k187 Oameni pustii 

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa:cotidianul.ro 

Motto: „De vreme ce exista planete pustii în spatiu, ar trebui sa se afle si oameni pustii care nu reflecta nici o lumina; care niciodata nu ar putea purta viata“. (Goran Tunsrom - Hotul)

Sunt încrâncenati. Probabil ca ceva din viata lor nu le mai apartine. Nu este vorba despre control, cât despre întelegere. Într-un articol precedent am scris despre oamenii care se urasc pe sine si care sunt lipsiti de suflet. Omul pustiu este asemenea unei fiinte golite de continut, care nu mai poate oferi nimic si, oricât ar primi, considera ca oricum i s-ar cuveni.

Am întâlnit aceasta deplina nefericire cotidiana si va pot spune ca astfel de oameni sunt incurabili. În ciuda evidentelor, ei neaga cu vehementa încalcarea vreunei legi; sunt agresivi verbal chiar pâna la indolenta si realitatea dovedita cu probe o considera trucata. Jignesc frecvent atunci când nu pot dovedi contrariul si atunci ameninta cu plângeri penale, ca si cum ar dezlantui o multime de confetti sclipitoare, ale unei ieftine bagari în seama si stinse apoi cu râgâitul intim al unei ratari amânate.

Cine sunt acesti oameni ajunsi astfel dincolo de 50 de ani? Cum au ajuns de fapt aici? Tolerati într-o societate necompetitiva decât pe linie de partid, înainte de 1989, au învatat înca din adolescenta cum poti trai linistit si ascuns într-un post bugetar, fara sa faci practic nimic. Decât sa ceri, sa fii vesnic nemultumit si din putinul acumulat sa-ti construiesti o imagine publica de formator. si aceasta toleranta pentru nimic i-a vulnerabilizat în fata schimbarilor puternice care vin cel putin o data în viata. În general au schimbat câteva slujbe în viata lor traita cu lumina stinsa, pentru ca parazitarea nu este totusi usor tolerabila atunci când se pune problema încalcarii regulamentelor sau chiar a legilor. Impasibili în fata rigorilor, dezinteresati de binele comun, nerecunoscatori ai propriilor fapte reprobabile, ajung sa aibe ca unic tel revansa cu orice pret.

Prezenta lor într-o companie este pe atât de intolerabila pe cât este de nefericita într-o institutie de stat. Polarizeaza nemultumiri legate de programul slujbei si de încercarea celorlalti de a-l integra unui calendar, prin activitatile fisei postului; includem aici si venirea la programul de serviciu. Cum sa îndraznesti sa-i ceri sa vina la slujba mai devreme de ora lui de trezire? Cum sa-i interzici sa fumeze acolo unde legea pune interdictie cu plusul de abatare disciplinara grava? Cum sa-i pretinzi sa respecte bunul public cu valoare de patrimoniu, când el doreste sa se odihneasca precum în propria lui casa? Caci au obiceiul sa colonizeze, sa coboare în uzul comun ceea ce altii platesc pentru a conserva, pastra, pretui. Spatiul astfel colonizat (companie, institutie etc.) va trebui închis. pentru ca recalibrarea lui la standardele pietei si asteptarile publicului va necesita ceva timp.

Iar aceasta masura de deratizare profesionala devine imperios necesara.