cp_Dreptul meu de a MURI cu DEMNITATE

Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-jurnalul.ro

begin copy/paste La doar 29 de ani, Brittany Maynard, diagnosticata cu cancer īn stadiul terminal, a luat decizia de a-si curma viata īn momentul pe care l-a ales, īnconjurata de toti cei dragi.
Investigatiile medicale, declansate īn urma unor stari de migrena cumplite, au descoperit o tumora pe creier, īn plina evolutie.
Dupa ce a suferit stari de migrena cumplite, medicii i-au descoperit o tumora canceroasea cerebrala. Se īntāmpla la scurt timp dupa ce se casatorise.
Īn apropierea Anului Nou, medicii au anuntat ca estimeaza ca speranta sa de viata este de maxim 10 ani. - "Cānd ai 29 de ani, o asemenea perspectiva, este ca si cum ti s-ar spune ca vei muri māine", spune tānara.
Īn ciuda tratamentului invaziv caruia i s-a supus, cancerul a revenit, īntr-o forma si mai agresiva. Doctorii cred ca nu va supravietui mai mult de sase luni.
Avertizata asupra modului īn care va evolua boala, ca moartea va veni īncet si dureros, alaturi de familie a īnceput sa caute o solutie pentru a curma suferinta.
Pe 1 noiembrie, la doua zile de sarbatoarea zilei de nastere a sotului sau, a hotarāt sa puna capat vietii sale, sub supraveghere medicala, avāndu-i alaturi pe cei dragi.
Tānara a tinut sa explice public alegerea sa, īntr-o scrisoare pe care va invitam s-o cititi, dar poate sa n-o judecati.
Chiar de Anul Nou am aflat ca am cancer, dupa luni de zile īn care am suferit de dureri de cap inimaginabile.
Aveam 29 de ani. Eram maritata de un an. Alaturi de sotul meu īncercam sa formam o familie.
Vietile noastre s-au consumat īn rezerve de spital, consultatii si cercetari medicale. La noua zile dupa primul diagnostic am suferit o cranioectomie partiala si o rezectie partiala a lobului temporal. Ambele interventii chirurgicale efectuate īn ideea īn care vor stopa cresterea tumorii.
Īn aprilie, am aflat nu numai ca tumora revenise, dar era si mai agresiva. Prognoza doctorilor a fost ca mai am numai sase luni de trait.
Din cauza marimii tumorii, medicii au prescris un tratament care presupunea o iradiere completa a creierului. Am citit despre efectele secundare ale acestui tratament. Voi pierde complet parul, iar scalpul meu va suferi arsuri de gradul I. Modul meu de viata, asa cum īl stiam, va disparea.
Dupa luni de cautari, alaturi de familia mea, am ajuns la concluzia ca nu exista niciun tratament care sa-mi salveze viata si ca cele recomandate de medici īmi vor distruge timpul pe care īl mai am de petrecut alaturi de cei dragi.
Am luat īn considerare si internarea īntr-o institutie pentru bolnavii aflati īn stadiul terminal. Dar si aici am gasit inconveniente, tratamentul medicamentos paleativ putea induce rezistenta la morfina, schimbari de personalitate, pierderi ale constiintei si dizabilitati īn folosirea muschilor.
Pentru ca restul corpului meu este sanatos si tānar, ar fi fost doar un chin pentru mine si pentru familia mea sa trecem prin suferinta.
Nu am dorit acest scenariu de cosmar pentru mine si pentru familia mea. Mi-am propus sa mor cu demnitate si am decis ca asa este cel mai bine pentru mine.
A trebuit sa ne mutam resedinta din California īn Oregon, unul din cele cinci state īn care euthanasia este legala. O noua casa, un nou permis de conducere, carte de votant, permisiunea sotului meu de a-si parasi slujba pentru o vreme. Nu multe familii au o atāt de mare flexibilitate si nici resursele necesare pentru a face aceste schimbari.
Urmez un tratament medicamentos de cāteva saptamāni. Nu am tendinte suicidale, daca le aveam, totul era sfārsit de mult timp. Nu vreau sa mor, dar asta mi se īntāmpla si vreau sa fie īn conditiile pe care le impun eu.
Nu sfatuiesc pe nimeni sa urmeze calea mea. Īntrebarea pe care o pun este cine are dreptul de a-mi spune ca nu merit sa aleg aceasta optiune. Sa-mi spuna ca merit sa sufar saptamāni sau chiar luni de dureri insuportabile. De ce ar avea cineva dreptul sa aleaga īn locul meu?
Acum, dupa ce am primit decizia de acceptare a euthanasierii mele, trec printr-un teribil sentiment de usurare. Aceasta posibilitate de a alege cum sa-mi sfārsesc viata a devenit extrem de importanta pentru mine, mi-a oferit īntr-un fel linistea de care aveam nevoie pentru a nu fi dominata de frica, incertitudine si durere.
Īn acest moment sunt capabila sa merg mai departe. Sa traiesc cu adevarat pe acest minunat Pamānt, sa caut bucurie si dragoste īn jurul meu si sa-mi petrec timpul calatorind pentru a ma bucura de ceea ce ofera natura. Acum stiu ca am o plasa de siguranta
Atunci cānd suferinta va deveni prea greu de īndurat, le voi spune tuturor celor dragi "Va iubesc, veniti alaturi si luati-va ramas bun īnainte de a face pasul spre ceea ce urmeaza. Voi muri avānd alaturi, īn dormitorul meu, pe sotul meu, parintii mei si cei mai buni prieteni.
Brittany Maynard end copy/paste

Inapoi la insemnarea sursa 884 nu accept