k73 "copy/paste" Cum au falimentat puturosii o întreaga localitate

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-jurnalul.ro 

În comuna vâlceana Barbatesti sa fii lenes e singura dovada de barbatie. Nu e doar un fel de a zice, e o realitate care avea sa puna pe butuci o fabrica adusa de primar cu mare greutate în localitate pentru a le oferi satenilor un loc de munca si, implicit, o viata mai buna.

Constantin Banacu, un fost gestionar de magazin, ales acum 12 ani de consatenii lui primar peste localitatea Barbatesti, s-a gândit ca nu poate sa-si scoata comuna din saracia lucie în care se zbate fara sa-i convinga pe localnici sa puna osul la treaba. Si cum de fiecare data când veneau la primarie sa ceara ajutoare sociale auzea scuza „Nu avem locuri de munca, dom' primar”, s-a decis ca trebuie sa faca cumva si sa le aduca locuri de munca. A tot umblat sa gaseasca pe cineva suficient de curajos încât sa investeasca în comuna lui izolata si, într-o zi a anului 2014, minunea s-a întâmplat. Un fost localnic ajuns om de afaceri a decis sa deschida o sectie de croitorie la Barbatesti.

Au refuzat o viata mai buna

Primarul i-a pus la dispozitie doua foste scoli închise din lipsa de copii iar omul de afaceri a renovat cladirile, a cumparat utilaje si a investit peste o suta de mii de euro din câstigurile obtinute cu celelalte fabrici. Când totul a fost gata, firma putea angaja 300 de oameni, iar primarul nu-si mai încapea în piele de bucurie: „Va dati seama ce înseamna 300 de locuri de munca? Însemna aproape trei miliarde din salarii în fiecare luna în comuna. Înseamna ca s-ar dezvolta si comertul pentru ca banii ar intra în circuit si s-ar face ceva cu ei. Oamenii si-ar construi case, s-ar îngriji , ar trai mai bine, copii lor ar fi mult mai îngrijiti”, sunau pâna de curând planurile lui Constantin Banacu.

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg. La inaugurarea fabricii, însa, si primar, si patron si-au pus mâinile în cap. Din cele 300 de locuri disponibile, s-au ocupat mai putin de 30. „Daca stateam de vorba cu cineva înainte de a porni la drum sa caut investitori si îmi spunea ca nu vom gasi 300, puteam sa fac pariu pe orice cu el, ca nu era de crezut. De zece ani de zile îmi doream sa rezolv aceasta problema a locurilor de munca si când am reusit m-am lovit de lene si de nemunca”, zice Banacu.

O zi de pomana

Angajatorul s-a chinuit încontinuu sa-i momeasca pe localnici. Le oferea transport gratuit, le tinea cursuri de croitorie care nu numai ca erau gratuite, dar cei care veneau la ele mai erau si platiti, numai sa învete o meserie. Salariul era minimum pe economie, dar tot era mult mai mult decât un ajutor social. „Ce sa le facem? Eu încerc sa îi învat tot ce stiu, dar sa ma duc sa le iau de acasa nu am cum! Noi am deschis portile pentru oricine. Cine vrea sa vina e binevenit, au posibilitatea sa învete. Dar vad ca ei nu au nicio tragere de inima sa se trezeasca dimineata sa vina la serviciu”, spune Veronica Obluc, reprezentanta a firmei de croitorie.

Am luat si noi la pas Barbatestiul sa vedem ce fac oamenii în mijlocul unei zile de munca, atunci când în fabrica se munceste. Si am gasit o coada uriasa la posta. Într-o ambianta de veselie si voie buna de la muzica ce suna în difuzoarele celor doua cârciumi de vis a vis, zeci de localnici asteaptau cuminti si optimisti la coada sa vina postarita cu ajutoarele sociale si cu alocatiile copiilor. E zi de pomana. Cea mai frumoasa zi din luna pentru localnici. La coada îl întâlnim pe Romeo Nita, om în toata firea, voinic si bun de munca. Ne spune franc în vreme ce sprijina peretele ghiseului postal: „Nu ma ocup cu nimica. Am ajutor social. Nu merg la croitorie ca nu ma pricep, nu cred ca e meserie de barbati asta, e pentru femei! Femeile sa se duca”. Lânga el îl asculta oarecum aprobator o femeie. Elena Rositoiu. Nici ea nu merge la croitorie ca nu are timp. Trebuie sa aiba grija de copii. Ar putea în schimb sa se duca sotul. Dar „nu vrea sa faca cursurile alea!”. În jurul postei, la cele trei bodegi amplasate strategic, cârciumarii îsi freaca mâinile. Stiu ca ziua ajutorului social e si ziua în care oamenii îsi achita datoriile de pe caietele în care tin evidentele. La una din bodegi îl gasim deja instalat pe Marian Bucuresteanu, sustinând cu dreapta o sticla de bere. O înalta catre cer în semn de salut. „Ce faci azi?”, întrebam. „Nimic!”. „Dar mâine?”. „Nimic”. „Poimâine?”. „Ce o vrea Dumnezeu!”. La fel si cu Paraschiva a lui Nistoroiu. Spre deosebire de Marian, ea nu mai e la prima tinerete, dar tot mai are un deceniu pâna sa împlineasca vârsta de pensionare. Desi locuieste la o aruncatura de bat de fabrica, a refuzat sa se duca acolo zilnic. „Baiatul mamii, nu stiu papusa eu sa dau din pedale, nu-mi intra mie mâna sa dau eu acolo tâca-tâca!”. Prefera sa stea degeaba. Mai traieste de pe urma Margelei, singura ei capra. Cât e ziulica de lunga Paraschiva se uita la Margeaua, Margeaua se uita la Paraschiva si uite-asa vine sfârsitul lunii când postasul îi aduce plicul cu cei trei milioane de lei, cât ia ajutorul social. Daca s-ar angaja, Paraschiva ar primi de trei ori mai mult. Bani care pur si simplu ar lua-o din namolul ei pe Paraschiva si ar propulsa-o la un alt nivel de civilizatie. Doar din primul salariul si-ar mai putea lua înca o capra. Sau poate chiar doua. În scurt timp si-ar putea face chiar o mica turma. Dar nu vrea.

Cum a murit fabrica

De curând fabrica de la Barbatesti s-a închis. Cei 30 de sateni care munceau acolo au ramas fara locuri de munca din pricina satenilor care nu munceau. Din lipsa de oameni firma în loc sa-si acopere cheltuielile de peste o suta de mii de euro facute în Barbatesti, era numai pe minus. Cu doar 10% personal, randamentul era mult prea redus asa ca patronii au plecat spre alte zari mai putin înnamolite si mult mai luminoase. Primarul s-a trezit din nou de unde a plecat: la o zona defavorizata, ocolita de investitori. Dar nu îsi pierde speranta: „Am gasit un turc care sa preia fabrica cu tot cu utilajele care au ramas la noi. Ar vrea sa aduca angajati de la Râmnicu Vâlcea si sa faca naveta si sa preia si fetele noastre care îsi dorisera sa lucreze în fabrica”, spera edilul.

Situatia din comuna Barbatesti nu e un caz izolat, ci este imaginea la scara mica a întregii Românii. Conform Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, în România în fiecare minut sunt libere 80 de mii de locuri de munca pe care nu vrea nimeni sa le ocupe. Si asta în vreme ce, tot în fiecare minut, avem jumatate de milioane de someri si alte câteva milioane de asistati social. Putini sunt reprezentantii autoritatilor responsabile care sa fie suficient de curajosi încât sa confrunte asistatii social pe motiv de nemunca. Unul dintre primarii care au luat atitudine împotriva propriilor consateni a fost un edil din comuna botosaneana Dângeni care, suparat în 2014 ca din cele 50 de locuri de munca oferite în comuna s-au ocupat doar 11, a scris pe Facebook: „Dragi concetateni (...) ma adresez în mod special persoanelor mai tinere, va rog sa întelegeti ca trebuie sa învatam sa avem fiecare o meserie si sa lucram undeva, nu se mai poate trai pe spatele parintilor sau din ajutoare sociale”. Autor: Alex Nedea

Inapoi la insemnarea sursa   Codruta Kovesi