Povestea unui cuplu gay  

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa 

În mijlocul unor dezbateri publice pro si anti casatorii între persoane de acelasi sex am întâlnit un cuplu gay atipic.  Nu participa la parade de strada, nu au prieteni în comunitatea LGBT. Unul are 50 de ani si este profesor universitar, celalalt are 48 de ani si  este cercetator. Formeaza un cuplu de 23 de ani, au trait si traiesc în continuare într-o discretie absoluta. Au si un copil înfiat în urma cu 15 ani.  Desigur, nu cu acte în regula, ci doar prin acord verbal cu parintii naturali.

Rep: Va cunoasteti de…

- 26 de ani. La Revolutie. Ne-am împrietenit având pasiuni comune. Nu eram siguri niciunul din noi de orientarea noastra sexuala atunci. Eu eram casatorit, el avea o prietena, o femeie foarte frumoasa. Abia în ’93 ne-am dat seama ca viata noastra ar trebui sa curga altfel. Am divortat. Sotia mea m-a înteles. M-a sustinut, chiar. Nu este simplu sa schimbi tabara. În mintea ta, în comportamentul tau, se petrec niste scurtcircuite. Apoi, când te lamuresti, te simti eliberat.

- Eu am stiut mereu ca sunt diferit. Ca sunt un pic altfel. Din cauza mentalitatii, a cutumelor, am refuzat initial sa cred asta. Ulterior n-am mai putut sa-mi ascund feeling-ul.

Rep: Parintii, rudele, prietenii?

- Va dati seam ca a fost un soc imens pentru toata lumea. Cu certuri, cu renegare. Multi prieteni mi-au acceptat „schimbarea”, altii m-au evitat de atunci. Nu îi acuz, Doamne fereste!, de nimic. Este optiunea lor în a-si filtra prietenii.

- Eu am avut sustinerea imediata a familiei. Probabil simtisera mai de mult ca sunt un pic diferit.

- Ne-am facut prieteni noi, toti hetero.

- Asa e, nu avem niciun prieten gay. Dar asta asa a fost sa fie. Este adevarat ca noi nu ne-am alaturat comunitatii, nu am facut show din viata noastra. Nu ne-am afisat în public. Am pastrat o granita a decentei între intimitatea familiei si viata publica.

Rep: Ati avut gânduri de casatorie? Sunt, acum, mai multe tari care accepta casatoriile între persoane de acelasi sex.

- Da. De vreo doua ori. Prima oara acum 15 ani. Am mers în Spania, dar nici acolo lucrurile nu erau clare înca. Dar, cu ocazia aceea, l-am cunoscut pe fiul nostru.

- L-am „înfiat” de la o familie de români care lucrau la Castellon. Foarte saraci. Au ales Spania ca sa fuga de saracie, dar au dat peste o viata infinit mai grea. Barbatul nu avea o forta care sa-l ajute la munca fizica din constructii. A avut si doua accidente destul de grave.

- Doamna îngrijea un batrân, si asta era singurul venit sigur. Pe copil îl adusesera si credeau ca se vor descurca. El avea patru anisori atunci.

- Copilul, istet foc, cuminte, ascultator.

-Ne-au rugat sa-l ducem noi înapoi în tara, la bunici. Am acceptat. Când am vazut casa bunicilor, ni s-a rupt sufletul. Ne-am zis ca acest copil merita o soarta mai buna. Asa ca am sunat în Spania si le-am spus parintilor ca am vrea sa le înfiem copilul.

- N-a fost niciun soc pentru ei propunerea noastra. A fost mai socant pentru noi faptul ca parintii au fost imediat de acord.

Rep: Stiau ca sunteti gay?

- Desigur. Nu le-am ascuns.

Rep: Au pus conditii?

- Singura a fost sa nu-i influentam alegerile, sa nu-l îndoctrinam.

- Ne-au rugat sa oferim copilului o viata mai buna decât îi pot oferi ei. Sa faca scoala, studii.

Rep: Practic, ati înfiat un copil doar pe baza cuvântului dat si a unei strângeri de mâna.

- Si promisiunea ca vom avea foarte mare grija de el, de educatia lui. Mai ales de protectia lui.

- Mai complicat a fost cu bunicii copilului. Nici n-au vrut sa auda asa ceva. Abia dupa un an s-au linistit si ei, dar noi am asteptat ca lucrurile sa se linisteasca de la sine.

- Sunt, iata, 15 ani de când este la noi. A fost un elev exemplar, premiant an de an, bursier de merit toata perioada liceului. A intrat la facultate, unde, de asemenea, se tine foarte bine de carte. Cunoaste sapte limbi straine.

- I-am oferit tot ce am putut, este adevarat ca am avut si posibilitatile materiale sa facem asta.

- Am fost severi când a fost nevoie, am fost indulgenti când a fost cazul. Cel mai mult am comunicat cu el. Iar el a înteles.

Rep: Cum a decurs perioada când a început sa afle ca parintii lui adoptivi nu sunt „mama si tata”?

- Complicat, dar am fost cu mult tact. Initial, când era mititel i-am spus ca parintii lui sunt la munca în Spania, iar noi suntem unchii lui. Asa se stia si la scoala. Apoi, usor-usor, când a început sa mai creasca, i-am explicat „diferentele”.

- Surpriza lui n-a fost mare. Nu întelegea el prea multe, iar prin clasa a opta deja stia tot adevarul.

- Nu ne-am afisat niciodata în fata lui, nu ne-am „descatusat”, ca sa folosesc un cuvânt exagerat de dur, niciodata în prezenta lui. Ne-am purtat normal, ca orice familie. Nimic deplasat.

Rep: Cu parintii naturali a pastrat legatura?

- Din pacate, nu. Si nu din cauza lui. Tatal natural s-a plimbat mai mult prin spitale prin Spania. Cu mama mai vorbeste, dar foarte rar. A avut, însa, o relatie buna cu bunicii, pâna ce acestia s-au stins acum trei ani.

- Cred ca se considera vinovati ca si-au înstrainat copilul, nu ca l-au dat unui cuplu gay. Cred ca sunt suparati pe ei însisi, nu pe noi. Dar sunt mândri de el, de cum merge cu scoala, cu educatia. Bineînteles ca nu le este usor.

Rep: Adolescenta? A dat semne ca ar putea fi si el „diferit”?

- Nu. Deloc! I-au placut fetitele. A fost mereu foarte prietenos cu toata lumea. Acum are o prietena, o fata superba. O adoram si noi, el însa este topit dupa ea.

- L-am sprijinit în toate actiunile pe care le-a avut. A avut mai multe prietene în ultimii ani. A suferit, a plâns…

Rep: Mi-ati spus ca nu aveti în cercul de prieteni niciun homosexual. De ce?

- Daca am avea prieteni ca noi doi, discreti, n-am avea nimic împotriva. Din pacate, cei pe care i-am cunoscut nu ne-au placut. N-au înteles ca toti suntem oameni normali. De ce vor sa fie diferiti, excentrici, provocatori? În felul asta îsi fac mai mult rau. România este înca o tara majoritar homofoba, iar asta nu se va schimba în timpul vietii noastre. Daca te afisezi îmbracat excentric, daca vorbesti ca sa atragi atentia, ei bine asta le atrage oprobriul si mistourile. Ce nu înteleg ei este ca nu e nicio diferenta între noi toti. Suntem toti oameni, intimitatea este diferita.

Rep: Ce parere aveti despre paradele gay?

- Oribile. N-am fost si nici nu vom participa vreodata. Este un spectacol dezgustator. Care este scopul unui mars prin oras aproape gol, sa te misti provocator, sfidând decenta? Kitsch-uri ambulante. S-au departat foarte mult de la scopul initial, acela de a stopa raspândirea SIDA.

Rep: Participa si multi heterosexuali, care militeaza pentru egalitatea în drepturi.

- Frumos din partea lor. Dar nu asa se cer si se obtin drepturi. Cum sa obtin drepturi daca marsaluiesc în chilotei sumari în fata trecatorilor, copiilor, batrânilor? Este o minge la fileu ridicata talibanilor antigay. Ce sansa poate avea un astfel de demers când te îmbraci ca un mascarici? Dar, ma rog, fiecare este liber sa se faca de râs asa cum pofteste el. Chiar nu dorim sa fim adunati lor.

Rep: V-ati simtit vreodata discriminati?

- Da, o singura data, dar ne-am învatat lectia. A fost o petrecere de Craciun la o multinationala unde lucra el. Am mers împreuna si ne-a întrebat cineva unde ne sunt sotiile. Am gresit spunându-le ca noi suntem soti. Daca pâna atunci toti erau amabili cu noi, imediat se uitau la noi ca la niste ciumati.

- Daca le-am fi spus ca sotiile noastre sunt acasa batute mar, pentru ca nu ne-a placut cu ce rochie urmeaza sa se îmbrace la petrecere, am fi fost, probabil, eroii serii. Profesionistul, colegul bun care te ajuta mereu, devenise dintr-odata „poponarul” hidos. Batjocura a continuat pâna mi-am dat demisia. Ne-am suparat mai mult de greseala noastra, dar am si învatat o lectie: nu trebuie sa intereseze pe nimeni viata ta privata.

Rep: Ati dori legalizarea casatoriilor gay?

- Nici nu ne pasa. Da, ar fi un pas înainte pe calea normalitatii, dar nu ardem de nerabdare sa se petreaca repede asta.

- Asta nu se va obtine prin parade sau demersuri caraghioase ca cele ale lui Remus Cernea. Nu au finalitate astfel de haiducii. Parerea noastra e ca timpul le va rezolva de la sine pe toate, cu conditia sa se renunte la excentricitatile dezgustatoare. Si de-o parte, si de cealalta.

- Gresesc si „paradistii”, gresesc si cei care au semnat lista celor trei milioane. Oamenii astia chiar se întorc cu mentalitatea în Evul Mediu. Suntem, totusi, în 2016.

O ultima întrebare. Ce credeti: Homosexualitatea este o boala sau o alegere?

- Dumnezeule, ce întrebare! Habar nu am. Chiar nu ne-am pus niciodata aceasta întrebare. Nu stiu daca m-am nascut gay, daca am devenit, daca sunt sau nu bolnav. Tot ce stiu e ca am ales drumul asta la un moment dat si îmi place viata pe care o duc.

- Eu cred ca este o alegere. Amândoi am fost în ambele tabere. Am ales-o amândoi pe asta pentru ca simtim ca suntem mai OK asa. Noi suntem mai OK asa, nu vorbesc în numele altora. Noua ne este foarte bine asa.

Florin, fiul adoptat: „Eu am participat la marsul pentru drepturile lor. Ei nu”

Rep: Florin, tu cum ai aflat adevarul despre parintii tai adoptivi?

- Treptat. Am fost vaccinat cu doze mici. Pâna pe la 10 ani am stiut ca sunt unchii mei care au grija de mine, ca parintii mei o duc greu. Daca nu mi-ar fi spus nimic, eu si acum as fi crezut tot asta. Cum s-au purtat în prezenta mea, cum s-au purtat cu mine, nimic nu-mi ridica semne de întrebare.

Rep: Parintii adevarati?

- Cu mama am mai vorbit, dar rar. Cu tata nu mai tin minte. Am înteles ca are o problema cu coloana vertebrala si a stat mai mult prin spitale. Mi-e mila de ei, as vrea sa-i pot ajuta, dar sunt obsedat de studii si nu am timp de nimic în afara de învatatura.

Rep: Ai avut probleme cu colegii din cauza „unchilor”?

- N-am spus decât unui cerc mic de prieteni, pe care i-am studiat bine înainte. N-au avut nicio reactie, iar asta m-a bucurat. Înseamna ca i-am studiat bine. Prima prietena pe care am avut-o, acu’ vreo doi ani, când i-am spus, a fugit de-a rupt pamântul. Prima drama în dragoste. Actuala mea prietena a spus doar atât: „Ce misto!”.

Rep: Te-ai gândit vreodata ca ai putea trece si tu „de partea cealalta”, ca ai putea fi influentat de parintii adoptivi?

- Nu. Mie îmi place viata asta, ei îmi respecta optiunile, eu le respect pe ale lor. Nu încearca sa influenteze nimeni pe nimeni. M-as îndeparta de ei daca ar încerca sa ma îndoctrineze. Viata merge înainte si-ti poate oferi surprize. Oricui, nu numai mie. Pe de alta parte, viata lor de cuplu este una discreta, uneori chiar prea discreta. Eu, de exemplu, am participat la marsul pentru drepturile lor. Ei nu.

Rep: Cum este viata în casa cu un cuplu gay?

- Normala. Absolut nimic deosebit. Ah, da, lipsesc certurile! Nu i-am auzit niciodata certându-se. Dialogul în familie a fost întotdeauna unul civilizat.

Rep: Crezi ca vor reusi sa se casatoreasca si sa te înfieze cu acte?

- M-as bucura pentru ei, desi nu cred ca ard ei de nerabdare sa se petreaca mâine asta. N-am cunoscut oameni mai rabdatori ca ei. Sunt de pus pe rana.

Rep: Te-au ajutat cu învatatura?

- Ohooo! Si înca mult! Am în casa un profesor de matematici superioare si un lingvist eminent. Am fost olimpic si la matematica, si la limbi straine datorita lor.

Rep. Ce limba stapânesti cel mai bine?

- Portugheza. Cel mai mult îmi place cea din Capul Verde. Cea mai melodioasa limba din lume.

Rep: Altele?

- Vorbesc fluent italiana, spaniola, franceza, desigur engleza, ma descurc binisor cu olandeza si învat acum daneza. Dar portugheza îmi este la suflet.

Rep: Te-ai gândit si la studii în strainatate?

- Am avut de doua ori ocazia sa plec. Ei m-au încurajat, eram chiar bursier, dar m-am considerat prea crud si nepregatit pentru un pas atât de mare. Prima oara am avut ocazia sa plec în clasa a XI-a, la un liceu bun din Lisabona. Apoi, acum, tot în Portugalia. Mai astept, am 19 ani si mai am multe de învatat aici.