Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-hotnews
begin copy/paste
span class="sursa">HotNews.ro
Luni, 18 decembrie 2006, 0:00
Domnilor Presedinti ai Camerelor, Domnule Prim Ministru, Onorati membri ai Parlamentului Romaniei, Distinsi invitati, Dragi compatrioti.
Ne intrunim astazi pentru a inchide, cu deplina responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul tarii noastre. Am citit cu mare atentie Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.
Am gasit in acest document ratiunile pentru care pot condamna, in numele statului democratic, regimul comunist din Romania. Pentru cetatenii Romaniei, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca detinator al adevarului, un regim totalitar nascut prin violenta si incheiat tot prin violenta.
A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul roman de cinci decenii de istorie moderna, care a calcat in picioare legea si a obligat cetatenii sa traiasca in minciuna si frica.
Comisia Prezidentiala a fost infiintata in aprilie 2006, ca raspuns la cererile societatii de asumare si condamnare a trecutului totalitar. Am considerat necesara constituirea Comisiei tocmai pentru a fundamenta intelectual si moral actul de condamnare.
Nu am dorit o simpla repudiere formala a trecutului comunist, la nivelul unor declaratii de complezenta. O asemenea condamnare ar fi fost neconvingatoare. Am cerut Comisiei o analiza riguroasa a componentelor sistemului totalitar, a principalelor institutii care au facut posibila aceasta tragedie, precum si a personalitatilor implicate decisiv in sistem. Avem nevoie de o analiza aprofundata a sistemului comunist din Romania.
Comisia a facut acest lucru, in peste 600 de pagini, lucru pentru care ii multumesc. Este nevoie in continuare de analize pertinente cu privire la aparatul de partid si la structurile si metodele Securitatii. Trebuie sa avem o radiografie clara a ceea ce s-a petrecut in domeniul economic, unde o industrializare aberanta si o economie de comanda au produs consecinte inca vizibile.
Trebuie sa avem cit mai multe detalii privind colectivizarea agriculturii, stramutarile fortate, prigoana impotriva celor care au rezistat, distrugerea elitelor si a sistemului educational traditional, hartuirea cultelor si arestarile de personalitati religioase. Avem datele necesare condamnarii fara drept de apel a regimului comunist din Romania.
O democratie fara memorie este una aflata in grava suferinta. Nu trebuie sa uitam, pentru a nu repeta.
Concluziile Comisiei, pe care mi le insusesc, afirma ca sistemul comunist totalitar din Romania a fost impus prin dictat strain. Intr-adevar, a fost vorba de un regim ilegitim, intemeiat pe o ideologie fanatica, o ideologie a cultivarii sistematice a urii, pentru care „lupta de clasa” si „dictatura proletariatului” simbolizau esenta progresului istoric.
Importata din URSS, ideologia comunista a justificat atacul impotriva societatii civile, a pluralismului politic si economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pietei libere, exterminarea prin asasinat, deportari, munca fortata, intemnitare a sute de mii de oameni. In spatele mastii „umanismului socialist“ s-a ascuns cel mai profund dispret pentru om ca individ.
Pe baza examinarii literaturii analitice si a marturiilor existente, care probeaza natura antipatriotica a totalitarismului comunist, putem afirma ca regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim si criminal.
Nu neg ca au existat perioade de relativa acalmie si ca unii oameni au crezut in sistem. Pentru coplesitoarea majoritate a populatiei, a fost insa vorba de o existenta mutilata, traita sub teroare directa ori indirecta si in care notiunea de libertate isi pierduse orice sens. A sosit, asadar, momentul sa evaluam natura si mostenirile regimului comunist.
Unii au cedat tentatiei de a idealiza perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, uitind faptul ca aceasta a instaurat si a consolidat teroarea comunista in Romania, cu sutele sale de mii de morti, regimul lui Nicolae Ceausescu venind sa se instaleze pe terenul pregatit si curatat de ea. Altii au incercat sa scuze ororile epocii Ceausescu in numele pretinsului atasament fata de valorile nationale.
Adevarul e ca acestea au fost invocate si supralicitate numai pentru a consolida puterea unui grup, prin recursul la un patriotism de parada.
Altfel spus, regimul comunist din Romania, un sistem totalitar de la infiintare si pina la prabusire, a fost unul bazat pe incalcarea constanta a drepturilor omului, pe suprematia unei ideologii ostile societatii deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrins de indivizi, pe represiune, intimidare, umilire si coruptie.
Pe parcursul perioadei comuniste, Romania a suferit consecintele aplicarii dogmelor leniniste: industrializarea fortata, intemeiata pe un model economic vetust, care favoriza industria grea; lichidarea proprietatii private, asociata cu politica brutala de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor traditionale in numele unei false modernizari sociale; controlul metodic asupra spatiului
social si al vietii intime a cetatenilor (mai ales prin politica natalista a dictaturii lui N. Ceausescu).
Sfera privata a fost astfel aproape complet anexata de catre partidul/stat totalitar. Viata cotidiana in socialismul de stat era invadata de elemente propagandistice si de control dictate de partid.
In perioada dintre 1945 si 1965, dominata de Gheorghiu-Dej, a fost aplicata teza „intaririi vigilentei” si a „intensificarii luptei de clasa”. Atunci a fost creata Securitatea ca institutie centrala a sistemului represiv. Raportul ofera date cutremuratoare despre Gulagul romanesc, cu ale sale penitenciare si lagare de exterminare prin munca fortata.
Sighet, Aiud, Gherla, Pitesti, Canalul Dunare-Marea Neagra sunt doar cateva din numele de pe aceasta veritabila harta a mortii. Sub Ceausescu, in pofida promisiunilor privind intarirea „legalitatii socialiste”, a continuat demonizarea proprietatii private, persecutarea credintelor si practicilor religioase, criminalizarea oricarei forme de opozitie.
Nu mai putin semnificativ, Ceausescu si regimul sau au dus la paroxism politica de persecutare a femeilor si copiilor: in urma interzicerii avorturilor si a metodelor contraceptive, orfelinatele s-au umplut de copii ale caror destine erau, pentru cea mai mare parte dintre ei, compromise din clipa nasterii.
Disidenta a fost strivita nemilos de cerberii regimului si instrumentul lor principal, Securitatea.
Mentionez aici actiunile constante de marginalizare, compromitere si lichidare a oricaror forme de gandire si actiune libera: persecutia miscarii initiate si conduse de Paul Goma, cea mai importanta actiune de protest colectiv impotriva incalcarii drepturilor omului; arestarile si prigoana in randurile muncitorilor mineri care au declansat greva din vara anului 1977, salbatica persecutie a lui
Vasile Paraschiv si a altor activisti angajati in lupta pentru sindicate libere, distrugerea efortului de a crea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania, actiunile impotriva unor disidenti, oponenti si critici ai regimului.
Nu trebuie uitate actiunile represive impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, a Bisericii greco-catolice si a cultelor protestante sau neoprotestante. In 1975, N. Ceausescu a semnat, in numele Romaniei, Actul Final al Conferintei de la Helsinki. Departe de a se conforma angajamentelor luate pe plan international, regimul comunist a continuat sa calce in picioare drepturile cetatenilor.
Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus in practica deciziile politice. Ofiterii de securitate si din alte unitati ale Ministerului de Interne erau cei care actionau direct pentru supravegherea si intimidarea populatiei. Securitatea, militia, procuraturile militare, granicerii erau subordonate la randul lor sectiilor specializate ale CC al PCR.
Ministrii de interne si sefii Securitatii au fost cu totii soldati fideli ai partidului. Cei mai multi au fost ei insisi activisti de partid, inainte de a lucra in Securitate. Cand incercam sa dezvaluim resorturile acestui regim totalitar, este cazul sa nu uitam ca arhitectii si beneficiarii lui nu au demonstrat nici un fel de scrupule si remuscari.
Regimul a inventat institutii menite sa faca posibila distrugerea spiritului liber si manipularea totala a subiectilor statului totalitar: partidul ca elita auto-desemnata; politia secreta (cu bratele sale din interior si din exterior); propaganda si agitatia; pseudo-justitia aservita complet intereselor totalitare.
Sunt total de acord cu concluzia Raportului ca, dincolo de unele mici nuante, conducatorii comunisti din Romania au ramas fideli preceptelor de baza ale leninismului ca tehnica de control si mentinere a totalitarismului bazat pe utopia falsului egalitarism social. Ideologia a fost intr-adevar la putere.
Mostenirea RPR-RSR, ridicata la proportii absurde in ultimii ani ai lui Ceausescu, a fost asadar una a despotismului, a distrugerii si marginalizarii valorilor veritabile, a eliminarii elitelor politice, culturale si religioase si a izolarii tarii in raport cu directiile novatoare din lumea ideilor si din tehnologie.
Principalele actiuni criminale mentionate in Raport si pe care tin sa le amintesc aici, ca argument pentru aceasta prea-mult amanata condamnare sunt:
(1) abandonarea intereselor nationale prin servilism in relatiile cu URSS, dupa impunerea guvernului-marioneta condus de Petru Groza (6 martie 1945). In felul acesta a debutat o perioada care a dus la intarzierea istoriei noastre cu cateva decenii.
(2) anihilarea statului de drept si a pluralismului prin inscenari si fraude, mai ales dupa furtul alegerilor din noiembrie 1946.
(3) distrugerea partidelor politice si a continuitatii constitutionale a statului roman, prin abdicarea fortata a Regelui Mihai.
(4) sovietizarea totala, prin forta, a Romaniei, mai ales in perioada 1948-1956 si impunerea, sub numele de „dictatura proletariatului” a unui sistem politic despotic, condus de o casta profitoare (nomenklatura), strans unita in jurul liderului suprem;
(5) politica de anihilare a unor intregi categorii sociale in numele luptei de clasa. Cei mai de seama reprezentanti ai elitelor din Romania au fost eliminati fie prin asasinat, fie prin deportare, intemnitare, munca fortata sau marginalizare. S-a recurs la o logica a vinovatiei colective si persecutarea familiilor celor banuiti de intentii ori actiuni anticomuniste.
S-a recurs la utilizarea unor criterii aberante pentru a distruge sansele copiilor din familii cu „origine nesanatoasa” de a studia in invatamintul superior.
Ca urmare a politicii regimului comunist, au fost detinute in inchisori si lagare, deportate sau stramutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetatori, luate in considerare de Comisie, se situeaza intre 500 000 si 2 000 000 de victime.
Dificultatea estimarii provine din ascunderea sistematica de catre Securitate, Procuratura, Militie, Trupe de Graniceri si alte organe represive a informatiilor privind soarta multora dintre aceste victime.
(6) persecutia minoritatilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuala;
(7) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista armata in munti (1945-1962);
(8) Represiunea impotriva cultelor si exterminarea sau persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului, deopotriva din randul majoritatii etnice romanesti, cit si din randul minoritatilor; oprimarea Bisericii Ortodoxe, desfiintarea Bisericii Greco-Catolice, persecutiile impotriva miscarii sioniste.
(9) Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau rezistenta fata de colectivizare. Lichidarea violenta a revoltelor taranesti (1949-1962).
(10) Deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si „vanzarea” evreilor si germanilor.
(11) Represiunea impotriva culturii, eradicarea valorilor nationale, respingerea artei si culturii occidentale, cenzura, arestarea si umilirea intelectualilor neinregimentati ori protestatari (1945-1989).
(12) Reprimarea miscarilor si actiunilor studentesti din 1956. Procesele impotriva studentilor protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR si Securitate (1958-1960), precum si inscenarile din 1965 si din anii urmatori.
(13) Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte greve din anii 1980. Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.
(14) Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii ’70 si ’80. Arestarea si asasinarea celor mai curajosi oponenti - omorarea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu, arestat si judecat in 1989; condamnarea la moarte a persoanelor pe care regimul le considera vinovate de tradare.
(15) Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucurestiului), inspirate de grandomania lui Ceausescu si de obsesia lichidarii marilor repere culturale si istorice. Constrangerea unei parti a populatiei Romaniei de a-si parasi locuintele in numele politicii de „sistematizare” a zonelor rurale.
(16) Consecintele dezastruoase ale „politicii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de morti.
(17) Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentatia rationala”, infometarea populatiei, oprirea caldurii, starea de mizerie, de disperare provenita din degradarea fizica la care regimul a condamnat un intreg popor.
(18) Utilizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste. Pretinzand ca implineste dezideratele marxismului, regimul a tratat o intreaga populatie ca pe o masa de cobai supusi acestui absurd experiment de inginerie sociala.
(19) Distrugerea reperelor morale ale societatii romanesti si a valorilor ei de solidaritate, in lipsa carora un popor nu poate deveni autorul liber al propriei sale istorii.
(20 ) Masacrarea cetatenilor revoltati, din ordinul lui N. Ceausescu, cu aprobarea conducerii PCR, si cu participarea efectiva a unor unitati ale Armatei si Securitatii, in timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Pentru aceste motive, Ca sef al statului roman, condamn explicit si categoric sistemul comunist din Romania, de la infiintarea sa, pe baza de dictat, in anii 1944-1947 si pana la prabusire, in decembrie 1989. Luand act de realitatile prezentate in Raport, afirm cu deplina responsabilitate: Regimul comunist din Romania a fost ilegitim si criminal.
Condamnand sistemul comunist din Romania, imi afirm admiratia pentru eroismul celor care s-au opus dictaturii, de la luptatorii din rezistenta si militantii partidelor politice anihilate de comunisti si pana la disidentii si opozantii perioadei Ceausescu.
Aduc aici, in sesiunea solemna a Camerelor reunite ale Parlamentului roman, un omagiu marilor oameni de stat ca Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu si Ion Flueras, martirilor Bisericilor precum Iuliu Hossu, Sandu Tudor, Vladimir Ghika, Richard Wurmbrand, M?rton ?ron, membrilor partidelor democratice din Romania, tuturor victimelor regimului totalitar comunist, oponentilor si disidentilor.
Tin sa-mi exprim pretuirea fata de curajul patriotic si demnitatea tuturor supravietuitorilor din inchisorile comuniste, care sunt ultimii martori directi ai tragediei noastre ca natiune.
Tin de asemenea sa elogiez gestul intelectualilor care si-au ridicat direct glasul impotriva lui Nicolae Ceausescu: Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Dan Petrescu, Liviu Cangiopol, Gabriel Andreescu, sau gestul disperat, cazut astazi cu totul in uitare, al lui Liviu Babes, care pe 2 martie 1989 si-a dat foc la Poiana Brasov pe partia Bradu in semn de protest fata de un
regim criminal. In acelasi timp, imi exprim compasiunea pentru suferintele indurate de marea majoritate a poporului roman.
Posturile de radio occidentale, „Europa Libera”, BBC, „Vocea Americii”, „Deutsche Welle”, „Radio France Internationale”, au contribuit esential la informarea cetatenilor Romaniei privind situatia din tara si din lume.
Spre disperarea regimului comunist, Radio „Europa Libera” a fost intr-adevar ceea ce s-a dorit a fi: ziarul vorbit al romanilor de pretutindeni.
Omagiez memoria unor Ghita Ionescu, Mihai Cismarescu, Noel Bernard si Vlad Georgescu, oameni care au luptat cu altruism si pasiune pentru cunoasterea si rostirea adevarului.
Ii elogiez pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca, cei care, exilandu-se fizic, au continuat sa traiasca zi de zi pentru poporul roman, tinand treaza, prin emisiunile lor de neuitat de la Europa Libera, constiinta morala a romanilor.
Subliniez rolul Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania de la Paris care, din 1977, a sensibilizat Occidentul in problema abuzurilor petrecute in Romania.
Condamnand acest regim, statul democratic roman condamna instrumentele acestuia, in primul rand Partidul Comunist Roman si Securitatea. Vreau sa fiu bine inteles. Nu ma refer nici o clipa la marea masa a membrilor de partid, a caror unica activitate era sa-si achite cotizatia si sa participe lunar la sedinte golite de orice continut.
Ma refer la institutia „partidului conducator“, deci la aparatul care a facut posibil regimul totalitar comunist.
In cazul Securitatii, a fost vorba de o institutie esentiala in sustinerea statului totalitar comunist, ilegitim si criminal.
In numele statului roman, imi exprim regretul si compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. In numele statului roman, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, intr-un fel sau altul, si-au vazut destinele ruinate de abuzurile dictaturii.
Raportul Final contine numeroase propuneri. Mi-au retinut atentia urmatoarele pentru care ma adresez dumneavoastra sub forma unor solicitari, pe care daca le acceptati, sa vi le si asumati:
- Solicit sustinerea de catre Camerele Reunite ale Parlamentului a declaratiei mele de condamnare a crimelor comunismului, de regret si de compasiune fata de victimele acestora, in spiritul Rezolutiei nr. 1481 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006.
- Sustin propunerile Comisiei de stabilire a unei zile comemorative in memoria victimelor represiunii si terorii comuniste si propunerea ridicarii in Capitala a unui Monument al Victimelor Comunismului.
- Sustin infiintarea in Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania. Acest muzeu va fi in egala masura un loc de memorie si unul al afirmarii valorilor societatii deschise.
Pe langa Muzeu este necesara crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice, cu acces neangradit, in care sa fie colectionate documente esentiale pentru intelegerea fenomenului comunist, a universului concentrationar, a propagandei ca mijloc de constrangere spirituala.
- Propun organizarea unei expozitii permanente in cadrul Palatului Parlamentului, cu documente ilustrative pentru ideea de politie politica, documente care sa fie reprezentative pentru fenomenul incalcarii drepturilor civile fundamentale in Romania comunista.
- Sustin organizarea unui ciclu de conferinte in marile centre universitare din tara, in care sa fie prezentat continutul Raportului, insotit de explicatii, comentarii si documente ilustrative.
- Propun formarea unui grup de cercetatori, sub egida Administratiei Prezidentiale, care sa elaboreze, o Enciclopedie a comunismului romanesc. Acelasi grup va lucra pentru sintetizarea Raportului final sub forma unui manual scolar.
- Sustin necesitatea identificarii unor solutii legale in vederea anularii condamnarilor emise pe baza unor articole cu caracter politic, anularea pedepselor cu inchisoare si munca fortata rezultate pe baza decretului 153/1970 privind „parazitismul social”, „anarhismul” si orice alt „comportament deviant”. Dezavuarea legii nr.
5 din 6 august 1978 pe baza careia se putea desface contractul de munca pentru „abateri de la etica si echitatea socialista”.
- Sustin modificarea cadrului legislativ prin care sa fie inlesnita procedura de acordare a cetateniei romane celor carora le-a fost retrasa de statul totalitar.
- Sustin modificarea si completarea cadrului legislativ privind accesul la arhivele legate de perioada comunista. La 17 ani de la Revolutia din decembrie 1989, a sosit din plin clipa transparentei si accesibilitatii arhivelor comuniste.
Obstacolele intalnite de catre membrii si expertii Comisiei trebuie inlaturate de urgenta si fara ezitari. Legea Arhivelor Nationale trebuie modificata imediat in ceea ce priveste termenele de acces la arhivele de interes istoric.
Neglijarea indeplinirii obligatiei de modificare a Legii Arhivelor arata lipsa de vointa politica in a acorda un acces nediscriminatoriu la arhivele de interes pentru cercetatorii regimului comunist. O Romanie democratica este una in care accesul la istorie, deci la arhive, este liber si neingradit.
- Sustin solicitarile fostilor detinuti politici legate de recunoasterea publica a tragediei prin care au trecut.
- Sustin propunerea privind infiintarea unui sistem de 12 burse acordate anual, pe baza de concurs, unor cercetatori (sub 40 de ani) interesati de cercetarea diverselor aspecte ale dictaturii comuniste.
- Afirm necesitatea adaptarii Raportului Final pentru obiective cu caracter didactic (un manual despre dictatura comunista din Romania) care sa fie predat in invatamintul mediu.
Dati-mi voie sa adaug ca aplicarea propunerilor pe care le asum astazi va da roade numai daca ne vom elibera de orice spirit partizan. Dupa 17 ani de la revolutia din 1989, nici un partid din Romania nu trebuie sa urmareasca politizarea actului de condamnare a comunismului. Gestul meu de azi este consecinta fireasca a faptului ca ne-am asumat, ca natiune, valorile democratice.
In numele acestor valori avem obligatia de a prelua din istoria noastra ceea ce vrem si ceea ce nu vrem sa defineasca identitatea noastra de romani si de viitori cetateni ai Europei.
Or, comunismul de export pe care l-am trait pe pielea noastra vreme de cinci decenii, este o rana in istoria Romaniei, o rana care inca mai supureaza si pentru care a venit vremea sa se inchida o data pentru totdeauna.
Evocand acum o perioada pe care multi ar dori sa o uite, nu am vorbit atat despre trecut, cat de masura in care noi, cei de azi, dorim sa mergem pana la capat in asumarea valorilor libertatii. Aceste valori, chiar inainte de a fi ale Romaniei sau ale Europei, tin de valoarea universala, sacra, a persoanei umane.
Daca ne intoarcem acum catre trecut, o facem pentru a ramane cu fata spre un viitor in care dispretul fata de individ nu va mai ramane nepedepsit.
Acest moment simbolic reprezinta bilantul a ceea ce am trait si ziua in care ne intrebam cu totii cum vrem sa traim de acum incolo. Ne vom desprinde mai repede de trecut, vom face progrese mai temeinice, daca intelegem ce ne impiedica sa fim mai performanti, mai curajosi, mai increzatori in fortele natiunii.
Pe de alta parte, nu trebuie sa dam dovada de aroganta istorica. Scopul meu vizeaza o autentica reconciliere nationala, si asta cu atat mai mult cu cat numeroase tare ale trecutului continua sa ne marcheze. Societatea noastra sufera de o neincredere generalizata. Institutiile statului nu par inca sa urmareasca vocatia lor reala, care tine de exercitarea deplina a tuturor drepturilor civile. Romanii sufera inca pentru a-si apara drepturile.
De la ce se intimpla in spitale, la procesul de restituire a proprietatilor, la modul cum se desfasoara actul de justitie, la relatia institutii publice-cetatean si pana la realitatea penitenciarelor, vedem ca lipsa de respect pentru om nu a disparut.
Poate ca unii se intreaba ce anume ne da dreptul sa condamnam ? Ca presedinte al romanilor, as putea invoca faptul ca am fost ales. Dar cred ca avem o motivatie mai importanta: dreptul de a condamna ni-l da obligatia de a face sa functioneze institutiile statului de drept intr-o societate democratica. Nu avem voie sa compromitem aceste institutii.
Ele n-au voie sa fie discreditate prin faptul ca ne apropiem de ele cu deprinderile si mentalitatile trecutului nostru recent.
Eu insumi am criticat adeseori imperfectiunile sistemului nostru politic, ineficienta anumitor institutii. Dar vinovate nu sunt institutiile statului de drept, ci modul in care noi le facem sa functioneze, modul in care multi inteleg sa le utilizeze pentru realizarea propriilor interese. Sunt multi, de asemenea, cei care, razbiti de greutatile de astazi, par sa-si fi pierdut increderea in virtutile democratiei in care am intrat. Ei ajung sa priveasca nostalgic spre un trecut care, in momentele grele ale acestei prelungite tranzitii, incepe sa le para dintr-o data luminos.
Am sa le raspund ca, merita sa-si reactiveze memoria. Sa-si aminteasca frigul, foamea, intunericul si umilinta care pusese stapinire peste vietile noastre. In casele multor romani acestea mai exista, din pacate, si astazi. Nu trebuie sa uitam ca nici o societate adevarata nu se poate ridica pe exproprierea libertatii cetatenilor ei. Nici o bunastare nu e posibila intr-o societate de oameni neliberi.
Poate ca raul cel mai mare pe care l-a facut comunismul este ignorarea rostului libertatii pentru fiinta umana. Numai ca institutiile libertatii democratice nu functioneaza de la sine. Orice masinarie administrativa, ca sa functioneze, are nevoie de oameni calificati nu numai profesional, dar calificati si pentru democratie si libertate. Am vazut cum sistemul totalitar comunist a degradat simultan comportamentul institutiilor si pe cel al oamenilor.
Trebuie sa recunoastem ca mentalitatile comuniste continua sa influenteze societatea romaneasca. Am crezut ca putem uita comunismul, dar nu a vrut el sa ne uite pe noi. Astfel, condamnarea acestui trecut apare ca o prioritate a prezentului, fara de care vom purta si in viitor ceva ce seamana cu povara unei boli nevindecate.
Memoria crimelor comise de regimul comunist din Romania ne ajuta sa mergem inainte cu un pas mai decis, sa realizam schimbarile atat de necesare, dar ne ajuta si sa apreciem cadrul democratic in care traim. Condamnarea comunismului ne va incuraja sa fim mult mai circumspecti fata de propunerile utopice si extremiste, care vor sa puna in discutie ordinea constitutionala si democratia.
In spatele discursurilor nostalgice sau demagogice se afla de multe ori tentatia autoritarismului sau chiar a totalitarismului, a negarii exploziei de energii individuale, de inventivitate si creativitate care a avut loc dupa decembrie 1989.
Am scapat definitiv de teroare, am scapat de frica, astfel incat nimeni nu mai are voie sa ne puna drepturile fundamentale sub semnul intrebarii.
Lectia trecutului ne dovedeste ca orice regim care-si umileste cetatenii nu poate dura si nu merita sa existe. Acum, fiecare cetatean poate sa ceara liber respectarea drepturilor sale inalienabile, iar institutiile statului trebuie sa lucreze astfel incat oamenii sa nu se mai simta umiliti. In aceasta perioada de tranzitie s-a vorbit mult despre criza morala a societatii.
Ea tine de numeroase aspecte ale vietii zilnice. Sunt sigur ca vom lasa in urma starea de neincredere si pesimismul social in care ne-au cufundat anii de tranzitie daca vom face, impreuna, un adevarat examen de constiinta nationala. Declaratia mea de astazi si propunerile pe care vi le-am prezentat vor incuraja acest proces.
Nu vreau sa devin „Presedintele care a condamnat comunismul”. Vreau numai sa fiu seful unui stat care considera ca aceasta condamnare tine de normalitate, ca, fara aceasta condamnare, vom inainta greu, vom inainta continuand sa caram in spate cadavrul propriului nostru trecut.
Tot ceea ce vreau este sa cladim viitorul democratiei in Romania si identitatea nationala pe un teren curat.
