818 de la Porcu la Teodosie

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-constanta.ro 

Va mai amintiti povestea lui Dinel Staicu? Afaceristul craiovean care si-a schimbat numele pentru a scapa de o condamnare penala? Cazul sau a devenit atât de cunoscut, încât atunci când auzi de schimbarea unui nume, nu te poti abtine sa nu te întrebi daca nu cumva în spatele acestui gest se gasesc intentii de sustragere de la raspundere. Cel mai spectaculos caz de „rebotezare” din Constanta apartine sefului celor care ne boteaza copiii, Înalt Prea Sfintitul Teodosie. Înaltul ierarh tomitan se afla la a doua schimbare de nume si este extrem de probabil ca aceasta metamorfoza a actelor sale de stare civila sa-i fi produs avantaje. Cu siguranta, însa, ca i-ar putea produce si neplaceri, având în vedere neactualizarea decretului de recunoastere pe functia de sef al Arhiepiscopiei Tomisului si posibila consecinta a nulitatii documentelor semnate în ultima perioada.

Înalt Prea Sfintitul Porcu

Potrivit preotului Ioan Buga – profesor universitar si scriitor de real talent – actualul ierarh al Tomisului ar fi purtat la nastere numele Porcu Macedon. Odata cu înscrierea sa la Seminarul Teologic, acesta si-ar fi schimbat numele de familie, din Porcu, în Petrescu. Decizia a fost perfect justificata, deoarece nimeni nu este raspunzator pentru numele primit de la strabuni, dar mai ales pentru ca, iata, astazi nu avem un Prea Sfintitul Porcu. Sustinerile lui Buga au fost publicate în trei carti de autor, intrate în circuitul public, si nu au fost niciodata infirmate de ÎPS Teodosie. Sub noul nume, de Macedon Petrescu, actualul ierarh si-a început cariera clericala, întâi ca simplu cântaret de paraclis la Sfântul Antim (1982-1986), devenind apoi asistent universitar la Institutul Teologic din Bucuresti (1986-1994), episcop-vicar la Arhiepiscopia Bucurestilor (1994-2001), arhiepiscop al Tomisului (2001-prezent) si profesor universitar la Universitatea Ovidius din Constanta (2004 – prezent). Numirea în demnitatea de arhiepiscop s-a facut de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în baza procedurilor elective, însa a devenit efectiva prin Decretul nr. 135/23 martie 2001 semnat de presedintele României. În articolul unic se arata: „Prea Sfintitul Doctor Teodosie (Petrescu Macedon) se recunoaste în functia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului”. Asadar, toate prerogativele functiei au fost transmise unei persoane care purta numele de stare civila de Petrescu Macedon.

Si-a schimbat numele, când avea probleme penale

Pe 29 martie 2009, arhiepiscopul îsi schimba pentru a doua oara datele de stare civila, modificându-si numele din Petrescu Macedon, în Petrescu Teodosie, rupând astfel definitiv legatura cu identitatea sa lumeasca, primita la nastere. „Modificarea schimbarii” a survenit tocmai într-un moment în care ÎPS Teodosie avea probleme grave cu datoriile catre Fisc. O serie de preoti caterisiti de Teodosie lansasera deja acuzatii grave împotriva sa privind contractarea de credite de nevoi personale de catre persoana fizica Petrescu Macedon, precum si alte credite în numele Arhiepiscopiei, garantate cu salariile preotilor. Dar cea mai deosebita întâmplare anterioara ultimei schimbari de nume a fost o înregistrare facuta în luna martie 2009 de reporterii sub acoperire de la România Libera, cei care au reusit sa cumpere înscrierea la Facultatea de Teologie în mijlocul anului universitar, cu 850 de euro, din 3.000 solicitati de înaltul ierarh. Articolul si filmarea RL au condus la o premiera absoluta, Teodosie devenind primul ierarh urmarit penal din istoria bisericii. Este posibil ca schimbarea de nume sa aiba ca motivatie tocmai aceasta situatie naucitoare a ierarhului: urmarit penal, urmarit de creditori si acuzat de preotii de mir ca le-a furat salariile ca sa plateasca datorii catre Fisc si banci.

Fiscul nu l-a putut executa pe Macedon Petrescu, pentru ca nu mai exista o persoana cu acest nume

Indiferent de ce a gândit Teodosie, este de mentionat faptul ca schimbarea de nume l-a scutit de la executarea unei amenzi primite în Dosarul 11035/118/2008, al Tribunalului Constanta, întocmit în baza plângerii depuse de liderul sindicatului Solidariatatea al preotilor, Gabriel Mascas, cel care reclamase ca nu a primit raspuns la o cerere întemeiata pe dispozitiile Legii 544/2001 a accesului la informatiile de interes public. Teodosie a fost condamnat la plata unei amenzi în cuantum de 67.288 de lei, însa executorul judecatoresc si Fiscul nu au putut face executarea silita, deoarece persoana fizica Petrescu Macedon nu mai exista în evidentele de stare civila.

Actele oficiale – lovite de nulitate?

Pe lânga beneficiile – planuite sau nu, chiar nu conteaza, ale schimbarii de nume – exista însa si evidente necazuri. Astfel, ierarhul tomitan nu a obtinut un nou decret prezidential de recunoastere pe functie si nici o alta decizie a Sinodului BOR care sa prevada explicit ca prerogativele functiei sunt exercitate de persoana fizica Petrescu Teodosie si nu de Petrescu Macedon. Din aceste considerente, documentele oficiale semnate dupa 29 aprilie 2009 în baza Decretului 135/2001 ar putea fi lovite de nulitate. Mai mult, având în vedere ca numele recunoscut prin Decret pentru a exercita prerogativele functiei de arhiepiscop nu mai exista în evidentele de stare civila, se naste întrebarea daca nu cumva postul este în momentul de fata vacant.

Inapoi la insemnarea sursa   818 P.S. art.44
Home
                                © 2009~2085 OSCII-Lab               Home    Popescu-Colibasi          Free counters!

click spre "negustori"