k73 "copy/paste" Ontanu si-a facut garnizoana la apelul bocanilor din Primaria Sectorului 2

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-enational 

Oare ce or simti militarii romani care si-au riscat vietile in Irak sau Afganistan privind aceste fotografii? Oare ce o fi in inima plutonierului care si-a pierdut un picior intr-o astfel de misiune si acum nici macar colegii sai nu reusesc sa stranga suma necesara pentru a-i cumpara o proteza mai de Doamne ajuta? Pentru ca respectivul militar, chiar si fara un picior, se duce in continuare la munca si nu intinde mana nimanui. Insa nici camarazii acestuia nu au reusit sa stranga banii necesari, intrucat la randul lor sunt platiti cu sume mizere, pe care le-ar refuza pana si pensionarii angajati pe post de „bodyguarzi” pe la firme de paza obscure.

Armata lui Ontanu de la Primaria Sector 2

In schimb, iata cum se lafaie in uniformele lor impecabile, roase nu pe front si nici macar in poligon, ci doar prin limuzinele cu care s-au deplasat pe la diverse dineuri oficiale, cei din „armata lui Ontanu”. De fapt, a generalului Ontanu, intrucat fostul maistru zidar a sarit direct de pe schelele blocurilor pe care le zugravea in „elita” Armatei Romane. Iar alaturi de „general”, in aceste fotografii socante, nu sunt militari intorsi de pe teatrele de operatiuni de afara, pe care i-a decorat cumva edilul de acum „puscariabil” al Sectorului 2, ci propria sa „camarila”, formata din functionarii de la primaria condusa atata amar de vreme de catre Ontanu. Iar dupa cum „National” dezvaluia in exclusivitate ieri, procurorii sunt tot mai interesati de „cupola generalilor” din MApN si de modul cum s-a aruncat cu grade in stanga si-n dreapta, doar la „apelul bocancilor”. Deci, poate vom reusi sa aflam cum de au ajuns toti acesti directori si directorasi din Primaria Sectorului 2 sa imbrace aceste uniforme. Ca doar nu or pretexta ca s-au costumat doar asa, de sanchi, de vreun Halloween…

Dupa ce Neculai Ontanu a intrat in custodia procurorilor DNA, acuzat fiind ca a pus umarul plin de stele la niscaiva restituiri, de-abia dupa ce a primit drept spaga un teren in valoare de 4,5 milioane euro, in sediul din Obor al Primariei Sectorului 2 a fost vanzoleala mare. Nu este vorba despre faptul ca functionarii s-au dat peste cap pentru a rezolva problemele cetatenilor, ci doar de faptul ca o mare parte dintre sefii din primarie s-au agitat nevoie mare sa stearga toate urmele unor dovezi cu care, pana nu demult, se impaunau in fata initiatilor. Este vorba despre niste fotografii facute chiar in sediul primariei, la parter, si in care generalul Neculai Ontanu si-a dezvaluit „armata” pe care si-a creat-o (ramane de vazut cum) in Primaria Sectorului 2. Un sector ajuns cu totul la mana acestuia, mai ales ca functionarii de aici ajunsesera sa serveasca, pe persoana fizica, mai degraba „patria” binefacatorului lor Ontanu. Iata insa ca agitatia cu care unii au incercat sa nu mai existe nicio urma a „armatei” lui Ontanu nu a fost de ajuns, fotografiile intrate si in posesia noastra fiind pe deplin graitoare in acest sens.

Pentru ca nu cumva armata secreta a lui Neculai Ontanu sa cada astfel prada „agenturilor straine” de spionaj, nu vom face identificarea din grup a celor din fotografii. Lasand gluma la o parte, totusi, probabil ca se vor gasi insa destui care sa observe ca din poza de grup nu lipseste aproape niciunul dintre sefii din primarie, indiferent ca este vorba de sefii de la Directiile de Sisteme Informatice, ADP, Scoli, Investitii, Economica, Audit, Asistenta Sociala sau sefa Fondurilor Europene. Despre forma fizica a acestor militari imaginile vorbesc de la sine. Iar lista este mult mai lunga, cuprinzandu-i si pe directorul general al Pietei Obor, seful biroului de presa, seful Politiei Locale, pe consilierul personal al „generalului”, care tine audientele de luni de la primarie, dar si pe fostul arhitect sef, pensionar, ajuns insa si el tot consilier personal. Ca si consiliera pe probleme de expozitii. Acestia sunt oamenii in uniforme din jurul lui Ontanu. Si, nu in ultimul rand, daca tot a venit vorba de spionaj, cei care cu siguranta vor completa cu datele de identificare lista acestor sefi ai Primariei Sectorului 2 nu-l vor uita nici pe Cristian Dutu, directorul de la Directia Venituri Buget Local.

Spionul din baza de date

Directorul Cristian Dutu, regasit aici in uniforma militara, este personajul despre care am „dezvaluit”, inca din urma cu trei ani, ca a implementat programul spion „Optimus” in baza de date a DVBL Sector 2, unde se stocheaza informatii de la diverse institutii, printre care Evidenta Populatiei, Politia Rutiera sau Ministerul Muncii. In urma anchetelor „National”, Dutu a fost amendat de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Protectiei Datelor cu Caracter Personal si nevoit sa renunte la operatiunea de spionare a contribuabililor din Sectorul 2. Deci, uite ca „armata” lui Ontanu nu trebuie musai luata in deradere, existand varianta ca fiecare dintre sefii primariei, pe care cetatenii cu siguranta ii vor recunoaste in aceste fotografii, sa fi avut propriile misiuni primite din partea „generalului”.

Inapoi la insemnarea sursa   Codruta Kovesi
Home
                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!

click spre "negustori"