I. ISTORIA

Iesira la plimbarea de seara pe tarmul marii dupa miezul noptii, cu cīteva ore mai tīrziu decīt de obicei, pentru ca el a vrut sa mai lucreze, simtindu-se inspirat.

Se īntinsera pe nisipul care īnca mai emana caldura zilei īn racoarea noptii. La un moment dat, el iesi din sirul vorbelor īntīmplatoare si īi spuse, cu o voce parīnd ezitanta din pricina emotiei, ca, desi n-a reusit sa puna nimic pe hīrtie, īn seara asta a ajuns, īn sfīrsit, sa gaseasca o teorie fara fisura a unificarii cīmpurilor, īn care reusise sa rezolve toate contradictiile care pareau de nedepasit pīna acum. Si īi mai zise ca avea de gīnd ca, peste doua saptamīni, la decernarea Nobel-ului, sa-si anunte si sa-si prezinte noua teorie, īn locul discursului pe care īl avea pregatit.

Ea se lipi strīns de el, asezīndu-si pe pieptul lui capul care tocmai īi era strabatut de gīndul ca ea e cea care are cel mai destept barbat de pe planeta si ca ea e cea care īi va darui urmasi. Lui nu-i īmpartasi, īnsa, decīt a doua parte a ideii, spunīndu-i ca īsi facuse seara un test de sarcina, care iesise pozitiv.

Īncepura, pe plaja pustie, ritualul īmperecherii. La fel ca īn urma cu un an, cīnd se cunoscusera, ea fiind venita aici pentru un turneu de sah, iar el pentru un congres de fizica.

Fura brusc īncercuiti si īntrerupti de cei cinci. El muri sub loviturile de pumni, picioare si cutite. Ea ramase īn inconstienta si aproape fara suflare, īn urma loviturilor si violului. Asa fura gasiti, īn zori, de catre gunoierii care curatau plaja aceasta īndepartata, izolata.

Cei cinci fura prinsi si bagati īn puscarie, pe viata.

El fu plīns si īngropat, ca orice mort.

Ea trecu printr-o perioada cumplita si īsi gasi singura consolare īn faptul ca purta īn pīntece copilul lui. Hotarī sa ramīna īn viata numai pentru a naste si a creste acest copil.

Īl nascu. Īl crestea. Copilul nu semana deloc cu tatal, ci, pe masura ce trecea timpul, ei i se parea ca pe chipul fiului se conturau tot mai precis trasaturile unuia dintre cei cinci. Īi facu un test de paternitate. Era fiul criminalului, nu al celui ucis. Refacu de īnca doua ori testul ADN si avu acelasi rezultat. Cel care fusese fals pozitiv era testul de sarcina, facut īn urma cu cītiva ani, īn seara īn care fizicianul īntīrziase plimbarea pe plaja din cauza teoriei pe care a gasit-o, dar pe care n-a mai apucat sa o puna pe hīrtie.

Femeia nu se putu īmpiedica sa constate ca, dupa ce fusese victima a ororii de pe plaja, devenise complice al acestei de-a doua orori, pe care ar fi putut-o īmpiedica. O vreme, īi fu iar cumplit de greu. Dar fiul criminalului disparu dupa un timp, lasīnd tot locul fiului ei. Īl crestea. Īl iubea. Era al ei.

Pare o istorie a cītorva oameni, fie ca ar fi reala, fie ca ar fi falsa. Dar nu este doar atīt. Este un rezumat al istoriei omului. Este, mai mult, esenta istoriei omenirii. Este istoria, trecuta si viitoare, a drumului inevitabil al omului īnapoi, spre maimuta. Este ceea ce a ascuns Darwin. La finalul acestei carti, adevarul acestor afirmatii va parea evident. Si va parea aproape indiscutabil si faptul ca Darwin l-a cunoscut.

II. CREIERUL NOSTRU DE AZI: CONTRACTIA DE DUPA BIG BANG

Indiferent de criteriile pe care diversi autori le stabilesc pentru a defini procesul umanizarii, exista un fenomen ce nu poate fi separat nicicum de aparitia si evolutia omului: cresterea, exploziva īn anumite perioade, a creierului. De la australopitec la sapiens volumul creierului a crescut de peste trei ori.

Astfel, nu ne putem imagina un proces invers, de „dezumanizare”, separat de o scadere semnificativa a creierului. Cum aceasta carte va demonstra ca sīntem īn plin proces de dezumanizare, ca ne īndreptam catre o maimuta mai putin evoluata, adica mai putin inteligenta decīt omul, va trebui sa luam īn discutie si acest argument morfologic al marimii creierului. Desi nu ne sprijinim demonstratia aproape deloc pe acest argument.

Toate studiile recente arata o scadere a creierului uman īn ultimele zeci de mii de ani. Omul de Neanderthal, specie proxima speciei sapiens, avea un creier cu 15-20% mai mare. Omul de Cro-Magnon, stramos direct al nostru, avea si el creierul cu 15% mai mare. Iar oamenii de acum 5.000 de ani aveau creierul cu 10% mai mare decīt al nostru.

Repet, nu vom invoca argumentul scaderii creierului īn demonstrarea antropolizei pe care tocmai o parcurgem, desi tot mai multe studii arata ca exista o corelatie puternica īntre marimea creierului si gradul de inteligenta. Dar macar ca argument īn favoarea stoparii evolutiei genetice īn directia cresterii inteligentei, a „umanizarii” īn continuare a omului, trebuie luat īn seama. Ar fi culmea sa ne gīndim ca omul ar fi īn continuare īntr-un proces de evolutie, care s-ar petrece īn paralel cu scadere creierului, adica exact invers decīt s-a īntīmplat timp de cīteva milioane de ani. Cred ca nu are nimeni atīta naivitate īncīt sa creada ca s-ar putea petrece cu creierele cam ceea ce se īntīmpla cu microprocesoarele…

Orbiti de progresul tehnologic, semenii nostri īsi imagineaza īnsa un om al viitorului tot mai inteligent, cu un cap tot mai mare si cu un corp tot mai atrofiat. Adevarul stiintific e īnsa unul contrar, dupa cum se vede din datele de mai sus privind volumul cerebral. Si cauza pentru care omul se īndreapta catre maimuta, dupa cum vom demonstra īn aceasta carte, este tocmai progresul tehnologic, care nu se rezuma la cel de astazi. Dezumanizarea, involutia omului, e un fenomen vechi, probabil, de cīteva zeci de mii de ani. Pare doar un paradox: o inteligenta superioara creeaza tehnologia, iar tehnologia submineaza inteligenta care a creat-o. Nu este īnsa doar un paradox, ci este chiar paradigma istoriei omului.

Īn virtutea unui iluzii create de progresul tehnologic, omul de azi se simte superior omului primitiv, cel putin īn ceea ce priveste inteligenta. Din pacate, īnsa, īi este inferior. Complexe de superioritate ar trebui sa aiba fata de omul viitorului, dar, cum am vazut, pe acela si-l imagineaza cu totul altfel decīt va fi īn realitate, asa ca are fata de el complexe de inferioritate. Cartea aceasta va rasturna aceasta perceptie falsa si va stabili, cu luciditate, adevarul: specia om este de mult timp pe panta descendenta a evolutiei sale. Complexe de inferioritate trebuie sa avem fata de cei care au fost cīndva, fata de acei primitivi pe care numai din ignoranta īi privim cu dispret. Cu inteligenta umana se petrece, īn esenta, ceea ce s-a petrecut cu statura reptilelor, drumul mintii noastre e oarecum acela de la dinozauri la gusteri. Si, la fel ca īn cazul reptilelor, tot o schimbare de mediu este cauza: tehnologia.

III. TEHNOLOGIA, BUMERANG CE LOVESTE URMASII

La vremea aparitiei sale, bumerangul a reprezentat un progres tehnologic incontestabil. Dar primul bumerang, lansat īn urma cu cel putin 30.000 de ani, īn vremea īn care Neanderthal apunea si Cro-Magnon rasarea, nu a lovit doar prada acelui vīnator inteligent care l-a inventat, ci a lovit si loveste īnca toate generatiile de oameni ulterioare acelui inventator. Si acelasi rezultat l-a avut orice alt progres tehnologic.

Sa evaluam putin consecintele pe care le-a avut inventia pentru vīnator si ai lui.

A putut vīna mai mult, deci si-a putut hrani mai bine femeile, care i-au nascut copii mai multi si mai sanatosi; iar cu surplusul de vīnat i-a putut hrani mai bine si pe acesti copii.

A putut vīna cu mai putina cheltuiala energetica si de timp. Energia si timpul economisite le-a folosit, īn parte, pentru a-si perfectiona arma inventata, ceea ce i-a permis un randament tot mai mare la vīnatoare. Asta i-a permis sa hraneasca tot mai multi urmasi.

A putut vīna cu riscuri mai mici pentru el, nemaifiind obligat sa se apropie de prada decīt dupa ce aceasta era deja ranita. Asta l-a mentinut mai mult timp sanatos si i-a permis si sa aiba o viata mai lunga. I-a dat, astfel, timp sa faca si sa creasca mai multi urmasi.

Pe termen scurt, pare (si chiar si este) un mecanism de selectie naturala. Acest barbat inteligent īsi asigura o descendenta mai numeroasa decīt barbatii mai putin inteligenti din cetele care nu au la dispozitie bumerangul. Pe termen mai lung, īnsa, rezultatul e o antiselectie naturala. Īn primul rīnd, chiar dintre urmasii lui vor trai unii care n-ar fi supravietuit conditiilor mai precare, celor de dinaintea inventarii bumerangului. Īn felul acesta, cantitatea medie a inteligentei urmasilor sai e mai mica decīt ar fi fost īn cazul īn care el nu si-ar fi folosit inventia. Īn al doilea rīnd, barbatii din alte cete, chiar daca nu sīnt suficient de inteligenti pentru a inventa un bumerang, sīnt destul de inteligenti pentru a-i īntelege functionarea si avantajele si pentru a-l copia. Si si acesti barbati, mai putin īnteligenti decīt vīnatorul nostru, vor putea, īn urma utilizarii bumerangului, sa faca si sa creasca mai multi urmasi, a caror inteligenta medie va fi mai mica decīt īn cazul īn care ar fi supravietuit conditiilor īn care ar fi fost crescuti īn absenta bumerangului īn ceata lor.

Iata cum, chiar de la prima generatie, inteligenta medie a supravietuitorilor din toate grupurile umane care folosesc bumerangul e mai mica decīt daca acesta nu ar fi fost inventat.

Sigur, īn aceasta demonstratie am simplificat mult, neluīnd īn calcul īn sansa de supravietuire a unui copil decīt inteligenta acestuia. Pe cazuri individuale sau pe grupuri mici, acest lucru nu e adevarat. Dar, pe ansambul populatiei umane din acea vreme si din vremurile si mai vechi, lucrurile stau exact asa: au supravietuit si s-au īnmultit cei mai destepti. Exact asa s-a format omul. Omul nu a excelat prin statura, forta, viteza, gheare sau colti. Nu dezvoltarea acestora le permitea contemporanilor vīnatorului nostru sa vīneze mamuti ori sa-i picteze īn pesteri īntunecate. Inteligenta īi permitea omului toate acestea. Īn evolutia omului inteligenta a fost criteriul de selectie. Si cu cīt viata era mai grea, mai dura, cu atīt presiunea de selectie pe inteligenta era mai mare.

Dar orice progres tehnologic facea viata mai usoara, scazīnd presiunea de selectie. Acest lucru este mult mai evident azi, cīnd tehnologia a facut viata atīt de usoara īncīt aproape oricine poate supravietui si aproape oricine se poate īnmulti. Īn zonele avansate tehnologic, asupra fondului genetic al omenirii nu mai actioneaza nicio presiune de selectie, cel putin la nivelul inteligentei. Astazi ploua asupra noastra cu bumeranguri. E potop.

IV. PRESIUNEA DE SELECTIE, CALITATE ĪN DETRIMENTUL CANTITATII

Sa lasam acum putin omul si sa ne īndreptam atentia catre o ruda a sa mai īndepartata, ale carei conditii de viata s-au schimbat mult īn ultimele sute de ani.

Pentru aceasta, sa mergem putin īn Irlanda. Daca nu ma īnsel, e primul loc din Europa din care au disparut marii pradatori, ursul si lupul. Faptul se datoreaza, īn cea mai mare parte, unui produs tehnologic al omului, a unuia mai putin obisnuit, caci e vorba de un produs tehnologic viu: irish wolfhound, cīinele de vīnatoare de lupi.

Pe de o parte, introdus ca factor de presiune de selectie pentru ursi si lupi, acest cīine a produs asupra acestora o presiune atīt de mare īncīt i-a exterminat. Pe de alta parte, simultan, ursul si lupul au exercitat o presiune de selectie asupra wolfhoundului. Cīinele mai era folosit si ca luptator īn razboaie. Asa ca asupra acestui cīine exercitau presiune de selectie cei mai de temut pradatori ai acelui loc si ai acelui timp: lupul, ursul si omul razboinic. Ne imaginam usor ca īn conditii atīt de dure, nu au supravietuit si nu au ajuns sa se īnmulteasca decīt cīinii cel mai bine īnzestrati pentru lupta. Una dintre calitatile cerute īn lupta era talia si pe aceasta o vom urmari pentru ca e mai usor de masurat decīt altele. Īn acele vremuri, īnaltimea medie la greaban a wolfhoundului era de 120 cm.

Astazi, īnaltimea sa medie e de 90 cm. A pierdut un sfert din īnaltime si, probabil, o treime din masa. Faptul se datoreaza slabirii presiunii de selectie exercitate asupra cīinelui. Si ursul si lupul si razboinicul au disparut din viata cīinelui, care a fost folosit, īntre timp, īn activitati mult mai pasnice, devenind chiar cīine de companie. Īn noile conditii, au putut supravietui si s-au putut īnmulti si cīinii mai putin apti pentru lupta, inclusiv cei cu talia mai mica. Astazi sīnt, probabil, mai multi wolfhounzi decīt acum cīteva sute de ani, dar acestia nu mai sīnt atīt de performanti īn lupta. Slabirea presiunii de selectie la asta duce totdeauna: cresterea cantitatii īn detrimentul calitatii.

Sa ne īntoarcem acum la om. Asa cum omul e un corp fizic care nu se poate sustrage legilor fizicii, tot astfel omul este si un organism biologic, care nu poate scapa nici legilor biologiei, inclusiv aceleia care stabileste relatia īntre calitate, cantitate si presiunea de selectie.

Sigur ca īn preistorie supravietuirea omului se datora si unor calitati fizice pe care noi, cei de azi, nu le mai avem. Toate cercetarile arata ca chiar si oamenii de azi cei mai dotati si mai antrenati, si anume campionii de atletism, nu reusesc sa aiba performante nici macar īn media celor realizate de stramosii nostri preistorici. Adica noi am pierdut deja la nivel genetic aceste īnzestrari somatice. Si, daca la nivel fizic lucrurile stau asa, de ce ar sta altfel la nivel psihic? Reamintim, suprematia omului īn regnul animal a fost dobīndita tocmai de psihicul sau, de mental. Nu cu muschii, ghearele sau coltii a reusit omul sa vīneze mamutii sau sa puna la munca īn folosul sau elefantii…

Īn preistorie, pe teritoriul Europei traiau numai cīteva zeci de mii de oameni care au astazi sute de milioane de urmasi. Aceasta explozie cantitativa nu putea avea loc decīt īn conditiile unei īnmuieri teribile a presiunii de selectie si cu pretul unei pierderi de calitate corespunzatoare. Probabil ca orice Cro-Magnon care, prin absurd, s-ar naste astazi īntr-o familie din Europa ar face fata usor vietii de aici si de acum. Tot prin absurd, probabil ca numai foarte putini dintre europenii care se nasc acum ar fi facut fata daca ar fi venit pe lume īntr-o ceata de Cro-Magnon. La fel cum putini din wolfhounzii de azi ar supravietui daca ar avea de luptat cu ursii, lupii, razboinicii. Dar oricare dintre wolfhounzii de acum cīteva sute de ani nu numai ca ar putea trai azi, ci ar fi un campion al rasei…

V. OMENIREA, DE LA FATA FRUMOASA LA FATA CU ZESTRE

Un pui de gaina iesit din ou īncepe sa ciuguleasca, adica sa se hraneasca. Puiul stie deja asta din momentul īn care vine pe lume. Nu īnvata de la closca, pentru ca si puii iesiti din oua īn incubator ciugulesc.

Un pui de leu īnsa nu īncepe sa vīneze īndata ce se naste. El ajunge sa vīneze mult mai tīrziu, īn urma unui proces de īnvatare, care se desfasoara īn interiorul familiei de lei. Un leu nascut si crescut īn captivitate, daca este eliberat īn savana, va muri īn scurt timp de foame, incapabil sa vīneze ceva.

Ce arata cele doua exemple? Ca hranirea gainii face parte din zestrea ei genetica, la fel ca si respiratia. Hranirea leului face parte īnsa din zestrea extragenetica, din ceea ce putem numi, fara a gresi, civilizatia si cultura familiei de lei. Din zestrea genetica a leului face parte numai capacitatea de a deprinde vīnatoarea. Dar tot din zestrea genetica a leului face parte si capacitatea de a īnvata sa faca tumbe la circ.

Sa ne apropiem īnsa putin de om si sa luam exemplul celei mai apropiate rude, cimpanzeul, de care ne despart doar 1-2% din gene. Face parte din zestrea genetica a cimpanzeului si sa poata folosi, daca e educat de om, cīteva sute de cuvinte si sa poata īntelege cīteva mii. Dar acest lucru nu face parte din cultura cimpanzeilor salbatici, nu face parte din zestrea lor extragenetica. La fel cum nici oglinda nu face parte din cultura lor, desi zestrea genetica le permite sa se recunoasca īn oglinda. Ceea ce unui leu sau unei gaini īi este inaccesibil, oricīta educatie ar primi de la om.

Ce deducem din aceste exemple? Cu cīt un animal e mai inteligent, cu atīt o parte mai mare a comportamentului sau scapa codificarii si conditionarii genetice directe si se lasa modelata de īnvatarea de care animalul beneficiaza īn cadrul culturii īn care acel animal traieste. Altfel spus, supravietuirea unui animal este cu atīt mai dependenta de zestrea extragenetica cu cīt acel animal este mai evoluat pe scara inteligentei. Un leu cu īnzestrari īnnascute exceptionale, dar crescut īn captivitate, nu ar supravietui īn savana tocmai pentru ca īi lipseste zestrea extragenetica a leilor salbatici, cultura vīnatorii. Un leu mai putin īnzestrat, dar nascut si crescut printre leii din savana, supravietuieste. Mai mult, un pui de leu debil, care īn savana n-ar fi ajuns la maturitate, poate trai si īmbatrīni īntr-o cusca, unde nici zestrea genetica si nici cea extragenetica a leilor nu joaca roluri prea mari. Cam ca acest leu debil traiesc azi oamenii īn tarile avansate tehnologic, unde cerintele pentru supravietuire si īnmultire sīnt minime.

Daca, prin absurd, am fi lasati sa alegem unde sa traim, ce am alege? Epoca preistorica sau pe cea contemporana? Este acelasi tip de dilema īntre a alege o fata frumoasa sau una cu zestre. Zestrea epocii contemporane e tehnologia. Zestrea face viata mai usoara. Dar frumusetea face viata mai frumoasa. Frumusetea face parte din zestrea genetica. Iar zestrea genetica a omului era mai mare īn preistorie.

Lasīnd la o parte dilema asta pur teoretica, sa ne aducem aminte ca Dostoievski era convins ca frumusetea va reusi sa salveze lumea. Noi ar trebui sa fim convinsi ca lumea nu va reusi sa salveze frumusetea. De zeci de mii de ani lumea e īn goana dupa zestre: tehnologia…

VI. ALTRUISMUL, CUCUTA INTELIGENTEI

Īn grupurile umane stravechi, altruismul era, desi poate parea paradoxal, un avantaj īn lupta pentru supravietuire. Īn conditiile unui surplus de hrana, era profitabil ca īn ceata sa fie tolerate si exemplare umane mai slabe, mai neajutorate si care nu reuseau sa produca nimic pentru colectivitate, ci doar sa consume. Cel putin īn doua situatii acesti nevolnici puteau deveni foarte utili grupului. Īn cazul unui atac al unor pradatori, inclusiv al altui grup de oameni, nevolnicul era lasat ca prada, ceea ce īi putea salva pe cei valizi. Iar īn cazul unei perioade de foamete cel slab putea fi mīncat de cei īn putere, salvīndu-i astfel de la moarte. Asa ca surplusul de hrana din vremuri bune dat unor handicapati se dovedea o investitie buna pentru supravietuirea celor puternici, si implicit pentru asigurarea descendentei lor. Sigur ca altruismul nu era nici atunci, cum nu e nici acum, rezultatul unor calcule, ci al unor sentimente. Grupurile care au avut astfel de sentimente au avut un avantaj fata de cele care nu le-au avut si care, īn situatii limita erau nevoite sa sacrifice oameni valizi.

Si cealalta forma de altruism, cel extrem, eroismul, aducea avantaje de supravietuire descendentilor. Sacrificarea, īn lupta cu animale mari sau cu alte cete de oameni, a unor barbati puternici putea asigura supravietuirea propriilor lor urmasi, a propriilor lor gene.

Daca altruismul īnsemna un avantaj pentru cei puternici si pentru descendentii lor īn grupurile mici, īn grupurile mai mari de oameni avantajele īn perpetuarea genelor celui puternic si altruist nu se mai vad. Sa cautam sa vedem ce avantaje creeaza pentru propria lor descendenta genetica marii altruisti ai modernitatii: eroul, sfīntul, geniul.

Sfīntul, conditie asociata cu renuntarea la sexualitate si cu retragerea din lume, īsi suprima pur si simplu descendenta, lasīnd locul liber pentru descendentii unora inferiori lui.

Eroul īsi sacrifica viata, lasīndu-si descendentii īntr-o pozitie de inferioritate de sanse fata de descendentii celor lasi dar vii. Eroul īsi defavorizeaza propria descendenta si o favorizeaza pe a altora, avantajeaza perpetuarea genelor altora, nu a propriilor lui gene.

Geniul īsi pune la dispozitia tuturor inventia, nefavorizīndu-si nicicum descendentii, ci dimpotriva. Cum orice inventie e doar o protezare, aceasta īi favorizeaza mai mult pe cei mai slabi. Si, cel putin statistic, descendentii unui geniu nu sīnt printre cei mai slabi.

Dupa ce am vazut cum marii altruisti ai modernitatii īsi saboteaza practic propriile gene īn competitia cu genele altora, sa vedem ce se īntīmpla īn societatile moderne cu celalalt tip de altruism, cu cel manifestat fata de cei mai slabi. Īn societatile cele mai avansate tehnologic si cele mai bogate, chiar daca cei mai slabi nu sīnt chiar egalii celor mai puternici, acestora li se asigura supravietuirea si li se favorizeaza reproducerea. Rata reproducerii lor este chiar mai mare decīt media. Succesul biologic al celor mai slabi este mai mare decīt al celor mai puternici, al caror singur succes e cel social, astazi complet decuplat de succesul biologic.

Iata cum altruismul de azi al celor puternici, ceea ce īn cazul omului īnseamna al celor inteligenti, duce inevitabil tocmai la scaderea ponderii inteligentei īn lume. Pretul pentru stima de sine pe care ti-o da altruismul īl platesc urmasii tai. Cei mai multi dintre ei īl platesc chiar cu viata. Pe care nici macar n-o vor avea vreodata…

VII. O LUME A PROTEZELOR PREGATESTE INEVITABIL O LUME DE INVALIZI

Īn capitolul precedent aminteam, īn treacat, ca orice inventie e o protezare care īi favorizeaza cel mai mult pe cei mai slabi. Bumerangul e o proteza a bratului, care īl face de o suta de ori mai lung. Toporul de piatra e o proteza a pumnului care īl face de zece ori mai greu si mai tare. Automobilul e o proteza a picioarelor, care le face de zeci de ori mai rapide si infinit mai rezistente.

Daca īn preistorie cele mai multe proteze erau destinate sa suplineasca sau sa amplifice calitatile fizice ale omului, īn lumea moderna sīnt tot mai multe protezele menite sa suplineasca si sa amplifice ceea ce tine de mental. La fel cum automobilul sterge mare parte din diferentele de locomotie dintre un semiparalitic si un campion de maraton, Google anuleaza partial diferentele īntre un om cu o memorie si cu o cultura exceptionale si un uituc incult.

Īn momentul īn care aceste diferente de īnzestrare nu mai joaca aproape niciun rol īn selectia naturala, adica īn supravietuire si īn reproducere, nu vor mai fi eliminati din lume cei mai putin īnzestrati, iar genele lor se vor perpetua la fel ca si ale celor īnzestrati fizic si psihic. Exact asta se īntīmpla īn omenire de zeci de mii de ani si procesul e tot mai amplificat pe masura ce ne apropiem de zilele noastre. Iar īn viitor fenomenul va lua proportii si mai mari.

S-ar putea obiecta asupra corectitudinii acestor afirmatii prin doua argumente: cresterea taliei ultimelor generatii de oameni si cresterea IQ-ului ultimelor generatii. Dar ambele argumente nu fac decīt sa confirme enunturile noastre. Iata cum: atīt cresterea taliei cīt si a IQ-ului din zilele noastre nu sīnt decīt tot rezultatul unei protezari, a protezarii printr-o alimentatie mai buna a ultimelor generatii. Este suficient sa invocam faptul ca IQ-ul africanilor din SUA este semnificativ mai mare decīt al celor ramasi acasa. Aceasta se explica atīt prin faptul ca, desi fenotipic sīnt negri, multi africani din SUA au o proportie īnsemnata de gene ale rasei albe, cīt si printr-o alimentatie mai buna a negrilor din SUA decīt a celor din Africa. Dar, desi se hranesc aproape identic, africanii din SUA au un IQ mai mic decīt al albilor. Aici nu poate fi vorba decīt de o diferenta mostenita. Africanii au trait tot timpul īntr-un paradis, īn care pīna si cimpanzeii supravietuiesc. Albii au trait īn purgatoriul climei temperate si īn infernul glaciatiunilor, īn care nicio alta maimuta nu ar fi supravietuit, ceea ce a constituit o presiune de selectie mult mai mare. Asa se explica faptul ca au un IQ mai mare. Dar asta nu va mai dura mult, pentru ca albii si-au fabricat un paradis tehnologic, ceea ce face ca viata lor sa fie mai usoara azi decīt īn Africa si, pe termen lung, asta nu poate duce decīt la o scadere a IQ-ului sub cel al africanilor.

Iata deci cum protezarea printr-o alimentatie superioara cantitativ si calitativ poate suplini si masca o degradare genetica, atīt la nivelul fizic cīt si la nivelul inteligentei.

Un alt tip de protezare mai putin evidenta este si diviziunea muncii, mai ales īntr-un anumit aspect al sau. Folosirea celor mai destepti īn locurile īn care e nevoie de inteligenta suplineste si mascheaza degradarea genetica pe ansamblul unei populatii. Īn societatile īn care acest lucru nu se īntīmpla, societatea īn ansamblul ei pare mai putin inteligenta. Si chiar si este, īntr-un fel, īntrucīt īi lipseste o anumita forma de inteligenta…

VIII. INTELIGENTA DE A TE LASA CONDUS DE CEL MAI INTELIGENT

Nefiind un animal solitar, omul supravietuia numai īn masura īn care grupul din care el facea parte reusea sa supravietuiasca. Dincolo de media inteligentei membrilor sai, orice grup uman mai e caracterizat de un alt tip de inteligenta, aceea care asigura colaborarea indivizilor sai, aceea care asigura optimizarea cooperarii īn vederea realizarii scopurilor īntregului grup. Cu cīt un grup avea mai dezvoltata inteligenta de acest tip, cu atīt avea si sanse mai mari la supravituire si la īnmultire, mai ales īn conditiile vitrege din preistorie.

Īn esenta, acest tip de inteligenta se rezuma la inteligenta de a se supune celui mai inteligent, barbatului alfa. O vīnatoare de mamuti sau un razboi pe viata si pe moarte cu un alt grup de oameni aveau mai multe sanse de izbīnda atunci cīnd toti urmau disciplinati strategia si tactica stabilite de cel mai inteligent dintre ei. Si, īn general, toate activitatile mergeau mai bine daca erau conduse de barbatul alfa.

Sigur ca e posibil si chiar probabil ca īn unele cete vīnatorul alfa sa fi fost ucis de barbati beta sau chiar de barbati omega ori de femei, īntr-un fel de revolte. Dar īn felul acesta grupul īsi scadea sansele la supravietuire. Mai ales daca, dupa uciderea lui alfa, luptele pentru putere si omorurile continuau īntre cei ce-si disputau pozitia lui. Pierderi prea mari compromiteau viabilitatea īntregului grup.

Īn vremea īn care omul era vīnator, īn competitia extrem de dura pentru supravietuire au rezistat probabil numai grupurile care ascultau de barbatul alfa. Iar cele care si-l ucideau piereau pīna la urma. La fel cum ar pieri acum haitele care si-ar ucide lupul alfa si īn care, īn loc sa coopereze, lupii s-ar pierde īn nesfīrsite īncaierari pentru sefie.

Īnlaturarea barbatului alfa a devenit īnsa posibila, fara riscuri imediate pentru grupurile umane, abia ceva mai tīrziu, datorita unui progres tehnologic atīt de mare īncīt se poate vorbi de o revolutie tehnologica. Iar dupa parerea noastra aceea a fost cea mai mare revolutie tehnologica, mai importanta decīt cea industriala. E vorba de revolutia neolitica. Agricultura, cresterea animalelor si formarea primelor sate au indus schimbarile cele mai mari īn viata omului, reducīnd foarte mult presiunea de selectie si permitīnd cresterea accelerata a populatiei umane, crestere cantitativa realizata inevitabil pe seama unei scaderi calitative.

Aceasta scadere calitativa īncepe cu uciderea barbatului alfa, de catre alti barbati uniti, poate si cu participarea unor femei. Nemaidepinzīnd de vīnatoare, ci de agricultura si de cresterea animalelor, fiind mai multi si feriti, īn interiorul satului, de amenintarile din natura, barbatul alfa nu mai era indispensabil tribului decīt īn razboaie. Īn perioadele de pace putea fi ucis, fara ca asta sa ameninte existenta comunitatii īntr-un viitor imediat. Oamenii ajunsesera sa-si poata permite sa se lepede de inteligenta de a se lasa condusi de cel mai inteligent. Si s-au lepadat…

IX. MATRIARHAT SI COMUNISM

Exista si astazi un imaginar colectiv care proiecteaza niste idealuri asupra vremurilor preistorice. Dintre toate reprezentarile false despre societatea de dinaintea revolutiei neolitice, cele mai naive, dar si cele mai raspīndite, sīnt matriarhatul si comunismul.

Ar fi ridicol sa credem ca īntr-o lume atīt de dura precum cea din Europa glaciatiunilor, femeia si-ar fi putut alege partenerii sexuali si ca ar fi putut sa si conduca un grup uman care īsi asigura traiul īn principal din vīnatoare, adica din performantele unor barbati asupra carora natura exercita o presiune de selectie formidabila. O societate matriarhala ar fi putut exista numai īntr-un paradis tropical sau ecuatorial si numai la o populatie de culegatori, la care barbatul si femeia sa aiba activitati similare. Dar nici macar īn Africa, unde aceste conditii ar putea fi īntrunite, nu exista societati matriarhale la om, ci doar la o ruda apropiata, la bonobo, o maimuta care se pare ca ne seamana mai mult decīt cimpanzeul. Bonobo duce o viata atīt de usoara īncīt īsi permite sa-si cheltuiasca cea mai mare parte a energiei si a timpului pe sex. Bonobo face sex aproape de doua ori pe ora, desi naste un pui la cinci ani. Iar sexul e īn toate pozitiile si de toate tipurile: si hetero, si homo, si pedofil. Numai incestul īntre mama si fiu e tabu la bonobo, īn rest totul e permis. Si practicat. Un paradis al matriarhatului…

Dar sa revenim la oameni… Statutul femeilor de dinaintea revolutiei neolitice nu putea fi decīt unul inferior celor mai puternici barbati si probabil unul egal cu al barbatilor de rang inferior. Prima emancipare a femeilor a avut loc probabil odata cu trecerea la agricultura si pastorit, ocupatii mai pasnice si īn care femeia putea avea o contributie mai apropiata de a barbatului. Probabil ca tot odata cu revolutia neolitica a avut loc si prima democratizare a societatii umane, īn ansamblul ei, dupa dictatura exercitata de barbatul alfa, eventual īn asociere cu cei cītiva barbati beta ai grupului de vīnatori din paleolitic.

Caci ar fi tot atīt de ridicola ca si credinta īn matriarhat convingerea ca ceata de vīnatori traia īntr-un fel de comunism, īn care toti aveau īndatoriri si drepturi egale, īn care toti produceau si consumau īn mod egal, īn care totul era īmpartit frateste. Dimpotriva, īntr-o lume atīt de dura, īn care supravietuirea era atīt de dificila īncīt oamenii nu depaseau decīt foarte rar 20-30 de ani, nu putea sa functioneze decīt o dictatura, exercitata de un barbat alfa, care avea sub el o ierarhie stricta a celorlalti membri ai grupului. Īn mod sigur hrana nu era īmpartita egal, ci īn functie de aceasta ierarhie. Iar la femei sigur nu aveau acces toti barbatii, ci numai alfa si, probabil, cei cītiva masculi beta, adica vīnatorii cei mai buni. Si la cimpanzei este descris schimbul de sex contra hrana, adica la o femela are acces un mascul care īi ofera mīncare. Un fenomen identic s-a constatat si la triburi umane izolate, care traiesc azi īn conditii preistorice, unde cei mai buni vīnatori au cel mai larg acces la femei. O ceata din paleolitic care nu ar fi functionat īn felul acesta n-ar fi avut sanse prea mari de supravietuire si de īnmultire.

Numai revolutia tehnologica neolitica, relaxīnd foarte mult presiunea de selectie, a putut duce la forme ceva mai democratice de organizare a satului nou aparut. Abia acum a devenit posibila restrīngerea puterilor barbatului alfa si chiar suprimarea lui fizica. Tot acum a avut loc, probabil, si o liberalizare sexuala, care a constat īn accesul la femei al mai multor barbati, īn conditiile slabirii lui alfa si al maririi numarului de membri ai grupului fata de perioada paleolitica. Īn aceasta perioada apar probabil si germenii democratiei sexuale, care va duce īn cīteva mii de ani la monogamie, ceea ce din punct de vedere al selectiei genetice reprezinta o calamitate care poate produce, chiar si singura, degenerarea relativ rapida a unei specii. Si o tot produce, īntrucīt liberalizarea sexuala din ultimele decenii este complet decuplata de reproducere, asa ca nu repara īn niciun fel dezastrul genetic realizat de monogamie īn cīteva mii de ani.

X. DOMESTICIRILE

Daca paleoliticul īnsemnase domesticirea regnului mineral, a pietrei care sub mīna si sub mintea omului devenise unealta si arma, revolutia neolitica a reprezentat domesticirea regnului vegetal si a celui animal. Abundenta de hrana data de cultura plantelor si de cresterea animalelor reface, oarecum, paradisul tropical si ecuatorial, cu nesfīrsitele lui rezerve de hrana. Numai ca, spre deosebire de acesta, paradisul tehnologic agro-zootehnic creat acum e locuit numai de om, care nu are aici nici concurenti cu care sa-si dispute hrana si nici pradatori carora sa le fie vīnat.

Din momentul īn care omul a domesticit natura exterioara, reusind sa transforme infernul ei īntr-un paradis al carui unic beneficiar este el, cel mai temut dusman al omului, ca specie, devine natura lui interioara, ceea ce numim natura umana. Noua ni se pare ca asta este esenta revolutiei neolitice: trecerea omului din infernul din afara speciei īn infernul din interiorul speciei. Infern īn care traim si astazi si din care nu vom iesi decīt transformati īntr-o alta specie, care va cadea iar īn infernul naturii exterioare, unde va intra iar īntre falci care vor exercita presiunea de selectie de care am fost scutiti cīteva milenii.

Īn primul rīnd, dupa domesticirea regnurilor mineral, vegetal si animal si īn paralel cu extinderea si perfectionarea acestei domesticiri, era inevitabil ca omul sa īncerce si domesticirea altor oameni. Era inevitabil sclavagismul. Un fenomen uimitor, daca ne gīndim ca dintre carnivore doar cīinele poate fi pus la munca si pīna si masculii ierbivorelor nu accepta sa munceasca decīt daca sīnt castrati. Īn schimb, urmasii vīnatorilor de mamuti vor accepta sclavia, munca īn captivitate. Si se vor si reproduce īn captivitate.

Īn al doilea rīnd, nemaiavīnd atīt de mult de luptat, īmpreuna cu grupul, contra naturii vitrege, o tot mai mare parte din energia oamenilor putea fi cheltuita īn luptele pentru ascensiune sociala si putere din interiorul satului neolitic. Īn cadrul acestor lupte a fost probabil īncalcat si tabu-ul, care la nicio alta specie nu mai e īncalcat, al uciderii masculului alfa de catre membri ai propriului grup.

Īn al treilea rīnd, īnmultirea rapida īn interiorul satului neolitic a dus la formarea unor grupuri umane atīt de mari, īncīt omul nu era echipat genetic sa gestioneze relatiile noi, aparute consecutiv aglomerarii. Apare, pe toate planurile, o promiscuitate care o prefigureaza, la alte proportii, pe cea a aglomerarilor urbane de mai tīrziu.

Īn al patrulea rīnd, cresterea demografica genereaza o presiune care duce la conflicte pentru resurse īntre diferitele triburi. O tot mai mare parte a energiilor umane este cheltuita īn razboaie.

Pe scurt, odata relaxata presiunea naturii exterioare, cea care preseaza acum este natura umana, natura din om. Īncepe o perioada caracterizata de aglomerare, de promiscuitate si de conflicte, pentru care omul nu e genetic pregatit sa le poata gestiona. Nici pīna azi omul nu a reusit sa puna la punct o tehnologie acceptabila a relatiilor interumane. Si astazi tot progresul tehnologic e cel care amelioreaza o viata tot mai precara īn ceea ce priveste relatiile. Iar tot modul de viata, din neolitic pīna azi, e unul care decupleaza tot mai mult īnzestrarile unui om de succesul lui social si care decupleaza tot mai mult si succesul social de cel biologic, adica de reproducere. E o viata din care selectia naturala lipseste complet si a carei consecinta nu poate fi decīt o degradare genetica tot mai accelerata.

Probabil ca nu īntīmplator, cum am mai spus, creierul omului de azi e cu 10% mai mic decīt al celui din neolitic si cu 15% mai mic decīt al lui Cro-Magnon…

XI. ZESTREA FETEI PARE INEPUIZABILA

Cu toate ca aglomerarile umane au determinat evident īmputinarea zestrei genetice, ele au dus si la cresterea exploziva a zestrei extragenetice, īn urma favorizarii diviziunii muncii.

Īn ceata de vīnatori zestrea extragenetica era cam aceeasi pentru toti, fiecare īnvata sa mīnuiasca aceleasi unelte si aceleasi arme, fiecare primea aceleasi cunostinte si credinte despre lume, fiecare īnvata aceleasi reguli de conduita fata de semenii lui. Revolutia neolitica, īmpartind oamenii īn cultivatori si pastori, deja creeaza premisele diferentierii zestrei extragenetice īntre cele doua zone ocupationale. Iar aglomerarile urbane de mai tīrziu vor duce la tot mai multe ocupatii cu zestre diferita. Odata cu revolutia industriala īncepe īnsa practic o explozie a diferentierii zestrei extragenetice, consecinta a exploziei de meserii si specializari.

Īn conditiile acestea, zestrea extragenetica totala a omenirii a crescut infinit īn comparatie cu a societatii paleolitice, chiar daca zestrea extragenetica medie a unui om a scazut prin diminuarea inteligentei si a capacitatii de īnvatare, consecinta a scaderii zestrei genetice ca urmare a īnmuierii presiunii de selectie.

Dintr-o specie cu indivizi mai apti decīt cei de azi, dar care nu traiau decīt rar mai mult de 20-30 de ani, dintr-o specie aflata de mai multe ori īn pragul extinctiei, omul a ajuns, desi cu exemplare tot mai putin dotate genetic, sa colonizeze practic tot Pamintul si sa se si īnmulteasca incredibil, ajungīnd azi la o populatie de 7 miliarde. Performanta datorata exclusiv cresterii explozive a zestrei extragenetice totale a omenirii. Si care face sa treaca practic neobservate atīt deteriorarea genetica a omului mediu cīt si consecinta ei, scaderea zestrei sale extragenetice individuale.

La o populatie atīt de numeroasa ca a omenirii de azi si cu o distributie a inteligentei dupa curba lui Gauss, exista astazi mult mai multe minti stralucite decīt īntreaga populatie a omului preistoric. Si exista īn umanitate si mai multe inteligente decīt ar fi strict necesar pentru a sustine īn continuare o dezvoltare exploziva a stiintei si tehnologiei, adevarata industrie de protezare a tot mai multilor oameni tot mai subdotati.

Daca ne gīndim ca o gorila, cu un creier de numai 500 cmc, de aproape trei ori mai mic decīt al nostru, stie sa faca atītea lucruri si mai poate īnvata sa foloseasca si cīteva sute de cuvinte si sa īnteleaga alte cīteva mii, n-ar trebui sa ne īngrijoram deloc. Creierele noastre, chiar daca vor scadea si vor fi mai putin inteligente decīt acum, vor fi suplinite cu asupra de masura de catre tehnologia tot mai performanta.

Dar nu ne putem īmpiedica sa facem constatarea amara ca, īn timp ce oamenii sīnt tot mai putin inteligenti, obiectele sīnt tot mai inteligente si mai usor de folosit. Si nici nu e de mirare ca lucrurile stau asa, īntrucīt lucrurile au īncorporata īnteligenta acelora care le-au inventat si perfectionat, o inteligenta destul de departe de media de astazi a speciei…

XII. CENTRELE LUMII

De ce centrele si nu centrul? Pentru ca totdeauna sīnt doua…

Sa ne imaginam o harta a lumii pe care e marcata tehnologia fiecarei zone, adica zestrea extragenetica a populatiei de acolo. Pe harta de azi centrul lumii e America de Nord. Pe o harta de ieri centrul ar fi fost Europa Occidentala. Pe o harta de mīine credem ca va fi centrul Asia de Est. Pe o harta de poimīine nu ne īncumetam sa spunem cine va fi si nici macar cine nu va fi centrul. Īn orice caz, poimīine īn centru va fi cineva care mīine va trai mai greu…

Sa ne imaginam o harta a lumii pe care e marcata zestrea genetica a fiecarei zone. Daca am face o corectie īn functie de alimentatie, harta distributiei IQ-ului īn lume ar aproxima-o destul de bine pe cea a zestrei genetice. Centrul de azi al lumii e Asia de Est. Centrul de ieri ar fi fost America de Nord. Iar cel de alaltaieri, Europa Occidentala. Nu ne hazardam sa spunem cine va fi mīine īn centrul acestei harti, dar acela va fi poimīine īn centrul hartii lumii privind zestrea extragenetica, tehnologia.

De ce nu are lumea mereu acelasi centru? Cum de se schimba periodic centrul lumii? Care e legea dupa care se īntīmpla acest lucru?

Dupa parerea noastra lucrurile se petrec astfel.

O civilizatie tehnologic mai avansata asigura populatiei o viata mai usoara, deci o presiune de selectie mai mica si o degradare genetica mai rapida. O civilizatie mai īnapoiata tehnologic exercita o presiune de selectie mai putin scazuta decīt una avansata, asa ca degradrea genetica va fi mai īnceata. Chiar daca initial civilizatia avansata are o zestre genetica mai buna decīt aceea mai putin tehnologizata, zestre datorita careia a si reusit s-o devanseze, tinīnd cont de ritmurile diferite de degradare, la un moment dat populatia mai putin performanta tehnologic va ajunge sa aiba īntīietatea īn privinta īnzestrarii genetice. Īn urma intrarii īn contact a celor doua populatii, dupa un timp cea care vine din urma (mai exact, cea care se degradeaza mai lent) va reusi sa preia tehnologia celeilalte. La un moment dat, la tehnologii egale, adica la aceeasi zestre extragenetica, suprematia o va hotarī zestrea genetica. Si centrul lumii va deveni civilizatia care era initial mai slaba tehnologic si, tocmai de aceea, īntr-o involutie mai lenta. Caci, repetam, involutia e īn curs pretutindeni, de mii de ani.

Exact īn felul descris mai sus s-a schimbat mereu centrul lumii. Asa s-a facut transferul de putere de la romani la barbarii din vestul Europei, mai putin degradati deoarece traiau mai greu, atīt datorita climei mai aspre cīt si datorita retardului tehnologic. Iar acesti barbari vest-europeni au ajuns sa faca revolutia industriala, īn urma careia au devenit centrul lumii. Tot la fel, America de Nord a preluat centrul lumii de la Europa. Europenii emigrati īn America au fost supusi unei selectii mult mai dure decīt europenii ramasi acasa, asa ca diferenta de zestre genetica a crescut brusc īn favoarea plecatilor. Cum tehnologia europeana o aveau deja, īn numai cīteva sute de ani americanii au mutat la ei centrul lumii. Iar pentru a-l pastra la ei, americanii sīnt si azi cel mai mare aspirator de creiere de import care a existat vreodata īn lume.

Totusi, pe o harta a IQ-ului, Asia de Est este centrul lumii, depasind deja America de Nord. Si e numai o chestiune de timp mutarea acolo a centrului tehnologic al lumii…

XIII. MAI BINE E MAI RAU

Cel putin din Renastere īncoace, o fantoma bīntuie staruitor īntreaga lume. Iar aceasta stafie noua ne pare īnsasi esenta modernitatii. E vorba despre credinta, īn fapt mistica, desi mereu īmbracata īn straiele rationalitatii, ca omul ar fi un fel de dumnezeu īn devenire, un dumnezeu perfectibil pe care īl tot fac mai bun educatia, civilizatia si cultura.

Departe de noi gīndul ca īn cazul anumitor indivizi lucrurile n-ar putea sta chiar asa. Dar, pe ansamblul societatii si pe īntinderea mai multor generatii e exact invers, dupa parerea noastra.

De altfel, daca educatia, civilizatia si cultura ar face o societate mai performanta, atunci schimbarea centrului lumii nu s-ar mai produce niciodata, pentru ca o societate mai avansata tehnologic, care are totdeauna o civilizatie mai buna, ar avea si un om mai bun si ar fi o societate de nedepasit vreodata de catre o alta, cu o tehnologie mai redusa. Diferenta dintre centrul lumii si celelalte societati ar trebui sa se amplifice, nu sa scada. Ori, atīt teoria noastra cīt si practica ne arata tocmai contrariul: diferenta scade, se anuleaza si, īn final, centrul lumii este ocupat de o alta populatie, care initial nu avea nici tehnologia si nici educatia populatiei acum detronate…

Sa identificam acum cīteva dintre mecanismele prin care civilizatia si cultura accelereaza degradarea genetica a unui popor. Totdeauna acestea, asociate si cu tehnologia, provoaca o emancipare a oamenilor, o crestere a pretentiilor tuturor membrilor societatii.

Īn primul rīnd, se produce o infantilizare, o lungire a perioadei dedicate educatiei si formarii fiecarui om. Asta duce la o īntīrziere a vīrstei la care oamenii fac copii. Mai ales īn cazul femeilor, lucrul acesta expune urmasul unor riscuri genetice mai mari, ceea ce pe ansamblul populatiei īnseamna accelerarea degradarii genetice.

Īn al doilea rīnd, cei mai atinsi de emancipare sīnt cei mai inteligenti. Tocmai ei sīnt cei care procreeaza la vīrste mai avansate sau deloc. Cei mai putin inteligenti īsi īncheie mai repede educatia si procreeaza mai repede. Īn felul acesta, este expusa degradarii mai ales zestrea genetica mai buna, fenomenul fiind un fel de democratizare genetica.

Īn al treilea rīnd, emanciparea femeilor, adusa de civilizatie, īnseamna dorinta acestora de a fi egale cu barbatii, mai ales cu barbatii lor. Asta īnseamna ca femeile, mai ales cele mai inteligente si mai emancipate, vor īntemeia familii si vor face copii mai ales cu barbati mai slabi, care sa nu le domine. Chiar daca barbatii alfa au un acces mai mare la femei decīt cei slabi, accesul lor la reproducere devine tot mai mic, īntrucīt civilizatia decupleaza tot mai mult sexualitatea de īnmultire. Fenomenul limitarii reproducerii barbatilor alfa si al extinderii reproducerii barbatilor mai slabi accelereaza, la rīndul lui, degenerarea speciei.

Iata cum tot esafodajul modernitatii, bazat pe iluzia ca omul ar deveni tot mai bun prin civilizatie, se naruie ca un castel de carti de joc. O īntreaga cultura, incluzīnd aici si stiintele despre om, se dovedeste a fi avut premise false. Si aceasta cultura si, mai ales, aceasta stiinta vor trebui rescrise. Si vor fi, sub presiunea biologiei si geneticii. Pentru ca secolul XXI va fi unul al geneticii si biologiei, asa cum secolul XX a fost unul al fizicii si cosmologiei.

XIV. DECUPLAREA SUCCESULUI SOCIAL DE CEL BIOLOGIC

Sa ne departam acum de om, dar nu foarte mult, si sa ne oprim la cea mai apropiata ruda a sa dupa bonobo si cimpanzeu, la gorila, de care ne separa o diferenta genetica de numai 2%. Si sa urmarim ce se īntīmpla aici cu un exemplar care ajunge sa atinga maximum de succes social, adica ajunge mascul alfa.

Dupa ce īl īnvinge pe fostul mascul alfa al unei cete de gorile, noul mascul alfa are acces la toate femelele, care īi vor asigura lui descendenta. Nu numai ca toti puii nascuti de acum īncolo vor fi ai lui, dar noul mascul alfa īi si ucide pe puii vechiului mascul alfa. Īn felul acesta, pe de o parte elimina descendenta fostului lider, iar pe de alta parte femelele care aveau pui devin mai repede fertile si pot īncepe mai repede sa asigure descendenta noului sef. Vedem astfel cum gorila care obtine maximum de succes social dobīndeste si cel mai mare succes biologic, adica o descendenta numeroasa. Iar īn momentul īn care un mascul alfa īsi pierde calitatea de lider, el pierde si succesul biologic odata cu cel social, lasīnd femelele celui care īi succeda la sefia grupului.

Ne imaginam ca tot asa stateau lucrurile si cu omul, īn perioada precedenta revolutiei neolitice. Chiar daca la femeile unui grup nu avea acces doar barbatul alfa, ci poate īnca cītiva barbati beta, oricum alfa trebuie sa fi avut cel mai mare acces. Īn felul asta se perpetuau cele mai bune gene ale grupului, prin cei mai reusiti dintre indivizi. Cu cīt un barbat era mai slab, cu atīt accesul lui la reproducere era mai mic, pīna la nul. Īn felul asta, prin acest tip de selectie, natura asigura pastrarea calitatii unui grup si a īntregii specii. Iar mai īnainte, īn procesul de formare a omului, tot prin acest mecanism natura a realizat trecerea humanoizilor īn specii tot mai performante, ceea ce īn acest caz īnseamna tot mai inteligente, cu un creier tot mai mare. Nici transformarea īn specii tot mai evoluate si nici macar conservarea calitatilor īn cadrul unei specii, si mai ales a inteligentei, nu ni le putem imagina īn afara acestui mecanism, īn care exista un maximum de cuplaj al succesului social al unui individ cu succesul lui biologic, cu numarul mai mare de urmasi pe care īi avea exemplarul cel mai reusit.

Sa ne īndreptam spre zilele noastre si sa vedem cum s-au schimbat lucrurile. Sa luam, mai īntīi, doua exemple de barbati, carora cred ca nimeni nu le-ar putea contesta calitatea de alfa: Gingis Han si Napoleon Bonaparte. Si nu vom urmari decīt masura īn care succesul lor social a fost cuplat cu succesul biologic.

Gingis Han a trait īntr-o societate de razboinici, mult mai apropiata ca organizare de cea a vīnatorilor paleolitici decīt cea īn care a trait Napoleon. Studii genetice recente arata ca īn populatia de astazi a Mongoliei, la 800 de ani de la moartea hanului, traiesc cīteva sute de mii de descendenti directi ai lui Gingis Han, acestia reprezentīnd aproape 10% din toti mongolii. Daca tinem cont si de considerabila īntindere a Mongoliei, este un succes biologic imens, pe masura succesului social al acestui genial conducator politic si militar.

Acelasi geniu l-a avut si Napoleon si a avut si acelasi succes social cu mongolul. Dar, daca i-ar cauta cineva urmasii directi care traiesc azi īn Franta, n-ar gasi, probabil, decīt cīteva zeci sau sute. Iar aceste cīteva zeci īnseamna zero īn raport cu populatia Frantei. Explicatia faptului ca Napoleon, desi a avut un succes social imens, n-a avut mai mult succes biologic decīt vreun cīrnatar din mahalalele Parisului, e aceea ca el a trait īntr-o lume mult mai civilizata decīt cea a hanului mongol, lume īn care succesul social si cel biologic erau deja aproape complet decuplate.

Īn lumea de azi, un succes biologic ca al vīnatorului inventator al bumerangului sau macar ca al lui Gingis Han este de neimaginat. Chiar daca cineva ar avea foarte multi urmasi, tot nimic ar īnsemna, raportat la cei 7 miliarde de oameni care populeaza acum planeta.

XV. TOT MAI PUTINII DESTEPTI SĪNT PREA MULTI

Desi ponderea inteligentilor e tot mai mica īn populatia umana, astazi de 7 miliarde, ei sīnt totusi prea multi fata de nevoile de mentinere si chiar de dezvoltare tehnologica a societatii actuale.

Nu a fost nevoie ca toti oamenii sa inventeze bicicleta, ci de unul singur. Nu a fost nevoie nici ca toti oamenii sa produca biciclete, ci doar de o parte infima dintre ei. Iar ceea ce e valabil pentru bicicleta e valabil pentru orice intra si ramīne īn zestrea extragenetica a omului.

Iar pe masura complexificarii societatii, īn special ca urmare a diviziunii muncii, se mai produce un fenomen paralel: un tot mai mic procent din oameni e responsabil de cresterea si de pastrarea zestrei extragenetice a īntregii omeniri. Si, evident, cei mai multi dintre oameni se ocupa cu activitati tot mai simple, mai rutiniere, mai codificate, mai usor de executat, si fizic, si mental. Acesti tot mai multi sīnt numai beneficiari ai paradisului tehnologic, fara sa aiba vreo contributie la crearea sau macar la mentinerea lui. Tot mai multi oameni ajung sa traiasca o viata tot mai apropiata a rudei noastre fructivore Bonobo, culegīnd din paradis ceea ce nu ei au semanat…

Printre acesti tot mai multi beneficiari, dar nu si creatori, ai paradisului tehnologic sīnt si tot mai multi inteligenti. Pentru ca ei, desi sīnt tot mai putini daca īi raportam la īntreaga populatie, sīnt tot mai multi ca numar luat īn valoare absoluta. Iar societatea nu are nevoie de ei toti pentru mentinerea si dezvoltarea paradisului tehnologic. Exista multe zone īn lume, chiar īn lumea civilizata, īn care cercetarea tehnologica e nula. Si exista multe locuri īn lume īn care si producerea de tehnologie e nula. Inventiile sīnt asigurate de numai cīteva centre ale lumii, iar productia de obiecte inventate e realizata īn doar cīteva zone. Paradisul e produs pe o arie limitata, dar īn el ajung, mai mult sau mai putin si mai devreme sau mai tīrziu, toti. Pentru un om care traieste īntr-o tara subdezvoltata e suficient sa priveasca bine īn jur. Va constata ca aproape niciun obiect pe care īl vede nu e inventat īn tara lui si chiar ca foarte putine dintre obiecte sīnt fabricate acolo. El poate constata, chiar si la o privire fugara, ca traieste īntr-un paradis de import.

La fel, cei mai multi dintre oamenii care traiesc īntr-o zona īn care se inventeaza si se fabrica paradisul tehnologic pot, tot la o simpla privire a lucrurilor din jur, sa constate ca ei nu participa īn niciun fel la crearea acestui paradis, ci numai la īmpartirea lui. La fel ca maimutele Bonobo, care sīnt doar consumatoare īntr-un paradis la a carui creare n-au nicio contributie.

Pe oamenii mai putin īnzestrati, constatarea ca sīnt doar beneficiari ai paradisului n-are de ce sa-i nemultumeasca, oricum ei n-ar fi putut nicicum contribui si la crearea lui. Ei nu se pot decīt bucura de profit.

Inteligentii care ramīn īn afara sau īn periferia inventarii si fabricarii paradisului au īnsa toate motivele pentru a nu se simti prea bine īn aceasta lume, care, pe de o parte are prea putini destepti pentru a face latura infernala a lumii, adica viata sociala, suportabila, iar pe de alta parte are prea multi destepti fata de cīti sīnt necesari pentru a īmbogati latura paradisiaca a lumii, tehnologia.

De altfel, tehnologia e drumul cel mai sigur pentru fericirea omenirii. Ea nu creeaza numai conditiile unei vieti mai usoare, dar indirect, prin suprimarea consecutiva a presiunii de selectie, aduce si conditiile scaderii pragului de exigenta al celor mai multi dintre indivizi pentru a se simti fericiti. Tehnologia asigura o baza tot mai larga a potentialilor fericiti: saracii cu duhul…

XVI. CEL MAI INTELIGENT CEDEAZA

Vorba aceasta se aplica vremurilor mai recente si cu cīt ne apropiem mai mult de prezent cu atīt are o valabilitate mai mare. Īn vremurile vīnatorului paleolitic, īnsa, cel mai inteligent nu ceda niciodata. Barbatul alfa era alfa si pentru ca nu ceda niciodata. Azi īnsa nu poate face altfel. Atīt tehnologia, pe care tocmai barbatii alfa au creat-o si o dezvolta īn continuare, cīt si aglomerarea, posibila datorita revolutiei tehnologice neolitice si ajunsa azi la dimensiuni de-a dreptul inumane, īl fac tot mai neputincios pe barbatul alfa de azi.

Barbatul alfa e marele perdant al istoriei umane. Si e īnvins tocmai de rodul inteligentei sale, tehnologia. Bumerangul inventat de alfa acum cīteva zeci de mii de ani īl loveste acum mortal tot pe alfa. Inteligenta barbatului alfa a creat o lume pe care el n-o mai poate controla. Alfa e ucenicul vrajitor al istoriei umane. Alfa si-a creat infernul, realizīnd paradisul pentru ceilalti…

Īntr-adevar, lumea de azi e cea mai rea pentru alfa din toate cīte au fost pīna acum. Dar pentru toti ceilalti e cea mai buna lume care a existat vreodata. Barbatii omega au acces egal cu cei alfa la reproducere. Femeile īsi pot alege partenerii sexuali cum vor, nemaifiind obligate sa-i asigure descendenta lui alfa, nemaifiind obligate sa faca atītia copii ca īn trecutul īndepartat si putīnd trai alaturi de barbati omega pe care sa-i domine. Copiii, dintre care cei mai multi si mereu tot mai numerosi vor fi adulti omega, sīnt īn centrul atentiei lumii de azi si au parte de tot ce e mai bun.

E suficient sa privim atent toate miscarile pentru drepturile minoritatilor si vom constata ca cele mai multe reprezinta, de fapt, marea masa a femeilor si a barbatilor omega si sīnt īndreptate constant contra lui alfa, cel putin indirect. Cuvīntul minoritate e folosit, cel mai adesea, numai ca un camuflaj, pentru a stīrni simpatia, ca intotdeauna cīnd se invoca faptul ca un mic grup e oprimat de unul mult mai numeros.

Īn ceata paleolitica, alfa era nu doar minoritar, ci singular, dar nu cerea drepturi īn virtutea acestui lucru, ci īsi lua singur. Īn scalvagism, stapīnii de sclavi erau minoritari īn raport cu sclavii. Īn evul mediu, feudalii erau minoritari īn raport cu serbii. Dar toti acesti minoritari puternici īsi luau ceea ce puteau, nu īncercau sa stīrneasca īn vreun fel compasiunea pentru ca erau mai putini. Īn orice caz, nu faptul de a fi o minoritate īti da puterea sau slabiciunea. Ieri barbatii alfa erau minoritari, dar aveau puterea. Azi, tot minoritari, nu mai au nicio putere. Azi īntreaga putere o are o majoritate covīrsitoare, majoritatea celor care au īn comun faptul ca nu sīnt barbati alfa. Faptul ca acesti majoritari se prezinta ca fiind o suma de minoritati nu e decīt din nevoia lor de a se simti deosebiti, speciali, alesi. Iar revendicarile lor, tot mai mari si mai multe, sīnt doar o afirmare a puterii pe care o au deja.

Adevarata minoritate a lumii de azi e cea a barbatilor alfa. Dar n-o sa-i vedeti niciodata pe barbatii alfa constituindu-se īn minoritate oficiala si cerīndu-si dreptul. Nu o fac tocmai pentru ca stiu ca n-au nicio sansa de a-l obtine. Pentru ca dreptul lor e totul. De fapt, totul sau nimic. Ei stiu ca nu vor mai avea niciodata nimic, ca au pierdut totul pentru totdeauna… Din inteligenta, nu cer nimic. Cel mai inteligent cedeaza… Barbatii alfa se retrag, treptat si discret, din lume. Barbatii alfa stiu ca ei sīnt o specie pe cale de disparitie… Sau chiar numai o fosila vie…

Barbatul alfa se stinge īnsa cu constiinta datoriei īmplinite: le-a asigurat celorlalti supravietuirea si bunastarea. Le-a lasat mostenire paradisul…

XVII. BARBATII ALFA NU SĪNT ALFA

Obama pare negru. Dar nu este. Cel putin, nu e mai mult negru decīt e alb. Genotipul lui Obama nu e al unui negru. Numai fenotipul e al unui negru. Īn acelasi fel īn care Obama nu e, ci doar pare negru, un barbat alfa de astazi doar pare un alfa, dar nu e.

Īn vremea inventarii bumerangului, un barbat alfa nu doar avea calitati de alfa, dar avea si o puritate genetica de alfa. El era fiul unui alfa si al unei femei care era fiica unui alfa. Īn toata ascendenta unui barbat alfa nu se gaseau decīt tot barbati alfa sau, īn cel mai rau caz, barbati beta, īntrucīt barbatii omega nu au avut acces la reproducere decīt dupa revolutia neolitica, atunci cīnd aglomerarea umana a facut posibila aparitia promiscuitatii sexuale. Desi poate scandaliza termenul, eu nu īi dau aici vreun sens moral, cum nimic din aceasta carte nu are nicio legatura cu vreo morala, fiind o lucrare care si-a propus numai sa urmareasca modul īn care actioneaza asupra omului niste legi ale naturii. Din punctul de vedere al speciei, promiscuitatea sexuala īnseamna accesul la reproducere al barbatilor omega, veriga prin care se transmit gene de mai slaba calitate generatiei urmatoare, veriga-cheie īn procesul de degradare genetica a speciei. Din acest punct de vedere, īn lumea civilizata de azi, promiscuitatea sexuala e totala, īntrucīt accesul la reproducere al barbatilor omega e egal cu al celor alfa.

Tocmai aceasta promiscuitate sexuala, īntinsa pe parcursul a zeci de mii de ani, a facut ca un alfa de azi sa fie numai un alfa fenotipic, nu si unul genotipic. Un alfa de azi are sigur īn ascendenta sa un interminabil sir de omega. Astfel ca un alfa de astazi nu prezinta nici pe departe aceleasi garantii la reproducere pe care le avea un alfa paleolitic. Chiar si acel alfa vīnator mai avea copii care erau omega, cu toata presiunea de selectie exercitata, pīna atunci, timp de milioane de ani, īn formarea omului. La fel, fiica unui alfa de azi nu prezinta nici ea garantii de selectie ca o fiica de atunci, din aceleasi motive. Ar trebui īncrucisati cīte un alfa cu o fiica de alfa pe īntinderea multor generatii pentru a obtine genotipuri alfa, nu doar fenotipuri. De aceea este ridicola supozitia unora ca din specia umana de azi s-ar putea desprinde una mai evoluata, adica mai inteligenta. N-ar avea de unde, n-ar avea din cine sa apara asa ceva. Chiar daca unii dintre noi par alfa, ei nu sīnt alfa decīt īn ceea ce arata. Pe dinauntru, toti alfa de astazi sīnt alterati, sīnt putrezi. E rezultatul promiscuitatii sexuale. Asa ca din acesti alfa nu ar putea iesi ceva superior omului de azi. Ca si omega, si alfa de azi nu poate face altceva decīt sa furnizeze predecesori pentru maimuta de mīine.

Caci omul se va īntoarce, cīndva, īn maimuta. De fapt, nici macar nu se va īntoarce… Drumul omului e de la o maimuta salbatica la una domestica, adica la una care si-a pierdut si calitatile fizice. O maimuta domestica, una care difera de maimuta salbatica din care ne tragem exact asa cum difera capra de caprioara.

De altfel, una dintre etichetele dispretuitoare pe care i-o punem acelui vīnator stravechi, superior noua pe toate planurile, este „omul salbatic”. Dar avem, involuntar, dreptate. Noi sīntem omul domestic. Treapta care preceda maimuta domestica…

Nenumarate maimute domestice ratacesc, pe flota de aisberguri de luciditate atinse de īnmuiere, pe oceanul tehnologic… Asa vad eu tabloul final… Are īn comun cu alte tablouri ale apocalipsei, ca razboiul nuclear sau efectul de sera, faptul ca la disparitia speciei umane duce chiar inteligenta acestei specii. Deosebirea īnsa e ca eu nu vad un final violent, ci unul lent. E deosebirea dintre o ardere pe rug sau sfīrtecarea īntr-o explozie si o moarte care e stadiul final al unui Alzheimer. E o moarte mai putin dureroasa, dar mai trista. Mai trista doar pentru cei ce o contempla astazi, nu pentru cei ce vor trai aceasta moarte. Aceia nu vor mai fi contemporani cu contemplarea…

XVIII. PERPETUUM NOBILE, ILUZIE DE ACELASI TIP CU PERPETUUM MOBILE

Eugenia, acest perpetuum nobile, nu poate fi dezirabila sau indezirabila, pentru simplul motiv ca ea este imposibila. La fel ca un perpetuum mobile, pe care nu avem cum sa-l vrem sau nu, īntrucīt stim ca e imposibil. Vom arata īn cele ce urmeaza ca si eugenia este tot o utopie de acelasi tip.

Eugenia e un subiect devenit tabu īn ultimele decenii, din cauza nazistilor, care au folosit-o ca pretext pentru exterminari, mai ales pentru aceea a evreilor. Ca o ironie a sortii, tocmai niste reprezentanti ai „rasei inferioare” evreiesti au inventat bomba atomica, cu care i-ar fi putut rade definitiv de pe fata pamīntului pe „arienii” care n-au fost īn stare s-o inventeze ei.

Īn marile conflicte care antreneaza mase mari de oameni totdeauna se va recurge la cīte o ideologie care nu se adreseaza ratiunii, ci unor afecte primare, singurele care sīnt īn stare sa īnsufleteasca gloatele. Īn toate cazurile de acest tip, propagandistii unei tabere īnfatiseaza pe cea adversa ca fiind, mai mult sau mai putin, inferioara, īnapoiata, degradata, degenerata, si asta numai pentru a justifica omorīrea unor oameni si deposedarea lor de niste bunuri. Si īn toate aceste cazuri propaganda trebuie sa gaseasca un criteriu prin care dusmanul sa fie identificat usor de masele carora li se adreseaza manipularea: rasa, religia, limba, clasa sociala. Eugenia, mai mult sau mai putin mascata, a acestor ideologi si propagandisti nu are nicio baza stiintifica.

O populatie, mai īnapoiata tehnologic decīt o alta īntr-un anumit moment, poate ulterior sa o depaseasca cu mult pe aceasta din urma. Acum doua milenii, romanii aveau o civilizatie net superioara fata de cea a populatiilor care traiau atunci īn Europa Occidentala. Dar nu romanii, ci aceste populatii aveau sa īnfaptuiasca revolutia industriala, a doua mare revolutie tehnologica din istoria omului. Superioritatea tehnologica si superioritatea genetica (reflectata īntr-o inteligenta genotipica mai mare) a unei populatii este o chestiune de moment, cum am mai aratat si īn unele dintre capitolele precedente, īn special atunci cīnd am urmarit dinamica schimarii centrelor lumii īn cursul istoriei. Asa ca „eugenia” prin suprimarea unor anumite populatii sau prin aducerea lor īn sclavie nu este decīt un paravan ideologic, precar si murdar, invocat ca pretext numai pentru a acoperi jafuri si crime. Eugenia nu se realizeaza nicicum, degradarea genetica a populatiilor ramase urmīndu-si cursul implacabil. Degradarea genetica si scaderea inteligentei se produc pretutindeni, chiar daca nu oriunde si oricīnd cu aceeasi viteza.

Suprimarea unei clase sociale de catre o alta e tot o „eugenie” care presupune ca toate tarele se acumuleaza numai īntr-o anumita zona a populatiei, de data asta definita economico-social. Aceeasi eroare se face si atunci cīnd se sustine ca oamenii cu o anumita religie ar fi inferiori oamenilor cu o alta religie. „Eugenia”, mai mult sau mai putin explicita, din ideologia razboaielor de tip Cruciada sau Jihad ar avea un temei numai daca Dumnezeu sau Allah ar fi stabilit legi biologice si, mai ales, genetice diferite pentru diferite populatii, legi care sa poata sa fie modificate apoi pentru fiecare individ īn parte, atunci cīnd el se reconverteste…

Iar cei care sustin ca eugenia s-ar realiza prin orice tip de razboi, ca razboiul ar fi un fel de selectie naturala, sīnt si mai departe de adevar. Razboaiele, īnclusiv cele interne care se numesc revolutii, omoara la īntīmplare, si buni si rai, si destepti si prosti, asa ca nu realizeaza nicio selectie. Razboaiele ucid la fel ca si catastrofele naturale. Cīnd a erupt Vezuviul i-a ucis pe toti locuitorii aflati īn calea lavei, nu pe cei mai slabi, la fel cum eruptia oricarui vulcan ucide īntreaga haita de lupi aflata īn apropiere, nu numai pe lupii omega. Un IQ mare nu e o casca antiglont.

Mai este de luat īn discutie un tip de „eugenie”, acela care vizeaza eliminarea, fizica ori numai de la reproducere, a celor mai tarati, a oligofrenilor si a celor cu boli psihice foarte grave. Dar toti acestia au o pondere infima īn societate si o pondere si mai mica īn realizarea degradarii genetice. Eliminarea lor n-ar avea nicun efect sezizabil asupra acestei degradari, care se īnfaptuieste prin toti indivizii care se reproduc astazi, nu doar prin cei mai batuti de soarta dintre semenii nostri.

Singura eugenie imaginabila ar fi una care sa-i supuna unei presiuni de selectie, macar īn ceea ce priveste reproducerea, pe toti oamenii, din toata lumea, īn asa fel īncīt numai barbatii aparent alfa sa aiba descendenti. Dar aceasta presiune de selectie nu poate fi exercitata din interiorul speciei umane, ar fi ca si cum ai īncerca sa te ridici tragīndu-te de par.

Oamenii nu-si vor deteriora niciodata conditiile de viata de azi numai de dragul generatiilor viitoare. Reusiti cumva sa va imaginati, de exemplu, ca femeile moderne ar putea abandona promiscuitatea sexuala biologica si ar renunta, doar de dragul īnzestrarii genetice a copiilor lor, sa mai procreeze cu barbatii omega, parteneri atīt de comozi si avantajosi pentru ele?! Cine īsi imagineaza asta īsi īnchipuie ca la donna e nobile, cīnd, de fapt, la donna e mobile… Perpetuum…

S-ar putea crede ca noi consideram cumva ca femeia ar fi inferioara barbatului. Dar nu este asa. Femeia de azi īi este cel putin egala barbatului, īntr-o lume īn care barbatii omega sīnt covīrsitor majoritari. Iar femeia de mīine sigur īi va fi superioara. Lucrurile stau asa pentru ca barbatul s-a degradat mai mult si mai rapid decīt femeia. Era firesc ca dezumanizarea sa se realizeze genetic īn principal prin barbati, dupa ce īntreaga umanizare se produsese genetic tot prin barbati, prin barbatii alfa. Sigur, tot barbatii alfa au provocat si dezumanizarea, prin progresul tehnologic realizat de ei. Tot ce e bun si tot ce e rau īn lumea de azi e opera lor.

Ceea ce sustinem noi este ca barbatii din trecut erau superiori femeilor din trecut si, cu atīt mai mult, femeilor de astazi. Carora le sīnt superiori si putinii barbati alfa de azi. Si as lua un exemplu dintr-o zona care masoara cu destula acuratete inteligenta, īn toata complexitatea ei: sahul. Atunci cīnd īn primii 100 de jucatori ai lumii se vor gasi macar 25 de femei, lucrurile acestea ar putea fi rediscutate. Dar deocamdata nu se afla decīt una sau, poate, doua…

XIX. PE SCURT

Sa recapitulam…

Orice specie īsi poate pastra calitatile sau si le poate amplifica, trecīnd īntr-o specie superioara, numai daca este supusa permanent unei presiuni de selectie, altfel specia se degradeaza genetic si īsi pierde, īn timp, calitatile.

Selectie naturala īnseamna ca se nasc multi, supravietuiesc putini, doar cei mai apti, pīna la maturitate si si mai putini, numai cei mai puternici, ajung sa aiba urmasi.

Īn evolutia omului principala calitate, desi nu singura, supusa presiunii de selectie naturala a fost inteligenta, strīns corelata cu volumul cerebral.

Omul a evoluat īn principal prin selectia sexuala a barbatului, criteriul acesteia fiind īn primul rīnd, desi nu exclusiv, inteligenta.

Barbatul alfa a devenit atīt de inteligent īncīt a inventat tehnologia, care īn esenta este o protezare si care a dus la o tot mai mare facilitare a supravietuirii si a īnmultirii, adica la o reducere pīna la suprimare a presiunii de selectie īn cadrul speciei.

Dupa paleolitic, care a īnsemnat domesticirea regnului mineral, revolutia tehnologica neolitica a realizat domesticirea regnurilor vegetal si animal si a creat premisele domesticirii omului, mai ales prin crearea primei aglomerari umane, satul neolitic.

Revolutia tehnologica neolitica si aglomerarea satului neolitic au dat startul reducerii importantei si puterii barbatului alfa si au constituit germenii promiscuitatii, adica ai democratizarii sexuale, veriga-cheie a degradarii genetice datorita accesului barbatilor omega la reproducere.

Dezvoltarea tehnologiei si viata īn aglomerari tot mai mari au dus, de-a lungul istoriei, la o decuplare tot mai accentuata a succesului social de cel biologic si la decuplarea īnzestrarilor individuale de succesul social, ajungīnd astazi la o democratie completa a reproducerii, adica la un acces egal la īnmultire al barbatilor omega cu al celor alfa.

Pe līnga tehnologizare si aglomerare, educatia, civilizatia si cultura au devenit factori ai producerii si accelerarii degradarii genetice, prin accentuarea decuplarii succesului social de cel biologic, al reproducerii.

Astazi, datorita diminuarii si apoi a sistarii selectiei naturale pe parcursul a sute generatii, nu mai exista barbati alfa genotipici, ci doar fenotipici.

Eugenia e o utopie, deoarece nu poate exista o presiune de selectie din interiorul unei specii, ci numai din afara ei, si numai exercitarea unei presiuni ar putea stopa degradarea genetica a omului.

De la Cro-Magnon īncoace omul sufera o involutie inevitabila si ireversibila, atīt a calitatilor fizice cīt si a celor psihice, ceea ce īl va transforma īntr-o neajutorata maimuta domestica ratacita īntr-o jungla de tehnologie.

Cartea s-ar putea īncheia aici, cu un īndemn de a-i reciti primul capitol si a verifica daca acea istorie chiar rezuma istoria omului si īi surprinde esenta. Si cu un īndemn de a reflecta asupra faptului ca Darwin nu a descris istoria, trecuta si viitoare, a omului, ca specie care se sustrage tot mai mult selectiei naturale, īn urma tehnologizarii, aglomerarii si democratizarii reproducerii…

Dar nu īncheiem aici cartea, ci ne propunem sa urmarim si cīteva aspecte ale degradarii, alta decīt cea genetica, a omului de azi. Vom īncerca sa identificam ce anume īl trage pe om sub nivelul pe care i l-ar permite chiar īnzestrarea lui genetica actuala, īnca nu foarte precara…

XX. SI DRAGOSTEA DE OAMENI E OARBA

Dupa ce am vazut īn capitolele precedente catre ce se īndreapta specia om, ni se pare ca mai potrivita pentru umanitate ar fi o atitudine de smerenie, asemanatoare celei medievale, decīt infatuarea moderna, care nu se bazeaza decīt pe iluzia ca, daca omul a reusit sa creeze si sa tot amelioreze un paradis tehnologic, el reuseste aidoma sa perfectioneze tot ceea ce tine de viata sa, inclusiv sa se perfectioneze pe sine īnsusi.

Iar imperfectiunile oamenilor au fost si mai sīnt privite de multi doar ca niste rezultate ale impefectiunilor diferitelor societati. Tot felul de utopii au fost, sīnt si vor mai fi lansate pentru a īncerca ameliorarea societatii, care, odata ajunsa perfecta, ar trebui sa conduca automat si la desavīrsirea indivizilor, la ceea ce se numeste „omul nou”, un om superior tuturor celor care au existat vreodata. Sa ne amintim de Marx, care īl vedea pe acelasi om, bineīnteles ajuns īn comunism, dimineata tragīnd la rindea si seara aprofundīndu-i pe filosofii antici… Sau sa ne gīndim la Maslow, care īi vedea pe oameni, odata ajunsi īntr-o societate care sa le asigure nevoile bazale, repezindu-se sa-si satisfaca nou-aparutele nevoi sufletesti, spirituale, metafizice…

Īntre timp au aparut si societati aproape comuniste si societati īn care toti au nevoile bazale satisfacute. Dar nu s-a constatat nicaieri o precipitare a „omului nou” catre activitati superioare. Dimpotriva, paturile care ar trebui sa constituie elitele acestor societati au fost cele care s-au contaminat de gusturile populare si au abandonat straturile dinspre vīrful piramidei lui Maslow īn favoarea straturilor dinspre baza. Daca elitele de ieri tineau la curte un Bach, un Goya sau cīte o trupa de teatru, maimarii de azi patroneaza televiziuni cu programe pentru mase, ziare tabloide si echipe de fotbal. Nici democratizarea si nici prosperitatea nu au dus la o elevare semnificativa a maselor. Īn schimb, au avut ca rezultat coborīrea stachetei elitelor actuale.

Cultura generala este tarīmul pe care se īntīlnesc oameni de elita care au specializari diferite, este zona īn care toti au cunostinte si pareri pe care si le pot īmpartasi. Daca ieri īn cultura generala intrau mai ales opere istorice, filosofice, literare, muzicale si plastice ale unor clasici si ale unor moderni īn curs de clasicizare, astazi zona culturii generale a elitelor e tot mai mult ocupata de staruri muzicale sau de cinema, de vedete de televiziune, de sportivi, de jurnalisti, de politicieni si de afaceristi, īn detrimentul valorilor clasice. O cultura generala a dificilului si a durabilului e īnlocuita de una a facilului si a efemerului. Almanahul ia locul enciclopediei.

Un paradox al epocii actuale, īn conditiile īn care traim īntr-o adevarata explozie a tehnologiei, este prezenta tot mai redusa īn cultura generala a informatiilor stiintifice relativ recente, mai ales a celor din fizica si cosmologie, stiintele care au dominat secolul XX si tehnologia sa, si din genetica si biologie, stiintele care vor domina secolul XXI si tehnologia lui.

Iar daca ne referim si la o cultura generala a maselor, constatam ca aici par a coexista azi, simultan, toate epocile si toate colturile lumii. Exista tari europene īn care, dupa o jumatate de secol de īnvatamīnt liceal generalizat, ameninta sa devina majoritari cei cu convingerea ca Soarele se īnvīrte īn jurul Pamīntului. De asemenea, credinta īn tot felul de superstitii, de la horoscoape pīna la vraji, e tot atīt de raspīndita īn Lumea Occidentala pe cīt era īn evul mediu. Masele īndestulate si societatile democratizate de astazi sīnt departe de previziunile utopice ale lui Marx sau Maslow, īn ceea ce priveste calitatea omului. Ei vedeau bine defectele omului ce le era contemporan, dar, din dragoste pentru om, īi gaseau scuze īn modelul social imperfect. Dragoste oarba…

Si totusi omul pe care īl visa Marx a existat, dar īn trecutul īndepartat, īn paleolitic. Acest om vīna mamuti, īi si picta pe peretii grotelor īntunecate si īsi si salva de la moarte cīte un tovaras, trepanīndu-i craniul… Si probabil ca se īntīmpla destul de des ca acest om din paleolitic sa nu aiba satisfacute toate nevoile de la baza piramidei imaginate de Maslow…

XXI. ORICE SCOALA E O SCOALA DE DRESAJ

Sa privim putin piramida lui Maslow. Straturile inferioare apartin naturalului. Straturile superioare tin de spiritual. Iar straturile intermediare sīnt ale socialului.

Sa vedem acum cam ce īsi doresc contemporanii nostri dintr-o lume civilizata si care traieste īn bunastare materiala, asa cum e lumea apuseana de astazi. Daca ar fi sa rezumam, cam toti īsi doresc sa fie īn rīndul lumii si sa iasa din rīndul lumii, īn acelasi timp. Īn traducere, īsi doresc sa nu fie exclusi din societate si sa fie mai īn fata, adica mai vizibili. Īn rezumat, vor succesul social.

Pentru cei mai multi, natura se reduce la peisaj, iesirea īn natura īnseamna strict iesirea īn pieisaj. Ei nici macar nu spun „intrarea”, ci „iesirea”. Iesirea din ce? Din social… Alimentatia naturista si terapiile naturiste sīnt varianta metabolica a iesirii īn natura, care e varianta vizuala. Pentru cītiva, nudismul īnseamna īnca o treapta spre natural. Iar acuplarea la īntīmplare, īn multime, īnseamna treapta suprema a regasirii naturii.

Īnseamna īnsa toate acestea natura? Natura umana? Caci despre om este vorba. Īn cīteva zeci de mii de ani omul nu avea timp sa se adapteze genetic la noile conditii de viata, care s-au tot schimbat, ci doar sa se degradeze, adica sa-si piarda adaptarea pentru vechiul mediu īn care traia. Singura forma naturala de viata pentru omul dintotdeauna, adica si pentru cel actual, ar fi ceata paleolitica. Īnsa nu acest īnteles īl da omul de azi unei vieti naturale. Ceea ce īntelege azi omul prin natura e ceea ce a īnvatat la scolile de tot felul, formale sau informale. E rezultatul unui dresaj social.

Iar privitor la spiritual, oamenii de azi īl vad mai ales ca pe un supranatural, adica o iesire īntr-o natura „superioara”, la care ai acces printr-un fel de „revelatie” sau printr-o „initiere” oculta. Astazi sīnt mult mai multi cei care stiu de Nostradamus decīt cei care au auzit de Niels Bohr. Sau de sfīrsitul lumii prevestit de legendele maya, decīt de big bang. Numerologia are mai mare trecere decīt aritmetica, iar astrologia decīt astronomia. Este practic un refuz al spiritualului, de acelasi tip cu refuzul naturalului. Este o īnregimentare īn social. Esti interesant daca crezi īn lucruri neverificate si neverificabile, nedemonstrate si nedemonstrabile. Īn astrologie, esti egalul lui Einstein. Privitor la sfīrsitul lumii, nu esti cu nimic inferior īntregii scoli de la Copenhaga, chiar daca nici macar n-ai auzit de ea. Tu te-ai format la scolile de azi, nu doar la acelea care ti-au dat diplome, ci si la acelea neoficiale: mass media, familia, prietenii etc. Toate, scoli de dresaj. Te dreseaza sa pui pe primul plan socialul. Tendinta aparuta odata cu satul neolitic. Atunci cīnd ordinea naturala, cu suprematia barbatului alfa, a fost pusa pentru prima data īn discutie. Atunci cīnd ordinea spirituala, cu suprematia aceluiasi alfa, a īnceput sa fie rasturnata. Atunci cīnd toti au simtit ca ar putea iesi din rīndul lumii, ramīnīnd īn rīndul lumii. Atunci cīnd au simtit ca, fara a fi alfa, ar putea ocupa ceva din locul lasat de alfa…

Bunurile materiale nu sīnt azi dorite pentru a satisface niste nevoi. Un automobil vechi nu te face fericit pentru ca te poti deplasa mult mai repede decīt pe jos sau chiar mult mai repede decīt Gingis Han sau Napoleon calare, ci te face nefericit din cauza ca altii au automobile noi. O iubita te face fericit nu īn masura īn care īti ofera senzatii fizice sau īn masura īn care īmpartasesti cu ea ceva sufletesc sau spiritual, ci īn masura īn care īi face pe altii sa te invidieze. Nu te bucuri ca tu stii cīte ceva, mai mult decīt Platon, despre big bang, originea speciilor, relativitate, mecanica cuantica si genetica, si nici nu regreti ca nu stii mai mult, ci īti pare rau ca nu esti decīt conferentiar, iar nu profesor. Nu conteaza atīt ce esti, ce faci si ce ai, ci ceea ce le pare celorlalti ca esti, faci si ai. E rezulatatul dresajului din scoli. Din toate scolile. Orice scoala e o scoala de dresaj. Din orice scoala iesi dresat ca lucrul cel mai important din viata ta e socialul. Si orice dresaj functioneaza exclusiv pe baza reflexelor conditionate, pavloviene. Socialul te recompenseaza, socialul te pedepseste. Nu poti parveni decīt prin social. Naturalul si spiritualul exista doar sub formele admise de social. E natural sa faci tot mai mult sex si tot mai putini copii?! E spiritual sa crezi mai degraba īn sedinte de spiritism decīt īn ereditate?!

Īn lumea de azi, se exercita o formidabila presiune a socialului, care uneori ajunge chiar sa instaureze o dictatura a socialului, īncīt viata noastra nu este aceea pe care te-ai astepta sa o aiba o maimuta ceva mai putin inteligenta decīt Cro-Magnon, ci pare mai aproape de viata unor insecte dintr-un furnicar, dintr-un stup. Omul actual este singurul mamifer capabil sa traiasca īntr-un furnicar. Aceasta nu poate fi decīt rezultatul unui dresaj. Genetic nu sīntem facuti pentru asta, asa cum leul de la circ nu e nascut pentru tumbe.

Īn conditiile tehnologizarii, aglomerarii si democratizarii sexuale, odata satisfacute nevoile din baza piramidei lui Maslow, necesitatile de la vīrf par inexistente din cauza ca īn privinta nevoilor sociale de la mijlocul piramidei „omul nou” pare insatiabil… Aurea mediocritas…

XXII. POVARA ANILOR, PESTE POVARA MILENIILOR

Toti cei care propovaduiesc īntoarcerea omului la natura ar trebui sa nu scape din vedere un lucru. Īn mediul lui natural, īn ceata paleolitica, omul nu depasea 30 de ani. Asa ca toti cei de azi care au peste aceasta vīrsta nu pot trai decīt nenatural. Ei si-au trait deja anii haraziti īn mod natural, iar acum traiesc din bonusul de ani oferit de paradisul tehnologic. Oamenii de azi traiesc de peste doua ori mai mult decīt acei stramosi ce vietuiau īn natura, exact la fel cum animalele de la zoo traiesc de 2-3 ori mai mult decīt semenele lor din salbaticie. Iar motivele acestei prelungiri a duratei de viata sīnt aceleasi: ca si animalul de la zoo, omul de azi e ferit de pericole, e bine hranit, e mai putin solicitat fizic si psihic, e tratat atunci cīnd e bolnav.

Este indiscutabil ca, pentru acela care o traieste, e mai bine sa aiba o viata mai lunga si un trai mai confortabil. Dar pentru īntreaga societate aceste vieti prelungite cu mult peste durata naturala nu īnseamna decīt ca la povara mileniilor de degradare genetica se adauga si povara anilor, care adauga o slabire fizica si psihica a indivizilor. Iar aici nu ne referim la centenari sau la octogenari, ci la toti cei care au depasit durata de viata naturala, de 30 de ani.

Atīt performantele fizice cīt si cele psihice ale omului ating un maximum cam la 25 de ani, dupa care intra īn declin. Privitor la capacitatile fizice, este suficient sa urmarim carierele sportivilor, care rareori se prelungesc si dupa 30-35 de ani. Īn ceea ce priveste capacitatile mentale, vedem ca aproape toti campionii mondiali de sah din ultima jumatate de secol au obtinut titlul suprem īntre 20 si 35 de ani, cei mai multi sub 30 de ani. Si, īn orice domeniu īn care accesul la performanta nu e conditionat birocratic, maximul este obtinut de oameni īn jur de 25 de ani. Vom da un singur exemplu: Albert Einstein. Acesta ilustreaza savantul de geniu, atīt de cunoscut īncīt putem spune ca a intrat īn mitolgie sau īn folclor. Dar lumea asociaza geniul lui Einstein cu fotografiile lui cele mai mediatizate, cele de la senectute. Einstein si-a atins īnsa apogeul la 26 de ani, cīnd a conceput si publicat mai multe lucrari, īntre care si teoria relativitatii restrīnse, precum si teoria efectului fotoelectric, pentru aceasta din urma avīnd sa primeasca, la 42 de ani, Premiul Nobel. Iar teoria relativitatii generalizate Einstein a publicat-o la vīrsta de 36 de ani. Asa ca ar trebui sa asociem mintea geniala a lui Einstein cu fotografiile de tinerete, nu cu acelea de la senectute. Ar fi īn spiritul adevarului, atīt de iubit de genialul fizician…

Daca, īn afara de fizic si spirit, recunoastem si sufletul ca zona a unor valori autonome, atunci si īn acest domeniu tot oamenii tineri au excelat, dovada fiind marii poeti ai lumii, cei care au reusit sa exprime maximum de profunzime si de intensitate a trairilor.

Īn societatea de azi, īnsa, īn cele mai multe sectoare accesul la performanta e conditionat de trecerea prin filtrele birocratiei, controlate mai ales de oameni trecuti de 40 de ani. Iar tinerii de valoare sīnt nevoiti sa-si cheltuiasca īn lupta cu aceasta birocratie kafkian-orwelliana o mare parte a energiei si, cel mai important, a timpului. Iar, dupa ce tīnarul reuseste sa strabata aceasta birocratie, el constata, de obicei, ca nu mai e chiar atīt de tīnar si ca a depasit vīrsta la care era capabil de maximum de performanta. Iar tīnarul nostru īmbatrīnit devine, la rīndul lui, un filtru birocratic pentru generatiile urmatoare. Astfel, societatea pierde chiar vīrful de forma al celor mai dotati dintre indivizi. E pretul platit pentru surplusul de viata si de confort.

Sa ne gīndim numai la realizarile politice si militare ale lui Alexandru Macedon, Gingis Han si Napoleon Bonaparte. Ar mai putea fi reeditate astazi, de oameni aflati la vīrsta lor?!

Iar apoi sa reflectam ca un Cro-Magnon avea la dispozitie numai 30 de ani pentru a īmplini tot ceea ce avea de realizat īn viata. Si reusea, īn acesti doar 30 de ani, sa preia puterea de la fostul barbat alfa, sa asigure supravietuirea si īnmultirea cetei sale, sa inventeze o arma sau o unealta, sa vīneze mamuti, sa-i imortalizeze īn picturi rupestre, sa trepaneze cranii ale tovarasilor aflati īn suferinta… Si, de fapt, toate acestea le facea īn numai 15 ani, atīt cīt durau adolescenta, maturitatea si batrīnetea lui, īnsumate…

Astazi, viata noastra dureaza de peste doua ori mai mult. Iar viata de adult e de patru ori mai lunga decīt a unui Cro-Magnon. Dar cīti dintre noi reusesc sa faca īntr-o viata atīt cīt facea el?!

XXIII. AGLOMERAREA, CELALALT BUMERANG

Aglomerarile umane aduc, cu certitudine, o serie de avantaje pentru individ, care se rezuma, īn esenta, la o viata mai lunga, mai īndestulata si mai ferita de primejdii. Cum am mai spus, aglomerarea constituie, alaturi de tehnologie si de democratizarea sexuala, unul dintre elementele de baza ale paradisului īn care traieste omul actual.

Dincolo de degradarea genetica, pe care am vazut cum anume o favorizeaza, aglomerarea nu e doar un bumerang care loveste doar generatiile viitoare, ci si pe cea de acum, īntrucīt degradeaza si viata actuala, prezenta, a celor care traiesc īn aglomerari.

Sa amintim, īn treacat, ca toate observatiile si experimentele arata ca animalele care ajung sa traiasca īn aglomerari, adica īn grupuri mai numeroase decīt cele īn care traiesc īn natura si pentru care sīnt adaptate genetic, devin nelinistite, irascibile, agresive. Iar īntre aceste animale nu se mai stabilesc relatiile pe care le au īn mod natural. Nu exista niciun motiv ca lucrurile sa stea altfel īn privinta omului. Si nici nu stau altfel.

Privit cu un ochi obiectiv, un mare oras seamana cu un furnicar. Fiecare individ urmeaza zilnic un anumit traseu si īndeplineste anumite munci, cu o rigoare pe care numai la unele insecte o mai īntīlnim. Ca si insecta, individul uman nu are īn vedere īntregul, ci numai traseul lui zilnic, pentru care e programat social prin intermediul tuturor scolilor formale si informale, care, dupa cum am aratat deja, sīnt īn esenta niste scoli de dresaj. Dar programarea aceasta sociala nu poate anula programarea genetica a omului, nascut sa traiasca īn ceata paleolitica. Insectele sīnt programate genetic sa traiasca īn furnicar, spre deosebire de om. Tensiunea permanenta īntre cerintele programarii genetice si cele ale programarii sociale nu poate duce decīt la nevroza. Si, dincolo de ceea ce spun cartile de psihiatrie, toti oamenii care traiesc īn aglomerarile urbane sīnt nevrozati.

Si dincolo de toate lozincile fara acoperire despre munca, vīnturate de tot soiul de filosofii, ideologii, morale si manuale de buna purtare, omul nu poate īndeplini īntr-un mod firesc si neconflictual cu propria sa natura decīt activitati care seamana cu cea pentru care este el programat genetic, vīnatoarea. Pentru ca īn cazul omului, ca si īn al cīinelui, domesticirea nu poate stinge complet instinctele de vīnator. Si nici nu poate crea instincte noi. Dar īntr-o aglomerare urbana foarte putine sīnt locurile de munca īn care sa se mai regaseasca īntrucītva aspecte ale vīnatorii. Si orice alta munca, oricīt de usoara ar fi, nu poate genera īn om decīt un conflict īntre ceea ce īi cere propria lui biologie si ceea ce īi cere socialul, conflict totdeauna generator de nevroza. Si sa mai amintim o data ca nici macar masculii ierbivorelor nu accepta sa munceasca decīt daca sīnt castrati. Presiunea sociala exercitata asupra omului este atīt de mare īncīt echivaleaza cu o castrare, produsa la nivel psihic. Este o presiune de acelasi tip si de aceeasi intensitate cu aceea exercitata de dresor asupra unui leu de circ, pentru a-l determina sa faca tumbe. Nu educatia, ci numai dresajul poate face ca un animal sa execute lucruri diferite sau chiar contrare celor pentru care este programat genetic. Dar omul se naste si traieste azi īn cea mai mare scoala de dresaj care a existat vreodata: aglomerarea urbana. Un dresaj la scara industriala, dupa chipul si asemanarea tehnologiei…

Si singurul mecanism pe care īl are la īndemīna omul pentru a se adapta e nevroza. Toate stiintele despre om ar trebui sa se constituie īntr-o patologie a aglomerarii. Deocamdata, īnsa, singura stiinta despre om nefalsificata e zoologia…

XXIV. BANII, PROTEZA UNIVERSALA

Un chirurg din New York cīstiga 100.000 de dolari pe luna. Pentru aceeasi munca, un chirurg din Berlin are 10.000 de dolari si unul din Ulan Bator primeste 100 de dolari pe luna. Īn conditiile astea, ce sīnt banii? Ce reprezinta ei?

Īn lumea de azi, īn care oamenii traiesc protezati pe toate planurile, banul e proteza tuturor protezelor, e panaceul īn materie de protezare, asa ca este cea mai dorita extensie fenotipica a omului. Banul e religia cu cei mai multi adepti, chiar daca niciunul dintre ei nu īsi da seama ca e vorba despre o religie, nici macar aceia care o practica sub forma extrema a fanatismului numit coruptie. Daca adeptii lui Hristos īi admira acestuia puterea de a transforma apa īn vin, adeptii banului stiu ca dumnezeul lor e mult mai puternic, pentru ca banii se pot transforma nu doar īn vin, ci īn aproape orice, inclusiv īn bani mai multi.

Ne imaginam ca banul a aparut ca o relatie de īncredere, precum īn urmatorul scenariu. Un pastor si un agricultor fac de mult timp schimburi de marfuri. Pastorul īi da agricultorului piei de capra si primeste grīu. Recolta fiind mai slaba, agricultorul īi da pastorului cu trei masuri mai putin grīu, cu promisiunea ca īi va da cu trei īn plus la urmatoarea recolta. Cum se cunosc si au īncredere unul īn altul, pastorul īi lasa toate pieile aduse. Iar agricultorul īi da, pe līnga grīu, si trei pietricele, care reprezinta cele trei masuri de grīu cu care īi ramīne dator. Aceste trei pietricele sīnt primii bani.

De la aceste pietricele si pīna banii virtuali de azi e un drum lung, pe care nu vom īncerca nici macar sa-l schitam. Deosebirea de esenta īnsa este aceea ca pentru agricultorul si pentru pastorul din scenariul nostru banii erau doar un mijloc, necum un scop īn sine, cum sīnt pentru omul de azi. Pastorul nu-si dorea pietricelele, ci cele trei masuri de grīu. Īn timp ce astazi aproape toti oamenii civilizati īsi fac viata aproape exclusiv raportīndu-se la bani. Nu exista practic nicio zona a vietii īn care alegerile oamenilor sa nu fie puternic legate de bani. Chirurgului german care cīstiga 10.000 pe luna nu i-ar trece nicodata prin cap sa se mute īn Mongolia, unde ar cīstiga numai 100. Dar s-ar putea muta īn SUA, pentru 100.000.

Astazi toate migratiile se fac sub atractia de magnet universal a banului. Pentru niciun dumnezeu nu s-au mai mobilizat vreodata atītia pelerini. Niciunui dumnezeu nu i s-au mai īnchinat atītia si de niciun dumnezeu nu au tinut cont atītia īn toate momentele īn care au avut ceva de ales īn viata.

Asupra unor minti deja alterate de degradarea genetica si nevrozate de viata īn aglomerari, faptul de a dori ceva atīt de abstract cum e banul, faptul de a face o religie din ban, nu poate avea decīt un efect nefast. Omul nu mai obtine nimic direct, īn afara de bani. Orice altceva el obtine numai prin intermediul banilor. Proteza universala, banul, intermediaza toate relatiile, atīt pe cele cu alti oameni, cīt si pe cele cu alte proteze.

Orice tip de avere e o extensie fenotipica a posesorului ei si a fost totdeauna dorita de oameni. Dar e o diferenta foarte mare īntre un nobil care īsi dorea un castel, un domeniu si numerosi supusi si un speculator financiar. Primul īsi dorea o extensie fenotipica vizibila, concreta, materiala. Cel de al doilea īsi doreste o abstractie, chiar daca abstractia numita ban se poate materializa īn orice forma concreta, inclusiv un castel si un domeniu cumparate si supusi platiti cu un salariu. Primul īsi doreste si lucruri care nu se pot cumpara, al doilea vrea doar lucruri care se pot cumpara.

Īn asta si consta alterarea omului de azi, adept al dumnezeului ban: īndrazneste tot mai putin sa-si doreasca lucruri care nu se pot cumpara.

Vīnatorul de mamuti a devenit vīnatorul protezei cu care se poate īnlocui orice proteza…

XXV. MEDICAMENTUL OTRAVA

Intitulata pompos „civilizatia imaginii”, aceasta civilizatie nu are nicio legatura cu imaginile statice ale fotografiilor sau tablourilor si nici cu imaginile dinamice pe care le percepem din automobil, tren sau avion. Se refera exclusiv la imaginile nefiziologice ale cinematografului si ale televizorului, care, atunci cīnd le privim, ne sterg de pe eletroencefalograma toate undele de stare de veghe, īnlocuindu-le cu undele starii de somn. E raspunsul de adaptare pe care ochiul si creierul īl dau unei solicitari psiho-vizuale pentru care nu sīntem echipati genetic s-o receptionam.

Daca pe moment privitul la televizor ne baga īntr-un fel de somn cu ochii deschisi, pe termen lung vizionarea are ca efect scaderea tuturor performantelor psihice ale omului, nescapīnd niciuna neatinsa. Efectele sīnt cu atīt mai nocive cu cīt expunerea este mai lunga si are loc la vīrste mai mici.

Cinematografia si televiziunea sīnt unele dintre cele mai puternice droguri din lumea de azi. Daca prima are un corespondent īn alcoolismul de cīrciuma, celei de-a doua īi corespunde alcoolismul solitar. Ca si alcoolul, televiziunea e consumata de om ca un autotratament inconstient al nevrozei si alienarii, īntr-o lume pentru care nu e pregatit genetic sa se poata adapta.

Luata ca medicament, televiziunea are īnsa si efecte de otrava. Prin scaderea tuturor calitatilor psihice ale omului si datorita numarului imens de consumatori, probabil ca are asupra īntregii societati un efect de degradare mentala mai mare decīt consumul īnsumat al tuturor celorlalte droguri pe care le utilizeaza omul de azi. Si asta daca tinem cont doar de mecanismele receptionarii de catre om a nefiziologicelor imagini emise de televizor. Daca tinem īnsa cont si de calitatea majoritatii programelor, adica de continutul mesajelor cu care e bombardat un psihic adus īn stare de somn cu ochii deschisi, atunci putem spune, fara teama de a gresi, ca televizunea reuseste īn numai cītiva ani sa altereze creierul mai mult decīt au reusit s-o faca mii de ani de degradare genetica datorata suprimarii selectiei.

Daca astazi sīnt tot mai multi cei care, desi trecuti prin scoala, nu reusesc sa stapīneasca un fond de cuvinte mai mare decīt acela al unui cimpanzeu educat, cu un creier de patru ori mai mic decīt al omului, acest lucru nu se datoreaza decīt īntr-o mica masura degradarii genetice. Nu inteligenta genotipica e responsabila de aceasta prabusire a performantelor mentale, ci inteligenta fenotipica, aceea care e si rezultatul mediului. Iar din mediul īn care traim azi, televiziunea e singurul factor suficient de nociv pentru a reduce capacitatile psihice ale unui om sub nivelul acelora ale unui cimpanzeu. Chiar daca televiziunea nu e un factor izolat, ci actioneaza īmpreuna cu toti ceilalti factori discutati īn aceasta carte.

Spre deosebire de majoritatea produselor tehnologice, televiziunea nu e un bumerang care loveste doar īn urmasi, ci unul care īi loveste naprasnic chiar pe cel care īl foloseste. Dar societatea nu are mijloacele cu care sa se poata apara de asa ceva. Nici macar nu e īn stare sa constate dezastrul si sa-i masoare dimensiunile. E caricatural ca societatea introduce reguli si restrictii privitoare la continutul programelor de televiziune, cīnd tocmai forma profund nefiziologica a imaginilor emise e aceea care are cea mai mare nocivitate asupra mintilor consumatorilor.

Pe moment, televiziunea ne face fericiti. Pe termen lung, saraci cu duhul… Adica, si mai apti pentru fericire… Iar omul de azi asta cauta, īn primul rīnd: fericirea. Iar, īn materie de procurare a fericirii, televiziunea e unul dintre instrumentele cele mai eficiente din paradisul tehnologic īn care traim astazi.

XXVI. VIATA DE ACUM SI VIATA DE APOI

Omul actual cauta fericirea. Substratul biochimic natural al acesteia īl constituie eliberarea de endorfine, substante secretate de creier si avīnd efecte similare cu ale morfinei, dar de cīteva zeci de ori mai puternice decīt ale morfinei. Īn mod natural, descarcarile de endorfine sīnt provocate de marile traume fizice ori de epuizarea fizica extrema, dar si de catre mīngīieri si sex. Cautarea pemanenta a fericirii īl face pe omul de azi sa para ca ar purta o mare durere cronica, pe care ar vrea s-o usureze cu ajutorul endorfinelor proprii sau chiar cu ajutorul unor droguri din afara organismului sau.

Dar fie ca e vorba de propriile-i endorfine, fie de drogurile interzise, fie de drogurile permise (ca alcoolul sau unele droguri usoare), fie de drogurile recomandate ca medicamente psihotrope, omul societatii de azi are parte de fericire mult mai des si mult mai mult decīt omul paleolitic. Īn afara de substante care provoaca fericirea sau alunga nefericirea, omul de azi abuzeaza si de produse excitante neuro-psihice (cum sīnt cafeaua si tutunul, dintre cele permise, sau amfetaminele, dintre cele interzise). De asemenea, omul abuzeaza si de ceea ce numim senzatii tari, provocate de descarcarile de adrenalina si noradrenalina īn situatii periculoase.

Dincolo de faptul ca toate aceste abuzuri, practicate pe termen lung, ajung sa-i deterioreze toate functiile psihice, omul modern se comporta ca si cum s-ar afla tot timpul īntr-un efort de adaptare psihica la viata lui actuala, iar sustinerea acestui efort ar necesita tot mai mult sprijin din afara, o protezare tot mai intensa. Smuls brutal din mediul lui natural, care e ceata paleolitica, omul pare a se simti tot mai strain īn viata de acum, pe care nu o mai poate suporta decīt sub forma de fericire. Un astfel de om nu are cum sa se preocupe cumva de viata de apoi, care este cea a generatiilor viitoare…

Degradarea genetica va continua. Ca si celelalte degradari, transmisibile generatiilor viitoare numai sub forma de zestre extragenetica. Implacabil. Ireversibil. Dar asta nu deranjeaza, din fericire, pe nimeni, caci sīntem absorbiti de un prezent care ne depaseste, pe care nu-l putem gestiona. Sīntem dedicati exclusiv vietii de acum. Si, chiar daca ar īngrijora pe cineva viata de apoi, cea a urmasilor nostri, tot n-am fi īn stare sa facem nimic. De altfel, inteligenta omului n-a controlat niciodata nimic altceva decīt progresul tehnologic. Tot restul s-a facut de la sine. Si se face. Si se va face. De la maimuta salbatica la maimuta domestica.

XXVII. DORINTA

Asa cum am mai spus, sīnt convins ca acest secol va fi unul al geneticii si biologiei, asa cum secolul trecut a fost unul al fizicii si cosmologiei.

Īmi doresc ca stiinta si tehnologia acestui secol sa realizeze, īntre altele, si clonarea unui vīnator paleolitic, poate chiar a unui Cro-Magnon, reīnvierea lui. Evaluarea capacitatilor acelui om viu ar fi si o confirmare practica ideilor sustinute si demonstrate de aceasta carte.

S-ar putea argumenta ca nu e nevoie de asa ceva, ca ar fi suficienta evaluarea unui om contemporan care traieste īn unul din triburile care si acum īsi duc viata īntr-un mod asemanator omului de Cro-Magnon. Cine ar aduce un asemenea argument ar dovedi doar ca n-a īnteles nimic din aceasta carte…

Toate triburile care traiesc azi īntr-un mod primitiv, ca vīnatori si culegatori, se gasesc īn zone paradisiace, tropical-ecuatoriale, zone īn care reusesc sa supravietuiasca si alte maimute decīt omul.

Pe de o parte, presiunea de selectie din aceste zone e infinit mai mica decīt aceea din zona temperata europeana, mai ales decīt cea din timpul glaciatiunilor. Asa ca si produsul selectiei va fi unul de calitate mult mai slaba. Diferenta īntre un tribal de astazi si un Cro-Magnon ar trebui sa fie cam de acelasi ordin ca īntre un irish wolfhound de companie de azi si unul din vremea īn care asupra acestui cīine exercitau o formidabila presiune de selectie lupul, ursul si omul razboinic, cei mai puternici pradatori ai acelui timp si din acel loc.

Pe de alta parte, abundenta zonei paradisiace tropical-ecuatoriale permite formarea de grupuri umane mult mai numeroase, cu mii de membri, ceea ce constituie deja premise ale degradarii genetice, prin aglomerare si promiscuitate sexuala biologica. Īn vremea lui Cro-Magnon, climatul european nu permitea existenta unor grupuri de mai mult decīt cīteva zeci de oameni, din cauza raritatii hranei. Iar īn aceste grupuri mici nu existau conditii pentru degradarea genetica, ale carei premise aveau sa se creeze mai tīrziu, īn satul neolitic.

Asa ca nu putem avea o imagine a vīnatorului paleolitic evaluīnd un tribal de astazi. Īl doresc reīnviat pe Cro-Magnon, omul care s-a aflat la apogeul umanitatii…

XXVIII. DESTIN PARALEL CU AL CELUI MAI BUN PRIETEN

Pīna la clonarea unui vīnator paleolitic, nu ni-l putem īnsa decīt imagina…

Si ni-l putem imagina mai usor urmarind destinul paralel pe care l-a avut cel ce i-a devenit, la un moment dat, cel mai bun prieten: lupul. Odata domesticit, acesta a trait, oarecum, īn aceleasi conditii cu omul. Īn paleolitic, vīnau īmpreuna, omul “inventase” o arma vie. Īn neolitic, lupul devenit cīine pazea turmele pastorilor si avutul agricultorilor. Mai tīrziu, ca si īn cazul oamenilor, “diviziunea muncii” se va accentua si īn cazul cīinilor, acestia devenind utilitari, de companie sau chiar vagabonzi.

Cīinele a urmat īndeaproape si expansiunea geografica si demografica a omului. Omul a luat cu el cīinele cam peste tot unde a ajuns. Iar astazi exista īn lume cel putin cīteva sute de milioane de cīini. Un numar mult mai mare decīt al lupilor de odinioara, ca sa nu mai vorbim de numarul lupilor de acum…

Cīinele actual e rezultatul acumularii īn genomul lupului a unor mutatii, fapt permis de o presiune de selectie tot mai redusa, asa cum a fost cea de dupa domesticire. Aici vorbim doar de cīinele comun, cīinele de curte, pentru ca īn cazul cīinilor de rasa, omul a exercitat asupra celui mai bun prieten al sau o presiune de selectie mai puternica decīt aceea exercitata de natura asupra lupului. Lupul din natura nu s-a schimbat īn ultimele zeci de mii de ani. Lupul domesticit s-a schimbat vizibil, a ajuns cīine.

Iar diferenta dintre lup si cīine ne poate sugera diferenta dintre Cro-Magnon si omul actual. Pentru ca, la fel cum mutatiile n-au mai fost eliminate din genomul lupului domesticit si devenit cīine, tot asa au fost pastrate si īn genomul omului tot felul de mutatii, pe care o selectie naturala tot mai slaba n-a mai reusit sa le elimine. Faptul e confirmat si de cercetarile asupra genomului uman, care estimeaza ca īn ultimii 10.000 de ani s-au produs mai multe mutatii decīt īn precedentii un milion de ani. Unii īnsa considera asta, cu optimism, o dovada de evolutie “exploziva” si pozitiva a omului. Privita īnsa de pe pozitii realiste, nu e decīt aceeasi “explozie” care a dus de la lup la cīine, adica o degradare genetica de amploare.

Degradarea se manifesta si īn planul inteligentei. Desi se poate dresa mai greu, lupul are o inteligenta mai mare decīt a cīinelui. Faptul e incontestabil.

Si evolutia volumului cerebral al lupului domesticit si devenit cīine e paralela cu aceea a evolutiei volumului cerebral al omului. Un cīine de talia lupului are craniul cu 20% mai mic decīt acesta. Doar cīinii foarte mari, avīnd o greutate cu 50-100% mai mare decīt a lupului au un craniu cīt al lupului. Dar, chiar si īn cazul acestor cīini uriasi, creierul lor e cu 10% mai mic decīt al lupului.

Sa ne reamintim ca si Cro-Magnon avea creierul cu 15-20% mai mare decīt omul de azi. Iar omul de acum 5.000 de ani īl avea cu 10% mai mare decīt noi.

Cum am spus si la īnceputul cartii, noi nu ne sprijinim demonstratia pe acest argument morfologic. Desi, cum īntreaga antropogeneza se desfasoara īn paralel cu cresterea creierului, am fi putut invoca scaderea creierului ca o dovada a existentei antropolizei si a fixarii īnceputului ei īn paleolitic, nu abia īn epoca industriala, asa cum sustin toti cei ce nu contesta degradarea genetica a omului.

Noi am preferat sa ne sprijinim toata demonstratia antropolizei numai pe doua principii: orice reducere a presiunii de selectie duce la degradarea genetica a unei populatii, degenerarea fiind cu atīt mai mare cu cīt presiunea scade mai mult; progresul tehnologic, chiar si acela din epoca de piatra, duce inevitabil si ireversibil la scaderea pīna la disparitie a presiunii de selectie.

Datele pe care le-am prezentat īn carte sīnt concordante cu teza noastra. Dar nu ne-am sprijinit niciun moment demonstratia pe ele. Desi s-ar putea ajunge la concluziile noastre si pornind de la aceste date si sprijinind demonstratia pe ele. Am preferat īnsa sa folosim o metoda care īi era la īndemīna si lui Darwin, care nu dispunea de toate datele de astazi. Am vrut sa demonstram si ca īnca din vremea lui Darwin putea fi descoperit drumul inevitabil si ireversibil catre maimuta domestica…

Inapoi la insemnarea sursa   944 Raduleasca & Bendeac accesind acest  link ajungeti in pagina home a blog-ului