Mineriadele anului 1990, democratia sub bâte

Pentru a contracara actiunea opozitiei, FSN, cu sprijinul fortelor de ordine, a pus la cale o contramanifestatie mobilizând angajati de la marile întreprinderi bucurestene. Muncitorii au marsaluit scandând lozinci în favoarea FSN si împotriva partidelor care voiau sa opreasca ascensiunea politica a Frontului: „Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”, „Iliescu nu ceda, tara e de partea ta!”, „Nu ne vindem tara!”, „Vrem liniste sa muncim!”, „Fara mosieri!”.

Între cele doua tabere au avut loc incidente, agravate de tentativa de intrare în sediul guvernului a unui grup de persoane violente. În seara zilei de 28 ianuarie, în unele orase, consiliile judetene FSN au mobilizat cetatenii pentru apararea guvernului. A doua zi dimineata, apelurile insistente lansate de Ion Iliescu, presedintele interimar al tarii, au adus în Bucuresti 5.000 de mineri înarmati cu bâte si unelte de munca.

S-au adaugat acestora zeci de camioane si autobuze cu muncitori din tara, care au venit în Piata Victoriei alaturi de mineri. Au fost semnalate incidente violente între mineri si locuitori ai Capitalei, iar la sediile unor partide istorice si organizatii nefavorabile puterii au avut loc raiduri, perchezitii si retineri ilegale. Pe strazi s-a strigat: „Moarte intelectualilor!” si „Noi muncim, nu gândim!”.

Bilantul celor doua zile de confruntari a fost de câteva zeci de raniti. Politia a facut arestari din rândul participantilor la miting. Tot în ziua de 29 ianuarie au avut loc atacuri asupra sediilor partidelor de opozitie din tara, cu toate ca în orasele respective nu avusesera loc manifestatii. În urma evenimentelor de la Bucuresti, CFSN-ul s-a transformat în Consiliu Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), în care au fost reprezentate si partidele nou-constituite.

A doua Mineriada: 18-19 februarie

Pe 18 februarie 1990 a avut loc o manifestatie anticomunista care fusese anuntata cu câteva zile mai devreme. Piata Victoriei s-a umplut cu zeci de mii de oameni, care au început sa scandeze lozinci împotriva FSN-ului, a lui Ion Iliescu si a Securitatii. În jurul orei 16.00, un grup de provocatori din rândul manifestantilor a luat cu asalt cladirea guvernului, fara ca fortele de ordine sa opuna vreo rezistenta.

Demonstrantii au distrus usile si au intrat în sediul guvernului, ocupând parterul si etajul I, unde au produs distrugeri importante. Câteva ore mai târziu ordinea a fost restabilita cu usurinta de fortele militare, iar politia a arestat 102 persoane, dintre care 12 cu cazier judiciar. Au fost raniti 15 militari în termen si 6 politisti.

Ca si în cazul evenimentelor din 28-29 ianuarie, autoritatile au afirmat ca a avut loc o tentativa de lovitura de stat antidemocratica. A doua zi, câteva mii de mineri din Valea Jiului au sosit în sprijinul guvernului. Spre deosebire de mineri, muncitorii bucuresteni nu au mai raspuns în masa apelurilor facute de autoritati.

Responsabilitatea în ce priveste chemarea minerilor la Bucuresti nu a fost recunoscuta de putere. Desi a fost evidenta implicarea autoritatilor, Ion Iliescu a declarat ca nu a avut nicio contributie la cele doua mineriade, dimpotriva: „Am cautat sa-i descurajam pe cei care voiau sa vina la Bucuresti. Personal, am rugat sa nu vina pentru ca nu era nevoie. Dar sunt miscari spontane pe care nu le poti dirija, nici stapâni”.

În ciuda acestor declaratii, numerosi reprezentanti ai opozitiei si ai presei independente au sustinut ca a fost vorba de provocari conduse de Securitate si de guvern.

A treia Mineriada: 13-15 iunie 1990

Începând cu 22 aprilie, în Piata Universitatii din Bucuresti s-a desfasurat un maraton al protestelor care a durat 53 de zile. Principala revendicare a manifestantilor a fost acceptarea de catre putere a Punctului 8 din Proclamatia lansata pe 11 martie 1990 la Timisoara, prin care se cerea excluderea de la conducerea politica a tarii a activistilor comunisti si a ofiterilor Securitatii, timp de trei mandate. De asemenea, se solicita independenta televiziunii si a radioului prin încetarea monopolului exercitat de catre FSN asupra lor.

Câteva zile mai târziu, pe 25 aprilie, în timpul unei sedinte televizate a CPUNului, Ion Iliescu i-a numit pe manifestanti „golani”. Acestia si-au însusit calificativul transformându-l în titlu de glorie. Mai mult, personalitati din domeniul stiintei si culturii din tara si strainatate s-au solidarizat cu „golanii”. Balconul de la Facultatea de Geologie a devenit o tribuna de la care au vorbit personalitati sau simpli cetateni în sprijinul manifestantilor si al revendicarilor acestora.

Pe 20 mai 1990, FSN a câstigat cu majoritati zdrobitoare atât alegerile prezidentiale, prin candidatul Ion Iliescu, cât si pe cele parlamentare. Considerând ca protestul din Piata Universitatii nu mai era oportun în noile conditii, Liga Studentilor si-a anuntat retragerea din Piata. În „Zona libera de neocomunism” au mai ramas aproximativ 250 de persoane, din care o parte au intrat în greva foamei.

Guvernul a hotarât pe 12 iunie 1990 ca a doua zi politia, armata si Serviciul Român de Informatii sa puna în aplicare un mandat al Procuraturii care cerea degajarea Pietei Universitatii. A doua zi, începând cu ora 4.00 dimineata, fortele de politie i-au atacat pe grevistii foamei din Piata Universitatii. Concomitent, politia a intrat si în Institutul de Arhitectura, iar apoi a înconjurat piata cu vehicule. Grevistii arestati au fost batuti, iar apoi au fost urcati în dube si dusi la Magurele, în apropierea Bucurestiului.

Peste câteva ore, circa 200 de muncitori de la Întreprinderea de Masini Grele Bucuresti, strigând „IMGB face ordine”, au patruns în cladirea Institutului de Arhitectura, unde i-au molestat pe studentii care se aflau acolo. În dupa-amiaza aceleiasi zile, „echipe de soc” îmbracate civil incendiaza autovehiculele fortelor de ordine si apoi conduc asaltul asupra cladirilor Politiei Capitalei, SRI-ului si a Ministerului de Interne.

Tot în dupa-amiaza zilei de 13 iunie a fost atacata Televiziunea de manifestanti incitati de grupuri compacte de provocatori. Emisia televiziunii a fost întrerupta timp de câteva ore de catre factori de decizie ai institutiei, în întelegere cu responsabilii politici, pentru a se induce panica în rândul cetatenilor Capitalei, conform lui Dumitru Iuga, liderul sindicatului din televiziune.

La sfârsitul zilei, Ion Iliescu a transmis prin posturile de radio si televiziune un apel catre toti cetatenii Capitalei sa apere guvernul si Televiziunea. În cuvântul sau, presedintele a afirmat ca actiunile violente au fost puse la cale de grupuri extremiste care intentionau sa dea o lovitura de stat. Mai mult, un comunicat al guvernului preciza ca violentele din ziua de 13 iunie au fost acte de tip legionar, sugerându-se faptul ca opozitia politica nu a fost straina de cele întâmplate. Dupa o zi plina de confruntari, în timpul noptii, armata a reusit sa restabileasca ordinea.

Cu toate ca situatia se gasea sub control, a doua zi au sosit minerii din Valea Jiului, fiind îndemnati de Ion Iliescu din balconul guvernului sa mearga în Piata Universitatii. Grupuri de mineri au patruns în Universitate si în Institutul de Arhitectura. Studentii prinsi au fost batuti cu bestialitate, iar laboratoarele si salile de curs au fost devastate. Pe strazile adiacente Universitatii, orice persoana care prin tinuta si comportament parea a fi „intelectual” a fost maltratata.

Mai mult, minerii aveau fotografii ale participantilor la manifestatia din Piata, realizate dupa casete filmate. Prin intermediul fotografiilor au fost vânati cei care au vorbit din balconul de la Universitate. Tot la indicatia minerilor, politia a facut multe arestari. Au avut loc descinderi ale minerilor la sediile unor partide (PNL, PNT-CD), la locuintele unor lideri ai opozitiei si la sediile unor ziare si reviste independente. Minerii au mers la redactia cotidianului „România libera” si au impus încetarea aparitiei ziarului.

Evenimentele din 13-15 iunie s-au soldat cu sute de raniti si cu câtiva morti. Au fost arestate sute de persoane, iar pe 15 iunie au continuat arestarile la locul de munca al manifestantilor. Minerii au fost convocati la Complexul Expozitional de catre Ion Iliescu, care le-a multumit pentru ca au raspuns chemarii sale si au dat dovada de „înalt simt civic”.

Opinia publica internationala a fost socata de evenimentele petrecute la Bucuresti. Posturile de televiziune si marile cotidiene din toata lumea au transmis stiri si reportaje despre violentele petrecute în capitala României, Departamentul de Stat al SUA declara ca „actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei române”.