Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu
sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.
Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-cotidianul
Suferintele unui lucid singuratic se desfasoara în mijlocul unui univers social suficient si tributar micilor glorii interne. Acolo, „râgâitul intim al micii perfidii” face legea, distrugând valori, cum sustinea la vremea lui si bietul Max Blecher.
Lucidul singuratic este intelectualul ajuns la vârsta a III-a. Este vârsta la care, adesea retras într-o locanta provinciala, chiar si într-o capitala cu iz provincial, orice om de bun-simt încearca sa faca un bilant al vietii sale, dar si al societatii în care s-a nascut.
Un regret amar îl încearca gândindu-se ca s-a nascut în locul unde nu se întâmpla nimic. Toata viata sa i s-a parut un an continuu iar micile schimbari nesemnificative.
Decorul, parca printr-un blestem, ramânea împietrit. În restaurantul unde se afla intrau aceiasi oameni tristi, iar dincolo de el, misunau aceleasi milioane de fiinte îmbracate cu vesnicele haine optzeciste, caciuli rusesti si paltoane gri-întunecate. Prin fereastra restaurantului privea absent în strada, catre multimea de gospodine grase carând disperate zeci de sacose, la tinerii alcoolici sau drogati care sperau ca vor da curând lovitura vietii lor, dar de fapt nu o vor da niciodata.
Si el gândise cândva si sperase sa se impuna ca mare intelectual, ca va contribui la luminarea poporului sau. Descoperi într-un târziu ca pâna si exilantii, mai mult sau mai putin fortati sa plece, au continuat sa traiasca în aceeasi insula din mentalul colectiv de unde au plecat.
Traiau în penitenciarul mental care i-a nascut si matritat
în ciuda peisajelor diferite unde respirau prin voia fericita a împrejurarilor.
Daca unii pe alte meleaguri lupta pentru ridicarea mentalului colectiv, la noi se lucreaza doar cu „metalul”, precum într-o siderurgie de proportii nebanuita numita „Fier vechi comp.”.
Când abia întrezari o imagine a bilantului vietii sale, iata ca patronul restaurantului de cartier îl anunta ca lumina se va întrerupe cinci minute, pentru instalarea bradului de Craciun. O chelnerita îi puse pe masa o lumânarica si prin ea întrezari o lume de umbre, inconsistenta, falsa si perpetua.
Era lumea în care se nascuse, sperase si se ratase. Nu-i ramase decât sa bea pâna la capat din paharul ciobit lichidul acela dubios, galbui numit tuica si se întreba: „ce blestem planeaza asupra lui si asupra tarii în care s-a nascut?!”.
Printr-o sclipire de moment
a descoperit un paradox al societatii sale: desi granitele sunt libere, oamenii prefera penitenciarul mental
. Desi se ofera posbilitati de schimbare înmiite, toate fiintele se îngramadesc disperate pe o singura a insula. Aceea a neschimbarii.
Scriitorul I.D. Sîrbu a descris magistral cum istoria poate fi uneori „o mare pacaleala”, deoarece „cuvântul «devenire» rimeaza periculos de corect cu «revenire»”. Revenire, precum o vesnica învârtire în cerc, amintita si de versul bacovian: „o, genii întristate care mor, în cerc barbar si fara sentiment”.
Adrian Majuru
Inapoi la insemnarea sursa
Viata dupa pensie
|