"copy/paste" rusine Ciolacu

demiterii Secretarului de Stat pentru Revolutionari, Mihai Iulian Dodu, rusinea "oraselor martir", rusinea indemnizatiilor de revolutionar

La o ora inaintata din ziua de 27 decembrie a.c., Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat (al Secretariatului de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist) Mihai Iulian Dodu. "L-au demis, noaptea, ca hotii", a fost anuntul pe care multi l-am primit imediat dupa semnarea actului, prin SMS-uri ori WhatsApp. Relativ tanarul secretar de stat al carui tata murise la revolutie, numit in functie de premierul liberal Nicolae Ciuca, respinsese cererea premierului psd-ist prin care acesta-si reclama statutul de "revolutionar cu merite deosebite".

Victimele revolutiei au dreptul la adevar si reparatii

In timpul revolutiei au murit peste 1100 de oameni, iar peste 3000 au fost raniti. Aceste victime, respectiv urmasii celor care au pierit au dreptul, in sens omenesc si in sens juridic, la adevar (a cunoaste cine a tras in ei); au dreptul la asistenta; au dreptul, in sens omenesc si in sens juridic, la indemnizatii din partea statului roman.

Adevarul despre ucigasi a fost sistematic eludat. Exista cinci cauze initiate de victimele revolutiei judecate la CEDO in care judecatorii europeni au condamnat statul roman pentru lipsa unor anchete efective, pentru inactivitatea autoritatilor pe perioade lungi de timp, pentru multele lacune care au insotit anchetele, pentru ascunderea cu intentie a probelor (aici).

Asistenta acordata ranitilor si mutilatilor a avut o istorie urata. Din fericire, a existat in paralel o solidaritate internationala care a suplinit ceea ce autoritatile romane nu faceau. A mai existat daruirea unor medici exceptionali, oameni precum Nicolae Constantinescu (aici).

Ma intreb, ce ar fi relevant de spus despre indemnizatiile pentru suferinzii de traume definitive si pentru urmasii mortilor?

Impetinenta gaselnita a titulaturii de "oras martir"

La revolutie, la Timisoara au iesit sa infrunte gloantele circa 100.000 de oameni. Aproape intreaga populatie aflata in putere a orasului s-a revarsat pe strazi stiind ca s-a tras cu gloante adevarate si ca se va trage. Daca titulatura "oras martir" are un sens, ea se aplica Timisoarei. Sau cel mult, si Bucurestiului, unde coloanele de zeci de mii de oameni care s-au indreptat spre centrul Capitalei in 22 decembrie 1989 au asigurat, intr-un sfarsit, caderea regimului Ceausescu. Daca titulatura ar fi onorabila, ea nu trebuie acordata altor orase, nici celor unde au aparut victime, dar unde curajosii si merituosii nu au reprezentat decat o minoritate infima.

Or, in Romania exista astazi 24 de orase-martir care au primit titulatura cu motivul ca locuitorii lor s-ar fi distins prin jertfa si eroism in lupta care a dus la victoria revolutiei din decembrie 1989. La 30 decembrie 1994, s-a acordat prin lege, "in semn de cinstire a eroismului manifestat si a memoriei martirilor cazuti", statutul de orase martir si municipiilor Arad, Braila, Buzau si Targoviste. In fapt, probarea "marilor jertfe" a fost redusa la existenta unor persoane ucise, ranite sau retinute pana la fuga cuplului Ceausescu.

Privesti si te crucesti. Stiu perfect cazul Buzaului. Care jertfa? Care eroism? Singurul element care a putut fi bifat pentru a obtine fraudulos titulatura "cinstei" a constat in faptul ca in dimineata zilei 22 decembrie eu am fost ridicat de catre o echipa de Securitate, dus in Bucuresti si inchis in beciurile Directiei a VI-a a Securitatii. Exista deci un arestat!

Fusesem trimis in domiciliu fortat in Buzau, in octombrie 1989. Locuiam la adresa din str. Democratiei nr. 42, de unde eram insotit de acasa la serviciu si inapoi de un securist care imi statea umar la umar. Intreaga circulatie din zona fusese reorganizata, strada Democratiei era singura luminata intr-un oras care noaptea se scufunda in intuneric. Lumea cunostea ce se intampla si de ce se intampla. Exceptand doua rude care lucrau la aceeasi Directie a Apelor, in cele trei luni nu s-a manifestat vreun semn de solidaritate cu mine. In ziua de 22 decembrie, dupa arestarea mea, in oras nu s-a ridicat nimeni impotriva regimului. Doar dupa plecarea elicopterului cu sotii Ceausescu au iesit locuitorii Buzaului pe strazi. Nimeni nu i-a oprit. Nimeni nu a tras cu gloante in ei. Care jertfa? Care eroism? Ce necuviinta, deportarea in oras si arestarea mea din 22 decembrie 1989 sa devina "circumstanta" acordarii titulaturii de oras-martir, Buzaului!

Respingatoarea coruptie a certificatelor de revolutionar

In anul 1992 s-a constituit Club 22 ca asociatie a revolutionarilor din Buzau devenita, ulterior, "Asociatia luptatorilor cu merite deosebite in victoria revolutiei din decembrie 1989". Povestind bovaric "trairile lor opozitioniste", chiar membrii asociatiei recunosc ca nu au iesit pe strada decat dupa fuga cuplului Ceausescu (aici).

La un moment, cand s-a cerut ceva mai multa ordine in desfranata afacere cu certificatele de revolutionari, Asociatia m-a contactat cu rugamintea de a da o declaratie privind arestarea mea in decembrie 1989. Era un fapt. Puteam sa nu o dau? Sa nu recunosc? Ulterior au revenit, solicitandu-ma sa deschid un proces de confirmare a retinerii mele. Ar fi obtinut, astfel, prin instanta, ceea ce constituia o decizie cu putere de lucru judecat privind existenta unui arestat in Buzau conditia recunoasterii lor ca revolutionari. De aceasta data am refuzat. Consider infruptarea din sangele si din suferinta oamenilor imorala. Faptul compromite revolta celor care au infruntat cu adevarat represiunea.

Peste catva timp se va dovedi ca revolutionarii buzoieni nici nu aveau nevoie de strategia lor "desteapta".Lucrand la dosarul Revolutiei, procurorii au identificat 4 declaratii privind arestarea mea la Buzau, in dimineata zilei de 22 decembrie 1989, date de catre ofiteri de securitate in lunile ianuarie-martie 1990. Existenta unui arestat in municipiu era din acel moment dovedita prin documente. Desigur, nu si jertfa, nici eroismul locuitorilor.

Astfel, 52 de revolutionari din Buzau stau pe spatele unui singur om, deportat si arestat in dimineata de 22 decembrie 1989 si isi iau, lunar, indemnizatiile de revolutionari. In fata unei natiuni intregi, in plina zi (si nu noaptea, cum uneori semneaza buzoianul Marcel Ciolacu) ei reclama ca au probat merite deosebite in victoria revolutiei din decembrie 1989.

Coruptia in numele revolutiei din decembrie 1989

Politica oraselor-martir, sistemul certificatelor de revolutionar, Institutul pentru Revolutia din Decembrie 1989 sunt forme ale unei coruptii elaborate, sustinute politic, implicand retele de oameni si institutii. Asocierile de decidenti si beneficiari au natura unor grupari infractionare de fraudare a banilor publici acoperite printr-un abuz al legii posibil printr-un abuz de autoritate. Actiunile celor care controleaza sistemul sunt toate flagrante, toate la lumina zilei, toate verificabile prin bunul simt. Decizia premierului Marcel Ciolacu, de a-l demite pe secretarul de stat Mihai Iulian Dodu, dupa ce acesta-i respinsese cererea de recunoastere a statutului de "revolutionar cu merite deosebite", confirma ca partidul care conduce folosirea corupta a simbolisticii revolutiei din decembrie 1989 este PSD. Decizia subliniaza si incredibila aroganta pe care si-o permite acest partid chiar inainte de multiplele alegeri din 2024.