La 23 august 1939, īmparatii Rasaritului si Apusului si-au dat māna īncheind, prin intermediul ministrilor lor de externe, Molotov si Ribbentrop, un “pact de neagresiune” care prevedea, īn secret, īmpartirea Europei. Unul (Adolf Hitler) īsi adjudeca, īn numele “uniunii europene” national-socialiste, partea occidentala si centrala a continentului, celalalt (I.V. Stalin), īn numele “uniunii europene” comuniste, Rasaritul si partea central-rasariteana. O frontiera a rusinii brazda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgānd Finlandei regiunile estice, desfiintānd Tarilor
Baltice, īmpartind Polonia īn doua si pulverizānd Romānia Mare. Rusii pretindeau nordul si estul Moldovei, arbitrar denumite de “hotii de pamānturi” ai veacurilor precedente “Bucovina” (īn 1786) si “Basarabia” (īn 1807), urmānd sa dispuna, īn favoarea satelitului lor, Bulgaria, si de Dobrogea, iar germanii, interesati de petrolul romānesc, dar si de mentinerea īn Axa a celui ce se declarase primul “fascist” al lumii postbelice, batrānul amiral de Bįlaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide īn privinta restului.
Urmare a trocului de popoare din august 1939, īn prima jumatate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadata de armatele nazisto-sovietice, Finlanda si Tarile Baltice cotropite de rusi. Marea Britanie si Franta au declarat razboi celor doi agresori pe care Societatea Natiunilor i-a condamnat. Īn aceste conditii, Romānia a primit notele ultimative din 26 si 27/28 iunie 1940 si sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) si ministrii sai au cedat. Pentru armata romāna a īnceput umilinta retragerii fara un foc de arma de la hotarele īntemeiate de Musatini si, īn acelasi timp, calvarul. Pentru ca bandele de cazaci si trupele regulate ale “Armatei Rosii” nu au respectat nici macar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hartuind trenurile regimentare, batjocorind, īn scopul provocarii, ofiterii si trupa. Si nu au respectat nici macar noua linie de frontiera impusa tot de Moscova, depasind-o si īnaintānd pas cu pas īn adāncimea teritoriului. Asa a cazut, īn Nord, Herta si invadatorul si-a īnceput īnaintarea spre Putna si Suceava, localitatile-simbol ale māndriei si vitejiei de odinioara ale romānilor, īn epoca marelui Stefan. De nestavilit, pentru ca la Bucuresti īsi facuse loc deruta, frica si tradarea! Regele nu a īndraznit sa reactioneze, guvernul nici atāt, astfel ca, de la ministrul de razboi nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat si-a continuat retragerea spre nicaieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulati de obedienta generalilor, de tradarea ostirii romāne de catre elita politica, numai Dumnezeu stie! Din fericire pentru un popor īn al carui cod genetic este īnscrisa supravietuirea, īn astfel de momente apar Eroii! Adevaratii eroi, cei carora le datoram parte din īnsasi fiinta noastra, cei care-si fac mai mult decāt datoria, dovedind ca si romānii pot supune vointei lor vremurile, dar care nu patrund īn cartea de aur a istoriei neamului pentru ca impostura si ticalosia, neputānd suferii comparatia, fac tot ce pot spre a le arunca numele īn uitare! Curajul lor fara egal ramāne sa fie povestit urmasilor de catre martori, daca acestia au sansa sa supravietuiasca.
Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care si-a asumat o raspundere pe care nici comandantii regimentului si diviziei, ministrul de razboi, guvernul si regele nu au īndraznit sa si-o asume. Aflat īn ariergarda, a lasat regimentul sa-si continue rusinoasa retragere si, cu de la sine putere, a ordonat ofiterilor batalionului sau: “De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unitati, organizati-va pozitii de aparare si, daca rusii mai īnainteaza un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RASPUNDERE, deschide-ti focul!” Astfel, “mareea rosie” a fost oprita cu foc pe aliniamentul care a devenit, īn Nord, granita Romāniei, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odata produs, amenintānd sa se transforme īn scandal international, rusii au trebuit sa cedeze. Un ofiter oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, īn locul politicienilor si capilor armatei, oferindu-ne o frontiera si scapāndu-ne de rusinea de a vizita astazi, cu pasaport, mormāntul lui Stefan cel Mare!
Pentru curajul sau maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici si a ramas pāna astazi... criminal de razboi!
I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat si executat, īn conformitate cu legea martiala, doua duzini de cetateni romāni tradatori, care i-au īntāmpinat cu pāine si sare pe invadatori, au atacat trupele romāne, actionānd ca o coloana a V-a sovietica. Din nenorocire faceau parte din categoria “supraoamenilor”, a adeptilor unei anumite religii care le permite sa se considere mai oameni decāt oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Tepes a executat 341 de catolici si a ramas pāna astazi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen si Stefan cel Mare au tras īn teapa mii de romāni ortodocsi, īn Transilvania si Muntenia si, ultimul, zeci de mii de tatari si nimeni nu s-a sesizat, dovada ca, īn ochii unora, nu suntem toti egali īn fata lui Dumnezeu! Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agentilor lor sunt aceiasi cu cei care, chiar īn acele zile, au atras, sub pretextul acordarii dreptului de stramutare īn Romānia, populatia stravechilor sate romānesti de pe Siret si Sivetel (Taraseni, Suceveni, Banila, Poiana Mare, Boian, Igesti, Cires, Adāncata, Hliboca, Volcinet, Crasna, Ciudei, Sinautii Vechi, Bahrinesti etc.) la Fāntāna Alba (Belaia Krinita) si i-au masacrat fara mila. Dar ce conteaza, īn cumpana justitiei lumii “civilizate”, 15.000 de romāni, populatie civila, barbati tineri si batrāni, femei, copii, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut romāni, pe pamāntul stramosilor lor, īn comparatie cu 20-25 de teroristi “alesi”, reprezentanti ai Dumnezeului-BAN?
Exonerat de raspundere de Conducatorul Romāniei si el recomandat īnca memoriei colective drept “fascist” si “criminal de razboi”, pentru vina de a fi īncercat sa ne apere “saracia si nevoile si neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut sansa pe care o au numai eroii autentici - aceea de a cadea īn lupta pentru patria sa, īn iulie 1944, la Pascani. Neputāndu-se razbuna pe trupul sau, neputāndu-l executa sau tārī prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, īnaintarea īn adāncimea teritoriului romānesc, bolsevicii s-au razbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat īn uitare! Si ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv sters din memoria colectiva a neamului sau, intoxicat cu “eroi” de teapa unui Filimou Sārbu, I.M. Pacepa sau Mircea Raceanu, daca un batrān si suferind veteran de razboi, astazi īn vārsta de 86 de ani, pe vremea aceea tānar locotenent, īn subordinea maiorului Valeriu Carp, nu si-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-si asterne pe hārtie, amintirile, īn folosul generatiilor tinere, nascute spre nesansa lor īn minciuna, hranite cu iluzii si promisiuni desarte de adeptii lui Iuda.
Īn ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosa īsi publica partial memoriile la Editura “Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrarii sale - “Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” - fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca “Motto”, batrānul cavaler ne transmite īn cuvinte simple o constatare tulburatoare, care se constituie īntr-un adevar de un cumplit tragism pentru militarii romāni ai tuturor timpurilor: “Celor ce si-au servit cu credinta patria, dar au fost lipsiti de recunostinta ei”. Iata de ce, tocmai pentru a repara aceasta nedreptate īntr-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toti aceia care mai simt romāneste, am scris aceste rānduri, īn atentia colegilor de generatie si a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. “Asociatia Nationala Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, īn pofida a ceea ce ar putea spune diversi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, īn cazul Valeriu Carp!
Armata romāna īsi va recapata demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politica īn vara anului 1940 si nu numai, abia atunci cānd singurul militar si romān care a avut curajul sa-si asume īn acele clipe de cumpana, raspunderea unei decizii romānesti īsi va primi locul pe care-l merita, īn galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci cānd bustul maiorului Valeriu Carp va strajui hotarul pe care el l-a fixat si aparat, pentru NOI, cei de astazi, īmpotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!
Urmare a trocului de popoare din august 1939, īn prima jumatate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadata de armatele nazisto-sovietice, Finlanda si Tarile Baltice cotropite de rusi. Marea Britanie si Franta au declarat razboi celor doi agresori pe care Societatea Natiunilor i-a condamnat. Īn aceste conditii, Romānia a primit notele ultimative din 26 si 27/28 iunie 1940 si sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) si ministrii sai au cedat. Pentru armata romāna a īnceput umilinta retragerii fara un foc de arma de la hotarele īntemeiate de Musatini si, īn acelasi timp, calvarul. Pentru ca bandele de cazaci si trupele regulate ale “Armatei Rosii” nu au respectat nici macar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hartuind trenurile regimentare, batjocorind, īn scopul provocarii, ofiterii si trupa. Si nu au respectat nici macar noua linie de frontiera impusa tot de Moscova, depasind-o si īnaintānd pas cu pas īn adāncimea teritoriului. Asa a cazut, īn Nord, Herta si invadatorul si-a īnceput īnaintarea spre Putna si Suceava, localitatile-simbol ale māndriei si vitejiei de odinioara ale romānilor, īn epoca marelui Stefan. De nestavilit, pentru ca la Bucuresti īsi facuse loc deruta, frica si tradarea! Regele nu a īndraznit sa reactioneze, guvernul nici atāt, astfel ca, de la ministrul de razboi nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat si-a continuat retragerea spre nicaieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulati de obedienta generalilor, de tradarea ostirii romāne de catre elita politica, numai Dumnezeu stie! Din fericire pentru un popor īn al carui cod genetic este īnscrisa supravietuirea, īn astfel de momente apar Eroii! Adevaratii eroi, cei carora le datoram parte din īnsasi fiinta noastra, cei care-si fac mai mult decāt datoria, dovedind ca si romānii pot supune vointei lor vremurile, dar care nu patrund īn cartea de aur a istoriei neamului pentru ca impostura si ticalosia, neputānd suferii comparatia, fac tot ce pot spre a le arunca numele īn uitare! Curajul lor fara egal ramāne sa fie povestit urmasilor de catre martori, daca acestia au sansa sa supravietuiasca.
Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care si-a asumat o raspundere pe care nici comandantii regimentului si diviziei, ministrul de razboi, guvernul si regele nu au īndraznit sa si-o asume. Aflat īn ariergarda, a lasat regimentul sa-si continue rusinoasa retragere si, cu de la sine putere, a ordonat ofiterilor batalionului sau: “De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unitati, organizati-va pozitii de aparare si, daca rusii mai īnainteaza un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RASPUNDERE, deschide-ti focul!” Astfel, “mareea rosie” a fost oprita cu foc pe aliniamentul care a devenit, īn Nord, granita Romāniei, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odata produs, amenintānd sa se transforme īn scandal international, rusii au trebuit sa cedeze. Un ofiter oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, īn locul politicienilor si capilor armatei, oferindu-ne o frontiera si scapāndu-ne de rusinea de a vizita astazi, cu pasaport, mormāntul lui Stefan cel Mare!
Pentru curajul sau maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici si a ramas pāna astazi... criminal de razboi!
I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat si executat, īn conformitate cu legea martiala, doua duzini de cetateni romāni tradatori, care i-au īntāmpinat cu pāine si sare pe invadatori, au atacat trupele romāne, actionānd ca o coloana a V-a sovietica. Din nenorocire faceau parte din categoria “supraoamenilor”, a adeptilor unei anumite religii care le permite sa se considere mai oameni decāt oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Tepes a executat 341 de catolici si a ramas pāna astazi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen si Stefan cel Mare au tras īn teapa mii de romāni ortodocsi, īn Transilvania si Muntenia si, ultimul, zeci de mii de tatari si nimeni nu s-a sesizat, dovada ca, īn ochii unora, nu suntem toti egali īn fata lui Dumnezeu! Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agentilor lor sunt aceiasi cu cei care, chiar īn acele zile, au atras, sub pretextul acordarii dreptului de stramutare īn Romānia, populatia stravechilor sate romānesti de pe Siret si Sivetel (Taraseni, Suceveni, Banila, Poiana Mare, Boian, Igesti, Cires, Adāncata, Hliboca, Volcinet, Crasna, Ciudei, Sinautii Vechi, Bahrinesti etc.) la Fāntāna Alba (Belaia Krinita) si i-au masacrat fara mila. Dar ce conteaza, īn cumpana justitiei lumii “civilizate”, 15.000 de romāni, populatie civila, barbati tineri si batrāni, femei, copii, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut romāni, pe pamāntul stramosilor lor, īn comparatie cu 20-25 de teroristi “alesi”, reprezentanti ai Dumnezeului-BAN?
Exonerat de raspundere de Conducatorul Romāniei si el recomandat īnca memoriei colective drept “fascist” si “criminal de razboi”, pentru vina de a fi īncercat sa ne apere “saracia si nevoile si neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut sansa pe care o au numai eroii autentici - aceea de a cadea īn lupta pentru patria sa, īn iulie 1944, la Pascani. Neputāndu-se razbuna pe trupul sau, neputāndu-l executa sau tārī prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, īnaintarea īn adāncimea teritoriului romānesc, bolsevicii s-au razbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat īn uitare! Si ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv sters din memoria colectiva a neamului sau, intoxicat cu “eroi” de teapa unui Filimou Sārbu, I.M. Pacepa sau Mircea Raceanu, daca un batrān si suferind veteran de razboi, astazi īn vārsta de 86 de ani, pe vremea aceea tānar locotenent, īn subordinea maiorului Valeriu Carp, nu si-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-si asterne pe hārtie, amintirile, īn folosul generatiilor tinere, nascute spre nesansa lor īn minciuna, hranite cu iluzii si promisiuni desarte de adeptii lui Iuda.
Īn ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosa īsi publica partial memoriile la Editura “Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrarii sale - “Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” - fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca “Motto”, batrānul cavaler ne transmite īn cuvinte simple o constatare tulburatoare, care se constituie īntr-un adevar de un cumplit tragism pentru militarii romāni ai tuturor timpurilor: “Celor ce si-au servit cu credinta patria, dar au fost lipsiti de recunostinta ei”. Iata de ce, tocmai pentru a repara aceasta nedreptate īntr-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toti aceia care mai simt romāneste, am scris aceste rānduri, īn atentia colegilor de generatie si a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. “Asociatia Nationala Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, īn pofida a ceea ce ar putea spune diversi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, īn cazul Valeriu Carp!
Armata romāna īsi va recapata demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politica īn vara anului 1940 si nu numai, abia atunci cānd singurul militar si romān care a avut curajul sa-si asume īn acele clipe de cumpana, raspunderea unei decizii romānesti īsi va primi locul pe care-l merita, īn galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci cānd bustul maiorului Valeriu Carp va strajui hotarul pe care el l-a fixat si aparat, pentru NOI, cei de astazi, īmpotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!
Colonel dr. MIRCEA DOGARU
