k308 "copy/paste" supravietuitor ATI-COVIG

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa:dcnews.ro 

Fost baschetbalist de performanta, Gabriel Toma, in varsta de 55 de ani, a avut COVID-19 in urma cu un an, dar lupta cu boala si-a pus amprenta asupra lui.

Gabriel Toma a fost internat in spital timp de 32 de zile: 18 la Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi, 14 la Spitalul Modular COVID Letcani, la ATI, si chiar daca mai avea doar 2,5% sanse de supravietuire, Gabriel Toma a invins virusul care intre timp a devenit si mai agresiv.

La vremea internarii in spital, Gabriel Toma cantarea aproximativ 127 de kilograme, la o inaltime de 1,96 metri, iar o luna de spitalizare l-a transformat total, facandu-l sa slabeasca 25 de kilograme.

La ceva timp dupa ce s-a vindecat, sportivul a povestit cum a debutat boala in cazul lui, ce experiente a avut in sectia ATI si ce l-a ajutat sa se agate de viata.

"A debutat ca o gripa. M-am trezit intr-o zi de luni cu niste simptome ca de gripa sezoniera. Senzatie de usturime a ochilor, capul prea mare, dureri resimtite in muschi si in articulatii, oboseala peste masura de la primele ore ale diminetii. Gustul, mirosul nu le-am pierdut, nu mi s-au modificat nicio secunda.

Am transmis la fabrica faptul ca am o stare gripala si ca voi lucra de acasa. Semnalul a fost, evident, testul pozitiv", a povestit Gabriel Toma, pentru "Ce se intampla, doctore?".

Doua saptamani in sectia de Terapie Intensiva: "Am delirat zile intregi"

"De cum am ajuns in salonul COVID-19 de la Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi, dupa ce au vazut ca saturatia se duce spre 90, mi-au pus "elefantul", masca transparenta verzuie care se aplica peste gura si nas. Pentru ca tot scadea saturatia, mi-au pus "ochelarii", acele doua tuburi ce se introduc in nari si se petrec pe dupa urechi, care concentreaza mai bine aportul de oxigen. Tot scadea… Mi le-au pus pe amandoua concomitent. Nici asa nu s-a stabilizat.

Atunci decizia a fost mutarea la Letcani, unde oxigenul era suficient sa ma poata tine in viata.

Am delirat zile intregi, filme intregi. Am avut conversatii WhatsApp doar in mintea mea. Am construit la detaliu un business, am fost parte dintr-un mare film care implica ceilalti pacienti, concerte muzicale, transferuri intr-o clinica privata. Daca nu le traiesti nu ai cum sa le descrii, pentru ca nimeni nu poate intelege prin ce am trecut.

De multe ori lipsa de oxigen si medicatia ma duceau in scenarii fantastice. Mutat cu tot cu pat intr-o clinica privata in care erau internati niste bolnavi de COVID-19, iar eu eram cumva furnizor de plasma pentru ei.

In scurtele mele momente de luciditate, pe care le am si acum in fata ochilor, tin minte cum am fost legat de maini si de picioare cu niste fase transformate in niste sfori de cat am tras. Aveam mainile atat de umflate de ma uitam natang la ele si nu intelegeam ce sunt. Cand spun umflat, spun ca aratau ca niste franzele…", a mai spus Gabriel Toma.

"Eram legat de maini si de picioare, rastignit in pat". Ce l-a salvat pe sportiv, de fapt

"Nimeni nu imi spunea nimic. Eram in perioada in care eram legat de maini si de picioare, rastignit in pat. Legat cu niste fase, sa ne intelegem, am cicatrici pe mana si acum care imi reamintesc de acea perioada. Nu cu vreun manson care sa impiedice staza…

Din cauza diabetului decompensat aveam o sete teribila. Urlam ore in sir pana efectiv nu mai aveam vlaga – de parca aveam si multa in starea in care eram – dupa o gura de apa.

Cel mai mare cosmar al meu era setea… Urlam dupa apa pana imi pierdeam cunostinta sau nu mai aveam energie sa o fac. Imi dadeau sa beau la cateva ceasuri. Cand vedeam un costum alb strigam imediat, implorand dupa apa… Infernal… La un moment dat mi-au lasat o sticla de apa sa am de baut. Nu ajungeam cu o mana sa tin sticla si cu cealalta sa desfac dopul.

Daca nu ai spiritul necesar, este greu de supravietuit.   Cred cu tarie ca empatia si comunicarea ar putea salva multe vieti in ATI-ul COVID. 

  Pana la urma avem aceleasi tratamente ca peste tot in lumea asta, aceleasi echipamente medicale. De ce difera atat de mult procentele mici ale supravietuitorilor din Romania intubati fata de media lumii?   Cred ca raspunsul este unul singur si lesne de concluzionat.

Pe mine m-a tinut in viata dorinta sa imi revad copiii. Asta a fost telul meu. Asta a fost unica dorinta care m-a determinat sa nu cad in genunchi, sa nu ma las infrant, oricat de multa suferinta am indurat. Ganditi-va ca de trei ori am pasit dincolo…", a completat el.