845_cp Afacerea Irimie. Despre o întreaga jurisprudenta nationala incompatibila cu dreptul european

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-barouldolj 

1.Ca urmare a multiplelor litigii privind restituirea taxelor de înmatriculare a vehiculelor percepute dupa data de 1 ianuarie 2007, în practica, s-a pus în nenumarate rânduri problema de a determina care este dobânda cuvenita particularilor pentru sumele prelevate de Statul Român cu încalcarea dreptului european si pentru ce perioada se acorda aceasta dobânda.

2. În ceea ce priveste alegerea dobânzii aplicabile, orientarile principale ale jurisprudentei nationale au fost doua:

- Unele instante au considerat ca suntem în prezenta unei ipoteze de raspundere civila delictuala a Statului Român pentru încalcarea dreptului european si, prin urmare, au considerat faptul ca dobânda urmeaza a se calcula conform OG nr. 9/2000 sau OG nr. 13/2001. Este pozitia notabila a Curtii de Apel Cluj, care nu s-a sfiit sa înlature orice încercare a instantelor inferioare de a se raporta la dobânda fiscala pentru a repara prejudiciul cauzat particularilor.

- Alte instante, dimpotriva, au apreciat ca dobânda trebuie determinata prin raportare la dispozitiile legii speciale, anume legea fiscala [art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C. pr. fisc.]. Aceasta pozitie a fost adoptata transant de Curtea de Apel Timisoara si, dupa unele ezitari, a fost preluata de Curtea de Apel Bucuresti. De altfel, cel putin în ceea ce priveste sumele de restituit de la bugetul de stat, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal pare a se ralia si ea acestei orientari.

Cu referire la aceasta chestiune, ne-am exprimat anterior în scris, suficient de clar am spune noi, optiunea ferma pentru aplicabilitatea legii fiscale, din urmatoarele motive:

- Spre concluzia ca reglementarea aplicabila în ceea ce priveste calculul dobânzilor legale este Codul de procedura fiscala, conduce în primul rând lectura art. 2 alin. (2) C. pr. fisc., în sensul caruia "Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat". Cu alte cuvinte, în orice litigii referitoare la încasarea sau restituirea unui impozit, a unei taxe sau a unei contributii, se aplica cu prioritate dispozitiile Codului de procedura fiscala.

- OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti nu poate fi aplicata sub nicio forma în aceste cazuri întrucât:

a) Potrivit art. 2 din OG nr. 9/2000, dobânda legala se plateste doar "în cazul în care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobânzi fara sa se arate rata dobânzii". Evident, din moment ce art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) C. pr. fisc. arata care este rata dobânzii, OG nr. 9/2000 nu se aplica.

b) OG nr. 9/2000 se aplica în genere doar in materie civila si comerciala.

c) OG nr. 9/2000 nu se aplica în materie fiscala decât eventual în situatiile în care legiuitorul nu ar fi prevazut care este aceasta dobânda (în aceasta situatie s-au aflat, într-o vreme, contribuabilii care aveau de primit sume de la bugetul de stat, ca urmare a determinarii impozitului pe venitul global).

Aceste consideratii erau desigur valabile si în privinta OG nr. 13/2011.

3. În ceea ce priveste perioada pentru care se calculeaza dobânda, raportat la principiul european al îmbogatirii fara justa cauza, am exprimat opinia potrivit careia dobânda trebuie calculata pentru întreaga perioada cuprinsa între data prelevarii taxei contrare dreptului european si data restituirii efective. Numai astfel s-ar asigura respectarea principiului repararii integrale a prejudiciului si s-ar elimina încalcarea dreptului la respectul proprietatii protejat de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

Aceasta orientare se regaseste în jurisprudenta instantelor care au decis acordarea dobânzii legale (de pilda, Curtea de Apel Cluj). În schimb, instantele care au decis ca dobânda se calculeaza potrivit Codului de procedura fiscala au optat pentru momentul de la care se calculeaza dobânda ca fiind cel al expirarii unui termen de 45 de zile de la data formularii cererii de restituire a taxei nelegale. Aceasta orientare are în vedere faptul ca organul fiscal are la dispozitie, conform art. 70 C. pr. fisc., un termen de 45 de zile pentru a raspunde oricarei cereri, dar si abordarea de factura civilista potrivit careia ar fi necesara o "punere în întârziere" a administratiei fiscale înainte ca împotriva acesteia sa curga dobânzi (Înalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea de Apel Timisoara, Curtea de Apel Bucuresti).

4. Concluzionând, observam faptul ca pâna la data de 18 aprilie 2013 s-au conturat doua orientari majore ale jurisprudentei fiscale nationale: fie dobânda legala pentru întreaga perioada cuprinsa între data prelevarii taxei si data restituirii efective; fie dobânda fiscala pentru perioada cuprinsa între data expirarii unui termen de 45 de zile subsecvent formularii cererii de restituire a taxei si data restituririi efective.

5. La data de 18 aprilie 2013, prin hotarârea pronuntata în afacerea C-565/11, Mariana Irimie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat astfel:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim na?ional, precum cel în discu?ie în litigiul principal, care limiteaza dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încalcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.

Curtea a urmat în esenta interpretarea propusa de Avocatul General Melchior Wathelet.

Asupra hotarârii, de altfel clare si în linia jurisprudentei Curtii, vom starui doar cu privire la doua chestiuni:

a. Instanta de trimitere (Tribunalul Sibiu) a indus în eroare Avocatul General atunci când a precizat ca dobânzile s-ar acorda "din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a taxei" si ca jurisprudenta interna ar fi neechivoca si uniforma sub acest aspect (par. 6 din Concluziile prezentate de Avocatul General). În realitate, jurisprudenta nationala era, în parte, orientata spre o data mai îndepartata în timp de momentul platii. În economia cauzei însa acest lucru s-a dovedit mai putin important, atât Avocatul General, cât si Curtea fiind atasati ideii potrivit careia termenul de la care se calculeaza dobânda nu poate fi decât acela la care a fost prelevata taxa.

b. Nici Avocatul General si nici Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu au pus în discutie o eventuala aplicare a dispozitiilor de drept comun referitoare la dobânda legala, fiind acceptata concluzia instantei de trimitere în sensul ca dobânda în discutie este dobânda fiscala.

6. Raportat la hotarârea în cauza Mariana Irimie, nu ne ramâne decât sa constatam cu amar ca avem o întreaga jurisprudenta nationala eronata cu privire la dobânzile ce trebuie acordate particularilor, astfel:

- Instantele care au acordat dobânda legala au gresit, principiul echivalentei impunând ca particularul sa fie plasat pe picior de egalitate cu fiscul (care percepe întotdeauna dobânda fiscala pentru neachitarea la timp a impozitelor, taxelor sau contributiilor).

- Instantele care au acordat dobânda fiscala doar de la un moment ulterior formularii cererii de restituire au gresit, pentru ca nu au reparat integral prejudiciul cauzat particularilor.

7. Efectul imediat al hotarârii pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene în cauza Mariana Irimie va fi o crestere si mai mare a numarului litigiilor de contencios fiscal (deja, în perioada 2007 - 2011, numarul cauzelor de acest tip a crescut de 15 ori).

De aceasta data însa, cresterea numarului de dosare si evident a încarcaturii pe judecator nu este imputabila nici particularilor si nici avocatilor lor, care pâna acum au fost "sanctionati" în mod repetat de magistrati fie cu reducerea dobânzilor, fie cu reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata (pe motiv ca, pentru cauze repetitive, Statul Român nu poate fi obligat sa achite cheltuieli semnificative, chiar daca acestea au fost efectuate în mod real de particulari). Noul val de dosare este, din pacate, imputabil doar magistratilor care, fie ignora doctrina nationala si jurisprudenta relevanta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, fie sunt extrem de preocupati sa reduca cuantumul sarcinilor fiscale pe care Statul Român le-ar putea suporta.