853_cp_Credinta voluntar obligatorie

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-adevarul.ro 

Nimeni nu a putut, pâna azi, sa explice de ce, în scoli, avem ore cu titulatura „religie“ si nu „catehism“. Adica de ce ne mai prefacem ca oferim, sub titulatura pompoasa de „religie“, altceva decât dreptul fiecarui cult de a-si apara si promova crezul si politica.

Eu credeam, acum douazeci de ani, ca le vor fi înfatisate copiilor, una câte una, minunile si legendele lumii. Parca vedeam, cum se vor înfiora pustii imaginându-si lumea cocotata în cârca unui elefant sprijinit pe patru broaste testoase. Sau cum vor fi visat fetitele, admirându-le ba pe Afrodita, ba pe Artemis. Tocilarii ar fi mesterit un sarpe cu pene, iar romanticii ar fi refacut lupta dintre Ra si Osiris. Cei viteji s-ar fi delectat cu Ghilgames ori cu aventurile lui Thor. Istoria credintei si gândirii religioase e plina de minunatii. Toate asteapta sa fie recunoscute, redescoperite, ca sunt memoria mitologica a speciei umane. Ei, as, ti-ai gasit! Toate-s viclenii papistase, închipuiri diavolesti, erezii. În loc de o deschidere a mintii si a visarii, scoala româneasca a cunoscut practica îndoctrinarii. N-am sa spun ca s-a facut în pofida parintilor, sau mai exact, împotriva tuturor parintilor. Dimpotriva, multi au considerat sa deprinderea doctrinara timpurie face bine. Ca, daca esti într-un grup, nu trebuie sa-ti mai bati capul cine esti si de ce. Pentru BOR a fost aur curat. Astfel si-a câstigat aliati nesperati în lupta pe care o da cu celelalte culte, pentru monopol, influenta politica si constituirea un corp solid de practicanti. Din clipa în care, odata cu alfabetul, deprinzi obiceiurile unui cult, acesta devine o a doua natura. Numarul fanaticilor creste, deopotriva cu intoleranta. O sa ma întrebati cui foloseste o societate închistata, nepermisiva? Pai, în primul rând, corpului bisericesc, care îsi vede asigurata prosperitatea si supravietuirea.

Atentie, nu vorbesc aici despre credinta, ci despre institutii si reglementari. Recentul protocol încheiat între statul român si BOR pune în ecuatie, desi sugereaza contrariul, exact libertatea religioasa. Adica posibilitatea de a alege. Îmi permit sa cred ca credinta nu se învata, ci se dobândeste , dupa ce realitatea si istoria îsi decarteaza datele. Abia când ajungi sa vezi lumea cu ochii tai, sa fii întreg la minte, decizi, în cunostinta de cauza, ce drum urmezi în viata. Asta ar fi idealul. Dar e un ideal otravit pentru institutiile religioase. Închipuiti-va ca miliarde de oameni ajunsi la maturitate si-ar hotarî singuri si nesiliti de nimeni destinul religios. Nicio credinta, oficiala sau marginala, nu ar mai fi sigura de nimic. Ar fi un haos. Catedrale, functii, domenii si-ar pierde peste noapte ratiunea de a fi. Nu-i asa ca nu-i admisibil? Pai, nu. Si ce-i de facut? Atunci, cu siguranta, noi, institutiile, ne asiguram contingentele de adepti înainte ca viitorii cetateni sa poata decide.

Nu are importanta ca abandonul scolar, violenta, pornografia, tâmpenia însasi cuceresc pas cu pas scolile. Aprindem o lumânare sfintita si trece. Ca sa întelegeti de ce e secret protocolul dintre MEN si BOR, putem imagina o scena de teatru. Unul electoral-economic. Îmi dai, îti dau. „Ce-mi dai?“ „Pai, vreo trei milioane de copii.“ „Bun, da' tu ce-mi dai?“ „Eu? Eu îti dau un milion de voturi.“ „Cum asa?“ „Pai, cei pe care mi-i dai tu voteaza cum vreau eu, adica cu tine, amice.“ „Strasnic!“