|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-jurnalul.ro
begin copy/paste
Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, afirma ca întâlnirea de la Cotroceni, cu presedintele Traian Basescu, pe tema reducerii contributiilor de asigurari sociale, a fost de fapt o întâlnire politica, în care CAS a intrat la mijloc si ca ea a refuzat sa se implice în astfel de discutii.
"Am fost destul de surprinsa ca a existat atâta interes mediatic pentru 15-20 de minute în care am refuzat sa fiu implicata într-un razboi politic. Era clar de la început ca era de fapt o întâlnire politica, un razboi politic în care CAS a intrat la mijloc.
Nu m-am dus acolo sa vorbesc despre cifre sau sa argumentez o teorie economica.
Nu era practic mediul si discutia necesara de a pune aceste cifre ca pe urma sa fie preluate politic. Am refuzat sa ma implic în aceasta discutie care era politica si se folosea CAS pentru aceasta discutie politica si atunci, practic si tendinta mea a fost sa stau departe de acest lucru si mai ales sa tin departe CAS de aceasta disputa politica. Credeti-ma, ceea ce îmi trecea prin cap în momentul respectiv era: clar este o disputa politica, practic o sa-mi distrug proiectul de CAS. Voiam sa-l iau si sa plec. Asta îmi trecea mie prin cap", a declarat Ioana Petrescu, la Antena 3.
Acesta a mai afirmat ca este convinsa ca presedintele Traian Basescu sustine masura de reducere a CAS si de aceea este clar ca nu trebuia sa mearga si convinga pe cineva ca este o masura buna.
"Eu sunt convinsa ca domnul presedinte sustine aceasta masura. Clar nu era vorba sa mergem si sa explicam sau sa convingem pe cineva ca aceasta este o masura buna. Aici nu discutam de cine stie ce masura care mi-a trec mie prin cap, necunoscuta. Este vorba despre o masura sustinuta de Uniunea Europeana, exista o multime de documentatie din partea Uniunii Europene, care spun ca exista o problema cu taxarea prea mare a muncii în Uniunea Europeana si trebuie redusa, sustinuta de Banca Mondiala prin studiile pe care le avem de la Banca Mondiala, este sustinuta de Dreapta, este sustinuta de Stânga, a trecut prin Parlament, deci nu este vorba ca trebuia convins cineva de acest lucru. Era vorba de o disputa politica. Nu sunt om politic si nu am vrut sa pun argumentele de CAS într-o astfel de disputa", a precizat ministrul Finantelor.
Premierul Victor Ponta si ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, au fost luni la Cotroceni pentru a discuta cu presedintele Traian Basescu pentru a discuta despre reducerea CAS si masurile avute în vedere pentru a compensa impactul acestei masuri asupra bugetului.
La discutii au fost prezenti si consilierii prezidentiali Bogdan Dragoi si Claudiu Dinu si purtatorul de cuvânt al presedintelui, Bogdan Oprea.
Traian Basescu declara saptamâna trecuta ca nu va promulga legea privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pâna când Guvernul nu va indica surse convingatoare de compensare a deficitului.
end copy/paste
Inapoi la insemnarea sursa 857 ton badaranesc
| |