cp_Creierul ne joaca feste


 

    Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este  aici 


Aristotel credea despre creierul uman ca serveste doar scopului de a racori sāngele, fiind un organ secundar inimii. Īncepānd cu celebrul medic roman Galen, creierul a capatat recunoasterea pe care o merita pentru rolul sau esential īn functionarea omului, ca lacas al mintii si al identitatii individului. Cel mai misterios organ al omului a fost descris acum cāteva decenii de catre un profesor emerit de la Universitatea Carnegie Mellon, Emerson Pugh, printr-un aforism celebru: „De-ar fi atāt de simplu creierul uman īncāt noi sa-l īntelegem, atunci ar fi atāt de simplu īncāt nu am putea sa o facem”.

Cu toate acestea, cercetarile efectuate īn ultimii ani au dus la aprofundarea cunoasterii pe care o avem despre organul cu ajutorul caruia percepem si judecam realitatea. Aceste cercetari au scos la iveala si cāteva descoperiri interesante despre modul īn care creierul ne joaca uneori feste.

Imaginile difuze, sterse din mintea noastra

Creierul mediaza īntre ceea ce receptioneaza ochii nostri si ceea ce constientizam efectiv ca am vazut. Practic, realitatea vizuala pe care o traim īn fiecare clipa este un film pus īn scena de creier, care recreeaza realitatea, trecānd-o printr-un filtru propriu.

Iata un test simplu prin care puteti vedea cum creierul elimina o secventa din realitatea vizuala: asezati-va īn fata unei oglinzi si priviti, folosind ambii ochi, doar unul dintre ei. Mutati-va apoi privirea asupra celuilalt ochi: priviti mai īntāi stāngul, apoi dreptul, apoi stāngul din nou. Veti observa un fenomen ciudat: īn ciuda faptului ca va miscati ochii pentru a schimba locul pe care īl priviti, nu o sa va vedeti ochii miscāndu-se. Īn schimb, daca exista cineva īn apropiere care va priveste atunci cānd efectuati acest experiment, acea persoana va observa miscarile ochilor.

Aceste miscari rapide ale ochilor, denumite sacade, sunt eliminate de catre creier din filmul realitatii de zi cu zi. Fenomenul se numeste "mascare a sacadelor" (saccadic masking īn limba engleza) si a fost descoperit īn 1898.

De ce are loc acest fenomen? Sacadele constituie cea mai rapida miscare produsa de corpul uman, iar imaginile īnregistrate pe retina īn timpul acestora ar fi neclare si īncetosate. Astfel, creierul elimina atāt aceste imagini difuze, care nu ar fi utile īn procesul de perceptie, cāt si senzatia ca lipseste ceva.

Rāsul schimba ceea ce vedem

Un cercetator australian a demonstrat recent ca vedem lumea altfel atunci cānd rādem.

Jack Pettigrew, profesor la Universitatea din Queensland, a explicat ca, īn mod normal, fiecare ochi trimite imaginea pe care o surprinde catre o parte distincta a creierului. Fara ca noi sa ne dam seama, creierul schimba īn mod continuu atentia īntre cele doua imagini; aceasta situatie poarta numele de "rivalitate binoculara".

Asa se explica de ce atunci cānd privim iluzii optice precum cubul Necker vedem de fapt doua perspective diferite, pe rānd.

Cei mai multi oameni vad fata cubului pe latura din stānga jos si nu pe cea din dreapta sus. Explicatia cea mai plauzibila o reprezinta tendinta fireasca de a vizualiza lucrurile de deasupra, pozitie din care este vizibila fata superioara a acestora. Perspectiva de jos asupra lucrurilor este mult mai rar īntālnita, astfel ca de cele mai multe ori creierul alege sa considere ca se vizualizeaza cubul de sus.

Jack Pettigrew a descoperit ca, atunci cānd rādem, procesul care īn mod normal ne permite sa vedem doua cuburi īnceteaza. Aspectul tridimensional al imaginii dispare.

Descoperirea profesorului australian s-a produs din īntāmplare, cānd unul dintre voluntarii participanti la un studiu asupra rivalitatii binoculare a īnceput sa rāda la una din glumele sale. Īn acel moment rivalitatea binoculara a īncetat. Profesorul a repetat experimentul pe ceilalti voluntari si pe el īnsusi, confirmānd existenta acestui efect incredibil. Studiind fenomenul, el a descoperit ca efectul are loc īndata ce subiectii au sentimentul de veselie ce precede manifestarea fizica a rāsului. Astfel, neutralizarea rivalitatii binoculare nu este produsul miscarii cauzate de rās, ci este cauzata de schimbarile produse la nivelul mintii.

Psihologii sustin ca, pe masura ce īmbatrānim, avem senzatia ca timpul trece mai repede. O posibila explicatie o reprezinta faptul ca experientele ce includ multe detalii necunoscute par a dura mai mult timp. Cānd suntem tineri, cele mai multe amanunte sunt noi, astfel ca experientele par a dura mai mult decāt la batrānete, cānd creierul este surprins de mai putine noutati.

Perceptia timpului poate fi influentata de evenimente cu un semnificativ impact emotional. Īn cazul īn care identificam un potential pericol, regiunea cerebrala cu un rol important īn procesarea fricii, amygdala, percepe fiecare detaliu īn amanunt. De aceea, atunci cānd suntem supusi unei amenintari sau traim un eveniment cu un puternic impact emotional, avem senzatia ca timpul sta īn loc. David Eagleman, un cercetator american care a studiat fenomenul, a īntālnit aceeasi reactie la numeroase persoane din categorii diferite de vāsta, educatie, domeniu de activitate etc.

Un curator de la un muzeu de prestigiu a relatat ca, atunci cānd a darāmat din greseala un valoros vas Ming, a avut senzatia ca a trecut o vesnicie pāna la impactul acestuia cu podeaua. O alta marturie importanta a venit din partea unui motociclist implicat īntr-un accident. Acesta mentiona ca, īn timp ce casca sa se izbea de asfalt īn urma impactului, a avut suficient timp sa observe ca sunetul rezultat formeaza un ritm interesant, chiar o melodie.

Cum se explica aceasta īncetinire a timpului ce parca aduce aminte de celebrul film Matrix? David Eagleman explica: "Timpul este ca de cauciuc - se dilata atunci cānd resursele creierului sunt exploatate intens si se contracta atunci cānd creierul este mai putin solicitat, adica atunci cānd acesta īntālneste o situatie familiara".

Acest lucru a fost confirmat de experimente īn care oamenii au stat o vreme īn pesteri, izolati de orice fel de stimul vizual sau auditiv. Īn iulie 1962, un geolog francez, Michel Siffre, s-a retras pentru 60 de zile īntr-o pestera din sudul Alpilor, pentru a studia efectul izolarii asupra perceptiei timpului. La iesirea lui din pestera, pe 14 septembrie, s-a descoperit ca ultima data din jurnalul sau, īn care scrisese cu doar cāteva ore īnainte, era 20 august. Chiar daca organismul sau respecta ritmul circadian de aproximativ 24 de ore, constiinta sa īnregistra timpul īntr-un mod eronat.

Experientele externe nu sunt singurele elemente ce pot modifica perceptia timpului. Īn anii 1930, fiziologul american Hudson Hoagland a descoperit ca sotia sa avea senzatia ca timpul trece mult mai repede atunci cānd avea temperatura mai mare de 39.5 grade Celsius. Experimente efectuate de alti cercetatori īn anii 2000 si 2005 au aratat ca atāt durerea, cāt si insomnia cronica afecteaza perceptia timpului.

Ceasul intern poate fi dereglat si de substante; un exemplu celebru este oferit de un fost parlamentar britanic ce a acceptat īn 1955 sa i se administreze mescalina īn cadrul unui documentar al BBC. Īn acest film, ce nu a fost difuzat īn cele din urma, parlamentarul mentiona ca el percepea pauze extraordinar de lungi īntre īntrebarile ce īi erau adresate de catre intervievator.

Experimente efectuate recent pe oameni si pe soareci au aratat ca substantele stimulante duc la perceperea unei durate de timp ca fiind mai lunga decāt īn realitate. Aceste substante, precum cofeina, cocaina sau nicotina, permit creierului sa functioneze mai repede, astfel ca acesta poate percepe mai multe evenimente externe, producānd senzatia de dilatare a timpului trait. Alte studii au aratat ca substantele depresive au un efect invers. Acelasi lucru se petrece īn cazul afectiunilor ce reduc nivelul de dopamina din creier, precum boala Parkinson. Astfel, īncetinind viteza de functionare a creierului, apare senzatia ca evenimentele se petrec cu rapiditate.

Efectul placebo - din ce īn ce mai puternic

efectul placebo, ce evidentiaza capacitatea de vindecare pe care o are creierul uman. Chiar daca oamenii de stiinta nu īnteleg īnca īn totalitate cum functioneaza efectul placebo, rezultatele incredibile pe care acesta le are fac ca el sa fie un instrument din ce īn ce mai folosit de catre doctori.

Recent, Asociatia Medicala Germana (BAK) a recunoscut ca mai bine de jumatate din medicii germani prescriu pacientilor pilule placebo. Īn Bavaria, procentul se ridica la 88%! Directorul BAK a declarat ca "medicatiile de tip placebo au un impact mai puternic si mai complex decāt ne asteptam, constituind o componenta importanta a medicinei de astazi". Tratamentul placebo a avut efecte pozitive īntr-o arie larga de specializari ale medicinei, de la afectiunile stomacului la depresie.

Fata de medicamentele conventionale, pilulele placebo au cāteva avantaje majore: au mai putine efecte secundare si nici nu costa mult. Īnsa doctorii germani au facut o descoperire interesanta: cu cāt placebo-ul era mai scump, cu atāt procentul cazurilor tratate cu succes era mai mare. De asemenea, cu cāt un fals remediu este mai complex, de exemplu o injectie īn comparatie cu o pilula, cu atāt este mai eficient. Rezultatele descoperite de doctorii germani confirma studiul efectuat de Dan Ariely īn 2008, care a aratat ca un fals remediu prezentat ca fiind mai scump are o rata de succes mai mare decāt unul cu un pret mai scazut.

Īn mod curios, si medicamentele placebo au efecte secundare, desi nu contin nicio substanta activa. Un studiu efectuat pe un fals remediu ce a fost prezentat pacientilor ca fiind un medicament contra migrenelor a aratat ca acesta a provocat efecte secundare similare cu cele produse de medicamentele anti-migrena! Atāt beneficiul de pe urma pilulei-placebo cāt si efectele secundare sunt exclusiv efectul gāndirii noastre, iar efectul negativ poarta numele de nocebo.

Doctorii germani nu sunt singurii care apeleaza la pilule placebo. Un studiu efectuat īn 2008 īn SUA arata ca aproximativ 50% din doctorii americani prescriu pacientilor lor tratamente placebo, desi Asociatia Medicala Americana recomanda acestora sa prescrie doar medicamente asupra carora pacientul este pe deplin informat.

Daca va gānditi ca asemenea false remedii pot fi administrate doar sub forma de medicament, va īnselati. Un studiu efectuat īn 2002 a socat la momentul respectiv lumea medicala. Cercetarea s-a axat pe pacienti ce sufereau de osteoartrita. Acestia au fost supusi unei false operatii, īn care au fost anesteziati si doar li s-a facut o incizie, fara a le fi operata zona cu probleme. Surpriza a aparut cānd s-a descoperit ca aceia ce au avut parte de operatia placebo au īnregistrat o reducere mai mare a durerii provocate de artrita decāt cei carora li se facuse o artroscopie, ambele categorii de pacienti obtinānd o īmbunatatire a functiei articulare.

Cercetarile īn domeniu arata ca efectul placebo a devenit mai puternic īn ultimii ani. Un studiu efectuat asupra unor medicamente antidepresive a aratat ca reactia pozitiva la placebo s-a dublat īn comparatie cu anii '80. Pentru a fi aprobat, un medicament nou trebuie sa demonstreze īn doua teste un efect pozitiv semnificativ mai mare decāt un placebo, iar companiile farmaceutice constata ca acest lucru este din ce īn ce mai dificil. De asemenea, unele medicamente ce au fost aprobate īn anii '80 si '90 ce sunt retestate astazi arata o diferenta de eficacitate mult mai mica īn comparatie cu pilulele placebo.

Specialistii afirma ca toate aceste dovezi demonstreaza ca puterea creierului de a influenta procesul de vindecare este subestimata.

Creierul si realitatea

Acestea sunt doar cāteva cazuri īn care creierul ne schimba īn mod activ perceptiile. Pe masura ce oamenii de stiinta aprofundeaza studiile asupra mecanismului intern ce ne conduce pe toti, se contureaza din ce īn ce mai tare o concluzie ce poate parea īnfricosatoare: aceea ca rolul creierului nu este unul pasiv, limitat la īnregistrarea realitatii cu ajutorul organelor senzoriale, ci presupune participarea activa la construirea acesteia.




accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului
free counters

 


    E-mail            © 2009-2085 ASCII-Lob       Home    Popescu-Colibasi