k210m ...„sa ai cine sa îti aduca apa”

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA. (fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa:psychologies.ro 

Deseori aud parintii cum spun ca e bine sa ai pe cineva care sa îti aduca un pahar cu apa la batrânete. Eu sunt produsul unor astfel de parinti. Hai sa va spun cum e pentru noi, copiii.

Parintii mei cu certitudine m-au facut pentru a avea pe cineva care sa îi îngrijeasca la batrânete. Mai mult, au avut grija sa îmi inspire sentimentul datoriei fata de ei, încâ din tinerete. si, cum cel mai bine functioneaza santajul emotional si sentimentul de vina, le-au combinat pe amândoua pentru rezultate garantate.

Am vrut sa plec în alt oras la facultate, dar nu am putut. Nu erau pregatiti ca eu sa parasesc „cuibul” si nici eu suficient de matura încât sa spun ca fac ceea ce îmi doresc eu pentru mine, nu ce vor ei. Dar trebuia sa râmân acasa.

Pentru ca mama ma iubea foarte mult. Cum? Eram fileul dintre ea si tata, dintre scandalurile lor, mai ales când tata se îmbata.

De ce sa plec eu la facultate când puteam sa îmi dedic viata unei mame care nu a divortat? Mai mult, cineva trebuia sa aduca un venit în casa.Tata îsi bea salariul, iar mama nu muncea. I-am spus mamei sa divorteze, ca asta nu e viata.Credeam ca îmi va spune ca nu stie din ce sa traiasca si se teme. Din contra, am avut un scandal imens ca îmi bat joc de familia mea si cei care mi-au dat viata.Doar pentru ca tata are o problema nu este motiv ca eu sa vreau sa „îmi iau talpasita” sau sa îi spun ei sa o faca. Sunt o nerecunoscatoare!

Aveam 17 ani, nu stiam prea multe. M-am simtit vinovata În paralel cu facultatea aveam un part-time. Banii îi dadeam în casa, era raspunderea mea. Mama gestiona venitul meu. Tata bea o parte din el.

Am terminat facultatea si m-am angajat. Bucurie mare: urma sa aduc mai multi bani în casa. Daca voiam sa îmi cumpar ceva, mama ma acuza de egoism.Îmi însira nevoile casei si care sunt prioritatile. Îmi amintea ca am haine si nu îmi trebuie nimic, de mâncare se ocupa ea. Îmi amintea ca si ei au facut asta pentru mine cât am fost mica.

Abia la 35 de ani am plecat de acasa. Traumatizata, dupa ce l-am vazut pe tata dându-i o palma mamei. Dupa ce mi-a zis ca, daca am ceva de comentat o încasez si eu. Sa am grija sa aduc banii în casa în continuare si nu avem probleme….

Sunt convinsa ca nu toti parintii sunt asa. Dar de câte ori aud sintagma „sa ai cine sa îti aduca apa” ma înfurii.

Eu am fost handicapata emotional si santajata sa fac asta jumatate din viata mea. Sunt un copil nascut din aceasta ratiune. Ca si cum nu as avea viata mea, sau ea ar fi secundara în raport cu nevoile parintilor mei.

Nu o pot spune parintilor, am spus-o unui terapeut si aici, în confesiunea asta: un copil îl faci pentru el, nu pentru tine. Iar daca îl vrei, fii pregatit sa te sacrifici tu, ca parinte, nu pe el.