|
|
Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste. Sursa-cotidianul
begin copy/paste
Ziua de 1 decembrie este o poveste mai
veche, chiar daca, pentru noi, de putina vreme, de numai 23 de ani,
reprezinta Ziua Nationala. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate
care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de dupa
1918, desi Ziua Nationala era atunci cu totul alta. Ziua de 1 decembrie
si-a pastrat semnificatia împlinirii unui ideal national, pe care l-au
visat si pentru care au luptat patru generatii în toata epoca moderna.
Este sarbatoarea unui ideal împlinit.
Ziua de 1 decembrie este ziua strabunilor nostri care au luptat sa
aiba aceasta tara. Noi avem tara pe care au visat-o ei. Aceasta este
ziua în care nu trebuie sa uitam ca ceea ce privim pe harta este visul
împlinit al celor trecuti pe aici, cu fiecare generatie în urma.
Daca aceasta sarbatoare se reduce numai la un debuseu câmpenesc, din
care nu lipsesc fasolea si cârnatii oferite „pulimii” de mafiotii
politici de circumstanta, atunci, toata viata si proiectiile noastre de
viitor se vor reduce la o serbare câmpeneasca. Este necesar sa avem
responsabilitatea unui vis împlinit, iar pentru acest lucru trebuie sa
devenim constienti ca este în continuare o lupta pentru a-l pastra si nu
intru în detalii. Dincolo de viata de zi cu zi, 1 Decembrie este o zi a
responsabilitatii.
În ceea ce priveste Marea Unire de la 1918, ea este un ideal national
al unei natiuni foarte tinere, care a reusit într-un târziu sa-si
construiasca statul pe care îl merita de mult. Institutional mai ales,
nu se puteau împlini reperele sociale si culturale, alaturi de cele
economice, fara existenta unui teritoriu care sa cuprinda articulat
toate zonele locuite de aceeasi cultura, de aceeasi limba, de aceeasi
credinta. Asadar, România nu s-a putut articula temeinic pe o
suveranitate puternica pâna când nu a reusit în 1918 sa aduca Basarabia,
Transilvania, Bucovina, Banatul, Crisana si Maramuresul în matca
fireasca.
Fiecare generatie îsi traieste timpul ei si are proiectele ei de
viitor, însa întotdeauna proiectele de viitor ale fiecarei generatii,
indiferent de timpul istoric trait, depind foarte mult de cadrul social,
de oportunitatile care îi sunt oferite sau nu. Ce oportunitati si
orizonturi de asteptare pot fi însa într-un stat care se dizolva? Care
se dizolva institutional, cu riscul de a se va rupe în bucati de la
sine. Aceasta tradare din interior poate fi oprita foarte usor daca, în
proiectul sau de viitor, fiecare generatie se leaga cumva, macar în
parte, de aceasta tara chiar daca multi dintre noi îsi fac studiile în
strainatate. Chiar daca pentru o parte a vietii lor vor sa ajunga si
sa-si împlineasca cariera într-o alta zona culturala.
Ceea ce se întâmpla, si este un lucru mai grav, nu sarbatorile cunosc
diminuarea, ci forta institutionala a statului se diminueaza. În
momentul în care renunta la astfel de simboluri înseamna ca si-a întors
spatele de la responsabilitatea fata de aceasta tara si fata de noi.
Depresia si anxietatea care duc la acea stare de ataraxie, acea stare
de prostratie sociala, sunt determinate de un cadru social care nu
ofera nici un fel de oportunitati pentru viitorul apropiat. Asta induce
un sentiment de neliniste, nesiguranta.
În momentul de fata, România cred ca se priveste în oglinda si se
întreaba ce i se întâmpla. Iar ceea ce i se întâmpla este
deprofesionalizarea, adica, în locul unde ar trebui sa fie profesionisti
pe finante, pe zona culturala, pe zone juridice apar persoane care
ajung sa finalizeze mediocru o facultate, un doctorat, dar nu cunosc
temeinic alfabetul profesiei, iar cei care sunt profesionisti nu îsi
gasesc un loc de munca. Inversarea valorilor este reprezentata prin
deprofesionalizare, iar aceasta din urma erodeaza curajul, fapt care
determina un lucru mai grav, si anume: nu mai ai chef de nimic.
Trebuie început de aici: un proiect de viata pentru fiecare dintre
noi, pentru ca ceea ce s-a dorit a fost destructurarea tuturor
proiectelor individuale de viata prin oferirea unor surogate, unor
produse superficiale, de la emisiuni tv pâna la produse culturale.
Acesta este bombardamentul, de fapt. Trebuie sa rezistam, sa fim onesti
cu noi si, indiferent de vârsta, sa fim constienti ca noi trebuie sa
decidem ceea ce trebuie sa facem, oricât de greu si de întârziat am fi
timpul în vietii noastre. Alegerea trebuie sa ne apartina, si nu
aventurierilor care ne cheama la fiecare 4 ani sa votam.
Noi avem tara pe care au visat-o bunicii nostri. Iar Noi trebuie sa
avem responsabilitatea acestui vis împlinit! Aici este problema!
| |
© 2009~2085 OSCII-Lab Home
Popescu-Colibasi
