|
|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-cotidianul.ro
Stelian Ilea a dovedit coruptia comisarului-sef Muresan, procurorii confirma
Demersurile finantatorului ziarului din Cluj-Napoca, Foaia Transilvana, Stelian Ilea, privind tragerea la raspundere a fostului adjunct al Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, comisarul-sef Alexandru Muresan, pentru acuzatiile de coruptie si altele asemanatoare au început sa aiba urmarile scontate: o instanta a decis confiscarea unei parti din averea politistului, acum eliberat din functie.Actiunea lui Ilea a început sa fie salutata în presa clujeana.
Comisarul sef Alexandru Muresan a fost adjunctul inspectorului sef al IPJ Cluj. Adica al doilea om din Politia judetului Cluj. Acum este pus la dispozitia sefului IPJ Cluj pentru ca are pe rol un dosar penal. Sef al IPJ Cluj, care în treacat fie spus este suspectat de autoritati de evaziune fiscala si exista o Ordonanta a Curtii de Apel (decizie care nu e definitiva) de confiscare a 190.000 de euro din averea sa, bani obtinuti nejusificat.Domnule ministru Stroe, ce se întâmpla în Politia clujeana?!
Spicuirile din dosarul comisarului Muresan sunt pentru cititorii Foii Transilvane lucruri de mult stiute, de mult prezentate. Foaia Transilvana a semnalat aceste fapte de acum mai bine de un an. Cu subiect si predicat, cu extrem de mult curaj, cu încapatânarea de a arata adevarul, cu acte publice precum extrase CF si declaratii de avere. Nu pe surse, nu pe auzite, ci cu acte publice! Am avut dreptate!! Faptele comisarului Muresan sunt penale. Dar nu jubilam, ci, din contra, ne îngrozim!
Cum a fost posibil asa ceva?! Cum e posibil ca un sef de IPJ sa fie suspectat de evaziune fiscala si sa existe o decizie privind confiscarea unei parti a averii sale?! Cum e posibil ca un adjunct de IPJ sa aiba dosar penal pentru fals, uz de fals, înselaciune, fals în declaratii?! Pentru numele lui Dumnezeu, procurorii afirma ca si-a falsificat adeverinta de venit precum ultimul borfas! Ca a mintit fara nerusinare! Politia clujeana e condusa de indivizi cu dosare penale, cu ordonante de confiscare a averii! Iata, Clujul se mândreste cu un primar arestat pentru coruptie, un vicepresedinte de consiliu judetean arestat si condamnat pentru coruptie, un sef de politie suspectat de evaziune fiscala si cu decizie de confiscare a averii, cu un adjunct de IPJ cu dosar penal pentru gainarii (fals, înselaciune,etc)…Capitala europeana a…coruptiei?! Un ghem de ilegalitati penale care nu s-au petrecut ieri sau alataieri. Aceste fapte ilicite se petrec de ani de zile, zi de zi! Cum a fost posibil asa ceva?! Cum de nimeni nu a vazut sau nu a vrut sa vada? Cum s-a pricopsit Clujul cu asemenea sefi ai politistilor si, mai ales, cine i-a tinut în brate pâna acum ?! De ce doar acum apar dosare penale pentru fapte prezentate ca fiind ilegale de ani de zile?! Domnule Boc, din calitatea dumneavostraa de fost/prezent primar si fost premier, ne puteti raspunde?! Domnule Daniel Buda, din calitatea dumneavostra de lider al fostului partidului de guvernamânt, ne puteti raspunde?! Domnule Ioan Rus, din calitatea dumneavostra de fost ministru de Interne, ne puteti raspunde?!
În dosarul penal al comisarului Muresan procurorii afirma ca acesta si-a falsificat adeverinta de venit pentru a obtine un împrumut de peste 200.000 de euro. Concret, potrivit rechizitoriul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel, Alexandru Muresan ar fi modificat doua adeverinte de venit din care reiesea ca are un salariu lunar de 8.700 de lei, când în realitate acesta era de 4.700 de lei. "Functionarii bancii au fost indusi în eroare cu ajutorul adeverintei de venit în care se atesta ca învinuitul realiza venituri semnificativ mai mari decât cele reale si în consecinta au hotarât acordarea creditului", spun procurorii. De asemenea, procurorii afirma ca Muresan a omis sa treaca în declaratiile de aver din 2010-2011-2012 împrumuturi de la persoane fizice în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Aceasi procurori sustin ca în declaratiile de aver nu au fost consemnate nici afacerile imobiliare ale cuplului Muresan, care au construit trei blocuri în Cluj, adica 45 de apartamente, vândute cu peste 2,84 milioane de euro. De asemena, se sutine ca, desi avea o casa de locuit, comisarul Muresan primea din 2011 un decont de chirie de 2.000 lei lunar.
(Preluare din ftr.ro)
Omagiu “nebunului” care a doborat statuia adjunctului Politiei Cluj
In acest oras plin de secrete si oameni fatarnici, putini sunt cei ce au curajul sa strige cu voce tare cand e vorba de coruptie sau abuzuri, si mai putini sunt cei ce nu renunta si foarte putini cei ce merg pana la capat.
Stelian Ilea, patronul firmei de security Super Forta, este si finantatorul ziarului local Foaia Transilvana. Deasupra tuturor acestor titulaturi este insa un cetatean oarecare.
Un cetatean care nu s-a temut sa se ia la tranta cu adjunctul sefului IPJ Cluj, comisarul sef Alexandru Muresan, unul dintre cei mai bogati politisti din oras si din Transilvania, pe care l-a acuzat de coruptie, evaziune si inselaciune.
Sa intelegeti foarte bine contextul: Alexandru Muresan a fost ani de zile un boss de politie aparte. Vuia orasul ca este actionar la case de schimb valutar, ca ridica blocuri, nimanui nu i-a pasat, niciunui procuror anticoruptie nu i-a venit prin minte ideea ca s-ar putea apuca de investigat aceste acuzatii.
A facut-o Ilea, desi asupra lui, ca din senin, a tabarat toata forta de represiune a celor deranjati de dezvaluirile facute in propriul ziar: i-au trimis controale la firme, au incercat sa il reduca la tacere.
Ilea nu a renuntat, nu l-a calomniat niciodata pe Muresan, ci a facut rost de dovezi si le-a trimis tuturor institutiilor abilitate sa se ocupe de asemenea corupti.
In unele momente, Ilea a parut nebun. Dar timpul a dovedit ca nu e. Astazi, Alexandru Muresan este suspectat de evaziune fiscala, de intocmirea unei adeverinte de salar cu date false folosita pentru un credit la BRD, ba chiar i s-a si confiscat o parte din avere.
Toate acestea ar fi putut in continuare sa ramana asa, daca Stelian Ilea nu ar fi dus lupta pana la capat.
Pentru persevernta si curaj, dar si in speranta ca si alti clujeni vor medita la gestul acestui om, ii dedicam astazi lui Stelian Ilea rubrica “Jos Palaria!”
| |