Arme silentioase pentru razboaie tacute 

1. În timp ce cautam pe net surse ale asa-zisului “decalog al manipularii” atribuit lui Noam Chomsky, am descoperit niste trimiteri la un document în engleza, clasificat “top secret” si intitulat Silent weapons for quiet wars.

Acest presupus document top secret ar fi fost descoperit din întâmplare, pe 7 iulie 1986, de un angajat al Boeing Aircraft Corp., care cumparase, pentru piese de schimb, un copiator IBM uzat; în interiorul acestui copiator, individul ar fi descoperit un document ce parea a fi datat în perioada de început a razboiului rece (desi, pe pagina sa de început, este notat anul 1979 ca data a emiterii sale) si care chema elitele globale la un razboi total, dar tacut si insidios, orientat catre controlul total al maselor, printr-un sistem de arme silentioase, cum ar fi manipularea industriei, a sistemului educational, a divertismentului si a înclinatiilor politicienilor.

Documentul îndemna la o revolutie silentioasa, insidioasa, menita a învrajbi populatia, punând fratele contra fratelui, familia contra membrilor sai, credinciosii contra co-relegionarilor lor. Toata aceasta strategie ar fi menita a devia atentia publicului de la ceea ce i se întâmpla în mod real în viata de zi cu zi, dar si de la experimentele la care este supus în interiorul programului de preluare a controlului asupra lumii. Originile si destinatiile acestui document nu se cunosc, dar se banuieste ca ar apartine asa-numitului Grup Bilderberg, entitate la care teoreticienii conspiratiei fac referire ca fiind un fel de guvern mondial, care conduce lumea din umbra. Indiferent de aceste teorii, continutul acestui “document” este, pur si simplu, tulburator, mai ales prin acuratetea datelor si informatiilor pe care le contine, dar si prin faptul ca el corespunde cu evenimente reale, istorice.

Spre exemplu, asa-numita “terapie de soc economic” chiar a fost experimentata cu succes, mai întâi în tari ale Americii Latine care erau conduse de dictatori verosi capabili sa îsi înrobeasca propriul popor (Chile, Argentina, Salvador, Brazilia), dupa aceea în tari ale Asiei de Sud (Indonezia, Coreea de Sud) si, ulterior, chiar în tari foste comuniste (Rusia, Polonia, România). Din 9 septembrie 2001, terapia de soc economica a fost pusa în practica exact acolo unde a început totul – în SUA.

2. Urmatoarele paragrafe, redate între ghilimele, sunt extrase din acest document, ele fiind relative la instrumentalizarea si finalitatea armelor silentioase (traducerea, aproape mot-a-mot, îmi apartine).

"Tot ceea ce se asteapta de la o arma obisnuita se asteapta si de la o arma silentioasa, dar rezultatele se vor concretiza numai în maniera în care creatorul armei silentioase a facut-o sa functioneze.

Arma silentioasa trage situatii, în loc de gloante; este propulsata de procesoare de date, în loc de reactii chimice; explozia este generata de bitii de informatii si nu de praful de pulbere; lovitura pleaca dintr-un computer, si nu dintr-o pusca sau dintr-un tun; arma silentioasa este operata de un programator de computer si nu de un soldat nestiutor de carte si, în fine, este utilizata la ordinul unui magnat bancar si nu a unui general.

Arma silentioasa nu face zgomote explozive, nu cauzeaza rani fizice sau mentale vizibile si, la nivel de aparenta, nu interfereaza cu viata sociala a nimanui. Dar asta numai pentru un observator neavizat. Caci, în realitate, arma silentioasa provoaca socuri teribile la nivel subconstient, pagube teribile si de neînlaturat din punct de vedere fizic si mental si grave tulburari ale vietii sociale individuale sau colective - si asta este de domeniul evidentei pentru cel ce stie unde sa se uite.

Publicul nu poate întelege aceasta arma tacuta si, de aceea, nu poate crede ca este atacat în mod discret si insidios. Publicul poate, în mod instinctiv, sa simta ca ceva este în neregula; dar, multumita naturii tehnice a armei tacute, publicul nu îsi poate exprima acest presentiment într-o maniera rationala, inteligibila. Asa ca publicul nu va sti cum sa strige dupa ajutor, iar indivizii obisnuiti nu vor sti cum sa se asocieze cu altii pentru a se apara colectiv contra armei tacute.

Când o arma silentioasa este utilizata gradual, publicul îsi ajusteaza sau îsi adapteaza comportamentul la prezenta în viata de zi cu zi a acestei arme si învata sa o tolereze, pâna în momentul în care presiunea (psihologica, sociala si economica) devine atât de mare încât face sa sara totul în aer.

Iar acesta este momentul în care arma silentioasa devine un tip special de arma biologica de razboi si de ucidere în masa. Ea ataca vitalitatea, optiunile (inclusiv cele religioase) si mobilitatea indivizilor unei societati, pentru a-i supune; cunoscând, întelegând, manipulând si atacând sursele naturale si sociale de energie, precum si puterile sau slabiciunile lor fizice, mentale si emotionale, detinatorul armei silentioase poate fi sigur de victorie, iar acei indivizi si acea societate sunt condamnati deja la înfrângere.

Starea de soc în care este adusa acea populatie este perfecta pentru a o convinge ca "expertii" pot si trebuie sa preia controlul sistemului financiar si sa restabileasca securitatea si siguranta (mai degraba decât libertatea si justitia) pentru toti. Când cetatenii deveniti debitori sunt facuti inapti de a se ocupa de propriile afaceri financiare si familiale, ei devin, desigur, totalmente aserviti si, în consecinta, resurse ieftine de munca.

Terapia de soc demonstreaza cu puterea evidentei ca exista o legatura directa, intrinseca, între fluxurile de bani din economie si perspectiva psihologica reala si raspunsurile maselor de oameni dependente de acele fluxuri de bani. De exemplu, exista o relatie masurabila cantitativ între pretul benzinei si probabilitatea ca o persoana sa aiba o migrena, sa simta nevoia de a vedea un film violent, sa fumeze o tigara sau sa mearga la o bodega pentru o serie nelimitata de halbe de bere".

3. Tot din documentul citat mai sus rezulta niste idei care pot sa ne dea fiori, întrucât ele sunt detectabile la noi, aici, acum.

Conform documentului, experienta ne arata ca metoda cea mai simpla a asigurarii obtinerii si mentinerii controlului prin intermediul armei silentioase este sa tii publicul indisciplinat si ignorant asupra principiilor de baza ale sistemului, în timp ce i se ofera lucruri stridente care sa îi distraga atentia, distractii usoare care sa îl abata de la lucrurile cu adevarat importante si care sa-l tina confuz, planuri si agende publice care sa-l faca sa derapeze si sa rateze autostrada corecta. Regula generala este ca întotdeauna exista un profit în confuzie; cu cât mai multa confuzie, cu atât mai mult profit. De aceea, cea mai buna abordare este sa creezi problemele si, dupa aceea, sa oferi solutiile[3] (n.n., Gh. P.: pentru un profit substantial, desigur). Publicul distras sau distrat, cetatenii, în general, vor face întotdeanua usoara sarcina colectarii informatiilor necesare operatorului armei tacute si sarcina soldatilor lor, distribuitorii, daca va putea fi pus în practica principiul sandviciului gratis (“manânca acum si plateste mai târziu“).

Apropos de sandviciul gratis. La noi, acum, el pare gratis, dar nu e, întrucât trebuie, totusi, sa îl platesti; e adevarat ca îl platesti mai târziu si, eventual, esalonat, dar e cu mult mai scump, comparativ cu un sandvici pe care l-ai putea cumpara cu bani (daca ai detine lichiditatile necesare). În primul rând, pentru ca nevoia ta stringenta de a consuma te opreste de la a pune întrebari în legatura cu pretul. Întrucât sursa consumului e unica (neavând bani pe loc, nu îsi poti permite sa alegi, asa ca manânci ce ti se ofera, mai ales ca mâncarea pare gratis), înseamna ca vei fi nevoit sa accepti orice pret. Oricum, la fel ca în barurile din cinematografe (unde nu poti intra cu mâncare sau cu bautura de afara) sau ca în salile de asteptare pentru îmbarcare din aeroport ori chiar la fel ca în avion, preturile sunt duble sau triple fata de cele de la piata.

În plus, pretului sandviciului “gratis” i se adauga tot fel de extensii neasteptate: întrucât nu este achitat pe loc, ci urmeaza a fi achitat peste un anumit timp, înseamna ca pretul (oricum dublat sau triplat prin limitarea libertatii de alegere) va fi majorat cu dobânzi si comisioane, iar daca pretul nu e achitat la timp, intervin si majorarile si penalitatile. Când ajungi sa îti faci calcule si îti dai seama ca ai platit deja acel sandivici, poate de doua ori, si înca mai platesti, e prea târziu.

Acest “principiu”, al sandviciului gratis/ieftin, e aplicat de banci în afacerea creditelor în moneda straina (aparent ieftin), în cadrul programelor sustinute de stat, de tipul Prima casa (unde avansul este redus la 5%, iar dobânda e cu 1-2 puncte procentuale mai mica decât pretul pietei) si în cazul cardurilor de credit (usor de utilizat, în limita unui multiplu al salariului, acest tip de facilitate de credit este vândut, pe piata noastra, cu dobânzi de 38%). Aparenta gratuitatii se transforma, frecvent, în cel mai scump produs si, uneori, ia aspecte de cosmar, întrucât cel ce nu îsi plateste datoriile la banci este executat silit, evacuat din casa si, ulterior, tinut responsabil fata de banca (sau fata de un colector de creante care chiar a cumparat pe doi lei datoria consumatorului de sandvici gratis/ieftin) toata viata, prin popriri pe salariu si/sau pe pensie.

Deci, consumati sandviciuri si faceti-o acum, cât e gratis!

4. Cum creezi confuzie si cum profiti de pe urma ei?

Prin dezangajare. Prin sabotaj la adresa activitatilor mentale. Prin promovarea unui sistem de educatie de calitate redusa (mai ales în domeniul matematicii, al logicii, al ingineriei de sistem si al economiei) care descurajeaza creativitatea tehnica. Prin capturarea emotiilor publicului, în asalturi sau atacuri emotionale inexorabile (viol mental si emotional), printr-un “foc de baraj” constant cu stiri despre sex, violenta, accidente oribile, crime, teroristi si razboaie care tin prima pagina si prime time-ul în ziare, la tv si pe net. Prin inundarea mentalului colectiv cu cât mai multa informatie inutila, cât mai mult gunoi informational si emotional, care sa le ocupe cetatenilor mintea si sa le maculeze sufletul, în timp ce cetatenii sunt determinati sa creada ca totul este spre binele lor si spre garantia, securitatea si libertatea lor[4] (ce ironie!).

Rescrierea istoriei si a legii si supunerea publicului la creatii deviante – iata cum operatorul armei silentioase îsi poate asigura din timp, pas cu pas, victoria în razboiul sau tacut.

Un operator al unui sistem de arme tacute opereaza cu informatii obtinute de la un public facut docil cu concursul fortei statale (ceea ce este legal, dar nu întotdeauna legitim). Cele mai multe informatii sunt facute disponibile programatorului sistemului de arme tacute de fisc. Informatiile despre publicul contribuabil sunt furnizate fiscului de bunavoie sau sub amenintarea sanctiunilor si a executarii silite. Aceste informatii sunt bine organizate si sunt de încredere. Mai mult, ele arata gradul în care publicul se conformeaza, voluntar sau fortat, unui set de obligatii legale fara contraprestatie din partea creditorului.

De notat ca creditul acordat populatiei pe baza simplelor înregistrari la fisc - noua "cucerire" a industriei bancare, noul “credit doar cu buletinul”, tehnica de îndatorare la banci facuta posibila de un protocol bancar cu fiscul român, cel care a fost de acord sa le dea bancilor aceste informatii presupus confidentiale – exact ce îsi poate dori si ce poate anticipa operatorul armei tacute.

"Când guvernul este în masura sa colecteze taxe si sa execute silit conturi sau proprietati private fara a oferi o justa compensatie, aceasta realitate este un indicator al faptului ca publicul este copt pentru a se preda si a consimti la neutralizarea drepturilor si libertatilor sale. Un bun si usor de cuantificat indicator al perioadei recoltei este numarul populatiei care plateste taxe în ciuda lipsei unei prestatii oneste si reciproce din partea guvernului[5]".

Daca înca nu v-ati dat seama despre ce vorbeste acest text eretic si conspirationist, atunci luati aminte: sistemul public de asigurari de sanatate primeste în fiecare an un minim de 6 miliarde de euro de la cetateni si firme. Ce da, noua, contribuabili si presupusi beneficiari, înapoi acest sistem? Cel mai slab dotat, cel mai periculos sub raportul potentialului de infectii intra-spitalicesti, cel mai ne-igienic si cel mai corupt serviciu de sanatate publica din Uniunea Europeana.

5. Reclama este un amplificator economic care opreste publicul de la a vedea, auzi, mirosi sau palpa ceea ce se întâmpla în mod real. Amplificatorul[6] te obliga sa îti orientezi atentia fie catre sursa de zgomot, fie înspre anihilarea sau macar atenuarea zgomotului azurzitor. Spre exemplu, daca auzi muzica data prea tare în timpul zgomotului si nu esti chiar tu la la petrecere, în mod sigur vei încerca sa te aperi, închizând geamul, dând drumul la aparate care sa faca zgomote concurente, punându-ti casti pe urechi; daca treci prea aproape de un avion sau de un stadion plin cu fani, îti acoperi urechile, ca sa nu te asurzeasca sau sa nu te irite zgomotul; e cert, însa, ca nu mai observi si nici nu mai percepi corect ce se întâmpla în rest cu tine; de aceea, risti sa nu mai fi atent la traversarea strazii, fiind concentrat pe muzica asurzitoare din castile tale de urechi. Exact la fel se întâmpla si cu amplificatorul de lumina (far, proiector) sau cu mercaptanul din gazul natural.

Pe plan economic, exact la fel se întâmpla în cazul reclamei si al publicitatii (stradale, audiovizuale, virtuale etc.).

Ca sa fie o buna arma silentioasa (desi ea este ca muzica pusa la maxim, reclama e menita a se adresa, pe usa din dos sau pe usi secrete, altor simturi decât cele bombardate direct), reclama trebuie sa fie facuta astfel încât sa para ca se adreseaza unui elev de 12 ani. Sugestibilitatea reclamei trebuie sa fie exact atât de ridicata încât sa ajunga sa îl faca pe consumator sa reactioneze ca acelasi grad de inocenta ca si a unui copil de 12 ani – adica un subiect care nu stie sa critice, nu îsi pune întrebari în legatura cu aparentele si ia de bune aceste aparente, data fiind redusa sa experienta de viata.

Procesul de definire si evaluare a acestor factori de amplificare economica si de încorporare a lor în sistemul economic poate înseamna, de exemplu, modificarea în sus sau în jos a preturilor la locuinte, transmiterea unor unde de soc (reduceri bruste sau cresteri graduale, dar în perioade scurte de timp, urmate de noi reduceri de preturi) si analiza modului în care socul se reverbereaza în economie, dupa care “avionul”), daca ramâne întreg, este redresat si readus pe traiectoria dorita, conforma cu scenariul initial al operatorului armei silentioase. Culmea ironiei este ca, în facultatile de economie care dau mai mereu laureati ai premiului Nobel pentru economie si unde teoria undelor de soc este preluata din industria aeronautica (în cadrul careia aceste unde de soc chiar se utilizeaza pentru a verifica rezistenta avionului la socuri si turbulente) sub denumirea de “teorie a jocurilor”. Experimentele de acest gen sunt ca niste jocuri pe calculator. Iar atacurile cu dronele sunt si ele, desigur, ca niste jocuri de calculator pentru operatorii care distrug tinte directe sau colaterale (uneori, nunti, botezuri, înmormântari, scoli, spitale, cu sau fara teroristi în ele) prin simple atingeri ale ecranului calculatorului.

6. Ca un regret etern pentru viata din perioada uterina (pântecul primordial, the primordial womb), toate eforturile pe care o persoana le face pâna la finalul vietii sunt orientate catre recreerea mentala, artificiala, a acelui mediu sigur, lipsit de griji si de responsabilitate (the artificial womb). Omul îsi construieste, din materiale fizice sau din relatii cu alti oameni, variate feluri de substituire a pântecului primordial si scuturi protective care sa îl tina, acolo, la adapost. Obiectivul acestor “pântece artificiale” este obtinerea sentimentului de stabilitate într-un mediu instabil, a unui adapost de vreme rea pentru toate procesele de crestere si de maturizare, a sigurantei în libertate si a zidurilor de protectie în caz de atac din exterior. Ne construim toti ziduri, pentru a ne mentine iluzia ca suntem din nou în pântecele primordial, la adapost, iar daca vrem libertatea, vrem sa fie una în deplina siguranta, ca în marsupiul copilariei. Sau ca în sânul lui Adam. Iar aceste certitudini sunt potentiale arme silentioase în razboaiele tacute ale celor care vor controlul.

Principala ratiune pentru care oamenii se reunesc într-o societate organizata în stat este dorinta subconstienta de a perpetua starea de dependenta din perioada copilariei. Pentru cei mai multi dintre noi, acea perioada este cea mai buna, cea mai dezirabila, întrucât atunci nu aveam griji si nici responsabilitati, caci altcineva trebuia sa ne îngrijeasca si sa raspunda pentru noi. Mai simplu spus, ne dorim ca Cineva sa elimine toate riscurile, “sa ne mângâie pe cap, sa ne sarute pe obraji, sa ne puna un pui (sau o pizza) pe masa de fiecare data când ne e foame, sa ne îmbrace, sa ne astearna patul pentru a ne culca si sa ne spuna ca totul va fi bine mâine, când ne vom trezi din somn”.

Aceasta ratiune poate fi programata – si este înspaimântator sa observam ca, în realitatea de zi cu zi, acest program se manifesta ca si când am fi în Matrix – mai greu de perceput, dar nu invizibil.

Programarea modelelor de obiceiuri sau de comportamente presupune colectarea de date si informatii cu caracter personal la scara nationala sau gloabal: avantaje si slabiciuni, activitati, hobby-uri, date medicale, înregistrari psihiatrice (frici, furie, dispret, adaptabilitate, reactii la stimuli, violenta, sugestibilitate sau hipnoza, sfuerinta, placere, dragoste, sex), mijloace de relaxare sau de evadare din realitate (consum de alcool sau droguri, distractii, factori religiosi), sensibilitati politice (ideologii, contacte personale, pozitie sociala sau etnica, proiecte sau obiective), toate sunt la dispozitia operatorului armei tacute, mai ales ca noi însine ni le punem pe tava – pe pagini de socializare, pe internet, pe diversele dispozitive electronice inteligente care ne solicita date biometrice pentru a le accesa. Cele mai multe astfel de date sunt publice sau stocate în baze de date relativ usor de accesat de un operator priceput. Iar demnitarii români asa-zis tehnocrati declara ca discutia despre drepturile omului este un lux teoretic…

Cu aceste date si informatii, operatorul creeaza situatii controlate: manipuleaza economia si, deci, societatea; controleaza veniturile si salariile, fabricarea si distributia bunurilor si a serviciilor; controleaza preturile (nota: asta ar trebui sa fie obiectivul legislatiei protectiei concurentei; dar este? Nu cumva aceasta legislatie e creata menita sa acopere realitatea?); din aceasta pozitie nici nu mai este nevoie de eforturi inovative – banii vin din rentele consecutive obtinerii controlului, iar cu acesti bani se asigura mentinerea controlului, înca o data, fara prea mari eforturi inovative (ceea ce arata cât de profitabila si eficienta este arma silentioasa); controlul functiilor legale, al circulatiei datelor cu caracter personal, al publicitatii si reclamei, al mass-media si al programelor tv vine din inertie. Si, întrucât, cu acest buton de control se poate opera usor, distragerea atentiei de la chestiunile reale, angajarea emotiilor negative, dezordinea, haosul, nebunia, devin simple detalii.

7. Nu-i asa ca, având în vedere cele de mai sus, afirmatiile care urmeaza, si care sunt extrase din documentul citat, nu mai sunt atât de socante pe cât par?

"S-a decis declansarea unui razboi tacut contra publicului cu obiectivul final al transferului energiilor naturale si sociale si al averii de la cei multi si indisciplinati în mâinile celor câtiva avuti, auto-disciplinati si responsabili. Pentru a obtine predictibilitatea totala a economiei, elementele clasei de jos trebuie aduse sub control total, de exemplu, sub jugul unor datorii pe termen lung începând cu vârsta cea mai frageda, înainte de a avea sansa de a se întreba care este realitatea - daca, de fapt, sunt proprietari ai caselor lor sau datornici. Familiile clasei de jos trebuie dezintegrate printr-un proces de supra-ocupare a parintilor si de transfer catre stabilimente guvernamentale de îngrijire zilnica a copiilor lor ramasi, practic, orfani, prin separarea functionala de parintii ultra-ocupati cu plata datoriilor. Calitatea educatiei oferite acestor copii functional orfani trebuie sa fie dintre cele mai sarace în scopul de a-i tine captivi în clasa care le-a fost destinata".

Ce rol avem noi în acest razboi tacut?

Sa încercam pilula bleu pe care ne-o ofera Morpheus. Sa fim Neo. Poate ca vom reusi sa iesim din Matrix.