838_cp_Regele Leopold al Belgiei si genocidul uitat din Africa

Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-descopera.ro

begin copy/paste

Daca studiem din simpla curiozitate lista dictatorilor si liderilor vinovati de cele mai multe victime umane din istoria omenirii, descoperim cu surprindere un personaj relativ necunoscut, dar care ocupa nonsalant pozitia a patra din lista. Daca pe locul întâi se afla Mao Zedong cu cei aproximativ 60 de milioane de oameni ucisi în timpul „Revolutiei Culturale”, iar locurile doi, respectiv trei sunt ocupate de Stalin si Hitler, pe locul urmator troneaza un rege european get-beget, traitor acum circa o suta de ani, dar capabil de atrocitati la scara planetara. Este vorba despre regele Leopold Louis Philippe Marie Victor. Mai pe scurt, Leopold al doilea, rege al Belgiei si vinovat de moartea a peste zece milioane de oameni.

Colonialism si exploatare, politica si profit

În anul 1492, exploratorul portughez Diogo Cao descoperea gurile de varsare în Atlantic ale uriasului fluviu Congo (al doilea din lume ca volum de apa dupa Amazon). Imediat coroana portugheza a reventicat bazinul fluviatil al acestuia, cum avea sa o faca si cea britanica fata de fluviul Victoria din acelasi continent. Istoria s-a oprit în loc parca, în aceasta imensitate de mlastini, râuri si paduri umede care este Africa Ecuatoriala. Î

nsa, totul avea sa se schimbe odata cu colonizarea si exploatarea barbara a regiunii de catre omul alb. La scurt timp dupa ce regatul belgian a devenit îndependent (adica dupa anul 1830) pe tronul acestuia avea sa ajunga un rege care a reusit sa supuna cu forta uriasele teritorii înca neexplorate din centrul si estul Continentului Negru. Nascut în Bruxelles, al doilea fiu al regelui Leopold întâiul, acesta i-a succedat tatalui sau la tron în data de 17 decembrie 1865, unde a ramas timp de 44 de ani, fiind astfel cel mai longeviv monarh din istoria acestei tari.

Fire materialista si lipsita de scrupule, Leopold al doilea a dorit cucerirea si exploatarea în scop personal a suprafetei uriase acoperita de bazinul fluviului Congo. Însa mijloacele folosite si situatia la care avea sa se ajunga, s-au dovedit incredibil de crude. Mai ales ca totul a fost opera unui rege european din perioada moderna. Aventura sa nu poate fi numita nici macar una imperialista, daramite colonialista. Cel putin modelele coloniale ale vremii, reprezentate de Anglia, Germania, Olanda si Franta aveau ca scop „doar” exploatarea bastinasilor pentru beneficiile statelor respective.

În contrast, întregul teritoriu congolez ajusese proprietatea personala a lui Leopold, care l-a stapânit si folosit între anii 1885-1908 prin intermediul unei companii economice, deghizata sub forma unei asociatii filantropice destinata, chipurile, educarii si emanciparii populatiei de culoare. Teritoriul era de fapt a doua jungla ecuatoriala din lume dupa Amazonia, si urma sa fie cultivat cu arbori de cauciuc (Hevea brasiliensis).

Cum în acele vremuri automobilele si bicicletele începeau sa cucereasca lumea, exista o uriasa cerere de cauciuc natural pentru rotile acestora, iar Leopold s-a grabit sa profite de acest lucru. Initial, regele belgian vroia sa exploateze fildesul elefantilor din uriasa padure, angajând în aceasta directie o adevarata armata de vânatori profesioniti. Pentru asta, regele a construit un drum care sa uneasca nordul cu sudul coloniei. Pe masura ce oamenii companiei sale înaintau în zona, acestia descopereau ca regiunea era deosebit de bogata si în arbori cu lemn pretios, diverse specii de animale si zacaminte de minereuri pretioase.

Exportul acesti materii prime (seva laptoasa a arborilor, recoltata prin crestarea succesiva a trunchiurilor) a început odata cu anul 1890, iar cinci ani mai târziu, extragerea si vinderea sa era una dintre cele mai profitabile afaceri la nivel mondial din acele vremuri. Asa ca regele Leopold s-a instalat si in puternica pozitie de fondator si unic proprietar al asa numitei Etat Independant du Congo (sau Congo Free State). Compania a aparut în urma întelegerilor din cadrul Conferintei de la Berlin din anul 1884 care avea ca scop finalizarea împartirii coloniale a Africii între Belgia, Franta, Marea Britanie, Prusia.

Un an mai târziu, regele Leopold a reusit sa-si pastreze pentru sine partea leului, în urma eforturilor sale de a sabili influenta belgiana în bazinul fluviului Congo. În acest scop, regele s-a folosit si de eforturile si cunostintele celebrului explorator african Henry Stanley, pe care l-a si angajat. Etat Independant du Congo, era Republica Democratica Congo de astazi, cel mai mare stat african, o tara cu o suprafata totala de peste doua milioane de kilometri patrati. Tot acest domeniu urias, devenea proprietatea persoanla a refelui Leopold al doilea, nici macar a regatului belgian. Asa a devenit Congo, infamul Domaine Privee al monarhului cu caracter de tiran sadic.

Un „Hitler” al nevinovatilor de alta culoare

Folosindu-se abil de hotarârile luate la Berlin, regele Leopold a promis celorlalte puteri europene ca va pune capat traficului de sclavi, va promova si implementa politici umanitare fata de bastinasi, va garanta dreptul la liberul comert în cadrul noii sale colonii, nu va aplica taxe excesive si va încuraja si sustine actiunile filantropice si cercetarea stiintifica. În loc de asta, Leopold a instituit o serie de decrete regale opuse hotarârilor. A impus asadar posesia statului belgian asupra intregului teritoriu congolez, iar prin trei decrete succesive, Leopold a redus cu mult drepturile bastinasilor asupra propritatilor acestora

. Între timp, regele belgian a dispus înfiintarea Force Publique, un fel de militie coloniala care trebuia sa lupte contra negustorilor arabi de sclavi care actionau în nordul Congo-ului. Ofiterii din aceste militii erau toti albi, iar soldatii erau mercenari de prin toate colturile lumii. În paralel, Leopold a încurajat comertul cu sclavi practicat de arabi, în schimbul sclavilor pe care acestia se obigau sa-i trimita gratis regelui care urma sa-i foloseasca ca forta de munca bruta si ieftina pe plantatiile sale de arburi de cauciuc.

Doar ca spre finele secolului 19, J.P. Dunlop a reusit ca în anul 1887 sa inventeze cauciucul sintetic. Pentru a contracara prin vinderea unui cauciuc mai ieftin chiar decât cel sintetic, regele Leopold avea nevoie de cantitati cât mai mari de latex. Pentru aceasta trebuia sa aiba cât mai multi sclavi ep plantatiile de arbori de cauciuc. Motiv pentru care a emis trei decrete regale conform carora orice bastinas trebuia obligat sa munceasca. Un decret aditional, emis în anul 1892 transforma terenurile oamenilor în domeniu regal belgian, ceea ce-i permitea lui Leopold sa concesioneze pe bani frumosi, restul terurilor unor companii particulare. Î

n restul teritoriului, companiile particulare puteau sa-si desfasoare activitatile dar erau puternic restrictionate si taxate. Sistemul creat de rege a dus la distrugerea rapida a economiei traditionale din baziunul fluviului Congo si a impus o „labor tax” asupra bastinasilor care si asa erau exploatati de catre capeteniile tribale care erau obligate sa trimita oameni pentru plantatiile regelui. În plus, noul sistem opresiv îi obliga pe bastinasi sa munceasca fortat fara sa fie platiti vreodata. Rezultatul s-a concretizat sub forma unuia celui mai cumplit sistem sclavagist din istoria recenta. Barbatii care munceau zilnic erau batuti si fortati sa colecteze cauciucul natural, pâna când mureau de oboseala.

Milioane de mutilati

Jandarmii coloniali ai lui Leopold le tineau muncitorilor-sclavi sotiile si copii ostatici, pentru ca acesia sa nu fuga de pe plantatii. Casele si satele celor care nu produceau îndeajuns de mult cauciuc erau incendiate pe loc, copiii le erau ucisi, iar jandarmii le taiau palmele pentru a se asigura astfel...

Cu toate ca unii sefi de triburi s-au rasculat si au organizat centre de rezistenta, soldatii din Force Publique, mult mai bine înarmati, au zdrobit cu brutalitate revoltele. Unii bastinasi dadeau foc la plantatii, iar militiile coloniale replicau prin incendierea satelor si haituirea cu câini a fugarilro rebeli, care odata prinsi erau ucisi pe loc. Pentru a dovedi succesul misiunii lor, mercenarii din militiile coloniale trebuiau sa aduca mâinile taiate ale rebelelilor. Aceasta masura a dus la cruzimi de neimaginat, caci mercenarii în cautare de recompense taiau mâinile oricarui bastinas întâlnit în cale. Zeci de mii de barbati, femei si copii au fost astfel mutilati pe viata pentru un cauciuc care începea deja sa aiba culoarea rosie a sângelui nevinovat....

Seria cruzimilor de neimaginat a continuat cu bataile pâna la moarte administrate congolezilor cu bice din piele dura de rinocer. Jandarmii si agentii belgieni au ucis în chinuri milioane de oameni. Multi au fost spînzurati, spintecati de vii, decapitati si împuscati. Dupa ce ofiterii belgieni i-au acuzat pe jandarmi si pe mercenari ca le aduc în principal mâinile taiate ale femeilor întâlnite, în loc de presupusi rebeli, acestia au început sa reteze penisurile barbatilor, dupa care se prezentau cu organele sângerânde pentru recompense la sediile militiilor coloniale...

Violurile faceau deja parte din realitatea cotidiana, astfel încât nimeni nu se mai mira de ele...

Primii care au aflat de atrocitatile fara precedent din Congo, au fost britanicii, si cum acestia concurau cu belgienii în privinta monopolului pe productia de cauciuc natural, din Marea Britanie au pornit primele relatari, stiri si articole de ziar despre situatia din Congo. Scandalul a ajuns unul de proportii, astfel încât în anul 1908 Parlamentul belgian a anexat Etat Independant du Congo statului, redenumind colonia Congo-ul belgian.

În scurt timp, regele Leopold al doilea a fost înlaturat de la putere, dar înainte de a ceda suveranitatea coloniei catre parlament, acesta a avut timp suficient sa distruga toate documentele incrimantorii, inclusiv arhivele Departamentului de Finante si al celui de Interne. În plus, Parlamentul belgian de atunci, a refuzat formarea oricarei comisii de ancheta care sa cerceteze crimele împotriva umanitatii de care se facea vinovat regele.

Din nefericire, în urmatoarele zeci de ani politicile inumane la adresa congolezilor au continuat, desi au fost cu mult diminuate comparativ cu anii de glorie ai regelui Leopold.

În anul 1959, autoritatea belgiana în regiune a început sa se clatine ca urmare a revoltelor din capitala Leopoldville (astazi capitala Kinshasa). Congo si-a obtinut în final independenta de Belgia pe data de 30 iunie 1960.

În urma regelui au ramas cifrele si teroarea. Între anii 1885-1908, au murit peste zece milioane de congolezi. Cercetatorul istoric Adam Hochshild a identifica mai multe cauze ale mortii acestor oameni nevinovati, între care se afla, inanitia, deshidratarea, bolile infectioase, expunerea la un regim de munca ucigas si mutilarile care au dus la infectii fatale. Istoricul congolez Ndaywel e Nziem sustine ca numarul real al victimelor a fost de peste treisprezece milioane de oameni.

Statuia fara o mâna

În timpul celor 23 de ani în care a exploatat aceasta nefericita tara africana, regele Leopold al doilea a strâns o uriasa avere personala de pe urma vânzarii fildesului, lemnului pretios si cauciucului. O parte din banii stfel obtinuti i-a folosit la construirea unor mari palate si monumente, precum Muzeul Regal al Africii Centrale din Tervueren, Belgia. În acest loc, Leoplod al doilea si-a amenajat pavilionul, colonial din cadrul Expozitiei Mondiale din anul 1897.

În pavilion, regele a ordonat expunerea unui numar de 260 de bastinasi congolezi, ca într-o bizara gradina zoologica umana. Într-o amara ironie a sortii, regele Leopold nu a vizitat niciodata teritoriul în care s-au comis aceste atrocitati.

Nu a vazut niciodata cu proprii ochi, tragedia provocata de setea sa de bani. A murit linistit, de batrânete. Cu toate ca spre sfârsitul vietii sale îsi pierduse populatitatea în Belgia natala si la funeraliile sale s-au auzit huiduieli, astazi figura sa este tot mai apreciata de catre belgieni.

Multi conationali îl vad astazi drept regele care a consolidat Belgia si a efectuat multe lucrari de uz public. Foarte putini cunosc si fata sa întunecata si mai putini îi condamna atrocitatile.

Un film documentar care îl are în prin plan, a fost realizat de catre cercetatorul istoric Adam Hoschild, fiind lansat de catre BBC în anul 2004. Filmul a fost întâmpinat cu critici violente atât din partea familiei regale belgiene, cât si de catre guvernul din Bruxelles. În acelasi ani, membrii unui grup activist din Congo au retezat palma dreapta statuii de bronz a regelui Leopold din capitala Kinshasa. Primaria orasului a decis pastrarea statuii în aceeasi forma. Fara mâna.

end copy/paste

Inapoi la insemnarea sursa Sotia lui Dorel