cp_Memoria colectiva a universului. Argumente.

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-sorin302 

Biologul britanic dr. Rupert Sheldrake propune o teorie complementara si ne ofera o explicatie nemateriala a mostenirii, a evolutiei si a memoriei atât pentru sistemele organice cât si pentru cele anorganice.

Exemplele adunate de Rupert Sheldrake l-au dus, in cele din urma, la concluzia existentei unor campuri morfo-genetice, un fel de memorie colectiva a naturii, care incorporeaza experienta fiecarui individ, indiferent daca este vorba de bacterii, plante, animale, oameni sau chiar cristale. Biologul englez este convins ca toate formele aflate in natura sunt definite de campurile morfo-genetice, care alcatuiesc un fond de memorie universala, in afara de spatiu si timp.

În opinia lui Sheldrake, toate formele naturii, fie ele oameni, animale, plante, chiar si materie anorganica,sunt controkate de câmpurile morfogenetice.

"Tot ce exista este in legatura cu aceste campuri", spune el. "Ele influenteaza dezvoltarea, forma si comportamentul fiecarui individ. Telepatia, previziunea fac parte din acest urias fond de informatie colectiva". Campurile morfice sunt alimentate cu informatii venite din forme de viata deosebite, ceea ce duce, in final, la un comportament anumit, in care experienta comuna se preia in mod automat. Sheldrake numeste acest fenomen "rezonanta morfica".

Supranumit "Galileo al mileniului trei" (in ciuda ostilitatii stiintei oficiale), Sheldrake (profesor, totusi, la Universitatea din Cambridge) i-a inspirat, in schimb, pe cercetatorii chinezi, care pun la cale un sistem de alerta impotriva cutremurelor, bazat pe reactia animalelor. Yak-ul tibetan, de exemplu, in cazul unui cutremur, se culca la pamant, cu picioarele intinse, cu mult inainte de a se dezlantui. Ursii Panda se tin de cap si tipa din toate puterile, lebedele parasesc apa si ies pe pamant, toate astea, inainte ca respectivul cataclism sa se produca.

Aceste câmpuri morfogenetice nu numai ca influenteaza forma unitara a unei specii, ci sunt si un fel de purtatoare de memorie, poate fi considerat un fel de memorie colectiva, care înmagazineaza si influenteaza comportamentul organismelor.

R. Sheldrake explica acest lucru prin urmatorul exemplu:

„Naturalistul sud-african Eugene Marais a desfasurat în anii ’20 experimente care pledau pentru existenta unor astfel de câmpuri. El a facutobservatii asupra termitelor, ai caror”muncitori” au reparat brese pe care el le facuse în deal....

Se ia o placa de otel care depaseste ca latime si ca înaltime, cu o bucata, musuroiul si se înfige vertical în bresadeja facuta, în asa fel încât sa împarta atât intrarea, cât si musuroiul, în jumatate.

Acum nu mai poate exista contact între cele doua parti, din care în plus, una este retezata din celula reginei. „Muncitorii” de pe o parte a bresei nu stiu nimic de cei de pa partea cealalta.cu toate acestea, termitele construiesc de ambele parti ale placii gramezi sau turnuri asemanatoare. Daca în final îndepartam placa de otel, atunci amândoua jumatatile închid gaura perfect. Nu putem sa nu tragem concluzia ca undeva exista un plan pe care termitele l-au urmat. Unde este sufletul, psihicul an care e depozitat acest plan pus la punct?..... Cum este repartizata fiecarui „muncitor” sarcina sa în lucrarea finala?....

Aceste lucrari de reparatii au fost coordonate în mod evident de un mod de organizare superior. Marais îl numea „sufletul grupului” iar eu îi spun câmp morfologic....”

Marais si-a dus mai departe cercetarile si a facut observatii în legatura cu relatia strânsa dintre câmpul organizatoric si regina, atât de strânsa încât moartea reginei a oprit în mod evident acest câmp.... Putem sa despartim termitele de regina luni întregi cu aceasta placa si cu toate acestea ei lucreaza sistematc în continuare, atât timp cât regina lor este în viata în celula ei; dar de îndata ce o omorâm sau o îndepartam, munca se opreste”

Un alt exemplu se refera la cele o suta de maimute.

Pe o insula japoneza, oamenii de stiinta au facut experimente cu un grup de maimute. Li s-au aruncat maimutelor cartofi în nisip pentru a li se testa comportamentul. Maimutele i-au luat si i-au consumat, dar în acelasi timp au remarcat gustul neplacut al nisipului, care scrâsnea între dinti. O maimuta ceva mai inteligenta decât celelalte s-a dus cu cartoful ei la un pârâu din apropriere si l-a spalat. Curioase cum sunt maimutele, celelalte o observasera pentru a vedea ce are de gând sa faca. Dupa ce au constatat ca gustul cartofului fara nisip era evident mai placut , au imitat-o. Când cercetatorii le-au mai aruncat apoi alti cartofi în nisip, maimutele s-au dus direct la pârâu si i-au spalat acolo. Asa au facut nouazeci si noua dintre ele, pâna când ultima nu s-a mai dus cu cartoful la pârâu, ci la mare si acolo l-a spalat în apa sarata. I-a fost clar maimutei ca e mult mai gustos cartoful cu sare. Dar s-a întâmplat ceva interesant. Nu numai toate celelalte maimute au imitat-o, ci la fel au procedat si toate cele de pe o insula vecina, la o distanta de nouazeci de kilometri. Si acestea s-au dus, dupa ce li s-au aruncat cartofii în nisip, direct la mare si i-au spalat acolo. La fel s-a întâmplat si pe uscat.

Prin cele o suta de maimute se adunase suficient potential energetic pentru ca acest gând sa fi trecut brusc la celelalte reprezentante ale speciei.