986_cp_România a iesit plina de aur din razboi.

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-evz.ro 

Gratie inteligentei sale, sprijinita de combinatia de dârzenie si abilitate cu care Maresalul a manevrat în relatiile cu Hitler, a reusit performanta uluitoare de a face din România o tara mai prospera decât era la începutul razboiului. O tara care si-a dublat rezervele de aur (lucru nereusit de nici un alt stat beligerant), care a reusit sa stocheze armament pentru recucerirea Ardealului de Nord, o tara în care nu doar hrana a fost din abundenta, dar în care a crescut si consumul obiectelor de lux. Saracia, foamea, cartelele au venit odata cu ocupatia sovietica.

Cum a fost posibila o asemenea performanta, unica printre statele beligerante, explica ama nuntit Mircea Vulcanescu însusi în procesul celui de-al doilea lot al fostilor membri ai Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” si de „declararea si continuarea razboiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.

Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fata Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a IX-a Criminala, care a durat patru ore, este un document exceptional. Aici se gasesc explicatiile Miracolului Economic al României, pe timp de razboi si sub ocupatia germana de facto. Pentru documentare, am folosit Mircea Vulcanescu - Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.

Primul detaliu lamuritor este organizarea Guvernului, condus cu mâna forte de Maresalul Antonescu. Acesta impune sa fie singurul care face politica efectiva, restul membrilor Cabinetului trebuind sa fie experti care sa propuna masuri.Deciziile si raspunderile si le asuma exclusiv Antonescu.

Iata ce spune Maresalul într-o sedinta de Consiliu din 1941: „Când veti fi chemati sa raspundeti de ceea ce ati facut, eu sunt acela care va raspunde pentru dvs. toti. De aceea pretind sa stiu tot ce faceti în sectoarele dvs. de activitate. Pentru ca numai eu guvernez în tara asta.” Pentru ca în sedinta din 12 septembrie 1941, sa repete: „Politica face Maresalul!”

Antonescu era un om orgolios, obsedat de disciplina, dar care stia sa asculte:

„Îndraznind sa-l întrerup, într-un Consiliu de Ministri în care expusese un lucru inexact, pentru a restabili adevarul, miam atras din partea lui replica aspra: «Când te-ai nascut dumneata, ca sa îndraznesti sa tai cuvântul din gura maresalului Antonescu?» Ceea ce remarc ca, în speta, era just. Faptul nu m-a putut însa împiedica sa revin, îndata ce furtuna s-a potolit, pentru a spune ceea ce aveam de spus.”

Rezultatele economice exceptionale ale României se datoreaza si unei grile de principii de colaborare cu Germania aplicate cu strasnicie.

Iata care erau principiile colaborarii industriale:

1.„Nu se colaboreaza decât în domeniile unde dezvoltarea întreprinderilor românesti nu este asigurata în timp de pace, fie din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debuseurilor.”

2. „Nu se colaboreaza decât daca partenerul strain aduce industriei românesti: materia prima, utilajul tehnic, priceperea tehnica (specialisti, licente, brevete), finantare sau comenzi - pe care industria româneasca nu si le poate procura din interior.”

3. „si numai daca colaboratorul strain se angajeaza sa formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”

4. „Nu se alieneaza fondul bogatiilor românesti, în sensul ca nu se cedeaza majoritatea actiunilor întreprinderii.”

5. „Nu se cedeaza conducerea generala a întreprinderilor din mâinile românesti.”

Iata si principiile colaborarii economice:

1. „Nu se exporta nimic în Germania decât dupa ce se rezerva cantitatile necesare consumului intern si dupa ce se rezerva si cantitatile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare tarii, pe care aceasta nu si le poate procura din Germania.”

2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la preturi fixe; fiecare spor de pret dintr- o parte trebuie compensat de un spor corespunzator de cealalta. Se admit depasiri momentane într-un sens sau altul, dar ele trebuie sa fie compensate în cursul anului contractual.”

3. „În acoperirea exporturilor, se primesc marfuri necesare pietei si investitiilor statului; unelte agricole, masini, piese de schimb, dar si rente, averi mobiliare si rascumparari de datorii externe.”

4. „Petrolul, materialul necesar razboiului, se exporta pe armament.”

5. „Efortul net de finantare, facut din interior pentru aceste schimburi se acopera cu aur si devize libere.”

Tot Germania a fost scoasa datoare

Drept urmare, România este secatuita. Dimpotriva. Exporturile sunt mult mai mici decât înainte de razboi. Astfel, daca în perioada interbelica exportam între 100 si 300.000 de vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 - 1944), România exporta în total 85.000 de vagoane (...) Pentru a ne da seama de situatie, ajuge sa spunem ca dupa 23 august 1944, în noua luni, pâna la capitularea Germaniei, România a furnizat aliatilor, oficial 63.000 de vagoane cereale”, arata Vulcanescu. Începuse „fratia” cu URSS.

Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmpla si pentru produsele alimenta-trebuia sa alimenteze masina de razboi germana, exporturile au scazut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuala de 3 milioane. De notat, consumul intern creste de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.

În schimb, cresc importurile, care permit economiei românesti sa functioneze. Cu exceptia produselor coloniale, interceptate de blocada aliata, unde importurile scad cu o zecime, la tesaturi si pielarie - reduse cu un sfert, respectiv o treime - celelalte importuri cresc. Se înregistreaza importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.

Pâinea alba, zaharul, sapunul se vând la liber, fara cartela. Toate produsele se ieftinesc. Doar la bijuterii sau ceasuri elvetiene se înregistreaza cresteri de preturi. Ceea ce spune multe despre nivelul de trai din România.

Dar abilitatea formidabila a României a fost ca, în conditiile acestui flagrant dezechilibru între importuri si exporturi, sa iasa cu balanta financiara dreapta. Cheia a reprezentat-o jocul preturilor: preturile medii ale produselor românesti exportate au crescut de cca 5 ori la produsele de baza, în vreme ce, la import, preturile produselor metalurgice si materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat fata de 1938. Acesteia i s-a adaugat si jocul decontarilor si al sistemului de cliring (troc) care opera în paralel între cele doua tari. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de marci germane.

Mircea Vulcanescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în prima instanta, la opt ani temnita grea.

Exceptionala sa pledoarie se dovedeste inutila, iar în ianuarie 1948, Curtea de Apel mentine pedeapsa. Stralucitul spirit enciclopedist, sufletul gruparii Criterion, în care fusese coleg cu Mircea Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Sandu Tudor, Eugen Ionescu, Dan Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian sau Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temnita, ca urmare a trei legi ticaloase (312/1945, 455/1946 si 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea comunistilor, si carora le-a cazut victima toata floarea intelectualitatii românesti.

Cu câtiva ani în urma, acelasi Rege îl decora pe Vulcanescu.

Devine detinutul K9320 de la Aiud, „Puscaria Intelectualilor”. Acolo avea sa moara la numai 48 de ani. Dupa o trecere pe la Jivala care îi va fi fatala. Prietenul si colegul sau de celula John Halmaghi povesteste în 1977, în revista „Discursul contemporan” de la Paris:

„A aparut un gardian si l-a scos pe el si grupul sau afara, în curtea interioara a Fortului Jilava, unde au fost batuti cu ciomege si bastoane de cauciuc pâna la lesin. Apoi, i-au dezbracat pâna la pielea goala, zvârlindu-i gramada în bezna din Celula Neagra; caci, fara nici o lumina, întunericul din Celula Neagra era absolut. Parca uitati, acolo au stat, între urina si fecale, trei zile si trei nopti. Nemâncati, în frig, în umezeala. N-aveau nici scaune, nici masa, nici vreun pat. Alergau toti prin murdarie, de la un colt la altul, spre a se încalzi si spre a nu lasa trupurile sa se prabuseasca. Mircea Vulcanescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult si le-a întretinut treaz spiritul. Pâna când el însusi si-a dat seama de tragicul situatiei în care se gaseau.

«Nu exista nici o scapare pentru noi, decât daca se întâmpla ceva, care sa forteze administratia la o masura de salvare, daca o salvare mai exista. Eu nu mai pot rezista fiziceste. Ma simt epuizat de toata energia. Ma voi aseza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vietii mele si în felul acesta voi veti avea un loc sa va odihniti, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu sa primeasca sufletul meu si sa va ajute pe voi sa supravietuiti…»”.

Se îmbolnaveste de pleurezie, dar i se refuza transferul la Spitalul Penitenciar Vacaresti si este trimis înapoi la Aiud. Pe 28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lasând ca testament zguduitoarele cuvinte: „Sa nu ne razbunati!”

Cum a fost pregatit Momentul Ardeal

În perioada 1941 - 23 august 1944, România a reusit sa-si rascumpere creante din strainatate si sa-si procure, tot din strainatate, aur si devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane.

„Este o situatie unica, nemaiîntâlnita în nici o alta tara, chiar victorioasa, cum e cazul Angliei, care nu a putut sa-si acopere nevoile decât cedând din aurul si portofoliile straine pe care le poseda în alte tari, ramânând si îndatorata”, arata Vulcanescu în fata instantei.

Ca urmare a acestei realitati, prin rezervele acumulate, prin cantitatile importate de armament german importate si netrimise pe front, România devine o baza importanta de aprovizionare a aliatilor pentru razboiul dus în Vest, dupa 23 august.

Într-un raport realizat Institutul Românesc de Conjunctura - condus de comunisti, printre care Lucretiu Patrascanu -, se arata: „Conventiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în favoarea României.”

Însusi Hitler i-a reprosat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944): „Contributia economica a României catre Axa a fost meschina.”

În raportul unei Legatii neutre (neprecizata), interceptat de serviciile secrete românesti si citat în instanta, se spune: „Ceea ce România a izbutit sa obtina de la nemti în cursul negocierilor economice cu Germania tine de domeniul miracolului.”

Antonescu dorea ca, dupa înfrângerea Germaniei, România sa fie pregatita de un nou razboi, cel al eliberarii Ardealului. Iata ce declara generalul Sanatescu, premier din 23 august si seful Statului Mahor în timpul razboiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:

„Campania împotriva nemtilor si ungurilor a putut sa fie dusa de tara noastra cu materialul de razboi ce ne-a ramas de la predecesorii nostri (...) Dupa 23 august, tara nu a fost în stare sa creeze, nici sa procure nici un fel de armament si chiar din cel existent am fost nevoiti sa dam o buna parte.”

În stenograma sedintei Consiliului din 25 iulie 1942, ministrul de Externe Mihai Antonescu arata ce raspuns a fost împuternicit sa-i dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomatiei germane, la oferta unor compensatii teritoriale în Rasarit.

„Asezat de veacuri în Carpati, poporul român nu e un popor de stepa si leaganul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb. Nici Mihai Antonescu, nici în trecut si nici azi, si nici Maresalul n-au renuntat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o pozitie ireductibila.”