885_cp_Plictiseala mare, monser!

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata")
Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-adevarul.ro 

Dupa cum anticipam, campania electorala pentru prezidentiale a debutat prafos, într-o lehamite generala. Plictisit pare a fi electoratul, care nici nu se mai sinchiseste sa descifreze tiribombele sibilinice ale „altetilor” care sprinteaza, ca treziti din somn, catre fotoliul de la Cotroceni.

Lipsite de vlaga si parasite complet de imaginatie par a fi staff-urile electorale, satisiti par a fi candidatii însisi, care nu pot, nu vor sau, pur si simplu, nu au ce ori chiar nu au chef sa comunice.

Se poate constata doar ca, pe deasupra acestei stenahorii electorale, parca s-a declansat un armaghedon al dreptatii: arestari-surpriza ale unor baroni, parlamentari si afaceristi, dosare grele scoase de la dospit, sindicate care prind sa se foiasca. Daca toate acestea s-ar fi petrecut în afara perimetrului de turnir politic, probabil le-am fi putut citi în cheia unor întâmplari vitalizante. Dar, câta vreme ramân acolo, oricine îti va spune ridicând din umeri: „Ce vrei? E campanie!”, fara sa mai contextualizeze, fara sa mai caute sa priceapa de unde vine cutare sau cutare minge de biliard, cine anume a lovit-o magistral si cu ce scop. Indubitabil însa toata aceasta atmosfera funerara este cauzata în primul rând de anostitatea desavârsita a discursului politic dâmbovitean.

În pandant, mi-am adus aminte de un alt discurs, rostit cu câtiva ani în urma si care mi se pare a fi o capodopera a limpezimii oratorice: cel al lui Kevin Rudd, de doua ori prim ministru al Australiei, adresat musulmanilor din tara lui. Istoria acestora în tara cangurilor este una mult mai veche de 1860, când a sosit acolo un numar mare de conducatori afgani de camile, care si-au construit, un an mai târziu, prima moschee. În 2006, islamistii ajunsesera sa reprezinte 1,71% din populatia tarii, majoritar crestina. Cu care, multa vreme, au convietuit în pace. Pâna în 2001, când la New York s-au prabusit Gemenii iar la Bali au avut loc acele fioroase atentate cu bombe. Apele au început sa se tulbure. Iar islamistii au devenit brusc sonori.Un cleric musulman le-a categorisit pe femeile care nu poarta feregea drept „carne dezvelita” si le-a acuzat ca sunt ele însele vinovate de agresiunile sexuale la care sunt supuse. Apoi, un alt popa cu turban a calificat cultura australiana drept una „a berii, a jocurilor de noroc si a prostitutiei”.

Rudd s-a enervat, a iesit la rampa si le-a transmis urmatoarele: „Imigrantii, nu australienii, trebuie sa se adapteze! Asta e, chiar daca va convine sau nu. M-am saturat de îngrijorarea natiunii noastre fata de ofensarea unor oameni sau a culturii lor! (...) Aceasta s-a creat în peste doua sute de ani eforturi, încercari si victorii ale unor milioane de barbati si de femei care au cautat libertatea. (..)  Cei mai multi australieni cred în Dumnezeu. Nu e vorba aici de vreo aripa crestina de dreapta sau de vreo presiune politica, ci de un fapt: barbatii si femeile de confesiune crestina au fondat aceasta tara (...) Daca Dumnezeul lor înseamna o ofensa pentru voi, cautati o alta parte a lumii sa va fie casa, fiindca Dumnezeu este o parte a culturii noastre! Vom accepta credinta voastra fara sa va întrebam nimic. Va cerem doar s-o acceptati si voi pe a noastra si sa traiti cu noi în armonie si bucurie pasnica. Aceasta este patria noastra, pamântul nostru si stilul nostru de viata, va puteti bucura oricând de toate acestea. Dar, dupa ce veti înceta sa va mai plângeti si sa va îngroziti de steagul nostru, de onoarea noastra, de crezul nostru crestin, de stilul nostru de viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare libertate australiana: libertatea de a pleca. Daca nu sunteti fericiti aici, plecati! Nu noi v-am obligat sa veniti aici. Ci voi ati cerut sa ramâneti. Acceptati deci tara pe care voi v-ati dorit-o!” .

Ferm, concis, dar conciliant. Nu vreau sa discut aici nici nationalismul lui Rudd, nici sa comentez asupra perspectivelor xenofobe dinspre care ar putea fi tratata cuvântarea sa. Ci doar sa remarc claritatea cu care un om politic este în stare sa-si transmita mesajul.