Am mai spus si repet sunt articole care imi plac foarte mult si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy&paste" le fixez si la mine pe site. Consider ca este o onoare pentru mine sa le reproduc si pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult Valoare Adaugata) Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa acestui articol este aici
Aristotel credea despre creierul uman ca serveste doar scopului de a racori sāngele, fiind un organ secundar inimii. Īncepānd cu celebrul medic roman Galen, creierul a capatat recunoasterea pe care o merita pentru rolul sau esential īn functionarea omului, ca lacas al mintii si al identitatii individului. Cel mai misterios organ al omului a fost descris acum cāteva decenii de catre un profesor emerit de la Universitatea Carnegie Mellon, Emerson Pugh, printr-un aforism celebru: De-ar fi atāt de simplu creierul uman īncāt noi sa-l īntelegem, atunci ar fi atāt de simplu īncāt nu am putea sa o facem.
Cu toate acestea, cercetarile efectuate īn ultimii ani au dus la
aprofundarea cunoasterii pe care o avem despre organul cu ajutorul
caruia percepem si judecam realitatea. Aceste cercetari au scos la
iveala si cāteva descoperiri interesante despre modul īn care
creierul ne joaca uneori feste.
Imaginile difuze, sterse
din mintea noastra
Creierul mediaza īntre ceea ce receptioneaza ochii nostri si
ceea ce constientizam efectiv ca am vazut. Practic, realitatea
vizuala pe care o traim īn fiecare clipa este un film pus īn scena
de creier, care recreeaza realitatea, trecānd-o printr-un filtru
propriu.
Iata un test simplu prin care puteti vedea cum creierul
elimina o secventa din realitatea vizuala: asezati-va īn
fata unei oglinzi si priviti, folosind ambii ochi, doar unul dintre
ei. Mutati-va apoi privirea asupra celuilalt ochi: priviti mai
īntāi stāngul, apoi dreptul, apoi stāngul din nou. Veti observa un
fenomen ciudat: īn ciuda faptului ca va miscati ochii pentru a
schimba locul pe care īl priviti, nu o sa va vedeti ochii
miscāndu-se. Īn schimb, daca exista cineva īn apropiere care va
priveste atunci cānd efectuati acest experiment, acea persoana va
observa miscarile ochilor.
Aceste miscari rapide ale ochilor, denumite
sacade, sunt eliminate de catre creier din filmul
realitatii de zi cu zi. Fenomenul se numeste "mascare a sacadelor"
(saccadic masking īn limba engleza) si a fost descoperit
īn 1898.
De ce are loc acest fenomen? Sacadele constituie cea mai rapida
miscare produsa de corpul uman, iar imaginile īnregistrate pe
retina īn timpul acestora ar fi neclare si īncetosate. Astfel,
creierul elimina atāt aceste imagini difuze, care nu ar fi utile īn
procesul de perceptie, cāt si senzatia ca lipseste ceva.
Rāsul schimba ceea ce
vedem
Un cercetator australian a demonstrat recent ca vedem lumea
altfel atunci cānd rādem.
Jack Pettigrew, profesor la Universitatea din Queensland, a
explicat ca, īn mod normal, fiecare ochi trimite imaginea pe care o
surprinde catre o parte distincta a creierului. Fara ca noi sa ne
dam seama, creierul schimba īn mod continuu atentia īntre cele doua
imagini; aceasta situatie poarta numele de "rivalitate
binoculara".
Asa se explica de ce atunci cānd privim iluzii optice precum
cubul Necker vedem de fapt doua perspective
diferite, pe rānd.
Cei mai multi oameni vad fata cubului pe latura din stānga jos
si nu pe cea din dreapta sus. Explicatia cea mai plauzibila o
reprezinta tendinta fireasca de a vizualiza lucrurile de deasupra,
pozitie din care este vizibila fata superioara a acestora.
Perspectiva de jos asupra lucrurilor este mult mai rar īntālnita,
astfel ca de cele mai multe ori creierul alege sa considere ca se
vizualizeaza cubul de sus.
Jack Pettigrew a descoperit ca, atunci cānd rādem,
procesul care īn mod normal ne
permite sa vedem doua cuburi īnceteaza. Aspectul
tridimensional al imaginii dispare.
Descoperirea profesorului australian s-a produs din īntāmplare,
cānd unul dintre voluntarii participanti la un studiu asupra
rivalitatii binoculare a īnceput sa rāda la una din glumele sale.
Īn acel moment rivalitatea binoculara a īncetat. Profesorul a
repetat experimentul pe ceilalti voluntari si pe el īnsusi,
confirmānd existenta acestui efect incredibil. Studiind fenomenul,
el a descoperit ca efectul are loc īndata ce subiectii au
sentimentul de veselie ce precede manifestarea fizica a rāsului.
Astfel, neutralizarea rivalitatii binoculare nu este produsul
miscarii cauzate de rās, ci este cauzata de schimbarile produse la
nivelul mintii.
Psihologii sustin ca, pe masura ce īmbatrānim, avem senzatia ca
timpul trece mai repede. O posibila explicatie o reprezinta faptul
ca experientele ce includ multe detalii necunoscute par a dura mai
mult timp. Cānd suntem tineri, cele mai multe amanunte sunt noi,
astfel ca experientele par a dura mai mult decāt la batrānete, cānd
creierul este surprins de mai putine noutati.
Perceptia timpului poate fi influentata de evenimente cu un
semnificativ impact emotional. Īn cazul īn care identificam un
potential pericol, regiunea cerebrala cu un rol important īn
procesarea fricii, amygdala, percepe fiecare detaliu īn
amanunt. De aceea, atunci cānd suntem supusi unei
amenintari sau traim un eveniment cu un puternic impact emotional,
avem senzatia ca timpul sta īn loc. David Eagleman, un
cercetator american care a studiat fenomenul, a īntālnit aceeasi
reactie la numeroase persoane din categorii diferite de vāsta,
educatie, domeniu de activitate etc.
Un curator de la un muzeu de prestigiu a relatat ca, atunci cānd
a darāmat din greseala un valoros vas Ming, a avut senzatia ca a
trecut o vesnicie pāna la impactul acestuia cu podeaua. O alta
marturie importanta a venit din partea unui motociclist implicat
īntr-un accident. Acesta mentiona ca, īn timp ce casca sa se izbea
de asfalt īn urma impactului, a avut suficient timp sa observe ca
sunetul rezultat formeaza un ritm interesant, chiar o melodie.
Cum se explica aceasta īncetinire a timpului ce parca aduce
aminte de celebrul film Matrix? David Eagleman explica:
"Timpul este ca de cauciuc - se dilata atunci cānd
resursele creierului sunt exploatate intens si se contracta atunci
cānd creierul este mai putin solicitat, adica atunci cānd acesta
īntālneste o situatie familiara".
Acest lucru a fost confirmat de experimente īn care oamenii au
stat o vreme īn pesteri, izolati de orice fel de stimul vizual sau
auditiv. Īn iulie 1962, un geolog francez, Michel Siffre, s-a
retras pentru 60 de zile īntr-o pestera din sudul Alpilor, pentru a
studia efectul izolarii asupra perceptiei timpului. La iesirea lui
din pestera, pe 14 septembrie, s-a descoperit ca ultima data din
jurnalul sau, īn care scrisese cu doar cāteva ore īnainte, era 20
august. Chiar daca organismul sau respecta ritmul circadian de
aproximativ 24 de ore, constiinta sa īnregistra timpul īntr-un mod
eronat.
Experientele externe nu sunt singurele elemente ce pot modifica
perceptia timpului. Īn anii 1930, fiziologul american Hudson
Hoagland a descoperit ca sotia sa avea senzatia ca timpul
trece mult mai repede atunci cānd avea temperatura mai mare de 39.5
grade Celsius. Experimente efectuate de alti cercetatori
īn anii 2000 si 2005 au aratat ca atāt durerea, cāt si insomnia
cronica afecteaza perceptia timpului.
Ceasul intern poate fi dereglat si de substante; un exemplu
celebru este oferit de un fost parlamentar britanic ce a acceptat
īn 1955 sa i se administreze mescalina īn cadrul unui documentar al
BBC. Īn acest film, ce nu a fost difuzat īn cele din urma,
parlamentarul mentiona ca el percepea pauze extraordinar de lungi
īntre īntrebarile ce īi erau adresate de catre intervievator.
Experimente efectuate recent pe oameni si pe soareci au aratat
ca substantele stimulante duc la
perceperea unei durate de timp ca fiind mai lunga decāt īn
realitate. Aceste substante, precum cofeina, cocaina sau
nicotina, permit creierului sa functioneze mai repede, astfel ca
acesta poate percepe mai multe evenimente externe, producānd
senzatia de dilatare a timpului trait. Alte studii au aratat ca
substantele depresive au un efect invers. Acelasi
lucru se petrece īn cazul afectiunilor ce reduc nivelul de dopamina
din creier, precum boala Parkinson. Astfel, īncetinind viteza de
functionare a creierului, apare senzatia ca evenimentele se petrec
cu rapiditate.
Efectul placebo - din ce
īn ce mai puternic
efectul placebo, ce evidentiaza capacitatea de vindecare pe
care o are creierul uman. Chiar daca oamenii de stiinta nu īnteleg
īnca īn totalitate cum functioneaza efectul placebo, rezultatele
incredibile pe care acesta le are fac ca el sa fie un instrument
din ce īn ce mai folosit de catre doctori.
Recent, Asociatia Medicala Germana (BAK) a recunoscut ca
mai bine de jumatate din medicii germani prescriu
pacientilor pilule placebo. Īn Bavaria, procentul se
ridica la 88%! Directorul BAK a declarat ca "medicatiile de tip
placebo au un impact mai puternic si mai complex decāt ne asteptam,
constituind o componenta importanta a medicinei de astazi".
Tratamentul placebo a avut efecte pozitive īntr-o arie larga de
specializari ale medicinei, de la afectiunile stomacului la
depresie.
Fata de medicamentele conventionale, pilulele placebo au cāteva
avantaje majore: au mai putine efecte secundare si nici nu costa
mult. Īnsa doctorii germani au facut o descoperire interesanta:
cu cāt placebo-ul era mai scump, cu atāt procentul cazurilor
tratate cu succes era mai mare. De asemenea, cu cāt un fals
remediu este mai complex, de exemplu o injectie īn comparatie cu o
pilula, cu atāt este mai eficient. Rezultatele descoperite de
doctorii germani confirma studiul efectuat de Dan Ariely īn 2008,
care a aratat ca un fals remediu prezentat ca fiind mai scump are o
rata de succes mai mare decāt unul cu un pret mai scazut.
Īn mod curios, si medicamentele placebo au efecte
secundare, desi nu contin nicio substanta activa. Un studiu
efectuat pe un fals remediu ce a fost prezentat pacientilor ca
fiind un medicament contra migrenelor a aratat ca acesta a provocat
efecte secundare similare cu cele produse de medicamentele
anti-migrena! Atāt beneficiul de pe urma pilulei-placebo cāt si
efectele secundare sunt exclusiv efectul gāndirii noastre, iar
efectul negativ poarta numele de nocebo.
Daca va gānditi ca asemenea false remedii pot fi administrate
doar sub forma de medicament, va īnselati. Un studiu efectuat īn
2002 a socat la momentul respectiv lumea medicala. Cercetarea s-a
axat pe pacienti ce sufereau de osteoartrita. Acestia au fost
supusi unei false operatii, īn care au fost anesteziati si doar li
s-a facut o incizie, fara a le fi operata zona cu probleme.
Surpriza a aparut cānd s-a descoperit ca aceia
ce au avut parte de operatia placebo au īnregistrat o reducere mai
mare a durerii provocate de artrita decāt cei carora li se facuse o
artroscopie, ambele categorii de pacienti obtinānd o
īmbunatatire a functiei articulare.
Cercetarile īn domeniu arata ca efectul placebo a devenit mai
puternic īn ultimii ani. Un studiu efectuat asupra unor
medicamente antidepresive a aratat ca reactia pozitiva la placebo
s-a dublat īn comparatie cu anii '80. Pentru a fi aprobat, un
medicament nou trebuie sa demonstreze īn doua teste un efect
pozitiv semnificativ mai mare decāt un placebo, iar companiile
farmaceutice constata ca acest lucru este din ce īn ce mai dificil.
De asemenea, unele medicamente ce au fost aprobate īn anii '80 si
'90 ce sunt retestate astazi arata o diferenta de eficacitate mult
mai mica īn comparatie cu pilulele placebo.
Specialistii afirma ca toate aceste dovezi demonstreaza ca
puterea creierului de a influenta procesul de vindecare este
subestimata.
Creierul si
realitatea
Acestea sunt doar cāteva cazuri īn care creierul ne schimba īn
mod activ perceptiile. Pe masura ce oamenii de stiinta aprofundeaza
studiile asupra mecanismului intern ce ne conduce pe toti, se
contureaza din ce īn ce mai tare o concluzie ce poate parea
īnfricosatoare: aceea ca rolul creierului nu este unul pasiv,
limitat la īnregistrarea realitatii cu ajutorul organelor
senzoriale, ci presupune participarea activa la construirea
acesteia.
accesind acest link ajungeti in pagina home a blog-ului