cp_ europarlamentarul Corina Cretu

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-nasul.tv 

S-a scris de multe ori în presa despre traseul de succes al unei tinere jurnaliste dispusa la orice fel de „sacrificii” pentru a-si cladi o cariera de succes. În memoriile sale, adunate sub titlu „Între linii”, graficianul Eugen Mihaescu, fost consilier la Cotroceniul lui Iliescu, surprinde generos pe parcursul câtorva pagini, ascensiunea fulminanta a unei ziariste. Una plecata de la „Cronica Româna” a lui Horia Alexandrescu si ajunsa în prezent pe culmile Parlamentului European, acolo unde gestioneaza probleme de politica externa, în special cele pe relatia Washington-Bruxelles.

Culmea, din capitala Americii începe si povestea lui Mihaescu care povesteste ca a întâlnit-o pe Corina Cretu în delegatia care îl însotea Iliescu într-o vizita la Muzeul Holocaustului. Mihaescu se afla în compania scriitorului Dinu Sararu si a lui jurnalistului Adrian Riza. De acestia s-a apropiat o tânara care i-a fost prezentata dreptul jurnalista Corina Cretu de la „Cronica Româna” care s-a laudat la acestia ca are un interviu cu presedintele de atunci al SUA, Bill Clinton. Sceptic la început, Mihaescu s-a convins într-adevarat ca jurnalista a reusit sa smulga o declaratie de la Bill Clinton, chiar daca nu era un interviu în toata regula. Acesta povesteste ca Bill Clinton ar fi spus ca democratia din România se afla pe mâini bune, cu referire la Iliescu. Mihaescu a realizat imediat ca o astfel de declaratie este garantia ca SUA legitima puterea de la Bucuresti, fapt ce putea fi exploatat în presa nationala. Imediat dupa ce a ascultat înregistrarea de pe reportofon, Mihaescu a dus-o pe Corina Cretu direct la Iliescu, care a fost extrem de entuziasmat. Acesta a facut instantaneu ca declaratiile lui Clinton sa ajunga direct la postul public de radio pentru a fi raspândite în eter. Initial Corina Cretu, povesteste fostul consilier al lui Iliescu, a început sa tremure la auzul ca Ilici vrea sa-i fure munca, aceasta fiind ulterior linistita în schimbul unei vorbe bune pe care Iliescu o va pune la Horia Alexandrescu. Autorul cartii o descrie pe Corina Cretu ca fiind o tânara „înalta si nu prea slaba, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurta si tricoul subtire”, prin care „se puteau ghici sânii fara sutien”. Acesta mai spune ca privirea „usor sasie si asimetrica, dar impertinenta, parca te deschidea la prohab”. Mihaescu ofteaza dezamagit dupa aceasta descrie amanuntita spunând ca fosta ziarista nu „mai aminteste de fata de cartier bagacioasa, lipicioasa ca o gume de mestecat, care ti se lipeste de deget, o scuturi si ti se lipeste de toata mâna”. Timpul si functiile ar fi metamorfozat-o pe tânara Corina într-o „tanti cu margele” care si-a „pierdut tot hazul”. „Atunci când am cunoscut-o, era un mar domnesc. E drept ca înauntru era un vierme…”, concluzioneaza Mihaescu.

Sub pulpana Cotrocenilor

Fostul consilier prezidential povesteste ca la scurt timpul dupa episodul Washington, culmea, a întâlnit-o pe strada pe jurnalista care avea o „fata lunga” si o atitudine „jigarita”. Ea i-ar fi explicat rapid motivul durerii sale, fapt ce l-a determinat pe Mihaescu sa o ia de mânuta plin de remuscari si sa o duca la „batrânul edecar” la Cotroceni. Asta nu înainte de a trece pe la el pe acasa pentru a lasa niste pungi pline de cumparaturi de la „Unic”. Apoi, amândoi au sarit într-un taxi si au demarat în tromba catre dealurile Cotrocenilor. Odata ajunsi, Mihaescu nu omite a se da în spectacol vizavi de intrarea pe care o avea atunci la Iliescu, caruia i-a spus pe un ton aproape imperativ ca este imperios ca tânara care-l deservise la Washington sa primeasca o sinecura la Cotroceni, deoarece din cauza acestuia ramasese fara job fiind data afara de Horia Alexandrescu. „Asa a ajuns Corina Cretu functionara la Cotroceni”, îsi aminteste autorul. Mihaescu povesteste ca, încet-încet, Corina a început sa se caleasca înfruntând cu brio urzelile camarilei iliesciene. Împartind serviciu, dar si patul cu unii dintre colegii sai, superior ierarhic, ce roiau pe lânga Ilici, aceasta a reusit sa aiba o ascensiune rapida, spune Mihaescu. „Azi se auzea ca e cu Oprescu (primarul Capitalei -n.red.) si, de fapt era cu Fulga (fostul sef al SIE -n.red.) si tot asa. Corina si-a construit cariera cocotându-se pe umerii barbatilor prin patul carora a trecut”, depaneaza Mihaescu. El mai spune si ca naturaletea de care dadea dovada Corina Cretu în arivismul plin de nuante erotice ar fi reusit sa adoarma chiar si vigilenta doamnei Nina (sotia lui Iliescu – n.red.) care ar fi primit-o chiar si în casa lor. Aceste detalii atât de suculente despre doamna europarlamentar Corina Cretu sunt explicate câteva rânduri mai încolo când autorul se întreaba retoric „de ce a trebuit sa inventeze ca la originea ascensiunii sale politice se afla prietenia dintre taica-su si Iliescu?”. Un gând frust al lui Mihaescu care dupa atâtia ani se simte ca profesorul parasit de studentul sau favorit. Legat de acelasi subiect, Ilici este descris ca un fustangiu care când vine vorba de femei „da dracului toate principiile!”. Cu o fraza aproape balzaciana în care este descrisa dragostea unui barbat mai în vârsta fata de o femeie mai tânara, Mihaescu se destainuie la rândul sau în legatura cu sentimentele sale fata de Corina: „Eu, unul i-as fi luat oricum apararea Corinei în fata „dinozaurilor” si securistilor de la presedintie”. Asa îsi încheie autorul scurta povestioara despre juna pesedista care în prezent nu pierde nicio ocazie sa ofere sfaturi de etica morala si politica.