|
Am mai spus si repet sunt articole care imi sunt utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este
aici
Peter Tompkins & Christopher Bird
VIAŢA SECRETĂ A PLANTELOR
1. INTRODUCERE
Exceptind
dragostea, exista ceva mai frumos pe acest pamint decit o floare, sau
mai esenţial decit o planta? Adevarata matrice a oricarei vieti
omenesti este tocmai covorul de smarald care imbraca pamintul. Fara
plante nu am putea nici respira si nici minca. Pe dosul fiecarei
frunze, un milion de buze in miscare se straduiesc sa devoreze gazul
carbonic si sa expire oxigen. Dupa cit arata un calcul amanuntit,
saptezeci si cinci de milioane de kilometri patrati de tesuturi
vegetale trudesc din greu ca sa realizeze miracolul fotosintezei:
producerea oxigenului si a hranei pentru oameni si pentru animale.
Din cele
trei sute saptezeci si cinci de miliarde de tone de hrana care se
consuma in fiecare an pe planeta, partea cea mai importanta vine de la
plante, care cresc luindu-si hrana din aer si din sol, cu ajutorul
soarelui. Cealalta parte vine de la animale, care insa sunt si ele
tributare tot plantelor. Alimentele, bauturile, inclusiv cele
alcoolice, drogurile si medicamentele care il mentin pe om in viata si
intr-o stare buna a sanatatii atunci cind sunt administrate judicios,
toate acestea le avem in primul rind datorita fotosintezei.
Hidrocarburile plantelor verzi ne ofera amidonuri, grasimi, uleiuri,
diferite sortimente de ceara si de celuloza. Din clipa nasterii sale si
pina cind intra in mormint, omul are nevoie de celuloza ca sa se
adaposteasca, sa se inveleasca si sa se incalzeasca; fibrele,
tesaturile, corzile, instrumentele muzicale, pina si hirtia pe care isi
mizgaleste gindurile, toate provin din aceeasi sursa. O insiruire a
multimii de plante folosite de om cu atita profit pentru el putem afla
in cele sase sute de pagini ale excelentului Dictionary of Economic Plants
al lui Uphof. Economistii cad si ei de acord asupra acestei chestiuni,
anume ca agricultura este cheia prosperitatii oricarei natii.
Constienti
in mod instinctiv de valoarea spirituala a plantelor, care le aduc si o
satisfactie de ordin estetic, oamenii se simt fericiti atunci cind
traiesc inconjurati de verdeata. Florile au devenit de mult timp
obligatorii pentru evenimentele importante cum ar fi nasterea,
casatoria, moartea, ca sa nu mai vorbim de obiceiul placut de a le
folosi la mese sau la anumite ocazii festive. Le oferim din dragoste,
din prietenie, in semn de omagiu sau pentru a multumi cuiva pentru
ospitalitatea pe care ne-a acordat-o. Casele noastre se infrumuseteaza
cu gradini, orasele cu parcuri, tarile cu rezervatii naturale. Cel
dintii lucru pe care il face o femeie pentru a da unei incaperi un aer
mai primitor este sa aseze in ea o planta sau cel putin o vaza cu
citeva flori. Aproape toti barbatii solicitati sa spuna repede cam cum
concep ei paradisul, fie pamintean, fie ceresc, au raspuns ca il vad ca
pe o gradina incarcata de orhidee, in care eventual sa se zbenguiasca
si una sau doua nimfe.
Opinia lui
Aristotel, care sustinea ca plantele sunt inzestrate cu suflet dar nu
si cu senzatii, a fost acceptata fara obiectii de-a lungul intregului
Ev Mediu si chiar pina mai incoace, anume pina la inceputul secolului
al optsprezecelea, cind Carl von Linne, parintele botanicii moderne, a
uluit lumea decretind ca plantele nu se deosebesc de oameni si de
animale decit prin faptul ca nu au posibilitatea de a se misca.
Afirmatie contrazisa in secolul urmator de celebrul naturalist Charles
Darwin, care a demonstrat ca fiecare circel este inzestrat cu puterea
de a se misca independent de ceilalti. Pentru a folosi chiar termenii
lui Darwin, plantele „nu dobindesc si nu manifesta aceasta insusire
decit in situatii cind ea le poate fi de folos".
La
inceputul secolului nostru, un biolog vienez inzestrat si purtator al
unui nume cit se poate de francez, anume Raoul France, a emis ideea,
socanta pentru naturalistii din vremea sa, ca plantele isi misca si ele
corpurile, la fel de liber si de gratios ca cele mai mladioase animale
si ca cei mai delicati oameni, numai ca noi nu ne dam seama de aceasta
facultate a lor pentru simplu motiv ca aceasta se petrece intr-un ritm
mult mai lent decit suntem noi obisnuiti sa percepem.
Radacinile
plantelor, sustine Raoul France, se infig in sol explorindu-l, mugurii
si ramurile descriu cercuri precise, frunzele si florile se indoaie si
tremura in fata schimbarilor de diferite naturi, circeii formeaza bucle
delicate si se intind ca niste adevarate tentacule, pornind cu bagare
de seama in recunoasterea terenului. Naturalistul vienez adauga chiar
ca omul pretinde ca plantele sunt nemiscate si lipsite de simturi
tocmai pentru ca el nu prea sta sa-si faca timp pentru a le observa mai
cu luare-aminte.
Poetii si
filozofii care s-au oprit si ei asupra acestei chestiuni, ca Johann
Wolfgang von Goethe sau Rudolf Steiner, au bagat de seama ca plantele
cresc in doua directii opuse, pe de o parte infigindu-se in pamint, ca
sub efectul propriei lor greutati, iar pe de alta inaltindu-se catre
cer, ca si cum o forta contrara, un fel de anti-gravitatie, le-ar
atrage spre inaltimi.
Radicelele
asemanatoare cu niste viermisori, pe care Darwin le compara cu niste
celule nervoase cerebrale, se infig mereu mai adinc in sol, ca niste
fire subtiri si albe, ancorindu-se cu nadejde in glie si sugindu-i
sevele in drumul lor. Cavitati minuscule, in care uneori se afla
imperceptibile bule de amidon, indica virfurilor acestor radacini, cu o
extraordinara precizie, directia centrului gravitatiei terestre.
in
perioade de seceta aspra, radacinile in cautare de umiditate sparg
retelele de canalizare si se infig, cum e cazul banalei lucerne, pina
la doisprezece metri adincime, gasind incredibile puteri care le ajuta
sa strapunga pina si obstacolele de beton. Pina acum nimeni n-a stat sa
numere cu precizie radicelele unui arbore, dar examenul atent al unei
singure plante de secara a stabilit existenta a circa treisprezece
milioane de radicele, insumind mai bine de sase sute de kilometri. si
mai trebuie socotit si ca pe aceste radicele mai este asternut si un
strat fin de puf, care cuprinde, dupa unele estimari, cam paisprezece
miliarde de fire care, puse cap la cap, ar da si ele cam zece mii de
kilometri, adica aproximativ distanta care separa cei doi poli ai
planetei noastre.
Celulele
speciale, al caror rost este sa asigure infigerea tot mai adinca a
radacinilor, se uzeaza in contact cu pietricelele, cu rocile sau cu
firele de nisip mai groase si de o consistenta mai dura, asa ca sunt in
permanenta inlocuite, numai ca noile celule mor de indata ce dau de o
sursa de hrana si sunt si ele inlocuite la rindul lor de alte celule, a
caror functie este aceea de a dizolva sarurile minerale si de a extrage
din ele elementele nutritive. Aceasta hrana de baza trece din celula in
celula de-a lungul intregii plante si constituie o unitate
protoplasmica, o materie apoasa sau gelatinoasa considerata ca fiind
fundamentul vietii organice.
Radacina
slujeste prin urmare drept pompa pentru absorbirea apei, care face
oficiul de dizolvant universal, purtind elementele nutritive de la
radacina spre frunza si evaporindu-se apoi spre a cadea din nou pe
pamint, ceea ce duce la perpetuarea acestui adevarat ciclu al vietii.
Frunzele unei plante de floarea-soarelui elimina intr-o zi tot atita
apa cit elimina un om prin porii pielii sale, sub forma de
transpiratie. intr-o zi fierbinte, un singur mesteacan poate absorbi
pina la patru sute de litri de apa, asa ca frunzele sale isi pot
permite sa ne ofere o umbra frageda si racoritoare.
Dupa
opinia lui Raoul France, nici o planta nu este cu totul lipsita de
putinta de a se misca, intrucit cresterea insasi se inscrie in
categoria miscarilor si se realizeaza prin miscare. Plantele se
indoaie, se rasucesc si freamata fara contenire. France descrie intr-o
frumoasa imagine miile de tentacule care intr-o zi de vara pornesc din
fiinta cit se poate de linistita a unui arbore oarecare, si, tremurind
in cautarea lor febrila, se grabesc sa constituie un sprijin nou pentru
tulpina grea, in plina crestere, de care depind si ele. Un circel are
nevoie, in medie, de saizeci si sapte de minute ca sa dea un ocol
complet spatiului din jurul sau, iar atunci cind intilneste in drumul
acesta un suport, ii ajung douazeci de secunde ca sa inceapa sa se
rasuceasca in jurul obiectului respectiv si dupa o ora s-a infasurat
atit de temeinic incit nu mai poate fi desfacut fara greutate. Circelul
se infasoara uneori chiar in jurul sau, ca un tirbuson, determinind
astfel planta sa se inalte.
O planta
agatatoare ce are nevoie de un tutore se va indrepta intotdeauna spre
suportul cel mai apropiat. Daca o mutam de la locul ei, in mai putin de
o ora isi va schimba directia, in functie de noua situatie. Oare vede
planta tutorele? il percepe intr-un mod oarecare, necunoscut noua?
Chiar daca in drum se afla obstacole care, dupa parerea noastra, ar
impiedica-o sa sesizeze potentialul tutore, ea tot se va indrepta fara
gres spre acesta, ferindu-se sa creasca spre locurile unde nu va
intilni asa ceva.
Plantele,
spune France, sunt capabile de intentii: ele se pot orienta si intinde
spre ceea ce cauta si trebuie sa recunoastem ca misterioasele
instrumente de care se servesc pentru asa ceva pot da nastere
interpretarilor celor mai bogate in fantezie.
Departe de
a duce o existenta inerta, plantele care alcatuiesc covorul unei
pajisti - numita de greci, in antichitate, botane - par in stare sa
perceapa ceea ce se petrece in jurul lor si sa actioneze cu o
subtilitate care, sa ne fie ingaduit s-o spunem, depaseste fara drept
de apel posibilitatile speciei omenesti.
Roua-cerului
sau Drosera rotundifolia, o planta carnivora, isi va insfaca prada,
micile insecte imprudente, cu o precizie de invidiat, intorcindu-se
exact in directia ceruta. Anumite plante parazite isi simt viitoarele
victime dupa cea mai slaba urma de miros si inving orice obstacole ca
sa se poata indrepta spre ele.
Plantele
par a-si da seama care furnici anume vor sa le fure nectarul, asa ca
florile lor se inchid de indata ce simt in preajma prezenta nedoritului
musafir si nu se vor deschide decit atunci cind tulpina va fi destul de
incarcata de roua pentru ca furnicile, oricit de hotarite ar fi, sa se
vada silite sa se dea batute. Salcimul a ajuns sa-si perfectioneze
intr-atit sistemul de aparare, incit se foloseste de anumite furnici,
pe care le gazduieste primitoare si le ospateaza cu nectar tocmai
pentru ca acestea sa o apere de alte insecte si chiar de ierbivore.
Sa fie
chiar pura intimplare faptul ca plantele iau forme anume, tocmai spre a
se adapta obiceiurilor insectelor care le asigura polenizarea,
atragindu-le prin miresme si prin colorit specific, rasplatindu-le cu
nectarul preferat, construind canale si mecanisme florale incredibile,
in unicul scop de a captura o albina care nu este lasata sa iasa dintre
petale decit dupa ce fecundarea pistilelor s-a savirsit?
Sa fie
oare vorba de un reflex sau de o simpla coincidenta in faptul ca o
orhidee ca Trichoceros parviflorus are petale ce imita perfect aspectul
femelei unei anumite varietati de insecte, cu atita incredibila
fidelitate incit masculul insista si se sileste din rasputeri sa se
imperecheze cu femela asta vegetala si astfel polenizeaza floarea?
Sa fie un
accident oarecare faptul ca florile nocturne sunt in general albe ca sa
atraga mai bine fluturii, si se umplu de nectar abia la apusul
soarelui? Sau ca floarea de crin, incarcata de polen, degaja un miros
de carne usor intrata in putrefactie, ca sa atraga mustele care roiesc
prin preajma, in timp ce plantele care nu se bizuie decit pe vint ca sa
se vada fecundate au flori care nu cauta sa fie frumoase, mirositoare
si atragatoare pentru insecte, asa ca ramin nebagate in seama?
Plantele
stiu sa faca multe ca sa se apere. Se acopera cu spini, capata un gust
amar sau secreta lichide viscoase care naclaiesc si ucid insectele
indezirabile. Tematoarea Mimosa pudica este inzestrata, de exemplu, cu
un mecanism care intra in actiune de fiecare data cind un gindacel, o
furnica sau o omida incep sa se catere pe tulpina ei, luind-o in
directia frunzisului ei delicat. De indata ce intrusul atinge unul din
pintenii de pe tulpina, aceasta se indreapta numaidecit, frunzele se
agita si musafirul nepoftit fie ca e aruncat la pamint de aceste
miscari la care nu se asteapta, fie ca e intimidat si silit sa bata in
retragere.
Exista
plante care, nefiind in stare sa gaseasca azot in terenurile
mlastinoase in care traiesc, si-l procura devorind organisme vii.
Exista mai bine de cinci sute de varietati de plante carnivore care
consuma orice fel de carne, de la cea a insectelor pina la muschiul de
vaca, uzind de viclenii de neinchipuit ca sa-si inhate prada, de la
tentacule si firisoare lipicioase si pina la capcanele in forma de
pilnie. Tentaculele unor asemenea plante nu sunt numai guri pur si
simplu, ci si adevarate stomacuri, situate in imediata apropiere tocmai
pentru a putea primi cit mai rapid prada, pe care o devoreaza si o
digera la iuteala, consumind in intregime tot ce e tesut carnos si
singe si nelasind decit eventualele schelete.
Roua-cerului
si celelalte drosere care se hranesc cu insecte nu se lasa niciodata
pacalite de pietricele, bucatele de metal sau de alte materii asezate
pe frunzele lor, dar nu ramin deloc indiferente in fata valorii
nutritive a unei bucatele de carne. Darwin a descoperit ca aceste
plante pot intra in actiune chiar si atunci cind li se ofera o farimita
de carne cintarind a treizecea parte dintr-un miligram. Un circel,
partea cea mai sensibila a unei plante dupa radacina, se mladiaza
imediat sub greutatea unui fir de matase de un sfert de miligram.
Cind e
nevoie sa alcatuiasca anumite constructii, plantele vadesc o
ingeniozitate care o depaseste net pe aceea a inginerilor nostri.
Lungile tuburi goale ale unor tulpini, in stare sa suporte greutati de
neinchipuit si sa reziste la furtuni ucigatoare, sfideaza cele mai
perfectionate realizari umane in materie de structuri de rezistenta.
Plantele cunosc foarte bine metoda fabricarii de fibre rasucite in
spirala, care rezista mult mai bine la rupere, in timp ce oamenii sunt
deocamdata departe de a putea realiza asa ceva. Celulele vegetale se
pot lungi, luind forma unui cirnat sau a unei panglici plate si, o data
impletite, formeaza funii mai solide decit am fi tentati sa credem
vazindu-le. Pe masura ce un arbore creste, trunchiul lui isi modifica
in mod constant structura, care devine din ce in ce mai densa, tocmai
in scopul de a putea sustine greutatea crescinda a intregului ansamblu.
Astfel,
eucaliptul australian se poate tine drept pe un trunchi subtire si
aparent fragil, inalt de mai bine de o suta cincizeci de metri de la
sol, deci cit marea piramida a lui Keops, iar anumite specii de nuc pot
purta pe crengile lor pina la o suta de mii de fructe, in Virginia
creste o varietate de troscot care isi stringe tulpinile in niste
noduri marinaresti ce sunt supuse unor asemenea solicitari cind se
usuca, incit socul provocat de ruptura face semintele sa zboare in
toate partile, tocmai pentru ca sa poata incolti la distante cit mai
mari de planta-mama.
Plantele
s-au dovedit sensibile la orientarea fata de punctele cardinale si
chiar la anumite evenimente ce sunt pe cale sa se intimple. Pionierii
si vinatorii au descoperit in preriile din valea fluviului Mississippi
o varietate de floarea-soarelui, Silphium laciniatum, ale carei frunze
indica foarte precis cele patru puncte cardinale. in India creste o
specie numita Arbrus precatorius, care e atit de sensibila la orice
influente electrice si magnetice incit e consultata cu incredere
nedezmintita in vederea previziunilor meteorologice. Botanistii de la
Kew Gardens din Londra, primii care au cercetat acest aspect, au
descoperit ca Arbrus precatorius poate fi folosit cu netagaduit succes
la previziuni corecte in privinta cicloanelor, a uraganelor si a
tornadelor, precum si a cutremurelor de pamint si a eruptiilor
vulcanice.
Florile
alpine au ajuns la o cunoastere atit de precisa a anotimpurilor incit
stiu exact cind se apropie primavara, isi croiesc drum prin straturile
de zapada de deasupra lor si, daca acestea persista, stiu sa le ajute
sa se topeasca datorita caldurii pe care o degaja tocmai in acest scop.
Pentru ca
plantele sa poata reactiona cu atita siguranta si precizie si in moduri
atit de diferite la semnalele lumii exterioare, fara indoiala ca dispun
de mijloace de comunicare cu aceasta, mijloace comparabile sau chiar
superioare fata de simturile cu care suntem inzestrati noi, conchide
Raoul France. El considera de asemenea ca plantele se afla intr-un
permanent proces de observare si de inregistrare a unor evenimente si
fenomene de care oamenii n-au habar, fiind prizonieri ai viziunii
antropocentrice asupra lumii pe care o cunosc in mod subiectiv, asa cum
le-o releva cele cinci simturi ale lor.
Dupa ce
mult timp a fost considerata universal valabila opinia conform careia
plantele n-ar fi decit niste automate lipsite de simturi, s-a
descoperit ca ele sunt de fapt in masura sa distinga sunete pe care
urechea omeneasca nu le poate percepe si unde luminoase invizibile
pentru om, ca de exemplu razele infrarosii si ultraviolete. Plantele
sunt sensibile in special la razele X si la frecventa inalta folosita
in transmisiile televizate.
Tot regnul
vegetal, mai sustine acelasi France, reactioneaza la miscarile
pamintului si ale satelitului acestuia, luna, si s-ar putea ca intr-o
zi sa se demonstreze ca suporta influente din partea stelelor si a
altor corpuri ceresti din univers.
Plecind de
la faptul cert ca forma exterioara a unei plante constituie o unitate
care se reface de fiecare data cind o componenta a sa este distrusa,
France trage concluzia plina de indrazneala ca trebuie sa fie vorba
aici de interventia unei entitati constiente care supervizeaza tot ce
inseamna forma, o inteligenta care conduce viata plantelor, aflindu-se
fie in interiorul, fie in exteriorul acestora.
France
cunostea deja, acum aproape trei sferturi de secol, suficiente lucruri
pentru a fi putut scrie o Viata secreta a plantelor. Era convins ca
plantele sunt inzestrate cu toate atributele fiintelor vii si ca se
dovedesc capabile „de cele mai violente reactii cind sunt maltratate si
de cea mai vie recunostinta fata de cineva care le inconjoara cu
dragoste si le ingrijeste din suflet". Numai ca la vremea aceea
studiile publicate de el au fost fie ignorate de specialisti, fie
considerate pure elucubratii lipsite de bun-simt. Se pare ca impresia
cea mai puternica pe care a reusit s-o provoace contemporanilor sai a
fost oroarea in fata simplei idei ca plantele ar putea proveni dintr-o
lume supramateriala populata de fiinte cosmice carora, cu mult inainte
de nasterea lui Isus Christos, vechii indieni le dadusera numele de
deva, si ca acestea, sub chipul zinelor si spiridusilor, al gnomilor si
al silfidelor, ca sa nu mai vorbim de atitea si atitea alte fiinte de
aceeasi natura, constituiau o sursa de viziune directa si de experienta
pentru preotii celti si pentru alti oameni inzestrati cu calitati de
medium. Analizind noutatile propuse de France, pina si cei mai
indulgenti dintre botanistii timpului au considerat ca viziunea lui
este cel mult incintatoare prin romantismul ei, numai ca este dezolant
de neproductiva.
Era deci
nevoie de surprinzatoarele descoperiri la care au ajuns oamenii de
stiinta din anii '60 pentru a aminti fara menajamente omenirii de
existenta unei lumi vegetale pe care nu mai avea voie s-o ignore. si cu
toate acestea, mai gasim si astazi destule minti din lumea stiintei
care refuza cu tarie sa creada ca plantele vor fi in curind domnisoare
de onoare la inevitabila cununie a fizicii cu metafizica.
Viziunea
poetului si a filozofului, care vedea in plante niste fiinte vii, ce
respira si comunica, inzestrate cu personalitate si cu insusirile
specifice sufletului, se vede sustinuta azi de fapte reale, stabilite
fara dubii. Daca nu vedem in plante altceva decit existente mecanice si
impersonale, de vina suntem numai noi, cei ce persistam in orbirea
noastra incapatinata. Fiindca lucrul cel mai uluitor din toate este
tocmai acela ca plantele par a fi gata, ba chiar dornice si in stare sa
coopereze cu omenirea in ducerea la bun sfirsit a imensei sarcini
care-i sta in fata: sa transforme din nou intr-un rai biata noastra
planeta naclaita de murdarie si degradata intr-o asemenea masura incit
i se potriveste foarte bine denumirea data de englezul William Cobbett,
deschizatorul de drumuri in ecologie: „un neg urit si scirbos".
inapoi la cuprins sau mai departe
|
|
