copy/paste Nepasare

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-andreanum.wordpress.com 

România, 2013. Potrivit unei analize Infografic, o data la 3 zile se sfinteste o noua Biserica. Puterea Domnului e mare pe aceste melaguri. Suntem un popor credincios, practicam în teorie ajutarea aproapelui, ne rugam pentru iertarea pacatelor si recolte manoase, pomenim mortii si sfintim motoarele pe sub capota. Avem de 4 ori mai multe biserici decât scoli. Doar în Cluj sunt peste 800 de asezaminte de cult. Bacaul are cifra Bestiei, 666. Vaslui – 516. Tara lui Mazare sta mai prost, doar 149. Asociatia Secular-Umanista din România si ubicuul Remus Cernea au tras, recent, un semnal de alarma într-un reportaj BBC. BOR a raspuns ca mai bine ca la noi, unde n-au oamenii loc în biserici decât la ei, unde se vând Biserici ”goale” sa îsi faca Occidentul mall-uri si supermarket-uri.

Pe mine numarul turlelor ma preocupa doar indirect. Îl iau ca un indice al comunitatii, dintotdeauna s-au adunat enoriasii împrejurul Cuvântului predicat. Cuvântul predicat zice de bine. Zice sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti. Zice sa nu furi. Sa nu minti. Sa nu tânjesti la nevasta aproapelui sau la capra sau la magarul lui. Sa respecti, daca se poate nu doar pe Domnul Dumnezeul tau. Ai zice ca din minaretele noastre muezzin-ul suna periodic si oitele vin sa primeasca Învatatura. Dar adevarul e altul. Adevarul e ca suntem un popor nesimtit. Prin nesimtire nu ma refer la topârlania de-a arunca tampoane pe fereastra, sau PET-uri pe pajisti, sau scuipati pe parbriz. Prin nesimtire ma refer la nepasarea profunda, beata, boanta, interminabila a majoritatii care s-a lipsit de zeci de ani, deja, de orice responsabilitate sociala. Te înseli, mi se va spune, uite partidele politice, uite societatea civila, uite ONG-urile, uite activistii, uite micii întreprinzatori, uite industriasii, uite eroii, uite martirii, uite figurile de ceara ale înaintasilor, uite gloria, uite patria, uite românismul de la vladica pâna la opinca. Le vad, am sa raspund. Le vad si ma cutremur. Popor de cersetori si de mâini întinse, de interese private si de fiecare cu aia a ma-sii, neam de cârcotasi si de oportunisti, tendinta la gloata si pasiune la coada, o foame nestavilita de-a-ti cheltui saracia pe cosuri pline prin magazine unde îti cheltui banutul facut la alb, mai mult la negru, si venalul dispret pentru:

- învatatori, profesori, educatori. Se ofera în alternativa educatia maselor care traiesc în România si asta le ocupa tot timpul

- politie, procuratura, justitie în general. Se ofera în alternativa dreptatea cu barda sau cu camera de televiziune

- sanatate, medicina, personal medical. Se ofera în alternativa vracii, vrajitoarele, leacurile babesti si pastila de Plafar

- spiritualitate. Se ofera în alternativa profesarea unei religii de Stat, descurajanta si anacrona, goala de traditii si plina de var, pardon har.

Cineva va veni sa spuna ca Statul nu educa. Cineva va veni sa observe ca Guvernul nu da destui bani pentru ”reforme” în domeniile sus-numite. Cineva va veni sa reclame furturi si hotii. Cineva va veni sa denunte inertia autoritatilor. A autoritatilor. E ca si cum ai admite ca, în fata autoritatii, individul nu are nici o putere.

Asta în timp ce traim într-o democratie. O cratie a poporului, adica acolo unde poporul cica îsi numeste delegati care sa decida, printr-un vot al majoritatii, asupra binelui si raului pentru popor. Suava deziluzie. Suav delir.

Uite ce suntem de fapt. Înapoiati, analfabeti, disfunctionali social si muribunzi pe scala valorilor, drogati cu mass-media si vesnicul pomelnic al mortilor stupide pe drumuri, prin câmpuri si prin sate unde un copil de 5 ani e omorît în bataie. Anesteziati, ignoranti, trecatori pamântii prin praf de basculanta în timp ce un alt copil obez moare de obezitate. Suspiciosi, vulnerabili, usor de dus cu zaharelul, mai degraba creduli decât credinciosi de fapt, fatalisti, obedienti, lasi, meschini, o adunatura în zile bune si o împrasteala în rest, verzi când se cânta imnul si grabnici sa scuipam samânta în timp ce se da lumina (sau oua, carne, bilete gratis la Vanghelioane). Diseminam grosolan panseuri vecinice despre un trecut mai degraba falsificat al gloriei României si ne umflam vena gâtului admitând ca am avut, si avem, tortionari pentru ca o saptamâna mai târziu sa uitam, ca doar din uitare ne-am nascut, în uitare ne ducem, unde toti uitucii se duc aleluia aleluia aleluia. Prasim pui vii si îi hranim cu lapte la cutie, masa de manevra pentru ziua când, triumfal, vor umfla rândurile la coada unui alt fast-food sau pe vreo plaja în timp ce baietii taie shaorma cu lama. Homofobi, antisemiti, suntem propria noastra anti-materie. Agitati, nespalati, primul lucru la care facem economie e igiena, apa noastra la butelie e cu bacterii farmaco-rezistente în timp ce pasta de dinti moare prin dulapioarele de baie de o eterna plictiseala iar guvernul a ridicat gratuitatea la plombe. Absurzi, isterici, plini de suprafete si fara volum, verzeala zidurilor pe o istorie careia îi darâmam periodic zidurile pentru un nou cubicul în care sa plasam doua costume si trei cuiere, lacrimosi la mesajele periodice nationaliste, posesorii Marii Cruci si a Marelui Închin si-apoi da-i cu sula în gura, cu sula în coaste, cu capra moarta si capra vecinului, cu micii si marii corupti, cu tot înainte era mai bine dar tot, înainte, s-a furat.

Surpriza subsemnatului, la finele unei confruntari cu realitati conjuncte, e ca din mijlocul unui astfel de gunoi, a turbariei care e tara mea, rasare prielnic, periodic, uluitor speranta. Exceptiile de la regula. Insulele de oxigen. O revolta unanima la majoritate, o presiune a imbecilitatii forteaza structura cristalina de carbon. Cred ca avem printre cele mai frumoase povesti. Cred ca româna e printre cele mai frumoase limbi. Cred ca uterul diform al patriei mele a nascut copii frumosi pe care i-a renegat ca mai apoi sa le plânga plecarea si, ca parinti de bastarzi, ne-am asumat progresul abia dupa ce ne-a parasit. Profeti avem în supra-medie la mila de locuitori dar nici unul în tara lui. Iar forfota patriotarda, ce ironie, vine mereu de la cei plecati. Cei care îsi regasesc vocea si luciditate abia dupa ce exhala, la o perioada, toxina românului trait printre români si de la o distanta confortabila ofera solutii, trimit bani, ignora permanenta acestui morb dintre noi, care umbla prin si printre noi. Suntem o cultura asasina sperantei cu acelasi tumult de-a o vedea renascând, dar nimeni nu va spune Speranta a Înviat, Adevarat a Înviat. E doar un Ou rosu spart în capul altui Ou, si-apoi mâncam banutul.

Asta e tara în care traiesc. Tara mea, a parintilor mei, a bunicilor mei si bunicilor bunicilor mei. Nu e mai buna decât tara ta, sau tara lor. Si uneori nu e nici mai rea. Nu e mai uitata de Domnul decât cele dimprejur pentru ca Dumnezeu nu e român decât pentru români în timp ce românii îi evoca acneea prin pustule cu crucea în vârf, bube ca ale lui Iov în timp ce vin câinii si le ling si Dracul sta si se minuneaza si Domnul ne da, si Domnul ne ia, si noi ramânem tot cu Domnul. Saraci cu Duhul, saraci în Duh, asteptam sa ne pice mostenirea vietii care va sa vie. si, ca americanii, se tot da ne-venita. Si ne pasa pâna înceteaza sa ne mai pese. Si-apoi iesim din nou pe strazi. mblam. Spurcam. Uitam si-apoi iertam din lipsa de aducere aminte.

Inapoi la insemnarea sursa   Domnul G.
Home
                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!

click spre "negustori"