k65 "copy/paste" Raspunsul unui profesor

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-ziaruldeiasi 

”Draga elevule,

Te afli īn pragul bacului si te vad framāntat de īndoieli legate de sistemul de īnvatamānt. A te īndoi este normal si, crede-ma, dupa douazeci de ani de predare am si eu acest exercitiu. Lucrul īn sine e bun. Īnsa gasesc reprosurile pe care le faci tu scolii, īn buna masura, nefundamentate, si legate mai ales de modul īn care te raportezi tu la ea. Hai sa īncepem cu starea ta interioara dinaintea unui examen. Folosesc ca sa o descriu exact cuvintele tale: “suprasolicitat, fortat”, “stresat, suparat, confuz”, “spalat pe creier”, “tāmpit”, “plictisit teribil”. Componenta emotionala domina textul tau, vei fi de acord cu mine. Cum sa-ti spun? Mood-ul pre-examen ar trebui sa fie rezumabil īntr-un singur cuvānt: cristal. Rostul examenelor este sa fie luate, iar componenta emotionala a candidatului este la fel de importanta ca si cea intelectuala. Sunt, pastrānd proportiile, batalii personale pe care le cāstigi cu stapānire de sine, strategii de abordare si cunostinte intelectuale. Modul īn care tu personal te raportezi la aceasta proba a “maturitatii” tradeaza... imaturitate pura. Īn loc sa-ti folosesti judicios inteligenta si timpul, sa te mobilizezi ca organizator si actor al propriului program, tu īncepi sa plāngi. Sunt convins ca cele scrise de tine au provocat mai multa simpatie decāt cele pe care le voi asterne eu īn acest text, īnsa lucrurile sunt ceea ce sunt, daca o armata se prezinta la lupta cu starea ta psihologica, victoria e neīndoielnica. Victoria inamicului.

Sa adastam putin asupra consideratiei tale ca esti “suprasolicitat”, “fortat”. Permite-mi sa zāmbesc nitel. Da, dragul meu, ai dreptate, bacul nu-si merita numele de “examen al maturitatii”. Cel mult al maturitatii emotionale, pe care n-am izbutit s-o vad īn textul tau. Mai potrivit ar fi sa fie numit “examen al mediocritatii”, unul īn care provocarea intelectuala s-a rarefiat pāna la insignifianta. Pentru cine e oarecum familiar cu istoria bacalaureatului post ’89, dorinta organizatorilor de a-l face cāt mai accesibil nu mai este un secret. Asa-zisele “competente” s-au transformat īn parodic: ce respect mai trezeste un examen pe care-l iei daca īndeplinesti conditia suficienta de a ajunge īn sala? La literatura romāna multe dintre subiecte sunt la alegere, ce poate fi mai elegant decāt atāt? Tu alegi, tu tratezi, crezi ca īn īnvatamāntul superior vei avea vreodata posibilitatea sa alegi īntre doua subiecte la vedere?

Speaking of the devil , mi-ar placea sa-ti citesc impresiile dupa prima sesiune de vara de la Universitate. Pot paria ca, uitāndu-te īn urma, bacalaureatul ti se va parea exact cum īti spun eu acuma, un exercitiu superlight mentolat. Si asta pentru ca orice curs universitar de an cu seminarii si cu bibliografie e de cāteva ori mai amplu si mai dificil decāt manualele de istorie sau geografie pe care le pregatesti pentru bac. Si vei avea, oriunde te vei duce, cel putin un examen de an foarte serios, cu un profesor incomparabil mai putin dornic sa te treaca decāt comisia de bacalaureat. Cānd ai sa auzi studentii vorbind despre cuie, sa stii ca despre asta vorbesc. Īn plus, ca sa īntelegi ca cele īmpotriva naturii īnca n-au venit peste tine, prima sesiune de vara va fi chiar la īnceputul verii, adica atunci cānd tu ai fost anual īn mood-ul de vacanta (soare, mare, muzica, distractie).

Sper c-ai vazut seria filmelor Rocky, cu Sylvester Stallone. Daca nu, ar fi marele moment s-o faci, ca sa pricepi ce ti se īntāmpla. Pāna atunci, īti mai zic eu una-alta. Rocky e un boxeur pe care nu da nimeni nici doua parale si care se antreneaza pentru un meci cu campionul mondial. Ca orice elev īnaintea bacului, are un antrenor. Adica, un profesor. Ei bine, pentru o privire superficiala, antrenamentele nu par a avea vreo conexiune cu meciul: Rocky este fortat sa alerge zeci de kilometri, sa sara cu coarda, sa fugareasca o gaina īntr-un tarc, sa bata cu pumnii un sac de piele plin de nisip. Īn ring, Rocky nu va face nimic din toate acestea. Īn ring, Rocky va snopi din bataie un om, va īncerca din rasputeri sa se fereasca de pumnii lui si va iesi de acolo cu fata snitel, cu arcadele rupte, cu un ochi complet acoperit de sānge. Daca Rocky ar fi un elev romān, probabil ca si-ar lua antrenorul la trei pazeste reprosāndu-i ca l-a suprasolicitat cu coarda, cu gaina, cu sacul de nisip, lucruri complet inutile īn raport cu boxul adevarat. Si totusi, asa cum nimanui nu i-a trecut prin cap pāna acuma sa pregateasca un boxeur pentru un meci snopindu-l īn bataie de trei ori pe zi, nicio scoala din lumea asta nu pregateste elevii pentru viata sau pentru piata muncii oferindu-le viata autentica sau munca la patron.

Mi-a retinut atentia delicioasa formulare: “memorarea de munti de informatie inutila”. Cu muntii, sper ca ne-am lamurit, sunt doar niste dealuri amarāte. Muntii care asteapta sa-i escaladezi sunt binisor īnaintea ta. Cāt priveste inutilitatea, fara multe menajamente, am sa te contrazic. Daca ai fi fost putin atent, ai fi remarcat ca utilitatea informatiei o enunti chiar tu: “memorarea”. Cum sa-ti spun, memoria este ca un muschi, se antreneaza prin memorarea de informatii. N-ai vrea sa stii ce infern este viata cuiva fara memorie. Oarecum īmpotriva vointei tale, scoala īti ofera training-ul pentru memorie de care vei avea nevoie si īn universitate, si mai tārziu, cānd inteligenta ta va lucra exact cu ceea ce vei izbuti sa memorezi. Sa ne ierti daca viata ta de acum īncolo se va putea petrece fara structura mitocondriei, fara concatenarea sirurilor de caractere sau fara batalia de la Oituz. Nu avem posibilitatea sa consultam ursitoarele ca sa-i oferim un parcurs personalizat fiecaruia dintre elevii nostri, cu lectii pentru fiecare etapa a vietii viitoare, economisindu-le fiecare farāma de energie. Ba chiar ne-am permis sa credem ca energia intelectuala folosita de fiecare elev nu este o risipa, ci o investitie īn propriul intelect. Noi ne credem ca si lectiile pe care nu le vei accesa nemijlocit tot īti vor servi la ceva: antrenamentul tau intelectual. Gāndeste-te ca anumite lectii sunt ca niste gantere, nu-ti servesc sa decupezi friptura īn farfurie, dar lucreaza muschii cu care cāndva vei mānui furculita si cutitul.

Legat de faptul pe care-l reprosezi ca nu esti īncurajat sa gāndesti critic, ma īntreb cum anume ai putea privi critic lectia despre genele recesive de la genetica. Sau concordanta timpurilor la subjonctiv de la franceza. Sau aruncarea mingii de oina de la educatie fizica. Ai idee cāti ani studiaza un medic īnainte de a avea oportunitatea sa gāndeasca critic? Ma tem ca admiratia pentru gāndirea critica ar trebui sa fie pe masura oportunitatilor de a o folosi īn īnvatamānt: mica. Daca vei dori sa urmezi studii de istorie, de exemplu, nu crezi ca īnainte de a prezenta o viziune alternativa ar fi onest sa īnveti si sa īntelegi viziunea īmpartasita de curentul principal? Ce anume vrei sa critici īnainte de bacalaureat, ceea ce īnca nu ai avut ragazul sa īntelegi? Deja critici limbajul folosit de materiile scolare, si daca asta īntelegi prin gāndire critica atunci este dezamagitor. Vrei sa īnlocuiesti ceea ce tu numesti “limbaj academic” cu un idiom elev-friendly, fara sa cāntaresti nici ce īnseamna asta, nici care ar fi consecintele.

Draga elevule care te plāngi ca manualele sunt lipsite de “grafice si imagini reprezentative”. Pe mine tocmai avalansa de imagini ma īngrijoreaza, si nu doar din manuale. Bombardamentul de imagini de orice fel ameninta de la o vreme exact capacitatea elevilor de a lucra cu ideile. Acestea din urma se slujesc musai de limbajul academic de care te plāngi tu. Accesul la idei este conditionat de stapānirea limbajului si se poate afirma ca cei care acced la ele sunt exact cei care nu se plāng de dificultatile lexicale. Ne pare rau ca te simti īn plus īn ecuatia asta, īnsa o scoala īn care elevii sa nu īnvete constant lucruri noi (printre altele: cuvinte noi) ar fi ceva de neconceput. Si da, te īnvatam literatura pentru ca este o deschidere excelenta si facila catre: istoria mentalitatilor, antropologie, sociologie, etica, morala si religie. Te fortam sa īnveti “formule matematice complicate” ca sa-ti aratam la analiza matematica faptul ca rigoarea poate coexista superb cu intuitia. Exact ca-n viata.

Am citit cu atentie partea cu cifrele statistice. Nu e foarte clar ce anume vrei sa spui, banuiesc ca insinuezi ca scoala romāneasca e de vina pentru abandonul scolar. Sugerezi o chestie fantastica: ca cei pierduti pe parcurs ar fi nemultumiti de calitatea actului educativ. Cumva, ca niste consumatori care īntorc spatele unui produs, si rau fac, pentru ca ulterior piata muncii īi elimina. Iar cei care ramān īn scoala, zici tu ca ramān degeaba, pentru ca piata muncii nici pe acestia nu-i poate valorifica. Draga elevule, cred ca faci o confuzie, una dintr-un lung sir. Īntāi de toate, scoala ca sistem nu este un borcan, adica nu poti izola scoala de restul societatii. Nu scoala a trimis parintii copiilor īn strainatate si cu certitudine nu scolii trebuie sa i se reproseze malnutritia severa de care sufera 50% dintre copii Romāniei. Excluderea sociala a celor aflati sub pragul saraciei, subcultura manelistica, delirurile video, fascinatia pentru banii cāstigati usor – vei fi de acord ca nu se pot nici ele reprosa scolii. Abandonul scolar si analfabetismul sunt fenomene de interconexiune ampla, la care participa si globalizarea, si marea dezindustrializare de dupa 1989, si statutul de colonie economica a Romāniei. Te superi daca nu-ti īmpartasesc cātusi de putin viziunea simplista?

Cāt priveste acuza legata de inadecvarea dintre scoala romāneasca si piata muncii, vad ca pornesti de la premiza ca singura scuza pentru care ai mai fi dispus sa suporti sistemului de īnvatamānt ar fi aceea a distribuirii de calificari utile. Eu zic: Doamne fereste! Cu ani īn urma, cānd īn Romānia īnca mai erau fabrici, un proaspat absolvent de Politehnica a fost parasutat īntr-un astfel de loc. La productie, tānarul avea cunostinte ioc. Luat la bani marunti pe probleme concrete, īl bateau si inginerii, īl bateau si maistrii, ba īl bateau si muncitorii. Atunci lumea se isterizeaza: voi chiar nu īnvatati nimic la scoala? Si atunci absolventul le-a raspuns tuturor: ba da, scoala m-a īnvatat sa īnvat. Ce n-a zis, dar s-a vazut pentru cine avea ochi sa vada, e ca lui īi formase si caracterul. Avea instrumentele intelectuale de care era nevoie, dar si vointa de a le pune īn practica. Sa stii ca povestea asta o stiu de la un profesor-inginer care o folosea ca argument exact la reprosul pe care-l faci tu aici (nimic nou sub soare!).

Nu-i poti cere scolii sa-ti furnizeze exact cunostintele si deprinderile de care vei avea tu nevoie la angajare. Este posibil sa-ti schimbi de 3-4 ori profesia, cum ar putea scoala sa anticipeze asa ceva? Nici macar scoala de soferi nu scoate soferi, ci doar oameni capabili sa acumuleze experienta, sper ca nu e un secret pentru nimeni faptul ca pāna nu faci 100.000 km nu are rost sa te numesti sofer. Cum anume ar trebui pregatita īnainte de bacalaureat o stewardesa? Dar un scriitor? Ma voi revolta īntotdeauna īmpotriva pretentiei ca rostul scolii ar fi acela de a prepara oameni pentru masina de tocat oameni numita piata muncii. Voi crede pāna la capatul vietii mele ca rostul scolii este sa formeze la elevi, suprasolicitāndu-i si fortāndu-i ca sa īnvete sa-si descoperi limitele nebanuite, pe lānga structurile intelectuale perene, mai cu seama caracterul. Iar marea mea tristete ca profesor este ca scoala, complacāndu-se īn rolul de anticamera a serviciilor de resurse umane de la noi si de aiurea, īncepe sa rateze exact misiunea ei dintotdeauna, aceea de a forma OAMENI.