Despre-discriminare

 Una dintre cele mai dezbatute probleme ale societatii române contemporane este discriminarea pe criterii etnice, de rasa, de sex sau de vârsta..Dar nu s-a pus niciodata problema daca în aceasta societate nu exista cumva si reversul medaliei, ce - în acest caz poarta denumirea de discriminare pozitiva.

În primul rând ma gândesc la relatiile de munca existente în populatia româneasca, ca si în rândurle minoritatilor ca maghiara, germana , turca sau armeana si relatiile existente în populatia rroma (eu prefrer sa o numesc cu termenul istoric - datând de pe vremea lui Mircea cel Batrân sau Alexandru cel Bun: tiganeasca). În acest caz este vorba despre o discriminare pozitiva: românii ocupa majoritar - ma refer la bugetari - functii cu un grad mare de implicare intelectuala, dar prost remunerate (între care cele de bibliotecar se numara sub nivelul salariului minim pe economie, între 650 si 1100 lei pe luna). Oare în afara profesorilor sau a cadrelor medicale - câti dintre bugetari au reusit sa-si exprime doleantele si acestea sa fie si auzite de guvernanti? Pe de alta parte, care sunt meseriile bugetare ocupate de numitii rromi, care se plâng de discriminare? Maturatori, (cu salarii mult peste 1000 lei), fotbalisti, interpreti (ale caror salarii sunt de cele mai multe ori cu sase zerouri...) desfidând orice persoana, care doreste sa îsi câstige în mod onest pâinea. Rromii în societatea româneasca sunt cei mai vocali, în media audio-vizuala dar si în cea scrisa, de multe ori dând tonul unor scandaluri ignobile si inutile. Bineînteles, nu se pot face generalizari absolute, dar în mare, aceasta este situatia actuala în România. Astfel, cred ca vorbim clar despre o discriminare , însa pozitiva în cazul rromilor (de fapt a tiganilor, rromii ducând prin extensie la gândul ca ar fi descendenti ai romanilor, ceea ce este fals si grosolan) si clar negativa pentru restul populatiei. Cred ca o atitudine mai ferma si în aceasta privinta ar pune lucrurile la punct.

Un alt aspect este a problemei este discriminarea etinica.Si în acest caz se fac unele vocalize, dar cu surdina pusa: într-adevar , niciodata în România ultimilor 50 de ani nu s-a practicat o discriminare pe baze etnice, asa cum estre stipulata în conventiile europene sau în tratatele etnice. Nici populatia maghiara, nici cea germana, turca, armeana, lipoveana nu au fost discriminate pe baza apartenentei la etnia respectiva, iar daca acestor persoane le-a fost îngradit accesul la anumite functii, acest lucru nu a fost determinat decât de criteriul performantei. Poate o exceptie în acest caz a fost constituita de problema secuilor din Harghita si Covasna, ale caror pretentii de autonomie si independenta au fost exagerate.

Cel mai grav aspect însa este dat de disciminarea - reala de aceasta data - pe criteriul vârstei. O politica aberanta nu da credit decât celor situati între 30-35 de ani, în cazuri foarte rare mai cautându-se si experienta celor trecuti de 45-50 de ani. Aceasta, în mod aberant, a dus la situatia în care oameni trecuti de 50 de ani îsi pierd locurile de munca, fara posibilitatea de a se pensiona, sunt pusi în situatia de a recurge la expediente, în afara pregatirii lor profesionale sau a capacitatii lor.Aberatia a fost adâncita de guvernele care au spus ca vârsta de pensionare trebuie sa ajunga în viitor la 65 de ani si chiar 70 de ani, dar nu s-au preocupat de creearea unor locuri de munca (bugetate) pentru cei care au atins acest esantion de vârsta..S-a ajuns la un numar impresonant de pensionari pe caz de boala - pe care practic bugetul de asigurari sociale nu îi mai poate sustine - pentru ca acei oameni au ramas practic pe drumuri, far viitor si fara perspective. Situatia devine intolerabila si exploziva, dupa 20 de ani de libertate. Nu se mai poate vorbi despre discriminare pozitiva nici în cazul tinerilor, deoarece nici ei nu au o soarta mai buna. Cei situati sub esantionul celor preferati de 30-35 de ani sufera din cauza lipsei de experienta, cerut pe toate ramurile, dar nimeni nu le asigura loc de munca unde sa poata obtine mult râvnita perfectiune.

Cred, ca în fruntea agendei politicienilor nostri ar trebui sa se situeze aceste probleme si nu ideea de a avea un parlament mono sau bicameral, fapt deja hotarât si stipulat în Constitutia tarii.