calea stabilirii unei comunicari directe īntre homo
sapiens si alte civilizatii care poate ca prospera īn spatiul
interstelar, intergalactic."
Ca inginer
la o uzina de tehnologie aero-spatiala din Los Angeles, Lawrence se
hotarisa puna la punct un aparat mai evoluat pentru convertirea unei
forme de energie īntr-un alt tip de energie. O masinarie mecanica īn
stare sa utilizeze simultan caldura, presiunea atmosferica,
modificarile de gravitatie si campurile electrostatice n-ar fi fost la
īnaltimea intentiilor lui, asa ca īsi spuse ca s-ar putea ca o planta
sa reuneasca ea singura toate calitatile necesare, īntrucat era
īnzestrata de la natura cu toate componentele de care era nevoie.
Cand
īncepu sa studieze aceste lucruri, īn 1963, Lawrence īsi dadu seama ca
nu trebuia sa se astepte la vreun ajutor din partea botanistilor sau a
biologilor īn general, īntrucat nici unul dintre ei nu avea
cunostintele necesare din domeniul fizicii si mai ales al electronicii,
ca sa-si poata face o idee asupra scopului urmarit de el. Īn cadrul
cercetarilor lui asupra unui sistem biologic capabil sa emita si sa
recepteze semnale, Lawrence īncepu prin a repeta experientele
īntreprinse īn anii '20 de histologul rus Aleksandr Ghiurvici si de
sotia sa, care sustineau ca orice celula vie produce o radiatie
invizibila. Savantul rus observase ca celulele aflate la extremitatile
radacinilor cepei par a se diviza īntr-un ritm precis. Deoarece
considera ca acest fenomen nu se putea datora decat unei surse
suplimentare de energie fizica, venita din exterior, Ghiurvici īsi
pusese īntrebarea daca ea nu provenea din celulele īnvecinate. Vrand sa
stabileasca veridicitatea teoriei sale, el aseza o particula fina
prelevata de la extremitatea unei radacini de ceapa īntr-o eprubeta
subtire de sticla, pe care o aseza īntr-o pozitie de tragere
orizontala, ca pe o teava de pusca. Aceasta era cu gura atintita īn
directia unei alte particule identice, protejata si ea de un tub, cu
exceptia unei infime zone descoperite care servea drept tinta. Dupa
trei ore de expunere, Ghiurvici examina a microscop radacina-tinta,
constatand o sporire de douazeci si cinci la suta a celulelor īn
regiunea lasata descoperita. Radacina receptoare parea sa fi primit
energie vitala de la vecina sa. Vrand apoi sa opreasca acest transfer,
Ghiurvici repeta experienta, asezand de data asta un ecran subtire de
cuart īntre cele doua fragmente de radacina. Spre stupefactia lui,
rezultatul fu identic. Recurse atunci la corective, ungand ecranul de
cuart cu gelatina si īnlocuindu-l apoi cu o placa subtire de sticla. Īn
ambele cazuri sporirea numarului de celule īn zona ramasa libera
īnceta. Ghiurvici trase de aici concluzia ca faptul se datora īnsusirii
comune gelatinei si sticlei de a opri razele ultraviolete, de unde se
putea formula ipoteza ca lungimile de unda emise de extremitatile
radacinii de ceapa erau aceleasi sau mai mici decat cele ale
ultravioletelor. si, deoarece se parea ca aceste raze favorizau
diviziunea celulelor, numita de specialisti si cariocineza sau mitoza,
el le numi „raze mitogene".
Publicarea
descoperirilor lui Ghiurvici a facut mare senzatie īn lumea stiintifica
a timpului si multi savanti s-au grabit sa le verifice īn laboratoarele
lor. Faptul ca lungimile de unda ale razelor nou descoperite erau mai
puternice decat cele ale ultravioletelor trimise pe pamant chiar de
soare intriga si deruta pe multi biologi, care refuzau sa creada ca
acestea erau emise īn cursul unor banale procese vitale, cum ar fi
cresterea radacinilor cepei. La Paris, doi cercetatori au facut mare
valva cu rezultate asemanatoare, obtinute īn urma unor experiente
similare, iar un compatriot al lui Ghiurvici a demonstrat la Moscova ca
el putea sa grabeasca cu douazeci si cinci la suta fermentatia
drojdiei, expunand-o la „razele mitogene" emise de radacinile de ceapa.
Doi
cercetatori din laboratoarele Companiei de electricitate Siemens &
Halske din apropierea Berlinului experimentara pe īndelete rolul
razelor mitogene si ajunsera la concluzia de bun-simt ca aceste
radiatii trebuiau acceptate ca lucru cert. Un cercetator din Frankfurt
a reusit chiar sa le masoare, nu prin efectele asupra vietii vegetale,
ci cu instrumente electrice la nivelul acelor ani. Lucru surprinzator,
cercetatorii anglo-saxoni care au analizat aceasta chestiune nu au
ajuns la nici un rezultat, nereusind sa observe nici un fel de raze
mitogene. Cand Academia de stiinte a Statelor Unite declara, de la
īnaltimea marelui sau prestigiu, ca experienta savantului moscovit nu
putuse fi reprodusa si ca, īn consecinta, nu putea fi acceptata, toata
lumea a īnteles limpede insinuarea ca Ghiurvici era un impostor dornic
de publicitate ieftina, asa ca nu i s-a mai dat nici o atentie si
acesta fu repede uitat.
Lawrence
nu avea la dispozitie un spectrometru pentru ultraviolete cu care sa
poata detecta radiatiile „mitogene", dar se simtea fascinat īn fata
ingeniozitatii lui Ghiurvici de a dirija energia. Aproape fara voia
lui, observatiile efectuate īl īmpinsera spre supozitia ca īn toate
experientele de odinioara ale lui Ghiurvici fusese la mijioc si un
factor psihologic sau „mental". Cu ajutorul unui aparat ultrasensibil
de īnalta impedanta realizat de el, Lawrence se stradui sa stabileasca
daca celulele unei felioare subtiri de ceapa, bransata la o punte a lui
Wheatstone si la un electrometru, erau sensibile la diferiti stimuli.
Observa repede ca acestea pareau sa raspunda prompt la diferite
influente suparatoare, ca de exemplu tumul de tigara, sau chiar la
simpla imagine mentala a lui Lawrence legata de distrugerea lor, dar
reactiile erau extrem de rapide, de ordinul unei zecimi de secunda.
Aceste
reactii ale celulelor de ceapa pareau a se modifica īn functie de
persoana care se gandea la ele, ceea ce īl intriga īn mod deosebit pe
Lawrence. Persoanele cu īnclinatii spre spiritism pareau sa declanseze
raspunsuri mult mai intense decat el. „Daca cineva poate sa faca rau,
direct sau indirect, unei celule - si asta presupunand ca celula are o
constiinta celulara - schema reactiei celulei va fi variabila, īn
functie de experimentator", afirma Lawrence.
Cand afla
de descoperirile lui Backster, Lawrence se hotarisa realizeze un
instrument psihogalvanic perfectionat, pe care sa-l utilizeze ca
detector de raspunsuri vegetale. Cu ajutorul acestui aparat inedit, el
obtinu de la plantele sale o serie de trasee „extravagante"; dar, din
cauza propriei sale obtuzitati, pe care el īnsusi avea s-o numeasca
„ignoranta lui si clasica lui ortodoxie prusaca", el puse bizareria
acestor trasee pe seama unor erori ale instrumentelor sale. Totusi,
tinand cont si de rezultatele obtinute de Backster, īncepu sa se
īndrepte pas cu pas spre ideea ca plantele sunt capabile sa
īnregistreze gandurile si emotiile oamenilor.
Fiind
profesor asociat si director al audio-vizualului la Colegiul de Stat
din San Bernardino, statul California, Lawrence atrase atentia unei
colege, doctor Mary Cisar, sociolog de marca. Una din plantele de
apartament cele mai dragi doamnei Cisar se uscase pe neasteptate, fara
nici o explicatie logica, asa ca Lawrence īi oferi un filodendron si īi
propuse sa participe la unele din experientele lui, dar numai dupa ce
planta avea sa se obisnuiasca cu noul ei domiciliu. Cand doctor Cisar
lipsi scurt timp de acasa, fiind plecata sa-si viziteze tatal, Lawrence
putu nota, cu ajutorul cronometrelor sincronizate, ca planta reactiona
la starile de excitatie sau de angoasa ale noii sale proprietare, cu
care se obisnuise repede si pe care parea ca īncepuse s-o simpatizeze.
Desi aceste observatii erau de natura sa constituie o confirmare a
teoriilor lui Backster, Lawrence ramase prudent si nu elimina cu totul
ipoteza ca aceste rezultate se puteau datora si unor paraziti
interferenti.
Īn
octombrie 1969, Lawrence īncepu publicarea unei serii de articole de
popularizare, bazate pe lecturi din autori de specialitate si pe
propriile sale cercetari. Primul din aceste articole a aparut īn
Electronics World, sub titlul Plantele vii si electronica. Autorul īsi
informa cititorii ca, pentru prima oara de cand cea dintai frunza
aparuse din mlastinile erei paleozoice, plantele īncepeau īn sfarsit sa
fie studiate pentru „proprietatile lor electrodinamice".
Lawrence
adauga ca existau patru īntrebari de maxima importanta care īncepeau sa
atraga atentia din ce īn ce mai serios: daca plantele puteau fi
integrate īn sisteme electronice pentru a sluji la decodificare si
drept verigi de transmisie; daca plantele puteau fi educate īn asa fel
īncat sa poata raspunde la prezenta selectiva a obiectelor si a
imaginilor; daca perceptiile lor senzoriale globale, despre care se
faceau atatea afirmatii, erau fapte verificabile; care specii anume,
din cele trei sute cincizeci de mii cunoscute de botanisti, erau cele
mai promitatoare din punctul de vedere al unor asemenea cercetari.
El dadea
instructiuni amanuntite pentru studiul comportarii celulelor vegetale
cu ajutorul microelectrozilor si semnala ca īn Moon Garden din
Farmingdale, statul New York, oamenii de stiinta din anii '60 reusisera
sa provoace reactii care puteau fi interpretate ca „depresiuni
nervoase" si „frustrari totale" la plantele studiate īn vederea
eventualei lor utilizari īn alimentatia astronautilor. Lawrence amintea
ca īnca mai de mult L.R. Hubbard observase deja īn timpul unor
cercetari īn laboratorul sau ca o patlagica rosie īntepata īntr-un
punct „frisona" īn zona opusa.
Lawrence
īsi prevenea cititorii asupra greselii comise īn mod obisnuit de multi,
anume aceea de a considera munca aceasta legata de plante drept o
simpla chestiune de cunostinte electromagnetice si insista pe faptul ca
diferite cercetari efectuate īn baza descoperirilor lui Backster cereau
mult mai mult decat simpla competenta īn materie de realizare de
aparatura electronica de cea mai īnalta calitate., Avem de-a face aici
- scrie Lawrence - cu necesitatea unor calitati care nu se cer īn cazul
unor situatii experimentale obisnuite". Dupa opinia unanima a celor
care s-au preocupat de acest domeniu, e nevoie ca cercetatorul sa aiba
sansa de a trezi simpatia plantelor si sa nutreasca fata de ele o
afectiune sincera.
sase luni
mai tarziu, īn paginile aceleiasi reviste, Lawrence publica o
continuare a acestui articol, intitulata Electronica si parapsihologie,
care avea sa starneasca o serie īntreaga de controverse aprinse. Ca
introducere, el adresa cititorilor urmatoarea īntrebare: „Poseda oare
omul o sensibilitate latenta, care a fost īnabusita de sistemele
moderne de comunicatii?" Īn continuare el declara ca, desi stiinta atat
de tanara a parapsihologici, suspectata mult timp de legaturi cu
ocultismul si cu alte practici nefiresti, are īnca de luptat pentru a
obtine o recunoastere deplina, utilizarea aparaturii electronice
permite nu numai uluitoare experiente inedite si cu rezultate
spectaculoase, ci ar putea ajunge, cu timpul, sa rivalizeze cu
mijloacele ortodoxe de comunicare aflate azi īn uz si acceptate fara
probleme de toata lumea.
El
sublinia faptul ca orice cercetator trebuia sa se serveasca de
materiale capabile de testari riguroase īn materie de perceptii
extrasenzoriale, iar operatiunile acestea se cer īntreprinse cu toata
impartialitatea si fara idei preconcepute, fapt remarcat deja cu o
jumatate de secol mai īnainte de savantul italian Federico Cazazmalli,
care realizase un aparat de foarte mare frecventa pentru studiul
telepatiei. Momentul nu fusese īnsa propice, deoarece Mussolini
impusese cel mai mare secret asupra acestor cercetari, astfel īncat
acestea ramasesera necunoscute si nu putusera fi continuate ulterior de
alti specialisti interesati.
Īntr-un al treilea articol, aparut la data aceasta īn numarul pe iunie 1971 al revistei Popular Electronics,
, Lawrence
pune īn fata cititorilor dornici sa aprofundeze subiectul comunicarii
cu plantele diagrame amanuntite si o lista a pieselor necesare pentru
realizarea unui „detector de raspunsuri" care sa permita experiente la
un nivel foarte ridicat. Repetarea continua este un factor important al
acestui gen de cercetari, spunea el, numai ca trebuie sa tinem cont de
faptul ca, daca o planta este stimulata īn permanenta, acest lucru
poate avea aceleasi urmari ca proasta īngrijire sau ca udarea
sporadica: planta oboseste repede si, īnainte de a se usca, poate cadea
chiar īntr-o stare de soc. El le recomanda deci cercetatorilor sa īsi
menajeze subiectii si sa le īngaduie dupa fiecare experienta un anumit
interval de odihna. Articolul se īncheia cu recomandarea ca plantele sa
fie instalate īntr-un loc linistit, „aceasta īn scopul de a le putea
stimula īntr-un mod eficace cu un minimum de interferente ivite din
cauza unor variatii de curent sau a unor paraziti provenind de la
transmisii radiofonice, care sa falsifice rezultatele experientelor".
Ideile de
care era convins Lawrence īn legatura cu plantele au fost confirmate si
chiar īmbunatatite de Jan Merta, un tanar ceh care studia psihologia si
fiziologia si care era totodata si editor. Acesta era atat de dotat īn
materie de parapsihologic īncat putea īncalzi la rosu o bara de fier
doar uitandu-se la ea si īsi scutura de pe maini scanteile ca si cum ar
fi fost vorba de niste fire oarecare de praf. Merta se stabilise de
putin timp īn Canada si, la sosire, ca sa-si poata castiga existenta,
fusese nevoit sa faca pe salahorul timp de doua luni, angajandu-se la
un horticultor care importa plante tropicale. Adeseori clientii se
plangeau ca plantele cumparate de la horticultorul respectiv se uscau
īn apartamente sau īn birouri, asa ca acesta īl trimitea pe Merta sa
constate faptele concrete. Merta avu deci de mai multe ori
posibilitatea sa vada cum plantele care aratasera pline de viata īn
serele patronului sau se prezentau acum jalnic, gata sa se usuce, īi
veni ideea ca de vina erau singuratatea si izolarea plantelor de
semenele lor, īn compania carora era de fapt cert ca se simtisera
admirabil. Dovada paru sa stea īn faptul ca toate plantele rerurnate de
clientii nemultumiti īsi recapatau aspectul sanatos si īnfloritor de
īndata ce soseau īnapoi īn serele unde erau acum din nou īnconjurate de
alte plante de aceleasi specii sau de specii īnrudite.
Dupa un
numar oarecare de vizite la clientii nemultumiti de calitatea marfii
livrate, Merta observa ca plantele se simteau mult mai bine daca erau
instalate īn asa fel īncat sa se afle cat mai mult timp īn contact cu
stapanii casei sau, daca erau destinate unor birouri, cu functionarii,
decat daca erau asezate īn locuri izolate. Asa se face ca un Ficus
benjamina - un ficus care poate ajunge si la īnaltimi de aproape zece
metri - plecat din Florida si ajuns la destinatie īn cele mai bune
conditii, de īndata ce a fost plasat langa o fantana arteziana de sub
cupola de sticla a unui modern centru comercial īncepu sa se ofileasca
īn asa fel īncat dupa doua zile, īn pofida atentiilor de tot felul cu
care era īnconjurat de noii lui stapani, era limpede ca avea sa se
usuce. Merta le recomanda proprietarilor alarmati sa mai instaleze si
alte specimene din aceeasi varietate de-a lungul unei treceri, foarte
folosite, care ducea spre un solariu, ceea ce parca trezi la viata
ficusul pana atunci izolat. Era acum limpede ca tovarasia semenilor sai
si admiratia numeroaselor persoane care treceau spre solariu avusesera
un rol hotarator.
Īn 1970,
cercetand istoricul problemelor care īl interesau, Lawrence dadu peste
o informatie extrem de interesanta: īn Ucraina se lucrase deja īn 1930
cu anumite frecvente radio si cu vibratii produse prin ultrasunete. Īn
scopul stimularii semintelor de cereale pentru obtinerea unei
fertilitati sporite. Ministerul american al agriculturii obtinuse
rezultate concludente aplicand aceleasi metode, noutate pentru timpul
respectiv. Aceste lucruri īl determinara pe Lawrence sa paraseasca
postul pe care īl avea la universitate ca sa se poata consacra īn
īntregime punerii la punct a unor instrumente perfectionate, menite sa
stimuleze semintele īn directia unei cresteri mai rapide si mai
accentuate, īn asa fel īncat chestiunea sa aiba de data aceasta si o
latura comerciala. Afirmatiile facute de el īn legatura cu aceasta ni
se par concludente: „Daca o planta tanara poate fi stimulata prin
mijloace parapsihologice - si nu vad de ce acest lucru n-ar fi perfect
posibil, avand īn vedere ca celebrul agricultor Luther Burbank avea
temeiurile lui sa sustina acest fapt - vom reusi sa transmitem
semnalele specifice pe campii īntregi pentru stimularea cresterii si
prin alte mijloace decat recurgand īn continuare la blestematele de
fertilizante atat de daunatoare pentru sol".
El se
orienta spre tehnicile de stimulare a plantelor prin sunet combinate cu
metodele lui Backster bazate pe transmisia fara fir. Cum nu se putea
rupe īn doua, īntre dorinta de a stimula cu mijloace electrice
cresterea plantelor si cea de a stabili o cale de comunicatie
interstelara, Lawrence hotarica acest din urma obiectiv era mai
important ca perspectiva, „fiindca daca obtinem īn acest domeniu
rezultate certe si sistematice, atunci multe din enigmele privitoare la
regnul vegetal vor fi rezolvate".
La 5 iunie
1973, departamentul de cercetari de la Anchor College of Truth din San
Bernardino anunta inaugurarea oficiala a primului observator de
comunicatii pe baze biologice din lume. Directia acestuia era
īncredintata lui L.G. Lawrence, care tot atunci fusese numit si
vicepresedinte al prestigiosului colegiu. Pentru noul program de
cercetari care trebuia īnceput, Lawrence puse la punct un aparat pe
care īl numi Stellartron, un urias instrument īn greutate de trei tone
care īntrunea calitatile unui radiotelescop si pe cele ale unui sistem
biologic de emisie-receptie, ca cel de la statia lui biodinamica de
campanie.
Presedintele
lui Anchor College of Truth, profesorul Ed Johnson, declara presei ca
astronomia bazata pe transmiterea undelor electromagnetice nu reusise
sa detecteze semnale coerente provenind din spatiul cosmic, astfel
īncat colegiul se raliase opiniei lui Lawrence, care considera
transmisiile radiofonice ca fiind depasite si miza īn primul rand pe
comunicatia biologica.
Cum
galaxia noastra contine ea singura īn jur de doua sute de miliarde de
stele, si admitand ca fiecare din acestea are cel putin cinci sateliti,
rezulta ca avem la dispozitie pentru studiu cam o mie de miliarde de
corpuri ceresti īn imediata noastra apropiere. Considerand ca o singura
planeta dintr-o mie ar detine viata inteligenta, iata ca numai īn
galaxia noastra s-ar afla un miliard de asemenea planete. Iar daca ne
gandim la faptul ca īn cosmos s-ar afla, dupa cele mai curente
estimari, cam zece miliarde de galaxii, obtinem un numar destul de
dificil, 10.000.000.000.000.000.000 de planete care ar putea fi īn
masura sa transmita semnale de diferite naturi spre Pamant.
Fondatorul
lui Anchor College, reverendul Alvin M. Harrell, este de parere ca
toate cunostintele noastre vor face un fantastic salt īnainte daca vom
reusi sa intram īn contact cu o alta rasa din univers. Cum īi place
reverendului sa se exprime, „avand īn vedere brutalitatea distrugatoare
a semintiei omenesti, putem socoti ca, oricare ar fi noua civilizatie
pe care o vom descoperi, fapturile ei vor fi infinit mai īntelegatoare
si mai blande decat suntem noi".
Referindu-se
la aceste fapte, Lawrence subliniaza: „Adevaratii extraterestri s-ar
putea sa fie tocmai plantele, fiindca ele au transformat o lume
minerala primitiva īntr-un mediu īn care omul poate supravietui, gratie
unor procese care aproape ca tin de magia pura! A sosit momentul sa ne
debarasam de absolut tot ce tine de ocultism si sa transformam
raspunsurile vegetale, inclusiv fenomenele de comunicare, īn elemente
verificabile ale fizicii clasice. Noile noastre conceptii instrumentale
reflecta tocmai aceasta intentie".
Daca
afirmatiile lui Lawrence nu constituie cumva expresia unei imense
erori, atunci proiectul atat de curtat de construire a unei nave
spatiale capabile sa propulseze omul īn imensitatea spatiilor
interplanetare pentru o expeditie īn genul celei a lui Cristofor Columb
ar putea fi la fel de batraneasca si de inutila cum ne pare astazi
Santa Maria, caravela descoperitorului Americii. Cercetarile lui
Lawrence pornesc de la principiul ca inteligentele pot comunica
instantaneu la distante care ar necesita calatorii de ani-lumina,
astfel īncat nu de nave spatiale am avea nevoie īntr-un asemenea caz,
ci doar de „numere de telefon" exacte. Desi cercetarile sale se afla
īnca abia īntr-un stadiu incipient, de explorare si tatonari nesigure
si anevoioase, statia biodinamica de campanie a lui Lawrence ar putea
deja constitui o prima etapa de realizare a proiectului sau de
implantare a unei fise īn sistemul telefonic universal, plantele facand
oficiul de telefoniste dragute, voioase si eficiente.
inapoi la cuprins sau mai departe
|
|
