k158 Batrânete, idei crete 

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site.Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa:sereniti 

Cum naste corectitudinea politica monstri portocalii am vazut cu toti nu mai departe de acum 3 luni când, satul de atâta shaming si political corectness, poporul american a ales un clovn de rodeo sa-l reprezinte la cel mai înalt nivel. Nu ca am fi învatat ceva din lectia asta!

Dimpotriva. Râdem de efectele unor politici tâmpe numai ca sa facem aceleasi greseli, în numele unui bun-simt artificial, descoperit conjunctural dupa ce am vizionat cu ochi mariti de groaza sau micsorati de râs homeric filmarile de la demonstratia sustinatorilor PSD.

Nimic surprinzator în vârsta medie a participantilor la protest, ca doar nu ne-om preface luati prin surprindere de faptul ca mai toti au apucat sa plânga la mormântul lui Dej; nici vehementa lor ignoranta nu mira pe oricine stie ca putine sunt casele de pensionari în care se schimba  vreodata postul TV altfel decât de pe antene pe RTV si invers.

Zau ca nimic din spectacolul degradarii umane de ieri nu ar fi trebuit sa ne socheze pâna-ntr-atât încât sa începem astazi sa-i cainam si sa ne întrebam retoric: ,,Oare ce viata au dus oamenii astia de au ajuns asa? Oare nu trebuie sa-i iertam, ca-s si ei bunici, poate chiar bunicii nostri?”

Hai sa va explic eu ce fel de viata au dus. Nu de alta, dar sunt mai aproape de vârsta lor decât de cea a cititorilor de blogguri.

Niciunul dintre cei pentru care acum invocati respect nu da o ceapa degerata pe voi; sigur ca vor sa fie respectati, adica sa va supuneti lor orbeste, doar sunt reprezentanti destoinici ai familiei traditionale care face copii ca sa aiba cine sa-i stearga la fund si sa le dea o cana de apa la batrânete.

Viata pentru care îi compatimiti s-a desfasurat în mare majoritate dupa un tipar de o simplitate înfioratoare: s-au calificat la locul de munca sau în scoli profesionale din care toti ieseau cu o diploma pentru a fi apoi repartizati în vreo sectie obscura de uzina în care lucra fiecare ce si cum putea.

Si facultati daca terminau, traseul lor profesional era lipsit de hopuri: repartitia o luau în functie de media de absolvire, semnau angajarea, lucrau, treceau la urmatoarea treapta de salarizare în functie de vechime si indiferent de performanta, aveau toti aceeasi leafa si aspirau sa ajunga sa manânce pensie cât mai mult.

Nimeni nu dadea niciun fel de concurs, nu treceau prin interviuri, nu dadeau probe de lucru, nu aveau stresul evaluarii lunare sau trimestriale a activitatii, nu tremurau la gândul vreunui  avansari sau unui post  ale carui calificari sa-i determine sa învete mult si bine.

Singura competitie în care erau angajati permanent era cea de pupat curul secretarului de partid si al sindicalistului, cei doi dumnezei ai fiecarei întreprinderi, asta daca nu cumva se luau cumva la întrecere cine toarna mai mult, dar si mai cu folos, la securitatea ale carei cozi de topor nu ezitau sa fie.

Odata pe an mergeau ,,prin sindicat” la mare, 18 zile. Era frumos tare acolo! Toti luau un tichet de masa, bagau pe sub nas ce li se dadea, poate mai luau un mic s-un tap de bere la o terasa muncitoreasca, ascultând la Radio ,,Vacanta” pe Angela Similea si Mirabela Dauer, se bronzau de toti banii, luau de la polonejii veniti la Eforie rujuri si chiloti, iar viata mergea cu spor înainte pâna la vara urmatoare când distractia se relua, aceeasi mereu.

Copiii si-i lasau la crese de zi sau saptamânale la care plateau 100 de lei de care plozii aveau mâncare proasta si niscai educatie, chiar si câte-o bataie zdravana, dar asta venea la pachet cu cea de acasa, doar se stie ca ,,unde da tata/mama creste”, mai târziu la scoala, poate chiar la facultate unde bursa asigura cazarea integral si 3 mese pe zi la cantina universitatii.

Nici grija casei n-o duceau. Ce-i drept, nu prea erau proprietarii apartamentelor pe care partidul li le repartiza în functie de câti copii faceau sau câte cururi pupau, dar chiriile erau atât de mici, încât abia daca îti dadeau seama ca au platit-o dupa ce li se oprea automat din leafa.

Nu, spre deosebire de voi, cei care azi considerati ca sunt niste biete victime, ei nu au luat credite împovaratoare, nu au fost nevoiti sa-si amaneteze viitorul în schimbul unor pereti prin care sa se auda fiece zgomot produs de vecini. Lor le-a oferit Iliescu apartamentul, aproape gratis, în anii 90, când multi dintre voi abia învatati sa mergeti în picioare si nu stiati ca veti fi nevoiti sa munciti 12 ore pe zi fie pentru o chirie de sute de euroi, fie pentru o rata la banca pe care o veti duce în spinare pâna aproape de pensionare.

Eeee, daaaa, pensionarea, asta da chestie! Înainte sa va apuce lacramatia pentru cei care îsi striga ura în fata Cotroceniului, aruncati-le o privire si estimati-le vârsta- 70, poate mai mult. Asta înseamna ca majoritatea lor sunt deja pensionati de 25 de ani. Îhî, vârsta de pensionare pentru ei a fost de 55 pentru femei, 58 pentru barbati. Stiti cât este acum vârsta de pensionare pentru femei? 65 de ani.

Bine, doar fiindca sunteti practic niste putoi fata de doamnele si domnii astia de vor sa plece neamtu din tara, poate nu stiti ca cea mai mare parte a lor sunt pensionati de boala. Daaa, sunt bolnavi de moarte/S-ar mânca de toate- vorba batrânilor atât de des invocati.

Tot domnu Iliescu si cu Pesedeau din anii 90, zisa FSN, i-a învatat prin vocea sindicatelor sa urle ca nu-si vând tara, asa ca au dat-o gratis mai apoi, nu înainte de a le permite sa se pensioneze ,,pe caz de boala” mult înainte de împlinirea celor 55 de ani si 25 de vechime.

Mai pe întelesul vostru, daca nu cumva vârsta de pensionare va creste-asa cum estimeaza toti specialistii- la 70 de ani, voi cei care ne cereti asa vocal respect pentru protestatarii  de la Cotroceni veti lucra cel putin ZECE  ani mai mult ca ei.

Sigur, e si o veste buna aici, pe la 60 de ani veti termina de achitat acel împrumut pe care l-ati luat pentru a cumpara apartamentul cu doua camere de care sunteti asa mândri, mai ales ca ati scapat de chiria care oricum era tot cât rata la banca.

Nu, nu toti vârstnicii au avut acelasi traseu profesional sau personal, nu toti au turnat jegos în urchea atotascultatoare a securitatii, dupa cum nu putini sunt cei care îsi traiesc acum demn vârsta a treia la fel de conectati la realitate acum cum erau acum 30 de ani, iar demonstratiile din ultimele zile au demonstat-o cu prisosinta, dar cert e faptul ca au ceva în comun cu toti: predictabilitatea existentei.

Precara cum era existenta acelor ani definiti de amarnica apasare a cozilor nesfârsite la alimente, de frigul din case sau de frica din sufletele vesnic amenintate de omniprezenta turnatoriei, era predictibila si, în buna masura, lipsita de responsabilitatea marilor decizii.

Tinerii care acum cer încetarea glumelor la adresa electoratului cvasi-senil al PSD-ului sunt victimele colaterale ale celor în a caror aparare au sarit si trebuie sa decida daca vor mai ramâne  în postura de victime sau, luându-si hamul si prastia, fie vor pleca spre tari straine, fie vor darâma sandramaua politica. Uite asta chiar înseamna RESPONSABILITATEA UNEI MARI DECIZII!

Îsi parasesc casele în zori, copiii prin after-school-uri din care-i mai iau la lasarea întunericului, muncesc pe brânci 10-12 ore pe zi, au evaluari profesionale lunare, dau concursuri pentru posturi rareori platite corespunzator si trec prin interviuri la care aparatorii furaciunii legalizate nici nu gândesc.

Am prietene ale caror credite ipotecare se întind pâna la 60 de ani, fosti elevi care abia mai stiu cum le arata partenerii de viata, vad la sedintele cu parintii mame stoarse de vlaga care abia reusesc sa ajunga la 7 seara la scoala copiilor lor dupa ce s-au învoit de la serviciu- daaaa, s-au învoit de la birourile unde patronii se asteapta ca ele sa lucreze pâna la 8.

Mi-am vazut fiul cel mare trecând prin 3 slujbe la nici 23 de ani, prin interviuri în limbi straine, prin probe de calculator si evaluari psihologice asemenea celor picate de directorii de scoli numiti apoi cu delegatie de generoasa conducere legitimata de alegerile din decembrie si stiu ca viitorul lui s-ar putea sa nu fie în România.

Nu va suparati pe mine, asadar, ca refuz sa ma topesc de înduiosare la vederea gurilor stirbe, dar insultatoare ale batrânilor care-si urla nemultumirea fata de presedinte si agenturili destabilizatoare. Nu prea pot sa mor de mila lor ca am pe 10 februarie 200 de lei de dat la controlul stomatologic al fiului meu, tocmai sa ma asigur ca la batrânete va mai avea ce sa rânjeasca larg când va participa la vreun protest.

Nici nu ma rupe durerea de suflet pentru lipsa lor de educatie sau informatie într-un timp când tocmai informatia este accesibila cu conditia sa vrei sa o accesezi.

Nu simt respect pentru oameni care nu respecta viitorul meu sau al copiilor mei tocmai prin refuzul lor de a asculta argumentele logice sau pe cele ale bunului-simt, dupa cum nu pot empatiza cu cei care sunt incapabili de empatie cu proprii copii ale caror greutati le dispretuiesc, doar fiindca sunt altele decât ale lor.