909 cp_ Nu as apara ca libertate de expresie ceea ce au publicat jurnalistii francezi, dar cei care au înteles sa raspunda cu gloante trebuie adusi în fata justitiei

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-gandul 

CTP:  E vorba de o crima oribila pentru care nu poate exista nicio justificare. E ceea ce spunea memorabil Toma Caragiu, cu niste ani în urma: o încercare de a omorî râsul. Pentru ca acele gloante pornite din Kalsnicov au trecut prin hârtia revistei si au ajuns în oameni.

Asistam la o confruntare între doua culturi, între doua credinte diferite.

CTP: E o confruntare a doua culturi, nu a doua credinte.  E vorba de cultura libertatii de expresie specifica societatii occidentale, de valoarea atasata libertatii de expresie, de faptul ca nu trebuie sa existe subiecte interzise de catre cineva, autoritate statala sau bisericeasca, pentru presa. Iar de cealalta parte este cultura omorului care se manifesta din ce în ce mai des în anii din urma, în societatea islamica, în partile ei deviate total în extremism. Putem sa ne reamintim de Salman Rushdie, autorul Versetelor satanice, cel care a fost condamnat printr-o fatwa – un decret al unui înalt ierarh religios prin care cel care a îndraznit sa atenteze la prestigiul profetului Mahomed, al valorilor islamice, poate fi ucis de orice credincios islamic. Scriitorul Salman Rushdie a trait ani de zile sub aceasta teroare, ascuns în Occident, prin diverse locuinte. De asemenea, a fost scandalul monstru pe care l-a stârnit incendierea unui Coran unui pastor cretin din Statele Unite. Sau decapitarile demostrative la televizor practicate acum de organizatia terorista Stat islamic.

Îmi amintesc ca prin 2005 au aparut primele astfel de caricaturi cu profetul Mahomed, într-un ziar european, în niste posturi satirice. Si s-a pus problema reproducerii lor în presa româneasca. M-a sunat atunci presedintele Traian Basescu, în calitatea mea de presedinte al Clubului Român de Presa, si am cazut de acord ca nu este bine, ca nu este deloc oportun si nu merita ca presa româna sa reproduca asa ceva. Si atunci, consiliul de onoare al Clubului Român de Presa a formulat o recomandare catre toate publicatiile si televiziunile sa se abtina de la reproducere, recomandare care a fost respectata în buna masura.

Considerati ca jurnalistii francezi au îndraznit prea mult publicând astfel de caricaturi?

CTP: Jurnalistii francezi au fortat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tarie în libertatea noastra de expresie. Cred ca nimeni nu poate si nu trebuie sa ne interzica nimic cu exceptia legii, bineînteles, a încalcarii Constitutiei.  Nu cred ca trebuie sa vina cineva sa ne impuna niste tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelasi timp cred ca trebuie sa ne impunem noi niste limite. Daca nu ne impunem noi niste limite, prin autoreglementare, care, din pacate, în România lipseste cu desavârsire, atunci libertatea noastra devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere sa se miste brownian. Nu cred ca dorim asa ceva. Este nevoie de autolimitari, iar în acest caz, jurnalistii francezi au fortat nota exclusiv pentru a-si vinde revista, pentru a mari tirajul cu orice pret.

Va întrebam daca au îndraznit prea mult având în vedere tonul caricaturilor publicate. Le-ati vazut?

CTP: Nu am vazut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe coperta, scrie ‘Le Coran c’est de la merde’. Dupa  care urmeaza o poanta cu niste gloante care trec printr-un Coran. Asta nu mai e umor, nu mai e satira. Stim cu totii ce înseamna ‘merde’ în limba franceza. Asta e o jignire premeditata, o provocare în ultima instanta adresata islamistilor. Eu nu as apara ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnalistii francezi si conduita editoriala a publicatiei. Dar cu siguranta, cei care au înteles sa raspunda cu gloante unui act de presa, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranta urmariti si adusi în fata justitiei.