Tinerii de azi n-au vazut filmul ”Clasa muncitoare merge în paradis”. Era deviza comunistilor. Un destin în bloc pentru o întreaga clasa sociala. Nu i-a fost însa dat sa vada paradisul. N-a mers în paradis nici în vremea când comunistii aveau puterea într-un mare numar de tari ale lumii, nu merge nici acum. Istoria, pe tacute, evitând gesturile ostentative, încearca acum sa piarda pe drum aceasta deviza înselatoare. Nici politicienii, nici sociologii, nici economistii n-o mai evoca.
Astazi, ”clasa muncitoare” nu înseamna mai mult decât de o simpla sintagma, potentata de o puternica încarcatura ideologica. O idee, mai exact, ce a facut epoca, în spatele careia au marsaluit prin timp “armatele industriale” despre care Marx gândea ca vor îngropa capitalismul. Adica strungarii, fierarii, nituitorii, uniti prin constiinta misiunii lor istorice. Nu si cercetatorii, nu si inginerii, profesorii, medicii, artistii, functionarii. De ce nu si ei? Ceea ce fac ei nu-i munca? Nu muncesc si ei? Nu produc si ei valoare adaugata?
Problema era alta. Partidele comuniste aveau nevoie de un suport social, care sa le legitimeze, si l-au inventat… De fapt, nu l-au inventat, ci l-au împrumutat de la filosofii umanistii. Pentru ca nu revolutia din octombrie 1917 a legat munca exclusiv de cei ce bateau cu ciocanul, ci filosofia umanista. Revolutia din octombrie n-a facut altceva decât sa ia de-a gata o idee deja bine conturata si s-o puna în practica. în lumea larga, apoi, sub influenta victoriei comunismului în Rusia, capitalismul a început sa fie acuzat pentru pauperizarea clasei muncitoare.
În aparenta, era aparata clasa muncitoare. În esenta, era aparat colectivismul. Din acest motiv, în primul rând, cercetatorii, profesorii, medicii, mai ales artistii n-au încaput sub aceasta sintagma ideologica: clasa muncitoare. Ei nu treceau “rânduri, rânduri”, fiind individualisti. Numai “muncitorii” aveau spirit de clasa.
Colectivismul a dat maselor doar iluzia satisfacerii cerintelor minimale ... prin absorbirea proprietatii individuale în proprietatea de stat. A murit însa din cauza unei organizari economice perimate.
Radacinile colectivismului n-au fost însa definitiv scoase din istorie. Nici în lume si nici la noi. Cu deosebire la noi. Timp de mai multe decenii, colectivismul s-a cuibarit în mintile noastre, în sufletele noastre. Nu numai prin ideologia marxista, cu care am fost îndoctrinati vreme îndelungata. Ci si prin doctrinele umaniste, unele precedând sau însotind marxismul. si chiar daca ideile umaniste, fara îndoiala generoase, s-au regasit doar într-o forma caricaturala în “cazanul comun” al comunismului, societatea româneasca s-a identificat atât de mult cu realitatea acestui cazan, încât acum îi este cumplit de greu sa se desprinda.
