A aparut primul document protocol dintre institutiile de forta si
ministere. În documentul prezentat de Antena 3 apar numele Laurei
Codruta Kovesi, Constantin Traian Igas, ministru al Internelor din acea
vreme, George Maior, director al SRI, Gheorghe Ialomi?eanu, ministru al
Finantelor, iar în locul lui Catalin Predoiu este semnatura Alinei Bica.
Prin acest protocol sunt trecute câteva masuri prin care au fost
monitorizati oameni de afaceri din domeniii cum ar fi petrol,
combustibil, sigari, alcool, domenii cu un puternic potential financiar
în baza unei hotarâri CSAT, monitorizati de grupuri de lucru.
Socanta este introducerea acestui document.
”Monitorizarea contributiilor cu potential de evaziune si frauda
fiscala ridicat, a societatilor comerciale nou înfiintate, clarificarea
aspectelor practice rezultate în ultima perioada din activitatea de
colectare a taxelor si impozitelor si itensificarea cooperarii
interinstitutionale prin acordarea accesului comun la bazele de date
specifice gestionate de catre institutiile de aplicare a legii cu
atributii în domeniu si realizarea actiunilor comune pe cele noua
domenii prioritare de interventie, impun adoptarea de masuri conjugate
ale institutiilor de aplicare a legii nominalizare de
HCSAT 69/2010.
Administratia Prezidentiala:CSAT nu a aprobat încheierea unor protocoale între SRI si DNA
Consiliul
Suprem de Aparare a Tarii nu a aprobat, prin hotarâri, încheierea unor
protocoale între Serviciul Român de Informatii si Directia Nationala
Anticoruptie sau între SRI si alte entitati ale statului, a informat
Administratia Prezidentiala, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
"Consiliul Suprem de Aparare a Tarii nu a aprobat, prin hotarâri,
încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informatii si
Directia Nationala Anticoruptie sau între Serviciul Român de Informatii
si alte entitati ale statului si nu a stabilit, prin prevederile
hotarârilor aprobate, atributii suplimentare în sarcina acestora.
Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de
Informatii, fie la solicitarea celorlalte entitati implicate, în baza
unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare si
functionare. O parte dintre protocoalele încheiate între Serviciul Român
de Informatii si alte institutii ale statului român au fost deja puse
la dispozitia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului
asupra activitatii SRI, la solicitarea acesteia", arata sursa citata.
Precizarile au fost facute în contextul afirmatiilor recente vehiculate
în spatiul public referitoare la protocoale secrete încheiate între SRI
si alte institutii în baza unor hotarâri ale CSAT.
"Conform prerogativelor legale conferite de Constitutia României si de
Legea de organizare si functionare nr. 415/2002, Consiliul Suprem de
Aparare a Tarii este autoritatea administrativa autonoma învestita cu
organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc apararea
tarii si securitatea nationala. Prin deciziile sale, Consiliul Suprem
de Aparare a Tarii a stabilit cadrul general strategic de coordonare pe
domenii precum combaterea criminalitatii organizate si a coruptiei, a
contrabandei, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea si combaterea
terorismului.
Prin deciziile Consiliului Suprem de Aparare a Tarii sau
pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în
mod concret si nu s-a impus încheierea unor protocoale între
institutiile statului român", mentioneaza Presedintia.
Administratia Prezidentiala a mai precizat ca aceste protocoale
reprezinta acorduri bilaterale sau multilaterale, încheiate cu acordul
partilor implicate, cu respectarea prevederilor legilor si
regulamentelor proprii de organizare si functionare.
"Prin hotarârile adoptate,
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii nu a
stabilit institutiilor abilitate ale statului atributii suplimentare
fata de cele prevazute în actele normative în baza carora li se asigura
organizarea si functionarea
. La nivelul CSAT, au fost aprobate doar
directii de actiune si masuri generale pentru prevenirea sau înlaturarea
riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii nationale, dispuse în
temeiul Legii 415/2002", a precizat Administratia Prezidentiala.
Hotararea CSAT 69/2010
Hotararea CSAT 69/2010: Actiuni de control si in sectoarele agroalimentar, constructii si produse energetice
Joi, 10 Februarie 2011 Scris de: Sanda Spataru
Hotararea CSAT nr. 69/2010, in urma careia au fost constituite grupuri de lucru operationale formate din reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniu, dar si ordonanta de urgenta 54/2010, vor aduce noi actiuni de control pentru combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei.Dupa ce vamile si politiile de frontiera au fost periate la sange de echipele de control, se pare ca actiunile vor continua si in sectoarele agroalimentar, al constructiilor si al produselor energetice
Astfel, documentul de analiza prezentat in sedinta CSAT din iunie 2010 face referire la practicile de evaziune fiscala si contrabanda, mentionand ca principalele domenii de evaziune fiscala sunt cel agroalimentar, al produselor din alcool si tutun, al constructiilor si al produselor energetice.In document se precizeaza ca amplificarea infractiunilor financiare are efecte grave asupra sustenabilitatii bugetelor publice, distorsionand, in acelasi timp, mediul concurential.
CSAT a hotarat atunci elaborarea unui plan comun de actiune a institutiilor cu responsabilitati in combaterea evaziunii fiscale si contrabandei
, menit sa imbunatateasca eficienta colaborarii intre Ministerul de Interne, Ministerul Finantelor Publice si Parchet.
Ca urmare, la nivel judetean se vor constitui grupuri de lucru operationale formate din ofiteri specialisti si experti desemnati de institutiile responsabile.
In cadrul sedintei, directorul Serviciului Roman de Informatii a informat cu privire la utilizarea pe teritoriul Romaniei a firmelor fantoma de catre retelele de crima organizata transfrontaliera, cu predilectie in operatiuni de import si achizitii intracomunitare.
Totodata, CSAT a aprobat Strategia nationala de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului. Documentul fundamenteaza in mod unitar si coerent actiunile sectoriale de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului, stabilind directii de actiune pentru toate institutiile cu responsabilitati in domeniu, in acord cu Strategia de Securitate Nationala a Romaniei si cu ultimele standarde internationale.
accesind acest link ajungeti la ver. "Desktop" a blog-ului