Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu
sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.
Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-rezistenta.net
Chiar daca România e republica din 1947, Casa Regala se mentine si în prezent în atentia publica, inclusiv cu scandaluri care dureaza de decenii. Recent, presa a explodat cu cazul retrocedarilor ilegale, dosar în care este implcat, printre altii, si Paul Lambrino, autointitulat “Printul Paul de România”, al carui unchi e nimeni altul decât Regele Mihai.
Prin articolul asta vrem sa punctam câteva lucruri din cronologia evenimentelor, sa clarificam succesiunea evenimentelor si sa comentam pe marginea evolutiilor actuale. Citeste mai departe, sa te informezi corect!
CONTEXTUL ISTORIC
Regele Mihai, seful actual al Casei Regale, a avut mereu o problema cu o linie paralela a Casei, pornita de tatal sau, Carol al II-lea, dupa Primul Razboi Mondial. Uite cum s-au derulat lucrurile:
• 1918: Principele Carol (viitor Rege Carol al II-lea) era fiul cel mai mare al Regelui Ferdinand I si succesor direct la Tronul României. Carol încalca statutul Casei Regale si se casatoreste la Odessa cu Ioana (Zizi) Lambrino, descendenta a unei vechi familii aristocratice, dar neapartinând niciunei case regale (lucru cerut în statutul Casei Regale). Din casatoria lor rezulta un fiu, Carol Mircea Grigore Lambrino.
• 1919: În mijlocul unui scandal dinastic imens, Tribunalul Ilfov anuleaza casatoria lui Carol cu Zizi, Carol Mircea Grigore devine fiu nelegitim si asa începe linia neoficiala a Casei Regale.
• 1921: Carol se recasatoreste, de data asta oficial, la Atena, cu Elena, principesa a Greciei si Danemarcei, fiica Regelui Pavlos al Elenilor. Din casatoria lor rezulta un fiu, Mihai, mostenitor legitim al Tronului, viitor Rege Mihai I si fratele vitreg al lui Carol Mircea Grigore Lambrino. Mihai urma sa devina Rege în 1927, sa fie detronat în 1930 de propriul sau tata, apoi sa redevina Rege în 1940 si sa abdice în 1947.
• 1947: Dupa o prima domnie (1927-1930) sub Regenta si o a doua domnie (1940-1947) marcata de Maresalul Ion Antonescu si al Doilea Razboi Mondial, Regele Mihai I abdica, fortat de comunisti, iar România devine Republica Populara. Proprietatile Casei Regale sunt confiscate abuziv de regimul comunist. Aici e cheia – câte din proprietati erau ale Regelui personal si ale membrilor familiei sale si câte ale Statului, numite Domeniile Coroanei?
• 1948: Carol Mircea Grigore Lambrino are un fiu, Paul-Philippe de Hohenzollern (Lambrino), nepot nelegitim al Regelui Mihai. Regele Mihai se casatoreste în exil la Atena cu Ana, Principesa de Bourbon-Parma.
• 1949: se naste la Lausanne Margareta, prima fiica a Regelui Mihai si a Reginei Ana, desemnata de Rege Mostenitoare a Coroanei României (nominalizare neoficiala, deoarece România nu e monarhie în prezent).
• 1955: În urma unei actiuni intentate de Carol Mircea Grigore Lambrino, Tribunalul de la Lisabona îl recunoaste pe acesta ca fiu legitim al lui Carol al II-ea si îl proclama mostenitor al defunctului rege (decedat în 1953 în exil în Portugalia), cu toate consecintele legale.
• 1991: Paul Lambrino deschide în România un proces pentru a se recunoaste în tara decizia de la Lisabona din 1955. De ce? Pentru a contesta linia la Tron si domnia Regelui Mihai si pentru a dobândi parti din averea Casei Regale.
• 1995: Tribunalul din Alexandria, judetul Teleorman, recunoaste sentinta portugheza si Carol Mircea Grigore este recunoscut ca prim fiu legitim al lui Carol al II-lea si în România, cu toate drepturile de succesiune. Paul Lambrino se casatoreste cu Lia Georgia Triff, cetateana americana de origine româna.
• 1999: Regele Mihai pierde apelul facut la Curtea de Apel Bucuresti împotriva deciziei de la Alexandria din 1995.
• 2002: Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), instanta suprema, decide ca procesul trebuie rejudecat. Paul Lambrino câstiga, iar Regele Mihai pierde de doua ori apelul la Curtea de Apel.
• 2010: Regele Mihai pierde iarasi la Curtea de Apel în favoarea lui Paul Lambrino, instanta considerând nefondat recursul la decizia din 1995. Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) îi da câstig de cauza lui Paul Lambrino, obligând Statul Român sa-i plateasca acestuia 9.500 de euro si sa accelereze rezolvarea spetei. ICCJ amâna procesul pentru 2012. Paul Lambrino si Lia Triff au un fiu, Carol Ferdinand Lambrino.
• 2012: ICCJ, instanta suprema, îl recunoaste definitiv pe Carol Mircea Grigore ca prim fiu legitim al lui Carol al II-lea, cu toate drepturile de succesiune. Casa Regala în care spune ca decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nu îi acorda lui Paul Lambrino niciun drept dinastic si nici nu îl face membru al Casei Regale.
Inapoi la insemnarea sursa
...AL ROMANIEI
|