3. PLANTELE POT CITI IN NOI

Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici

In timp ce Backster si Sauvin isi efectuau concentrati experientele pe coasta de est a Statelor Unite, un cercetător din cealaltă parte a continentului, chimistul Marcel Vogel din Los Gatos, statul California, era adancit in studiul domeniului creativitatii. Marcel Vogel lucra la firma IBM si acolo i se ceruse sa redacteze in aceasta chestiune un curs complet pentru uzul inginerilor si al oamenilor de stiinta care lucrau la aceasta firma. Vogel a acceptat, insa, la scurt timp dupa asta, si-a dat seama de imensitatea subiectului si de proportia supraomenesti ale efortului pe care si-l asumase atat de pripit „Cum poate fi definita creativitatea?" incepu el sa se intrebe. Apoi se ridica o alta enigma: „Ce este persoana creatoare?" Ca sa poata raspunde acestor intrebari, Vogel, care facuse candva si studii temeinice de teologie, cu intentia de a intra in Ordinul Franciscan, incepu sa schiteze planul a douasprezece seminarii de cate doua ore fiecare sperand sa-si poata stimula cursantii in mod corespunzator.

inca de la o varsta frageda avusese curiozitati foarte vii in privinta creativitatii, fiind intrigat pentru prima oara de sursele de lumina folosite de licurici si de anumiti viermi stralucitori. Negasind in biblioteca publica nimic in legatura cu aceasta chestiune, ii declarase mamei sale ca intr-o zi avea sa scrie si el o carte in care sa elucideze acest subiect. Zece ani mai tarziu, Vogel publica, in colaborare cu doctor Peter Pringsheim, de la Universitatea din Chicago, Luminescenta in lichide si in solide si aplicatiile ei practice. Peste doi ani, Vogel fonda propria lui societate, Vogel Luminescence, la San Francisco, societate ce ajunse repede in fruntea acestui domeniu. Timp de cincisprezece ani, societatea sa a lansat pe piata tot felul de noutati: lumina rosie transmisa pe ecranele de televiziune americane, creioanele fluorescente, etichetele pentru insecticide, o trusa cu tehnica de investigare, dupa urmele de urina, a traseelor secrete ale rozatoarelor prin subsoluri, scurgeri sau maghernite neingrijite si, in fine, culorile psihedelice atat de folosite azi la tiparirea afiselor.

Pe la mijlocul anilor '50 Vogel, care ajunsese sa se sature pana peste cap de rutina zilnica presupusa de conducerea unei societati si ajunsese sa se simta din ce in ce mai stanjenit de aceste obligatii, isi vandu societatea si incepu sa lucreze pentru IBM, unde avea toate conditiile pentru a-si putea consacra cercetarilor tot timpul si toata energia. Se apuca deci cu indarjire de studii aprofundate in domeniul electromagneticii, al instrumentelor optice si mai ales in cel al conductibilitatii cristalelor lichide. in scurt timp reusi sa puna la punct un numar impresionant de inventii, inregistrate cu brevete in regula si care se dovedira de o importanta capitala pentru inmagazinarea informatiilor in ordinatoare, aducandu-i autorului lor numeroase premii si distinctii care impodobesc peretii locuintei sale din San Jose.

intr-o zi, unul din cursantii lui Vogel ii aduse un exemplar din revista Argosy cuprinzand un articol al lui Cleve Backster, intitulat Oare au plantele emotii? Reactia initiala a lui Vogel dupa citirea primelor randuri fu sa arunce revista la cos, incredintat ca iar e vorba de vreuna din fituicile nenorocite care umbla cu orice pret sa-si asigure desfacerea, publicand tot felul de mofturi senzationale nascocite de escroci care-si dau aere de savanti. Numai ca putinul care reusise sa-l citeasca cuprindea ceva care incepu sa-l preocupe din ce in ce mai mult astfel ca dupa cateva zile, recupera articolul si, citindu-l in profunzime isi schimba cu totul opinia initiala.

Integra articolul la un seminar, in fata cursantilor, provoca diferite reactii, de la glume proaste pana la curiozitati mature, dar toti cadeau de acord ca in privinta plantelor ramaneau multe lucruri neelucidate. in aceeasi seara, unul din cursanti ii arata lui Vogel ultimul numar din Popular Electronics care, referindu-se la cercetarile lui Backster oferea cateva date privitoare la un instrument numit banalizator, in stare sa inregistreze si sa amplifice reactiile plantelor, instrument al carui pret de fabricatie nu depasea douazeci si cinci de dolari.

Vogel isi imparti atunci cursantii in trei grupe, fiecare din acestea avand drept sarcina refacerea experientelor lui Backster, independent una de cealalta. La incheierea cursului, nici una din grupe nu ajunsese la vreun rezultat cat de cat concludent. Spre deosebire de ei, Vogel, care lucrase si el separat la aceleasi cercetari, fu in masura sa le anunta ca reusise sa obtina unele din rezultatele lui Backster. incepu deci sa le demonstreze ca plantele pot presimti ca cineva se pregateste sa le smulga frunzele si ca nelinistea lor este si mai acuta in cazul cand simt ca urmeaza sa fie arse sau smulse din radacini, mai acuta chiar si decat in cazul cand intentia e tradusa in fapta. Singura lui nelamurire era pricinuita de faptul ca numai el reusise aceste experiente, in timp ce cursantii sai nu.

Vogel avusese in copilarie o perioada, intre unsprezece si paisprezece ani, cand citise pe nerasuflate tot ce-i cazuse in mana in legatura cu functiunile creierului uman. in adolescenta, cu ajutorul cartilor despre magie, spiritism si tehnicile hipnotice, se apucase de demonstratii publice de hipnoza. Era fascinat de teoria lui Mesmer asupra fluidului universal, care prin echilibrul sau tulburarile sale determina sanatatea si imbolnavirile, si de ideile lui Coue in legatura cu autosugestia aplicata la nasterea fara dureri si la ameliorarea in general a starii organismului. il preocupau de asemenea intens scrierile diferitilor autori despre „energia psihica". Aceasta ultima notiune ajunsese foarte raspandita datorita lui Carl Jung, care, desi stabilea o diferenta neta intre aceasta si energia fizica, o considera incomensurabila. Cunoscand bine toate aceste lucruri, Vogel isi spuse ca, daca exista "energie psihica", atunci trebuie sa dispuna si ea, ca alte forme de energie, de o posibilitate de inmagazinare. Da, dar unde anume? Trecand in revista toate produsele chimice puse in ordine in rafturile laboratorului sau de la IBM, se intreba care din ele poate avea un rol in aceasta chestiune si ce rol anume.

Pentru a iesi din aceasta dilema, se hotari sa recurga la ajutorul unei prietene devotate, Vivian Wiley, cercetatoare de inalta competenta in domeniul psihologiei. Inspectand toate produsele chimice aflate in laboratorul lui Vogel, aceasta isi exprima opinia ca nici unul din ele nu putea avea vreun rol in inmagazinarea energiei psihice.

Vogel insista, sugerandu-i sa renunte la ideile ei preconcepute asupra produselor chimice si sa utilizeze mai bine toate ideile care-i trec prin cap in aceasta privinta. intorcandu-se in gradina, Vivian Wiley rupse doua frunze de iarba-surzilor si le duse in casa, punand una pe masuta de la capatul patului si pe cealalta pe masa din salon „in fiecare dimineata, la trezire - ii spuse ea lui Vogel - am sa privesc frunza de langa patul meu si am s-o sugestionez ca este inca in viata .De cealalta n-am sa ma ocup in nici un fel. Sa vedem ce se intampla"

Peste o luna, Vivian Wiley il invita pe Vogel sa vina sa fotografieze cele doua frunze. Acestuia nu-i veni sa-si creada ochilor .Frunza lasata in parasire era ingalbenita si aproape gata sa intre in putrefactie, in timp ce cealalta, careia Vivian ii acordase zilnic o atentie speciala, era verde si plina de viata ca si cum atunci ar fi fost rupta din gradina. Ceva straniu parea sa sfideze legile unanim acceptate ale naturii si sa mentina frunza in aceasta neasteptata stare de prospetime. Intrigat de aceasta revelatie, Vogel vru sa vada daca era si el in stare de performanta obtinuta de prietena sa, astfel incat culese imediat trei frunze dintr-un ulm care crestea in fata ferestrelor laboratorului sau de la IBM si le duse acasa, asezandu-le pe o placa de sticla din dormitorul sau, foarte aproape de pat. in fiecare dimineata, inainte de micul dejun, isi concentra privirea asupra celor doua frunze de pe margini, rugandu-le dragastos sa continue sa traiasca si evitand sa se uite la cea din mijloc. intr-o saptamana aceasta din urma se uscase si se intunecase la culoare, in timp ce celelalte doua erau inca verzi si pline de prospetime. Mai mult decat atat, petiolurile lor se cicatrizasera in locul unde fusesera rupte.

Vogel fu convins atunci ca era vorba de o demonstratie de transfer al „energiei psihice". Daca sugestia putea permite unei frunze sa ramana verde, se nastea atunci intrebarea care puteau fi efectele ei asupra cristalelor lichide la care tocmai lucra atunci cu toata indarjirea, in cadrul unui program de cercetari al IBM. Vogel, care stia sa manuiasca un microscop, luase sute de diapozitive color ale cristalelor lichide marite de trei sute de ori. in timp ce le fotografia, isi dadu seama ca, „relaxandu-si psihicul", putea simti o activitate care nu era perceptibila vizual in campul microscopului, dar care fara indoiala ca exista: „Reuseam sa percep la microscop lucruri care scapau altor observatori, iar asta se datora nu vederii mele, ci ochiului psihicului meu. Odata constient de existenta acestora, am fost cuprins de o stare pe care n-o pot numi decat o forma crescuta de constiinta vizuala in stare sa modifice intr-atat conditiile de iluminat incat senzatia era sesizabila de catre ochi sau aparatul de fotografiat". Ajunse la concluzia ca aceste cristale sunt aduse la forma lor de existenta solida sau fizica de catre preforme sau imagini-fantoma energie pura care prefigureaza starea solida. Din moment ce plantele sunt in stare sa stie cand un om are intentii agresive fata de le vrand, de exemplu, sa le arda, asta arata clar ca intentionalitatea formeaza un camp energetic.

incepand cu toamna lui 1971, Vogel consacra cea mai mare parte a timpului sau lucrului la microscop si fu silit sa abandoneze pentru un timp cercetarile asupra plantelor. Dar aparitia in San Jose Mercur a unui articol asupra acelor cercetari, facu sa fie literalmente asaltat de telefoane primite de la sumedenie de persoane interesate, ceea ce il stimula sa se intoarca la aceste preocupari.

Lui Vogel ii era foarte limpede ca, daca voia sa poata observa cu maxima precizie efectele gandurilor si ale emotiilor umane asupra plantelor, avea nevoie sa imbunatateasca tehnica de bransare a electrozilor la frunze, astfel incat sa poata elimina factorul pe care el il considera principala cauza a multor inexactitati: parazitii, cei care produceau perturbari ale acului pe grafic. Avea impresia ca sistemul folosit de Backster incita plantele sa raspunda unor frecvente electromagnetice intamplatoare, cum ar fi vibratiile de saizeci de cicli pe secunda, sau unor fenomene electrostatice provocate, de exemplu, de un aspirator electric aflat in functiune in apropiere, interferente care provocau intreruperi in marcajele trasorului.

Vogel observa de asemenea ca unii din filodendronii cu care lucra raspundeau mai rapid, iar altii mai incet, unii mai distinct si altii mai confuz. Mai mult decat atat, nu numai plantele intre ele se deosebeau din acest punct de vedere, ci chiar si frunzele aceleiasi plante, fiecare dovedind individualitatea sa proprie. Frunzele mai carnoase, cu continut ridicat de apa, erau cei mai buni subiecti, in timp ce acelea care opuneau o rezistenta electrica sporita erau mai dificil de manevrat. in afara de asta, plantele pareau sa traverseze perioade de activitate mai intensa sau mai redusa, raspunzand cu vioiciune in anumite ore din zi sau in anumite zile ale lunii, sau, dimpotriva, aratandu-se morocanoase si fara chef in alte momente.

Exista insa si posibilitatea ca toate aceste anomalii sa aiba drept cauza o conectare defectuoasa a plantelor la aparatura electrica, astfel incat Vogel, vrand sa elimine absolut orice coeficient de hazard in aceasta privinta, realiza o substanta mucilaginoasa pe baza de solutie de agar-agar amestecata cu sare si cu rasina, care avea rolul de ingrosa acest amestec. Cu pasta acesta ungea cu grija frunzele, cu ajutorul unei pensule fine, si abia pe urma fixa electrozii, niste placute subtiri in suprafata de aproape doi centimetri patrati, confectionati din otel dur slefuit cu grija. Cand pasta se intarea in jurul electrozilor suprfata lor era acum bine aparata dinspre margini si ramanea intr-un mediu umed, ceea ce elimina practic orice posibilitate de variatie a potentialului semnalului pe care ar fi putut-o provoca presiunea unor electrozi obisnuiti asupra frunzelor. Sistemul acesta atat de meticulos ii permise lui Vogel sa obtina un traseu de baza perfect rectiliniu.

Eliminand astfel orice posibilitate a unor perturbatii datorate unor contacte imperfecte, Vogel incepu in primavara lui 1971 o noua serie de experiente, incercand sa vada daca se poate stabili cu precizie momentul in care un filodendron intra in comunicare inregistrabila cu o fiinta omeneasca. in acest scop, se aseza in fata filodendronului sau, cautand sa atinga o stare de perfecta destindere, impunandu-si o respiratie adanca si linistita si mangaind usor planta cu degetele. in acelasi timp, oferea acesteia toate demonstratiile de afectiune cu care si-ar fi putut coplesi un prieten scump, revazut dupa o indelungata despartire. La fiecare din aceste gesturi, pe tamburul cu traseul de baza rectiliniu apareau acum oscilatii ascendente, iar Vogel, in tot acest timp, simtea cu certitudine ca filodendronul il rasplatea pentru efuziunile lui dragastoase incarcandu-i palmele cu un anumit fel de energie necunoscuta. La reluarea experientei, peste numai cateva minute, oricata afectiune se stradui Vogel sa arate aceluiasi filodendron, acesta ramase indiferent la orice, parand a-si fi cheltuit toate rezervele de energie de care dispunea. Dupa opinia lui Vogel, aceasta reactie reciproca intre filodendron si el ar fi de aceeasi natura cu aceea dintre doi amanti sau prieteni intimi care se regasesc, intensitatea initiala a reactiilor lor mutuale provocand o degajare de energie care trebuie apoi refacuta. Ca niste amanti obisnuiti, Vogel si planta lui incheiau aceasta demonstratie de dragoste reciproca simtindu-se plini de bucurie si satisfactie.

Vogel isi dadu seama ca in felul acesta putea recunoaste cu usurinta plantele deosebit de sensibile dintr-o pepiniera plimbandu-si mainile pe deasupra lor pana cand simtea o usoara senzatie de racoare, urmata de ceea ce el numea „o suita de pulsatii electrice" care indica existenta unui puternic camp electric. Ca si Backster, observa ca putea obtine din partea plantelor acelasi gen de reactii la distanta, fie aflandu-se in afara casei, undeva pe strada, fie la departari de zeci de kilometri de laboratorul sau din Los Gatos.

in cursul unei alte experiente, Vogel conecta doua plante la alt aparat de inregistrare si smulse o frunza uneia din ele. Celalata nu reactiona la durerea provocata vecinei sale decat atunci cand Vogel nu se ocupa de ea. Daca smulgea deci o frunza dintr-una din plante fara sa dea nici o atentie celeilalte, reactia celei ignorate era nula.

in urma experientelor lui personale mai vechi, Vogel stia cu precizie ca maestrii in Yoga si cei ce practica alte forme de meditatie de exemplu Zen - nu sunt sensibili la elemente perturbatoare din exterior atunci cand mediteaza. Aspectul unei electroencefalograme obtinute de la o persoana in asemenea circumstante este net diferit de cel al encefalogramei obtinute de la aceeasi persoana, dar in imprejurari normale. Analizand aceste fapte, Vogel gasi in ele confirmarea ideii lui ca daca se concentra constient intr-un anumit fel atunci reusea sa stabileasca un anumit echilibru al circuitului sau de comunicare incat acesta sa intre in legatura cu plantele. O planta putea chiar sa treaca de la somnolenta la sensibilitate atunci cand el renunta la starea de luciditate normala pentru a concentra o parte aparent subconstienta a spiritului sau scopurilor precise pe care le urmarea: ca planta sa se simta iubita, ajungand astfel sa atinga o stare de jubilatie, si sa creasca perfect sanatoasa. in acest mod, omul si planta pareau sa formeze un ansamblu care le permitea sa perceapa impreuna senzatiile provocate de evenimente exterioare sau de terte persoane, senzatii ce puteau fi inregistrate prin intermediul plantei. Vogel a notat ca atingerea acestei stari de catre planta si de catre el insusi se producea uneori in numai cateva minute, iar alteori in mai bine de o jumatate de ora.

Cum i se ceruse sa descrie in amanuntime acest proces, Vogel declara ca incepea de regula cu potolirea reactiilor senzoriale ale propriului lui organism, ajungand astfel la faza urmatoare, in care percepea existenta unei relatii energetice intre planta si el. in momentul cand se stabilea o stare de echilibru intre potentialele lor bioelectrice, planta devenea insensibila la sunete, la variatii de temperatura sau la campurile electromagnetice normale care o inconjurau si la semnalele primite de la alte plante. Nu-i raspundea decat lui, lui Vogel, care reusise sa ajunga la acelasi diapazon cu ea - desi nu poate fi eliminata aici ipoteza ca planta fusese hipnotizata.

Vogel se simtea acum suficient de sigur pe el ca sa accepte sa sustina conferinte sau sa faca demonstratii televizate. Iata una din declaratiile sale fara echivoc, facuta la una din conferinte: ..Este neindoios ca omul poate si trebuie sa comunice cu lumea vegetala. Plantele sunt entitati vii, sensibile, ancorate in spatiul nostru. Ele pot fi oarbe, surde si mute, in sensul obisnuit pe care il dam acestor cuvinte, dar pentru mine nu incape nici o indoiala ca ele sunt instrumente extrem de sensibile in stare sa masoare emotiile umane. Plantele iradiaza energie, forte benefice pentru om. Iar aceste forte pot fi percepute! Ele alimenteaza campul nostru energetic, care la randul sau il alimenteaza pe cel al plantei".

Dupa parerea lui Vogel, amerindienii sunt foarte familiarizati cu aceste proprietati, stiind sa se foloseasca de ele atunci cand sum sleiti de puteri: se retrag in padure si, langa trunchiul unui pin, raman imobili, cu bratele incrucisate, si isi redobandesc neasteptat de iute energiile irosite.

Se intampla adeseori ca Vogel sa aiba de infruntat, in timpul acestor conferinte, sceptici sau oameni de-a dreptul ostili teoriilor sale, intelese in scurt timp ca putea neutraliza atitudinea lor defavorabila concentrandu-si atentia asupra emanatiilor acestora si anuland influenta lor printr-o inspiratie profunda, asa cum invatase la lectiile de Yoga. Dupa asta, nu avea altceva de facut decat sa cheme in minte o alta imagine, ca si cum ar fi rasucit un buton ca sa obtina un alt decor. Vogel afirma: „Sentimentul de ostilitate si de negativism care emana din randurile unui auditoriu este cunoscut oricarui conferentiar si constituie una din barierele cele mai serioase in calea unei comunicari efective. Neutralizarea acestui soi de manifestari este una din sarcinile cele mai dificile care se pot intalni in demonstratiile cu plantele. Daca nu reusesc s-o fac, atunci plantele, care reprezinta „echipamentul", refuza sa colaboreze si nu pot obtine de la ele nici un raspuns pana cand nu restabilesc o atmosfera pozitiva. S-ar parea ca eu actionez ca un filtru care limiteaza reactiile unei plante la stimulii care ii parvin din mediul inconjurator. imi sta in putere sa pun in actiune filtrul acesta sau sa-l opresc, pana in momentul cand oamenii si plantele reactioneaza unii la semnalele altora. Descarcand asupra unei plante o mica parte din energia care se afla in mine, provoc in ea o sensibilitate care se preteaza foarte bine la acest sistem de lucru".

Iata acum o precizare facuta de el cu privire la aceste aspecte: „Este extrem de important, dupa parerea mea, sa intelegem bine un lucru: reactia plantei nu este manifestarea unei inteligente de tip vegetal, ci consecinta faptului ca aceasta reactie este o prelungire a fiintei plantei. Astfel, printr-o interactiune cu campul bioelectric al plantei sau pur si simplu traversandu-l, se poate patrunde in procesele mentale si in complexul de emotii ale unei a treia persoane".

in concluzie, Vogel declara: „O forta vitala, sau o Energie cosmica, o entitate care inconjoara absolut tot ce este viu, probabil se raspandeste in plante, animale si fiinte umane. in aceasta ambianta, o fiinta umana si o planta alcatuiesc un singur tot! Aceasta fuziune favorizeaza o sensibilitate reciproca ce ingaduie omului si plantei nu numai sa comunice unul cu celalalt, ci chiar sa isi inregistreze comunicarile pe un grafic, prin intermediul celei din urma".

Cum toate observatiile sale indicau existenta unui schimb sau chiar a unei fisiuni de energie intre planta si om, Vogel ajunse in scurt timp sa-si puna alta intrebare: oare un individ de o sensibilitate exceptionala reusea cu adevarat sa intre intr-o planta, asa cum sustinuse in secolul al saisprezecelea misticul german Jakob Boehme care, intr-unul din momentele sale cand se gasea intr-o stare de iluminare, declarase ca putea vedea intr-o alta dimensiune. Boehme sustinea ca ii era suficient sa priveasca o planta aflata in proces de crestere pentru ca dintr-o data, prin propria lui vointa, sa se amestece in planta aceasta, sa faca parte din ea, sa simta „puterile vii luptand pentru a gasi lumina". El mai spunea si ca se simtea in stare sa impartaseasca modestele ambitii ale plantei si „sa se bucure de cresterea voioasa a unei frunze".

intr-o zi, Vogel fu vizitat in laboratorul lui din San Jose de o tanara blanda si stearsa pe nume Debbie Sapp, care il impresiona in mod deosebit prin faptul ca, asa cum arata toata aparatura din laborator, stabilise instantaneu un contact puternic cu un filodendron. Asteptand ca agitatia acestuia sa se mai linisteasca, Vogel o intreba dupa aceea, pe nepusa masa, pe tanara vizitatoare: „Ai putea sa intri in planta asta?" Debbie facu semn ca da si fata ei capata o expresie pasnica de odihna, de detasare, ca si cum s-ar fi gasit undeva departe, foarte departe, intr-un alt univers. Trasorul incepu sa schiteze linii care aratau ca planta e pe cale de a primi o cantitate cu totul neobisnuita de energie.

Mai tarziu, Debbie Sapp avea sa descrie astfel cele intamplate: "Domnul Vogel imi ceru sa ma destind si sa ma proiectez in filodendron. in momentul cand ma pregateam sa ma conformez cererii lui se produsera mai multe lucruri. Am inceput sa ma gandesc mai intai cum as face ca sa pot intra intr-o planta. M-am hotarat in mod constient sa-mi las imaginatia sa curga in directia in care ea insasi se simte atrasa si m-am trezit dintr-o data ca patrund in tulpina principala printr-o deschizatura practicata la baza ei. Odata ajunsa inauntru, am vazut celulele in miscare si apa care se ridica prin tulpina, si m-am lasat purtata de miscarea aceasta ascendenta. Atunci cand, in inchipuirea mea, ma apropiam de frunze, aveam senzatia ca parasesc o lume imaginara si patrund intr-un regat asupra caruia nu aveam absolut nici un control. Nu era vorba de imagini mentale, ci mai curand de sentimentul ca deveneam parte integranta a unei vaste suprafete aflate in extindere, pe care eu o umpleam. Mi se parea ca n-as putea vorbi decat in termenii unei constiinte pure. Ma simteam acceptata de planta si realmente protejata de ea. Pierdusem notiunea timpului si ma stapanea un sentiment de unitate in existenta si in spatiu. Mi-am dat seama ca un suras spontan mi se asternuse pe buze si m-am lasat in voia procesului de contopire cu planta. Apoi domnul Vogel mi-a cerut sa ma relaxez. Cand i-am auzit vocea am inteles ca

ma simteam foarte obosita, dar intr-o stare de adanca impacare sufleteasca. Toata energia din mine trecuse in planta".

Vogel, care in tot acest timp observa atent traseul acului pe grafic, nota o schimbare brusca in momentul „iesirii" fetei din planta. Mai tarziu, invitand-o din nou sa „intre", reusi sa obtina de la ea descrieri amanuntite ale constructiei interioare a celulei si date asupra structurii acesteia. Fata reusi sa indice cu precizie locul unde una din frunze suferise o arsura destul de grava din cauza unui electrod. Vrand sa verifice afirmatia ei, Vogel deconecta electrodul si constata ca intr-adevar, frunza aproape ca fusese strapunsa dintr-o parte in alta din cauza contactului defectuos.

Vogel a mai incercat aceasta experienta si cu alte persoane, cerandu-le sa patrunda intr-o anumita frunza indicata de el si sa observe interiorul celulelor, analizate separat una de celelalte. Toti invitatii sai reusira sa descrie in moduri asemanatoare diferitele parti ale corpului si chiar oferind date amanuntite asupra structurii moleculei de ADN. Aceste experiente atat de temeinic verificate il indreptatira pe Vogel sa traga concluzia ca „noi putem patrunde in celulele individuale ale propriului nostru corp si, in functie de starea de spirit in care ne aflam, le putem influenta intr-un mod sau altul. si n-ar fi deloc exclus ca intr-o zi, gratie acestui fapt, sa putem descoperi cauzele anumitor boli".

stiind ca de cele mai multe ori copiii sunt mai deschisi si mai receptivi sufleteste decat adultii, Vogel se apuca sa-i invete pe micii lui vizitatori cum sa stabileasca o relatie de interactiune cu o planta. Le ceru mai intai sa pipaie cate o frunza si sa-i descrie temperatura, consistenta si textura, in termeni cat mai precisi si mai amanuntiti. Apoi ii indemna sa o indoaie, pentru a-i constata elasticitatea, dupa care le ceru sa o mangaie usor pe ambele fete. Cum copiii simteau o vadita placere sa-i descrie senzatiile pe care le incercau, Vogel le cerea sa nu mai atinga frunza, ci sa incerce sa simta forta sau energia care emana din ea. Multi din copii declarau atunci fara ezitare ca simt o vibratie ondulatorie si ca au senzatia ca sunt gadilati.

Vogel observa ca acei copii care aveau senzatiile cele mai puternice erau tocmai aceia care erau mai absorbiti de aceasta indeletnicire. ii instruia ca, indata ce se simt gadilati, sa se destinda si sa incerce sa simta schimbul de curent intre ei si planta: „Imediat ce simtiti pulsatia, treceti incet mana peste suprafata frunzei, intr-un sens si in altul". Punand in practica indicatiile lui, micii experimentatori observau fara teama ca indata ce-si departau mainile de frunze, acestea se lasau in jos. Printr-un exercitiu insistent, unii copii reuseau sa provoace oscilatii ale frunzei, iar altii, de buna seama cei mai dotati, reuseau ca, folosind amandoua mainile, sa obtina adevarate miscari de balans ale intregii plante. Pe masura ce tinerii sai invatacei se indeletniceau cu aceste fapte, Vogel le cerea sa efectueze aceste actiuni la distante din ce in ce mai mari de planta. „Este o practica foarte simpla, comenta el, pentru descoperirea manifestarii unei forte capabile de care copiii devin constienti, intelegand imediat ca se pot folosi de aceasta forta". Dupa opinia lui Vogel, adultii au mult mai putine sanse decit copiii in asemenea experimente ceea ce ar explica numarul redus de cercetatori care au reusit sa refaca experientele lui Backster. „Un om care se apropie mecanic de aceste chestiuni, fara sa incerce sa comunice cu planta si sa stabileasca o legatura afectiva cu ea nu are nici o sansa de reusita".

si, intr-adevar, un medic care lucra la Societatea de psihologie din California i-a marturisit ca, desi timp de luni de zile se straduise in fel si chip, nu reusise sa obtina nici cel mai mic rezultat de la plantele cu care incercase sa intre in contact. La fel s-a intamplat si cu unul din cei mai reputati psihanalisti din Denver, ceea ce l-a determinat pe Vogel sa ajunga la urmatoarea opinie: „Sute de oameni de laborator de pe tot pamantul vor avea parte de aceeasi dezamagire si de acelasi sentiment de frustrare ca si acesti domni. Iar asta se va intampla pana cand vor intelege cu totii ca singura cheie a acestei activitati este empatia intre planta si om si vor cauta sa o obtina. Toate eforturile presupuse de verificarile de laborator vor fi zadarnice atata timp cat aceste experiente nu vor fi efectuate de oameni dotati si deprinsi cu asemenea subtilitati. Dezvoltarea calitatilor psihice le este imperios necesara, numai ca numerosi oameni de stiinta nu accepta acest punct de vedere si nu inteleg ca pentru experiente creatoare este nevoie ca experimentatorul sa constituie o parte integranta a experientei".

Acest punct de vedere lamureste modurile diferite in care Backster si Vogel abordeaza aceeasi chestiune si pune in evidenta si posibilitatea ca acesta din urma sa fi recurs la tentative de control hipnotic asupra plantelor sale. Cei neincrezatori obtin exact efectul contrar celui scontat si totusi e lucru dovedit ca plantele lui Backster, lasate in voia lor, au reactionat absolut normal la orice stimul venit din exterior.

Vogel sustine ca chiar daca cineva este in stare sa afecteze o planta, rezultatul nu va fi totdeauna fericit. Astfel, el a cerut unuia din prietenii sai, psiholog intr-un spital, care venise sa-l viziteze tocmai ca sa-si poata face o opinie proprie asupra acestor cercetari legate de plante, sa proiecteze o emotie puternica asupra unui filodendron aflat la patru metri distanta de el. Planta avu pe loc o reactie puternica, insa imediat dupa aceea se „stinse". Chestionat asupra lucrurilor la care se gandise, psihologul marturisi ca facuse o comparatie intre filodendronul din fata lui si cel pe care il avea la el acasa si care i se parea de o mie de ori mai frumos. Dupa plecarea psihologului, Vogel se sili in toate chipurile pana seara sa intre in contact cu filodendronul desconsiderat de oaspete, insa nu reusi sa obtina nici un rezultat, intr-atat de ranit in amorul propriu se simtea acesta. Iar tafna provocata de grava ofensa avea sa tina timp de doua saptamani!

Vogel si-a marturisit convingerea ca plantele nutresc o aversiune profunda si precisa pentru anumiti oameni sau, si mai exact, pentru gandurile acestora. El considera ca, pornind de la acest fapt, s-ar putea sa se ajunga la citirea gandurilor unei persoane prin intermediul unei plante, mai ales ca exista deja unele rezultate in aceasta privinta .La cererea lui Vogel, unul din prietenii sai, un specialist in fizica nucleara, se apuca sa rezolve o problema tehnica. in timp ce el reflecta la solutiile posibile, planta in apropierea careia se gasea avu o reactie prelungita, facand sa actioneze trasorul pe grafic timp de o suta optsprezece secunde. Cand acul reveni la nivelul normal, Vogel ii spuse prietenului sau: „Acum ai incetat sa mai calculezi." Acesta confirma. Peste cateva minute, Vogel il ruga sa se gandeasca la sotia lui si acul incepu din nou sa traseze unghiuri agitate, timp de o suta cinci secunde. Configuratia acestora era acum diferita de a celor de mai inainte. Vogel stia ca sotia prietenului sau era o femeie rea si certareata, care isi exaspera sotul cu crize salbatice de gelozie neintemeiata, facandu-i acestuia viata un adevarat calvar. Era limpede ca noua conformatie a traseului de pe grafic nota o stare psihica tensionata, astfel incat Vogel isi spuse ca, aici, in salonul lui, o planta inregistra sentimentele unui barbat fata de sotia lui si le asternea pe un grafic. Daca intr-o zi se va ajunge la interpretarea exacta a unor asemenea trasee, nu cumva asta deschidea calea posibilitatii de a afla gandurile unui om?

Dupa o intrerupere a lucrului, in care timp baura o cafea, Vogel isi ruga prietenul, pe un ton cat mai indiferent, sa se gandeasca din nou la sotia lui ca si inainte, iar planta avu din nou o reactie de alte o suta cinci secunde, marcata grafic intr-un mod aproape identic cu prima. Pentru Vogel era pentru prima oara cand constata ca o planta reactiona in acelasi mod la acelasi proces mental. S-ar putea, isi spunea el, sa fie numai o chestiune de timp pana cand schemele de pe grafice sa poata fi fractionate in unitati care sa reprezinte mesaje, unitati care sa descrie de fapt procesul gandirii.

incantat acum ca putuse dovedi ca plantele reactioneaza la diferite acte ale oamenilor sau la stimuli proveniti de la alte plante, Vogel trecu la experiente cu grupuri de oameni. intr-o zi, fiind gazda a unui grup de psihologi, medici si programatori de ordinatoare, toti oameni absolut sceptici cu privire la preocuparile lui, le ingadui acestora sa cerceteze indeaproape toate materialele si ustensilele cu care lucra, pentru a se convinge cu propriii lor ochi de buna lui credinta si de faptul ca la mijloc nu era absolut nici un trucaj. Dupa aceea le ceru sa se aseze in cerc ca sa stea de vorba, asta in scopul de a vedea daca planta reactiona si la ce anume se dovedea mai sensibila. Timp de aproape o ora discutara despre tot felul de lucruri, fara ca planta sa se arate in vreun fel interesata de subiectele abordate. Parerea oaspetilor se indrepta spre concluzia ca la mijloc erau manevre trucate, menite, desigur, sa asigure lui Vogel o publicitate si probabil ceva subventii din partea unor binevoitori, insa, inainte ca sedinta sa ia sfarsit, unul din oaspeti intreba dintr-o data "si viata sexuala?" Spre surprinderea intregii asistente, si chiar Vogel care se resemnase, acul trasor incepu sa marcheze oscilatii frenetice pe grafic. Vogel trase concluzia ca fie planta, fie oaspetii, vusesera nevoie de un stimulent mai puternic. Mentionarea ideii de activitate sexuala actionase declansand o emotie puternica fie in Vogel, fie in subconstientul colectiv al grupului.

intr-o alta imprejurare, planta inregistra cu fidelitate reactia unui public caruia i se povestea o intamplare cu strigoi, intr-o incapere slab luminata, unde singura sursa de lumina era un bec de mica putere, acoperit cu un abajur rosu. Cand povestitorul ajungea la pasaje ca "Usa misterioasei cabane din inima padurii incepu sa se deschida incet, actionata de o mana nevazuta", sau „Charles isi lua atunci inima-n dinti si, aplecandu-se, ridica incet capacul cosciugului", ba chiar "Deodata, un barbat cu infatisare stranie, cu un cutit in mana, se ivi ca din pamant in coltul odaii", la asemenea pasaje planta parea foarte captivata. Pentru Vogel, aceasta atentie constituia o dovada ca o planta poate masura intensitatea unui moment de fictiune atunci cand aceasta este pe cale de a fi transformata in energie de catre intregul auditoriu.

Vogel a insistat in mai multe randuri asupra faptului ca asemenea experiente cu plantele pot avea efecte de-a dreptul dramatice pentru persoanele care nu dispun de capacitatea de a-si modifica in mod convenabil starea de constiinta, intrucat „o gandire concentrata poate exercita - dupa parerea lui - forte de-a dreptul nocive asupra cuiva aflat intr-o stare de exaltare, daca aceasta permite emotiilor sa se manifeste". „Nimeni nu trebuie sa se apuce de asemenea experimente sau de cercetarea altor fenomene fizice decat daca se bucura de o sanatate fara cusur", afirma Vogel. Desi n-a fost pana acum in masura sa poata si demonstra, el sustine ca se impune nevoia unui regim alimentar special, bazat pe legume si fructe din abundenta, mai ales nuci, deci alimente bogate in minerale si proteine, ceea ce permite corpului sa inmagazineze energia necesara pentru a putea rezista cu bine unor asemenea incercari. „Consumul de energie este mare si necesita, prin urmare, o nutritie completa si un metabolism echilibrat", precizeaza Vogel.

Cand a fost intrebat cum se face ca energii superioare, cum este gandirea, pot influenta invelisurile fizice ale organismelor vii, Vogel a raspuns ca acest fapt il preocupa si pe el si ca ii starnise interesul in legatura cu unele proprietati stranii ale apei. in calitatea lui de expert in cristalografie, l-a intrigat in mai multe randuri faptul ca, spre deosebire de saruri, care se cristalizeaza de regula sub o singura forma, esantioanele de gheata provenind din ghetari prezentau mai bine de treizeci de forme distincte. „Privindu-le pentru prima oara, un profan ar putea crede ca e vorba de tot atatea substante diferite, adauga el. si nici n-ar fi prea departe de adevar, fiindca apa constituie, nu numai din acest punct de vedere, un adevarat mister."

in aceasta privinta, Vogel avanseaza o teorie care insa, asa cum el insusi subliniaza, este departe de a fi verificata: intrucat orice fiinta vie are in organism un anumit continut de apa, de regula destul de ridicat, vitalitatea oricarei persoane trebuie inteleasa ca fiind corelata, intr-un mod inca neclar, cu nivelul respiratiei sale. Pe masura ce apa circula in corp si traverseaza porii, se produce si o anumita acumulare de energie. Primul indiciu care l-a determinat pe Vogel sa inceapa aceasta teorie i-a fost furnizat de faptul ca anumite persoane cu calitati de medium pierd cateva kilograme in cursul unei sedinte, aceasta necesitand o mare risipa de energie vitala sau psihica. „Daca am incerca sa cantarim cu un cantar de mare finete o persoana care se ocupa de cercetari in domeniul psihologiei, adauga Vogel, ne-am putea da seama ca in orice situatie se constata pierderi de greutate. E vorba de fapt de pierderea de apa, cum se intampla in cazul persoanelor care incep cure drastice de slabire."

Indiferent de ceea ce ne rezerva viitorul, Vogel considera ca cercetarile sale asupra plantelor pot ajuta omenirea sa dea locul cuvenit unor adevaruri ramase mult timp necunoscute. Punand la indemana copiilor truse de lucru simple, Vogel lucreaza in prezent la un proiect al carui scop este tocmai acela de a-i invata sa-si descarce emotiile, masurandu-le efectele. „Copiii ar putea deprinde astfel arta de a iubi, spuse Vogel, intelegand ca atunci cand sunt patrunsi de un anumit gand ei pun in libertate o cantitate enorma de energie pe care o degaja in atmosfera. intelegand ca gandurile acestea sunt chiar ei, copiii le vor putea folosi pentru a obtine propria lor crestere spirituala, emotionala si intelectuala. Nu e vorba aici de o masina de masurat undele creierului sau de o inventie menita sa-i ajute pe oameni sa devina proroci sau mistici, insista el, ci de ceva care sa-i ajute pe copii sa devina fiinte umane caracterizate prin simplitate si cinste."

Invitat sa faca un rezumat al importantei cercetarilor sale asupra plantelor, Vogel a raspuns: „Multe din neajunsurile si suferintele de care avem parte in viata ne vin tocmai de la neputinta noastra de a descarca stresul si energia interna. Atunci cand suntem respinsi de cineva, simtim o revolta launtrica si ramanem fixati in aceasta respingere. Acest fapt provoaca un stres care, asa cum a aratat limpede doctorul Wilhelm Reich cu mult timp in urma, se traduce printr-o tensiune musculara care, daca nu este pusa in libertate, face stricaciuni in campul energetic corporal, alterandu-i grav compozitia fizica.

Consider ca cercetarile mele asupra plantelor deschid un drum catre rezolvarea acestei alarmante realitati." Din punctul de vedere al lui Marcel Vogel, plantele au adus un serviciu considerabil orizontului cunoasterii noastre. Regnul vegetal e in stare sa intercepteze mesaje de intentie, bune sau rele, mult mai apropiate de adevar, fireste, atunci cand sunt traduse in cuvinte. Orice fiinta umana a fost inzestrata cu acest dar, numai ca prea arareori stie sa-l foloseasca.

Doi tineri studenti califomieni, unul in psihologie umana si celalalt in filozofie indiana, Randall Fontes si Robert Swanson, au inceput si ei cercetari proprii in aceasta directie, incercand sa ocoleasca potecile care de acum erau deja batatorite. Cu ajutorul instrumentelor complexe pe care Vogel li le-a pus la dispozitie fara nici un fel de gelozie profesionala, cei doi tineri au facut cateva descoperiri atat de surprinzatoare incat universitati de mare prestigiu s-au grabit, in ciuda tineretii si a lipsei lor de experienta, sa le puna la dispozitie fonduri consistente si tot echipamentul necesar pentru continuarea cercetarilor lor asupra tainelor comunicarii la plante.

Fontes si Swanson au facut prima descoperire aproape intamplator, la remarca unuia din ei ca simplul cascat somnoros al celuilalt fusese inregistrat de planta printr-o tresarire care indica o schimbare a campului energetic. in loc sa lase la o parte aceasta intamplare ca neconcludenta, cei doi s-au aplecat cu multa bagare de seama asupra ei, intrucat stiau ca in vechile texte indiene un cascat foarte puternic era considerat drept mijloc la indemana unei persoane obosite de a se incarca din nou cu puteri ca un shakhti viu, o energie care, din punctul lor de vedere, umplea universul.

Ajutat de doctorul Norman Goldstein, profesor de biologie la Universitatea de stat din Hayward, statul California, Randall Fontes continua cercetarile si reusi in scurt timp sa identifice un potential electric care trece din celula la filodendronul cu radacini volante, ceea ce practic obliga pe oricine sa recunoasca existenta unui sistem nervos primar, asupra caruia nu exista pana acum nici macar o umbra de banuiala. Fontes a continuat apoi sa experimenteze observatii asemanatoare pe nitela, o planta acvatica ale carei celule pot atinge dimensiuni de cinci centimetri sau chiar mai mult. La Institutul Stanford-California, Fontes a inceput o colaborare stransa cu Hal Puthoff, doctor in psihologie, si cu Pat Price, vechi pilot de incercare si fost sef al politiei locale, un spirit foarte inzestrat. Price a reusit aproape fara exceptie in toate incercarile sale de a obtine din partea nitelei reactii la diverse proiectii mentale. Datorita acestui fapt, Puthoff si Fontes spera ca, plasandu-l pe Price la o departare considerabila de planta - o mie cinci sute de kilometri, de exemplu - si folosind cronometre de inalta precizie, sa fie in masura sa stabileasca daca Price poate impresiona planta de la o asemenea distanta si daca energia produsa prin „proiectia mentala" a acestuia se deplaseaza cu o viteza superioara vitezei luminii.

inapoi la cuprins sau mai departe