836_cp- civilul indezirabil

Dincolo de PNL, liste de candidati si voturi, cazul Mircea Diaconu este o piatra de încercare pentru societatea civila. Cel mai important este daca marele artist si spirit civic deopotriva va reusi sa strânga semnaturile necesare pentru a candida la Parlamentul European. Chiar mai important decât daca va obtine si voturile pentru a accede în PE!

Dosarele „Diaconu” sunt publice. Si nu-s penale!

Înalta Curte de Casatie si Justitie, sentinta din18 martie 2013 în dosarul 7486/1/2012: „Admite exceptia necompetentei dupa calitatea persoanei privind pe inculpatul Diaconu Mircea. Trimite cauza privind pe inculpatul Diaconu Mircea, trimis în judecata pentru savârsirea a cinci infractiuni de conflict de interese prevazute de art. 2531 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, spre competenta solutionare, la Curtea de Apel Bucuresti. (...) Definitiva.”

Pe scurt, ÎCCJ constata ca Diaconu Mircea este trimis în judecata pentru cinci fapte penale, dar nu socoteste ca e de competenta ei sa le judece de vreme ce actorul nu mai era parlamentar, ci simplu cetatean. Asa ca a remis cauza catre Curtea de Apel Bucuresti.

CAB, în dosarul 2282/2/2013, se pronunta pe 13 martie 2014: „În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 si art. 181 C.p. din 1969, ACHITA pe inculpatul Diaconu Mircea sub aspectul savârsirii infractiunilor de conflict de interese prevazute de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen. din 1969 si art. 5 C.p. În baza art. 181 al. 3 C. pen. din 1969 rap. la art. 91 lit. c C.pen. din 1969 aplica inculpatului amenda administrativa în cuantum de 1.000 de lei.”

Deci, conflictul de interese a fost ACHITAT. Evident, acesta exista, dar NU E SOCOTIT infractiune, ci contraventie, aplicându-se doar amenda administrativa.

Cât priveste starea de incompatibilitate constatata de ANI, ÎCCJ spune în dosarul 6014/1/2012: „Respinge contestatia în anulare (...) Irevocabila.” Aceasta sentinta respingea un recurs. Care, la rândul sau, fusese declarat împotriva unei sentinte de fond a CAB. Care sentinta conchidea ca „dat fiind avizul oferit de Senat, reclamantul NU ESTE responsabil din punct de vedere contraventional, civil sau disciplinar pentru situatia constatata". Si mai resinea ca „desi reclamantul NU ARE nicio culpa în situatia data, în mod obiectiv, raportul de evaluare a constatat corect o stare de incompatibilitate.” Deci nu a constatat-o „subiectiv”, adica având drept faptas un subiect, o persoana, în limbaj juridic.

Asadar, nu e nimeni vinovat, ci legea ca a survenit la mijloc de legislatura iar institutiile însele n-au stiut cum s-o aplice. Deci, daca nu e individul vinovat, de ce sa-l pedepsim pe el? Mai ales ca niciuna dintre sentinte nu-i interzice reclamantului Mircea Diaconu vreun drept, cu atât mai putin cele electorale!

Interdictii inexistente

De vreme ce Mircea Diaconu s-a facut vinovat de un conflict de interese, fie el si nepenal, înseamna ca trebuie sa suporte consecintele legii. Inclusiv ale Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea functiilor si demnitatilor publice (legea ANI).

În aceasta, la articolul 25 alineatul 2 aflam ca: „Persoana eliberata sau destituita din functie potrivit prevederilor alin. (1) sau fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a încetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului.”

Asadar, foarte clar, chiar si pentru giumbicsi, ca legea EXCEPTEAZA de la restrictii dreptul de a fi ales. Eventual, conform frazelor finale, ar putea interzice, cel mult, accesul la aceeasi functia/demnitatea în care s-a realizat conflictul de interese. Ce a fost domnul Mircea Diaconu? Director de teatru si senator, parlamentar al României. A fost cumva parlamentar european?

Precedent în coada de peste

Mai nou, a iesit la iveala si cum s-au petrecut lucrurile înainte de sentintele de mai sus, la alegerile parlamentare din 2012.

Antonescu l-a vrut pe Mircea Diaconu pe liste, dar Ponta s-a opus pe motivul Legii 176. Alternativ, PNL a propus ca Diaconu sa candideze deputat, si nu senator, ca sa nu fie aceeasi functie cu cea în care s-a realizat pretinsul conflict de interese. Ponta a insistat ca nu e cazul sa „riste”.

Atunci, Mircea Diaconu a facut o adresa catre Biroul Electoral Central, sa i se precizeze daca poate candida sau nu. Raspunsul a fost ca judecatorii nu se pot pronunta daca nu se depune efectiv candidatura. Si, ca sa nu „riste”, Ponta si Antonescu au lasat-o în coada de peste, scotându-l pe actor de pe lista USL.

Asadar, cu toate sentintele, totusi nicio instanta competenta nu s-a pronuntat pâna acum asupra... compatibilitatii lui Mircea Diaconu cu un nou mandat de parlamentar!.

De ce sa ne temem de „sentinta” cetatenilor?

Si nu ma refer la a „calca în picioare o decizie a justitiei” prin „votul popular” materializat în semnaturi, cum acuza Horica. Ci la a da posibilitatea celor cinci judecatori de la BEC de a transa odata chestiunea Diaconu. Iar aceasta, dupa cum se vede, nu se poate întâmpla decât daca actorul ajunge sa-si depuna candidatura. Iar candidatura nu poate fi depusa fara semnaturi.

Pentru noi, cetatenii, mai mult decât folosul de pe urma parlamentarului european Mircea Diaconu ar conta rezolutia finala, indiferent daca aceasta i-ar fi sau nu favorabila. Fiindca am putea vedea clar cine are dreptate, ANI sau cetateanul Diaconu Mircea.

Si chiar daca judecatorii BEC ar da o sentinta nedreapta, cum se dau multe în România, Mircea Diaconu ar putea-o contesta, inclusiv la CEDO. Daca nu si-ar depune candidatura, ce-ar putea contesta? Interpretarile juridice ale lui Ponta sau Antonescu? Amenintarile din vorbele zburatacite de Horica? Propria inactiune? Nu mai bine sa încerci si sa nu reusesti decât sa regreti mereu ca n-ai încercat?

Apusul nulitatilor de pe listele de partid

Fortând pronuntarea asupra candidaturii maestrului, societatea civila va avea imaginea clara. Este Mircea Diaconu e un biet cetatean care nu întelege sistemul legislativ si vrea doar sa-si satisfaca o ambitie politica? Sau este un om puternic, caruia i se neaga niste drepturi legitime si are taria de a se lupta cu un sistem abuziv?

Pentru ca exista temeri, deopotriva numeroase si justificate de experienta celor 24 de ani de democratie originala. Temeri ca cei nepatati, nesantajabili, nemanevrabili nu sunt doriti în fruntea societatii. Ba exista si exemple ca institutii de forta ale statului îsi bat joc de soarta cetatenilor incomozi pentru tot felul de catarati la putere. Mai rau, felul în care arata tara demonstreaza ca valorile ei umane sunt distribuite rasturnat pe treptele deciziei.

Daca Mircea Diaconu obtine cele 100 de mii de semnaturi, societatea româneasca ar putea evolua altfel, dintr-un punct de cotitura. De aici înainte va exista mereu o sansa pentru „Vaclav Havelii” României. Ar putea fi finalul nulitatilor ce se ascund pe liste de partid. Fiindca vor avea concurenta serioasa.Oameni de stiinta, de cultura, personalitati recunoscute ale societatii, cu spirit civic la purtator, îsi pot vor putea revendica eligibilitatea. Apelând la votul popular chiar si atunci când partidele nu-i vor sau nu îi pot sustine. Sau când institutii scapate de sub controlul cetatenilor se îndreapta chiar împotriva acestora.