Istoria artelor are si mistere, pe care nimeni nu se grabeste sa le dezlege. Multe adevaruri raman in veci inoportune. Cineva spunea ca moneda unica europeana e cea mai proasta idee financiara din secolul XX. 'Intr-adevar – ar fi zis un politician neamt – alta mai proasta nici nu se intrevede curand, dar ce putem face, daca i-a venit vremea?!' Asa cum exista idei paguboase, carora le vine totusi vremea, exista si idei bune intr-un continuu contratimp cu prezentul.
Despre creatia unui faimos pictor modern se discuta fractionat: totul despre opera sa, pana la varsta de patruzeci de ani; nimic despre tot ce a produs el cateva decenii dupa aceasta varsta. Bine, bine – veti intreba – dar ce s-a intamplat cu artistul daca nimeni nu se incumeta sa comenteze lucrul sau din a doua jumatate a vietii?! Raspunsul e de natura sa ne convinga ca exista si efecte la care nu-i tocmai simplu sa indici cauzele: omul s-a facut bine! Pana a se vindeca, pictase genial si daduse de lucru multor comentatori ai simbolismului cu marcaje clinice. Dupa ce a inghitit toate hapurile prescrise de doctori, a devenit realist critic.
Ca si cum convexul se convertise brusc in concav. O fundatie psihiatrica a publicat, cu discretia cuvenita dezvaluirilor premature, un catalog al graficii militante a fostului halucinat. O carte cu imagini ale unui minerit primitiv, abrutizant, judecat mai mult din perspectiva unui activist sindical cu har de grafician decat din aceea a unui plastician cu mari probleme de stil si impact estetic. Intrucat nu medicii sunt persoanele cele mai calificate sa discearna asupra portiei de rau din orice bine, mai cu seama cand analiza intereseaza chestiunile artei de avangarda, textul din catalog era banal, conventional.
Ca si cum cel mai normal lucru la un pictor e ca dupa un tratament sever cu injectii, suprarealistul sa devina verist, abstractul – realist socialist, iar minimalistul – monumentalist. Daca exista adevaruri niciodata oportune, intrucat e greu sa le afli o deslusire care sa nu impieteze asupra a tot ce s-a delirat pana intr-un punct despre creativitatea unui inovator, trebuie sa existe si reversul acestora. Adica adevaruri mereu oportune, oricat de greu ne-ar fi sa le recunoastem calitatea si influenta. O nonagenara, care la jumatatea vietii a fost izolata mai multi ani in celulele unei temnite comuniste destinate celor care trebuiau musai sa dispara, spune ca, din perspectiva trecerii timpului, tot ce a fost mare nenorocire in viata ei s-a vadit a fi sansa. Cu conditia, a adaugat batrana doamna a artei nosatre moderne, sa fi ramas in viata.
Ea a facut aceasta pioasa precizare deoarece toti cei cu care a trait solidar acele nenoriciri ale tineretii nu le-au supravietuit. Nenorocirile n-au durat suficient de mult ca sa se converteasca in noroace.
