Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu
sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.
Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-jurnalul
Klaus Iohannis, sotia Carmen si soacra Lazurca pierd un imobil din centrul Sibiului. Una dintre
multele investitii imobiliare pe care familia presedintelui le-a facut cu sârg, punând banut peste banut,
adunând cu greu bani din meditatii si vânzari anterioare. Decizia definitiva a acestui proces civil are
însa consecinte mai mari decât anularea unui contract de vânzare-cumparare. În spatele retrocedarii
se afla un lung sir de mizerii care merg de la marturii mincinoase, pâna la fals în acte publice
si foloase necuvenite. Toate dedesubturile casei din centrul istoric al Sibiului au fost prezentate pe larg
în cei 16 ani de procese, adversarii politici ai primarului Iohannis nu au putut însa convinge
electoratul ca omul cinstit si curat are si el pete care nu ies la primul spalat al aplaudacilor.
Acum, regele e gol, cum zice dramaturgul, si asteptam sa vedem arta maiastra a croitorasilor cei iscusiti
sa puna ceva pânze pe partile rusinoase ale clientului. Nu-l plâng pe domnul presedinte obligat sa se
restrânga la punga dupa pierderea sursei de venit din chiriile pe care le încasa de la banca gazduita în
imobilul de la nr. 29 din Bulevardul Nicolae Balcescu. Un fleac de 300.000 de euro care devine logic venit necuvenit.
Ce vor zice însa elevii doamnei Carmen, cum vor traduce ei în engleza cuvintele spaga, fals si toata familia
acuzelor puse în cârca adversarilor si denigratorilor care strigau de-a surda.
Klaus Iohannis a fost aruncat brusc de pe soclul de om cinstit, mai presus de orice banuiala ca ar umbla
cu mismasuri si golanii. Omul sloganurilor care propuneau lucrul bine facut si clamau efectul mortal al
coruptiei devine un simbol comparabil cu afacerea Volkswagen.
Si nemtii fura, nu-i asa?