intamplarea
a vrut ca Pierre Paul Sauvin, un specialist in electronica din West
Petterson, statul New Jersey, sa auda la radio un interviu luat lui
Backster de Long John Nebel, asa ca iata-l devenit a doua persoana
pornita pe calea explorarii misterelor comunicarii la plante.
Sauvin era
interesat de mult timp de problema perceptiei senzoriale si de
fenomenele de hipnoza de la distanta si poseda totodata serioase
cunostinte tehnice, ca inginer la ale carui servicii de inalta
competenta recurgeau mai multe intreprinderi importante, in primul rand
Aerospace si International Telephone and Telegraph.
Cand Long
John Nebel, un sceptic incorigibil, incerca sa-l incolteasca pe
Backster insistand ca acesta sa numeasca macar cateva aplicatii
practice ale descoperirii sale privitoare la perceptia primara la
plante, acesta sugera in primul rand o utilizare in domeniul militar:
soldatii aflati intr-un teritoriu ostil, in jungla de exemplu, ar putea
evita ambuscadele slujindu-se de vegetatia din jurul lor, conectata la
aparate speciale si folosita astfel drept „semnal de alarma". Dupa care
Backster adauga: „Dar daca doriti cu adevarat sa starniti interesul
unui psiholog, v-ati putea servi de o planta ca sa actionati un mic
tren electric, determinandu-l sa faca manevre in functie de emotiile
umane". Aceasta explicatie, desi dezolant de nepractica, ar fi putut
totusi sa capete, in jargonul de electronist al lui Sauvin, numele de
„sistem de raspuns la un semnal de alarma". si tocmai acesta a fost
faptul care l-a hotarat sa intreprinda propriile lui experiente intr-un
domeniu care pana atunci nu-l interesase deloc.
Vorbind
mai tarziu despre inventiile sale, Sauvin avea sa sustina in mai multe
randuri ca cele mai multe idei i-au venit printr-o intuitie
fulgeratoare, ca si cum el insusi n-ar fi jucat decat rolul unui simplu
medium. Astfel el declara ca in multe cazuri a obtinut datele necesare
unei inventii fara sa inteleaga cu adevarat principiul pe care se baza
aceasta sau modul in care ea se integra intr-un ansamblu, ci recurgand
la „sfere extraterestre" in vederea obtinerii de date suplimentare.
Folosind generatoare de inalta tensiune, Sauvin si-a putut supune
corpul unor descarcari de 27 000 de volti fara sa i se intample nimic
si a reusit sa actioneze de la distanta un bec umplut cu heliu care i-a
servit drept receptor electronic pentru mesaje spiritiste, inelele
intunecate ale acestuia curgand intr-o directie sau in alta, in functie
de raspunsurile care trebuiau date la intrebarile puse. Sauvin a mai
reusit si punerea la punct a unui sistem absolut sigur, in stare sa
hipnotizeze pana si persoanele cele mai refractare la hipnoza, constand
intr-o platforma instabila instalata intr-o incapere intunecoasa
strabatuta de un fascicol de lumini in culorile curcubeului, ale caror
miscari de du-te-vino produc rapid si sigur adormirea subiectului.
Spirit
dinamic si intreprinzator, Sauvin reusi in scurt timp sa puna in
practica cele auzite la radio, instaland un mic trenulet electric si
reusind sa-i schimbe sensul de deplasare pe sine in functie de
gandurile si de emotiile pe care i le transmitea prin conectare la o
planta. Peste scurt timp era in masura nu numai sa repete cu succes
aceasta experienta in fata publicului de la Madison din New Jersey, ci
chiar sa faca trenuletul sa mearga, sa se opreasca si s-o ia inapoi sub
reflectoarele puternice ale televiziunii. Circuland, trenuletul
declansa la un moment dat un comutator, ceea ce avea drept consecinta
faptul ca-i provoca lui Sauvin un puternic soc electric. Ceva mai
incolo, pe sina, se afla un alt comutator, bransat la un galvanometru,
care era la randul lui conectat la un filodendron obisnuit.
inregistrand reactia emotionala a lui Sauvin sub socul electric, planta
imprima acului trasor o tresarire puternica, actionand totodata si
comutatorul si inversand in felul acesta sensul de deplasare a
trenuletului. Dupa mai multe experiente repetate, lui Sauvin ii era
suficient sa-si aminteasca senzatiile provocate de soc si sa insiste
asupra acestora pentru ca planta sa actioneze comutatorul.
Sauvin era
de mult timp preocupat de parapsihologie, simtindu-se fascinat de
ramificatiile psihologice pe care le implica faptul ca o planta e
capabila sa raspunda emotiilor si gandurilor omului, dar cu toate
acestea ambitia lui era sa puna la punct un dispozitiv vegetal sigur,
care sa poata fi folosit de orice om fara contacte prealabile care sa-i
asigure o comunicare sufleteasca cu planta. Sauvin era ferm convins ca
plantele, „constiente" sau nu, dispun de un camp electric similar celui
degajat de om si ca interactiunea intre aceste doua campuri putea fi
folosita. Era vorba de punerea la punct a unor instrumente suficient de
sensibile pentru a putea valorifica acest fenomen in mod sigur si cu
randament maxim. Parcurgand publicatiile de specialitate care soseau
fara incetare pe masa lui de lucru, in calitatea lui de redactor tehnic
al agentiei I.T.T., Sauvin fu frapat de o serie de articole aparute in Popular Electronics,
semnate L. George Lawrence, in legatura cu circuitele electronice
neobisnuite si cu armele exotice. Autorul, impresionat de ideea rusilor
de a folosi pisici special dresate pentru dirijarea spre tinta a
rachetelor aer-aer, se gandea daca n-ar fi fost posibila educarea
plantelor in asa fel incat acestea sa reactioneze in prezenta unor
anumite obiecte sau imagini selectionate, bineinteles in scopuri de
aceeasi natura. Dupa eforturi indelungate, Sauvin a reusit sa puna la
punct un aparat cu care sa poata aprecia cele mai mici variatii de
curent posibile la vegetale. Sensibilitatea acestuia era de o suta de
ori mai ridicata decat a galvanometrului lui Backster, iar parazitii
erau considerabil redusi.
in stadiul
acesta al cercetarilor, Sauvin ajunsese sa nu mai masoare amplitudinea
voltajului, ci numai marjele minime care separa doi curenti paraleli.
Confectiona un instrument mai mult sau mai putin comparabil cu aparatul
folosit de obicei pentru scaderea intensitatii luminii, folosind insa
pe post de comutator o planta. Variatiile de rezistenta care apareau la
nivelul frunzelor intensificau sau scadeau lumina, in functie de
reactiile plantei la stimulii exteriori.
indata ce
si-a pus la punct instrumentul, Sauvin conecta la el plantele si le
lasa astfel zi si noapte. Urmarind sa inregistreze cele mai mici
variatii de curent, bransa de asemenea la plante un osciloscop, avand
un ecran electronic de dimensiuni mari, cuprinzand un 8 luminos ale
carui bucle isi schimbau forma in functie de intensitatea curentului
provenit de la plante, astfel incat volutele schitate de el semanau cu
bataile din aripi ale unui fluture.
Un sunet
nuantat era produs simultan de un curent care traversa un amplificator
acustic ce ii permitea lui Sauvin sa perceapa cele mai mici oscilatii
si sa urmareasca astfel in cele mai bune conditii reactiile plantelor
sale. O serie de aparate de inregistrat imprima in permanenta pe banda
aceste modulatii, in timp ce aceeasi operatiune era efectuata, in
fiecare secunda, de un bip monoton provenind de la un orologiu vorbitor
universal. inarmat cu un cronometru, Sauvin era acum in masura sa
urmareasca efectul pe care il producea asupra plantelor sale din orice
punct in care s-ar fi aflat.
Unele din
bizarele instrumente electronice concepute de Sauvin isi gasira o
intrebuintare in industrie, cum s-a intamplat mai ales cu complexul
aparat telefonic cu memorie si cu inregistrare automata a
raspunsurilor, care s-a raspandit foarte repede in lumea intreaga.
Sauvin, care de ani de zile colabora, sub diferite pseudonime, la mai
multe publicatii specializate, se dovedise totusi un om prudent si
avusese grija sa-si mentina in permanenta si un loc de munca stabil.
Pusese la punct un sistem extrem de ingenios care-i permitea sa discute
la telefon cu redactorii tehnici chiar si atunci cand se gasea la
serviciu. Cu ajutorul unui mic emitator radio pe care si-l fixa la
picior si cu o serie de benzi inregistrate lasate acasa, putea sa
comunice cu acestia prin intermediul telefonului de la domiciliul sau,
primind mesaje, raspunzand la intrebari, si toate acestea in timp ce se
gasea instalat la biroul sau de lucru. Un simplu gest, cum ar fi
trecerea unghiei peste dintii unui pieptene, in apropierea telefonului,
ii ingaduia sa-si identifice fara greseala interlocutorul, pe baza
modulatiilor undelor sonore emise. Pentru a pastra secretul asupra
conversatiilor pe care le avea in timp ce altii il credeau ocupat cu
altceva, luase obiceiul sa maraie mereu printre dinti cate un cantecel
in timp ce se afla la birou.
Acest
echipament tehnic realizat de Heath Robinson ii servi admirabil lui
Sauvin in comunicarea de la distanta cu plantele sale. Putea forma la
telefon numarul lui de acasa si sa discute astfel cu ele in mod direct,
prin intermediul unui amplificator audiometric, si acest fapt ii dadea
posibilitatea sa verifice luminozitatea si temperatura din locuinta lui
si materialul de inregistrare lasat acolo. Spera sa poata perfectiona
sistemul de declansare a comutatorului, facandu-l mult mai sensibil,
asa ca avea nevoie de un dispozitiv care sa permita plantelor sa
aprinda singure lumina, iar aceasta, la randul ei, facea instantaneu sa
avanseze intr-un vas de sticla o cultura de microorganisme, ceea ce
actiona astfel un al doilea comutator.
in timp
ce-si manipula plantele spre a le conecta la electrozi Sauvin incepu sa
se gandeasca la posibilitatea obtinerii unor rezultate mai bune daca
s-ar afla cu plantele sale in relatii mai stranse. Deja lucra intrand
intr-o stare de transa moderata, formand astfel cadrul necesar pentru
ca planta sa se simta mai bine, o atingea dragastos si ii spala
frunzele pana cand incepea sa simta o interpenetratie si o interactiune
intre propriile lui emanatii energetice si cele ale plantei. Ca si
Backster, observa si el ca plantele reactionau cu mai mare
promptitudine la moartea unor celule vii din apropierea lor si in
special in cazul unor celule umane.
in cursul
diverselor sale experiente, descoperi de asemenea ca cel mai simplu
semnal extrasenzorial caruia plantele ii puteau raspunde printr-o
reactie suficient de vioaie era un usor soc electric pe care si-l
administra el insusi. Reusea acest lucru facand sa pivoteze scaunul din
biroul lui si descarcand energia statica astfel acumulata prin simpla
atingere cu degetul a mesei metalice. La kilometri distanta, plantele
reactionau fara gres printr-o tresarire instantanee. Ca si in cazul
experientei cu trenuletul, Sauvin descoperi mai apoi ca era suficient
sa-si aminteasca si sa retraiasca clipa unui asemenea neinsemnat soc
electric pentru ca plantele sa tresara, chiar daca el se afla in aceste
momente in casa lui de vacanta situata la aproximativ o suta de
kilometri.
Una din
dificultatile de care se izbea Sauvin de fiecare data cand lipsea de
acasa mai multe zile era aceea de a pastra pentru plantele lui aceeasi
lungime de unda cu a propriului sau sistem, fara ca aceasta sa fie
influentata de mediul apropiat lor. Avea prin urmare nevoie sa puna la
punct un sistem mai eficace decat acela folosit in telecomunicatiile
interurbane pentru a le atrage atentia. Avand in vedere agitatia care
le cuprindea atunci cand el era atins in integritatea lui fizica sau
cand campul lui energetic era amenintat, se gandi sa vada ce s-ar
intampla in cazul indepartarii catorva celule ale corpului sau in
prezenta plantelor. Concluzia fu revelatoare. Singura dificultate era
acum obtinerea de celule capabile sa ramana in viata un interval de
timp ceva mai indelungat. Cu sangele nu era nici o dificultate. Firele
de par, dimpotriva, mor mult mai greu. Asa ca cea mai convenabila
materie era sperma, intrucat, dupa propria formulare a lui Sauvin,
obtinerea ei este mult mai usoara decat a sangelui si deloc dureroasa.
Aceste
experiente repetate il facura de la un timp pe Sauvin sa se intrebe
daca plantele n-ar fi sensibile si la bucurii si la senzatii de
placere, nu numai la dureri si la socuri electrice, mai ales ca se cam
plictisise sa-si tot administreze asa ceva. Ajunse in curand la
concluzia ca plantele reactionau efectiv la bucuriile si la placerile
lui, insa undele telemagnetice in asemenea situatii nu mai erau
suficient de puternice pentru a declansa un comutator. Fara sa se dea
batut, se lansa intr-o experienta si mai indrazneata. Aflat in vacanta
cu o tanara simpatica la casa de vacanta de la circa o suta de
kilometri departare, fu in masura sa se convinga ca plantele ramase
acasa se manifestau prin vibbratii puternice, retransmise prin
audio-oscilator, la senzatiile lui de placere aparatele inregistrand
varfuri ascutite in momentele de orgasm. Toate acestea erau lucruri
foarte interesante si ar fi putut fi valorificate in modul cel mai
sigur, umplandu-l pe Sauvin de bani. Ar fi putut lansa o adevarata
bomba, de exemplu, oferindu-le sotiilor geloase mijloacele cele mai
sigure de a-si tine sub observatie sotii berbanti cu ajutorul unei
simple begonii nebagate in seama, numai ca Sauvin era mai putin
preocupat de asemenea aspecte cat de ambitia lui de a pune la punct un
sistem simplu si fara gres de actionare a unui comutator prin
intermediul unei plante. Nu putea ignora eventualitatea de a-si vedea
planta reactionand la aparitia cine stie carui stimul neasteptat,
bunaoara aparitia brusca a unei pisici sau moartea unei gaze insfacate
in dreptul ferestrei de o pasarica infometata. Hotari atunci sa
conecteze la acelasi circuit electric trei plante asezate in trei
incaperi diferite, deci in medii supuse unor stimuli diferiti,
instaland si un dispozitiv care sa nu permita inchiderea circuitului
decat in cazul cand toate cele trei plante reactionau sincronic. Spera
ca stimulii diferiti care aveau sa actioneze fara indoiala asupra
plantelor sa nu se manifeste tot sincronic, cu exceptia celor care ar
fi emanat de la el, indiferent de locul unde s-ar fi aflat. Numai ca
nici acest procedeu nu se dovedi infailibil, existand posibilitatea ca
una sau alta din plante sa reactioneze la stimulii oferiti de el cu mai
putina fermitate decat celelalte doua, astfel incat circuitul sa nu se
inchida. Totusi, un pas important fusese facut, macar prin aceea ca
acum era prea putin probabil ca un stimul neprevazut sa afecteze exact
in aceeasi clipa toate cele trei plante.
Ajuns in
stadiul acesta, Sauvin considera ca sosise timpul sa publice
rezultatele cercetarilor sale, care constituiau o confirmare a
descoperirilor lui Backster si urmau sa faca cunoscuta propria lui
contributie la progresul unei stiinte care parea sa cuprinda tot atatea
posibilitati pentru omenire cat utilizarea de catre Marconi a undelor
hertziene. Primele demersuri se soldara insa cu un esec total, intrucat
presa de larga raspandire sau publicatii pretentioase ca Science sau
Scientific America nu se aratara deloc interesate de oferta lui. Se
hotari atunci sa se adreseze unor publicatii gen magazin, specializate
in geniu civil sau militar, carora le fusese ani in sir colaborator
statornic. Ca sa trezeasca interesul redactorului unei reviste
automobilistice, fu nevoit sa recurga la o trasnaie: ii prezenta
acestuia un mic dispozitiv cu ajutorul caruia un automobil putea fi pus
in miscare de la distanta, prin inregistrarea de catre o planta a
undelor gandurilor proprietarului .Operatiunea in sine nu era dificila,
exista insa impedimentul ca nu dispunea de un aparat care sa actioneze
asupra cheii de contact exact cu forta ceruta, sa reia operatiunea in
caz de esec al primei incercari si sa inceteze actionarea indata dupa
reusita. Acest mic moft ar fi putut interesa pe cei care s-ar fi gandit
ce bine e sa-si poata incalzi motorul intr-o dimineata geroasa fara sa
se urneasca din casa si luandu-si tacticos micul dejun, iesind numai
cand masina era gata de plecare la drum. Numai ca planul prezenta un
inconvenient dintre cele mai serioase: plantele nu erau deloc
indispensabile pentru asa ceva, intrucat operatiunea putea fi realizata
usor prin telecomanda.
Atunci,
vrand cu orice pret ca dragile lui plante sa poata face totusi ceva
pentru automobilisti si pentru proprietarii de vile, Sauvin se gandi sa
puna la punct o alta inventie. Era vorba acum de a oferi proprietarului
unei masini posibilitatea ca, intorcandu-se acasa intr-o seara rece si
cu zapada, sa ceara iubitului sau filodendron sa-i deschida usa
garajului. Cum planta nu raspundea decat la solicitarile stapanului ei,
nelasandu-se niciodata pacalita de impostori, sistemul promitea sa
constituie un sistem antifurt perfect, in fata caruia si cei mai
talentati spargatori sa ramana neputinciosi.
Vrand sa
atraga atentia lumii stiintifice de calitate si sa faca in acelasi timp
si rost de fonduri pentru a-si instala un laborator cu toate cele
necesare, Sauvin se gandi sa demonstreze ca un avion poate fi pilotat
prin gandire cu ajutorul plantelor care sa fie conectate la instrumente
de precizie. El insusi posesor al unui brevet de pilot, Sauvin se
ocupase ani de zile, pentru propria lui desfatare, cu avioane in
miniatura, din care cele mai mari nu depaseau anvergura de un metru si
optzeci de centimetri. Viraje pe aripi, loopinguri, accelerari,
incetiniri si chiar aterizari absolut reusite, toate acestea erau
comandate de la sol. Aducand unele modificari neesentiale
instrumentelor sale de transmisie, Sauvin reusi sa faca sa decoleze un
avion miniatural, imprimandu-i toate figurile posibile in aer si
aducandu-l apoi la aterizare, slujindu-se de data aceasta de o planta
ca sa-i transmita gandurile.
Acestea
l-au condus la ideea ca sensibilitatea plantelor ar putea fi folosita
si la prevenirea actelor de piraterie aeriana, prin depistarea
eventualilor pirati inca de la sol, inainte ca acestia sa reuseasca sa
se imbarce. A propus o „operatiune anti-pirat", in cadrul careia plante
conectate la galvanometre, magneti giratorii si alte instrumente de
precizie sa fie utilizate pentru inregistrarea violentelor reactii
emotionale ale piratului in timp ce este supus controalelor de rutina
ale politiei.
Armata
americana se arata deja interesata in legatura cu mijloacele de
masurare a reactiilor emotionale ale oamenilor cu ajutorul plantelor,
fara sa fie nevoie de sensibilizarea prealabila a acestora fata de o
persoana anumita. La Fort Belvior, in Virginia, s-au alocat fonduri
speciale pentru experimente de aceasta natura. Marina americana
urmareste de asemenea cu viu interes aceasta chestiune. Pklon Byrd,
analist la Grupul de studii previzionale si analitice de la laboratorul
de artilerie navala din White Oak, statul Maryland, a inceput sa refaca
experientele lui Backster si a obtinut anumite succese. Asemenea lui,
Byrd si-a dat seama ca era suficient sa se gandeasca sa faca rau
frunzelor unei plante pentru ca acul poligrafului sa inceapa sa se
miste. Experientele sale cuprind inregistrarea reactiilor unei plante
la stimuli ca apa, radiatiile infrarosii si ultraviolete, stresul fizic.
Byrd
considera ca efectul produs de o planta asupra galvanometrului se
explica nu prin rezistenta electrica a frunzei, ci printr-o schimbare a
biopotentialitatii celulelor, care se indreapta dinspre membrana
exterioara spre cea interioara, asa cum a constatat si cercetatorul
suedez doctor L. Karlson, care a demonstrat ca o grupare de celule isi
poate schimba polaritatea, chiar daca sursa de energie care provoaca
aceasta polarizare este necunoscuta. Byrd considera ca ceea ce percepe
aparatura electrica este de fapt schimbarea de potential si se
datoreaza mecanismului constiintei.
Cercetarile
lui Byrd confirma cele observate de Backster in legatura cu
constientizarea si cu apatia pe care le vadesc plantele in legatura cu
alte organisme stimulate in prezenta lor. Asemeni lui Backster, a ajuns
si el la concluzia ca plantele au tendinta de a „lesina" sub efectul
unui stres sufocant, incetand dintr-o data sa reactioneze pana si la
stimulii cei mai obisnuiti, cum ar fi lumina si caldura. Dupa Backster
si Sauvin, Byrd a fost si el in masura sa demonstreze in fata camerelor
de televiziune ca o planta poate sa reactioneze la stimulii cei mai
neasteptati, inclusiv la intentia de a o arde. Tot in fata camerelor,
Byrd a demonstrat ca o planta reactioneaza cu circa o secunda
intarziere cand cineva agita langa ea o cutie de chibrituri in care e
inchis un paianjen, emotia prelungindu-se dupa aceea cu aproape un
minut. Aceeasi reactie a manifestat-o o planta atunci cand Byrd a rupt
o frunza a altei plante, aflata in imediata ei apropiere.
Lui Byrd i
se pusese la dispozitie un detector de minciuni mult mai perfectionat,
cunoscut sub numele de evaluator al stresului psihologic. Acest aparat
a fost conceput pe baza teoriei ca vocea omeneasca opereaza in mod
normal asupra modulatiilor de frecventa audibile si inaudibile si ca
acestea din urma dispar atunci cand vorbitorul se afla intr-o stare de
tensiune. Desi aceasta schimbare nu poate fi perceputa cu urechea
libera, inventatorul acestui aparat sustine ca poate inregistra pe un
grafic orice fluctuatii ale vocii. Prin urmare, Byrd s-a straduit sa
adopte acest aparat perfectionat la munca lui de cercetare asupra
plantelor. in Japonia, un barbat cu voce blanda, doctor in filozofie si
excelent electronist, locuind in Kamakura, incantatoare aglomeratie
urbana inconjurata de gradini si situata nu departe de Yokohama, a
reusit sa transforme un detector de minciuni intr-un aparat care l-a
condus spre cele mai fantastice rezultate atinse vreodata de
cercetatorii lumii plantelor. Doctor Ken Hashimoto statornic
colaborator al politiei japoneze pentru detectarea minciunilor auzind
de experientele lui Backster hotari sa lege la un poligraf obisnuit un
cactus, proprietatea familiei sale, cu ajutorul unui ac de acupunctura.
Demersul
sau era mult mai revolutionar decat cele ale lui Backster, Sauvin sau
Byrd. Hashimoto spera sa poata lega o conversatie in toata regula cu o
planta si pentru asta isi punea mari sperante in modificarile pe care
el insusi le operase la sistemul de detectare a minciunilor folosit in
Japonia. Straduindu-se sa simplifice interogatoriile luate la politie
si sa le faca in acelasi timp mai putin costisitoare, doctorul
Hashimoto pusese la punct un sistem asemanator oarecum cu cel al lui
Dektor, care nu avea nevoie decat de casete noi la fiecare
interogatoriu, pentru o inregistrare perfecta a reactiilor suspectului.
Transpunand prin metode electronice modulatiile vocii acestuia,
Hashimoto a ajuns sa obtina pe hartie un traseu suficient de graitor si
de lipsit de coeficiente de eroare pentru a fi acceptat ca proba de
tribunalele japoneze.
Ajuns in
stadiul acesta, el intrevazu o alta posibilitate: sa inverseze
sistemul, in speranta ca astfel va putea reusi sa transforme traseul de
pe grafic in sunete modulate, dand astfel plantei o voce. Primele
experiente le-a facut cu un cactus asemanator cu cactusul columnar
gigantic din California si din desertul Arizona, dar de proportii mult
mai mici, si se soldara toate cu esecuri totale. Fara sa dea vina pe
eventuale erori din comunicarile lui Backster, Hashimoto incerca sa
caute cauza nereusitei in propriul lui mod de a actiona. Era foarte
posibil ca vina sa-i apartina lui, in pofida faptului ca este
considerat printre cercetatorii japonezi cei mai proeminenti in materie
de cercetare psihologica.
Surpriza a
venit din partea sotiei sale, reputata pentru cunostintele ei in
domeniul plantelor, pe care le adora. Cum doamna Hashimoto asigura
intruna cactusul de sentimentele ei afectuoase, reactia acestuia fu
rapida si uluitoare. Transformat si amplificat de echipamentul
electronic al doctorului Hashimoto, sunetul produs de cactus aducea cu
bazaitul ascutit al cablurilor de inalta tensiune, asa cum se aude de
la distanta, parand adesea un cantec cu ritm si tonalitate variate si
placute, ba chiar, cel putin in unele momente, aproape voioase si pline
de caldura.
John
Francis Dougherty, un tanar american din Marina del Rey, statul
California, care a asistat la una din aceste conversatii, povesteste ca
ascultand-o pe doamna Hashimoto cum vorbea plantei cu cuvinte bland
modulate in limba japoneza, ii venea a crede ca acesta ii raspunde fel
de afectuos, cu modulatii asemanatoare, pe limba ei, bineinteles.
Dougherty mai povesteste ca sotii Hashimoto au reusit sa stabileasca o
legatura atat de stransa cu acest cactus, incat au putut sa-l invete sa
numere si chiar sa faca adunari pana la douazeci. Cand i se cerea, de
exemplu, sa spuna cat fac doi si cu doi, planta raspundea prin sunete
care, transcrise de ac pe grafic, reprezentau patru puncte, insa legate
intre ele.
Hashimoto,
care este posesor al titlului de doctor la Universitatea din Tokyo si
indeplineste functia de sef al centrului de cercetari electronice
Hashimoto si pe aceea de director al serviciului de cercetari de la
Industriile Electronice Fuji, compania care a realizat, printre altele,
imensele panouri luminoase care scalda noaptea in luminile lor intregul
Tokyo, Hashimoto, deci, a demonstrat dupa aceea talentele de socotitor
ale cactusului sau si in fata publicului din mai multe localitati din
Japonia, deplasandu-se special in acest scop.
Cand a
fost intrebat care ar fi explicatia fenomenului ca un cactus e in stare
sa vorbeasca si sa socoteasca, doctorul Hashimoto, care este de
asemenea, lucru surprinzator, si unul din autorii de mare succes din
Japonia - lucrarea sa Introducere in perceptia extrasenzoriala a atins
saizeci de tiraje, iar Misterele lumii quadridimensionale se afla la al
optzecilea - a raspuns ca, in actualul stadiu de evolutie a teoriilor
fizice, numeroase fenomene raman neelucidate si printre ele si cel al
cactusului sau. Dupa opinia lui, dincolo de lumea tridimensionala in
care ne miscam noi, ar exista o alta si lumea noastra nu ar fi decat
umbra unei lumi quadridimensionale si imateriale in care nu mai
opereaza legile fizicii cunoscute de noi. El este de asemenea de parere
ca aceasta lume quadridimensionala controleaza lumea noastra materiala
si tridimensionala prin ceea ce el numeste „concentrarea spiritului",
adica ceea ce e cunoscut in general sub denumirea de psihochinesie sau
suprematia spiritului asupra materiei.
