Am mai spus si repet sunt articole care le consider utile si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici
Un rege se duce mereu la vânatoare cu înteleptul sau, pe care îl consulta de câte ori avea o dilema. Într-o zi regele se raneste la un deget, asa ca îl întreaba pe întelept: “E bine ca m-am ranit sau e rau?”. “S-ar putea sa fie bine, s-ar putea sa nu fie bine”, îi raspunde înteleptul senin. Mai trece un timp, rana se face tot mai mare.
Regele îl întreaba iarasi pe întelept: “E bine daca rana-i mai mare sau e rau”... Înteleptul iarasi îi spune: “Se poate sa fie bine, se poate sa fie rau”. Degetul regelui se infecteaza si apoi îi este taiat. Atunci regele se înfurie, crezând ca înteleptul nu stie nimic si îl duce la închisoare. Într-un târziu, regele pleaca iarasi la vânatoare si se întâlneste cu un grup de canibali, care îl sechestreaza pentru ospatul lor obisnuit. Numai ca ritualul de sacrificare presupunea ca omul care urma sa fie mâncat, sa fie întreg, sa nu-i lipseasca nimic din corp. Degetul taiat al regelui i-a împresionat pe canibali în mod neplacut; regele nu era bun pentru ospat, asa ca i-au dat drumul. Atunci regele s-a dus la întelept, l-a scos din închisoare si i-a spus: “Acum am înteles ce-mi spuneai, te rog sa ma ierti pentru ca te-am bagat la închisoare. Daca n-aveam degetul taiat, canibalii m-ar fi mâncat”. “Ah, n-ai pentru ce sa-ti ceri iertare”, riposteaza înteleptul. “Daca nu m-ai fi bagat la închisoare, eu as fi fost cu tine la vânatoare si canibalii m-ar fi mâncat pe mine.”
Prin lumea initiatica circula mai multe povestioare de acest fel, relevante pentru restructurarea perceptiei mentale asupra binelui si a raului. Vedem, asadar, ca-i rau sa-ti lipseasca un deget, dar tocmai acest rau sfârseste prin a te salva de la si mai rau. Tocmai rana de la deget îti salveaza viata, cum închisoarea sfârseste prin a avea acelasi rol pentru întelept. Rolul unei situatii catalogate ca ingrata, daca o privesc ochii obisnuiti ai omului (în cazul de fata chiar regele) si nu aceia ai înteleptului, subliniaza puterea situatiilor vietii de a ne ajuta, dincolo de perceptia si întelegerea noastra. Ceea ce mintea vede ca fiind rau se afla, de fapt, în serviciul omului! Unul dintre marile principii initiatice spune ca “negativul serveste, iar pozitivul guverneaza”. Adica, raul slujeste, de fapt, binele. Este tocmai ceea ce ne spune povestea regelui, a înteleptului si a canibalilor.
În clipa în care mintea întelege si accepta ca ceea ce aparent este rau si dureros nu-i altceva decât felul în care situatia se dovedeste “mai desteapta decât noi”, cum spune Lazarev, suferinta ce se iveste din ele poate fi suportata mai usor. La fel ca înteleptul, nu mai avem ce sa iertam si cui, caci regele care ne pedepseste nu face decât sa ne salveze. Într-un caz, negativul serveste prin rana regelui, în alt caz serveste prin furia lui, stare care-l arunca pe întelept la închisoare. Asadar, si trairile noastre mai putin frumoase, mai putin binecuvântate, îsi au rostul lor! Se poate sa fim întregi tocmai atunci când ne acceptam asa cum suntem si când ne manifestam asa cum simtim cu adevarat. Caci negativul serveste prin reactiile noastre naturale, nefalsificate, sincere. Asta nu înseamna ca trebuie sa ne concentram asupra raului, cât sa-i acceptam rolul si, prin aceasta, sa observam ca nu avem pe cine ierta si nici pentru ce ierta.
În viata de zi cu zi, nu poti sa stii daca-i bine sau rau sa te loveasca usor cineva în trafic. Nu poti sa stii daca-i bine sau rau sa fii parasit. Nu poti sa stii daca-i bine sau rau pentru ca te-ai îmbolnavit de gripa. Ceea ce este este: acceptarea devine întelepciune, iar întelepciunea te ajuta sa vezi ca – asa cum spune si povestioara aceasta – nimic nu-i întâmplator. Situatiile vietii te ajuta si atunci când crezi ca esti lovit. Durerea perceputa de mintea omeneasca nu are întotdeauna acelasi sens în logica divina. Omul simte durerea, ea este reala, împovaratoare si aparent distructiva. La capatul unui eveniment însa, putem observa adesea ca prin ea am fost ajutati, protejati si însotiti de o putere care “stie”, “întelege” si “vede” în viitor, uneori inimaginabil de departe.
Participarea noastra constienta la existenta are limitele ei, asa încât a accepta întâmplarile si a întelege ca ele ar putea avea un sens care ne scapa pe moment devine o forma de întelepciune. O inteligenta mai puternica si mai ampla ne poate rupe legaturile cu un om pe care îl iubim azi doar pentru ca peste cinci zile sau zece ani sa facem rugaciuni de multumire pentru darurile ce ni s-au facut prin acea ruptura. Oricine poate gasi nenumarate exemple în experienta personala de viata, privind catre ceea ce s-a întâmplat si n-ar fi fost posibil fara ca altceva sa ne fi fost luat!